România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Unirea Basarabiei cu România din 1918 - un miracol realizat.

Rolul militarilor moldoveni şi al Armatei Române

 

În acest an, 2017, la 27 martie se împlinesc 99 de ani de când Sfatul Ţării – organ legislativ al Basarabiei – Republicii Democratice Moldoveneşti Independente, a votat Unirea cu România, realizând dreptul sacru al populaţiei majoritare româneşti de peste Prut de a fi împreună cu fraţii din regat, într-un singur stat – România.

Nici astăzi nu putem clar explica  acest miracol al Unirii, de ce Basarabia a dat tonul nesperatului act de întregire naţională a tuturor românilor, cât de greu au rupt şi aruncat jugul imperiului rus care ne-a ocupat 108 ani. Cauze sunt multiple, dar noi istoricii şi analiştii militari formulăm şi destule explicaţii ale evenimentelor majore, trecând prea uşor peste evenimentele minore importante fără să dam acestora o analiză principială şi constructivă. Realitatea este că acest entuziasm patriotic al populaţiei româneşti de pe ambele maluri ale Prutului susţinut de politicieni şi armată a condus la crearea, la 1 Decembrie 1918 a României Mari în hotarele ei fireşti.

Vom arăta câteva evenimente care au condus spre Unire. În 1917 conducerea României nu punea problema reîntregirii ţării şi de preluare a altor regiuni care îi aparţineau, ci elementara problemă a supravieţuirii. În această perioadă România era ocupată de la Sud şi Vest  de armatele germane inclusiv şi Bucureştiul, iar Iaşul, circa doi ani, a fost capitala temporară a Ţării, unde s-a refugiat conducerea de vârf.

Serviciile de resort şi emisarii Guvernului căutau insistent în acel moment, un loc mai liniştit în Rusia revoluţionară unde trebuiau să se refugieze Guvernul şi Casa Regală, în situaţia dacă armata germană ar fi ocupat şi partea de nord a  Moldovei. Situaţia pe front era complicată. Unităţile militare ruseşti se dezmembrau, soldaţii ruşi lăsau poziţiile de luptă şi plecau în cete mari acasă, adică dezertau de pe front. În calea lor ei jefuiau  satele, oraşele şi populaţia paşnică a Basarabiei. Era instabilitate şi în părţile de sud ale Ucrainei. Frontul roman începuse să se fisureze în urma acestor ”revoluţionari bolşevici şi dezertori ai armatelor ruse. Tot în această perioadă menţionăm că, cu ajutorul francezilor, s-a produs o refacere a armatelor române, care în 1916 era pe cale totală de distrugere. Menţionăm că, printr-un eroism nemaipomenit al soldaţilor şi ofiţerilor români, s-au purtat victorii la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. S-a reuşit treptat să se acopere golurile create de dezertarea unităţilor armatei ruse. Şi încă ceva important: în această perioadă a anului 1917 Basarabia intrase în revoluţie ca şi alte regiuni ale Rusiei. La început lupta muncitorilor şi soldaţilor moldoveni din diferite oraşe şi garnizoane era antimonarhică, împotriva ţarismului rus şi clasei politice În martie-iunie majoritatea populaţiei de peste Prut s-a orientat şi s-a organizat spre o Mişcare de Deşteptare şi Eliberare Naţională.

La 22 martie 1917, la Chişinău începe activitatea Sovietului de deputaţi al soldaţilor care la prima vedere înaintează cerinţe sociale şi naţionale importante. Cerinţele politice sunt voalate,  neimportante, ca nişte discuţii, dogme, „ceva generale”, iar unele idei par nefondate. După care, parcă ”redactându-se şi şlefuindu-se”, acestea devin cerinţe ale emisarilor militari-basarabeni către guvernanţii Rusiei  ţariste. Însă autorităţile ruse nu puteau întreprinde nimic. Armata rusă era în descompunere şi în retragere de pe fronturi. Iată de ce reprezentanţii Comitetelor ostăşeşti, organizaţiile naţional-politice  iau o altă direcţiune şi se adresează Guvernului român de la Iaşi să unească Basarabia cu România, să ajute populaţia românească de peste Prut în lupta de lichidare a bandelor înarmate ruso-ucrainene, care se dădeau drept revoluţionare, jefuind averile gospodarilor, luându-le acestora caii, căruţele, vitele şi bunurile private.

