Monumentul funerar aparţinând
arhitectului militar Giuseppe de Quadri, al doilea constructor al
Cetăţii Bastionare de la Alba Iulia, lăsat în uitare
În lapidariumul din curtea Catedralei
Arhiepiscopale Ortodoxe din Alba Iulia, se află depozitat cu un număr de
inventar, monumentul funerar aparţinând celui de al doilea arhitect al
Cetăţii Bastionare Alba Iulia, locotenent colonel inginer Giuseppe de
Quadri (1689-1727).
Necunoscând prea multe date despre viaţa
şi activitatea acestuia, am apelat la cunoştinţele domnului profesor
doctor în istorie Gheorghe Anghel din Alba Iulia care mi-a făcut o amplă
prezentare despre viaţa şi activitatea acestui arhitect arătând că
acesta era originar din Cantonul Tricino Elveţia dintr-o familie de
constructori şi sculptori în piatră.
În anul 1717 aflându-se în Polonia,
acesta din ordin imperial a fost transferat la Alba Iulia deoarece
înaintaşul său arhitectul militar locotenent colonel (ing.) Giovanni
Morando Visconti (1652-1717) a fost răpus de ciumă, boală care a bântuit
în zonă în perioada anilor 1717-1720.
Quadri deşi era foarte tânăr, avea 28 de
ani, era un foarte bun arhitect şi inginer constructor, fapt dovedit şi
de lucrările executate sub conducerea lui timp de 10 ani, în perioada
anilor 1717-1727 la fortificaţia bastionară de la Alba Iulia.
El este cel care a proiectat şi
construit Biserica Ordinului Călugărilor Trinitarieni (actuala
Bibliotecă Bathyaneum) fapt relevat şi pe inscripţia de pe placa
aplicată la fundaţia acestui locaş de cult datată – 14 iunie 1719 –
Tot
sub conducerea lui a fost deschisă şi cea mai mare parte a şantierului
pentru construirea Cetăţii Bastionare, aceasta fiind considerat la acea
dată unul dintre cele mai mari şantiere din estul Europei.
Pentru executarea unui mare volum de
lucrări inginerul Quadri a solicitat autorităţilor locale să asigure
permanent forţă de muncă brută, aceasta fiind asigurată din rândul
ţăranilor iobagi şi jeleri români din oraşul Alba Iulia, din zonele
limitrofe oraşului precum şi din unele zone ale Transilvaniei, în care
predominau ca populaţie majoritară – românii.
Muncitorii erau obligaţi să presteze
muncă gratuită de câte două săptămâni prin rotaţie în mai multe serii,
fiecare serie cuprinzând un număr de câte 6000-10000 de lucrători.
Ca mijloc de transport a materialelor de
construcţie şi a pământului decopertat tot ţăranii români trebuiau să
asigure câte 3.000 de care trase de boi.
Cărămida necesară construirii zidurilor
cetăţii şi a clădirilor din incinta fortificaţiei a fost prelucrată în
trei mari cărămidării amplasate în Alba Iulia astfel:
- una în aproprierea vechiului curs al
râului Ampoi (actuala stradă Mărăşeşti, în zona Bisericii Ortodoxe
„Adormirea Maicii Domnului”, cartierul Lipoveni);
- una pe actuala stradă „Tudor
Vladimirescu” în apropierea podului peste râul Ampoi, loc rămas până în
zilele noastre, cu denumirea „La cărămidărie”;
- una pe actuala str. Viilor în
apropiere de râul Mureş.
Muncitorii care lucrau în aceste
cărămidării toţi erau români foarte buni meseriaşi, fapt dovedit că după
300 de ani aceste cărămizi amplasate în diferite lucrări de construcţii
s-au păstrat într-o stare foarte bună.
Aceste cărămidării produceau cărămizi la
flux continuu fiind de ordinul milioanelor.
Ţăranii iobagi români erau puşi de către
şefii de sectoare să presteze cele mai grele munci şi mai periculoase,
iar prin munca lor s-au realizat adevărate opere de artă care în prezent
sunt admirate de miile de turişti care vizitează cetatea şi oraşul.
Contribuţia principală la construcţia
cetăţii a fost a românilor de pe meleagurile Albei şi din împrejurimi,
în ceea ce priveşte asigurarea forţei de muncă depusă timp de 23 ani
(1915-1938) precum şi a materialelor ansamblului cetăţii (piatră,
cărămizi, cherestea etc.) fapt mai puţin prezentat, mai ales
vizitatorilor şi chiar cetăţenilor Alba Iuliei.

Curtea
Imperială de la Viena, a apreciat contribuţia românilor mai ales a celor
din cartierul Lipoveni, la construcţia cetăţii, făcându-i „libertini” şi
dându-le drept recompensă locul pentru construirea de locuinţe.
Cu toate greutăţile întâmpinate în bunul
mers al şantierului inginerul Quadri nu a stagnat, el continuând
lucrările chiar dacă în perioada anilor 1716-1718 imperiul Habsburgic
era prins în războaiele antiotomane.
