România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Monumentul funerar aparţinând arhitectului militar Giuseppe de Quadri, al doilea constructor al Cetăţii Bastionare de la Alba Iulia, lăsat în uitare

 

În lapidariumul din curtea Catedralei Arhiepiscopale Ortodoxe din Alba Iulia, se află depozitat cu un număr de inventar, monumentul funerar aparţinând celui de al doilea arhitect al Cetăţii Bastionare Alba Iulia, locotenent colonel inginer Giuseppe de Quadri (1689-1727).

Necunoscând prea multe date despre viaţa şi activitatea acestuia, am apelat la cunoştinţele domnului profesor doctor în istorie Gheorghe Anghel din Alba Iulia care mi-a făcut o amplă prezentare despre viaţa şi activitatea acestui arhitect arătând că acesta era originar din Cantonul Tricino Elveţia dintr-o familie de constructori şi sculptori în piatră.

În anul 1717 aflându-se în Polonia, acesta din ordin imperial a fost transferat la Alba Iulia deoarece înaintaşul său arhitectul militar locotenent colonel (ing.) Giovanni Morando Visconti (1652-1717) a fost răpus de ciumă, boală care a bântuit în zonă în perioada anilor 1717-1720.

Quadri deşi era foarte tânăr, avea 28 de ani, era un foarte bun arhitect şi inginer constructor, fapt dovedit şi de lucrările executate sub conducerea lui timp de 10 ani, în perioada anilor 1717-1727 la fortificaţia bastionară de la Alba Iulia.

El este cel care a proiectat şi construit Biserica Ordinului Călugărilor Trinitarieni (actuala Bibliotecă Bathyaneum) fapt relevat şi pe inscripţia de pe placa aplicată la fundaţia acestui locaş de cult datată – 14 iunie 1719 –

Tot sub conducerea lui a fost deschisă şi cea mai mare parte a şantierului pentru construirea Cetăţii Bastionare, aceasta fiind considerat la acea dată unul dintre cele mai mari şantiere din estul Europei.

Pentru executarea unui mare volum de lucrări inginerul Quadri a solicitat autorităţilor locale să asigure permanent forţă de muncă brută, aceasta fiind asigurată din rândul ţăranilor iobagi şi jeleri români din oraşul Alba Iulia, din zonele limitrofe oraşului precum şi din unele zone ale Transilvaniei, în care predominau ca populaţie majoritară – românii.

Muncitorii erau obligaţi să presteze muncă gratuită de câte două săptămâni prin rotaţie în mai multe serii, fiecare serie cuprinzând un număr de câte 6000-10000 de lucrători.

Ca mijloc de transport a materialelor de construcţie şi a pământului decopertat tot ţăranii români trebuiau să asigure câte 3.000 de care trase de boi.

Cărămida necesară construirii zidurilor cetăţii şi a clădirilor din incinta fortificaţiei a fost prelucrată în trei mari cărămidării amplasate în Alba Iulia astfel:

- una în aproprierea vechiului curs al râului Ampoi (actuala stradă Mărăşeşti, în zona Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, cartierul Lipoveni);

- una pe actuala stradă „Tudor Vladimirescu” în apropierea podului peste râul Ampoi, loc rămas până în zilele noastre, cu denumirea „La cărămidărie”;

- una pe actuala str. Viilor în apropiere de râul Mureş.

Muncitorii care lucrau în aceste cărămidării toţi erau români foarte buni meseriaşi, fapt dovedit că după 300 de ani aceste cărămizi amplasate în diferite lucrări de construcţii s-au păstrat într-o stare foarte bună.

Aceste cărămidării produceau cărămizi la flux continuu fiind de ordinul milioanelor.

Ţăranii iobagi români erau puşi de către şefii de sectoare să presteze cele mai grele munci şi mai periculoase, iar prin munca lor s-au realizat adevărate opere de artă care în prezent sunt admirate de miile de turişti care vizitează cetatea şi oraşul.

Contribuţia principală la construcţia cetăţii a fost a românilor de pe meleagurile Albei şi din împrejurimi, în ceea ce priveşte asigurarea forţei de muncă depusă timp de 23 ani (1915-1938) precum şi a materialelor ansamblului cetăţii (piatră, cărămizi, cherestea etc.) fapt mai puţin prezentat, mai ales vizitatorilor şi chiar cetăţenilor Alba Iuliei.

Curtea Imperială de la Viena, a apreciat contribuţia românilor mai ales a celor din cartierul Lipoveni, la construcţia cetăţii, făcându-i „libertini” şi dându-le drept recompensă locul pentru construirea de locuinţe.

Cu toate greutăţile întâmpinate în bunul mers al şantierului inginerul Quadri  nu a stagnat, el continuând lucrările chiar dacă în perioada anilor 1716-1718 imperiul Habsburgic era prins în războaiele antiotomane.

