|
Memorandistul Moş
Nicolae Herlea
Moş Nicolae Th. Herlea a intrat în istorie prin bogata sa activitate pe
întregul curs al vieţii, aşa cum Moş Ioan Roată şi Unirea a intrat în
legendă prin răspunsul său înţelept, dat boierilor moldoveni care
pregăteau Unirea celor două Principate în 1859. Deci “moş” simbolizează
înţelepciunea şi experienţa poporului român.
Numele de “Moş Herlea”, dat lui Nicolae Th. Herlea, a fost folosit, în
primul rând, de către fruntaşii “Memorandumului” de la 1892-1894 (Ioan
Raţiu, Vasile Lucaciu etc) pentru că vedeau în acest bătrân
înţelepciunea întruchipată. Apoi, a fost folosit de vinereni şi de cei
din satele învecinate. Această înţelepciune şi memorie ieşită din comun
l-a călăuzit pe Moş Herlea toată viaţa, de la tinereţe pân’ la
bătrâneţe.
Memorandistul Moş Nicolae Herlea s-a născut la 1 iunie 1819 în
localitatea Vinerea, jud. Hunedoara, apoi jud. Alba.
Fraţii săi mai mari fiind trimişi la învăţătură, el a fost sortit, după
vechiul obicei al satelor româneşti, să rămână în gospodărie ca sprijin
al părinţilor şi continuator al întreţinerii acestei gospodării.
Deşi n-a fost dat să studieze la şcoli înalte, totuşi, prin inteligenţa
sa sclipitoare şi râvna de a cunoaşte cât mai multe despre lumea
înconjurătoare, a reuşit să-şi depăşească fraţii, bucurându-ne de
aprecierea unanimă a celor din jurul său.
Numele familiei Herlea s-a format în mediul comunei Vinerea, care a avut
o numeroasă aşezare săsească. Odată cu stabilirea saşilor pe aceste
meleaguri, teritoriul comunei a fost declarat pământ crăiesc (fondus
regius) şi împărţit între români şi saşi. La început, numele Herlea a
constituit o poreclă derivând din cuvântul german “herenlos” (eliberat,
fără stăpân), iar “Herleşti”, din cuvintele: herr (domn) şi lehrer
(învăţător) datorită faptului că numeroşi membri ai acestei familii au
fost învăţători (dascăli). Astfel saşii le ziceau Herlehrer, iar
românii, Herleşti, spre desebire de Herloi şi Herlaţi, care provin tot
din “Herrenlos”.
%ntemeietorul familiei, atestat documentar este Izdrea căruia i s-a dat
titlul latinesc de “libertinus” (eliberat, fără stăpân) acordat printr-o
diplomă princiară din anul 1691 de principele Apafy II, prin care Izdrea
era eliberat din iobăgie, zicându-i-se apoi de către saşi “herenloş”,
iar românii Herlea. Lui Izdrea Herlea i-au urmat, în linie directă,
preotul Precup; fiul acestuia, preotul Avram al cărui fiu a fost preotul
Teodor. Acesta din urmă a avut trei fii care au ocupat cele trei funcţii
principale în structura satului românesc din secolul al XIX-lea. Fiul
cel mai mare, Ion, a fost preotul comunei; al doilea, Elias, a fost
notar, iar cel mai mic, Nicolae, a fost primar şi învăţător în comună,
şi inspector şcolar.
Atât înaintaşii cât şi urmaşii lui Moş Herlea s-au înmulţit foarte
repede, având unii câte 13 copii, cum a fost notarul Teodor Herlea,
(nepotul lui Moş Herlea). Astfel că mulţi urmaşi ai familiei Herlea s-au
răspândit prin toată ţara, toţi provenind din acelaşi Izdrea Herlea.
Mulţi au ocupat funcţii importante în statul român, dar cel mai valoros
a fost Moş Nicolae Herlea, care s-a remarcat prin activitatea sa
diversă, intensă şi valoroasă, fiind dotat cu o inteligenţă şi memorie
rar întâlnită.
