|
Sărbătorirea în
Cleveland a zilei de 27 martie 1918,
ziua Unirii
Basarabiei cu România
Declararea zilei de 27 martie ca
Sărbătoare Naţională în România
În România se fac paşi mari în vederea celebrării Centenarului Marii
Uniri din 1918. O iniţiativă aplaudată de toţi cei ce simt româneşte
este votarea de către Parlamentul României a unui proiect de lege ca
Ziua de 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România - să devină
sărbătoare naţională. A urmat apoi, în ziua de luni 27 martie 2017,
semnarea de către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a
decretului privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 27
martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare
naţională.
S-a subliniat astfel faptul că ziua de 27 martie este una dintre cele
mai semnificative zile din istoria poporului român, căci actul unirii
realizate la 27 martie 1918 a deschis procesul Marii Uniri, finalizat la
Alba Iulia prin Marea Adunare din 1 Decembrie 1918.
Anul acesta, pe când pregăteam conferinţa care să marcheze a 99a
aniversare a Unirii Basarabiei cu Patria Mamă, am avut bucuria de a
urmări în România votarea proiectului de lege sus amintit, iar apoi
semnarea sa de către preşedintele României. Aceasta înseamnă că începând
din acest an, 2017, „Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată
de către autorităţile administraţiei publice centrale si locale,
organizaţiile neguvernamentale, muzeele, reprezentanţele României în
străinătate etc., prin organizarea de evenimente şi manifestări publice
şi cultural-ştiinţifice dedicate acestei sărbători.”
“Guvernul României şi autorităţile administraţiei publice centrale şi
locale iau măsurile necesare pentru ca, în data de 27 martie, drapelul
României să fie arborat în conformitate cu prevederile Legii nr 75/1994
privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi
folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi
instituţiile publice” cum prevede Legea privind declararea zilei de 27
martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare
naţională.
Urmând tradiţia începută anul trecut, la 27 martie 2017 am sărbătorit la
Centrul Cultural Românesc de pe lângă Catedrala Ortodoxă Română Sf.
Maria din Cleveland, ziua Unirii Basarabiei cu România. Manifestarea a
început cu o rugăciune şi cuvânt introductiv ţinut de părintele Dr.
Remus Grama.
Subiectul pe care l-am ales pentru conferinţa din anul acesta a fost
„Contribuţia Clerului basarabean la evenimentele memorabile din anii
1917-1918 în Basarabia.”
Contribuţia Clerului Basarabean la evenimen-tele memorabile din
1917-1918 în Basarabia
Marele nostru istoric Nicolae Iorga spunea: “De la începuturile noastre
străvechi unitatea ne-a fost temelia, ţelul suprem şi mijlocul
determinant al existenţei, al păstrării identităţii, al dezvoltării şi
afirmării noastre în lume”
Astfel, în cei 106 ani de stăpânire rusească (1812-1918), Clerul
Basarabean a acţionat nu numai ca duhovnic spiritual, dar şi ca factor
de educaţie şi ca susţinător moral în momente grele. Totuşi preoţimea
basarabeană nu a avut un rol conducător al poporului, limitându-se la a
fi credincioşi ierarhilor şi împăratului, fără să se amestece în
treburile politice ale ţării.
În acea perioadă, când spiritul naţional era înăbuşit, câţiva preoţi au
îndrăznit să sfideze administraţia rusă şi să fie alături de enoriaşii
lor români. Dintre aceştia putem cita preoţi ca Emanoil Bogos din
Gangura, care a slujit în continuare în „slova moldovenească”
enoriaşilor săi chiar şi după ocuparea Basarabiei de ruşi (date din
Arhiva Primăriei oraşului Chişinău), sau preotul Dimitrie Bogos din
comuna Boldureşti, care avea comportare „îndârjit naţionalistă”
(date din Arhiva Naţională a Republicii Moldova: Actul 363 din 31
decembrie 1909 al Departamentului Poliţiei Chişinău, Serviciul Special,
care cuprinde informarea făcută de colonelul rus Socolov). De asemenea
preotul Nicolae Verdeş, slujind în satul Grozeşti, trecea deseori
clandestin hotarele ţării, aducând de fiecare dată de la Iaşi
publicaţii româneşti. El, precum şi părintele Andrei Madan, era
abonat la revista Albina.
