|
Goţii şi Războinicii
Geţi
Abstract:
Sinaia plates contain important information not only about gets and
dacians but also about machedonian, bastarn, gall, got and sarmats.
Bastarns ware coming from Asia and were established near Markianopol.
Gals inhabited the Moesia and Panonia and was defeated by Burebista
aided by sarmats. The oldest information about the gots are contained in
the plate 67 witch was imprinted in Thracia. The name of gots comes from
Mont Gato, the ancient name of Ceahlău hill.
Mulţimea tăbliţelor de la Sinaia, atâtea câte
au ajuns până la noi, au fost realizate în zone geografice şi perioade
de timp diferite. Astfel, o parte a lor a fost realizată la Genucla,
cetatea căreia romanii i-au schimbat numele in Noviodunum, pentru a nu
le mai aminti despre eşecurile anterioare în razboaiele cu geţii; altă
parte a fost realizată la Sarmisegetuza şi au aceleaşi caracteristici ca
şi cele de la Genucla; o parte semnificativă a fost realizată la cetatea
Elia Carseoy, căreia romanii i-au dat numele de Carsium şi care a fost
centrul de putere a lui Oroles; iar unele dintre ele au fost realizate
în partea de sud Dunării, în Tracia. Astfel de tăblite, care au fost
realizate în Tracia, sunt cele cu numărul 67 şi 109, conform
numerotaţiei utilizate de Dan Romalo [1].
In funcţie de zona de provenienţă şi de
perioada de timp în care au fost realizate, tăbliţele diferă între ele
prin alfabetul şi simbolistica utilizată, prin concepţiile şi practicile
religioase descrise şi, prin unele aspecte în ceea ce priveşte
caracteristicile limbii utilizate, fapt care este mai greu de pus în
evidenţă.
Tăbliţa cu numărul 67 se referă la goţi şi la
zona în care locuiau aceştia, iar tăbliţa 109 se referă la unele aspecte
interesante legate de viaţa războinicilor geţi aşa cum era văzută de
către un autor situat în Tracia, în sudul Dunării. Conţinutul tăbliţei
67, (figura 1), după separarea în cuvinte şi transcrierea cu caractere
latine prin păstrarea valorii fonetice a textului original, este
următorul: ăîşţâ
TO ENIO LOE ZIOSY DAVO AT IHO TO GeOE SHITO
ZONTO GOTO GeOE.
LO NYE DO ILO HO EHT RA SIIO AT IHO NOE
REKIO. NY RO EA SOE TIOTION DYO. A SO RA EVIO ION IT YL FO LO SEIOSY
ION. TA REHIIO ION O AO EIO SOE GhETYO O HIO GeOA HA NYIO O LYR LOE
DA TRO HITOE DIOE SHYTO. LOI DIOE MATIHO DA RIO SOIO SOE DE RA NEIO
MATHIHO GETO.
Fig.1.
Tăbliţa 67.
Mergînd spre sciţi, la cetarea Ziosy sau Seiozi erau goţii.
In traducere, se poate obţine următorul text:
Până la ei, la Ziosy davo, mergând spre
oamenii sciţi sunt goticii oameni (adică goţii).
La ei pentru a ajunge, în dreapta (pe) Ra
văzând, mergând pe râurele noastre.
Al lor Ro este al tuturor zeu. La al lor
Ra de fiecare dată ei mergeau în foc la Seiosy a lor. Pe acel râu al
lor, pe apa sa sânt geţii de la a căror oameni, ai lor au învăţat
despre ceata celor trei zeiţe ale sciţilor. Al lor divin împarat al
râului este, după Ra al lor, împaratul geţilor.
