|
Capitulare,
condamnări, execuţii şi atentat împotriva împăratului Franz Josef
Pe data de 8 iulie 1848 forţele imperiale
austriece au ocupat capitala Ungariei Buda, forţând guvernul
revoluţionar maghiar şi pe preşedintele regent al acestei ţări Kossuth
Lajos (1802-1894) să se mute în oraşul Szeged iar apoi să abdice.
Pe data de 11 august 1849 puterea statului
ungar a fost preluată de liderul militar maghiar generalul maior Artur
Görgei (1818-1916) care va şi semna pe data de 13 august 1849
capitularea de la Şiria (Arad) în prezenţa generalului armatei imperiale
ruse contele Theodor von Rudinger (1783-1896).
 13
august 1849 - capitularea trupelor revoluţionare maghiare la Șiria
(Arad) în faţa armatei imperiale ruse
În urma acestei capitulări generalului Julius
Jakob von Haynau (1786-1853) i-a revenit sarcina de a-i reprima pe toţi
capii insurgenţilor maghiari, acesta fiind cunoscut în rândul armatei
austriece ca fiind un ofiţer extrem de agresiv fiind numit „tigrul
habsburg”, iar cei care au avut de suferit de pe urma brutalităţii lui
l-au numit „spânzurătorul de la Arad”.
Cu toate că ţarul Nicolae I al Rusiei
(1796-1895) (1852-1855) a dorit să dea dovadă de clemenţă faţă de
conducătorii învinşi ai revoluţiei cerându-i acest lucru şi împăratului
austriac Franz Josef (1830-1916) (1848-1916) acesta nu a acceptat acest
lucru, dând ordin ca toţi cei vinovaţi să fie capturaţi şi judecaţi în
raport de gravitatea faptelor săvârşite de ei pe timpul revoluţiei.
Au fost condamnaţi sute de ofiţeri, soldaţi,
civili atât cu pedeapsa capitală cât şi cu ani grei de temniţă.
Comandanţii revoluţiei, Kossuth Lajos,
generalul Jozef Bem (1794-1850) (un condotier născut în regatul Galiţiei
şi al Lodomeriei care şi-a pus serviciile în slujba revoluţiei
maghiare), Szemere Bertalan (1812-1869) (al doilea prim-ministru al
guvernului revoluţionar şi ministru de interne în perioada 2 mai – 11
august 1849), Francisc Duschek (1794-1873) ministru de finanţe şi
maiorul Emeric Hatvani (1818-1856) au reuşit să fugă din Ungaria luând
drumul spre imperiul otoman folosind rute ascunse pe itinerarul
Oradea-Orşova-Insula Ada-Kaleh, luând cu ei şi coroana Ungariei a Sf.
Ştefan, sceptrul, globul cruciger, sabia şi mantia regală pentru a nu
cădea în mâinile habsburgilor pe care le-au ascuns într-o ladă special
confecţionată, în mlaştinile din apropierea Dunării unde vor sta ascunse
aproape patru ani fiind găsite după lungi căutări de către românul Ioan
Morosina căutător şi el al comorii, acestea fiind găsite pe data de 8
septembrie 1853, găsitorul primind drept recompensă doar câteva monede
din aur. Nu toţi conducătorii revoluţiei au reuşit să fugă din ţară,
printre cei capturaţi de armatele imperiale ruse şi predaţi curţii
marţiale Habsburgice au făcut parte şi 12 generali şi un colonel
insurgenţi ai armatei maghiare care pe data de 6 octombrie 1849 au fost
condamnaţi în Cetatea Aradului la pedeapsa capitală astfel:
1. Ludwig Aulich (Lajos Ailich)
(1793-1849), etnic german, locotenent colonel în armata austriacă,
dezertor şi care s-a înrolat în rândurile armatei revoluţionare maghiare
primind grad de general honved. A îndeplinit şi funcţia de ministru de
război. A fost condamnat la moarte prin spânzurare.
