România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Eminescu – poarta de intrare în sacralitatea Limbii Române

 

Pentru a recapitula, rog cititorul să se transpună în anii 1886, 1887, 1888 şi 1889 pe traiectoria cărora Eminescu se împiedecă în alienări, se ridică, este ajutat de prietenii apropiaţi, de sora Henrieta, se manifestă liric şi publicistic.

Astfel că: 9 noiembrie 1886 este înlocuit în postul de la bibliotecă, unde, după cum se ştie îndeplineşte misiuni aproape jignitoare, printre care scrierea statelor de plată, adresele pentru trimiterea acestora, circulare diverse pentru restituirea cărţilor împrumutate şi pentru convocarea comisiilor instituţiei. I se face un consult medical în urma căruia este dus la ospiciul de la Mănăstirea Neamţ.

În primăvara lui 1887 vine la Botoşani la Henrieta, este internat la spitalul Sf. Spiridon – în 13 iulie îl întâlnim la Iaşi la un consult de medici în urma căruia este trimis la Viena şi Hall, unde pleacă însoţit de doctorandul Grigore Focşa în 15 iulie. Cu începutul lui 1 septembrie revine la Botoşani la sora lui, îngrijit de dr. Isac.

În anul 1888 Eminescu îşi sintetizează unele dorinţe printre care: terminarea unor lucrări rămase în manuscrise. Dinre ele se detaşează gramatica limbii sanscrită aflată la Biblioteca Centrală din Iaşi. Îi scrie o scrisoare lui Maiorescu, cerându-i să-i trimită manuscrisele şi biblioteca rămase la Bucureşti. Dar Maiorescu tace.

Iacob Negruzzi, în colaborare cu M. Kogălniceanu, N. Gane reuşesc să impună în Camera Deputaţilor o lege prin care să se acorde poetului un ajutor lunar. El va fi de 250 lei.

Veronica Micle vine la Botoşani, îl roagă pe Eminescu să se mute definitiv la Bucureşti, ceea ce se şi întâmplă la 15 aprilie. La Bucureşti participă sporadic la activităţi literare, cum ar fi citirea piesei Lais, de altfel traducerea lui „Le Joueur de flute” de Emil Stugier iar în 13 noiembrie îi apare în România Liberă „Iconarii lui Beldiman”.

Participă la apariţia revistei „Fântâna Blanduziei” unde semnează cu iniţiale articole, şi-i va fi anunţat volumul de poezii, ediţia a treia, cuprinzând şi cele trei poezii „La steaua”, „De ce nu-mi vii” şi „Kamadeva”. Anul 1889 – la 3 februarie este internat la spitalul Mărcuţa, apoi la Sanatoriul Caritas – la 13 aprilie are loc asistenţa juridică a bolnavului Eminescu. În noaptea de 15 iunie, ora 3, Eminescu îşi dă ultima suflare pământeană în Sanatoriul doctorului Şuţu, aflat în strada Plantelor din Bucureşti. Dimineaţa, în 16, la ştiri, ziarul „Românul” anunţă sec:”Eminescu nu mai este” – Limba Română intrase în beznă eternă. În 17 iunie Eminescu este înmormântat sub un tei, într-o groapă, din care mereu, mereu, îşi flutură strângerea de mâini întru amintirea „Luceafărului”. Cimitirul Bellu intra în posesia unui segment de veşnicie.

La 3 august se stingea într-o chilie de la Mănăstirea Văratic, Veronica Micle.

Ca un făcut, în 1889, la 14 octombrie, în Botoşani moare Henrieta Eminovici.

Îi urmează şi Ion Creangă.

În 20 iunie 1889 publicaţia „Constituţionalul”, nr. 5 scrie despre Eminescu: „Avea aerul unui sfânt tânăr, coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii”.

Din aceste dureri s-au născut Codrii de aramă, Veghea de luceafăr. Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie, Doina, Mai am un singur dor… prin care Eminescu mângâie, ne dă speranţe – Devenise o întruchipare a nemuririi astrale răsfrântă oglindă în stropul de rouă –

Continua să fie atacat ca poet, jurnalist, patriot, aşa cum şi-n democraţia de azi unii cu mintea îngustă îl aduc, l-au redus la stadiul de cadavru într-o debara. De către cine? „Mari” funcţionari plătiţi cui bani grei de statul român.

Scârbit în timpul vieţii, Eminescu are o ultimă răbufnire: scrie o scrisoare – poem Maicii Preacurate:

„… Îngenunchem, rugându-Te:

Înalţă-ne, ne mântuie.

Din valul ce ne bântuie,

Privirea-Ţi adorată

Asupra-ne coboară

O, Maică Preacurată

Şi pururea Fecioară,

Marie” (Rugăciune)

 

Din eternitatea lui, îmbrăţişat de înaltele respiraţii ale Spiritelor şi valorilor umanităţii Eminescu presară peste lume frumuseţea neasemuită a Limbii Române!

Suntem în anul 2017, 15 iunie, pe „Aleea Scriitorilor”, la bustul lui Eminescu, din Parcul Eminescu, Alba Iulia, oraşul de jos, şi înălţăm o rugă către Dumnezeu: Doamne, ai grijă de Fiul Tău, pentru că Tu eşti Estele din tot ce Este – Cheamă-l să-ţi recite strigătul „Doinei” –

 

Ioan MĂRGINEAN