România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Mitropolitul ortodox al Bălgradului/Alba Iulia şi Arhiepiscop al Ţării Ardealului, Atanasie Anghel

de la 22 ianuarie 1698, devenit episcop greco-catolic/unit la 25 martie 1701

III

 

 

Continuare din revista DACOROMANIA, nr. 80

 

Atanasie Anghel în perioada anilor 1698-1713, relativ scurtă, având în vedere evenimentele istorice şi religioase desfăşurate în Ardeal şi mai ales pe meleagurile Albei, a avut o viaţă deosebit de grea şi inconstantă, fiind la dispoziţia şi presiunea habsburgilor şi a catolicilor.

În acest sens amintim faptul că Atanasie Anghel, după o temeinică instruire efectuată de mitropolitul Teodosie la Bucureşti, a fost hirotonit în prezenţa patriarhului Ierusa-limului – Dosoftei, la data de 22 ianuarie 1698, Mitropolit Ortodox al Bălgradului şi Arhiepiscop al Ţării Ardealului.

În acelaşi an la data de 7 octombrie 1698, Atanasie Anghel a început trădarea credinţei străbune împreună cu o parte din preoţii ortodocşi din Ardeal însă, cu unele condiţii prevăzute în „Cartea de mărturie din 7 octombrie 1698 de la Alba Iulia” în care se preciza: „însă într-acest chip ne unim şi ne mărturisim a fi mădularii sfintei catoliceşti biserici a Romei cum pre noi şi rămăşiţele noastre din obiceiul Bisericii noastre a răsăritului să nu ne clătească, ci toate ţărămoniile, sărbătorile, posturile cum până acum, aşa şi de acum înainte să fim slobozi a le ţine după călindarul vechi şi pre cinstitul vlădica nostru Atanasie nime până la moartea sfiinţii sale să n-aibă puterea a-l clăti din scaunul sfinţii sale, ci tocma de i s-ar întâmpla moarte, să stea în voia soborului pe cine ar alege să fie vlădică, pre care sfinţia sa papa şi înălţatul împărat să-l întărească şi patriarhul de subt biruinţa înălţii să-l irotonească şi în obiceiul şi dregătoriilor protopopilor care sânt şi vor fi, nici într-un fel de lucru, nime să nu se amestece, ci să se ştie cum şi până acum.

Iar de nu ne vor lăsa pre noi şi pre rămăşiţele noastre într-această aşezare, peceţile şi iscăliturile noastre cum am dat, să n-aibă nici o tărie, care lucru l-am întărit cu pecetea mitropoliei noastre pentru mai mare mărturiesire”.

La data de 24 martie 1701 Atanasie Anghel a fost rehirotonit preot catolic, iar a doua zi, arhiereu, de către cardinalul catolic Kollonich, împreună cu episcopii maghiari din Gyor şi Nytra în capela „Sfânta Ana” a iezuiţilor din Viena.

Confirmarea trădării credinţei străbune s-a realizat de asemenea la Alba Iulia, odată cu instalarea lui Atanasie Anghel în noua sa calitate de primul episcop greco-catolic/unit, român din Ardeal, la data de 23 iunie 1701.

Ceremonia a avut loc în Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului, construită de către primul unificator al neamului românesc Mihai Viteazul, de unde românii ortodocşi au fost alungaţi.

La procesiunea solemnă au participat înaltele persona-lităţi austriece şi maghiare precum şi cele ale iezuiţilor.

Situaţia deosebită creată în Ardeal în perioada 1703-1711, determinată de răscoala antihabsburgică, – răscoala curuţilor împotriva lobonţilor, condusă de Francisc Rakoczi al II-lea care la data de 7 iulie 1704 în dieta de la Alba Iulia a fost proclamat principe al Transilvaniei, a influenţat activitatea şi viaţa episcopului greco-catolic Atanasie Anghel.

Academicianul Ştefan Meteş în lucrarea sa „Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX” menţionează: „Episcopul unit Atanasie a fost înlăturat din scaunul său din Alba Iulia, încă în 1704, prin intervenţia lui David Corbea la Rakoczy şi la partizanii săi transilvăneni”. În timpul revoluţiei antihabsburgice (1703-1711) au avut loc două tentative de revenire la credinţa străbună a neamului românesc desfăşurate la Alba Iulia, confirmate cu documente reale, prezentate în special de renumitul Nicolao Niles S.I. în lucrarea „Simbolae ad illustransam historian ecclesiac orientalis in terris coronae sancti stephani maximan partem nunc primum ex variis tabulariis, romanis, austriacis, hungaricis transilvanis, croaticis, societatis jesu alliisque fontibus acessu dificilibus erutae (a se vedea pagina nr. 387 în special).