2. Jovan Damjanic (Janos Damjanic)
(1804-1849), etnic sârbo-croat, locotenent colonel în armata austriacă,
dezertor, care s-a înrolat în armata revoluţionară maghiară, primind
gradul de general hanved. A fost un aprig opozant al poporului sârb,
fiind considerat de aceştia ca un trădător de neam care a luptat
împotriva propriului său popor. A fost numit de către sârbi „şarpele
furios”, „sârbul trădător”. A fost condamnat la moarte prin spânzurare.
3. Arisztid Dessewffy (1802-1849), etnic
maghiar, a fost căpitan în armata austriacă, dezertor care s-a înrolat
în armata revoluţionară maghiară primind gradul de general honved. A
fost luat prizonier de armata imperială rusă şi predat austriecilor. A
fost condamnat la moarte prin împuşcare.
4. Kiss Ernö (1799-1849) etnic armean, a
fost căpitan de cavalerie în armata austriacă, dezertor, care s-a
înrolat în armata revoluţionară maghiară primind gradul de general
honved. A fost luat prizonier şi condamnat la moarte prin împuşcare.
5. Karlo Knezic (Karoly Knezic)
(1808-1849), etnic croat. A îndeplinit o funcţie de comandă cu grad de
general honved în armata revoluţionară maghiară. A fost condamnat la
moarte prin spânzurare.
6. Georg Lahner (György Lahner)
(1795-1849), etnic german. A fost general honved în armata revoluţionară
maghiară, dezertor din armata imperială austriacă. Nu cunoştea aproape
deloc limba maghiară. A acţionat cu trupele sale în partea de sud a
Ungariei în Serbia. A fost condamnat la moarte prin spânzurare chiar de
ziua lui.
7. Lazăr Vilmos (1817-1849), etnic maghiar.
A avut gradul de colonel în armata honvedă a revoluţionarilor maghiari.
După origini a fost de etnie armeano-maghiară, nu a avut grad de general
fiind prea tânăr. A fost condamnat la moarte prin împuşcare.
8. Karl August Conte Zu Leiningen
Westerburg (1819-1849), etnic german. A fost ofiţer în armata imperială
austriacă, dezertor. S-a înrolat în armata revoluţionară maghiară
primind gradul de general. Se trăgea dintr-o familie princiară Leiningen
având şi titlul de conte. A fost condamnat la moarte prin spânzurare.
9. Josef Nagysandor (1803-1849), etnic
maghiar. Familia lui se trăgea din Oradea. A fost general honved în
armata revoluţionară maghiară. A fost condamnat la moarte prin
spânzurare.
10. Ernest Poelt Von Poelteberg (Ernö
Poeltenberg) (1808-1849), etnic austriac. A fost locotenent în armata
austriacă, dezertor. S-a înrolat în armata revoluţionară maghiară
primind gradul de general honved. A fost condamnat la moarte prin
spânzurare.
11. Josef Schweidel (1796-1849), etnic
austriac, a avut gradul de maior în armata imperială austriacă, a
dezertat înrolându-se în armata revoluţionară maghiară, primind gradul
de general honved. A fost capturat de armata imperială rusă şi predat
curţii marţiale austriece, care l-a condamnat la moarte prin împuşcare.
12. Ignac Török (1795-1849), etnic maghiar. A
fost general honved în armata revoluţionară maghiară. A fost capturat şi
condamnat la moarte prin spânzurare.
13. Karoly Vecsey (1803-1849), conte de etnie
maghiară. A activat ca ofiţer de cavalerie în armata imperială austrică,
de unde va dezerta punându-se la dispoziţia insurgenţilor maghiari. A
fost capturat şi condamnat la moarte prin spânzurare.
4 ofiţeri au fost împuşcaţi în mina părăsită
a lui Jakab Hainau.
9 ofiţeri au fost condamnaţi la moarte prin
spânzurare în temuta închisoare habsburgică din Cetatea Aradului. De
execuţia celor 12 generali şi a unui colonel, insurgenţi maghiari s-a
ocupat personal generalul Jakob Von Haynau „spânzurătorul de la Arad”.
Pe data de 6 octombrie a fost condamnat la
moarte prin spânzurare şi primul ministru al guvernului revoluţionar
maghiar Lajos Bathyany.