Participarea mai activă clerului la evenimentele din 1917-1918 a început
odată cu Congresul Eparhial ţinut la Chişinău între 19-24 aprilie 1917.
La acest congres, Onisifor Ghibu (cunoscutul cărturar ardelean)
în cuvântarea sa intitulată “Către preoţimea moldovenească”,
menţionează datoriile preoţimii moldoveneşti: “să se înscrie
în Partidul naţional şi să se îndatoreze a câştiga şi poporul pentru
acest partid... Preoţimea să lucreze pentru naţionalizarea bisericii, şi
anume: biserica moldovenească să ajungă autonomă, cu mitropolit
moldovean în frunte; în seminar să se înveţe obiectele în limba română
şi în toate bisericile să se săvârşească cultul divin în limba
poporului”. La sfârşitul congresului, preoţimea s-a declarat pentru
“cea mai largă autonomie” a Basarabiei, înscriindu-se în
rândurile Partidului Naţional.
Cuvântarea lui Onisifor Ghibu a făcut o puternică impresie în unele
cercuri preoţeşti. După câteva zile de la acest congres preoţii Andrei
Murafa şi Constantin Parfeniev au venit la redacţia ziarului
“Cuvântul Moldovenesc” pentru a-l ruga pe Onisifor Ghibu să vină la
o adunare separată a unui grup de preoţi. La această adunare, care a
avut loc în incinta Seminarului Teologic, s-a discutat ceea ce preoţimea
din Basarabia ar trebui să întreprindă, în acele momente critice.
Preoţii prezenţi la această adunare s-au înscris şi ei în Partidul
naţional, văzând viitorul Basarabiei în unirea sa cu România.
La Congresul Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia din 25-28 mai 1917 au
participat şi preoţi, conştienţi de rolul lor comun cu învăţătorii în a
educa şi sluji poporul. Câţiva dintre ei au luat cuvântul: preotul Mina
Ţăruş din ţinutul Orheiului, preotul Alexei Mateevici, arhimandritul
Gurie şi preotul Teodor Bogos. Cuvântările lor au fost o mărturie de cât
de preţioasă poate fi o preoţime ce-şi simte datoria faţă de
popor şi necesitatea ca toate breslele şi stările să lucreze împreună
pentru înfăptuirea idealurilor supreme ale vieţii.
Ca instituţii de învăţământ teologic în Basarabia, la Chişinău, era
Seminarul Teologic (înfiinţat în 1813 din iniţiativa lui Gavriil
Bănulescu-Bodoni, mitropolitul Basarabiei între 1812 şi 1821) şi Şcoala
Spirituală de Băieţi (înfiinţată în 1823).
Clădirea Seminarului Teologic din Chişinău la 1900
Cu toate că la început cursurile se făceau în limba română, s-a trecut
în scurt timp la limba de predare rusă, motiv pentru tinerii români să
se revolte, dar cu consecinţe destul de grave pentru ei.
Majoritatea tinerilor din pleiada de intelectuali români care au fost
fruntaşii unionişti basarabeni de la 1917-1918, au urmat Seminarul
Teologic din Chişinău. Unii dintre tinerii seminarişti, după absolvire,
îşi continuau studiile duhovniceşti, dar majoritatea au urmat studiile
superioare în alte domenii, având totuşi educaţia duhovnicească de bază
ca să acţioneze în viaţă ca buni creştini. După cum spunea preotul
Dimitrie Bogos, cele mai importante lucruri în viaţă sunt
„Dumnezeu şi Patria, aceasta este Temelia Temeliilor.” Preotul
Dimitrie Bogos şi-a trimis cei trei fii, Dimitrie, Sergiu şi Vladimir,
la Seminarul Teologic, iar după absolvirea acestuia au urmat studii
superioare în alte domenii. De asemenea, fruntaşii unionişti Ion
Pelivan, Daniel Ciugureanu, Petre Cazacu, Pantelimon Halippa, Ion
Inculeţ, Pantelimon Erhan, Vasile Harea şi alţii, după absolvirea
Seminarului Teologic din Chişinău au urmat cariere în alte domenii.