Această lucrare „document” atât de importantă privind adevărul istoric al evenimentelor religioase desfăşurate în special şi pe meleagurile Albei ar fi trebuit să se afle traduse până în prezent la toate instituţiile de învăţământ istoric şi religios, precum şi la fiecare parohie creştină.

Menţionez faptul că personal, la posibilităţile pe care le-am avut,  nu am reuşit să intru în posesia acestor două volume a lucrării istoricului Nikolaus Nilles (21 iunie 1828 – 31 ianuarie 1907). Cu sprijinul unor specialişti, această lucrare deosebit de importantă, pentru cei interesaţi, a fost „aflată” pe internet în USA la „Harvard University” Library” în limba latină.

Considerăm necesar şi propunem de a se analiza posibilităţile de a se edita această carte „document” în limba română, având în vedere că dela data apariţiei a trecut peste 100 de ani şi cuprinde documente ale evenimentelor religioase desfăşurate în Ardeal şi mai ales pe meleagurile Albei, de peste 200-300 ani, mai puţin cunoscute. În documentele respective au fost prezentate în mod deosebit şi perioada de activitate a Mitropolitului ortodox al Bălgradului şi Arhiepiscopul Ţării Ardealului Atanasie Anghel şi Episcop greco-catolic.

În situaţie similară se află şi documentele din lucrarea scriitorului Silviu Dragomir „Istoria desrobirei religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII" volumul I din anul 1920 şi volumul II din anul 1930.

Ambele volume cuprind 225 de documente deosebit de importante, privind evenimentele istorice religioase desfăşurate în secolul al XVIII-lea.

Lucrarea a fost reeditată în anul 2002 de către arhimandritul Emanuil Rus de la Mănăstirea Sf. Apostoli Petru şi Pavel" Bixad, precum şi de alte edituri.

Din cele 225 de documente, 113 sunt în limba latină, 37 în limba maghiară, 37 în limba germană iar în limba română numai 38.

Rugăm a se analiza de urgenţă, posibilitatea de a se traduce documentele din limbile străine şi a se tipării lucrarea respectivă, cel puţin pentru instituţiile de învăţământ.

După încercarea lui Atanasie Anghel din anul 1711 de a revenii la credinţa străbună, cele 21 de luni, până la moartea subită din data de 19 august 1713, a fost o perioadă deosebit de grea în conjunctura creiată.

Episcopul Atanasie Anghel a fost înmormântat în clădirea Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului, construită de Mihai Viteazul (1597/1598) preluată de catolici.

La slujba de înmormântare, românii din Alba Iulia nu au avut acces, iar slujba de înmormântare s-a desfăşurat numai în limba maghiară şi latină.

Despre moartea subită a episcopului greco-catolic Atanasie Anghel, au circulat oral informaţii la cetăţenii oraşului, precum şi în unele materiale, prin care se afirma că moartea a fost determinată de „înveninare” – otrăvire.

Acum peste 65 de ani fiind elev la Liceul Mihai Viteazul, azi Horea, Cloşca şi Crişan, având profesori deosebiţi, printre care prof. de istorie Eugen Hulea şi preot Mărginean Ioan (greco-catolic) ne-a confirmat cele de mai sus, precizându-ne faptul că în perioada respectivă „se purta înveninarea”. Situaţie similară s-a petrecut şi cu mitropolitul Teofil (Toma Szeremi originar din Teiuş – Alba) în iulie 1697, la fel şi cu episcopul Ioan Giurgiu Patachi instalat în mod festiv la data de 17 august 1723, la biserica „Sfântului Nicolae” din Făgăraş construită de domnitorul Ţării Româneşti – Constantin Brâncoveanu (1698) de unde românii ortodocşi au fost alungaţi, fiind preluată de către catolici. Episcopul Patachi a decedat subit la vârsta de 45 de ani, la data de 29 octombrie 1727, abia după patru ani de episcopat.