Ordine în ţară puteau face numai organele de drept ale Basarabiei, Zemstva şi Comitetele ostăşeşti care cu forţe proprii, militari şi voluntari, organizau patrule şi cohorte  de menţinere a ordinii şi luptau împotriva structurilor înarmate (bande bolşevice şi dezertori din Armata rusă). Organizarea de noi structuri militare în Basarabia la început nu era acceptată de conducerea superioară a Armatei ruse, pentru că ofiţerii din vârful piramidei erau de origine rusă, ei înţelegeau bine profunzimea şi evoluţia evenimentelor care se produceau, înţelegeau că patriotismul moldovenilor poate aduce la pierderea Basarabiei. Dar comandanţii unităţilor mari, ce puteau face când unele unităţi se desfiinţau, altele erau în degradare şi erau conduse de revoluţionari bolşevici şi ofiţeri cu grade mici, care se subordonau Sovietelor Centrale de conducere de la Petrograd şi parţial Guvernului Provizoriu, condus de generalul Kerenski. Era un haos total.

 În această situaţie o parte dintre ofiţerii şi subofiţerii moldoveni din structurile militare ruseşti nu mai aveau teamă de conducerea ierarhică din armată, în sufletul lor se  degajase acel fior de adevărată libertate naţională.

Un exemplu elocvent este evenimentul şi Marea adunare de la Odesa din 18 aprilie 1917 la care au participat circa 10.000 de soldaţi, ofiţeri de pe front, studenţi şi cetăţeni moldoveni din regiune, organizată din iniţiativa  ofiţerilor E. Catelly, I.Pascaluţă şi C.Osoianu (au mai participat P.Halippa, V.Hertza, A.Buruiană, O.Ghibu, I.Pelivan, ş.a. ca delegaţi din Chişinău). La această adunare s-a pus problema eliberării Basarabiei de trupele imperiale ruse, alegerea unei cârmuiri democratice naţionale, alegerea deputaţilor. Militarii împreună cu liderii Partidului Naţional Moldovenesc îşi propuneau drept obiectiv politic obţinerea autonomiei Basarabiei.

O influenţă pozitivă şi politizare a militarilor moldoveni au avut-o şi prizonierii de război ardeleni ţinuţi la Kiev de ucraineni, care constituiţi în ”Corpul militarilor Armatei române”, exprimau dorinţa de a lupta ”pentru împlinirea idealului nostru de unire”, pentru ”un stat unitar românesc”.

La 14 mai 1917 Comitetul executiv al militarilor moldoveni din Odesa a hotărât organizarea unităţilor militare naţionale. Exemplul militarilor a fost urmat şi de feţele bisericeşti, studenţi, învăţători, ţărani şi muncitori, care au organizat manifestări, congrese în care s-a cerut autonomia politică a Basarabiei, convocarea Sfatului Ţării şi a unui Guvern naţional.