Dragostea de carte a lui Nicolae Herlea face din el un remarcabil
autodidact, care şi-a însuşit cunoştinţe din diverse domenii, fapt
remarcat de presa vremii care-l apreciau ca vestit poliglot. Revista
Ilustrată, ce apărea la Orăştie, scrie în paginile ei: “Moş Herlea a
reuşit să cunoască istoria universală şi geografia mai bine decât mulţi
profesori de cei cu diplome de trei coţi”.
Studiul istoriei romanilor şi românilor, buna educaţie primită în casa
părintească şi cunoaşterea vieţii oamenilor, cu care venea în contact,
i-au format caracterul.
Moş Herlea a fost un bun îndrumător, ajutând cu toate prilejurile pe
toţi oamenii care-i solicitau ajutorul. “El era un bun cântăreţ la
strana din biserică, unde îl vedeai în toate duminicile şi sărbătorile.
Se ocupa şi de probleme de medicină, fiind recunoscut în împrejurimi ca
un priceput chirurg căci ştia să vindece diferite fracturi ale corpului
omenesc şi diferite boli cu ajutorul plantelor medicinale. Medicii din
Orăştie îndreptau adeseori bolnavii să meargă la Moş Kerlea
în Vinerea”, Revista Ilustrată anul I. pag.134. “Astfel Moş Herlea, în
timp de 60 de ani, a vindecat în tot anul sute de oameni schilari fără a
cere de la careva vreun ban, şi fără a-l întreba de-i român ori străin.
Era adevăratul “doftor fără de arginţi”.
%n revoluţia din 1848, Nicolae Herlea s-a remarcat ca bun strateg,
dobândind gradul de locotenent apoi de căpitan. (George Bariţiu “Pagini
alese din istoria Transilvaniei pe 200 de ani în urma vol. II, pag. 429
Sibiu 1890). Dintr-o scrisoare a sa către George Bariţiu aflăm frumosul
şi demnul răspuns care l-a dezarmat pe comandantul maghiar când a fost
prins în satul Balomir: “Sunt căpitan, a spus el, nu am făcut altceva
decât datoria faţă de naţiune, precum şi dumneata îţi îndeplineşti
datoria faţă de naţiunea d-tale” (Revista Ilustrată). Sentimentul
naţional al lui Moş N. Herlea se împleteşte cu cel uman. Astfel, în
retragere, la locul numit Valea Rea, căpitanul Nicolae Herlea a salvat
de la jefuire hanul unei familii maghiare, ordonând subalternilor să nu
atace populaţia civilă. La fel s-a întâmplat şi cu cârciumarul ungur de
la făgădăul din Balomir.
%n timpul revoluţiei Nicolae Herlea a organizat călătoria lui N.
Bălcescu în Ardeal şi întâlnirea acestuia cu Avram Iancu în M-ţii
Apuseni.
Bătrânii satului spuneau că, din Sibiu, lui N. Bălcescu i s-a dat un
delegat care l-a condus la Vinerea spre a se întâlni cu N. Herlea, care
urma să-i mijlocească trecerea Mureşului spre Munţii Apuseni, unde se
afla Avram Iancu. Bălcescu ar fi stat îndelung de vorbă cu Nicolae
Herlea, pe piatra masivă din faţa casei lui, despre care piatră se spune
că provenea din biserica săsească. Această piatră dreptunghiulară
folosită ca piatră de şezut, a fost moştenită de fiul lui Moş Nicolae
Herlea, învăţătorul Nicolae Herlea junior, apoi de Remus Herlea şi
nepoata acestuia căsătorită Maiorescu în a cărei posesie se găseşte şi
azi.
Despre întâlnirea lui Nicolae Herlea senior cu N. Bălcescu, aminteşte şi
istoricul V. Netea în prefaţa lucrării profesorului universitar dr.
Alexandru Herlea “Studii de istorie a dreptului”. Revolverul lui N.
Herlea cu care a luptat în revoluţia din 1848 se află la Muzeul din Alba
Iulia, împreună cu fotografia celor trei delegaţi memorandişti la Viena
(Nicolae Herlea din Vinerea, Onişor din Blaj şi Trifu din Chişbaia (Satu
Mare).