Onisifor Ghibu a urmat studii superioare de Teologie şi Pedagogie la
Sibiu între 1902-1905 şi studii superioare de Filozofie şi Pedagogie la
Budapesta, Strasbourg şi Jena.
Nu cred că este întâmplător şi merită de subliniat că mulţi din oamenii
de caracter şi bogaţi în realizări remarcabile din perioada 1917-1918 în
Basarabia, au avut la bază studii teologice.
În continuare s-au prezentat câteva personalităţi clericeşti, care au
avut un important impact in deşteptarea românilor şi pregătirea Unirii
Basarabiei cu România.
Arhimandritul Gurie Grosu (1877-1943)
Arhimandritul Gurie urmează studii duhovniceşti la Şcoala Spirituală şi
Seminarul Teologic din Chişinău, iar apoi Academia Teologică din Kiev. A
fost Magistru în Teologie.
Se încadrează în procesul de deşteptare naţională, iar în 1906 când s-a
înfiinţat Tipografia Eparhială unde se tipăreau cărţi în limba română cu
litere chirilice, este în comisia pentru pregătirea tipăriturilor. În
urma unui raport întocmit de el, în 1908 Sinodul a aprobat tipărirea
revistei bisericeşti „Luminătorul”. Activitatea lui nu a fost admisă de
administraţia Imperiului din motive de securitate, iar arhimandritul
Gurie a fost silit să părăsească Basarabia, unde s-a întors abia după
revoluţia din februarie 1917.
Abia sosit la Chişinău din lungul său exil, este contactat de Octavian
Goga (în trecere prin Chişinău spre Petrograd) şi de Onisifor Ghibu. În
primele lor discuţii comune din zilele de marţi şi miercuri din
săptămâna Patimilor (28 şi 29 martie 1917), Onisifor Ghibu punctează
surprinzătoarea asemănare între arhimandritul basarabean de la
1917,Gurie Grosu, şi arhimandritul ardelean Andrei Şaguna de la 1847.
Goga adaugă: „Să dea Dumnezeu ca ceea ce a fost Şaguna pentru
ardeleni în revoluţia de la 1848, să fie arhimandritul Gurie pentru
Basarabia în revoluţia de la 1917”.
Arhimandritul Gurie Grosu se numără printre fondatorii Partidului
Naţional Moldovenesc. În 1917 publică primul Abecedar din Basarabia cu
grafia latină: Abecedarul Moldovenesc. La 21 noiembrie 1917
arhimandritul Gurie a oficiat deschiderea Sfatului Tării. În primul
guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti, a deţinut funcţia de
Director General al Învăţământului şi Cultelor.
În istorica zi de 27 martie 1918, însoţit de un sobor de preoţi , a
oficiat în Catedrala din Chişinău un Tedeum prin care a sfinţit Actul
Unirii.
După Unire devine arhiereu cu titlul de Gurie Botoşeneanul. În 1925,
când Arhiepiscopia Chişinăului a fost ridicată la rangul de Mitropolie,
devine primul Mitropolit de origine românească al Basarabiei.
Alexei Mateevici (1888-1917)
 Preotul
Alexei Mateevici face studii teologice la Şcoala Spirituală, apoi la
Seminarul Teologic din Chişinău între 1902-1910. În 1910 a fost trimis
la Academia Teologică din Kiev unde este printre fondatorii societăţii
“Deşteptarea”. Studiază de asemenea trecutul istoric şi cultural al
poporului său şi publică studiul lingvistic “Momente ale influenţei
bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii
moldoveneşti”, precum si articolele “Motive religioase în credinţele şi
obiceiurile moldovenilor basarabeni”, “Bocetele funerare moldoveneşti”.
După terminarea studiilor în 1914 se întoarce la Chişinău unde este
numit profesor de limba greacă şi pastorală la Seminarul Teologic, unde
fusese elev. Este apoi numit preot militar şi ajunge la Mărăşeşti în
1917. Pe front se îmbolnăveşte de tifos şi moare la Chişinău la 26
august 1917.
Este socotit cel mai înzestrat poet al Basarabiei de la începutul
secolului XX, cântăreţul înfocat al frumuseţilor “limbii noastre”.
