România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Cuvântarea și rezoluția de unire prezentate de Vasile Goldiș la

istorica Adunare Națională din 1 Decembrie 1918

– ecouri în presa vremii –

 

În istorica cetate a Bălgradului, la 1 Decembrie 1918, s-a finalizat procesul istoric al creerii statului național unitar român, prin unirea Transilvaniei cu România. „Visul neîmplinit până acum, (spunea ziarul «România Nouă», din Chișinău) de dorul căreia ne-au răposat și moșii și părinții, ia astăzi aievea ființă, în simbolica cetate de pe malul Murășului, unde el se mai înfiripase odată pentru scurtă vreme” – aluzie la marea dar meteorica realizare a lui Mihai Viteazul.

Ultima etapă în realizarea României Mari, înfăptuită la Alba Iulia, a venit după unirea Basarabiei și Bucovinei cu România, în același istoric an 1918, și a fost pregătită minuțios de către Consiliul Național Român Central, în care un rol important l-a avut cărturarul și marele patriot român Vasile Goldiș. El a redactat în forma finală și cunoscută „Declarația de la Oradea”, citită apoi, de Al. Vaida-Voievod în parlamentul de la Budapesta, prin care românii ardeleni își afirmau dreptul la autodeterminare. Membru marcant al P.N.R. din Transilvania, V. Goldiș a fost unul dintre politicienii români ardeleni care au statuat principiile „noului activism”, începând din anul 1905, care îndemna pe fruntașii români să participe la viața electorală și politică din Austro-Ungaria (chiar în ciuda limitelor impuse de guvernanții unguri românilor) pentru a putea obține unele drepturi politice pentru poporul nostru obidit în propria lui țară.

Pentru întreaga sa activitate culturală pusă în slujba realizării idealului unității naționale, lui V. Goldiș i s-a acordat cinstea de a prezenta, în cadrul adunării de unire de la Aba Iulia, rezoluția acestui mare for reprezentativ de unire a Transilvaniei cu România, rezoluție întocmită de el și de „grupul arădean”, din care mai făceau parte Ştefan Ciceo Pop și Ioan Suciu (Şt. Pascu, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, 1968, pp. 374 și urm.). Proiectul cuprindea hotărârea de unire a Transilvaniei cu România dar și o serie de principii și deziderate, pentru viața social-politică a României Mari, temeinic dezbătute de fruntașii romani la diferite adunări pregătitoare.

La Alba Iulia, pe lângă cei 1228 delegați ai Adunării Reprezentative, „s-au revărsat... peste 100.000 de români din toate părțile Transilvaniei într-un entuziasm general”. (Şt. Pascu, Marea Adunare Națională..., 1968, p.376). Desigur, presa vremii din Transilvania și din restul României a abordat cum se cuvenea acest mare eveniment național, acordându-i spații largi, mai ales, rezoluției de unire precedată de discursul festiv și solemn al lui V. Goldiș. Adresându-se „Măritei Adunări Naționale”, V. Goldiș schițează în cuvinte alese istoria dramatică și eroică a poporului nostru de-a lungul veacurilor. El subliniează obârșia dacică și romanică a românilor, le admiră trăinicia în ciuda vicisitudinilor trăite. Se apleacă, desigur, asupra clipei strălucitoare a faptei lui Mihai Viteazul care a dat tărie rezistenței națiunii române.

În cuvântare, V. Goldș insistă asupra luptelor națiunii române pentru emanciparea națională și socială de la 1848 și stăruie asupra momentului istoric de la 1859, asupra unirii Moldovei cu Muntenia, făurite sub „bunul și luminatul Cuza”. (1918 la români; Documentele Unirii, 1989, vol. X, p. 268). Se oprește, apoi, asupra războiului mondial cu atâtea sacrificii umane și materiale, dar și cu biruința ideii de unitate națională. Pe baza acestei idei națiunea română aleargă „în brațele dulcei sale mame”. V. Goldiș mai arată că unirea românilor într-un singur stat pretinde asigurarea pe seama tuturor persoanelor a acelorași drepturi și îndatoriri.

