|
Unirea Basarabiei cu
România din 1918
- un miracol realizat.
Rolul militarilor
moldoveni şi al Armatei Române
În acest an, 2017, la 27 martie se împlinesc
99 de ani de când Sfatul Ţării – organ legislativ al Basarabiei –
Republicii Democratice Moldoveneşti Independente, a votat Unirea cu
România, realizând dreptul sacru al populaţiei majoritare româneşti de
peste Prut de a fi împreună cu fraţii din regat, într-un singur stat –
România.
Nici astăzi nu putem clar explica acest
miracol al Unirii, de ce Basarabia a dat tonul nesperatului act de
întregire naţională a tuturor românilor, cât de greu au rupt şi aruncat
jugul imperiului rus care ne-a ocupat 108 ani. Cauze sunt multiple, dar
noi istoricii şi analiştii militari formulăm şi destule explicaţii ale
evenimentelor majore, trecând prea uşor peste evenimentele minore
importante fără să dam acestora o analiză principială şi constructivă.
Realitatea este că acest entuziasm patriotic al populaţiei româneşti de
pe ambele maluri ale Prutului susţinut de politicieni şi armată a condus
la crearea, la 1 Decembrie 1918 a României Mari în hotarele ei fireşti.
Vom arăta câteva evenimente care au condus
spre Unire. În 1917 conducerea României nu punea problema reîntregirii
ţării şi de preluare a altor regiuni care îi aparţineau, ci elementara
problemă a supravieţuirii. În această perioadă România era
ocupată de la Sud şi Vest de armatele germane inclusiv şi Bucureştiul,
iar Iaşul, circa doi ani, a fost capitala temporară a Ţării, unde s-a
refugiat conducerea de vârf.
Serviciile de resort şi emisarii Guvernului
căutau insistent în acel moment, un loc mai liniştit în Rusia
revoluţionară unde trebuiau să se refugieze Guvernul şi Casa Regală,
în situaţia dacă armata germană ar fi ocupat şi partea de nord a
Moldovei. Situaţia pe front era complicată. Unităţile militare ruseşti
se dezmembrau, soldaţii ruşi lăsau poziţiile de luptă şi plecau în cete
mari acasă, adică dezertau de pe front. În calea lor ei jefuiau satele,
oraşele şi populaţia paşnică a Basarabiei. Era instabilitate şi în
părţile de sud ale Ucrainei. Frontul roman începuse să se fisureze în
urma acestor ”revoluţionari bolşevici şi dezertori ai armatelor ruse.
Tot în această perioadă menţionăm că, cu ajutorul francezilor, s-a
produs o refacere a armatelor române, care în 1916 era pe cale totală de
distrugere. Menţionăm că, printr-un eroism nemaipomenit al
soldaţilor şi ofiţerilor români, s-au purtat victorii la Mărăşeşti,
Mărăşti şi Oituz. S-a reuşit treptat să se acopere golurile create de
dezertarea unităţilor armatei ruse. Şi încă ceva important: în această
perioadă a anului 1917 Basarabia intrase în revoluţie ca şi alte regiuni
ale Rusiei. La început lupta muncitorilor şi soldaţilor moldoveni din
diferite oraşe şi garnizoane era antimonarhică, împotriva ţarismului rus
şi clasei politice În martie-iunie majoritatea populaţiei de peste Prut
s-a orientat şi s-a organizat spre o Mişcare de Deşteptare şi
Eliberare Naţională.
La 22 martie 1917, la Chişinău începe
activitatea Sovietului de deputaţi al soldaţilor care la prima vedere
înaintează cerinţe sociale şi naţionale importante. Cerinţele politice
sunt voalate, neimportante, ca nişte discuţii, dogme, „ceva generale”,
iar unele idei par nefondate. După care, parcă ”redactându-se şi
şlefuindu-se”, acestea devin cerinţe ale emisarilor militari-basarabeni
către guvernanţii Rusiei ţariste. Însă autorităţile ruse nu puteau
întreprinde nimic. Armata rusă era în descompunere şi în retragere de pe
fronturi. Iată de ce reprezentanţii Comitetelor ostăşeşti, organizaţiile
naţional-politice iau o altă direcţiune şi se adresează Guvernului
român de la Iaşi să unească Basarabia cu România, să ajute
populaţia românească de peste Prut în lupta de lichidare a bandelor
înarmate ruso-ucrainene, care se dădeau drept revoluţionare, jefuind
averile gospodarilor, luându-le acestora caii, căruţele, vitele şi
bunurile private.