Prin munca neîncetată a întregului efectiv de muncitori şi a meseriaşilor în anul 1719 s-a reuşit finalizarea lucrărilor la Bastionul „Sf. Eugeniu” (dedicat prinţului Eugeniu de Savoya (1663-1736) comandantul suprem al trupelor militare imperiale habsburgice).

În anul 1723 se finalizează lucrările la Bastionul „Sf. Mihail” (protectorul oraşului Alba Iulia şi al Transilvaniei). Tot în această perioadă se lucra la bastionul „Sfintei Trinităţi”.

Tot sub îndrumarea inginerului Quadri au fost finalizate o parte din construcţiile de apărare detaşate de structura principală a fortificaţiei bastionare în special a celor din partea de nord şi de est a cetăţii (Ravelinele Sf. Carol de Borromeo – protectorul omenirii contra ciumei şi Sf. Francisc de Paola, cu contragărzile şi şanţurile de apărare aferente lor).

Proiectul cel mai monumental realizat de inginerul Quadri l-a reprezentat construirea celor trei porţi de acces în cetate pe partea de est a fortificaţiei.

Poarta de jos – Carol (Poarta I)

Poarta de mijloc – Carol (Poarta II)

Poarta de sus – Carol (Poarta III) care pentru construirea ei au fost cheltuiţi din visteria statului austriac 60.000 de florini aur fiind şi cea mai monumentală.

La cererea autorităţilor militare habsburgice care aveau nevoie de spaţii de cazare pentru militari, inginerul Quadri va proiecta reîmpărţirea edificiilor existente din vechia cetate medievală astfel:

- Palatul Principilor în  cazarmă de artilerie şi arsenal militar;

- Fostul Colegiu Reformat cu rang universitar „Bethlen Gabor” în cazarmă de infanterie. În paralel Quadri a construit respectând planul întocmit de către inginerul militar Visconti şi alte clădiri cum au fost: comisariatul de război; manutanţa, magazia de alimente şi depozitele de echipament, depozitul de pulberi etc.

Pe data de 14 ianuarie 1727 la numai 38 de ai inginerul Quadri moare răpus de ciumă în plină glorie.

Trupul său neînsufleţit a fost înmormântat în necropola Bisericii „Bathory” aparţinătoare Mănăstirii Ordinului Iezuiţilor.

În incinta bisericii a fost construit un frumos monument funerar cu o înălţime de 3,17 m în memoria celui decedat, fiind amplasat lângă peretele de nord a lăcaşului de cult.

Monumentul funerar este compus din două părţi:

- partea superioară – deasupra piedestalului plăcii funerare se află sculptat în piatră un Atlant înaripat  care ţine pe umeri o arhivoltă, statuia celui sculptat îl reprezintă probabil pe zeul timpului Cronos, la picioarele acestuia se află sculptat un înger înaripat;

- partea de jos – reprezintă piedestalul monumentului funerar având formă rectangulară, în centrul acestuia se află încrustate în piatră unele date privind viaţa şi activitatea celui decedat, scrise în limba latină.

„Aici zace Josephus de Quadri, din neam ilustru care prin bărbăţia şi talentul său artistic a dovedit Poloniei apoi Împăratului Carol al V-lea care l-a angajat pe un timp de 3 lustri (1 lustru = 5 ani), mai multe expediţii. Arhitect militar, locotenent-colonel care a lăsat în urmă în amintirea sa  fortificaţie monumentală numită Carolina, plecând de pe pământ la ceruri pentru a dobândi în anul lui Cristos 1727, 14 ianuarie, la vârsta de 38 de ani”

Din această inscripţie se poate trage concluzia că inginerul militar Quadri a fost un mare constructor, care a purtat gradul unui ofiţer superior, fiind cunoscut în Imperiul Habsburgic ca adjunct al generalului conte Stenville.

În anul 1891 biserica „Bathory” este dezafectată de toate bunurile din interior fiind pregătită pentru demolare, în locul ei urmând a se construi clădirea Gimnaziului Superior „Gustav Mailath” (actuala Universitate „1 Decembrie 1918”).

Mormântul inginerului militar a fost şi el deschis iar rămăşiţele pământeşti ale acestuia au fost probabil depuse în cripta episcopală a Catedralei Romano-catolice „Sf. Mihail” din Alba Iulia.

Monumentul funerar al acestuia după ce a fost depus în mai multe locaţii, a ajuns într-un final să fie depozitat într-o stare jalnică ca un simplu obiect de inventar în lapidariumul din curtea Catedralei Arhiepiscopale Ortodoxe din Alba Iulia, fără ca cei care îl au în gestiune să fie preocupaţi de restaurarea lui şi punerea acestuia în valoare într-un loc care să ofere posibilitatea de a fii vizualizat şi admirat.

 

Nicolae PARSCHIVESCU