|
Mitropolitul ortodox al
Bălgradului/Alba Iulia şi Arhiepiscop al Ţării Ardealului,
Atanasie Anghel
de la 22 ianuarie 1698,
devenit episcop greco-catolic/unit la
25 martie 1701
Continuare din revista DACOROMANIA, nr. 79
După pacea de la Karlowitz, încheiată la 26 ianuarie 1699, Transilvania
a trecut de sub stăpânirea Imperiului Otoman sub cea a Imperiului
Habsburgic.
Situaţia românilor din Transilvania, a devenit deosebit de grea,
determinată de măsurile draconice luate de Curtea de la Viena, agravate
în prima parte a secolului 18-lea şi de Răscoala antihabsburgică,
desfăşurată şi în Transilvania în perioada 1703-1711, condusă de
Francisc Rakoczi al II-lea, care la data de 7 iulie 1704, în dieta de la
Alba Iulia a fost proclamat principe al Transilvaniei şi a preluat
comanda „curuţilor”.
Pentru românii de pe meleagurile Albei, dar mai ales pentru oraşul
nostru Alba Iulia, situaţia a ajuns într-o stare de dezastru după anul
1711, în urma victoriei „lobonţilor” asupra „curuţilor” după trădarea şi
Pacea de la Satu Mare care s-a încheiat la castelul de la Carei la data
de 1 mai 1711.
Românii înstăriţi din Alba Iulia, din zona cetăţii, la presiunea
stăpânitorilor, au trebuit să părăsească oraşul, stabilindu-se în alte
localităţi, la Aiud, Cluj etc. În această perioadă s-au distrus şi
vechea Mitropolie Ortodoxă a Bălgradului, precum şi Mitropolia Ortodoxă
a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ardealului (construită de Mihai Viteazul
în anul 1597-1598) precum şi biserica ortodoxă din oraşul de jos, al
Bălgradului.
Justificările prezentate în diferite lucrări până în zilele noastre,
privind demolarea/distrugerea bisericilor ortodoxe din Alba Iulia, în
vederea construirii cetăţii bastionare, a fost şi este o justificare
pentru „începători”.
Cum a putut un imperiu, atât de puternic considerat şi creştin, să
dărâme „Casele Domnului” mai ales Vechea Mitropolie Ortodoxă a
Bălgradului şi Arhiepiscopia Ardealului, chiar în perioada de ascensiune
a episcopului român Atanasie Anghel.
Prin „priceperea” arhitecţilor şi bunăvoinţa stăpânitorilor habsburgi,
sigur erau soluţii de a se evita aceste distrugeri catastrofale pentru
neamul românesc din Transilvania, fapt ce se poate constata de
specialişti, chiar şi în zilele noastre, dar fiind perioada de
catolicizare a românilor din Transilvania, trebuia să dispară orice
urmă a credinţei neamului românesc – ortodoxia. Oraşul Alba Iulia
recunoscut pe plan internaţional ca cea mai importantă aşezare din
Transilvania, încă din antichitate, fiind capitala Daciei Romane şi
reşedinţa guvernatorului Daciei Superioare şi a Daciei Apulensis
(106-271), iar în perioada 1541-1711, a fost reşedinţa principilor
(Transilvaniei) şi capitala politică a Transilvaniei a fost aproape
distrusă.
După trecerea Transilvaniei sub stăpânirea austriecilor Curtea de la
Viena a hotărât şi a transferat capitala principatului de la Alba Iulia
la Sibiu.
În perioada respectivă românii din Transilvania deşi erau majoritari,
erau recunoscuţi doar ca „toleraţi”, iar religia strămoşească –
ortodoxia – nu era recunoscută, nu era receptă, ca cea catolică,
luterană, calvină şi unitariană.
Dieta Transilvaniei în anul 1714, a fixat regimul de obligaţii al
ţăranilor, faţă de stăpânii de pământ: iobagii erau obligaţi să presteze
săptămânal o robotă de 4 zile, iar jelerii 3 zile. În aceste condiţii
grele, agravată şi de răscoala antihabsburgică, desfăşurată şi în
Transilvania în perioada 1703-1711, a început şi marea trădare a
credinţei strămoşeşti şi catolicizarea românilor, chiar aici la Alba
Iulia şi nu întâmplător.
Nemulţumirea şi opoziţia românilor împotriva catolicizării în
Transilvania, s-a manifestat în special la Alba Iulia, în zona
Făgăraşului şi a Braşovului, etc.
