România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Profesor Aron Pumnul –

- autorul proclamaţiei privind convocarea adunării din Duminica Tomii – 30 aprilie 1848 Blaj

- dascălul de suflet al geniului poeziei româneşti, Mihai Eminescu

 

Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818 în localitatea Cuciulata, aşezată pe malul Oltului în frumoasa zonă a Făgăraşului.

Studiile primare le-a început mai târziu, la Odorhei, în anul 1831, după care a urmat liceul la Blaj (1835-1841), perioadă importantă în formarea  caracterului său, având ca profesori o seamă de personalităţi ale timpului, printre care: G. Bariţiu, I. Rusu, N. Marcu etc.

Profesorul său de filosofie, Simion Bărnuţiu, însă l-a influenţat în cea mai mare măsură, mai ales în legătură cu sistemul filosofic al lui W.T. Krug.

În perioada 1841-1842, Aron Pumnul a frecventat liceul piarist de la Cluj, iar în continuare a urmat Colegiul Sfânta Barbara de la Viena, pentru studii teologice superioare. În acelaşi timp a frecventat şi alte cursuri universitare. În cadrul colegiului a organizat o societate pentru studenţii români, cu un program luminist, denumită „Rumânimea cea tânără”, care avea ca scop formarea de dascăli bine pregătiţi în domeniul istoriei, economiei, fizicii, dreptului natural şi naţional, precum şi în ceeace privesc traducerile de cărţi şi manuale.

În acest sens Aron Pumnul a prezentat o serie de lecturi despre: Aristotel, Seneca, Spinoza, Voltaire, J.J. Russeau, Kant, Roltek etc. În aceeaşi perioadă la Viena a tradus „Fizica” lui Baumeister şi lucrarea lui Colson „De l’etat present et de l’avenir des principautés de Moldavie et de Valachie”.

În cadrul societăţii „Rumânimea cea tânără” şi-a mani-festat şi primele preocupări filologice, dezvoltate  ulterior.

În anul 1846, Aron Pumnul a revenit la Blaj unde a fost numit profesor de filosofie iar cursurile rezumative predate, au fost după opera principală a lui Krug „Fundamental philosophie”.

Odată cu apariţia la Blaj a gazetei „Organul luminării”, în anul 1847, editată de către T. Cipariu, Aron Pumnul a devenit principalul colaborator, iar prin materialele publicate („Icoane Creştinismului”, „Lumea, Omul, Dumnezeu” etc.) dorea să formeze un „Îndreptar de morală creştină” pe baze kantiene.

După un an publicaţia „Organul luminării” s-a transformat în „Organul naţional” care a avut un rol important la emanciparea românilor din Transilvania.

La începutul anului 1848, ţările Europei cu regimuri absolutiste, au fost cuprinse de mari zguduiri naţionale şi sociale.

Revoluţia românilor din anul 1848, din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, a fost o răspândire a mişcărilor generale din Europa, având cauze specifice istoriei şi neamului românesc.

Insurecţia de la Palermo (Sicilia) din 12 ianuarie 1848 împotriva regimului absolutist al regelui Ferdinand, urmată de revoluţia franceză din 22 februarie care a schimbat regimul regelui Ludovic Filip de Orleans, s-a extins la data de 11 martie la Praga, iar în continuare la Viena la 13 martie  şi la 15 martie la Pesta.

Programul revoluţionarilor maghiari prevedea în mod special la pct. 12 alipirea Ardealului la Ungaria.

Vestea revoluţiilor, sistem „domino” din ţările Europei s-a răspândit cu rapiditate şi în Transilvania, iar în oraşele Arad, Oradea, Timişoara, Cluj, Aiud, Alba Iulia, Dej, Odorhei, Tg. Mureş etc. s-au desfăşurat adunări populare în care s-au dezbătut o serie de probleme importante ale „momentului”, privind drepturile şi interesul românilor din Transilvania.

