România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Goţii şi Războinicii Geţi

         

Abstract: Sinaia plates contain important information not only about gets and dacians but also about machedonian, bastarn, gall, got and sarmats. Bastarns ware coming from Asia and were established near Markianopol. Gals inhabited the Moesia and Panonia and was defeated by Burebista aided by sarmats. The oldest information about the gots are contained in the plate 67 witch was imprinted in Thracia. The name of gots comes from Mont Gato, the ancient name of Ceahlău hill.

 

Mulţimea tăbliţelor de la Sinaia, atâtea câte au ajuns până la noi, au fost realizate în zone geografice şi perioade de timp diferite. Astfel, o parte a lor a fost realizată la Genucla, cetatea căreia romanii i-au schimbat numele in Noviodunum, pentru a nu le mai aminti despre eşecurile anterioare în razboaiele cu geţii; altă parte a fost realizată la Sarmisegetuza şi au aceleaşi caracteristici ca şi cele de la Genucla; o parte semnificativă a fost realizată la cetatea Elia Carseoy, căreia romanii i-au dat numele de Carsium şi care a fost centrul de putere a lui Oroles; iar unele dintre ele au fost realizate în partea de sud Dunării, în Tracia. Astfel de tăblite, care au fost realizate în Tracia, sunt cele cu numărul 67 şi 109, conform numerotaţiei utilizate de Dan Romalo [1]. 

In funcţie de zona de provenienţă şi de perioada de timp în care au fost realizate, tăbliţele diferă între ele prin alfabetul şi simbolistica utilizată, prin concepţiile şi practicile religioase descrise şi, prin unele aspecte în ceea ce priveşte caracteristicile limbii utilizate, fapt care este mai greu de pus în evidenţă. 

Tăbliţa cu numărul 67 se referă la goţi şi la zona în care locuiau aceştia, iar tăbliţa 109 se referă la unele aspecte interesante legate de viaţa războinicilor geţi aşa cum era văzută de către un autor situat în Tracia, în sudul Dunării. Conţinutul tăbliţei 67, (figura 1), după separarea în cuvinte şi transcrierea cu caractere latine prin păstrarea valorii fonetice a textului original, este următorul:  ăîşţâ

TO ENIO LOE ZIOSY DAVO AT IHO TO GeOE SHITO ZONTO GOTO GeOE.

LO NYE DO ILO HO EHT RA SIIO AT IHO NOE REKIO.  NY RO EA SOE TIOTION DYO.  A SO RA EVIO ION IT YL  FO  LO SEIOSY ION.  TA REHIIO ION  O AO  EIO SOE GhETYO O HIO GeOA HA NYIO O LYR LOE DA TRO HITOE DIOE SHYTO.  LOI DIOE MATIHO DA RIO SOIO SOE DE RA NEIO MATHIHO GETO.

Fig.1. Tăbliţa 67. Mergînd spre sciţi, la cetarea Ziosy sau Seiozi erau goţii.

 

In traducere, se poate obţine următorul text:

Până la ei, la  Ziosy davo, mergând spre oamenii sciţi sunt goticii oameni (adică goţii).

La ei pentru a ajunge, în dreapta (pe) Ra văzând, mergând pe râurele noastre.

Al lor Ro este al tuturor zeu. La al lor Ra de fiecare dată ei mergeau în foc la Seiosy a lor.  Pe acel râu al lor, pe apa sa sânt geţii de la a căror oameni, ai lor au învăţat  despre  ceata celor trei zeiţe ale sciţilor. Al lor divin împarat al râului este, după Ra al lor, împaratul geţilor.

Din conţinutul plăcii, se poate înţelege că, la o anumită cetatete numită Ziosy sau Seiosy mergând spre sciţi, se află goţii. Pentru a ajunge la ei trebuia mers în lungul râurilor noastre având răsăritul soarelui în dreapta.  Dacă ne plasăm în Tracia, pentru a ajunge la goţi trebuia mers spre nord, nord-est de-a lungul unor râuri cum ar fi Siretul, Prutul sau Nistrul. Faptul că autorul plăcii 67 se afla în Tracia, rezultă din conţinutul plăcii 109, care este scrisă aproape cu acelaşi alfabet şi exprimă aproape aceleaşi concepţii despre războinicii geţi. De asemenea, referirea la ceata celor trei zeiţe este specifică tracilor şi macedonenilor. Conţinutul tăbliţei 109, (figura 2), după separarea în cuvinte şi transcrierea textului cu caractere latine, este dat mai jos:

