|
100 de ani de la
campania de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz
~ 1917-2017 ~
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la
campania militară dusă de România în anul 1917 pentru salvarea a ceea ce
mai rămăsese din România, Moldova. După un an 1916 dramatic, Puterile
Centrale au ocupat Dobrogea şi Ţara Românească. Frontul era stabilizat
în sudul Moldovei. Antanta nu-şi onorase promisiunile făcute prin
Convenţiile din 4 august 1916, iar România s-a văzut singură în faţa
unor armate net superioare. Frontul de la Salonic nu a fost spart de
anglo-francezi, iar Rusia nu a trimis armamentul promis şi nici nu a
ajutat armata română să-şi apere integritatea teritorială. Guvernul şi
familia regală au fost mutate la Iaşi şi cu mare greutate s-a refăcut
armata decimată după campaniile din 1916. De data aceasta, Aliaţii au
ajutat armata română prin misiunea militară franceză condusă de
generalul Henry Berthelot.
Campania din vara lui 1917 a fost un succes
pentru că a apărat statul român atâta cât mai era. Intenţia generalilor
români era de a purta şi o ofensivă împotriva Puterilor Centrale cu
scopul eliberării teritoriilor româneşti aflate sub ocupaţie militară.
Acest deziderat nu a fost posibil deoarece Rusia nu ne putea oferi
sprijin, ea confruntându-se cu un val de nemulţumiri care au condus la
izbucnirea revoluţiei ce avea s-o scoată definitiv din război.
Campania din vara lui 1917 avea să spele
întrucâtva ruşinea pe care armata română a suferit-o la Turtucaia în
1916. Cu armamentul existent si cu cel primit de la Aliaţi s-au putut
înzestra 15 divizii de infanterie şi două de cavalerie, comparabile ca
valoare cu marile unităţi germane, cu care trupele române aveau să se
măsoare curând. Cu avioanele noi primite din Franţa, a fost reorganizată
şi înzestrată aeronautica română. O contribuţie importantă la
reorganizarea şi instruirea superioară a armatei noastre au adus-o şi
ofiţerii din misiunea militară franceză, condusă de generalul Berthelot,
trimisă la cererea guvernului român. În tot cursul iernii şi primăverii
anului 1917, paralel cu procesul de reorganizare şi înzestrare a
unităţilor şi marilor unităţi s-a continuat instruirea trupelor şi a
cadrelor de comandă, urmărindu-se însuşirea noilor metode şi procedee de
luptă, precum şi, mânuirea noului armament din dotare (mitraliere,
puşti-mitralieră, grenade, diverse tipuri de guri de foc de artilerie
etc.). Printr-un suprem efort al întregii naţiuni s-a reuşit ca, într-o
perioadă relativ scurtă, armata română să-şi schimbe complet
înfăţişarea.
Prima bătălie din campanie, cea de la
Mărăşti desfăşurată de Armata a 2-a, condusă de generalul
Averescu începea pe data de 11/24 iulie 1917 fiind susţinută de Armata a
4-a rusă şi a luat prin surprindere pe adversar, convins că nici românii
nici ruşii nu mai erau capabili de un efort ofensiv. Deşi a fost
întreruptă din cauza guvernului lui Kerenski, care a suspendat toate
operaţiunile militare ruseşti, totuşi bătălia s-a soldat cu cucerirea a
500 km2 cu
30 de sate. Şi a fost o cotitură deoarece era pentru prima dată după 11
luni de la intrarea României în război când obţineau o victorie şi
inamicul ceda în faţa lor.
Bătălia de la Mărăşeşti a fost
episodul cel mai glorios al războiului. Meritul acestei victorii
aparţine generalilor Constantin Cristescu şi Eremia Grigorescu. Bătălia
a început pe 24 iulie/6 august şi a durat mai bine de două săptămâni.
Diviziile române 10 şi 13 au avut un rol decisiv în acoperirea trupelor
ruse care se retrăgeau de pe front. Armata I-a română a fost condusă de
generalul Grigorescu foarte iubit de soldaţi, el fiind cel care a impus
în faţa Mărăşeştilor deviza celebră la Oituz în 1916 devenită acum «
Nici pe-aici nu se trece ! » Victoria armatei române la Mărăşeşti a avut
un puternic ecou peste hotare, fiind apreciată, pe bună dreptate,
printre cele mai importante succese ale Aliaţilor împotriva Puterilor
Centrale. Exprimând impresia profundă produsă în întreaga lume de
bravura, ostaşilor noştri, ziarul englez „Times” scria la 17
august 1917 ca „românii s-au bătut cu un eroism mai presus de orice
laudă. Soldaţii germani au fost atât de violent atacaţi, încât aruncau
armele pentru a fugi mai iute ca să nu fie făcuţi prizonieri. Aceasta
este lovitura cea mai importanta pe care au primit-o germanii în
răsăritul Europei”.
