Vă reamintim unele evenimente triste
din perioada construcţiei Cetăţii din Alba Iulia
În anul 1717 în Transilvania într-un sat
din ţinutul Făgăraşului a izbucnit o puternică epidemie de ciumă care în
scurt timp s-a extins şi în patru sate din jur luând viaţa a 400 de
localnici. Cauzele izbucnirii acestei epidemii au fost condiţiile de
viaţă insalubre, foametea, războaiele frecvente, înmulţirea peste măsură
în localităţi a şobolanilor purtători de purici transmiţători ai acestei
boli nemiloase şi nevindecabile în acea perioadă.
În această situaţie pentru a limita
extinderea acestei epidemii principele Transilvaniei Sigismund Kornis
(1677-1731) (1713-1731) a emis un ordin prin care timp de două luni de
zile în zonele afectate de boală târgurile de ori ce fel să fie
suspendate.
Cu toate măsurile luate boala s-a extins
cu rapiditate cuprinzând şi alte zone ale principatului Transilvaniei,
astfel că în luna noiembrie 1717 a ajuns la Alba Iulia, Sebeş şi
Orăştie.
În faţa pericolului crescând Guvernul
Principatului şi Casa Princiară au fost evacuaţi din capitală (oraşul
Sibiu) şi mutaţi provizoriu la Cluj în anul 1718.
Această epidemie de ciumă a omorât numai
în principatul Transilvaniei 200.000 de oameni.
Alba Iulia care în acea perioadă se afla
în plină activitate de construcţie a Cetăţii Bastionare în parte şi a
Oraşului de Jos unde erau antrenaţi sute de oameni ca forţă de muncă
precum şi locuitorii oraşului care au fost grav afectaţi de această
epidemie care a luat multe vieţi şi din rândul acestora.
În afară de localnici, epidemia a omorât
şi oameni de seamă care îşi desfăşurau activitatea la construirea noii
fortificaţii bastionare, printre aceştia numărându-se:
- arhitectul şef al cetăţii, inginerul
militar colonel Giovanni Morando Visconti (1652-1717) răpus în anul 1717
la vârsta de 65 de ani;

- Antreprenorul zidarilor fortificaţiei
bastionare Francesco Brilli (1667-1719) mort pe data de 1 mai 1719 la
vârsta de 52 de ani;
- Inginerul constructor Martin Francesco
Dittin şi soţia acestuia Maria Dittin ambii răpuşi de ciumă în anul
1718;
- Comandantul trupelor militare
habsburgice din Transilvania generalul conte Stefan de Stenville răpus
de ciumă în anul 1720.
Începând cu luna decembrie 1720 această
epidemie a început să se restrângă dispărând apoi definitiv în întreaga
Transilvanie.
Sporadic s-a manifestat în anumite
localităţi printre care şi la Alba Iulia luând viaţa şefului şantierului
fortificaţiei bastionare arhitectului militar inginer Giuseppe di Quadri
(1639-1727) care moare răpus de această boală pe data de 14 ianuarie
1727 la vârsta de 38 de ani.
După un deceniu de linişte această
epidemie reizbucneşte într-o formă mult mai violentă în perioada anilor
1731-1738 iar într-o a treia fază între anii 1738-1742 lovind sporadic
de această dată comitatul Alba. Pierderile cele mai mari în vieţi
omeneşti fiind semnalate în zona Banatului şi Comitatul de Cluj.
În memoria acestei groaznice epidemii
care a durat aproape 8 ani (1731-1738) şi care a luat viaţa a mii de
oameni la Timişoara, a fost construită o coloană a ciumei amplasată în
Piaţa Unirii, în faţa Catedralei Romano-catolice în mijlocul vechii
cetăţi bastionare.
Piatra de temelie a fost aşezată pe data
de 23 noiembrie 1740 în prezenţa consilierilor locali şi al celui care a
iniţiat construirea acestui monument Johann von Hannsen, evenimentului
acordân- du-i-se un profund caracter de solemnitate, ştiindu-se că
numai la fortificaţia bastionară a Timişoarei care era în plină
construcţie (1723-1765) au murit peste 1500 de locuitori şi muncitori.
Un alt monument ridicat în memoria
victimelor răpuse de epidemia de ciumă izbucnită între anii 1738-1742 în
partea de nord a Transilvaniei este şi cel ridicat în municipiul Cluj.
Acest monument a fost unul public, fiind
construit în anul 1744 la iniţiativa guvernatorului principatului
Transilvaniei Ioan Haller de Hallerştein (1692-1755) (1734-1755) drept
mulţumire divinităţii pentru ocrotirea oraşului Cluj, pe timpul marii
epidemii de ciumă care a avut loc între anii 1738-1742.
La început acest monument a fost
amplasat pe strada Babeş-Bolay. Începând cu anul 1959 monumentul a fost
demontat şi depus într-un loc de păstrare de către regimul comunist care
avea intenţia ca în oraşul Cluj să dispară monumentele cu iz religios.
În anul 1961 monumentul a fost
reamplasat şi aşezat pe un soclu în spatele Bisericii Sf. Petru din Cluj
unde se află şi în prezent.
Nicolae PARASCHIVESCU
|