Ordine în ţară puteau face numai organele de
drept ale Basarabiei, Zemstva şi Comitetele ostăşeşti care cu
forţe proprii, militari şi voluntari, organizau patrule şi
cohorte de menţinere a ordinii şi luptau împotriva structurilor
înarmate (bande bolşevice şi dezertori din Armata rusă). Organizarea de
noi structuri militare în Basarabia la început nu era acceptată de
conducerea superioară a Armatei ruse, pentru că ofiţerii din vârful
piramidei erau de origine rusă, ei înţelegeau bine profunzimea şi
evoluţia evenimentelor care se produceau, înţelegeau că patriotismul
moldovenilor poate aduce la pierderea Basarabiei. Dar comandanţii
unităţilor mari, ce puteau face când unele unităţi se desfiinţau, altele
erau în degradare şi erau conduse de revoluţionari bolşevici şi ofiţeri
cu grade mici, care se subordonau Sovietelor Centrale de conducere de la
Petrograd şi parţial Guvernului Provizoriu, condus de generalul
Kerenski. Era un haos total.
În această situaţie o parte dintre ofiţerii
şi subofiţerii moldoveni din structurile militare ruseşti nu mai aveau
teamă de conducerea ierarhică din armată, în sufletul lor se degajase
acel fior de adevărată libertate naţională.
Un exemplu elocvent este evenimentul şi Marea
adunare de la Odesa din 18 aprilie 1917 la care au participat circa
10.000 de soldaţi, ofiţeri de pe front, studenţi şi cetăţeni moldoveni
din regiune, organizată din iniţiativa ofiţerilor E. Catelly,
I.Pascaluţă şi C.Osoianu (au mai participat P.Halippa, V.Hertza,
A.Buruiană, O.Ghibu, I.Pelivan, ş.a. ca delegaţi din Chişinău). La
această adunare s-a pus problema eliberării Basarabiei de trupele
imperiale ruse, alegerea unei cârmuiri democratice naţionale,
alegerea deputaţilor. Militarii împreună cu liderii Partidului Naţional
Moldovenesc îşi propuneau drept obiectiv politic obţinerea autonomiei
Basarabiei.
O influenţă pozitivă şi politizare a
militarilor moldoveni au avut-o şi prizonierii de război ardeleni ţinuţi
la Kiev de ucraineni, care constituiţi în ”Corpul militarilor Armatei
române”, exprimau dorinţa de a lupta ”pentru împlinirea idealului nostru
de unire”, pentru ”un stat unitar românesc”.
La 14 mai 1917 Comitetul executiv al
militarilor moldoveni din Odesa a hotărât organizarea unităţilor
militare naţionale. Exemplul militarilor a fost urmat şi de feţele
bisericeşti, studenţi, învăţători, ţărani şi muncitori, care au
organizat manifestări, congrese în care s-a cerut autonomia politică
a Basarabiei, convocarea Sfatului Ţării şi a unui Guvern
naţional.
În această perioadă, Ucraina, care şi-a
proclamat independenţa şi autonomia politică, fără consultări cu
administraţia gubernială a Basarabiei (Vladimir Cristi) şi-a însuşit în
hotarele sale şi Basarabia. Aceasta i-a indignat pe militarii moldoveni,
era o faptă josnică şi obraznică a ucrainenilor. A trebuit ca delegaţia
Moldovei de peste Prut, sprijinită de 100.000 militari de pe front, să
plece la Kiev şi Petrograd pentru a dezbate această idee greşită a
vecinilor din Ucraina. La Rada ucraineană delegaţia Basarabiei a primit
un refuz categoric de anulare a deciziei, de aceea delegaţia, în frunte
cu colonelul V.Cristi a plecat la Petrograd unde cu ajutorul militarilor
moldoveni, care făceau parte din Garda şi paza Guvernului Provizoriu al
Rusiei, a fost introdusă în Palatul de Iarnă al ţarilor ruşi.