Un rol important privind răspândirea informaţiilor cetăţenilor români l-a avut gazeta „Organul luminării”, primul ziar românesc apărut pe meleagurile Albei cu un an în urmă - 1847 - al cărui redactor şef a fost cărturarul Timotei Cipariu, iar Aron Pumnul şi Iosif Man adjuncţii săi.

Datorită evenimentelor politice care se desfăşurau „vertiginos” în Transilvania, cărturarii blăjeni în ziua de 25 martie, s-au întrunit în casa lui Timotei Cipariu la o conferinţă, la care au luat parte corpul profesoral şi canonici din Blaj.

La iniţiativa şi propunerea prof. Aron Pumnul, în dupămasa aceleiaşi zile, conferinţa a continuat în clădirea gimnaziului la care au participat teologi şi tineri elevi din clasele superioare ale şcolilor blăjene.

Tinereţea participanţilor cu entuziasmul caracteristic, şi-a spus cuvântul prin iniţiativele lansate cu mult curaj şi coordonate de prof. Aron Pumnul care era profesorul cel mai apropiat de sufletul  seminariştilor şi al elevilor. Zilnic „convenea” cu ei, le dădea sfaturi şi-i ţinea la curent cu desfăşurarea evenimentelor politice. El le împărtăşea ideile şi sfaturile vârstnicilor şi în acelaş timp le asculta pe cele ale  tinerilor mai ales ale clericilor de la seminar pe care îi însoţea în zilele de marţi, joi şi sâmbătă la „plimbare” prin oraş.

La întrunirea respectivă, tinerii cu mult curaj, au propus ca românii din Ardeal „să nu se mai roage pentru drepturile lor ci să se pretindă...”

Teologul Eliseu Todoran din anul III,  de exemplu, a intervenit hotărât la adunarea respectivă astfel: „Ba nu, onorată conferinţă, noi nici nu cerem, nici să pretindem, ci să luăm ce este al nostru”.

E. Todoran a devenit un înflăcărat revoluţionar român şi tribun în prefectura lui Axente Sever, fiind omorât ulterior de revoluţionarii unguri între localităţile Băgău şi Sâncrai (jud. Alba) la data de 25 octombrie 1848.

Pentru activitatea sa revoluţionară a fost omorât şi tatăl său, rămânând mama sa văduvă cu şapte copii.

În timp ce la Sibiu, Simion Bărnuţiu împreună cu Ioan Puşcariu în seara zilei de 24 martie redacta proclamaţia manifest, intitulată „Provocaţiune” care a fost multiplicată şi trimisă în principalele localităţi din Transilvania, prof. Aron Pumnul, la Blaj definitiva textul proclamaţiei pentru Adunarea din Duminica Tomii, fixată pentru data de 30 aprilie 1848.

Guvernatorul Transilvaniei, Jozsef Teleki, alarmat de situaţia creată şi cunoscând bine „cetatea” românismului de la Blaj, de teamă, la finele lunii martie (1848) a chemat de urgenţă la Cluj, la ordine, şi „instructaj” pe episcopul greco-catolic I. Lemeni şi pe T. Cipariu, care în final au asigurat, că profesorii blăjeni vor ţine sub control tineretul studios din Blaj la adunările ce vor avea loc.

După definitivarea proclamaţiei, prof. Aron Pumnul a apelat la Timotei Cipariu pentru a tipării şi multiplica proclamaţia la tipografia mitropoliei greco-catolice din Blaj, însă a fost refuzat şi avertizat: „De marea responsabilitate ce-şi ia pre sine, convocând o naţiune întreagă, care e una din prerogativele autorităţei”.

Refuzul lui Timotei Cipariu, nu l-a descurajat, iar proclamaţia a fost scrisă manual în 42 exemplare de către teologi şi multiplicată în 400 de exemplare, de tinerii studioşi din Şcolile Blajului.

Răspândirea proclamaţiei în Transilvania s-a realizat cu ajutorul tinerilor care urmau să plece în vacanţă de Paşti, în localităţile natale.

Având în vedere importanţa acestui document istoric de la 1848 de la Blaj, îl vom reda în întregime pentru cititorii interesaţi.