Tulburări grave s-au dezlănţuit la Alba Iulia, unde amândouă bisericile
ortodoxe au fost preluate de greco-catolici/uniţi.
Românii ortodocşi din Alba Iulia au solicitat restituirea uneia dintre
aceste biserici, pentru a avea posibilitatea de a desfăşura în
continuare slujbele religioase respective. Episcopul greco-catolic
Atanasie Anghel, împreună cu teologul iezuit au refuzat să le restituie
biserica solicitată, bazat pe hotărârile Curţii de la Viena,
procatolică, care prin „constituţiile aprobate” ale ţării, îi
îndreptăţea de a lua de la românii ortodocşi bisericile respective.
În acelaşi timp, preoţii au fost opriţi de a mai boteza şi de a mai
înmormânta după ritul bisericii, pe aceia care se opuneau catolicizării.
Măsuri deosebite s-au luat şi referitor la construcţia bisericilor
româneşti în Transilvania. Încă de la începuturile încercărilor de
catolicizare a românilor, în anul 1279, la solicitarea Papei Nicolae al
III-lea (27.11.1277 – 22.08.1280), regele maghiar Ladislau Cumanul a
legiferat interzicerea construcţiilor bisericilor româneşti de zid sau
piatră, pe întreg teritoriul „Regat Apostolic Maghiar” care practic se
referea şi la Transilvania. Bisericile ortodoxe din Transilvania erau
controlate şi supravegheate în timp, de regalitatea maghiară, nobilimea
catolică, ulterior reformată şi din nou cea catolică, precum şi de
„stăpânirile” perioadelor respective.
În situaţia grea creată, împotriva românilor ortodocşi din Alba Iulia,
pentru apărarea cauzei lor, comunitatea oraşului l-a ales pe nobilul
Gavril Nagsegi să-i reprezinte.
Nobilul Gavril Nagsegi împreună cu grupul reprezentanţilor români
ortodocşi din Alba Iulia au început în mod organizat şi cu o serie de
proteste scrise înaintate conducerilor instituţiilor stăpânitoare.
Generalul Rabutin, comandantul militar al Transilvaniei, după
transferarea capitalei de la Alba Iulia la Sibiu/Hermanstadt, avea ordin
„să sprijine cu orice mijloace, acţiunea de catolicizare a românilor”.
Pentru a preveni extinderea acţiunilor de împotrivire catolicizării
românilor, generalul Rabutin, a ordonat arestarea nobilului Gavril
Nagsegi, precum şi a grupului de români. Nobilul Gavril Nagsegi a fost
deţinut în închisoare 6 ani, până la data de 20 septembrie 1706, timp în
care a decedat şi soţia sa. În timpul detenţiei a fost şi torturat, iar
unii români din grupul respectiv au decedat în închisoare. Din memoriile
întocmite şi înaintate cu mult curaj de către Gavril Nagsegi, în vederea
apărării cauzei românilor ortodocşi din Transilvania, redăm în
continuare, câteva extrase din memoriile respective edificatoare, pentru
a reaminti şi a se cunoaşte adevărul istoric privind acţiunile
respective pentru cei interesaţi.
Referitor la „plângerile” românilor afirma: „Cel ce se roagă, o face cu
mult amar şi durere dar aceia către care se adresează ei, dorm, mănâncă,
beau după plac, iar cei necăjiţi se întorc de la ei, în partea cea mai
mare, fără de nici o mângâiere.
S-ar adresa către alţii, dar nu au către cine, cu genunchii aplecaţi
s-ar întoarce către Maiestatea Sa, dar e prea departe şi le lipsesc
banii pentru asta.
În chipul acesta se plâng foarte dureros şi nu îndrăznesc, unul, de
teama celuilalt, să se adreseze nici către acele persoane de la care pot
spera ajutor.
Fiecare e îngrijorat numai pentru religia şi starea sa”.
Referitor la religie:
• „Oricât de veche este religia românilor, nimeni, nimeni, nu ştie să fi
fost prigoniţi românii vreodată ca acum, încât sărmanii nu ştiu ce să
mai facă.
El se miră cum pot să umble cei care asupresc, singuri fără nici o
teamă, aceia care au făcut opera unirii”.
• „Dacă vreunui papistaş, calvin, luteran sau unitar, i s-ar încălca
credinţa cum se întâmplă acum la români, oare ar putea nutri aceştia
simţămintele binevoitoare faţă de duşmanul biserici lor?