Important este faptul că şeful Guvernului rus, kneazul Kerenski a permis
delegaţiei Basarabiei să-şi expună motivaţiile la o şedinţă a
Consiliului de Miniştri al Rusiei. Argumentul principal al
moldovenilor expus Guvernului Provizoriu a fost că Moldova înainte şi
după 1812 niciodată nu a fost în componenţa Ucrainei, a
fost stat independent sub ocupaţia rusească. Şi un alt argument
important, că cei câteva sute de mii de ostaşi basarabeni prinşi
în vâltoarea războiului şi marile unităţi militare vor părăsi frontul
rusesc şi cel românesc. După o scurtă deliberare şi discuţii, generalul
de armată Kerenski, Şeful Consiliului de Miniştri, a declarat delegaţiei
basarabene că guvernul a recunoscut dreptul la autodeterminare şi
autonomie a Basarabiei la fel ca şi a Ucrainei. Decizia a fost
publicată în ziarele ruseşti de la Peterburg.
În vara şi toamna anului 1917 au urmat şi
alte evenimente importante. La 29 august Sovietul deputaţilor soldaţi
din garnizoana Chişinău a cerut schimbarea din armată a ofiţerilor
contrarevoluţionari şi înlocuirea acestora cu cadre naţionale. Din
septembrie 1917 s-a început editarea ziarului ”Soldatul moldovean”, care
orienta armata şi cititorii spre ideile autonomiei şi renaşterii
naţionale.
În perioada 8-14 septembrie 1917, ofiţerii
moldoveni Şt.Holban, T.Ioncu, Vl.Cazacliu, Vl. Cijevschi au participat,
din partea românilor, la Congresul Naţiunilor din Rusia, expunând o
programă naţională, acuzată de delegaţiile ruse ca ”separatistă şi
nedorită”.
În septembrie şi octombrie ale aceluiaşi an,
se convoacă de către Comitetul Executiv Central Congresul Militar
moldovenesc cu participarea a 605 delegaţi din partea a 250 mii de
ostaşi şi ofiţeri moldoveni de pe toate fronturile şi garnizoanele din
Rusia, Ucraina şi Basarabia. Congresul a fost deschis de locotenentul
Gh.Pântea şi prezidat de maiorul Vl.Cijevschi. La Congres, care a ţinut
câteva zile, s-au discutat diferite probleme şi întrebări, dar cele mai
importante au fost, cele despre autonomia teritorială şi politica a
Moldovei de peste Prut inclusiv a românilor moldoveni de peste
Nistru până la Bug. O altă problemă stringentă a fost despre înfiinţarea
Sfatului Ţării ca organ legislativ al Ţării. S-a hotărât
ca Sfatul Ţării să fie alcătuit din 120 deputaţi, dintre care
70%-moldoveni şi 30%-pentru minorităţile naţionale conlocuitoare.
În data de 21 noiembrie-4 decembrie 1917, în
oraşul Chişinău, în prezenţa deputaţilor aleşi şi a reprezentanţilor
populaţiei civile, militare şi politice, a avut loc deschiderea solemnă
a Sfatului Ţării.
La început pentru prima dată s-a oficiat un
tedeum în limba română, s-a interpretat imnul ”Deşteaptă-te, române!”.