În dimineaţa de 26 iulie 1917, la două
zile după declanşarea bătăliei de la Mărăşeşti, inamicul a trecut la
ofensiva şi în valea Oituzului, atacând poziţiile apărate de trupele
Armatei a 2-a române. Ca şi la Mărăşeşti, în bătălia de la Oituz
duşmanul fusese înfrânt. Deşi, cu preţul unor pierderi însemnate, el
reuşise un succes tactic limitat, pătrunzând pe o adâncime de circa 6
km, planurile sale operativ-strategice se prăbuşiseră total.
Comunicaţiile din valea Trotuşului ca şi întreaga regiune cu resursele
ei de petrol şi cărbune rămăseseră în mâinile românilor. Victoria de la
Oituz din vara anului 1917 s-a datorat aceloraşi factori care au hotărât
succesul armatei romane în celelalte două mari bătălii. Ca şi la Mărăşti
şi Mărăşeşti, s-au manifestat alesele calităţi ostăşeşti ale
luptătorilor români, patriotismul lor fierbinte, dorinţa arzătoare de a
stăvili şi zdrobi forţele duşmane. Şi la Oituz au fost definitiv
înmormântate speranţele şi planurile comandamentului Puterilor Centrale
de a obţine un succes hotărâtor pe frontul român.
Victoria armatei române a fost apreciată
pozitiv de Aliaţi fiind considerată ca una dintre marile victorii
împotriva trupelor Puterilor Centrale. În acelaşi spirit se pronunţa,
într-un interviu acordat ziarului „România” la 23 septembrie 1917,
generalul Berthelot: „Chemată la suprema încercare... armata României
a dat nenumărate dovezi de eroism. Soldaţii români luptă admirabil. Ei
sunt la înălţimea celor mai viteji apărători. Sunt cei mai buni soldaţi
din lume”. Iar din partea Puterilor Centrale generalul Mackensen
afirma : „Pe mine m-a bătut la Mărăşeşti armata română, care a înviat
ca o pasăre Phoenix, şi care a speriat armata germană!”…
Din păcate, avantajul militar şi moral pe
care l-au obţinut românii după această strălucită campanie, nu a putut
fi valorificat deoarece România va pierde sprijinul armatei ruse. Încă
din timpul campaniei trupele ruseşti s-au retras în dezordine la ordinul
guvernului Kerenski, iar armata română a fost lăsată singură. Rusia
încheie armistiţiul şi apoi pacea separată cu Puterile Centrale la
Brest-Litovsk forţând România să încheie şi ea pace separată.
Campania din 1917 rămâne însă cea mai
glorioasă pagină a războiului pentru reîntregirea naţională. În cinstea
eroilor căzuţi în anul 1917 s-a ridicat la Mărăşeşti Mausoleul, a cărui
piatră de temelie a fost aşezată la 6 august 1923. El adăposteşte, în
cele 154 de cripte individuale şi nouă comune, dispuse radial pe 18
coloane, rămăşiţele pământeşti a 5.073 de ostaşi şi ofiţeri, printre
care şi cele ale fetiţei-erou Măriuca Zaharia. În parcul mausoleului se
află mormântul eroului necunoscut, simbol pentru toţi eroii care au
pierit pentru patrie fără a li se cunoaşte identitatea, iar în
apropiere, într-un edificiu mai nou, există un muzeu al armelor. Pe
frontispiciu se află înscrise cuvintele „Întru Slava Eroilor Neamului”
şi apar indicate numele localităţilor unde s-au purtat principalele
bătălii de pe frontul românesc în primul război mondial.
Prof. CETEAN Daniela,
Colegiul Naţional
„Horea, Cloşca şi Crişan”, Alba Iulia
BIBLIOGRAFIE
1. Constantiniu, Florin,
O istorie sinceră a poporului român,, Ed. Univers Enciclopedic,
Buc., 1998.
2. Kiriţescu, Constantin,
Istoria războiului pentru întregirea României, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989
3. Hitchins, Keith,
România 1866-1947, Editura Humanitas, Bucureşti, 2013
4. ***, România în
războiul mondial 1916-1919, Documente, Anexe, Volumul 1, Monitorul
Oficial şi Imprimeriile Statului, Bucureşti, 1934
|
|