SIGOBY SO ENO HAT OE GhETI BOYO SO RO TO NISTOE ENO NOHTYO TRAHIO IOE YE.   TA BOE SIO A ZE TYN  A IONO TO EVIH ANO EHAO ERIO TAHE RO.   TIO DYE BOEIIO GhETO EDIOI TO RO TIO NESTOE E NIIO NOHTYO MAHIDONIO SOE DE NIO EIO AO ESTI FO YON ISYTRIEO TO.  TOE ISTREO DEY NOESO EOS AZOT AH SY TIO EDIO AT RE TE TOTO. SOEM MANO SIGOBY O MAYHO GhETIO HOE ERI HYO AIEO ZA TE SIIOE ENO TIO RI  HIO YTO DEYO A INYO.

Jos în stânga: GhETO BOEO.

Fig. 2. Tăbliţa 109. Războinicii geţi ai lui Zigobiu.

 

Prin descifrarea textului de mai sus, se obţine:

Sigoby cu ale sale case ale geţilor războinici, cu Ro, spre estul şi nordul Traciei se află.  Acei razboinici văzuţi ca zei însăşi, ca Ioni, în fiecare an se ridicau la înaltul Ro.  Acei divini razboinici geţi, care plecau la Ro al lor, se află la a noastră miazănoapte a Macedoniei, din a lor însăşi voinţă intrau în foc la al lor Istru deasemenea.  (Pe) acei istrieni zei din nou îi fermecau malul pe care mergeau la Re aceia toţi. Cu a sa mână Sigoby la maica geţilor care ridicat să fie de apă numai acela văzut (ales) de Ri pe cel care să meargă la zei dintre ei. În dreapta jos: Războinicii geţi.

In ambele tăbliţe se face referire la trimiterea unor mesageri la Zeul Suprem, la Ro. Insă situaţia este mult mai teribilă decât cea ştiută până acum, conform căreia, cel trimis la cer era aruncat în trei suliţe ţinute de alţi războinici. Din aceste tăbliţe putem să ştim că cel ales drept mesager intra singur în foc, din proprie voinţă!!!  O referire la o asemenea situaţie se întîlneşte şi în tăbliţa 92 în care este relatată alegerea unui nou conducător după moartea lui Burebista. Susţinătorii lui Ericeriu, noul conducător, sunt comparaţi cu tinerii care intrau de vii în foc cu scopul de a ajunge la Ro - Tatăl Ceresc. Asemenea evenimente aveau loc pe movile tronconice de pământ prevăzute la partea superioară cu platouri circulare de piatră, pe care se aşezau lemne, cum este şi aşa zisul “soare de andezit” de la Gradiştea de Munte. Aceste movile se numeau Pato Ro – Patul lui Ro, şi se găsesc în toate locatiile importante ale geto-dacilor. Pentru exemplificare, în figura 3 este prezentată o asemenea amenajare vizibilă în apropierea localităţii Mărgineni din judeţul Neamţ.

Fig. 3. Movilă tronconică de pământ cu rolul de “Pat al lui Ro”.

 

Referitor la textile din tăbliţele de la Sinaia, prin “Ge” sau “Gea” se înţelege zeiţa Geea, iar “geo” înseamnă “om” sau “pământean”, “locuitor al Geei”; cuvinte asemănătoare sunt şi “Gi” sau “Gie” care înseamnă “femeie”. In tăbliţa 67 prin “geoe shito” se înţelege “oamenii sciţi” sau, conform uzanţelor limbii române de astăzi, mai simplu “sciţii” (la plural), în mod asemănător, prin “goto geoe” se înţelege “goţii” (tot la plural). Astfel încât, nu există nici un dubiu despre faptul că această tabliţă se referă la goţi. In tăbliţa 67 se mai face precizarea că goţii sunt amestecaţi cu geţii şi că au acelaşi zeu suprem, pe Ro, la care trimit anual câte un mesager. De asemenea, se menţionează faptul că împăratul lor este şi împăratul geţilor. In partea de mijloc-jos a plăcii 67 există un portret care, în mod surprinzător, are reprezentat pe cap un taur care se împerechează cu o femelă din aceeaşi specie. Acelaşi portret este reprezentat şi în tăblita 91 cu explicaţia “MATYHO” ceea ce poate însemna “împăratul”. Portretul lui Zigobiu, despre care este vorba în tăbliţa 109, este şi el reprezentat în tăbliţa 91 cu explicaţia: “ZIGOBIU ON DY LIO SONTEOY RA HIL”, adică “Zigobiu la a lui sfânt Ra munte”. De aici rezultă că în Dacia mai exista un munte sfânt al lui Ra sau Ro, sau este vorba de acelaşi munte care este numit şi “Mont Gato”, adică “Muntele Leopardului”. Faptul că aceste portrete sunt reprezentate şi pe placa 91 ajută la stabilirea perioadei de timp în care au fost realizate aceste plăci, adică în perioada de început a domniei lui Burebista.