Presa maghiară din Ardeal a comentat pe larg aceste probleme. Astfel, ziarul „Áradi Közlöny”, arăta, în numărul său din 3 decembrie 1918, că V. Goldiș a afirmat în cuvântarea sa, că „românii au încercat să ajungă la o înțelegere cu ungurii (strigăte: Jos ungurii!). Dar ungurii, în ciuda bunăvoinței manifestate de români au continuat să-i apese și să-i asuprească. Acum însă, a sosit clipa de mult așteptată: clipa în care națiunea română, va putea să alerge fericită în brațele primitoare al țării mame”. Ziarul amintit, arăta că aceste cuvinte ale lui V. Godiș au fost primite cu „ovații și urale însuflețite, oamenii fluturându-și în aer pălăriile”. Ziarul maghiar constata, cu ușurare, am spune noi, că V. Goldiș promitea că românii vor acorda aceleași drepturi și libertăți „tuturor națiunilor care vor conviețui alături de noi, deoarece copiii, nu trebuie să ispășească păcatele părinților”. (Áradi Közlöny – Arad – 3 dec. 1918, traducere din limba maghiară în Documentele Unirii..., 1989, p. 348). Pomenitul ziar se oprește apoi, pe larg, la rezoluția de unire citită de V. Goldiș și arată că în articolul 1 se spune: „Adunarea Națională a Românilor din Ardeal, Banat și Ungaria (și nu în Transilvania, cum se scrie în procesul verbal al Adunării – n.n.) ținută la 1 decembrie 1918, declară unirea cu România a tuturor românilor și a teritoriilor locuite de ei”. (Ibidem, pp. 348-350)

Ziarul „Kolozsvari Hirláp”, din 3 decembrie 1918, arată cu onestitate, că „hotărârile românilor de la Mare Adunare Națională de la Alba Iulia, nu constituie nici o surpriză pentru noi (adică pentru maghiari! – n.n.) datorită celor întâmplate anterior. Proiectul de hotărâre adoptat declară unirea tuturor românilor, alipirea tuturor teritoriilor locuite de români la România și proclamă dreptul inalienabil al românilor asupra Banatului și asupra teritoriului dintre „Mureș, Tisa și Dunăre”. (1918 la români; documentele unirii..., p. 350). Şi acest ziar arată că „hotărârea declară și deplina libertate națională pentru toate naționalitățile existente pe teritoriul aflat sub stăpânirea românilor”. apoi ziarul își îndeamnă conaționalii unguri „să primim în deplină liniște cele întâmplate... și cu deplină încredere cele declarate de conducătorii români, că vor respecta toate drepturile naționale ale naționalităților aflate sub stăpânirea lor”.

În alte ziare ungurești însă, cum ar fi „Nagyszebeni Reggeli Ujság” din Sibiu, tot din 3 decembrie 1918, întâlnim accente mai dramatice în tonul relatării celor spuse în hotărârea de unire: „Ardealul are să fie ocupat! O spunem nu ca să înspăimântăm ci ca să liniștim. Iubim și noi țărișoara Ardealului. Ne vine greu să ne împăcăm cu gândul că un popor străin (de români – n.n.) intră pe pământul acesta. Dar se apropie ca prieten..., și de aceea și noi, maghiarii ardeleni îi primim prietenește. Nu înălțăm jăluiri la cer. Politica noastră rea de naționalități... a creat situația pe care trebuie să o suportăm acum. Românii formează majoritatea covârșitoare în Ardeal și principiile lui Wilson, drepte în temelia lor, cer imperiul pe seama românilor. Iar nouă, ungurilor, ne este iertat să plângem pentru pierderea Ardealului”. Nu facem nici un comentariu! Subliniem totuși, franchețea cu care gazetarii unguri recunosc, în sfârșit, adevărul despre Ardeal și despre politica națională obtuză față de români dusă de autoritățile austro-ungare. De remarcat că ziarul românesc „Telegraful român” (Sibiu) traduce în românește, în numărul său din 4 decembrie 1918, cele relatate de ziarul „Nagyszebeni Rggeli Ujsad” pomenit mai sus (1918 al români... 1989, p, 350).