Evenimentele desfăşurate în Ardeal la începutul sec. XVIII-lea au influenţat ritmul catolicizării românilor, în special a celor de pe meleagurile Albei. Curtea de la Viena împreună cu reprezentanţii arhiepiscopiei de la Esztergom/Strigoniu şi a iezuiţilor au luat o serie de măsuri importante în vederea realizării catolicizării românilor din Ardeal, printre care:

1. Timp de 10 ani de la dispariţia episcopului greco-catolic Atanasie Anghel din anul 1713, nu a fost ales un alt episcop român.

În această perioadă îndelungată, biserica greco-catolică a fost condusă de un „triumvirat”, străin de neam, de teama revenirii românilor greco-catolici la credinţa străbună.

În „Şematismul veneratului cler al Arhidiecesei Metropolitane Greco-catolice Române de Alba Iulia şi Făgăraş pre anul Domnului 1900” la pag. 20, referitor la cele de mai sus se precizează: „până la completarea scaunului episcopesc, rândui ca Biserica Unită să fie guvernată de vicarul general episcopesc şi de teologul iezuit sub direcţiunea unui alt părinte iezuit. Astfel de la 1716-1721, a fost director şi apărător al uniţilor, iezuitul George Regai, care şcia şi românesce şi are meritul de a fi adunat mai multe documente, relative la istoria românilor înainte de unire, dar biserica fiind lipsită de episcop, sânta unire începu a fi ameninţată  de preoţii, care se chirotoniau în Moldova şi  Muntenia”.

Mitropolia ortodoxă a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului a fost singura instituţie în care se păstra documente istorice importante ale neamului românesc pe lângă cele religioase şi chiar unele obiecte, printre care au fost şi drapelele de luptă ale lui Mihai Viteazul, care au dispărut definitiv.

2. Pentru a întrerupe acţiunile românilor, de pe meleagurile Albei, de împotrivire a catolicizării, reşedinţa episcopiei greco-catolice de la Alba Iulia a mutat-o la Făgăraş, având justificarea hotărârii Conciliului Lateran din anul 1215, care prevedea: „se opresce, ca in una şi aceiaşi cetate să fie doi episcopi neatârnători unul de altul”.

„Împăratul Carol a înfiinţat pentru românii uniţi Episcopia Făgăraşului, care a fost instalată în biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” construită de domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, iar românii ortodocşi au fost alungaţi din aceasta.

3. În perioada respectivă s-a desfiinţat şi s-a luat şi tipografia Mitropoliei Ortodoxe, care a avut un rol deosebit în cultura neamului românesc până la data respectivă, prin tipăriturile realizate. Tipografia a fost dusă de către episcopul greco-catolic Ioan Giurgiu Pataki la Făgăraş, iar ulterior episcopul Inocentiu Micu Klein când a strămutat episcopia de la Făgăraş la Blaj, a ajuns şi tipografia respectivă, din care unele componente se află astăzi la Muzeul din Blaj.

4. O acţiune deosebit de importantă realizată de Curtea de la Viena, împotriva credinţei străbune a fost dărâmarea bisericilor ortodoxe din Alba Iulia: vechea biserică a mitropoliei ortodoxe a Bălgradului din secolul XVI-lea, clădirea Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului construită de primul unificator al neamului românesc, Mihai Viteazul, precum şi biserica ortodoxă din oraşul de jos, din apropierea străzii Vasile Alecsandri, de pe malul vechiului curs al râului Ampoi, unde în anul 1596 Mihai Viteazul a fost întâmpinat şi primit de Mitropolitul ortodox Ioan de Prislop.

Demolarea acestor clădiri ale bisericilor creştine româneşti din Alba Iulia au fost „justificate” pentru „începători” de necesitatea construirii cetăţii, stabilite de Curtea de la Viena.

5. În anul 1714, Dieta Transilvaniei nu întâmplător, a fixat regimul de obligaţii al ţărănimii române faţă de stăpânii de pământ: iobagii erau obligaţi să păstreze săptămânal o robotă de patru zile, iar jelerii de trei zile.

La data de 4 noiembrie 1715, după ce, cca. 140 ha au fost eliberate în perioada 1713-1715 şi de unele clădiri a oraşului şi cetatea medievală, s-a pus piatra de temelie la bastionul Carol.

Munca brută cea mai grea la construcţia cetăţii a fost executată timp de peste 20 ani de către cei 20.000 iobagii români, iar materialele necesare au fost aprovizionate din zona Albei. În Alba Iulia au fost 3 cărămidării; piatra brută a fost adusă de la Şard, iar cea fasonată de la Ighiu, piatra de var de la Meteş, lemnul din pădurile învecinate, iar nisipul din râul Mureş.

