Remember

Generalul Nicolae Dăscălescu

Era echipat cu uniformă de soldat, parcă îl văd şi acum cu maltierii, bocancii şi mantaua fără nici un grad, iar în jurul său roiau primii săi subalterni în ordine ierarhică. Vorba îi era blajină. Iţi vorbea cu multă convingere şi te captiva. Mânca din gamelă cu trupa, acolo unde îi prindea ora de masă. Îl vedeam, fie în tranşee sau pe dâmburi de deal, pe locuri cu priviri mediatice sau de desfăşurare a unor confruntări cu inamicul. El însuşi inspecta trupele, fie la tranşee sau în spitale improvizate. Pe acest brav erou din cel de-al doilea război mondial l-am cunoscut în anul 1944-1945 în campania de vest (Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia). El era generalul de corp de armată Nicolae Dăscălescu.

Generalul Dăscălescu era o adevărată comoară vie militară. Absolvent al unui Liceu militar, al unei Şcoli militare şi al unei Academii de înalte Studii Militare, şi-a consacrat viaţa unei cariere în care a crezut şi s-a sacrificat întru totul, încă din timpul tinereţii, ofiţer dornic de afirmare şi cu credinţă în Dumnezeu, i s-a dăruit cu întreaga sa fiinţă şi pregătire. A pornit de jos. Ca un copil de ţăran de prin părţile judeţului Piatra Neamţ, a trecut prin ierarhia militară, de la elev al Liceului militar, apoi ca ofiţer, comandând pe rând plutonul, campania, batalionul, regimentul, divizia şi armata a IV-a română şi nu numai.

Ofiţer de carieră, cu o pregătire demnă de urmat de o întreagă pleiadă de generaţii militare, generalul Dăscălescu Nicolae nu şi-a precupeţit nimic pentru el, ci a dat totul trupei, soldatului şi celor care aveau nevoie de ajutor. Din solda sa de ofiţer, chiar după 4-5 luni şi-a donat 1/2 din drepturile de soldă militară, copiilor orfani, acest lucru spunându-mi-l personal în anul 1965 când l-am vizitat la Piatra Neamţ, acolo unde avea o casă şi o nepoată care-l menaja, fiind bolnav, bătrân şi uitat de toată lumea.

Marin a fost o simpatie a generalului Dăscălescu Nicolae, căruia îi poartă o nestemată recunoştinţă. A suferit mult la tragedia şi nenorocirea care i-a fost dat s-o trăiască cu stoicism. A fost un om cu demnitate.

Îşi aminteşte că în Cehoslovacia, în localitatea Kremniţa, în urma unui atac al armatei cu inamicul era împreuna cu colonelul Leonin şi cu căpitanul Ion Eremia, inspecta Divizia a 9-a Infanterie. Din suita domniei sale nu lipsea generalul Stănculescu Ion, comandantul Diviziei a 9-a, pe care l-au impresionat militarii răniţi care contribuiseră la eliberarea oraşului Svolen şi a localităţii Kremniţa. Un militar era rănit la cap şi suferea enorm. Generalul şi-a luat căciula din cap, s-a dus la soldat şi i-a pus-o pe cap. L-a impresionat profund acest gest pe copilul Marin. La Banska-Bystrika, cu ocazia ceremonialului de înaintare în grad şi decorare, generalul l-a îmbrăţişat şi l-a prezentat trupei care era de fată, impresionând prin harul vorbelor lui din inimă.

După eliberare, Marin l-a mai văzut o dată la Bucureşti, la M.Ap.N. în 1947 când era bolnav, iar mai târziu, la o zi festivă. Zările negre s-au năpustit asupra armatei române. A aflat că a fost arestat şi internat politic odată cu măsurile coercitive ale regimului, trecut, fiind acuzat de crime de război????!!! (Eroare...?)

Chiar la vârsta lui de atunci, avea 12 ani, i-a creat un gust amar şi n-a fost în putinţă de a înţelege adevăratele motive, care de fapt nu erau. A fost distrugerea floarei cea vestită a elitei militare româneşti, a pleiadelor de ofiţeri pregătiţi. În anul 1964, generalul a beneficiat de intervenţia unor militari curajoşi, printre care şi Marin, de a fi eliberat. Memoriul a fost un gest. Guvernul de atunci, în anul 1964, a dat o amnistie generală, benefică pentru cei arestaţi şi internaţi.

