|
O familie de ardeleni ca multe alte familii anonime, din comuna Lunca
Mureşului (Cucerdea), jud. Alba
A fost odată, în comuna „Cucerdea”, la sfârşitul secolului XIX şi
începutul secolului XX (în actuala comună Lunca Mureşului, jud. Alba), o
familie de truditori ai pământului, o familie ca multe alte familii
anonime, luptătoare pentru ţelurile româneşti, pentru păstrarea sfântă a
pământului patriei şi a existenţei neamului, prin vitregiile vremurilor.
Se chemau Lazăr.
Aveau o casă de paiantă, acoperită cu paie, aşa cum erau la vremea
aceea majoritatea caselor românilor la sate. Sărăciseră, mai ales din
vremea regelui ungar Andrei al III-lea, când zona acestei comune a fost
colonizată cu secui aduşi din „Trei Scaune” şi cărora li s-au dat aici
terenuri agricole roditoare drept recompensă pentru lupta împotriva
tătarilor. Românii erau mulţi fără pamânt, slugi la ungurii avuţi sau pe
moşia grofului Felszegy. Tânărul Lazăr Emanoil, român dornic de
învăţătură, a urmat teologia dar nu s-a hirotonit preot. S-a întors în
sat, s-a căsătorit şi şi-a lucrat pământul. Era activ şi în viaţa
bisericească. A fost cantor la bisericuţa de lemn, ortodoxă, din coasta
dealului, construită în anul 1723, cea care le-a fost stâlp de
rezistenţă prin negura vremurilor. Românii se rugau şi munceau…
În Cucerdea, pe lângă biserica reformată exista învăţământ confesional
de prin anul 1700, care în anul 1884 s-a transformat în învăţământ de
stat în limba maghiară. La marea adunare de pe Câmpia Libertăţii de la
Blaj românii au cerut şi învăţământ în limba română. Curtea imperială de
la Viena a recomandat înfiinţarea de „şcoli primare” româneşti în
Transilvania. În evidenţele statistice din 1858, judeţul Alba figurează
cu 59 de şcoli primare în limba română. Dar în a doua jumătate a sec.
XIX, şcoala confesională româneasca de pe lângă bisericuţa ortodoxă din
coasta dealului, a fost desfiinţată. Acolo se învăţase scrisul şi
cititul în limba română, religie şi cântece bisericeşti. De-acum,
românii erau nevoiţi să urmeze cursurile şcolilor maghiare, unde nu
aveau voie să vorbească în limba română nici măcar în pauze. Cei care
îndrăzneau să vorbească româneşte erau pedepsiţi să stea în genunchi pe
grăunţe… În aceste condiţii, Lazăr Manoilă a construit pe un teren
separat o căsuţă de paiantă cu acoperiş de paie, numit de localnici
”işcoală”, unde se adunau în timpul liber sătenii români şi mai vorbeau
de una, de alta, iar Manoilă le citea şi comenta din gazetele vremii. În
timp de iarnă, când nu era ocupat cu lucrul câmpului, Manoilă aduna aici
copiii din sat şi îi învăţa să scrie şi să citească româneşte. Strada pe
care a locuit Lazăr Emanoil a fost numită de săteni strada „Manoilă”.
Fiul lui Manoilă, Lazăr Simion, a urmat cursurile Şcolii Pedagogice de
la Sibiu şi în anul 1905 a devenit învăţător. La început, acesta a
instruit copiii românilor din comunele Măgina şi Ocoliş, unde drept
recompensă a primit găzduire, hrană şi câţiva miei. În timpul primului
război mondial, tânărul învăţător Lazăr Simion a fost luat prizonier în
Italia. Când a venit acasă povestea între altele, cum a rămas
impresionat de cinstea locuitorilor italieni, care dacă aveau ceva de
vândut îşi puneau marfa la poartă, o măsuţă, un cântar, afişau preţul,
iar ei îsi vedeau fiecare de munca lor… Cine dorea să cumpere ceva îşi
cântărea singur marfa şi lăsa alăturat banii… În 1919, după Marea Unire,
învăţătorul Lazăr Simion a pus umărul la înfiinţarea şcolilor cu predare
în limba română. În Cucerdea a fost primul director al şcolii cu predare
în limba română. Cei de vârsta părinţilor noştri povesteau că atunci
când le preda, mai ales lecţiile de istorie, copiii îl ascultau vrăjiţi…
Şcoala generală cu clasele I-VIII din Lunca Mureşului îi poartă numele.
