|
Abrudeni delegaţi
la Marea Adunare Naţională de la
1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
1. Dr. Candin David (1878-1937)
avocat şi căpitan în rezervă. A condus împreună cu dr. Avram Vesa (de
loc din Poiana Sohodolului) locotenent în rezervă, Garda Naţională
Română din Abrud. Cercul electoral din Abrud l-a delegat la Marea
Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.
Consiliul Dirigent ales după Marea Unire a numit pe marii patrioţi
români din Abrud, dr. Laurenţiu Pop şi dr. Candin David în funcţiile de
Comisari generali ai Munţilor Apuseni.
Pe lângă măsurile urgente pe care le-au luat pentru redresarea situaţiei
românilor moţi din munţi au înaintat Consiliului Dirigent următorul:
„Memoriu”
“Onorat Consiliului Dirigent”
„Starea de derăpănare, la care populaţia din Munţii Apuseni a fost
adusă, parte prin vitregia împrejurărilor, în cea mai mare parte însă
prin totala lipsă de solicitudine din partea guvernelor de sub
stăpânirea ungurească, ba chiar prin o vădită şi intenţionată neglijare
şi asuprire v-a îndemnat ca din primul moment al guvernării
dumneavoastre să vă îndreptaţi toată grija dumneavoastră către această
populaţie şi prin o generozitate bine motivată de consideraţiuni
istorice, naţionale şi economice să instituiţi pentru aceşti munţi un
comisariat guvernial cu menirea, ca aceasta să ia în grija sa deosebită
toate interesele specifice ale acestor munţi...”
Una din pricinile, pentru care viaţa culturală şi economică a Munţilor
Apuseni nu a putut lua avânt, este fără îndoială izolarea lor ermetică
de către lumea din afară lipsindu-le aproape cu desăvârşire căile de
comunicaţie. Drumurile şi şoselele sunt minime şi câte sunt, sunt în cea
mai mare parte insuficiente şi neîngrijite, ba unele în anumite
anotimpuri impracticabile, altele fără conexiuni cu reţeaua generală şi
se înfundă în cutare margine de sat servind astfel numai interese
strâmte locale. Cea mai de căpetenie grijă a comisariatului trebuie să
fie întocmirea şi executarea unui plan al dezvoltării căilor de
comunicaţii. În cadrul acestui plan trebuie să intre edificarea tuturor
acelor linii ferate, care să încopcie centrele economice ale Munţilor
Apuseni cu lumea externă...Amintim numai per tangentem trebuinţe de a fi
incopciat Bradul cu Deva şi Abrudul cu Zlatna, Clujul şi Beiuşul,
Hălmagiul, Vascăul...şi de a transforma linia îngustă de pe Arieş şi
Ampoi în linii normale – pentru aceasta e nevoie de un inginer de
drumuri şi căi ferate cu personalul tehnic trebuincios.
„ Prin aceste căi de comunicaţie s-ar deschide pentru comerţul şi
industria din lumea mare toate acele bogaţii nesecate, care zac acum
ascunse şi neexploatate în sânul acestor munţii. E destul să amintim
pădurile şi păşunile întinse de pe aproape întreg teritoriul
comisariatului, condiţiile prielnice pentru o raţională creştere a
vitelor, bogăţia în poame de tot soiul în deosebi a văii Crişului,
industria de lemn şi de răşină încă primitivă, dar destul de intensivă
cu toate şansele unei dezvoltări moderne, puterea motrică ascunsă în
undele cristaline ale tuturor râurilor şi pâraielor de munte şi nu este
de lipsă să insistăm asupra comorilor de fier, cărbune, aur, argint,
aramă, mercur, marmură, azbest...