Prin munca neîncetată a întregului
efectiv de muncitori şi a meseriaşilor în anul 1719 s-a reuşit
finalizarea lucrărilor la Bastionul „Sf. Eugeniu” (dedicat prinţului
Eugeniu de Savoya (1663-1736) comandantul suprem al trupelor militare
imperiale habsburgice).
În anul 1723 se finalizează lucrările la
Bastionul „Sf. Mihail” (protectorul oraşului Alba Iulia şi al
Transilvaniei). Tot în această perioadă se lucra la bastionul „Sfintei
Trinităţi”.
Tot sub îndrumarea inginerului Quadri au
fost finalizate o parte din construcţiile de apărare detaşate de
structura principală a fortificaţiei bastionare în special a celor din
partea de nord şi de est a cetăţii (Ravelinele Sf. Carol de Borromeo –
protectorul omenirii contra ciumei şi Sf. Francisc de Paola, cu
contragărzile şi şanţurile de apărare aferente lor).
Proiectul cel mai monumental realizat de
inginerul Quadri l-a reprezentat construirea celor trei porţi de acces
în cetate pe partea de est a fortificaţiei.
Poarta de jos – Carol (Poarta I)
Poarta de mijloc – Carol (Poarta II)
Poarta de sus – Carol (Poarta III) care
pentru construirea ei au fost cheltuiţi din visteria statului austriac
60.000 de florini aur fiind şi cea mai monumentală.
La cererea autorităţilor militare
habsburgice care aveau nevoie de spaţii de cazare pentru militari,
inginerul Quadri va proiecta reîmpărţirea edificiilor existente din
vechia cetate medievală astfel:
- Palatul Principilor în cazarmă de
artilerie şi arsenal militar;
- Fostul Colegiu Reformat cu rang
universitar „Bethlen Gabor” în cazarmă de infanterie. În paralel Quadri
a construit respectând planul întocmit de către inginerul militar
Visconti şi alte clădiri cum au fost: comisariatul de război; manutanţa,
magazia de alimente şi depozitele de echipament, depozitul de pulberi
etc.
Pe data de 14 ianuarie 1727 la numai 38
de ai inginerul Quadri moare răpus de ciumă în plină glorie.
Trupul său neînsufleţit a fost
înmormântat în necropola Bisericii „Bathory” aparţinătoare Mănăstirii
Ordinului Iezuiţilor.
În incinta bisericii a fost construit un
frumos monument funerar cu o înălţime de 3,17 m în memoria celui
decedat, fiind amplasat lângă peretele de nord a lăcaşului de cult.
Monumentul funerar este compus din două
părţi:
- partea superioară – deasupra
piedestalului plăcii funerare se află sculptat în piatră un Atlant
înaripat care ţine pe umeri o arhivoltă, statuia celui sculptat îl
reprezintă probabil pe zeul timpului Cronos, la picioarele acestuia se
află sculptat un înger înaripat;
- partea de jos – reprezintă piedestalul
monumentului funerar având formă rectangulară, în centrul acestuia se
află încrustate în piatră unele date privind viaţa şi activitatea celui
decedat, scrise în limba latină.
„Aici zace Josephus de Quadri, din
neam ilustru care prin bărbăţia şi talentul său artistic a dovedit
Poloniei apoi Împăratului Carol al V-lea care l-a angajat pe un timp de
3 lustri (1 lustru = 5 ani), mai multe expediţii. Arhitect militar,
locotenent-colonel care a lăsat în urmă în amintirea sa fortificaţie
monumentală numită Carolina, plecând de pe pământ la ceruri pentru a
dobândi în anul lui Cristos 1727, 14 ianuarie, la vârsta de 38 de ani”
Din această inscripţie se poate trage
concluzia că inginerul militar Quadri a fost un mare constructor, care a
purtat gradul unui ofiţer superior, fiind cunoscut în Imperiul
Habsburgic ca adjunct al generalului conte Stenville.
În anul 1891 biserica „Bathory” este
dezafectată de toate bunurile din interior fiind pregătită pentru
demolare, în locul ei urmând a se construi clădirea Gimnaziului Superior
„Gustav Mailath” (actuala Universitate „1 Decembrie 1918”).
Mormântul inginerului militar a fost şi
el deschis iar rămăşiţele pământeşti ale acestuia au fost probabil
depuse în cripta episcopală a Catedralei Romano-catolice „Sf. Mihail”
din Alba Iulia.
Monumentul funerar al acestuia după ce a
fost depus în mai multe locaţii, a ajuns într-un final să fie depozitat
într-o stare jalnică ca un simplu obiect de inventar în lapidariumul din
curtea Catedralei Arhiepiscopale Ortodoxe din Alba Iulia, fără ca cei
care îl au în gestiune să fie preocupaţi de restaurarea lui şi punerea
acestuia în valoare într-un loc care să ofere posibilitatea de a fii
vizualizat şi admirat.
Nicolae PARSCHIVESCU
|