Desigur că presa românească din Ardeal și din vechiul regat tratează cu alt ton hotărârea de unire de la Alba Iulia, primită cu entuziasm și însuflețire patriotică. Astfel, ziarul „Viitorul” din București, în numărul 3180 din 4 decembrie 1918, arăta: „Necurmat această țară a arătat ce poate o națiune când vrea. Şi ea a voit. Ea a dat, deși încătușată atâta amar de vreme, numeroase dovezi de destoinicie politică și culturală și națională. Această unire a ei cu România în politică, în cugete și simțiri, este cel mai mare act în viața nemului românesc!” În cuvinte asemănătoare de un înălțător patriotism, ziarul „Izbânda” din București, în numărul său din 4 decembrie 1918 titra: „Duminică împuterniciții românilor de peste munți au hotărât și ei, unirea cu România. Este actul solemn care consacră pe veci împlinirea celui mai sfânt ideal al neamului românesc”. Ziarul „Glasul Ardealului” din Brașov, în numerele sale din 4 și 6 decembrie 1918, se ocupă, pe larg, de defășurarea ședinței Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia și de istorica ei hotărâre de unire. El arată că nu se putea găsi un loc mai nimerit, pentru proclamarea României Mari, decât Alba Iulia „această meccă a neamului românesc... loc udat cu sfântul sânge al martirilor Horea, Cloșca și Crișan”. Arată, de asemenea, că numeroși fruntași români, printre care și Vasile Goldiș au fost aplaudați îndelung la intrarea în sala de ședințe, iar cuvântarea lui Vasile Goldiș a suscitat un puternic entuziasm.

Ziarul „Libertatea” din Orăștie arată că rezoluția de unire a Transilvaniei cu România a fost dată de o adunare larg reprezentativă, aleasă democratic, „din delegația care să reprezinte, în mod oficios, toate straturile poporului român de la vlădică până la opincă, încât nimeni - și mai ales ungurii – să nu poată zice nici mâc, că nu ar fi reprezentat tot poporul la adunare”. Vorbind despre rezoluția de unire aprobată de Mare Adunare Națională la Alba Iulia, ziarul „Foaia Sibiului”, în numărul 2 din 8 decembrie 1918, arăta: „Sufletele marilor apostoli, în frunte cu umbra nerăzbunatului Mihai, ne-au luminat gândurile, ne-au întărit voința și au scos din mii de piepturi dorința neclintită ce stăpânește întreaga suflare românească: unirea tuturor românilor cu o singură stăpânire românească”.

Diferite ziare românești, precum „Timpul nou” din Viena, în numărul 4 din 8 decembrie 1918, „Libertatea” (Orăștie), „Românul”, din Arad în numerele 29 și 30 din 14 și 15 decembrie 1918, și multe alte publicații au arătat că hotărârea de unire adoptată de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegați, a avut aprobare entuziastă, imediată, a unei impresionante adunări populare de peste 100.000 de oameni, care a dat un caracter plebiscitar hotărârii de unire a Transilvaniei cu România (1918 la români..., 1989, pp. 353-363).

Desigur că, pe lângă presa vremii și istoriografia noastră, de după 1919, a acordat o atenție deosebită hotărârii de unire din 1 decembrie 1918 și a remarcat entuziasmul și deplina satisfacție cu care a fost primită de poporul român. Academicianul Ştefan Pascu arăta într-o mare lucrare a sa că slujbele religioase ce se oficiau în ziua de duminică (1 decembrie 1918) sau a doua și a treia zi, „erau însuflețite de intonarea marseillaise-ei lui A. Mureșianu (adică a imnului „Deșteaptă-te române!” cântate de întreaga asistență)”. Totodată, în alte adunări populare mai mici, dar la fel de entuziaste ținute în alte orașe ca: Oradea, Beiuș, Arad, Timișoara, Deva, Turda, Cluj, etc., fruntașii români vesteau poporului marile hotărâri de la Alba Iulia îndemnându-i la râvnă și muncă, pentru a face din țara unită „țara împlinirilor năzuințelor noastre de veacuri” (Şt. Pascu, Marea Adunare Națională..., 1968, p. 328).

Desăvârșirea unității naționale a poporului român la 1 Decembrie 1918, a avut o mare însemnătate pentru destinele națiunii române contemporane, deschizând perspectiva dezvoltării pe multiple planuri a societății românești, România începând să se afirme tot mai puternic în concertul popoarelor europene.

 

prof.univ.dr. Mircea POPA