Fig. 4. Tăblita 91. Portrete ale unor personalităţi din perioada de început a domniei lui Burebista.

 

Pe placa 91 sunt reprezentate portretele reginei Mara, soţia lui Burebista, portretul lui Burebista, a lui Oroliu, Zigobiu, Zuraseo ş.a., dar nu apar portretele lui Cotisonio, Decebal, sau al lui Diegio, generalul care a încheiat pacea cu romanii după moartea lui Decebal, ceea ce confirmă afirmaţia de mai sus. Pe placa 67 sunt reprezentate în colţurile de jos vederi ale unor construcţii care ar putea reprezenta cetatea  Ziosy sau Seiosy a goţilor.

Ţinând seama de situaţiile descrise în cele trei plăci, se poate trage concluzia că goţii se găseau undeva pe cursul superior al Siretului, Prutului sau a Nistrului.  Se ştie din conţinutul altor plăci, că muntele Ceahlău s-a numit în antichitate Mont Gato, adică Muntele Leopardului. Zona din apropierea muntelui s-a numit “Sar Mont Gato”, adică Tara de la Muntele Leopardului, iar geţii din zona Moldovei puteau, foarte bine să fie numiţi şi goţi. Placa 67 este datată pe la începutul domniei lui Burebista, deci denumirea de goţi are o vechime mai mare decât evul mediu timpuriu. Trebuie menţionat faptul că Ceahlăul s-a numit iniţial “Mont Ion oe Ge” adică “Muntele lui Ion al Geei” şi şi-a schimbat numele după săgetarea lui Zamolsxis, când, un leopard l-a dus la locuinţa sa. Această afirmaţie este justificată de conţinutul textului din coloana din dreapta a plăcii 17 [  ], dat mai jos:

KAPO SEO EM AUGU A IMA ION OE GE MESO NOSETYE OE NIOS OH ABETE LO FIEO ZEN RECIAM SO ON XA SENTOE HILIOA NIMY GeRON MANEO GO MATARO A CEM DU SIEOM MOBI GATO NOSUM SE SEUA TIU  BO ZAMOLSXIU

Prin treducere rezultă următorul text:

Capul său cel cunoscut cu numele (de) Ion al Geei au mers ducându-l de la ai noştri brazi, care erau (la) frumoasele râuri (ape) de pe Fermecatul Sfântul Munte, numele căruia (a fost) schimbat (faţă de) a sa origine (textual: de la mama sa), după ce sfântul vorbitorul leopard a dus cu el, la a lui locuinţă,  pe Zamolsxis.

In textul de mai sus, nu se afirmă în mod explicit faptul că noua denumire a muntelui a fost “Mont Gato”, însă în multe cazuri, în tăbliţele de la Sinaia, se face referire la zona din apropierea muntelui numită “Sar Mon Gato” care este o simplificare faţă de “Sar Mont Gato”.  In multe limbi europene prin “gato” se înţelege astăzi “pisică”, “pisoi”, “motan”, însă o pisică obişnuită nu putea să ducă cu ea un corp omenesc cum a fost cel al lui Zamolsxis. Acest lucru putea să-l facă, însă, o felină mare cum este leopardul zăpezilor, sau leopardul obişnuit, care este de mărimea unui tigru. O imagine a unui asemenea leopard este dată în figura 5.

Fig.5. Imagine a unui leopard al zapezilor care ar fi putut vieţui pe muntele Ceahlău

Fig. 6. Tabliţa 20. O felină mare pe un altar în timpul  lui Burebista.