Sala şi cei 95 de deputaţi entuziasmaţi au exclamat: ”Trăiască
autonomia! Sfatul Ţării! Ura!”. La majoritatea delegaţilor din sală s-au
văzut lacrimi pe ochi, unii plângeau de fericire. După această ”furtună”
de entuziazm şi aplauze, este ales prezidiumul şi Preşedintele Sfatului
Ţării, I.C.Inculeţ. La adunare au luat cuvântul: arhimandritul Gurie,
P.Erhan, I.Pelivan, E.Alistar, P.Halipa, A.Şmidt şi militarii din
Comitetele ostăşeşti: lt. V.Ţanţu, lt. P.Cazacu, lt. Gr.Pântea,
marinarul I.Gafenco, soldat V.Minciună ş.a. Sunt dezbătute probleme de
ordin organizatoric - alegerea secretariatului, comisiilor de lucru.
Este adoptat proiectul de lege ”Despre Administrarea Basarabiei”.
La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării proclamă
Basarabia Republică Democratică Moldovenească în componenţa Republicii
Federative Ruse., preşedintele Ion Inculeţ şi arhiepiscopul Gurie citesc
în faţa armatei şi populaţiei, în limba română, declaraţiile şi
documentul de bază. Bolşevicii, sovietele locale şi unităţile Armatei
Roşii au fost împotriva Sfatului Tării, au declanşat acţiuni militare
diversioniste şi destabilizau viaţa paşnică a locuitorilor din
Basarabia. Sfatul Ţării s-a adresat guvernului român de la Iaşi pentru a
trimite trupe şi a menţine ordinea şi paza localităţilor şi obiectivelor
importante.
La 8 ianuarie 1918 Divizia 11 infanterie sub
comanda generalului Ernest Broşteanu a trecut Prutul şi în câteva zile,
în marş forţat a ajuns la Chişinău, eliberând oraşul de trupele
bolşevice. Regimentele de infanterie şi cavalerie, şi alte unităţi
moldoveneşti au sprijinit armata română şi împreună au dus lupte la
Tighina, în sudul şi nordul Basarabiei, au izgonit peste Nistru bandele
înarmate şi formaţiunile militare ale Armatei Roşii.
La 24 ianuarie 1918, când toţi românii
sărbătoreau Ziua Unirii Principatelor, Sfatul Ţării a proclamat
Independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. În toată Moldova de
peste Prut se accentua lupta pentru Unirea cu Ţara-mamă, România.
Delegaţiile Sfatului Ţării în februarie-martie se consulta cu guvernul
României (Averescu, Marghiloman) şi cu reprezentanţii Antantei, care au
dat asigurări de susţinere a procesului de Unire.
Situându-se în fruntea curentului unionist,
Sfatul Ţării s-a întrunit, în plenul său, la 27 martie 1918. În istorica
şedinţă care a avut loc, s-a adoptat următoarea rezoluţie: ”Republica
Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele sale dintre Prut,
Nistru, Dunărea şi Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de
Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în
puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului
că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi
pentru totdeauna se uneşte cu România.” Hotărârea privind unirea a fost
adoptată cu 83 voturi pentru şi 3 contra (2 deputaţi ucraineni si 1
bulgar) si 26 de abţineri (evrei şi ruşi), 13 deputaţi fiind absenţi de
la vot. Opinia publică din întreaga ţară a primit cu bucurie vestea
despre decizia adoptată la Chişinău. Mai târziu Brătianu avea să spună
că, dacă în ceea ce priveşte Ardealul, unirea lui cu Patria mamă
România nu l-a luat prin surprindere, revenirea Basarabiei la sânul
patriei i s-a părut un miracol realizat, pur şi simplu, un dar
dumnezeiesc.
Col(r), conf.univ.dr. Anatol MUNTEANU
Bibliografie
1.Pîntea, Gherman. Unirea
Basarabiei, Odesa, 1943
2.Ion, Pelivan. Din
suferinţele BasaraBIEI SUB STĂPÂNIREA RUSEASCĂ, ChiŞinău, 1943.
3.Iurie, Colesnic.
Basarabia necunoscută, Universitas, Chişinău, 1993.
4.Ştefan, Ciobanu. Unirea
Basarabiei, Chişinău, 1993.
5.Anatol, Munteanu. Epopeea libertăţii, Bucureşti, 2012
|
|