Din conţinutul plăcii, se poate înţelege că,
la o anumită cetatete numită Ziosy sau Seiosy mergând spre sciţi, se
află goţii. Pentru a ajunge la ei trebuia mers în lungul râurilor
noastre având răsăritul soarelui în dreapta. Dacă ne plasăm în Tracia,
pentru a ajunge la goţi trebuia mers spre nord, nord-est de-a lungul
unor râuri cum ar fi Siretul, Prutul sau Nistrul. Faptul că autorul
plăcii 67 se afla în Tracia, rezultă din conţinutul plăcii 109, care
este scrisă aproape cu acelaşi alfabet şi exprimă aproape aceleaşi
concepţii despre războinicii geţi. De asemenea, referirea la ceata celor
trei zeiţe este specifică tracilor şi macedonenilor. Conţinutul tăbliţei
109, (figura 2), după separarea în cuvinte şi transcrierea textului cu
caractere latine, este dat mai jos:
SIGOBY SO ENO HAT OE GhETI BOYO SO RO TO
NISTOE ENO NOHTYO TRAHIO IOE YE. TA BOE SIO A ZE TYN A IONO TO EVIH
ANO EHAO ERIO TAHE RO. TIO DYE BOEIIO GhETO EDIOI TO RO TIO NESTOE E
NIIO NOHTYO MAHIDONIO SOE DE NIO EIO AO ESTI FO YON ISYTRIEO TO. TOE
ISTREO DEY NOESO EOS AZOT AH SY TIO EDIO AT RE TE TOTO. SOEM MANO SIGOBY
O MAYHO GhETIO HOE ERI HYO AIEO ZA TE SIIOE ENO TIO RI HIO YTO DEYO A
INYO.
Jos în stânga: GhETO BOEO.
Fig. 2.
Tăbliţa 109. Războinicii geţi ai lui Zigobiu.
Prin descifrarea textului de mai sus, se
obţine:
Sigoby cu ale sale case ale geţilor
războinici, cu Ro, spre estul şi nordul Traciei se află. Acei
razboinici văzuţi ca zei însăşi, ca Ioni, în fiecare an se ridicau la
înaltul Ro. Acei divini razboinici geţi, care plecau la Ro al lor, se
află la a noastră miazănoapte a Macedoniei, din a lor însăşi voinţă
intrau în foc la al lor Istru deasemenea. (Pe) acei istrieni zei din
nou îi fermecau malul pe care mergeau la Re aceia toţi. Cu a sa mână
Sigoby la maica geţilor care ridicat să fie de apă numai acela văzut
(ales) de Ri pe cel care să meargă la zei dintre ei.
În dreapta jos: Războinicii geţi.
In ambele tăbliţe se face referire la
trimiterea unor mesageri la Zeul Suprem, la Ro. Insă situaţia este mult
mai teribilă decât cea ştiută până acum, conform căreia, cel trimis la
cer era aruncat în trei suliţe ţinute de alţi războinici. Din aceste
tăbliţe putem să ştim că cel ales drept mesager intra singur în foc, din
proprie voinţă!!! O referire la o asemenea situaţie se întîlneşte şi în
tăbliţa 92 în care este relatată alegerea unui nou conducător după
moartea lui Burebista. Susţinătorii lui Ericeriu, noul conducător, sunt
comparaţi cu tinerii care intrau de vii în foc cu scopul de a ajunge la
Ro - Tatăl Ceresc. Asemenea evenimente aveau loc pe movile tronconice de
pământ prevăzute la partea superioară cu platouri circulare de piatră,
pe care se aşezau lemne, cum este şi aşa zisul “soare de andezit” de la
Gradiştea de Munte. Aceste movile se numeau Pato Ro – Patul lui Ro, şi
se găsesc în toate locatiile importante ale geto-dacilor. Pentru
exemplificare, în figura 3 este prezentată o asemenea amenajare vizibilă
în apropierea localităţii Mărgineni din judeţul Neamţ.
Fig. 3.
Movilă tronconică de pământ cu rolul de “Pat al lui Ro”.
Referitor la textile din tăbliţele de la
Sinaia, prin “Ge” sau “Gea” se înţelege zeiţa Geea, iar “geo” înseamnă
“om” sau “pământean”, “locuitor al Geei”; cuvinte asemănătoare sunt şi
“Gi” sau “Gie” care înseamnă “femeie”. In tăbliţa 67 prin “geoe shito”
se înţelege “oamenii sciţi” sau, conform uzanţelor limbii române de
astăzi, mai simplu “sciţii” (la plural), în mod asemănător, prin “goto
geoe” se înţelege “goţii” (tot la plural). Astfel încât, nu există nici
un dubiu despre faptul că această tabliţă se referă la goţi. In tăbliţa
67 se mai face precizarea că goţii sunt amestecaţi cu geţii şi că au
acelaşi zeu suprem, pe Ro, la care trimit anual câte un mesager. De
asemenea, se menţionează faptul că împăratul lor este şi împăratul
geţilor. In partea de mijloc-jos a plăcii 67 există un portret care, în
mod surprinzător, are reprezentat pe cap un taur care se împerechează cu
o femelă din aceeaşi specie. Acelaşi portret este reprezentat şi în
tăblita 91 cu explicaţia “MATYHO” ceea ce poate însemna “împăratul”.