Măsurile de eliberare a generalului din închisoare s-au realizat, a fost eliberat prin amnistie generală. Generalul bătrân şi bolnav a supravieţuit, executând mulţi ani grei de temniţă. Îi povestea lui Marin că supraveghetorul de la închisoare îl persecuta, punându-l să care haznaua din celulă la groapă, pe el, general de corp de armată?! Ce ruşine!

Copilul de trupã Marin Lungu

General Nicolae DÃSCÃLESCU

În timpul când l-a eliberat din închisoare, s-a retras în oraşul Piatra Neamţ, unde avea o căsuţă şi o nepoată. A refuzat orice contact cu organele centrale militare şi de partid. A refuzat orice încercare de reabilitare a persoanei sale. Când Marin s-a dus să-l vadă în anul 1965, a fost îndrumat de la Comisariatul militar la adresa locuinţei sale. Negăsindu-l acasă, o doamnă i-a dat o adresă într-un sat, unde avea o rudă de sânge. Îi plăcea să meargă cu necuvântătoarele. Era prost îmbrăcat, cu barbă şi refuza orice dialog. S-a prezentat cine este. L-a privit consternat pe Marin, dându-i lacrimile. L-a îmbrăţişat şi l-a strâns puternic la piept. Atunci a simţit, ceea ce l-a revoltat, cumplit, cum au fost distruse elitele noastre militare, acele cadre militare ofiţeri de stat major şi foşti comandanţi, pe nedrept.

Marin a avut un dialog cu domnia-sa, care i-a rămas întipărit în minte.

-     Domnule general, aşa de mult vă stimez şi vă iubesc. Mi-a spus domnul general Mihai Burcă unde sunteţi şi am venit să vă văd cu cele mai sincere gânduri.

-     El n-a venit niciodată să mă vadă generalul M. Burcă era cel mai sincer dintre toţi, dar a venit colonelul Costea de la „emisiunea armatei”. Eu n-am luat contact cu nimeni. Evit pe oricine-i militar sau activist (acestea au fost cuvintele lui). Mi-au pătat personalitatea şi calitatea de comandant de mare unitate, i-a spus generalul Dăscălescu. N-am nevoie de nimic de la ei, mi-au terfelit gradul de general şi persoana mea. Eu i-am iertat şi las pe Dumnezeu să-i judece, şi să-i pedepsească pentru noi cei ce-am suferit.

L-a mângâiat ca pe propriul lui copil. I-a spus la despărţire că l-a bucurat mult vizita. Fii drept copile şi ajută-ţi aproapele, în special pe cei care au făcut ceva pentru ţară, pentru cei care sunt IOV-işti şi nu uita să-ţi iubeşti ţara asta frumoasă la care mulţi râvnesc. Dumnezeu să te aibă în pază, copilul meu, soldăţelul meu drag!

La despărţire, Marin a observat că avea nişte ciubote în picioare cazone şi pantaloni militari, îşi iubea mult hainele cazone, militare. A aflat din presa vremii că generalul a murit la 28 septembrie 1969 şi... Atunci s-a constituit o delegaţie militară pentru funeralii, în frunte cu generalul Mihai Burcă şi a fost înmormântat în oraşul Piatra Neamţ, cu toate onorurile militare cuvenite unui general de corp de armată, cu menţiunea că generalul n-a cerut aşa ceva.

Lui Marin i-a rămas un gol în suflet. A dispărut în lumea drepţilor o mare personalitate militară, acela care a preferat în timp de război mantaua, gamela şi arma de simplu soldat. Exemplul acestui soldat devotat şi iubitor de ţară şi oaste, locul lui nu poate fi decât pe postamentul înaltelor personalităţi militare ale simţirii patriotice care a plătit pentru credinţa şi sacrificiul lui.

Au fost mulţi colonei şi generali, comandanţi de mari unităţi care au fost ţinuţi internaţi în lagăre şi închisori sau condamnaţi pentru simplul motiv că au comandat regimente sau divizii contra Uniunii Sovietice şi cu toate că au fost cazuri când acuzaţiile nu s-au confirmat, aceştia au rămas în lagăre sau închisori.

Guvernanţii anilor trecuţi nu pot fi consideraţi patrioţi, atât timp cât cei mai merituoşi ofiţeri ai oştirii române au petrecut ani grei de temniţă în închisori sub paravanul că se fac vinovaţi că în Basarabia sau Odessa şi Crimeea ar fi săvârşit crime de război. Viaţa a dovedit că lucrurile nu au stat aşa. Dumnezeu să-i ierte şi ţărâna să le fie uşoară pentru ofiţerii armatei române care au murit înainte de a fi eliberaţi şi scoşi de sub urmărire penală.

gen. (r) Marin LUNGU