 

Proclamaţie Circulariu pentru convocarea Adunării pe Duminica Tomii

                              Blaj (12 aprilie st. n. 1848)

Români!   

Acesta vă fie cugetul, fapta şi vorba care să răsune din graiul fiecăruia, să trăiască îndelung împăratul constituţionale al Austriei! Să trăiască! Să trăiască! Să trăiască (naţiunile) neamurile din Ardeal,2 adecă cea maghiară, săcuie, română, şi sasă. Să trăiască! Să trăiască!!! Cugetul, faptele şi vorbele cele răsunătoare ale fiecăruia să fie pacea, slobozenia şi frăţietatea! Iubirea în vorbă şi fapte cătră tot omul care se află în ţara noastră şi voieşte înflorirea ei, însă nu numai a sa, acesta e simbolul nostru, aceasta învoirea noastră, acesta propusul nostru cel din urmă, care însă e şi voia lui Dumnezeu, căci dânsul au zis: să iubeşti pe de-aproapele tău, ca pe tine însuţi.

Însă aceasta n-au fost pînă acum, pentru că românii n-au avut drepturile ce să cuvin unui neam, ei au avut numai deregătorie, însă drepturi nu. Aceste drepturi, ce i s-au cuvenit dedemult, acum ni Ie dă curjerea vremii dacă vom voi a le cuprinde, însă cum? Au doară ne să vor arunca în braţă-ne fără voia noastră? Nicidecît, că acele trebue să ni le câştigăm noi pe calea legii, prin cerere, însă cine va cere? Au doară episcopul, însă de unde are dînsal împuterire dată - de la români? Aceasta nu o are şi pentru aceia nici nu poate cere în numele neamului (naţiunii). (Proclamaţiune) Circulariu încă nu poate face pentru că deregătoria dînsului este manuducerea credincioşilor săi cătră mîntuirea sufletului şi alte nemica. Cine va cere dară pentru români? Deoarece ei n-au (reprezentatori) deputaţi în dietă, nimenea nu se află, fără numai ei, chiar pentru aceia dară ei trebue să ceară, înţălegîndu-să între sine, această înţelegere însă nu să poate face, fără numai adunîndu-ne într-un loc şi sfătuindu-ne unul cu altul ce am avea lipsă mai mare să cerem. Pentru aceia, e datoria fiecăruia protopop, preot sau mirean a să învoi fără întîrziere ca să se adune pe dumineca Tomei în Blaj toţi protopopii cîte cu doi preoţi şi cîte cu doi oameni din tot satul românesc, fie unit, fie neunit tot atîta, căci toţi sînt români. Aceasta o pofteşte de la voi strînsa voastră deregătorie ca să fericiţi pre credincioşii voştri, aceasta e deregătoria şi acelui mai de pre urmă român ardelean.

Deci nu aşteptaţi, prea onoraţi protopopi, ca să vă chieme preabunul nostru episcop, căci dînsu nu o poate face, deşteptaţi-vă si-1 uşuraţi de acea grea răspundere, înştiinţaţi-1 ca pre un părinte a neamului nostru, că veţi veni pre dumineca Tomei şi veniţi cu toţi că aceasta o pofteşte însuşi mîntuinţa neamului nostru, nu vă temeţi de nimenea. Spuneţi ungurilor, săcuilor şi saşilor că noi îi iubim ca pre fraţii noştri, cu carii lăcuim întru o ţară. Spuneţi-le cu cuvîntul şi le arătaţi cu fapta că noi îi iubim, însă e drept ca şi ei să ne iubească si să corăspundă iubirei noastre ce o avem cătră ei, spuneţi-le în gura mare că noi nu voim a cîştiga drepturile omenimei prin sabie, ci prin legile minţei sănătoase şi pentru aceea ne adunăm să ne înţălegem cari sînt drepturile acele; căci dreptul cîştigat cu sabia nu e drept, ci răpire şi uzurpăciune, şi ţine numai pînă cînd să rugineşte sabia sau să despotereşte mîna care o poartă şi atunci înceată. Însă dreptul întemeiat pe mintea sănătoasă ţine pînă cînd ţine mintea. Spuneţi neamurilor celorlalte, că armele le-au aflat mintea omenească ca să se apere oamenii cu ele de fiarele cele sălbatice si crude, iar nu ca să omoare oameni cu ele.