Între 16 şi 30 martie 2017 se comemorează în Republica Moldova Zilele
Naţionale Mateevici, marcând 129 de ani de la naşterea preotului-poet
Alexei Mateevici (1888-1917) şi 100 de ani de la trecerea sa întru
Domnul. De asemenea se comemorează un secol de la scrierea poemului
„Limba Noastră” în 17 iunie 1917, care din 1994 a devenit Imnul Naţional
al Republicii Moldova.
Andrei Murafa (1874-?)
 Preotul
Murafa era sorocean, unchiul cunoscutului luptător pentru drepturile
românilor basarabeni Simion Murafa. Activitatea de preot şi-o desfăşoară
la biserica din Costiujeni, localitate din împrejurimile Chişinăului.
În primăvara şi vara lui 1917, când lupta basarabenilor pentru
drepturile naţionale, inclusiv pentru reabilitarea limbii române, luase
amploare, preotul Andrei Murafa a început pur şi simplu a “bombarda”
redacţiile ziarelor din ţinut, în special a ziarului “Cuvânt
Moldovenesc”, cu numeroase articole despre limbă şi alfabet,
îndemnându-i şi pe cei şovăielnici să se încadreze în această luptă
sfântă.
A fost printre puţinii preoţi colaboratori ai ziarelor “Ardealul” şi
“România liberă”. Cu ajutorul domnului Onisifor Ghibu, întemeietorul
acestor două ziare, va publica la sfârşitul anului 1918 cartea “Doruri
sfinte”. În prefaţă, Onisifor Ghibu scrie despre el că “a luptat pe
faţă, nu numai pentru Basarabia, dar şi pentru unirea cu România şi cu
toţi românii. Părintele Murafa a fost printre cei dintâi care au trecut
repede peste punctul de vedere “moldovean”, punându-l pe cel “românesc”
în privirea tuturor îndatoririlor de viaţă”.
“Unirea cu Ţara e dorul nostru sfânt” – aceasta era ideea care
trecea ca un fir roşu prin toate cele 64 de pagini ale cărţii, idee care
rămâne valabilă şi pentru zilele noastre.
Dionisie Erhan (1868-1943)
 Preotul
Dionisie şi-a desfăşurat activitatea în calitate de stareţ al
mănăstirii din Suruceni, judeţul Chişinău. A fost mai mult un
autodidact, dar la sfârşitul anului 1917 şi începutul anului 1918, când
se hotăra soarta Bisericii basa-rabene, el a ocupat o poziţie fermă,
pledând pentru revenirea ei la sânul Bisericii române. E profund
semnificativ faptul că doar numai cu câteva zile înainte de Unire, la 22
martie 1918, părintele egumen Dionisie Erhan a publicat în paginile
ziarului “Cuvânt Moldovenesc” o voluminoasă scrisoare în care cerea,
revenirea fără întârziere a Bisericii dintre Prut şi Nistru la sânul
Bisericii Patriei “din ale cărei hotare am fost rupţi politiceşte şi
duhovniceşte”, “căci în 1812 Sinodul rusesc n-a avut nici un drept să-i
lipească duhovniceşte pe cei răpiţi politiceşte, făcând aceasta în
pofida sfintelor canoane şi obiceiurilor Bisericii Ortodoxe.”
În 1918 a fost ales senator al judeţelor Cetatea Albă şi Ismail în
primul Parlament al României întregite.
După Unire, părintele Dionisie Erhan a fost numit episcop de Cetatea
Albă şi Ismail, unde s-a ocupat de organizarea învăţăturii religioase în
şcolile din localităţile subordonate.
Alţi preoţi care au contribuit la evenimentele din anii 1917-1918 au
fost Alexandru Baltaga, Ioan Andronic, N. Murea, Boltean, Iulian Friptu,
Constantin Popovici, Teodor Bogos, P. Gherghian de la Comrat, St.
Haritonov, N. Stadnicov, C. Parfeniev, V. Gobşilă şi alţii. Preoţimea a
colaborat cu fruntaşii unionişti pe toată perioada anilor 1917-1918,
chiar şi după realizarea unirii Basarabiei cu România. Ea a avut
reprezentanţi în Sfatul Ţării, în guvernul tinerei Republicii
Moldoveneşti şi apoi în guvernul României.