În tăbliţa 20 (figura 6), care se referă la bastarnii care au adoptat, în timpul lui Burebista, zeii geto-dacilor, pe un altar este reprezentată o felină mare care corespunde mărimii unui leopard.  Asemenea leoparzi sunt reprezentaţi şi pe două vase componente ale tezaurului de la Pietroasele, unul octagonal, iar celălalt dodecagonal. Dacă facem o comparaţe între cele două figuri ale vasului octagonal de la Pietroasele şi imagini ale leopardului zăpezilor, specie pe cale de dispariţie, care mai trăieşte astăzi prin munţii din Afganistan, Pakistan, India, China şi Rusia, nu putem să nu observăm asemănarea izbitoare. Pe vasele de la Pietroasele, petele leopardului sunt marcate prin pietre preţioase (figura 7).

Fig. 7. Imagine a unui leopard pe vasul octagonal de la Pietroasele

Nu există nici un motiv de a nu crede că asemenea leoparzi au trăit şi în munţii Europei, inclusiv în România. Se cunoaşte faptul că Zamolsxis a călătorit în Egipt unde preoţii aveau obiceiul să poarte o blană de leopard. De asemenea, se cunoaşte un portret al lui Kubilay Khan, în care, acesta, mergând la vânătoare de caprioare, este însoţit, pe cal, de un leopard. Insă, chiar în unele catedrale de ale normanzilor din Italia sunt reprezentaţi astfel de leoparzi, nemaipunând la socoteală faptul că pe stindardul normanzilor erau reprezentaţi doi sau trei leoparzi. Insăşi stema Daciei este reprezentată de un munte care are doi leoparzi pe o parte şi cealaltă a sa. De asemenea, este cunoscut un mosaic pavimentar de la vila lui Dyonissos din Pela (Macedonia) în care o zeiţă este reprezentată pe spatele unui leopard (figura 8.). Chiar dacă pe muntele Ceahlău nu ar fi trăit astfel de leoparzi, Zamolsxis putea să-şi aducă unul pentru el.

Fig. 8. Mozaic pavimentar din Pela reprezentând un leopard purtând pe spate o zeiţă.

      După cum am aratat, tăbliţa 67 este singura care se referă, în mod explicit la goţi, însă, în tăbliţele de la Sinaia mai sunt referiri cu o semnificaţie asemănătoare, astfel, în tăbliţa 40 autorul ei compară pe vitejii geţi, care au participat la o incursiunie pe teritoriul romanilor, trecând Dunărea, cu nişte leoparzi (GeIO GATI - ai Geei leoparzi sau oamenii leoparzi). De asemenea, unele antroponime şi toponime pot avea ca origine aceşti leoparzi care purtau şi numele de “cot”. Astfel încât, de exemplu, COTISONIO poate însemna “fiul leopardului” iar denumirile localităţilor Coteni, Cucuteni, Cotnari să provină tot de la aceşti leoparzi.

 De la aceşti leoparzi, geţii din Moldova s-au numit şi goţi, iar după recuperarea teritoriului ocupat de romani, Dacia sa numit Goţia. Goţii nu au fost germanici, ei au fost urmaşii dacilor şi ai geţilor retraşi în Moldova după ocuparea Ardealului de către romani, care au preluat numele locuitorilor care se aflau in zonă.

Numele vizigoţilor ar putea proveni din “vi zi gato” care s-ar traduce prin “cei care sunt precum zeieştii leoparzii ” (am văzut că leopardul care l-a dus pe Zamolsxis după săgetarea sa a fost considerat divin); iar numele ostrogoţilor din “ost Ro goto” , care ar avea ca semnificaţie “goţii de la răsăritul lui Ro”.

 Atât vizigoţii cât şi ostrogoţii au jucat un rol deosebit de important în istoria Europei. Autorii antici care au susţinut că goţii şi geţii reprezintă acelaşi popor nu au făcut, practic, nici o greşeală. Faptul că limba getică nu este aceeaşi cu limba considerată gotică din Biblia lui Wulfila [4] se poate explica prin aceea că aceasta a fost scrisă într-o altă limbă a unui popor din apropiere. Singura deosebire ar putea fi faptul că geţii din Moldova nu au suferit nici o influenţă din partea romanilor, în timp ce, cei rămaşi în teritoriul ocupat au suferit, inevitabil, unele influenţe.