După înfrângerea revoluţiei din 1848, Nicolae Herlea a trecut munţii pe
Valea Oltului, a luat legătura cu gruparea lui Ion Brăteanu şi a stat
refugiat timp de doi ani la moşia acestuia “Florica” de lângă Piteşti.
Revoluţionarul Nicolae Herlea a fost nevoit să treacă Carpaţii fiind
anunţat să se îndepărteze de locurile unde era ascuns, căci insurgenţii
unguri au promis judelui comunei de atunci, Simion Mihu (bunicul lui dr.
Ion Mihu) ca să-l prindă 1000fl. n.a. Judele îndată a adunat juraţii,
gornicii de pădure şi juraţii de câmp. Neputându-l prinde, au prins însă
pe cumnatul lui, Ilie Mihăilă, pe care l-au împuşcat lângă Orăştie.
%ntors în satul natal, a activat, o perioadă, în calitate de casier şi
primar, aşa cum menţionează dosarul 20/1854 din Arhivele statului Deva.
La Orăştie, în 1896, a fost ales membru pe viaţă al “Astrei” (Asciaţia
culturală a Românilor Ardeleni). După cum se vede, Moş Herlea a avut o
activitate bogată în toate domeniile, fiind prezent oriunde era nevoie
de el pe plan local şi naţional, luptând pentru obţinerea drepturilor
sociale, culturale şi naţionale ale românilor ardeleni (Revista
Orăştiei). A fost prezent cu trup şi suflet pe “Câmpia Libertăţii din
Blaj, care s-a stabilit programul românilor în revoluţie. Odată cu
izbucnirea revoluţiei, N. Herlea “a început să cutreiere satele şi să le
ridice la luptă”. Din comunele de pe Câmpul Pâinii: Vinerea, {ibot,
Pischinţi, Vaidei, Balomir şi-a adunat “o frumoasă tabără pe care o
conduce, având gradul de căpitan sub conducerea lui Avram Iancu şi
Axente Sever. “Revista Orăştiei” mai arată că: “Pe Moş Herlea îl aflăm
între cei ce mai cu dragoste din inimă, care se arunca în luptă şi anume
în locurile cele mai expuse, mai primejdioase. Nu se petrecea nimic în
viaţa publică a noastră, a românilor, despre care Moş Herlea să nu fie
la curent, bucurându-se de pornirile şi faptele bune şi întristându-se
de cele rele”. Alături de N. Herlea a luptat şi cumnatul său Ilie
Mihăilă care a fost prins şi împuşcat lângă Orăştie.
Un rol important l-a avut Moş Herlea în delegaţia celor 300 de români
plecaţi la Viena, la 28 mai 1892, pentru a prezenta “Memorandumul”
împăratului Franz Iosif, unde a ţinut o impresionantă cuvântare în l.
germană şi latină, străbătută de un înalt sentiment patriotic. %n
discursurile sale el a demascat politica autorităilor ungare faţă de
românii din Ardeal, cerând recunoaşterea şi respectarea drepturilor
populatiei majoritare române, arătând abuzurile administraţiei maghiare.
Discursurile lui Moş Herlea au fost unanim apreciate fiind rostite în
trei limbi: română, germană şi latină, iar cunoştiinţele lui au
impresionat în mod deosebit pe ascultători. “La banchetul oferit de dr.
Lueger, primarul Vienei, celor 300 de delegaţi ai “Memorandumului” în
urma intervenţiilor lui Moş Herlea, asistenţa nu înţelegea cum poate un
ţăran român (căci Moş Herlea era îmbrăcat în haine ţărăneşti) să atingă
un asemenea nivel de cultură. La masă, alături de Moş Herlea, stătea un
profesor de botanică de la Universitatea din Viena, care la sfârşitul
mesei, l-a invitat să viziteze grădina botanică. Aici Moş Herlea
oprindu-se în dreptul unor plante, le-a rostit denumirea ştiinţifică în
limba latină, fapt care de asemenea a produs uimire, văzând în Moş
Herlea un mare poliglot. Cunoştiinţele lui Moş Herlea în domeniul
botanicii se datorau atât faptului că el era învăţător cât faptului că
practica medicina populară, servindu-se de plante aşa cum făcea şi tatăl
său. %n raportul informativ al autorităţilor austro-ungare se arată că:
Nicolae Herlea nu este un ţăran, ci un intelectual deghizat în haine
ţărăneşti”.