...Astfel motivăm cererea noastră de a ni se delega constant: un medic
veterinar cu întreg aparatul necesar... Amintim în deosebi necesitatea
creării unei şcoli de lemnărit în Câmpeni, dezvoltării şcolii de
sculptură în piatră din Zlatna, înfiinţarea unei şcoli de industrie
metalurgică din Vaşcău, unei şcoli de valorizarea poamelor în Brad...Un
obiectiv de preocupare intensivă trebuie să fie chestiunile de
salubritate publică. Pe de o parte răspândirea în mod îngrijorător a
bolilor infecţioase...E de mare urgenţă, ni se pare, instalarea unui
spital central la Abrud...
În munţi se pot organiza „diferite staţiuni climaterice, sanatorii,
stâne etc. ,pot fii înfiinţate în condiţiile cele mai excelente şi cu
şansele cele mai mari de prosperare, de altă parte izvoare minerale ca
de exemplu cel de la Vaţa, oferă posibilitatea ca să se dezvolte
adevărate băi mondiale. Din acest punct de vedere socotim că este de
lipsă şi delegarea unui medic ca referent de specialitate cu tot
aparatul subaltern necesar...”
„Instituţiile de învăţământ de pe teritoriul comisariatului – am putea
zice – aproape cu desăvârşire neglijată, îndepărtarea organelor de
şcoală superioare, greutatea cu care din cauza aceasta pot să exercite
controlul şi supravegherea, dar mai ales grija pe care trebuie s-o
purtăm pentru a pune bazele unui viitor mai bun, ne îndeamnă să cerem,
ca şi pentru afacerile de învăţământ public să fie delegat un om de
specialitate ca referent permanent pe lângă comisariatul „
„ În şirul importanţei generale şi economice, poate de o valoare
modesta, dar în şiruri preocupărilor comisariatului de o importanţă
deosebită trebuie să fie dezvoltarea turismului şi atragerea circulaţiei
de străini. Bogăţia nesecată în frumuseţi naturale, prilejul ce-l oferă
Munţii Apuseni de a-ţi întregii şi îmbogăţii cunoştinţele pe orice
teren, vor forma un punct de atracţiune, care bine îndrumat va putea
servi în felul său spre folosul atât al populaţiei băştinaşe cât şi un
referent cu cunoştinţe speciale pe acest teren.” În memoriu mai cereau:
un oficiu central al administraţiei, înfiinţarea unui program de
publicitate, pentru propagandă şi informaţii şi o tipografie, iar ca
mijloace de transport cel puţin două automobile.
În rezumat se cere: 1 inginer de poduri şi şosele, 1 silvicultor, un
agronom şi pomolog; un medic veterinar; un inginer montan; un medic; un
revizor şcolar un specialist in ale turismului (profesor); un ziarist ca
şef – redactor; un şef al biroului de informaţii; un contabil; un
casier, un controlor, un număr corespunzător de funcţionari şi un număr
corespunzător de servitori...
Abrudul, „ orăşelul nostru are un număr minim de intelectuali (români –
n.n.), în jurul şi cu ajutorul cărora să se poată crea atmosfera unei
vieţi culturale şi economice mai intensive şi că în împrejurările date
considerăm că un mijloc foarte potrivit pentru a micşora acest neajuns,
dacă corpul profesoral al şcolilor civile din Abrud pe lângă puterile
didactice instituite deja s-ar întregi în grabă la numărul complet de 7
(în prezent funcţionează numai trei) cu puteri didactice de valoare
necunoscută mai ales în vederea că, după părerea noastră şcolile din
Abrud nu îndestulesc trebuinţele culturale ale Munţilor Apuseni şi vor
trebui transformate în gimnaziu.
1919. ss. Dr. Laurenţiu Pop
ss. Dr. Candin David
1
Comisari generali ai Munţilor Apuseni
Consiliul Dirigent a înfiinţat în 1919 Gimnaziul românesc în Abrud şi
l-a numit ca director pe vrednicul Ioan Micu. A fost înfiinţat şi
spitalul din Abrud având ca director pe dr. Alexandru Borza.