Tatăl lui Simion, Manoilă, a avut în total şapte copii: patru fete,
care s-au căsătorit cu gospodari din zonă, şi trei băieţi. Unul din
băieţi s-a ocupat şi el cu cultivarea pământului, altul,v-am povestit
deja, devenise învăţător, iar cel mai mic, Lazăr Partenie, după Marea
Unire, a activat ca voluntar (caporal) în Garda Naţională. Într-o zi a
anului 1919, în timp ce era de serviciu în comuna vecină Vinţu de Sus
(comuna Unirea I, de astăzi), a fost împuşcat şi a murit pe masa de
operaţie în oraşul Turda. A fost înmormântat cu onoruri militare.
Manoilă, tatăl lui, a murit şi el, la scurtă vreme, de jalea fiului său
. Sunt înmormântaţi împreună, Manoilă, soţia sa, Veronica, şi doi fii,
Simion şi Partenie. Pe o parte a pietrei funerare stă scris
„JERTFINDU-VĂ, NE-AŢI ARĂTAT CALEA NEMURIRII”. Să ne amintim cu pioasă
recunoştinţă de toţi înaintaşii, ştiuţi şi neştiuţi, care s-au străduit
în vremuri vitrege, cu toată dăruirea, să ne netezească calea spre
viitor!
Familia Lazăr a fost doar una din mulţimea de familii anonime care au
avut partea lor de sacrificiu pentru patrie şi pentru neamul românesc.
Noi avem datoria sfântă să fim demni de sacrificiul înaintaşilor noştri,
şi să îngenunchem în faţa gorganelor risipite pe suprafaţa patriei!. . .
Cât tupeu pe maghiari să aniverseze, la Sfântu Gheorghe ocuparea
Ardealului de către Horthy Mikloş.
Şi atunci, cum să nu ne deranjeze şi indigneze manifestări ca cea din
localitatea Sfântu Gheorghe din 15 noiembrie 2017? Cu câtă
nesimţire şi obrăznicie, reprezentanţii UDMR (cei cărora statul roman le
alocă 5 milioane lei anual pentru activitatea lor ! …ce ironie! ) au
organizat aici la Sfântu Gheorghe, pe pământ românesc, agitînd steagul
maghiar, aniversarea ocupaţiei Ardealului de către MIKLOS HORTHY, care a
măcelărit populaţia română din satele transilvănene, uneori cu sprijinul
populaţiei maghiare din zonă!!! E posibil să sărbătorim
criminalii care ne-au ucis înaintaşii? Şi cu cât tupeu aceşti etnici
maghiari, cetăţeni români, care mănâncă pâine românească scandează
„Moarte Trianonului!”!!! Sunt pentru România sau împotriva ei? Cale de
mijloc nu există! Deputatul UDMR care a susţinut această manifestare de
aniversare trebuie demis imediat !!! Se pare ca suntem umiliţi si de
conducerea statului nostru, prin lipsa de atitudine fermă. La noi în
comuna Lunca Mureşului, după revoluţia din 1989, într-o seară, doi fraţi
maghiari au anunţat în gura mare prin centrul comunei,că ei trebuie să
omoare un român în seara aceea ! Românii care i-au auzit nu i-au luat în
seamă. Respectivii maghiari, au întâlnit un tînăr român singur şi l-au
înjunghiat cu lovituri repetate ca să fie siguri de rezultat, pentru
singurul motiv că era român!!! Tânărul a fost operat, şi, ca prin
minune, a scăpat cu viaţă. Fraţii maghiari care l-au înjunghiat,
la proces au cerut clemenţă (ce credeţi?! culmea ironiei!) în numele
prieteniei româno-maghiare!!! Unii maghiari când nu ne pot omorâ ni se
declară prieteni. . .
Noi, românii, vrem să trăim în armonie cu toate minorităţile naţionale,
cu condiţia să se manifeste ca cetăţeni români, nu ca duşmani ai
României!
Mulţimea de familii anonime româneşti care au dat fiecare cota lor de
sacrificii sub sabia barbară maghiară, ne transmit de sub pământ că
n-avem voie să ne lăsăm călcaţi pe grumaz de falşi prieteni! Ei
scandează „Moarte Trianonului!”, noi scandăm TRĂIASCĂ ÎN VECI ROMÂNIA
MARE!!! şi vrem să o facem mândră şi înfloritoare. Asta depinde numai de
noi, cetăţenii ei!
Menţiune: Datele istorice sunt preluate din monografia comunei Lunca
Mureşului
 Prof.
Virginia ARDELEAN NICULESCU
Loc. Lunca Mureşului, jud. Alba
|
|