Spuneţi-le să urmeze şi dînsele acestŢeţ principe (îndreptări) şi atunci nu avem lipsă de tunuri mai mult. Spuneţi-le să urmeze aceste principe, cari ne chiamă pre toţi fii (patriei) ţării să ne îmbrăţişăm şi să ne sărutăm frăţeşte strigînd: să trăiască frăţinătatea! Aceasta e frăţinătatea cea adevărată pre care e întemeiată fericirea ţării cea din lontru, căci atunci nu se va mai teme sasu sau unguru de român, nici românul nu va urî pre sas şi ungur, ci vor fi fraţi precum să cuvine şi vor lucra dimpreună, după putere, spre înflorirea ţării, trăind ungurul cu ungurul, românul cu românul. Căci înaintea minţii sănătoasă e om de nemica şi blăstâmat care fiind născut din sînul unui neam voeşte a să preface intr-alt, deci înaintea minţii sănătoasă e om de nemica care fiind român s-ar zice că e ungur sau care fiind născut ungur să zice a fi neamţ sau român. Spuneţi-le aceste principe şi eu .nu cred că va fi vreun ungur cu mintea sănătoasă care să le poată reproba - unu ca acela n-are minte sănătoasă şi lucră după sîmţîri, deci cauza noastră română e sfîntă, sînt sfinte, mijloacele prin cari voim a câştiga - e sfînt înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor modul prin care voim a o câştiga; aşădară în contra înfiinţării ei, numai oameni blăstămaţi pot lucra, de cari chiar nu trebue să ascultăm.

Auziţi dară români! Uniţi-vă în voinţă şi îndemnaţi pre (onoraţi) cinstiţi protopopi a veni la Blaj pe duminecă după Paşti şi din tot satul cîte doi oameni ca să ne înţălegem despre cele ce avem să le cerem de la dieta ce să va ţine cit mai curînd, adecă de la părinţii ţării si ai noştri, cari a bunăsamă ne vor da cele de lipsă, numai noi să le ştim cere; acesta e singurul mod de a pute face cerere totală (adecă a tuturor românilor) şi altul nu, aceasta dacă o vom face ne vom împlini derogatoria ce o avem cătră ţară şi cătră neam, iar de nu o vom face sîntem necredincioşi cătră ţară, cătră domnitorul nostru şi cătră neam, ce nu va rămîne neînsămnat în cartea întîmplărilor neamului nostru şi prin urmare venitorimea oamenilor de omenie ne vor binecuvînta sau ne vor blăstăma precum vom fi vrednici. Vivat naţio!"

• Originalul la Budapesta, Országos Levéltár, Gubernium Transylvanicum ŢPraesidialia”ţ, nr: 6029/1848; Institutul de Istorie şi Arheologie, Cluj-Napoca, Fototeca, nr. I 600-1 603,1712-1713.

- Reproducere după V. Cheresteşiu, Adunarea naţională de la Blaj, p. 218-220, şi Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania, vol. I, p. 451-452.

• 1. În aceeaşi zi de 12 apr., „proclamaţia a fost citită în faţa clericilor şi şcolarilor de Ia Blaj”. Tineretul a copiat-o în sute de exemplare, difuzînd-o în toată ţara. (Apud Revoluţia de la 1848 din Transilvania, I, p. 452, n.1). 2 - Manifestul a fost scris iniţial în două.variante: una, cu caractere chirilice; alta, cu litere latine. Ele corespund si unor variante lexicale şi stilistice adoptata într-un caz şi celălalt, fapt constatat de altfel şi în alte situaţii similare; Textul reprodus aici, ca şi în ediţiile citate, este cel scris cu caractere chirilice. Se semnalează însă cuvintele folosite în varianta cu litere latine între paranteze.