În această perioadă, Ucraina, care şi-a proclamat independenţa şi autonomia politică, fără consultări cu administraţia gubernială a Basarabiei (Vladimir Cristi) şi-a însuşit în hotarele sale şi Basarabia. Aceasta i-a indignat pe militarii moldoveni, era o faptă josnică şi obraznică a ucrainenilor. A trebuit ca delegaţia Moldovei de peste Prut, sprijinită de 100.000 militari de pe front, să plece la Kiev şi Petrograd pentru a dezbate această idee greşită a vecinilor din Ucraina. La Rada ucraineană delegaţia Basarabiei a primit un refuz categoric de anulare a deciziei, de aceea delegaţia, în frunte cu colonelul V.Cristi a plecat la Petrograd unde cu ajutorul militarilor moldoveni, care făceau parte din Garda şi paza Guvernului Provizoriu al Rusiei, a fost introdusă în Palatul de Iarnă al ţarilor ruşi. Important este faptul că şeful Guvernului rus, kneazul Kerenski a permis delegaţiei Basarabiei să-şi expună motivaţiile la o şedinţă a Consiliului de Miniştri al Rusiei. Argumentul principal al moldovenilor expus Guvernului Provizoriu a fost că Moldova înainte şi după 1812 niciodată nu a fost în componenţa Ucrainei, a fost stat independent sub ocupaţia rusească. Şi un alt argument important, că cei câteva sute de mii de ostaşi basarabeni prinşi în vâltoarea războiului şi marile unităţi militare vor părăsi frontul rusesc şi cel românesc. După o scurtă deliberare şi discuţii, generalul de armată Kerenski, Şeful Consiliului de Miniştri, a declarat delegaţiei basarabene că guvernul a recunoscut dreptul la autodeterminare şi autonomie a Basarabiei la fel ca şi a Ucrainei. Decizia a fost publicată în ziarele ruseşti de la Peterburg.

 În vara şi toamna anului 1917 au urmat şi alte evenimente importante. La 29 august Sovietul deputaţilor soldaţi din garnizoana Chişinău a cerut schimbarea din armată a ofiţerilor contrarevoluţionari şi înlocuirea acestora cu cadre naţionale. Din septembrie 1917 s-a început editarea ziarului ”Soldatul moldovean”, care orienta armata şi cititorii spre ideile autonomiei şi renaşterii naţionale.

În perioada 8-14 septembrie 1917, ofiţerii moldoveni Şt.Holban, T.Ioncu, Vl.Cazacliu, Vl. Cijevschi au participat, din partea românilor, la Congresul Naţiunilor din Rusia, expunând o programă naţională, acuzată de delegaţiile ruse ca ”separatistă şi nedorită”.

În septembrie şi octombrie ale aceluiaşi an, se convoacă de către Comitetul Executiv Central Congresul Militar moldovenesc cu participarea a 605 delegaţi din partea a 250 mii de ostaşi şi ofiţeri moldoveni de pe toate fronturile şi garnizoanele din Rusia, Ucraina şi Basarabia. Congresul a fost deschis de locotenentul Gh.Pântea şi prezidat de  maiorul Vl.Cijevschi. La Congres, care a ţinut câteva zile,  s-au discutat diferite probleme şi întrebări, dar cele mai importante au fost, cele despre autonomia teritorială şi politica a Moldovei de peste Prut inclusiv a românilor moldoveni de peste Nistru până la Bug. O altă problemă stringentă a fost despre înfiinţarea Sfatului Ţării ca organ legislativ al Ţării. S-a hotărât ca Sfatul Ţării să fie alcătuit din 120 deputaţi, dintre care 70%-moldoveni şi 30%-pentru minorităţile naţionale conlocuitoare.

În data de 21 noiembrie-4 decembrie 1917,  în oraşul Chişinău, în prezenţa deputaţilor aleşi şi a reprezentanţilor populaţiei civile, militare şi politice, a avut loc deschiderea solemnă a Sfatului Ţării.