Despre eforturile şi sacrificiile românilor la construirea cetăţii, se cunoaşte prea puţin, fapt ce nu poate fi „recepţionat”, mai ales de turiştii care ne vizitează cetatea şi oraşul. Se cunoaşte în mod deosebit mai ales, personalităţile care au „ordonat” construirea cetăţii, precum şi a celor care au coordonat şi supravegheat lucrările respective. Specialiştii albaiulieni ar putea să analizeze posibilitatea de a amplasa pe lângă statuile existente în interiorul cetăţii şi un grup statuar care să-i reprezinte pe cei cca. 20.000 iobagi români care au construit cetatea şi s-au sacrificat pentru aceasta.

În anul 1714 osemintele episcopului greco-catolic au fost scoase din mormântul din clădirea Mitropoliei şi au fost reînhumate, în cimitirul bisericii greco-catolice „Sfânta Treime” – actualmente Maieri II din Alba Iulia.

Biserica greco-catolică „Sfânta Treime” a început să se construiască în anul 1713. În prima fază sa construit altarul şi o parte din naos pentru a avea posibilitatea de a transfera obiectele de cult (icoane, cărţi, veşminte preoţeşti, clopotele etc.) din clădirea episcopiei, care urma să fie demolată. Mormântul cu osemintele episcopului Atanasie Anghel au fost fixate, incredibil”, într-o margine (cea mai lăturalnică) a cimitirului, l-a mare distanţă de biserică, după cum se poate observa din imaginile prezentate mai jos.

Lipsa de recunoaştere şi de interes faţă de episcopul Atanasie Anghel, a fost salvată, în special de mitropolitul Ioan Vancea, care după peste 150 ani i-a ridicat la mormânt o cruce obişnuită de piatră, pe care l-a îngrădit cu un gard de fier, care a stat neschimbat până la data de 2 octombrie 2013, când s-a desfăşurat deshumarea osemintelor fostului episcop greco-catolic Atanasie Anghel.

Din înscrisul de pe crucea de piatră rezultă anul 1714 când a fost reînhumat în cimitirul bisericii greco-catolice „Sfânta Treime” din cartierul Maieri. Oare cum a fost posibil ca osemintele şi mormântul episcopului greco-catolic Atanasie Anghel să fie ignorate timp de peste 300 ani, personalitatea care a pus bazele cultului creştin greco-catolic şi care astăzi, după unii, a fost apreciat „un fel de semizeu”.

PEREGRINE STAI AICI
ŞI VENEREAZĂ OSEMINTELE
APOSTOLULUI ROMÂNILORU
ATANASIU I. ANGELU
NĂSCUTU ÎN CIUGUDU LÂNGĂ BELGRADU
CARELE LA 22 IANUARIE 1698
CONSECRATE DE ARCHIEPISCOPU
ŞI METROPOLITU, A CONTINUATU
ACTULU SÂNTEI UNIRI CU
S. BASERICA APOSTOLICĂ ROMANĂ
ÎNCEPUTU DE TEOFILU ANTECESORULU SEU
ŞI LA COMPLENITU ÎN SINODUL MARE
CELEBRATU LA 4 SEPTEMBRIE 1700,
DUPĂ ACEA CĂ METROPOLITU UNITU
ŞI-A GUBERNATU BASARICA SA CU ZELU
APOSTOLICU PÂNĂ LA ANULU 1714
CÂNDU PLINU DE MERITE PENTRU
SÂNTA UNIRE ŞI BASERICĂ, PENTRU
NAŢIUNE ŞI PATRIE REPAUSÂNDU ÎN
DOMNULU FU ÎNMORMÂNTATU ACI UNDE
AŞTEAPTĂ GLORIOASA ÎNVIERE
Înscrisul de pe cruce

Dacă perioada între anii 1945-1989 se poate justifica într-un fel, cea de peste 200 ani între anii 1714-1918 precum şi cea între anii 1918-1945 este de neînţeles, de nejustificat. Comportarea şi aprecierea faţă de Atanasie Anghel timp de peste 200 ani, logic, confirmă fără tăgadă, moartea subită, ştire transmisă oral pe meleagurile Albei şi prin unele înscrisuri dispărute între timp.