Istoricul Ion I. Nistor în lucrarea sa “Istoria Basarabiei”,
referindu-se la meritele clerului moldovenesc pentru neam şi biserică,
spune: “Având în vedere greutăţile cu care a avut de luptat,
persecuţiile la care era expusă şi influenţa covârşitoare a bisericii
pravoslavnice ruseşti, trebue să recunoaştem marile merite naţionale şi
culturale pe care preoţimea basarabeană şi le-a câştigat în timpul
stăpânirii ruseşti şi să ne închinăm înaintea dragostei şi
devotamentului ei pentru biserică, ţară şi limba moldovenească. Ea şi-a
împlinit deplin datoria faţă de poporul din care s-a ridicat, cultivând
limba moldovenească în biserică şi întreţinând necontenit focul sacru al
luminii şi culturii strămoşeşti”.
După încheierea conferinţei a urmat un program muzical susţinut de
domnul Gheorghe Lateş. Programul muzical a inclus Imnul Naţional al
actualei Republici Moldova, cântat de întreaga audienţă. În continuare
au urmat cântece dedicate Basarabiei şi alte cântece cu caracter
patriotic, cât şi discuţii privind istoria Basarabiei. În timpul
discuţiilor părintele paroh Dr. Remus Grama a împărtăşit audienţei
impresii din călătoria sa în actuala Republică Moldova.
Manifestarea culturală din 27 martie 2017 de la Centrul Cultural
Românesc al bisericii Române Ortodoxe Sf. Maria din Cleveland a fost
consemnată în situl Consulatului General Onorific al României în Ohio
astfel: „The 99th Anniversary of the Romanian-Basarabian Union was
celebrated by the Romanian community in Cleveland with a gathering and a
conference at the Romanian Cultural Center of the “St. Mary Orthodox
Church” in Cleveland.”
Arhitect Marina
Antonia NEGRILĂ
Cleveland, Ohio, USA
(FOTO)
Rugăciunea de deschidere a manifestării culturale
Membri ai comunităţii Române Americane din Cleveland audiind conferinţa
Părintele paroh Remus Grama făcând comentarii asupra evenimentelor
relatate în conferinţă
Părintele Remus Grama cu membrii comunităţii Române Americane din
Cleveland participanţi la manifestarea culturală din 27 martie 2017
Bibliografie:
Colesnic, Iurie. Sfatul Ţării
Enciclopedie. Chişinău 1998
Chişinău, Enciclopedie.
Editor Colesnic, Iurie. Chişinău 1997
Bobeică, Alexandru. Sfatul Ţării.
Chişinău 1993
Bogos, Dimitrie. La Răspântie Moldova
de la Nistru 1917-1918. Chişinău, 1924 ediţia I a; Chişinău, 1998
ediţia a II a, îngrijită şi prefaţată de fiica autorului Nina Bogos
Manuilă. Studiu introductiv, note, comentarii de istoricul Ion Ţurcanu
Ghibu, Onisifor. Pe baricadele
vieţii: În Basarabia revoluţionară (1917-1918): Amintiri. Chişinău,
1992
Ghibu, Onisifor. În vâltoarea
revoluţiei ruseşti. Însemnări din Basarabia anului 1917. Bucureşti
1993
Ghibu, Onisifor. De la Basarabia
rusească la Basarabia românească. Ed. Semne, Chişinău, 1997.
Costin, Grigore. Clerul basarabean şi
evenimentele anului 1918.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/camera-deputatilor-a-stabilit-ca-ziua-de-27-martie-sa-fie-sarbatoare-nationala-ce-semnificatie-are-aceasta-data-pentru-romani-443559
https://www.zdg.md/editia-print/politic/27-martie-ziua-unirii-basarabiei-cu-romania
http://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/declararea-zilei-de-27-martie-ziua-unirii-basarabiei-cu-romania-ca-zi-de-sarbatoare-nationala
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/03/15/27-martie-ziua-unirii-basarabiei-cu-romania-devine-sarbatoare-nationala/
http://www.causeni.md/zilele-na-ionale-mateevici
http://personalitatibasarabene.info/cuvant-despre-andrei-murafa-dionisie-erhan-si-nicolae-popovschi/#more-557
https://www.academia.edu/11222480/COSTIN_-_Clerul_basarabean_%C5%9Fi_evenimentele_anului_1918
|