Vizigoţii au migrat în Spania şi au contribuit din plin la formarea statului Spaniol, iar ostrogoţii, sau cel puţin o parte a lor, au ajuns în nordul Italiei unde au creat imperiul lui Theodoric cel Mare. Nu se poate spune că limba spaniolă are un caracter gotic, însă, pentru descifrarea textelor din plăcuţele de la Sinaia, de multe ori, sensul unor cuvinte a fost găsit numai în limba spaniolă.  Este posibil ca această schimbare de nume să fi avut loc odată cu adoptarea creştinismului. Alfabetul folosit de Wulfila pentru traducerea Bibliei poate fi considerat o adaptare a alfabetului getic din tăbliţele de la Sinaia la care s-au folosit şi unele caractere ale alfabetului latin. Este interesant de remarcat faptul că vizigoţii au adoptat creştinismul sub forma ariană, fără a renunţa la cultul lui Zamolsxis şi Deceneu, abia prin secolul şapte, la presiune papalităţii au renunţat oficial la cultul zeităţilor vechi şi la arianism. Vizigoţii au dus cu ei în Spania, pe lângă tradiţiile legate de Burebista şi Decebal, şi celebrele legi ale lui Zamolxis, pe care le-au modificat după adaoptarea creştinismului. De la vizigoţi, spaniolii au păstrat până astăzi numele de Diego sau Diegis despre care se ştie că a fost generalul care a încheiat pacea cu romanii după moartea lui Decebal [5,6]. După încheierea păcii, dacii şi geţii care au dorit să fie liberi s-au retras în Moldova.

In bătălia de la Câmpiile Catalaunice vizigoţii au luptat de partea bizantinilor, împotriva lui Atila, iar ostrogoţii au fost de partea hunilor alături de Atila. Adică vizigoţii şi ostrogoţii s-au aflat în tabere diferite. După decăderea imperiului creat de Atila, ostrogoţii au creat în nordul Italiei imperiul lui Teodoric cel Mare. In catedrala de la Ravena, construită de ostrogoţi, cei trei magi sunt reprezentaţi cu căciulă dacică pe cap, iar mironosiţele sunt reprezentate îmbrăcate cu costume populare româneşti. In nordul Italiei există o localitate importantă care se numeşte Sarmato, ceea ce indică rolul politic şi militar jucat şi de sarmaţi alături de ostrogoţi.

Poate că ar merita să fie adusă o familie de leoparzi ai zăpezii, sau mai multe, şi în grădinile noastre zoologice, prin aceasta, poate am contribui şi noi la salvarea unei specii pe cale de dispariţie, iar dacă l-am aclimatiza pe muntele Ceahlău, acesta şi-ar recăpăta o parte din aura sa istorică. 

 

Prof.univ.dr.ing. Viorel UNGUREANU,

                                          Bacău

 

Bibliografie:

1. Romalo, Dan, Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?, Editura Alcor Edimpex,  Bucureşti,  2005.

2. Ungureanu, Viorel, Sar Mon Gato, numele antic al  Moldovei. Al-V-lea  Simpozion  Internaţional CUCUTENI- 5000, Chişinău, 2010.

3. Ungureanu, Viorel, Ro-zeul supreme al traco-geto-dacilor, Al-VII-lea Simpozion Internaţional CUCUTENI-5000., Chişinău, 2012.

4. Ungureanu, Viorel, Diegio-urmaşul lui Decebal la Sargedava. Al-IV-lea Simpozion   Internaţional CUCUTENI- 5000. Iaşi, Chişinău, Bacău, 2009

5. Ungureanu, Viorel, Moştenirea geto-dacă a limbii române, Al-VII-lea Simpozion Internaţional CUCUTENI-5000., Chişinău, 2012.

6. Busuioceanu, Alexandru, Zamolxis sau mitul dacic în istoria şi legendele spaniole, Editura Dacica, 2009.

7. Ungureanu, Viorel, Relatări despre geţii de pe malurile Istrului în tăbliţele de la Sinaia,   Dacoromania, nr. 83, Alba Iulia, 2017.

8. Ungureanu, Viorel, Mic dicţionar explicativ al limbii geto-dace şi a unor influenţe asupra limbii române,  Dacoromania, nr. 84, Alba Iulia, 2017.

9. www.dacoromania-alba.ro; www.dacia.org; www.dacii.ro