România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

100 de ani de la campania de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz

 ~ 1917-2017 ~

 

      Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la campania militară dusă de România în anul 1917 pentru salvarea a ceea ce mai rămăsese din România, Moldova. După un an 1916 dramatic, Puterile Centrale au ocupat Dobrogea şi Ţara Românească. Frontul era stabilizat în sudul Moldovei. Antanta nu-şi onorase promisiunile făcute prin Convenţiile din 4 august 1916, iar România s-a văzut singură în faţa unor armate net superioare. Frontul de la Salonic nu a fost spart de anglo-francezi, iar Rusia nu a trimis armamentul promis şi nici nu a ajutat armata română să-şi apere integritatea teritorială. Guvernul şi familia regală au fost mutate la Iaşi şi cu mare greutate s-a refăcut armata decimată după campaniile din 1916. De data aceasta, Aliaţii au ajutat armata română prin misiunea militară franceză condusă de generalul Henry Berthelot.

 Campania din vara lui 1917 a fost un succes pentru că a apărat statul român atâta cât mai era. Intenţia generalilor români era de a purta şi o ofensivă împotriva Puterilor Centrale cu scopul eliberării teritoriilor româneşti aflate sub ocupaţie militară. Acest deziderat nu a fost posibil deoarece Rusia nu ne putea oferi sprijin, ea confruntându-se cu un val de nemulţumiri care au condus la izbucnirea revoluţiei ce avea s-o scoată definitiv din război.

Campania din vara lui 1917 avea să spele întrucâtva ruşinea pe care armata română a suferit-o la Turtucaia în 1916. Cu armamentul existent si cu cel primit de la Aliaţi s-au putut înzestra 15 divizii de infanterie şi două de cavalerie, comparabile ca valoare cu marile unităţi germane, cu care trupele române aveau să se măsoare curând. Cu avioanele noi primite din Franţa, a fost reorganizată şi înzestrată aeronautica română. O contribuţie importantă la reorganizarea şi instruirea superioară a armatei noastre au adus-o şi ofiţerii din misiunea militară franceză, condusă de generalul Berthelot, trimisă la cererea guvernului român. În tot cursul iernii şi primăverii anului 1917, paralel cu procesul de reorganizare şi înzestrare a unităţilor şi marilor unităţi s-a continuat instruirea trupelor şi a cadrelor de comandă, urmărindu-se însuşirea noilor metode şi procedee de luptă, precum şi, mânuirea noului armament din dotare (mitraliere, puşti-mitralieră, grenade, diverse tipuri de guri de foc de artilerie etc.). Printr-un suprem efort al întregii naţiuni s-a reuşit ca, într-o perioadă relativ scurtă, armata română să-şi schimbe complet înfăţişarea.

      Prima bătălie din campanie, cea de la Mărăşti desfăşurată de Armata a 2-a, condusă de generalul Averescu începea pe data de 11/24 iulie 1917 fiind susţinută de Armata a 4-a rusă şi a luat prin surprindere pe adversar, convins că nici românii nici ruşii nu mai erau capabili de un efort ofensiv. Deşi a fost întreruptă din cauza guvernului lui Kerenski, care a suspendat toate operaţiunile militare ruseşti, totuşi bătălia s-a soldat cu cucerirea a 500 km2 cu 30 de sate. Şi a fost o cotitură deoarece era pentru prima dată după 11 luni de la intrarea României în război când obţineau o victorie şi inamicul ceda în faţa lor.

      Bătălia de la Mărăşeşti a fost episodul cel mai glorios al războiului. Meritul acestei victorii aparţine generalilor Constantin Cristescu şi Eremia Grigorescu. Bătălia a început pe 24 iulie/6 august şi a durat mai bine de două săptămâni. Diviziile române 10 şi 13 au avut un rol decisiv în acoperirea trupelor ruse care se retrăgeau de pe front. Armata I-a română a fost condusă de generalul Grigorescu foarte iubit de soldaţi, el fiind cel care a impus în faţa Mărăşeştilor deviza celebră la Oituz în 1916 devenită acum « Nici pe-aici nu se trece ! » Victoria armatei române la Mărăşeşti a avut un puternic ecou peste hotare, fiind apreciată, pe bună dreptate, printre cele mai importante succese ale Aliaţilor împotriva Puterilor Centrale. Exprimând impresia profundă produsă în întreaga lume de bravura, ostaşilor noştri, ziarul englez „Times” scria la 17 august 1917 ca „românii s-au bătut cu un eroism mai presus de orice laudă. Soldaţii germani au fost atât de violent atacaţi, încât aruncau armele pentru a fugi mai iute ca să nu fie făcuţi prizonieri. Aceasta este lovitura cea mai importanta pe care au primit-o germanii în răsăritul Europei”.

