România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Vă reamintim unele evenimente triste din perioada construcţiei Cetăţii din Alba Iulia

 

În anul 1717 în Transilvania într-un sat din ţinutul Făgăraşului a izbucnit o puternică epidemie de ciumă care în scurt timp s-a extins şi în patru sate din jur luând viaţa a 400 de localnici. Cauzele izbucnirii acestei epidemii au fost condiţiile de viaţă insalubre, foametea, războaiele frecvente, înmulţirea peste măsură în localităţi a şobolanilor purtători de purici transmiţători ai acestei boli nemiloase şi nevindecabile în acea perioadă.

În această situaţie pentru a limita extinderea acestei epidemii principele Transilvaniei Sigismund Kornis (1677-1731) (1713-1731) a emis un ordin prin care timp de două luni de zile în zonele afectate de boală târgurile de ori ce fel să fie suspendate.

Cu toate măsurile luate boala s-a extins cu rapiditate cuprinzând şi alte zone ale principatului Transilvaniei, astfel că în luna noiembrie 1717 a ajuns la Alba Iulia, Sebeş şi Orăştie.

În faţa pericolului crescând Guvernul Principatului şi Casa Princiară au fost evacuaţi din capitală (oraşul Sibiu) şi mutaţi provizoriu la Cluj în anul 1718.

Această epidemie de ciumă a omorât numai în principatul Transilvaniei 200.000 de oameni.

Alba Iulia care în acea perioadă se afla în plină activitate de construcţie a Cetăţii Bastionare în parte şi a Oraşului de Jos unde erau antrenaţi sute de oameni ca forţă de muncă precum şi locuitorii oraşului care au fost grav afectaţi de această epidemie care a luat multe vieţi şi din rândul acestora.

În afară de localnici, epidemia a omorât şi oameni de seamă care îşi desfăşurau activitatea la construirea noii fortificaţii bastionare, printre aceştia numărându-se:

- arhitectul şef al cetăţii, inginerul militar colonel Giovanni Morando Visconti (1652-1717) răpus în anul 1717 la vârsta de 65 de ani;

- Antreprenorul zidarilor fortificaţiei bastionare Francesco Brilli (1667-1719) mort pe data de 1 mai 1719 la vârsta de 52 de ani;

- Inginerul constructor Martin Francesco Dittin şi soţia acestuia Maria Dittin ambii răpuşi de ciumă în anul 1718;

- Comandantul trupelor militare habsburgice din Transilvania generalul conte Stefan de Stenville răpus de ciumă în anul 1720.

Începând cu luna decembrie 1720 această epidemie a început să se restrângă dispărând apoi definitiv în întreaga Transilvanie.

Sporadic s-a manifestat în anumite localităţi printre care şi la Alba Iulia luând viaţa şefului şantierului fortificaţiei bastionare arhitectului militar inginer Giuseppe di Quadri (1639-1727) care moare răpus de această boală pe data de 14 ianuarie 1727 la vârsta de 38 de ani.

După un deceniu de linişte această epidemie reizbucneşte într-o formă mult mai violentă în perioada anilor 1731-1738 iar într-o a treia fază între anii 1738-1742 lovind sporadic de această dată comitatul Alba. Pierderile cele mai mari în vieţi omeneşti fiind semnalate în zona Banatului şi Comitatul de Cluj.

În memoria acestei groaznice epidemii care a durat aproape 8 ani (1731-1738) şi care a luat viaţa a mii de oameni la Timişoara, a fost construită o coloană a ciumei amplasată în Piaţa Unirii, în faţa Catedralei Romano-catolice în mijlocul vechii cetăţi bastionare.

Piatra de temelie a fost aşezată pe data de 23 noiembrie 1740 în prezenţa consilierilor locali şi al celui care a iniţiat construirea acestui monument Johann von Hannsen, evenimentului acordân-  du-i-se un profund caracter de solemnitate, ştiindu-se că numai la fortificaţia bastionară a Timişoarei care era în plină construcţie (1723-1765) au murit peste 1500 de locuitori şi muncitori.

Un  alt monument ridicat în memoria victimelor răpuse de epidemia de ciumă izbucnită între anii 1738-1742 în partea de nord a Transilvaniei este şi cel ridicat în municipiul Cluj.

Acest monument a fost unul public, fiind construit în anul 1744 la iniţiativa guvernatorului principatului Transilvaniei Ioan Haller de Hallerştein (1692-1755) (1734-1755) drept mulţumire divinităţii pentru ocrotirea oraşului Cluj, pe timpul marii epidemii de ciumă care a avut loc între anii 1738-1742.

La început acest monument a fost amplasat pe strada Babeş-Bolay. Începând cu anul 1959 monumentul a fost demontat şi depus într-un loc de păstrare de către regimul comunist care avea intenţia ca în oraşul Cluj să dispară monumentele cu iz religios.

În anul 1961 monumentul a fost reamplasat şi aşezat pe un soclu în spatele Bisericii Sf. Petru din Cluj unde se află şi în prezent.

 

Nicolae PARASCHIVESCU