2. Dr. Alexandru Borza (1868 – 1935),
medic în Abrud.
Cercul electoral Abrud l-a delegat să voteze Marea Unire de la 1
Decembrie 1918.
Bravii abrudeni întorşi de la Alba Iulia, au intrat in acţiune. Dascălii
Ioan Micu şi Ioan Simulescu au preluat localurile de învăţământ de la
vechile autorităţi.
Doar medicul Alexandru Borza nu avea ce prelua.
După ce Abrudul şi populaţia sa a avut de suferit ca urmare a
incursiunilor războinice făcute de Hătváni şi Kemeny (mai – iunie 1849)
a urmat înfrângerea ungurilor: ”După înăbuşirea revoluţiei maghiare în
1849, Austria a orânduit în Transilvania, o guvernare
centralist-absolutistă aşezând în ţara Moţilor oficii şi funcţionari
după sistemul lor administrativ, care, în general, a lucrat ca o
maşinărie bine pusă la punct.
Acest regim a crezut de cuviinţă să înfiinţeze in Abrud un spital care
era susţinut de toate comunele din Munţii Apuseni, aparţinând judeţului
Alba, Turda şi Hunedoara. Într-o convorbire pe care a avut-o dr. Aurel
Stoianovici cu dr. Alexandru Borza, acesta i-a relatat că a descoperit
într-o arhivă particulară părăsită, procese verbale de primire a
bolnavilor, corespondenţa cu comunele care subvenţionau spitalul, foi de
ordinaţiune, adică prescrieri de medicamente, acte ce au fost predate
spre păstrare în arhiva acestui spital şi poartă date între anii 1853 –
1857.
După mârşava cârdăşie care a dus la apariţia Austro – Ungariei în 1867
începe dezastrul. De la acea dată, Transilvania a fost dată Ungariei.
Ungurii nu puteau uita rezistenţa românilor moţi în faţa lor. Au trecut
repede la desfiinţarea celor făcute de austrieci. Între măsurile de
răzbunare draconice a fost şi desfiinţarea spitalului din Abrud, care
era necesar pentru a combate bolile şi a trata accidentele din minele de
aur. Spitalul fusese întreţinut de mineri prin „Fondul pisetal”, care
adunând „ piseta” adică un ban şi jumătate din preţul unui gram de aur,
ce se schimba la „ Cămara” de pe atunci din Abrud, aşa cum i se spunea
Oficiului de schimb, din zilele noastre, al Băncii Naţionale. Acest fond
susţinea 5 medici şi 2 moaşe, în Abrud, Roşia Montană şi Bucium. Minerii
de la minele şi uzina (steampurile) statului aveau şi o casă de
asigurare ce funcţiona şi între anii 1941 – 1944 sub numele de „ Lădiţă”
, şi care le dădea ajutoare băneşti membrilor bolnavi.
Aceste instituţii particulare au strâns un fond respectabil de circa
500.000 florini (2,10 lei =fl.) în valută forte de pe atunci, plasaţi în
cea mai mare parte, în înscrisuri maghiare de stat, purtătoare de
dobânzi.
Medicii acestui ţinut, printre care şi dr. Alexandru Borza au pledat
necontenit pentru înfiinţarea unui spital din acest fond, care să
trateze, pe lângă mineri şi alte persoane.
Toată lumea de pe atunci, chiar şi autorităţile locale, în cap cu
şpanul, prefectul judeţului au îmbrăţişat această idee, dar proiectul
s-a izbit de rezistenţa ministerului de interne maghiar, de care
depindea, pe acea vreme, şi sănătatea publică şi care a refuzat
înfăptuirea lui.
După terminarea primului război mondial şi Unirea de la 1 Decembrie 1918
cu Patria Mamă, a fost ales Marele Sfat Naţional ( 2 Decembrie 1918 în
sala tribunalului din Alba Iulia), din care a făcut parte şi dr.