      În dimineaţa de 26 iulie 1917, la două zile după declanşarea bătăliei de la Mărăşeşti, inamicul a trecut la ofensiva şi în valea Oituzului, atacând poziţiile apărate de trupele Armatei a 2-a române. Ca şi la Mărăşeşti, în bătălia de la Oituz duşmanul fusese înfrânt. Deşi, cu preţul unor pierderi însemnate, el reuşise un succes tactic limitat, pătrunzând pe o adâncime de circa 6 km, planurile sale operativ-strategice se prăbuşiseră total. Comunicaţiile din valea Trotuşului ca şi întreaga regiune cu resursele ei de petrol şi cărbune rămăseseră în mâinile românilor. Victoria de la Oituz din vara anului 1917 s-a datorat aceloraşi factori care au hotărât succesul armatei romane în celelalte două mari bătălii. Ca şi la Mărăşti şi Mărăşeşti, s-au manifestat alesele calităţi ostăşeşti ale luptătorilor români, patriotismul lor fierbinte, dorinţa arzătoare de a stăvili şi zdrobi forţele duşmane. Şi la Oituz au fost definitiv înmormântate speranţele şi planurile comandamentului Puterilor Centrale de a obţine un succes hotărâtor pe frontul român.

Victoria armatei române a fost apreciată pozitiv de Aliaţi fiind considerată ca una dintre marile victorii împotriva trupelor Puterilor Centrale. În acelaşi spirit se pronunţa, într-un interviu acordat ziarului „România” la 23 septembrie 1917, generalul Berthelot: „Chemată la suprema încercare... armata României a dat nenumărate dovezi de eroism. Soldaţii români luptă admirabil. Ei sunt la înălţimea celor mai viteji apărători. Sunt cei mai buni soldaţi din lume”. Iar din partea Puterilor Centrale generalul Mackensen afirma : „Pe mine m-a bătut la Mărăşeşti armata română, care a înviat ca o pasăre Phoenix, şi care a speriat armata germană!”…

Din păcate, avantajul militar şi moral pe care l-au obţinut românii după această strălucită campanie, nu a putut fi valorificat deoarece România va pierde sprijinul armatei ruse. Încă din timpul campaniei trupele ruseşti s-au retras în dezordine la ordinul guvernului Kerenski, iar armata română a fost lăsată singură. Rusia încheie armistiţiul şi apoi pacea separată cu Puterile Centrale la Brest-Litovsk forţând România să încheie şi ea pace separată.

Campania din 1917 rămâne însă cea mai glorioasă pagină a războiului pentru reîntregirea naţională. În cinstea eroilor căzuţi în anul 1917 s-a ridicat la Mărăşeşti Mausoleul, a cărui piatră de temelie a fost aşezată la 6 august 1923. El adăposteşte, în cele 154 de cripte individuale şi nouă comune, dispuse radial pe 18 coloane, rămăşiţele pământeşti a 5.073 de ostaşi şi ofiţeri, printre care şi cele ale fetiţei-erou Măriuca Zaharia. În parcul mausoleului se află mormântul eroului necunoscut, simbol pentru toţi eroii care au pierit pentru patrie fără a li se cunoaşte identitatea, iar în apropiere, într-un edificiu mai nou, există un muzeu al armelor. Pe frontispiciu se află înscrise cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului” şi apar indicate numele localităţilor unde s-au purtat principalele bătălii de pe frontul românesc în primul război mondial.

 

 

Prof. CETEAN Daniela,

Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, Alba Iulia

 

BIBLIOGRAFIE

1. Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român,, Ed. Univers Enciclopedic, Buc., 1998.

2. Kiriţescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989

3. Hitchins, Keith, România 1866-1947, Editura Humanitas, Bucureşti, 2013

4. ***, România în războiul mondial 1916-1919, Documente, Anexe, Volumul 1, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Bucureşti, 1934