La început pentru prima dată s-a oficiat un tedeum în limba română, s-a interpretat imnul ”Deşteaptă-te, române!”. Sala şi cei 95 de deputaţi entuziasmaţi au exclamat: ”Trăiască autonomia! Sfatul Ţării! Ura!”. La majoritatea delegaţilor din sală s-au văzut lacrimi pe ochi, unii plângeau de fericire. După această ”furtună” de entuziazm şi aplauze, este ales prezidiumul şi Preşedintele Sfatului Ţării, I.C.Inculeţ. La adunare au luat cuvântul: arhimandritul Gurie, P.Erhan, I.Pelivan, E.Alistar, P.Halipa, A.Şmidt şi militarii din Comitetele ostăşeşti: lt. V.Ţanţu, lt. P.Cazacu, lt. Gr.Pântea, marinarul I.Gafenco, soldat V.Minciună ş.a. Sunt dezbătute probleme de ordin organizatoric - alegerea secretariatului, comisiilor de lucru. Este adoptat proiectul de lege ”Despre Administrarea Basarabiei”.

La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării proclamă Basarabia Republică Democratică Moldovenească în componenţa Republicii Federative Ruse., preşedintele Ion Inculeţ şi arhiepiscopul Gurie citesc în faţa armatei şi populaţiei, în limba română, declaraţiile şi documentul de bază. Bolşevicii, sovietele locale şi unităţile Armatei Roşii au fost împotriva Sfatului Tării, au declanşat acţiuni militare diversioniste şi destabilizau viaţa paşnică a locuitorilor din Basarabia. Sfatul Ţării s-a adresat guvernului român de la Iaşi pentru a trimite trupe şi a menţine ordinea şi paza localităţilor şi obiectivelor importante.

La  8 ianuarie 1918 Divizia 11 infanterie sub comanda generalului Ernest Broşteanu a trecut Prutul şi în câteva zile, în marş forţat a ajuns la Chişinău, eliberând oraşul de trupele bolşevice. Regimentele de infanterie şi cavalerie, şi alte unităţi moldoveneşti au sprijinit armata română şi împreună au dus lupte la Tighina, în sudul şi nordul Basarabiei, au izgonit peste Nistru bandele înarmate  şi formaţiunile militare ale Armatei Roşii.

La 24 ianuarie 1918, când toţi românii sărbătoreau Ziua Unirii Principatelor, Sfatul Ţării a proclamat Independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. În toată Moldova de peste Prut se accentua lupta pentru Unirea cu Ţara-mamă, România. Delegaţiile Sfatului Ţării în februarie-martie se consulta cu guvernul României (Averescu, Marghiloman) şi cu reprezentanţii Antantei, care au dat asigurări de susţinere a procesului de Unire.

Situându-se în fruntea curentului unionist, Sfatul Ţării s-a întrunit, în plenul său, la 27 martie 1918. În istorica şedinţă care a avut loc, s-a adoptat următoarea rezoluţie: ”Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele sale  dintre Prut, Nistru, Dunărea şi Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu România.” Hotărârea privind unirea a fost adoptată cu 83 voturi pentru şi 3 contra (2 deputaţi ucraineni si 1 bulgar) si 26 de abţineri (evrei şi ruşi), 13 deputaţi fiind absenţi de la vot. Opinia publică din întreaga ţară a primit cu bucurie vestea despre decizia adoptată la Chişinău. Mai târziu Brătianu avea să spună că,  dacă în ceea ce priveşte Ardealul, unirea lui cu Patria mamă România nu l-a luat prin surprindere, revenirea Basarabiei la sânul patriei i s-a părut un miracol realizat, pur şi simplu, un dar dumnezeiesc.

 

Col(r), conf.univ.dr. Anatol MUNTEANU

 

Bibliografie

1.Pîntea, Gherman. Unirea Basarabiei, Odesa, 1943

2.Ion, Pelivan. Din suferinţele BasaraBIEI SUB STĂPÂNIREA RUSEASCĂ, ChiŞinău, 1943.

3.Iurie, Colesnic. Basarabia necunoscută, Universitas, Chişinău, 1993.

4.Ştefan, Ciobanu. Unirea Basarabiei, Chişinău, 1993.

5.Anatol, Munteanu. Epopeea libertăţii, Bucureşti, 2012