Alexandru Borza. În această calitate, dr. Alexandru Borza a pledat cu
toată căldura, necesitatea înfiinţării unui spital în acest ţinut,
lipsit de comunicaţii lesnicioase şi de orice aşezământ de asistenţă
medicală pe o rază de 100 Km. Insistenţa sa a avut răsunetul, iar dr.
Iuliu Moldovan, pe atunci secretar general la Ocrotiri Sociale din
Consiliul Dirigent, a însărcinat pe dr. Alexandru Borza cu organizarea
şi conducerea spitalului.
Spitalul a fost instalat, în lipsa altui loc mai potrivit, în cazarma
Abrudului, părăsită şi deteriorată, având 115 paturi bugetare şi s-a
inaugurat la 15 septembrie 1919. A fost o operă grea şi anevoioasă. Mai
întâi s-au folosit primele 2 pavilioane de la şosea ( azi demolate) apoi
un al treilea de pe platou ( azi cazarmă). Cazarma maghiară era
stricată. Fără uşi, fără ferestre, podelele rupte, fără mobilier şi
inventar.
Cu ajutorul Societăţii „Crucea Roşie” din România filiala Iaşi, care a
dăruit paturi de campanie şi o parte din inventarul moale şi cu tot ce a
putut adăuga, neobosita râvnă a dr. Alexandru Borza, care a mai adus de
acasă şi de pe la diverşi donatori şi binevoitori din oraş, mobilă şi
obiecte necesare. Spitalul şi-a început activitatea în condiţii
acceptabile. Lipsurile erau întâmpinate cu mult curaj. Iată formaţia
primului personal medical: dr. Alexandru Borza, directorul spitalului;
dr. Lehrer, medic primar al secţiei de boli interne; dr. Grosariu
(bucovinean) medic primar al secţiei de chirurgie; dr. Aurel
Stoianovici, medic secundar la secţia medicală şi cea dermato-venerică.
Pentru a înţelege ce a însemnat, ca asistenţă medicală, spitalul din
Abrud, în ce priveşte combaterea bolilor trebuie să se ţină seama, că în
primii ani după Unire, nu exista în jurul Abrudului, decât un singur
medic de circumscripţie la Câmpeni, pe toată valea Arieşului (de la
Arieşeni la Lupşa).
Începând cu anul 1921, Batalionul „ 5 Vânători de munte” a început să
ocupe unele pavilioane în dauna spitalului.
Norocul moţilor a fost că a trecut prin zonă generalul Alexandru Lupaşcu
- Stejar şi care aflând situaţia disperată a spitalului a acceptat
propunerea doctorului Alexandru Borza de a se afla în fruntea unui
comitet care să strângă fonduri pentru edificarea unei clădiri noi
pentru spitalul din Abrud.
Comitetul de iniţiativă, din care făceau parte multe persoane, printre
care dr. Laurenţiu Pop, avocat Candin David, Aurel Stoianovici, medic,
Ioan Micu directorul gimnaziu s.a. au lansat liste de subscripţie în
întreaga ţară, cărţi poştale ilustrate, broşuri etc. de pe urma cărora
s-au strâns aproape 2 milioane de lei. S-a cumpărat terenul şi în 1924 a
început construcţia care a fost terminată în 1929. A fost dat în
folosinţă pavilionul central şi cel care servea ca locuinţă pentru
director.
Cu ajutorul statului au fost construite mai târziu celelalte pavilioane.2
3. Sabina Borza
(soţia lui Alexandru, născută David), 1877-1969.
A participat la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918 în
calitate de delegat al Reuniunii femeilor române din Abrud.
Sabina Borza a fost una dintre femeile române, casnice din Abrud care
s-a dedicat activităţilor obşteşti. A ajuns în fruntea femeilor după
dispariţia celor care au fost Ana Gall şi Ana Filip.
