|
Un diplomat militar român la Budapesta
Col. Ion Todericiu
 Diplomaţia,
ca mecanism de repre-zentare a statelor şi de informare prin mijloace
permise, a fost însoţită în întreaga ei istorie de o componentă
militară. Din antichitate până în timpurile moderne, soliile ce şi le
trimiteau suveranii aveau şi misiunea de a observa, înregistra şi evalua
forţa armată a partenerului/adversarului, soliile fiind conduse adeseori
de militari din anturajul suveranilor, sau având în componenţă şi
militari. Congresul de la Viena din 1815, codificând rangurile
diplomatic şi regulile de precădere, pune în ecuaţie şi problemele
reprezentării diplomatice a statelor şi în acest context, face referire
şi la rolul reprezentanţilor militari în cadrul misiunilor diplomatice.
Pe parcursul celor două secole care au urmat, diplomaţia a avut un rol
major în negocierile dintre state, în dezamorsarea conflictelor, în
încheierea alianţelor şi a tratatelor, în crearea premiselor
colaborării bilaterale şi multilaterale. Însoţitori permanenţi în aceste
demersuri, diplomaţii militari au contribuit din plin la o cât mai bună
reprezentare a statelor lor şi, într-o măsură pe care istoria o reţine
ca fiind de primă însemnătate, la informarea guvernelor despre
potenţialul şi intenţiile partenerilor.
România modernă se înscrie, de la bun început, în acest trend. Câteva
exemple edificatoare: între anii 1860-1866, locotenent-colonelul Ioan
Alecsandri, fratele poetului Vasile Alecsandri. reprezintă Principatele
Unite în Franţa şi Anglia; în anul 1865, domnitorul A.I. Cuza îl trimite
în misiune în SUA pe căpitanul Emanoil Boteanu, fost ofiţer de stat
major al armatei române, pentru a urmări operaţiunile militare
desfăşurate de armata nordistă în războiul de secesiune, în iunie 1868,
România trimite la Washington prima sa delegaţie oficială, condusă de
maiorul Nicolae Dabija, pentru a discuta înzestrarea cu armament a
armatei române; în perioada 1875-1877, generalul Ioan Ghica îndeplineşte
misiunea de acreditat oficios în Imperiul Otoman; în noiembrie l880,
România trimite într-o misiune speciala în SUA, pe colonelul Sergiu
Voinescu, acesta va înmâna preşedintelui american Rutherford B. Hayes
„scrisoarea suveranului Carol I, prin care se notifică independenţa
României ca stat liber şi suveran”. După cucerirea independenţei
depline, tânărul stat român acreditează, într-un răstimp relativ scurt,
trimişi diplomatici şi alături de aceştia, ataşaţi militari cu grade
înalte: în 1884 în Germania, în 1889 în Austro-Ungaria, în 1910 în
Rusia. Primul ataşat militar al României a fost acreditat la Budapesta
în anul 1919, în persoana locotenent-colonelului Polichron Mărgăritescu,
Misiunea acestuia a durat până în 1927.
Colonelul Ioan Todericiu, (n.n. născut pe meleagurile jud. Alba) avea să
fie cel de al doisprezecelea ataşat militar al României la Budapesta. El
îşi începe mandatul în 1979, într-o perioadă în care structurile
informative din exterior si din interior, inclusiv cele ale armatei,
traversau un anotimp dur al reorganizării. După dezertarea generalului
Pacepa, sporeşte controlul Securităţii asupra Direcţiei de Informaţii
din Marele Stat Major al Armatei, iar Secţia Militară a CC al PCR nu a
mai aprobat trimiterea la post de noi ataşaţi militari, mulţi dintre cei
aflaţi la datorie au fost rechemaţi în ţară, instituţia fiind în prag de
a fi desfiinţată. Un ultim lot de şapte ataşaţi militari, între care şi
colonelul Ioan Todericiu, ajungând la datorie în primăvara anului 1979.
