România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Să bucurăm Limba Română cu veşnicia sufletului nostru

 

Întruparea cuvântului este şi rămâne marea minune a dumnezeirii, pe care unii teologi o consideră şi astăzi mai sofisticată decât naşterea sfântă. Limba unui popor nu este altceva decât seva coagulată încet, încet, precum verdele ce se coagulează în fermentaţia primăverii din muguri, floare şi fruct. Omul, singura respiraţie a acestui „travaliu miraculos”, a devenit beneficiarul intim al începutului cuvântului. Biblia recunoaşte că la „început a fost cuvântul, şi cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era însuşi cuvântul”. Se poate susţine faptul că Măria sa Cuvântul a fost chiar fiul facerii primare? Auzisem această sintagmă de la destrămarea târzie în toamnă a firului de iarbă! Limba, aşadar, este şi umbră şi lumină, nesfârşită floare şi fruct unicate. O sărbătoare a sufletului ce sălăşluieşte în strălucirea inimii pregătită îndelung în pântecul râurilor, ramurilor. Să trăieşti această sărbătoare este la fel un miracol, adâncă responsabilitate faţă de propriul tău popor, de obiceiuri şi tradiţii, de cultura şi civilizaţia lumii. A trebuit să vină epopeea dezlipirii Moldovei de dincolo de Prut de un imperiu considerat atotştiutor şi atotputernic, să iasă din tranşeele întunericului, ale suferinţei, durerii, marginalizării Limba Română, să păşească cu tălpile goale, însângerate pe frământatul Chişinău, pe buzele scriitorilor, ale intelectualilor, să facă un pas în faţă, aşa cum au păstrat-o din naştere în naştere sfântă. Ţăranii, pomii fructiferi, viţa-de-vie, aratul şi semănatul, băncile şi semnul crucii, să bată cu pumnul în masă revendicându-şi seva de izvor fără de moarte. Şi acest fel de-a păşi în faţa poporului a fost transformat într-o unică, tulburătoare, hrănitoare şi protectoare sărbătoare inconfundabilă. Aşa s-a născut măreaţa sărbătoare: „Limba noastră cea română”, acolo, în vacarmul nedreptăţilor întreţinute, hrănite de rusofilie. Chişinăul trimitea în lume prima manifestare colectivă a demnităţii şi înţelepciunii pe care am preluat-o şi noi, mult mai târziu, ca flacără aprinsă la hotarele Numelui şi Prenumelui nostru de Ţară. Ziua Limbii Române, la sfârşit de august şi început de septembrie, a trecut Prutul, a umplut România cu veşmântul ei inconfundabil! Ea, această sărbătoare trebuie considerată chiar expresia libertăţii unui popor scuturat de oprelişti, interdicţii şi suferinţe decretată prin lege sămânţa mirabilă a romanităţii.

Din nefericire, lucrurile nu stau chiar aşa. Acest eveniment nu încape într-o singură zi, pentru ca el este chiar portretul complex al existenţei naţiei române, aşa că trebuie să avem grijă de Limba Română precum părintele de propriul prunc, precum rugăciunea de odihna sufletului şi măreţia Semnului Crucii. În faţa acestei zile nesfârşite se aşează bucurii şi tristeţi, vise şi speranţe, continuitate şi jertfe, adică întreaga prognoză a eternităţii Limbii Române. Un substitut al promovării Limbii Române pe planeta Pământ  este atât de necesar. Formula existentă până acum la promovarea limbii noastre s-a cam destrămat în interese meschine, improvizaţii pentru aroganţă, refulări, plăţi şi spirit de coterie! Cuvântul cultură trebuie reevaluat în România, de la abecedar la dicţionar, prin şcoli, facultăţi, enciclopedii şi mai ales cu starea de veghe a unui popor, a conducătorilor dispuşi să se jertfească pentru frumuseţea acestei „comori”, pentru promovarea solemnităţii ei într-o ţară numită de papalitate „Grădina Domnului”, pentru că ea, măreaţa limbă ce-o vorbim, este chiar grădina fermecată a biografiei noastre. Fără fructele ei riscăm să ne uscam, ca fructe miraculoase, pe umerii Semnului Crucii, ai naşterilor sfinte. Propunem un extemporal dat Parlamentului, Guvernului şi Preşedinţiei în care prima întrebare să fie: pe ce stradă locuieşte Limba Română? Iată răspunsul nostru: Limba Română locuieşte pe strada „Poporul Român”. Sunt obiecţii? Să ne dăm mâna pentru a bucura Limba Română cu veşnicia sufletului nostru de români! Nu vă fie teamă! Limba Română este chiar ADN-ul poporului român, acest pom fructifer fără de sfârşit. Sărut mâna, maică nepieritoare! Vă îndeamnă fiul de ţărani, lopădeanul

Ion MĂRGINEANU