%n 1894, cu ocazia procesului intentat fruntaşilor memorandişti români,
adunaţi la Cluj, în grădina Banfy, l-au ales pe Moş Herlea în fruntea
unei delegaţii să-i reprezinte din nou la Viena pentru a protesta
împotriva procesului intentat . Despre această delegaţie au scris
ziarele timpului. “Gazeta Transilvaniei” nr. 93 din 28 aprilie (10 mai)
1894 şi “Tribuna” nr. 73 din 12 (24) aprilie 1894 etc. Delegaţia s-a
întors din capitala Austriei acasă, lăsând pe biroul împăratului Franz
Iosif o cerere, căreia nu i s-a dat curs o perioadă de timp. %ntors în
satul natal, martorii care mai erau încă în viaţă în (1976) îşi aminteau
de primirea triumfală pe care i-au făcut-o locuitorii din Vinerea,
{ibot, Balomir şi Cugir în gara {ibot. Moş Herlea a fost dus în satul
natal în Vinerea, într-un car tras de 4 boi cu ciucuri în trei culori,
roşu galben şi albastru, în coarne, iar carul era împodobit cu covoare
ţărăneşti în care străluceau culorile drapelului românesc. Pe drum se
cânta deşteaptă-te române şi alte cântece patriotice. La geamurile
caselor din Vinerea şi la porţilor caselor aclamau bărbaţi, femei,
copii, fiind mândri de consăteanul lor.
Autorităţile austro ungare, însă, deschide acţiune publică, acuzându-l
pe Moş Herlea de trădare. %n 1895, aceleaşi autorităţi sunt nevoite să
graţieze pe memorandişti.
Despre petiţia înaintată împăratului din Viena au scris ziarele din
ţările vecine. Astfel ziarul rus “Grajdanin”, amintind şi de Moş Herlea,
comentează ironic propunerea Vienei de a înainta petiţia pe cale
ierarhică, începând cu cei de la Budapesta, ca şi cum a-i trimite mielul
cu petiţie la lup”. Românii transilvăneni abia acum au înţeleseseră
“ceea ce ar fi trebuit să înţeleagă de mult”.
Dascălul Nicolae Th. Herlea credea şi spera că eliberarea Ardealului de
asupritori străini de neam va fi posibilă numai uniţi cu [ara Mamă. De
aceea el urmăreşte cu mare interes evenimentele din celelalte provincii
ale [ării Româneşti. Războiul pentru independenţa României a avut un
puternic ecou în sufletul lui Moş Herlea, care s-a bucurat nespus de
mult, când a aflat de victoria românilor la Plevna, exclamând cu
entuziasm:
“Să trăiască, să trăiască
Brava oaste românească”
Eroilor de la Plevna le adresează o scrisoare în versuri:
“Fraţi eroi ai gintei mele
Cari la Plevna v-aţi luptat
{i ca leii-n lupte grele
Fortul Griviţa-ţi luat!
Voi, care tot mereu-nainte
{i cu baioneta-n mâini
Aţi învins barbara ginte
Să salvaţi fraţii creştini!
Voi, cari pân-la aste-nvingeri
Aţi fost cei dispreţuiţi,
De-acum, ca nişte îngeri
Salvatori veţi fi măriţi!
Astăzi vede lumea mare
Că virtutea de român
A-viat în fiecare
{i-a-ngrozit şi pe păgân!
De azi soarta gintei mele
O prevăd în viitor:
[ara va scăpa de rele,
Voi veţi fi nemuritori...!