 

Pregătirea şi organizarea Adunării din Duminica Tomii în principal i se datoreşte prof. Aron Pumnul, iar personajul principal al zilei de 30 aprilie 1848 a fost tânărul Alexandru Papiu Ilarian.

La adunarea din Duminica Tomii la care au participat circa 4000 de oameni, prof. Aron Pumnul, organizatorul acestei adunări, la fel ca şi preoţii şi canonicii din Blaj precum şi protopopii satelor din Transilvania, la care se făcuse apel prin proclamaţie, au lipsit de la adunare din cauza presiunilor şi a ameninţărilor efectuate de episcopul greco-catolic Ioan Lemeni.

Singurul preot, Simion Balint de la Roşia Montană, ajuns la Blaj, la ameninţările transmise de episcopului greco-catolic a fost obligat să părăsească localitatea.

După înfrângerea revoluţiei din Transilvania prof. Aron Pumnul ca şi alţi conducători români ardeleni, devenind duşmani ai maghiarilor, pentru a scăpa cu viaţă, au trebuit să fugă la fraţii lor de peste Carpaţi.

Prof. Aron Pumnul a fost condamnat la moarte de autorităţile maghiare, iar locuinţa şi bunurile sale din Blaj au fost distruse.

La început a stat ascuns în satul său natal, Cuciulata, dar la venirea soldaţilor unguri în sat, a trebuit să fugă din calea acestora. Un contemporan relata: „Îl băgară sătenii într-un butoi mare de curechi (varză) şi-l trecură pe lângă despărţământul militar fără a fi cunoscut."

În acest fel prof. Aron Pumnul a fost salvat cu ajutorul consătenilor, după care de la Braşov a trecut munţii în Ţara Românească.

Ajuns la Bucureşti s-a cazat la un hotel, unde spre ghinionul său, era cazat şi un comisar maghiar care într-o noapte a vrut să-l ucidă, dar a scăpat ca prin minune de la moarte.

În continuare, după ce a luat legătura la Bucureşti cu Nicolae Bălcescu şi I. Heliade Rădulescu (membri ai guvernului provizoriu), prof. Aron Pumnul a fost numit comisar cu propaganda în judeţul Râmnicu Sărat, dar la scurt timp după intrarea trupelor ţariste şi otomane în Moldova a fost nevoit să se refugieze în Bucovina, la fel ca şi alţi revoluţionari ardeleni de la 1848, precum Vasile Neacşu, Florian Porcius, Ioan Popescu, Ioan Lazăr, Iacob Bologa, Grigore Mihali, George Bariţiu etc.

În revista „Familia” numărul 29 şi 30, Aurel C. Domşa a prezentat o biografie prelucrată a profesorului Aron Pumnul, pe baza unor epistole autografe rămase de la el.

Frumuseţea şi autenticitatea descrierii acestei perioade din viaţa prof. Aron Pumnul ne face plăcere şi ne obligă în acelaşi timp, să redăm un extras din acest material prezentat de Aurel C. Domşa în prestigioasa revistă „Familia” din anul 1889.

                        ec. Ioan STRĂJAN

 

Bibliografie

„1848, Blajul şi amintirea revoluţiei”, ASTRA, Despărţământul „Timotei Cipariu” Blaj. Aron Pumnul: În vâltoarea revoluţiei de la 1848 de la Ilie Rad, pag. 142-163.

Revista „Familia” nr. 28 şi 29 din anul 1889.

 

 În anul 2000 (30.09-03.10) delegaţia Fundaţiei, formată din prof.dr.
Ghe. Anghel, ec. Ioan Străjan şi Nicolae Muntean s-a deplasat la
Cernăuţi unde la mormântul prof. Aron PUMNUL a organizat un
moment de reculegere şi o slujbă de parastas. Lângă mormântul său
se află mormântul familie HURMUZACHI