România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Franz Binder un fiu al oraşului Sebeş primul european care a ajuns la izvoarele fluviului Nil

 

Franz Binder s-a născut în anul 1824 în oraşul Sebeş (Alba) în marele principat al Transilvaniei, într-o familie de farmacişti saşi.

Tatăl său Friederich Georg Binder era de profesie farmacist şi deţinea în proprietate farmacia „La înger” din Sebeş. Această farmacie a fost moştenită de la soţia sa văduva Andreea Maliksch care fusese căsătorită cu farmacistul Adam Martin Mauksch care a decedat, lăsându-i prin testament această farmacie soţiei drept moştenire.

Unul dintre copii acesteia din prima căsătorie Samuel Mauksch a revendicat şi el dreptul de moştenire a farmaciei, pierzând însă procesul intantat mamei sale, drept pentru care s-a hotărât să plece de acasă stabilindu-se în Egipt unde se va înrola ca mercenar în armata acetei ţări.

Iniţial tânărul Franz Binder a dorit să-i urmeze tatălui său în profesia de farmacist,, urmând în acest sens o şcoală de farmacişti la Sibiu. După absolvire el va profesa această meserie o scurtă perioadă de timp. Fiind o fire mai aventuroasă şi-a dat seama în scurt timp că nu este făcut de a vinde medicamente în spatele unei tejghele.

În anul 1849 fiind şi un pasionat călător, el a întreprins o lungă călătorie în Orientul Apropiat şi în Africa, motivându-şi plecarea prin dorinţa de a-şi găsi fratele vitreg căruia i se pierduse urma.

A pornit mai întâi spre capitala Imperiului Otoman Istambul, apoi a ajuns în Cipru, iar de aici pleacă spre Bagdad capitala Mesopotamiei, apoi mai departe în Siria la Alep călătorie făcută în spinarea unui catâr.

Nereuşind să-şi găsească fratele vitreg Franz se asociază unei caravane luând drumul spre Cairo capitala Egiptului unde va ajunge în anul 1850. În zadar a căutat să-şi găsească un rost de farmacist în capiala Egiptului, însă fără nici un succes, fiind nevoit într-un final să accepte şi funcţii necalificate precum tăietor de furnir, cofetar, hamal în port, chiar şi fabricant de bere.

Animat de dorul explorării şi cunoaşterii acesta îl va cunoaşte pe exploratorul german Theodor Von Heuglin (1824-1876) care îi va facilita angajarea în calitate de conducător de caravane la o companie austriacă cu care va efectua opt călătorii între capitala Egiptului Cairo şi Khartom capitala Sudanului. Pe timpul acestor călătorii va avea ocazia de a-l cunoaşte pe preotul misionar romano-catolic Sloven Ignaz Knoblecher (1819-1858) un pasionat explorator, iar într-o altă călătorie cu caravana, va avea ocazia de al cunoaşte şi pe preotul misionar catolic austriac Franz Morlang şi acesta un mare explorator, care îi va îndruma paşii lui Franz Binder spre explorarea unor tărâmuri africane nemai cunoscute de vreaun european.

Prima călătorie a început-o pe data de 27 setembrie 1852 încărcând pe o corabie o mare cantitate de mărfuri ambalate în mai multe lăzi. Ajungând în capitala Sudanului Khartoum va rămâne aproape trei luni vânzându-şi întreaga marfă şi cumpărând în schimb fildeş, gumă arabică, piei de animale sălbatice. Se reîntoarce la Cairo, călătorind cu vaporul pe fluviul Nil în aval, apoi caravana formată din 17 cămile va traversa deşertul Nubiei şi într-un final ajung la Cairo după multe peripeţii unde Binder îşi va vinde întreaga marfă reuşind să strângă o mică avere.

Pentru o perioadă de timp a locuit în capitala Sudanului – Khartoum unde prin relaţiile pe care şi le-a creat a fost angajat în calitate de funcţionar la o companie comercială şi deoarece era cetăţean al imperiului austriac, a obţinut mai târziu şi titlul de viceconsul onorific al Imperiului Habsburgic în aceast oraş, în anul 1857.

În una dintre expediţiile sale Franz Binder a ajuns în unele locuri unde nu călcase picior de european, până în apropierea izvoarelor Nilului Alb şi cel Albastru, străbătând zone vaste din Sudan între Podişul Kordofan şi Podişul Abisiniei, intrând în relaţii cu băştinaşii a reuşit să-şi aciziţioneze în special fildeş şi gumă arabică foarte căutată în acea perioadă în Europa.

Pe timpul expediţiilor sale în Sudan în perioada 1852-1858 Binder l-a cunoscut pe Isac Louis Alphonse de Malzac (1822-1860) fost diplomat, comerciant de sclavi şi explorator, care în anul 1858 s-a autoproclamat rege al Sudanului de Sud având capitala la Rumbec.

