Un important articol al lui

Nicolae Iorga publicat în presa vremii, premergătoare Marei Uniri

Un glas românesc în Parlamentul din Pesta

O telegramă ne anunţă că în Parlamentul ungar d. Ştefan Cicio Pop şi-a ridicat din nou glasul, ca şi acum câteva luni, pentru a spune, tot aşa de răspicat ca şi atunci, două lucruri, care nu se pot tăgădui. Întăiu că jertfele făcute de Românii din Ungaria în războiul de faţă sînt dintre cele mai grele, - fără să poată adăugi că ei nu erau datori să le facă deloc, după câtă apăsare şi batjocură au îndurat, ci ar fi putut urmà exemplul de împotrivire, de revoltă, de trecere la inamic în massă pe care l-au dat Cehii, cari nici pe departe n’au băut aşa de adânc păharul amărăciunilor. Şi, al doilea, că măcar acum, după aceste suferinţi ale războiului adăugite la răbdările păcii, se cuvine să înceteze un regim sălbatec, ale cărui amănunte se vor fi arătat de deputatul român.

Acum câteva luni, aceiaşi expunere a fost ascultată cu linişte şi bună cuvinţă, de colegii unguri ai d-lui Şt. C. Pop aveau de luptă cu Sîrbii, cărora li aruncau în cap învinuirlie de trădare. Data aceasta, obişnuita intoleranţă sălbatecă s’a aruncat asupra “Valahului”.

Cine ar crede însă că furiile ungureşti n’au şi ele şi ceva concertat, calculat, teatral, s’ar înşela.

Ce va fi umblând prin capetele ungureşti, prin pătratele căpăţini hunice, nu putem şti, dar ceva umblă pe acolo fără îndoială. Vor fi crezând dobitoacele lui Dumnezeu că sa sfârşit cu noi, că graniţa răsăriteană nu poate să îi rezerve nicio surprindere, că de-acuma înainte sîntem prada lor sigură pe care nimic nu li-o poate smulge din ghiare? Cine poate sonda tainele unor minţi anormale, care sînt altfel în toată întregimea unui popor şi din generaţie în generaţie?

Şi iată-l deci că între vedenii şi fantesii sîngeroase el taie, pe de o parte, ca zăludul din “Peater Lloyd”, o nouă rană de hotar în trupul nostru naţional de la Severin la Cîmpina, iar pe de alta, în credinţa ce s’a sfîrşit, după spîrcuirea noastră şi cu fraţii noştri din Ardeal, ei se aruncă, haită disciplinată la sfăşiat, asupra omului liniştit şi cumpătat care îi pune în faţă socotesia jertfei nemăsurate ce a făcut un neam rob pentru cei mai crunţi stăpâni şi scoate încheiarea neapărată, că măcar atîta s’o răsplătească: ridicarea biciului de pe spinarea celor fără apărare cari au rămas acasă.

Numai cît nu nebunia schimbă împrejurările, ci împrejurările ori cuminţesc pe nebuni, - ori îi distrug.