Reuniunea luase fiinţă la 14/26 Decembrie 1880 sub conducerea Anei Gall.
A urmat la conducere Ana Filip şi la urmă Sabina Borza.
Prima grijă a reuniunii a fost să înfiinţeze o şcoală pentru fetele
române din zonă. A fost închiriat un local şi au început cursurile.
Autorităţile maghiare au interzis funcţionarea şcolii în acel local pe
considerentul că este necorespunzător.
Reuniunea a început să strângă fonduri şi să ceară sprijin de la cei cu
suflet românesc. Un mare ajutor au primit de la doctorul Laurenţiu Pop,
conducătorul băncii „Auraria”. La începutul secolului XX a fost
edificată clădirea din Abrud de pe strada Detunata (pe care Societatea
Culturală Patriotică „ Avram Iancu” a pus o placă de marmură în 1994).
În această şcoală s-au pregătit fiicele moţilor pentru a fi bune
gospodine şi mame, capabile să-şi educe pruncii în spiritul
solidarităţii naţionale. Merită să facem menţiunea că Reuniunea era
formată din femei ortodoxe şi greco-catolice.
La adunarea din 14 noiembrie 1920, preşedinta, Sabina Borza spunea:
„Reuniunea femeilor române din aceste ţinuturi a avut ca scop principal
înfiinţarea şi susţinerea unei şcoli primare de fetiţe. Cu multă
sârguinţă, devotament, jertfe materiale şi abnegaţie, punând cu toţii
umăr la umăr, a reuşit să aibă cu toată vitregia vremurilor – o şcoală
model care era admirată de toţi, chiar şi de străini. Cu mândrie pot să
o spun cu prilejul de azi că şcoala noastră şi-a îndeplinit cu sfinţenie
misiunea de factor cultural românesc şi a sădit, când avea mai mare
lipsă de aceasta, duh românesc în sufletul copilelor noastre, care la
rândul lor ca mame aveau să-l transplanteze în inimile copiilor lor.
Priviţi în toate casele acestui ţinut şi aproape de 30 de ani încoace
veţi găsi urmele binefăcătoare ale acestei şcoli. Numai cu mari jertfe
am putut ajunge să vedem ridicat acest edificiu drag în care ne
adăpostim azi, adunând an de an, ban cu ban, de la particulari, de la
societăţi miniere dar mai ales ajutaţi de mărinimozitatea conducătorilor
Institutului de Credit „Auraria” care anticipându-ne partea cea mai mare
din suma necesară pentru clădire, tot ei ne-au plătit-o cu donaţiune în
rate”.
„ Istoria în mersul ei şi-a reclamat dreptate veşnică. Visul nostru de
veacuri s-a împlinit, căci avem fericirea de a fi în statul român care
de aici înainte se va îngriji de instrucţia şi cultura fiilor şi
fiicelor noastre. Am cedat deci şcoala primară a Reuniunii cu deplină
încredere şi dragoste de neam ca să treacă la formarea şcoalei române de
stat. Instrucţia primară a fetiţelor noastre fiind pe veci asigurate n-a
pierdut din vedere năzuinţele noastre ca să ridicăm cultura femeii
române la un nivel mai înalt. Am decis, deci, să cerem de la Ministerul
de instrucţie înfiinţarea unei şcoli medii de fete, întregită cu un curs
profesional, care minister înţelegând pe deplin trebuinţele noastre a şi
încuviinţat înfiinţarea acestei şcoli, iar pentru adăpostirea ei i-am
pus gratuit spre folosinţă la dispoziţie edificiul nostru. Cu inima
plină de bucurie salut, deci, în casa noastră nouă, instituţiunea a
cărei inaugurare o serbăm azi, vă zic din tot sufletul bine aţi venit în
lăcaşul nostru, dorind ca această şcoală să înflorească, să prospere şi
să răspândească adevărata cultură; şi ca spiritul de care a fost
călăuzită reuniunea noastră să dăinuiască şi mai departe între zidurile
acestei şcoli şi să susţină legătura sufletească dintre populaţia de
aici şi şcoala de acum, cum am susţinut-o noi”.3 aşa
îşi încheia activitatea „şcoala primară de fetiţe” din Abrud care
funcţiona din 1887.