Între cei doi exploratori a existat o relaţie de prietenie foarte strânsă, Malzac fiind ucis în anul 1858 la vârsta de 36 de ani pe timpul pregătirii unei expediţii la izvoarele Nilului Alb.

Din călătoriile sale Binder s-a întors cu o bogată colecţie de arme, podoabe, instrumente muzicale, obiecte de uz gospodăresc.

În luna octombrie 1863 fiind bolav şi cu sănătatea şubrezită se reîntoarce în Transilvania stabilindu-se în oraşul Sebeş.

Cu banii strânşi din aceste expediţii africane el şi-a cumpărat la Sebeş localul unde a fost cartiruită garnizoana austriacă pe care l-a reamenajat transformând această clădire într-un frumos şi impozant imobil situat în centrul oraşului (astăzi această clădire este printre              cele mai frumoase şi valoroase clădiri ale Sebeşului).

În acelaşi timp Franz Binder tot cu banii agonisiţi din Africa îşi va cumpăra o moşie în localitatea Vurpăr dincolo de râul Mureş.

Tot din expediţiile sale el şi-a adus la Sebeş un mare număr de obiecte etnografice, arme de luptă, instrumente muzicale etc., pe care le-a donat Gimnaziului German din Sebeş. Toate aceste obiecte au fost trecute după al doilea război mondial prin naţionalizarea proprie-tăţilor germane în patrimoniul Statului Român, înfiinţându-se în acest sens un muzeu care poartă numele „Ioan Raica” întemeietorul acestuia în oraşul Sebeş.

O mare parte a obiectelor aduse de Binder au fost transferate la Sibiu unde exista deja un muzeu etnografic şi care va purta numele de „Franz Binder”, această colecţie numără peste 500 de obiecte africane provenite în principal din Sudanul de Sud de la triburile nilotice.

Despre această colecţie, muzeograful şi istoricul austriac W. Hirschberg de la Völkerkunde – Viea nota: „este fără îndoială, cea mai veche colecţie închisă din regiunea superioară a Nilului pe care o cunoaştem azi”.

În afară de obiectele etnografice colecţia donată de Binder mai cuprindea plante, animale împăiate şi o diversitate de roci.

Ultimii ani din viaţă îi va petrece la conacul său din localitatea Vurpăr.

Încă de pe timpul vieţii, acesta va construi o frumoasă criptă în spatele conacului pe un deal înconjurată de flori şi pomi exotici cerând prin testament ca după moarte trupul său să fie înmormântat în acest locaş de veşnică odihnă.

Se cunoaşte din însemnările sale că a fost căsătorit cu o femeie din tribul Beri Shangul din Sudan în anul 1855 de care nu se mai cunoaşte nimic.

Se stinge din viaţă în anul 1875 din cauza unei pneumonii la vârsta de 51 de ani, fiind înmormântat într-un mormânt nişe din cripta construită de el.

În incinta criptei familiei Binder există o placă scrisă în limba germană încă din timpul vieţii acestuia care spune:

„Am văzut mormântul mântuitorului, Nilul şi multe miracole până la Khartom. Acolo hărnicia mi-a adus noroc mult, dar dorul de ţară m-a purtat înapoi. Aici am găsit odihna sufletească, nevasta casa şi acest mormânt.”

Acest nepreţuit explorator în timpurile sale a fost ignorat în zilele noastre printr-o ciudată ironie a sorţii Franz Binder acest personaj uitat al Transilvaniei, este un nume care nu apare în nici un manual de istorie, de actualitate pentru a fi cunoscut şi de către cei tineri. Cripta în care sunt puse rămăşiţele pământeşti ale acestuia şi a familiei sale, era aşa cum o descriu vecinii „o frumuseţe” în ceea ce priveşte construcţia şi monumentalitatea ei.

Avea poartă de fier forjat, inscripţii în marmură şi ornamente arhitectonice în stil clasic. Toate acestea se află în prezent într-o paragină totală, capacele care astupau nişele mormintelor familie Binder, au fost scoase de exploratorii moderni ai societăţii noastre, sicriele au fost profanate şi vandalizate. Rămăşiţele pământeşti ale exploratorului şi a familiei sale au fost împrăştiate de către aşa-zişii exploratori în căutarea unor comori ascunse în sicrie.

În oraşul Sebeş a existat un grup de iniţiativă pentru restaurarea criptei dar datorită faptului că această clădire este declarată monument în patrimonial istoric al jud. Alba, este interzisă intervenţia altor persoane decât a restauratorilor specializaţi, iar până când se vor hotărî să refacă atât cripta cât şi conacul, acestea vor fi doar o amintire în istoria noastră modernă.

 

Nicolae PARASCHIVESCU