|
Anul 1928, Alba Iulia şi
trădarea prinţului Carol
 Trăind
în exil în Occident din 1925 - în urma aventurii cu Elena Lupescu,
aventură folosită de prim ministrul I.I.C. Brătianu pentru a-l înlătura
de la succesiunea la Tron - prinţul Carol aspira, după moartea tatălui
său, Ferdinand, în 1927, să vină pe Tronul României, detronându-şi fiul
minor, Mihai. Pentru a-şi atinge scopul a încercat o mulţime de metode,
unele imorale, altele de-a dreptul aventuriste şi nu s-a dat înlături
chiar de la trădarea intereselor României. Dovedea astfel, din nou, că
pune mai presus de interesele României, propriile interese, aşa cum
făcuse în 1918, 1919, 1925 când renunţase la funcţia de moştenitor al
Tronului, prima dată chiar dezertând din Armata Româna.
În 1928, Carol s-a gândit - sub
inspiraţia Camarilei ce începuse a se forma în jurul său, alcătuita din
Elena Lupescu şi o serie întreagă de aventurieri, dezertori din Armata
Română sau hoţi condamnaţi la închisoare în România, dar şi din unii
diplomaţii toţi cu aspiraţii materiale într-o viitoare Domnie - să se
folosească de Adunarea populară din 6 mai 1928 convocată de PNŢ la Alba
Iulia cu scop electoral, pentru a da o lovitura de Stat. Carol urma să
vină în Ţară cu un avion, călătoria începând în Marea Britanie. Trebuia
să aterizeze la Alba Iulia şi, cu sprijinul mulţimii de acolo, să ajungă
a se încorona la Bucureşti. Unul din cei mai mari escroci din anturajul
lui Carol - Barbu Ionescu (Leibovici, Moritz, Marcel), condamnat pentru
furt în România, fugit în Occident, unde ajunsese industriaş în Belgia -
a organizat aventura, care nu putea reuşi decât cu sprijinul Guvernului
Ungariei.
În schimbul acestuia,
Carol a promis o rectificare de graniţă în favoarea Ungariei. Târgul
antiromânesc putea fi un precedent pentru dărâmarea întregului Sistem
Versaillez. De aceea, presa occidentala l-a dezvăluit şi l-a incriminat.
Iar autorităţile de la Londra au interzis zborul lui Carol cu avionul şi
i-au cerut imperativ să părăsească Marea Britanie.
La început a văzut
pericolul presa britanică, alertata şi de faptul că aventura
carlisto-maghiară urma să pornească din Anglia „Morning Post” scria că
prinţul „şi-a pierdut complet reputaţia. Oricare ar fi împrejurările
acestei afaceri, e sigur că instigatorii sunt unguri, fără simpatie
pentru România. Chestiunea revizuirii Tratatului de la Trianon ar
contraria vederile oricărui partid politic din România”. (Articol
preluat în „Universul” din 11 mai 1928). „Times” sublinia şi el greşeala
majoră a lui Carol, încercarea de a veni pe Tron cu sprijinul Ungariei,
căreia i-a făcut promisiunea de a-i ceda din teritoriul României.
(Numărul din l7 mai 1928.) S-a alertat şi presa din Cehoslovacia,
„Prager Presa” dăduse ştirea la 9 mai 1928. Considera că în spatele
„afacerii” era „mâna lui Rothermere”, lordul britanic susţinător al
revizionismului maghiar.
La Londra s-a tipărit, în
câteva mii de exemplare, o proclamaţie a lui Carol către Poporul Român,
numită „Manifestul de la Gadstone”, care urmau să fie aruncate din
avion peste Adunarea de la Alba Iulia, pentru a anunţa sosirea, din cer,
a prinţului.
În condiţiile tehnice de
atunci, un zbor neîntrerupt din Anglia la Alba Iulia era imposibil. De
aceea, s-a ales o escală la Budapesta. Aceasta şi-a dat acordul, pentru
că acţiunea se încadra în politica sa revizionistă. Un emisar al lui
Carol, britanicul Dutley Heathcote, va încheia cu Guvernul Ungariei un
acord secret. Acordul a fost descoperit. Şi, fapt neobişnuit dar
indicând gravitatea situaţiei, în condamnarea aventurii lui Carol şi a
implicării Ungariei, s-a antrenat însuşi Regele Marii Britanii, George
al V-lea. Într-o întrevedere cu Eduard Beneš, ministrul cehoslovac de
externe, aflat în vizită la Londra. Regele îl critica pe Carol: „Este
condamnabil! Deşi îmi este rudă, îmi pare bine că Guvernul meu a fost
ferm şi l-a invitat să părăsească Marea Britanie fără întârziere”.