Sunt de convingerea că nimeni să nu-şi părăsească legea sa, ci mai bine
de a fi gata de a-şi pierde viaţa, decât să se lepede de credinţa sa.
Aduc drept pildă cazul meu, fiind prins pentru credinţa mea ortodoxă şi
totuşi mărturisesc că nici frica, nici consideraţia faţă de starea mea,
şi nici un alt lucru nu mă poate sili să mă lepăd de religia mea, ci mai
bine sunt gata a muri sau să fiu răstignit”.
Iar de se va face vreo răzmeriţă în Ardeal, atunci cei care sunt
oprimaţi şi îngrijoraţi pentru viitorul lor, toţi vor fi gata şi nimic
nu va fi în stare să-i reţină să săvârşească tot felul de rele aşa
încât, şi cei mai buni oameni pot să se îndemne, de a da sprijin
intenţiilor rele faţă de Maiestatea Sa.
Cei ce vor trăi atunci vor vedea ce se va întâmpla”.
În timpul desfăşurării revoluţiei antihabsburgice 1703-1711, au avut
loc două tentative de revenire la ortodoxie (după unirea cu biserica
Romei) desfăşurate la Alba Iulia în anul 1707 şi 1711.
În anul 1707 în luptele dintre „curuţii” conduşii de Francisc Rakoczy al
II-lea, „lobonţii” au fost înfrânţi la Alba Iulia, iar oraşul a fost
ocupat de către aceştia.
Episcopul greco-catolic Atanasie Anghel a trebuit să fugă la Sibiu,
pentru a fi ocrotit de către generalul Rabutin, şeful Comandamentului
Austriac, unde s-a aflat şi în anul 1708.
În scaunul vlădicesc de la Alba Iulia a fost instalat pentru scurt timp
Ion Ţârca, cunoscutul concurent a lui Atanasie Anghel, la funcţia de
mitropolit, la Mitropo-lia Ortodoxă a Bălgradului şi Arhiepiscopia
Ardealului în anul 1697, susţinut de calvini.
În această perioadă, protopopul de la Alba Iulia Vasile, împreună cu
fratele său, protopopul de la Daia Română, au profitat de situaţia
favorabilă creată, de a se reveni la ortodoxie, dar tentativa a eşuat,
deoarece trupele lui Francisc Rakoczy, în final au fost înfrânte.
A doua tentativă de revenire la Ortodoxie, de asemenea pentru scurt
timp, s-a desfăşurat în anul 1711 la care a participat efectiv şi
episcopul greco-catolic Atanasie Anghel la Alba Iulia.
Protagoniştii în această acţiune au fost de asemenea protopopul Alba
Iuliei Vasile şi protopopul de la Daia Română.
Situaţia a fost favorizată şi de faptul că între timp cardinalul de la
Strigoniu Kollonich, care s-a preocupat de la început, direct, de
catolicizarea românilor, a decedat, la fel ca şi împăratul Leopold I. De
asemenea a influenţat şi războiul dintre Rusia ţaristă – ortodoxă şi
Imperiul Otoman care între anii 1709-1711 se desfăşura şi pe teritoriul
Moldovei.
Regretatul pr. drd. Nicolae Dănilă în lucrarea „Revenirea Mitropolitului
Atanasie Anghel la ortodoxie în anul 1711” prezintă fără echivoc în
amănunţime cu acte doveditoare acţiunea respectivă.
La fel arhid. lect. drd. Alin Albu în lucrarea „Protopopul Vasile de
Alba Iulia şi implicarea lui în primele două tentative de revenire la
ortodoxie după unirea cu biserica Romei (1707-1711)”, prezintă
convingător adevărul istoric.
 Documentul
de bază semnat de Arhiepiscopul Atanasie în anul 1711 privind revenirea
la ortodoxie, a fost aflat de către istoricul Nikolaus Nilles
(1828-1907) împreună cu multe alte documente importante, referitoare la
personalităţi şi evenimente istorice religioase desfăşurate pe
meleagurile Albei mai puţin cunoscute, la centrul catolicismului din
Ungaria la Strigoniu/Esztergom.