Misiunea sa în Ungaria a avut o durată neobişnuit de lungă (11 ani),
într-o perioadă marcată de deteriorarea continua a relaţiilor dintre
cele două state. Colonelul Ioan Todericiu, s-a achitat cu cinste de
însărcinările sale, dovedindu-se un destoinic diplomat militar în
relaţiile cu armata ungară, al cărei partener eram în Tratatul de la
Varşovia, alianţă în care România, cum bine ştim, avea o poziţie
dizidentă, ce nu convenea Uniunii Sovietice şi, deci, nici celorlalţi
membri… Păstrând o legătură bună, dar vigilentă, cu „aliaţii” unguri,
cultivând cu egală consideraţie raporturi excelente cu ataşaţii militari
ai tuturor statelor reprezentate în capitala ungară, ataşatul militar
român, care a îndeplinit, în. a doua parte a misiunii sale, timp de
cinci ani, însărcinarea de onoare de decan al corpului ataşaţilor
militari, s-a bucurat de o reală preţuire în comunitatea diplomatică
civilă şi militară din R.P. Ungară. Vreme de aproape un deceniu, cât am
servit în cadrul Ambasadei României la Budapesta, ca ataşat de presă şi
consilier cu probleme politice, drumurile noastre s-au intersectat zi de
zi, colaborând în multe împrejurări, în verificarea unor informării sau
în organizarea unor acţiuni protocolare ce implicau reprezentarea
ambasadei şi a statului român, întotdeauna precis şi riguros, dovedind o
experienţa profesională şi cunoaşterea realităţilor din ţara de
reşedinţa, colonelul Todericiu era un partener de nădejde de dialog şi
de acţiune, deopotrivă. Fiind un colaborator apropiat al celor trei
ambasadori care s-au succedat la conducerea ambasadei noastre în
deceniul deteriorării continue a raporturilor cu Ungaria, am putut
constata că relaţia şefului de misiune cu diplomatul militar era mai
mult decât oportună, şi au fost destule împrejurările în care
informaţiile ataşatului militar se dovedeau mai consistente... În
decembrie 1989, colonelul Todericiu, a acţionat pentru detensionarea
unor situaţii periculoase, asumându-şi, în lipsa unor indicaţii din
ţară, decizii menite să evite implicarea părţii române în provocări
generatoare de confuzii periculoase (încercarea de a pune pe seama
armatei române responsabilitatea pentru evenimentele de la Timişoara,
atribuirea unor provocări ce s-au dovedit a face parte din războiul
electronic etc.). Relatam într-un episod anterior, retragerea
ambasadorului român şi a ataşatului nostru militar de la ceremonia
primirii preşedintelui SUA, George Bush, la sosirea acestuia în vizita
oficială întreprinsă la Budapesta, în iunie 1989, gest de protest
motivat de prezenţa la locul ceremoniei a unui grup de cetăţeni unguri
purtând lozinci cu caracter iredentist. Aveam să aflu recent că
iniţiativa plecării de la această importantă acţiune protocolară a
aparţinut colonelului I.T. şi a fost considerată cu suspiciune de
conducerea ambasadei, temătoare ca ar fi putut afecta relaţiile
româno-americane, deşi motivul a fost explicat clar reprezentanţilor
Protocolului ungar şi ai Ambasadei americane prezenţi la ceremonie.
Ulterior, Bucureştiul avea să confirme corectitudinea gestului…
Remarcând, într-un interviu acordat în urma cu câţiva ani, valoarea
informaţiilor furnizate de ataşaţii militar I.T., în contextul
acţiunilor ce au precedat evenimentele din decembrie 1989, vice amiralul
Ştefan Dinu, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei Române, la acea
vreme, ţinea să evidenţieze că, în plan concret, acesta şi ataşatul
militar de la Belgrad au avut un mare roi în informarea Centralei,
ataşatul militar român la Budapesta, furnizând foarte multe date despre
pregătirile din Ungaria şi din alte ţări membre ale Tratatului de la
Varşovia, vizând o eventuală schimbare de regim în ţara noastră, Ungaria
fiind mai interesata în aceasta. Rapoartele colonelului I.T. despre
pregătirile unor detaşamente din unităţi ale armatei ungare pentru
acţiuni de lupta în munţi, ce puteau viza ţara noastră, vecinii unguri
neavând un relief muntos, sau cele despre schimbarea unor dispozitive pe
direcţia frontierei cu România şi crearea de grupe de observatori
indicau evoluţii defavorabile României venite din partea unui vecin şi
aliat din Tratatul de la Varşovia... Pe parcursul anilor, ataşatul
militar român a informat, la fel ca şi ambasada, despre accentuarea
politicii naţionaliste a părţii ungare (presă, istoriografie, declaraţii
ale unor politicieni) vizând Transilvania şi minoritatea maghiară din
România, urmărind discreditarea imaginii ţării noastre. Convergenţa
informaţiilor noastre şi verificarea lor cu terţe surse conduceau spre
concluzii deloc fericite pentru partea română, doar că măsurile ce se
impuneau întârziau să fie ferme şi ele nu mai erau la latitudinea BAM si
nici a Ambasadei... Doar un exemplu: atunci când ataşatul militar român
sesizează că la comemorarea de la monumentul de la Arad a generalilor
revoluţiei ungare de la 1848 au intrat în România un număr însemnat de
„oaspeţi din Ungaria” dar s-au întors acasă mult mai puţini, răspunsul
primit a fost că o bună parte au rămas la rudele din ţara noastră. Ne
aflam la 6 octombrie 1989, numărătoarea inversă fusese deja
declanşată...