Portretul lui Zigobiu, despre care este vorba în tăbliţa 109, este şi el
reprezentat în tăbliţa 91 cu explicaţia: “ZIGOBIU ON DY LIO SONTEOY RA
HIL”, adică “Zigobiu la a lui sfânt Ra munte”. De aici rezultă că
în Dacia mai exista un munte sfânt al lui Ra sau Ro, sau este vorba de
acelaşi munte care este numit şi “Mont Gato”, adică “Muntele
Leopardului”. Faptul că aceste portrete sunt reprezentate şi pe placa 91
ajută la stabilirea perioadei de timp în care au fost realizate aceste
plăci, adică în perioada de început a domniei lui Burebista.
Fig. 4.
Tăblita 91. Portrete ale unor personalităţi din perioada de început
a domniei lui
Burebista.
Pe placa 91 sunt reprezentate portretele
reginei Mara, soţia lui Burebista, portretul lui Burebista, a lui
Oroliu, Zigobiu, Zuraseo ş.a., dar nu apar portretele lui Cotisonio,
Decebal, sau al lui Diegio, generalul care a încheiat pacea cu romanii
după moartea lui Decebal, ceea ce confirmă afirmaţia de mai sus. Pe
placa 67 sunt reprezentate în colţurile de jos vederi ale unor
construcţii care ar putea reprezenta cetatea Ziosy sau Seiosy a
goţilor.
Ţinând seama de situaţiile descrise în cele
trei plăci, se poate trage concluzia că goţii se găseau undeva pe cursul
superior al Siretului, Prutului sau a Nistrului. Se ştie din conţinutul
altor plăci, că muntele Ceahlău s-a numit în antichitate Mont Gato,
adică Muntele Leopardului. Zona din apropierea muntelui s-a numit “Sar
Mont Gato”, adică Tara de la Muntele Leopardului, iar geţii din zona
Moldovei puteau, foarte bine să fie numiţi şi goţi. Placa 67 este datată
pe la începutul domniei lui Burebista, deci denumirea de goţi are o
vechime mai mare decât evul mediu timpuriu. Trebuie menţionat faptul că
Ceahlăul s-a numit iniţial “Mont Ion oe Ge” adică “Muntele lui Ion al
Geei” şi şi-a schimbat numele după săgetarea lui Zamolsxis, când, un
leopard l-a dus la locuinţa sa. Această afirmaţie este justificată de
conţinutul textului din coloana din dreapta a plăcii 17 [ ], dat mai
jos:
KAPO SEO EM AUGU A IMA ION OE GE MESO NOSETYE
OE NIOS OH ABETE LO FIEO ZEN RECIAM SO ON XA SENTOE HILIOA NIMY GeRON
MANEO GO MATARO A CEM DU SIEOM MOBI GATO NOSUM SE SEUA TIU BO ZAMOLSXIU
Prin treducere rezultă următorul text:
Capul său cel cunoscut cu numele (de) Ion
al Geei au mers ducându-l de la ai noştri brazi, care erau (la)
frumoasele râuri (ape) de pe Fermecatul Sfântul Munte, numele căruia (a
fost) schimbat (faţă de) a sa origine (textual: de la mama sa), după ce
sfântul vorbitorul leopard a dus cu el, la a lui locuinţă, pe
Zamolsxis.
In textul de mai sus, nu se afirmă în mod
explicit faptul că noua denumire a muntelui a fost “Mont Gato”, însă în
multe cazuri, în tăbliţele de la Sinaia, se face referire la zona din
apropierea muntelui numită “Sar Mon Gato” care este o simplificare faţă
de “Sar Mont Gato”. In multe limbi europene prin “gato” se înţelege
astăzi “pisică”, “pisoi”, “motan”, însă o pisică obişnuită nu putea să
ducă cu ea un corp omenesc cum a fost cel al lui Zamolsxis. Acest lucru
putea să-l facă, însă, o felină mare cum este leopardul zăpezilor, sau
leopardul obişnuit, care este de mărimea unui tigru. O imagine a unui
asemenea leopard este dată în figura 5.
Fig.5.
Imagine a unui leopard al zapezilor care ar fi putut vieţui pe muntele
Ceahlău
Fig. 6.
Tabliţa 20. O felină mare pe un altar în timpul lui Burebista.