Reuniunea femeilor a organizat în ianuarie 1919 grandioasa primire a
armatei române, care în curând se vede silită să pună mâna pe arme. Zona
avea parte de o sărăcie fără margine. An de an au fost strânse fonduri
pentru a îmbrăca şi a încălţa copii săraci ca să poată frecventa şcoala.
Din atâtea fapte mari menţionăm numai câteva. În 1920 au fost îmbrăcaţi
şi încălţaţi 69 de copii, iar în 1921, 105 copii săraci, 1925 şi 1926,
toţi copiii săraci au fost îmbrăcaţi. La fiecare Crăciun se dădeau
daruri copiilor săraci, Congresul Uniunii femeilor române care a avut
loc în Alba Iulia în zilele de 27-28 şi 29 Mai 1923, a avut cuvinte de
laudă pentru femeile din Abrud conduse de doamna Sabina Borza.
În 1924 cu ocazia sărbătorilor centenarului Avram Iancu de la 1
Septembrie, Reuniunea a primit din partea Astrei onorifica încredinţare
de a aranja în casa lui Avram Iancu din Vidra de Sus expoziţia de
ţesături etnografice din ţinutul românilor moţi. În 29 Septembrie 1924
primeau de la preşedintele Astrei, Vasile Goldiş o frumoasă scrisoare de
mulţumire pentru tot ce au făcut pentru memoria lui Avram Iancu.
Reuniunea a primit ajutor în organizarea balurilor şi a maialurilor,
aducătoare de venituri (din care se făceau cumpărături pentru săraci).
Primăria în calitate de proprietară a clădirii „Detunata”, închiria pe o
taxă mică sala de festivităţi, uzina de la Gura Roşiei furniza curentul
electric şi fanfara militară din Abrud asigura partea muzicală.
Peste acele femei inimoase s-au abătut şi multe necazuri. În 1931 a fost
desfiinţat gimnaziul de fete din Abrud. În 1940 au apărut noi griji faţă
de copiii românilor refugiaţi din teritoriile răpite.
Dacă în 1933 au fost îmbrăcaţi 147 de copii, după 1940 numărul celor
nevoiaşi, care aşteptau să fie echipaţi pentru grădiniţă şi şcoală, a
crescut mereu.
După înfiinţarea de către stat a şcolii de menaj se primea o modică sumă
pentru chiria localului. şi aceşti puţini bani ca şi cei primiţi de la
bănci printre care şi „Detunata” din Bucium condusă de familia David
erau folosiţi pentru cei săraci.4
Nu putem încheia fără să amintim faptul că în familia doctorului Borza
Alexandru şi Sabina a crescut conf. doctor Zeno Borza care a renunţat la
cariera universitară pentru a servi cu mult devotament în spitalul
înălţat de tatăl său.
Aceste mari personalităţi ale Abrudului se odihnesc în cripta comună din
cimitirul Bisericii „Sfinţii Apostoli”.
Să nu uităm faptele măreţe ale acestor bravi români.
 prof.
Ilie FURDUIU
BIBLIOGRAFIE
1.Dr.Ciomac şi Vasile Popa - Necşa, 1936, Munţii Apuseni, Tipografia
Universul,Bucureşti pp.301-305
2.Dr.Aurel Stoianovici, Istoricul spitalului din Abrud, mss. (Primit de
la dl. Ioan Bâscă).
3.Sabina Borza, Însemnări de jurnal al Reuniunii Femeilor Române din
Abrud, Abrudsat şi jur(1919-1945)
4.Sabina Borza, mss.citat.
|