Istoricul Nikolaus Nilles, în lucrarea sa deosebit de importantă
„Simbolae ad illustrandam historiam ecclesiae orientalis in terris
coronae sancti stephani maximam partem nunc primum ex variis tabulariis,
romanis, austriacis, hungaricis, transilvanis, croaticis, societatis
jesu alliisque fontibus acessu dificilibus erutae” la pagina 387
prezintă în copie documentul respectiv, prezentat şi de regretatul pr.
drd. Nicolae Dănilă, în lucrarea sa cu traducerea respectivă, pe care le
prezentăm mai jos.
Documentul respectiv a fost semnat de Atanasie Anghel astfel:
Archiepiscopus Athanasius.
Textul declaraţiei, după exemplarul de la Esztergom (Strigoniu), este
următorul:
„Nos Athanasius Archi-Episcopus Walachorum Graeci ritus în Transylvania
damus Syngrapham Nostram ad manu Ad m(odum) Reverendi Patris Havenesi
Provincialis. Quemadmodum Nos spopondimus existenstes Wiennae tenere
omnia puncta subsripta a Nobis, ita et modo spopondimus eadem, illos,
qui fiumus, sumus et erimus iam supra declarati punctaque Synodi facta
hic contraria legi et reitui conabimur recipere de manibus illorum ac
dilacerare. Datum Albae Juliae decima actava Novembris Anno 1711.
Archi: Episcopus Athanasius L.S.”
În traducere:
Noi, Atanasie, Arhiepiscopul românilor de rit grec din Transilvania,
dăm (acest) înscris al nostru în mâna Reverendului Părinte Provincial
Hevenesi, căci precum ne-am angajat, pe când eram la Viena, să respecte
toate punctele subscrise de noi, la fel ne angajăm şi acum că, precum am
declarat mai sus, punctele stabilite în sinodul de aici, contrare legii
şi ritului, ne vom strădui să le obţinem din mâinile acelora şi să le
distrugem. Dată în Alba Iulia, la 18 noiembrie 1711.
Arhiepiscopul Atanasie L.S.
La scurt timp episcopul Atanasie Anghel a redactat o declaraţie prin
care a revenit la unire, iar pe protopopii Vasile de Alba şi Petru de la
Daia română i-a destituit din funcţii.
În continuare pentru episcopul Atanasie Anghel a urmat o perioadă destul
de grea. La data de 19 august 1713 a murit subit, lansându-se o serie de
comentarii pe seama decesului.
Episcopul Atanasie Anghel a fost înmormântat în clădirea Mitropoliei
Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ardealului, construită de primul
unificator al neamului românesc Mihai Viteazul în anul 1597/1598,
preluată de catolici în anul 1701.
La slujba de înmormântare, românii din Alba Iulia nu au avut acces, iar
slujba de înmormântare s-a desfăşurat numai în limba maghiară şi latină.
....
Continuare în DAROROMANIA nr. 81
Ec.
Ioan STRĂJAN
Bibliografie:
1. Silviu Dragomir, Istoria
dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII-lea,
ediţie îngrijită de arh. Emanuil Rus, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002,
pag. 66-88
2. Silviu Dragomir, Românii din
Transilvania şi unirea cu Biserica Romei. Documente apocrife privitoare
la începuturile unirii cu catolicism roman (1697-1701), Editura
Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului,
Cluj-Napoca, 1990, pag. -24 şi 25-50
3. Dumitru Stăniloaie, Uniatismul din
Transilvania, încercare de dezbinare a poporului român, pag. 8-19;
21-25 şi 30-34
4. Carte de religie (veche), pag.
111-115
5. Andreas Freyberger, Relatare
istorică despre unirea bisericii româneşti cu biserica Romei,
versiune românească şi studiu introductiv de Ioan Chindriş, Editura
Clusium, Cluj-Napoca, 1996, pag. 5-23 şi 29-97
6. Ioan Sabău, Monografia parohiei
Otodoxe Române Bobâlna, 1982, pag. 1-7
7. Semantismul veneratului cler al
Arhidiecesei Metropolitane greco-catolice ronmâne de Alba Iulia şi
Făgăraş pre anul domnului, 1900 de la Sfânta Unire - 200, Blaj,
Tipografia Seminarului archidiecesan, pag. 13-18
8. Ion Dumitriu-Snagov, Românii în
arhivele Romei (secolul XVIII), Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1999,
pag. 89-95.
9. Ioan Şerban, Câteva consideraţii
privind „Casa episcopului românilor” din Alba Iulia (1581).
10. Nicolao Nilles
J.S., Symbolae ad illustrandam. Historiam ecclesiae orientalis...,
1885.
|