În tăbliţa 20 (figura 6), care se referă la
bastarnii care au adoptat, în timpul lui Burebista, zeii geto-dacilor,
pe un altar este reprezentată o felină mare care corespunde mărimii unui
leopard. Asemenea
leoparzi sunt reprezentaţi şi pe două vase componente ale tezaurului de
la Pietroasele, unul octagonal, iar celălalt dodecagonal. Dacă facem o
comparaţe între cele două figuri ale vasului octagonal de la Pietroasele
şi imagini ale leopardului zăpezilor, specie pe cale de dispariţie, care
mai trăieşte astăzi prin munţii din Afganistan, Pakistan, India, China
şi Rusia, nu putem să nu observăm asemănarea izbitoare. Pe vasele de la
Pietroasele, petele leopardului sunt marcate prin pietre preţioase
(figura 7).
Fig. 7.
Imagine a unui leopard pe vasul octagonal de la Pietroasele
Nu există nici un motiv de a nu crede că
asemenea leoparzi au trăit şi în munţii Europei, inclusiv în România. Se
cunoaşte faptul că Zamolsxis a călătorit în Egipt unde preoţii aveau
obiceiul să poarte o blană de leopard. De asemenea, se cunoaşte un
portret al lui Kubilay Khan, în care, acesta, mergând la vânătoare de
caprioare, este însoţit, pe cal, de un leopard. Insă, chiar în unele
catedrale de ale normanzilor din Italia sunt reprezentaţi astfel de
leoparzi, nemaipunând la socoteală faptul că pe stindardul normanzilor
erau reprezentaţi doi sau trei leoparzi. Insăşi stema Daciei este
reprezentată de un munte care are doi leoparzi pe o parte şi cealaltă a
sa. De asemenea, este cunoscut un mosaic pavimentar de la vila lui
Dyonissos din Pela (Macedonia) în care o zeiţă este reprezentată pe
spatele unui leopard (figura 8.). Chiar dacă pe muntele Ceahlău nu ar fi
trăit astfel de leoparzi, Zamolsxis putea să-şi aducă unul pentru el.
Fig. 8.
Mozaic pavimentar din Pela reprezentând un leopard purtând pe spate o
zeiţă.
După cum am aratat, tăbliţa 67 este
singura care se referă, în mod explicit la goţi, însă, în tăbliţele de
la Sinaia mai sunt referiri cu o semnificaţie asemănătoare, astfel, în
tăbliţa 40 autorul ei compară pe vitejii geţi, care au participat la o
incursiunie pe teritoriul romanilor, trecând Dunărea, cu nişte leoparzi
(GeIO GATI - ai Geei leoparzi sau oamenii leoparzi). De
asemenea, unele antroponime şi toponime pot avea ca origine aceşti
leoparzi care purtau şi numele de “cot”. Astfel încât, de exemplu,
COTISONIO poate însemna “fiul leopardului” iar denumirile localităţilor
Coteni, Cucuteni, Cotnari să provină tot de la aceşti leoparzi.
De la aceşti leoparzi, geţii din Moldova
s-au numit şi goţi, iar după recuperarea teritoriului ocupat de romani,
Dacia sa numit Goţia. Goţii nu au fost germanici, ei au fost urmaşii
dacilor şi ai geţilor retraşi în Moldova după ocuparea Ardealului de
către romani, care au preluat numele locuitorilor care se aflau in zonă.
Numele vizigoţilor ar putea proveni din “vi
zi gato” care s-ar traduce prin “cei care sunt precum zeieştii
leoparzii ” (am văzut că leopardul care l-a dus pe Zamolsxis
după săgetarea sa a fost considerat divin); iar numele ostrogoţilor din
“ost Ro goto” , care ar avea ca semnificaţie “goţii de la
răsăritul lui Ro”.
Atât vizigoţii cât şi ostrogoţii au jucat un
rol deosebit de important în istoria Europei. Autorii antici care au
susţinut că goţii şi geţii reprezintă acelaşi popor nu au făcut,
practic, nici o greşeală. Faptul că limba getică nu este aceeaşi cu
limba considerată gotică din Biblia lui Wulfila [4] se poate explica
prin aceea că aceasta a fost scrisă într-o altă limbă a unui popor din
apropiere. Singura deosebire ar putea fi faptul că geţii din Moldova nu
au suferit nici o influenţă din partea romanilor, în timp ce, cei rămaşi
în teritoriul ocupat au suferit, inevitabil, unele influenţe.