O legendă a timpului arată că pe timpul cât
aceştia erau executaţi la pedeapsa cu moarte, soldaţii austrieci au
primit bere pentru a sărbători această victorie.
 6
octombrie 1849 - ziua când au fost executați 9 dintre cei 12 generali și
un colonel - capii revoluției maghiare
Execuția prin împușcare pe
data de 6 octombrie 1848 a
primul ministru al
guvernului revoluţionar
maghiar Lajos Batthyany
Pe fondul nemulţumirilor populaţiei maghiare
asupra regimului autoritar impus de împăratul Franz Josef şi de
guvernanţii săi pe data de 8 februarie 1853 a avut loc o tentativă de
asasinat asupra tânărului împărat de numai 23 ani de către naţionalistul
maghiar Janos Libenyi (1831-1853) calfă la un croitor militar maghiar
din Viena. Motivul acestui atentat fiind numeroasele condamnări la
moarte date prin decret imperial insurgenţilor revoluţiei maghiare de la
1848-1849.
Împăratul avea obiceiul de a se plimba după
masa de prânz, pentru siestă, pe drumul de strajă a bastionului cetăţii
de incintă, aflat lângă palatul Hofburg. Acesta era însoţit doar de
aghiotantul său colonelul Maximilian Karl Lamoral O’Donnel (1812-1895).
 Împăratul
Franz Josef
Libenyi cunoscându-i itinerarul de deplasare s-a apropiat pe la spatele
celor doi, având în mână un cuţit a vrut să-l înfigă în gâtul
împăratului. Acesta când mergea la plimbare se îmbrăca întotdeauna
într-o uniformă de ofiţer de dragoni, o ţinută preferată de el, care
aveau gulerul ridicat pe gât şi se încheia prin copcă.
Gulerele acestor unifor-me erau realizate dintr-un material foarte tare,
care aveau şi rolul de a-l proteja pe cel care o purta împotriva unor
lovituri de sabie sau cuţit pe timpul unor acţiuni de luptă.
Împăratul luat prin surprindere a încercat să se ferească de cuţitul
atacatorului care lovind în gulerul tare al uniformei, a ricoşat,
rănindu-l superficial fără a-i pune viaţa în pericol.
 Momentul
atentatului
 Momentul
execuţiei prin pânzurare a atentatorului Janos Libeny, 23 februarie 1853
Măcelarul Josed Ettenreich (1800-1875)
 Locul
unde aveau loc execuţiile publice numit Spinner (La cruce) din Viena
În acel moment aghiotantul împăratului colonelul O’Donnel a scos sabia
lovindu-l pe Libernyi peste braţ, exact când acesta vroia să lovească cu
cuţitul a doua oară pe împărat. Între atacator şi aghiotant s-a iscat o
încăierare care a atras atenţia unui măcelar care se plimba şi el în
zonă şi văzând cele întâmplate nu a pregetat nici o clipă de a sări şi
el în ajutorul împăratului. Busculada creată a atras atenţia unei
patrule de poliţie care intervenind în conflict a reuşit în scurt timp
să-l imobilizeze pe atacator şi să-l aresteze.
Pentru fapta sa măcelarul Josef Ettenreich (1800-1875) a fost decorat pe
data de 25 februarie 1853 cu medalia „Mare Salvator al oraşului Viena”
iar pe data de 23 aprilie acelaşi an a primit „Ordinul Imperial Franz
Josef”. A fost înnobilat primind titlu de cavaler de Ettenreich şi numit
directorul primei bănci de economii a Austriei.
Colonelul O’Donnel pentru meritul de a-şi apăra împăratul chiar cu
preţul vieţii, a fost înnobilat primind titlul de conte al imperiului
Habsburgic şi decorat cu ordinul „Crucea Ordinului Leopoldin”.
Atentatorul Janos Libenyi a fost judecat şi condamnat la moarte pentru
tentativă de regicid (uciderea sau atentat voit asupra unui monarh).
A fost executat prin spânzurare pe date de 26 februarie 1853 având
vârsta de 22 de ani.
Locul unde a avut loc execuţia se numea Spiner (Cruce din Viena), loc
unde aveau loc execuţiile publice.