Reprezentantul diplomatic al Ungariei la Londra a fost chemat la
ministerul de Externe Britanic, unde „i s-a tras o bună săpuneală pentru
amestecul în aventură” - se scria în raportul trimis la Bucureşti de
D.N. Ciotori, secretar al Legaţiei României la Londra. Pe tema
respectivă, a fost şi un episod în Parlamentul Marii Britanii: Pe 8 mai
1928, în Camera Comunelor, ministrul secretar de Stat la Interne,
William Hicks, a fost chemat să răspundă unei întrebări privind
tentativa lui Carol. (ANIC, fond Casa Regală, Carol Caraiman, dosar
4/1928, vol. II, f.l-2) comentând agitaţia produsă, ziarul „Daily
Expres” din 14 mai 1928 scria: „Rezultă clar că ungurii au avut
cunoştinţă de cele ce se pregăteau la Londra şi că Ţ…ţ, acordaseră
binevoitorul lor concurs”.
În Franţa, ziarele salutau
poziţia autorităţilor britanice, faptul ca Guvernul Baldwin nu înţelegea
să încurajeze pe cei care doreau să revizuiască Tratatul de la Trianon.
Totodată, se sublinia unitatea de vederi a partidelor româneşti în
respingerea revizionismului şi îndepărtarea lui Carol de interesul
naţional românesc. Cel mai cunoscut dintre ziariştii francezi ai
momentului, Pertinax, scria în „L’Intransigent”: „Faptul de a-l vedea
Ţpe Carolţ pactizând cu ungurii, în vederea unei restaurări, îl
compromite în ochii tuturor patrioţilor românii”. În acelaşi ziar,
Jacques Ancel eticheta acţiunea lui Carol ca o trădare. (Articole
reluate în „Curentul” din 13 mai 1928)
În România, trădarea lui Carol, gata să
accepte politica revizionistă a Ungariei, a produs în opinia publică o
reacţie ostilă majoră. A fost una din rarele situaţii când partidele
politice s-au situat de aceeaşi parte. A fost un moment când
toate partidele româneşti legale s-au dovedit a fi antirevizioniste.
Carol a negat mereu
existenţa înţelegerii sale cu Ungaria. Însă, un exemplar al acesteia a
fost descoperit de Siguranţă acasă la Barbu Ionescu, cel care, pentru
a-l încheia, fusese şi el la Budapesta în 1928, iar după urcarea pe Tron
a lui Carol, îl şantaja cu publicarea lui. (Şeful siguranţei, care
descoperise documentul ce-l incrimina pe Rege, în 1934, Ştefan
Bugeţianu, îi va raporta evenimentul lui Ion Antonescu, în 1941. Petre
Ţurlea, „Carol al II-lea şi Iuliu Maniu”, p.14-17)
Aşadar, trădarea prinţului
Carol, viitorul Rege Carol al II-lea este pe deplin dovedită. Pentru a
ajunge pe Tron, el acceptase să ciuntească teritoriul Ţării. Trădarea
din 1928 va fi completată cu laşitatea din 1940, părăsirea fără luptă a
unei treimi din teritoriul României.
* Fragment din volumul
„Românii şi ungurii 1918-1940”, în curs de apariţie.
prof. univ. dr. Petre ŢURLEA
Notă: cele de mai sus au fost confirmate de către
prim-ministrul Armand Călinescu, în lucrarea „Însemnări politice –
memorii şi jurnale” astfel:
«6 septembrie. Cristescu îmi spune că, cu prilejul descinderii la Barbu
Ionescu s-a găsit un document semnat de B(arbu) I(onescu) ca mandatar al
prinţului Carol şi dr. Gavril împreună cu trei unguri, ca mandatari ai
lui Rothermere prin care în schimbul unor cesiuni de teritorii la
graniţa noastră către unguri se consimte prinţului un însemnat împrumut2.
Aflu de la Madgearu că Maniu avea cunoştiinţă de acest document.
Tot de la Cristescu! Doi comisari au fost trimişi şi la Paris pentru ca
să obţină prin orice mijloace – eventual cambriolare – anumite documente
aflate la Puiu Dumitrescu.»
2 un
asemenea document nu s-ar fi putut întocmi decât în perioada anilor
1926-1930, după renunţarea la succesiunea tronului»
(Redacţia)
|
|