Iar voi, pentru vitejie,
Bravi nepoţi ai lui Traian,
Primiţi astă poezie
De la un Transilvănean”
Vinerea, 20 sept. 1877
Nicolae Herlea (“Gazeta de Transilvania” din 4 noiembrie 1877")
Presa timpului din Transilvania a scris mult despre acest om al
naţiunii. Astfel “Revista Foişoare” scrie în 1891 în urma publicării
articolului lui Moş Herlea, intitulat “O rectificare istorică”: “Din
toată procedura lui Moş Herlea nu reiese decât numai o inimă nobilă care
s-a purtat într-u toate cinstit ca ofiţer şi combatant, pe când alţii au
profitat de izbânzile lui” (fam. S. Mihu)
“Gazeta Transilvaniei”, 28 aprilie (1 mai) 1894 scrie: “Un portret
minunat era plugarul Nicolae Herlea din Vinerea, comitatul Hunedoarei.
“Portul lui ţărănesc: cisme cu tureci lungi, pantaloni de lână albă,
sprenţer alb şi scurt. Faţa moşneagului brăzdată de suferinţe. Acest
moşneag de 74 de ani, care avea părul alb ca zăpada, era fără îndoială
cel mai inteligent om în toată societatea română. Vorbea româneşte,
italieneşte, latineşte, nemţeşte.
Literatura clasică a tuturor popoarelor civilizate o cunoştea ca un
candidat în filozofie”. Revista Ilustrată începe biografia lui Moş
Herlea cu aprecierile: “Puţin vor fi cititorii Revistei Ilustrată care
să nu fi auzit de numele lui Moş Herlea, acestui ţăran model, care era
înţelepciunea întruchipată şi de la care puteau, multe învăţa nu numai
ţăranii, dar şi cărturarii cei mari”. %n aceeaşi revistă găsim scris:
“Din anul 1849 până la adânci bătrâneţe a trăit mai mult pentru binele
bisericii, şcolii şi comunei. Oriunde era nevoie de el, era prezent. Era
natural vioi, pururea vesel, glumeţ, dar pe lângă toate acestea cu mare
cumpăt în vorbă şi-n faptă; a fost aşa după cum am dori să fie tot
românul”.
Ceea ce trebuie subliniat este şi faptul că Moş Nic. Herlea a pus bazele
{colii cu etaj. Dacă nu era el, această şcoală nu se zidea atunci,
pentru că erau şi din aceea care nu voiau să se construiască, pe motiv
că nu-s bani, apoi că mai bine e să zidească o nouă biserică, căci cea
care este, e prea veche. Toate motivele nu aveau un suport real, ci doar
ambiţii personale ale unor adversari (rău voitori) stăpâniţi de
invidie. Dascălul şi inspectorul şcolar a dovedit cu date concrete că
Vinerea avea posibilităţi suficiente pentru a se zidi {coala, fapt ce
s-a şi dovedit căci şcoala s-a zidit împotriva adversarilor. Argumentele
care i-au stat la bază se pot citi în revista “Amicul şcoalei”. Nu
trebuie neglijat nici faptul că dascălul Nicolae Herlea a pus la
dispoziţie terenul pe care să se construiască şcoala, aşa după cum sora
lui a donat terenul pe care s-a construit biserica cea nouă.
Pentru tot ce a făcut în satul său natal, în semn de recunoştinţă, a
fost ales membru al ASTREI (Asociaţia culturală a românilor din Ardeal).
Căminul Cultural din Vinerea i-a purtat numele de la înfiinţare până în
1948.
Acest mult încercat om al Transilvaniei care a făcut totul pentru alţii
şi nimic pentru el, trece la cele veşnice în 13 februarie 1897. La
înmormântarea sa au venit să-şi ia ultimul rămas bun peste 10000 de
oameni din tot Ardealul. La mormânt străjuieşte o cruce modestă din
piatră. Merita, deci cu prisosinţă, ca şcoala, ce s-a constituit la
stăruinţele lui, să-i poarte numele.
Prof. V. HERLEA
|
|