Vizigoţii au migrat în Spania şi au
contribuit din plin la formarea statului Spaniol, iar ostrogoţii, sau
cel puţin o parte a lor, au ajuns în nordul Italiei unde au creat
imperiul lui Theodoric cel Mare. Nu se poate spune că limba spaniolă are
un caracter gotic, însă, pentru descifrarea textelor din plăcuţele de la
Sinaia, de multe ori, sensul unor cuvinte a fost găsit numai în limba
spaniolă. Este posibil ca această schimbare de nume să fi avut loc
odată cu adoptarea creştinismului. Alfabetul folosit de Wulfila pentru
traducerea Bibliei poate fi considerat o adaptare a alfabetului getic
din tăbliţele de la Sinaia la care s-au folosit şi unele caractere ale
alfabetului latin. Este interesant de remarcat faptul că vizigoţii au
adoptat creştinismul sub forma ariană, fără a renunţa la cultul lui
Zamolsxis şi Deceneu, abia prin secolul şapte, la presiune papalităţii
au renunţat oficial la cultul zeităţilor vechi şi la arianism. Vizigoţii
au dus cu ei în Spania, pe lângă tradiţiile legate de Burebista şi
Decebal, şi celebrele legi ale lui Zamolxis, pe care le-au modificat
după adaoptarea creştinismului. De la vizigoţi, spaniolii au păstrat
până astăzi numele de Diego sau Diegis despre care se ştie că a fost
generalul care a încheiat pacea cu romanii după moartea lui Decebal
[5,6]. După încheierea păcii, dacii şi geţii care au dorit să fie liberi
s-au retras în Moldova.
In bătălia de la Câmpiile Catalaunice
vizigoţii au luptat de partea bizantinilor, împotriva lui Atila, iar
ostrogoţii au fost de partea hunilor alături de Atila. Adică vizigoţii
şi ostrogoţii s-au aflat în tabere diferite. După decăderea imperiului
creat de Atila, ostrogoţii au creat în nordul Italiei imperiul lui
Teodoric cel Mare. In catedrala de la Ravena, construită de ostrogoţi,
cei trei magi sunt reprezentaţi cu căciulă dacică pe cap, iar
mironosiţele sunt reprezentate îmbrăcate cu costume populare româneşti.
In nordul Italiei există o localitate importantă care se numeşte
Sarmato, ceea ce indică rolul politic şi militar jucat şi de sarmaţi
alături de ostrogoţi.
Poate că ar merita să fie adusă o familie de
leoparzi ai zăpezii, sau mai multe, şi în grădinile noastre zoologice,
prin aceasta, poate am contribui şi noi la salvarea unei specii pe cale
de dispariţie, iar dacă l-am aclimatiza pe muntele Ceahlău, acesta şi-ar
recăpăta o parte din aura sa istorică.
 Prof.univ.dr.ing.
Viorel UNGUREANU,
Bacău
Bibliografie:
1. Romalo, Dan, Cronică getă
apocrifă pe plăci de plumb?, Editura Alcor Edimpex, Bucureşti,
2005.
2. Ungureanu, Viorel, Sar Mon Gato, numele antic al Moldovei.
Al-V-lea Simpozion Internaţional CUCUTENI- 5000, Chişinău, 2010.
3. Ungureanu, Viorel, Ro-zeul supreme al traco-geto-dacilor,
Al-VII-lea Simpozion Internaţional CUCUTENI-5000., Chişinău, 2012.
4. Ungureanu, Viorel, Diegio-urmaşul lui Decebal la Sargedava.
Al-IV-lea Simpozion Internaţional CUCUTENI- 5000. Iaşi, Chişinău,
Bacău, 2009
5. Ungureanu, Viorel, Moştenirea geto-dacă a limbii române,
Al-VII-lea Simpozion Internaţional CUCUTENI-5000., Chişinău, 2012.
6. Busuioceanu, Alexandru, Zamolxis sau mitul dacic în istoria şi
legendele spaniole, Editura Dacica, 2009.
7. Ungureanu, Viorel, Relatări despre geţii de pe malurile Istrului
în tăbliţele de la Sinaia, Dacoromania, nr. 83, Alba Iulia, 2017.
8. Ungureanu, Viorel, Mic dicţionar explicativ al limbii geto-dace şi
a unor influenţe asupra limbii române, Dacoromania, nr. 84, Alba
Iulia, 2017.
9. www.dacoromania-alba.ro; www.dacia.org; www.dacii.ro
|
|