Escorta acestuia spre locul execuţiei a fost una foarte numeroasă şi
bine înarmată.
Libenyi a fost un autor unic neavând şi alţi complici, iar toţi
prietenii din anturajul său au fost identificaţi şi arestaţi pentru a se
afla exact intenţiile acestuia şi dacă a fost coordonat de eventuali
opozanţi maghiari ai împăratului.
În Transilvania Mitropolitul ortodox Andrei Şaguna (1808-1873) un
simpatizant al împăratului Franz Josef profund marcat de acest atentat a
trimis tuturor parohiilor ortodoxe din Ardeal o circulară datată 23
februarie 1853 prin care îşi informa enoriaşii despre acest aspect
astfel:
 Notă:
Pastorală în original a fost donată Fundației „Alba Iulia 1918 pentru
unitatea și integritatea României”, de către Mihon Silviu, fiul
protopopului ortodox Mihon Ioan de la Câmpeni
„Iubiţilor mei
fii întru Hristos!
Viaţa cea
scumpă a preaînduratului nostru împărat s-a aflat în zilele acestea
într-o primejdie mare, dar prin atotputernica mila a lui Dumnezeu a fost
mântuită.
După o ştire
care a sosit ieri de la Viena, înaltul guvern militar şi civil al ţării,
ne încredinţează că Maiestatea Sa Împăratul în ziua de 6/18 curgătoare
ale lunii februarie pe la amiază ieşind la o plimbare, deodată un om
fără de lege sare asupra monarhului cu un cuţit furişându-se pe la spate
rănindu-l la gât.
Spre cea mai
mare nenorocire şi bucurie a noastră a tuturor ni se informează mai
departe că vătămarea aceasta nu este primejdioasă.
Sunt pe deplin
convins iubiţilor! Că ştirea aceasta va stârni cea mai adâncă întristare
şi durere în inimile noastre, căci s-a aflat că un ticălos a cutezat de
a ridica mâna sa asupra persoanei cea sfinţită a împăratului.
Totodată sunt
încredinţat că nu-i sfârşitul, ce l-a avut această faptă urâtă, căci
cunoaşte lucrarea proniei Dumnezeieşti, care a umbrit pe insul, sau a
domolit mâna ucigaşului ca să nu poată tăia firul unei vieţi care era
atât de scumpă pentru întreaga împărăţie.
Deci cum vă
reamintim să mulţumim noi Cerescului Părinte, pentru scăparea cea
minunată a preaînălţatului nostru împărat din primejdia morţii care s-a
reflectat cu viaţa, nelăsând să meargă în casa Domnului şi a Înălţării
către cer. Să adresăm fierbinţi rugăciuni de mulţumire pentru îndurare
care s-a săvârşit asupra insului său şi prin urmare asupra noastră a
tuturor şi rugându-l la Dumnezeu ca să scutească şi să păzească şi de
aici în acolo pe înaltul nostru împărat şi să-l ţină nevătămat şi întreg
până la cele mai adânci bătrâneţe.
Scrisă la 11
februarie 1853 De bine voitor arhiepiscop
25
februarie 1853 Andreiu
În anul 1856 la doi ani după atentat fratele mai mic al împăratului
arhiducele Ferdinand Maximilian Joseph (1832-1864) viitorul împărat al
Mexicului cu numele de Maximilian I al Mexicului (1864-1867), a
solicitat tuturor caselor regale din Imperiu şi din Europa să doneze o
anumită sumă de bani pentru a fi ridicată în apropierea locului unde a
avut loc atentatul asupra împăratului Franz Josef o frumoasă biserică de
confesiune romano-catolică care va primi Hramul „Jertfa Votivă”
Această biserică fiind un loc sacru care să marcheze voinţa lui Dumnezeu
pentru supravieţuirea fratelui său şi al Împăratului Austriei. Biserica
a fost ridicată la Viena în perioada anilor 1856-1879 de către
arhitectul Henrich von Ferstel (1828-1883) într-un frumos stil neo-gotic
flamboiant.
Biserica votivă din Viena - Jertfa votivă
Nicolae PARASCHIVESCU
|