La data de 2 octombrie 2013, Biserica Română Unită cu Roma, Mitropolia Greco-catolică Blaj, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca a organizat deshumarea pe cale arheologică, a osemintelor fostului episcop greco-catolic Atanasie        Anghel în colaborare cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Echipa specializată de arheologi a fost coordonată de către d-nul Ghe. Petrov, arheolog expert la Muzeul Naţional al Transilvaniei, alături de directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia - Gabriel Rustoiu, Paul Scrobotă – directorul Muzeului de Istorie din Aiud şi Horea Groza de la Muzeul de Istorie din Turda.

La mormântul de unde s-au deshumat osemintele episcopului Atanasie s-a oficiat o slujbă de pomenire la care a participat un sobor de preoţi greco-catolici, în frunte cu P.S. Mihai Frăţilă, P.S. Claudiu Pop, protopopul Călin Mihălţan. La slujbă au participat din partea bisericii ortodoxe, protopopul Niculiţă Pascu, pr. Ioan Lazăr, pr. Adrian David şi pr. Florin Croitoru, la care s-au adăugat şi enoriaşi. Osemintele episcopului Atanasie Anghel au fost depuse în catedrala Greco-catolică din Blaj, la data de 15 octombrie 2013, alături de osemintele episcopului Inocenţiu Micu Klein în prezenţa P.F. Cardinal Lucian Mureşan şi a episcopilor bisericii.

O situaţie deosebit de importantă şi mai puţin cunoscută, o constituie faptul că domnitorul Mihai Viteazul, împreună cu mitropolitul Ioan de Prislop, i-a acordat Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului, pe care a construit-o în anul 1597-1598 hramul „Sfânta Treime” având în vedere unirea celor trei provincii româneşti Ţara Românească, Transilvania şi Moldova.

După demolarea acesteia şi din materialele recuperate, s-a construit clădirea bisericii greco-catolice din cartierul Maieri la care a continuat şi i-a acordat de asemenea hramul „Sfânta Treime”. La fel s-a procedat şi la Făgăraş, după mutarea episcopiei de la Alba Iulia.

Inocenţiu Micu Klein al doilea episcop greco-catolic după Ioan Giurgiu Pataki de la Făgăraş, nereuşind aducerea episcopiei greco-catolice la Alba Iulia a reuşit prin schimbul domeniilor episcopale de la Gherla şi Sâmbăta de Jos şi cu aprobarea Mariei Tereza să transfere episcopia la Blaj. Clădirea episcopiei greco-catolice din Blaj a primit deasemenea hramul „Sfânta Treime” pe care o poartă şi astăzi.

 

Ec. Ioan STRĂJAN

 

Bibliografie:

1. Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII-lea, ediţie îngrijită de arh. Emanuil Rus, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pag. 66-88

2. Silviu Dragomir, Românii din Transilvania şi unirea cu Biserica Romei. Documente apocrife privitoare la începuturile unirii cu catolicism roman (1697-1701), Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj-Napoca, 1990, pag. -24 şi 25-50

3. Dumitru Stăniloaie, Uniatismul din Transilvania, încercare de dezbinare a poporului român, pag. 8-19; 21-25 şi 30-34

4. Carte de religie (veche), pag. 111-115

5. Andreas Freyberger, Relatare istorică despre unirea bisericii româneşti cu biserica Romei, versiune românească şi studiu introductiv de Ioan Chindriş, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1996, pag. 5-23 şi 29-97

6. Ioan Sabău, Monografia parohiei Otodoxe Române Bobâlna, 1982, pag. 1-7

7. Semantismul veneratului cler al Arhidiecesei Metropolitane greco-catolice ronmâne de Alba Iulia şi Făgăraş pre anul domnului, 1900 de la Sfânta Unire - 200, Blaj, Tipografia Seminarului archidiecesan, pag. 13-18

8. Ion Dumitriu-Snagov, Românii în arhivele Romei (secolul XVIII), Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1999, pag. 89-95.

9. Ioan Şerban, Câteva consideraţii privind „Casa episcopului românilor” din Alba Iulia (1581).

10. Nicolao Nilles J.S., Symbolae ad illustrandam. Historiam ecclesiae orientalis..., 1885.

 

Macheta Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului cu hramul
„Sfânta Treime” ctitorită de Mihai Viteazul

Biserica „Sfânta Treime” din Maieri - Alba Iulia

Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj

Biserica „Sfânta Treime” din Făgăraș