***
Instituţia BAM (Biroul ataşatului militar) ocupa în clădirea ambasadei
din Calea Thokoly nr. 72 a capitalei ungare, o încăpere modestă ce nu
ascundea nici seifuri de oţel cu cifruri complicate şi nici ustensile
electronice de spionaj, deşi locatarul era cu siguranţă un versat ofiţer
de informaţii. Era, prin natura serviciului sau. un personaj singuratic,
dar atent şi binevoitor cu. noi, diplomaţii „civili” ce ne învecinam cu
ci; nu avea subordonaţi care să redacteze rapoarte cifrate şi nici măcar
o ordonanţă să-i perie uniforma, şi conducea un unic autoturism de
reprezentare şi de. teren - o Dacie de serie obişnuită, de culoare bej.
Cel mai interesant obiect din BAM Budapesta era însă o harta a Ungariei,
pe care era marcat frontul ofensivei româneşti desfăşurate în cel de al
doilea război mondial de către Armata l şi Armata 4, cu un efectiv total
de 210.000 militari, începând cu 24 septembrie 1944, când primele
unităţi ale Corpului de Cavalerie au depăşit frontiera româno-ungară, şi
până la 15 ianuarie 1945, când Corpul 7 Armată a ajuns în centrul
Budapestei, eliberând Gara feroviară Keleti şi o mare parte a zonei de
est a oraşului. (Nici un însemn pe clădirea gării, aflată la o distanţă
de câteva sute de metri de Ambasada României, nu evocă astăzi acele
evenimente, iar Monumentul eroilor sovietici, ridicat pe muntele Gelert,
nu face amintire şi la contribuţia aliaţilor români…).
Monumentul de la Mehkerek - comuna cu populaţie majoritară română,
Micherechi - marchează începutul acestui drum de lupte crâncene şi
jertfe grele, iar monumentul şi mormintele ostaşilor din cartierul
budapestan Rakosligct simbolizau, până de curând, încheierea
operaţiunilor armatelor române pe teritoriul Ungariei. Acest parcurs era
încă marcat, în anul 1980, de peste 150 de monumente comemorative, dar
şi de modeste locuri de veci colective sau individuale, în cimitirele
localităţilor unde s-au dus lupte crâncene cu trupele germane si
horthyste în retragere (vezi Harta). Pe parcursul anilor, unele dintre
aceste locuri sfinte pentru memoria jertfei de sânge a poporului român
pentru eliberarea poporului vecin au fost reorganizate, sistematizate
sau. pur şi simplu relocate, cum este cazul monumentului şi mormintelor
din cartierul Rakosliget, locul memorial unde timp de decenii s-a
desfăşurat ceremonialul oficial al comemorării eroilor militari români,
cu participarea Ambasadei României, în frunte cu şeful de misiune şi
ataşatul militar, şi a reprezentanţilor autorităţilor ungare.
Veneau să se reculeagă aici şi cetăţeni români, rude ale celor căzuţi,
colonelul Ioan Todericiu aprinzând, alături de ei, o lumânare-simbol al
recunoştinţei noastre. El va relata, peste ani, cu aceaşi emoţie cum, în
toamna lui 1984, o femeie simplă din Moldova, a găsit, după multe
căutări, în Rakosliget, mormântul omului ei drag, unde a împlinit
rânduiala creştină a rugăciunii pentru cei căzuţi în războaie şi a sădit
o floare la piatra de căpătâi. În anul 1986, la acelaşi monument, în
preajma Zilei Armatei Române - 25 Octombrie, un necunoscut venit din
ţară a sădit la fiecare mormânt un brăduţ şi a aşezat o placă pe care
era scris: „Din Carpaţi/ Am adus pentru voi/ O mâna de pământ şi un
brăduţ verde/ Dormiţi în pace bravi eroi!”. Pe drept cuvânt, se
întreabă, astăzi, fostul ataşat militar cum a fost cu. putinţă ca partea
română să accepte mutarea, în 1994, a întregului complex memorial
românesc într-un cimitir oarecare din Budapesta, însingurându-l, într-o
şi mai mare însingurare, într-un tărâm al indiferenţei colective...
Scriu aceste triste cuvinte, amintind cum, într-un alt loc din Ungaria,
la Tapiosuly, o mână criminală a alterat înscrisul de pe monumentul
eroilor eliberatori, din „Neuitată va rămâne memoria ostaşilor români”
în „„Uitată va rămâne memoria ostaşilor români”... Nefericitul acela nu
avea să ştie, pentru că nu a avut de la cine să înveţe, că monumentul
profanat de el, ca şi celelalte 150 de monumente ori modeste morminte
din margini de sate şi oraşe ungureşti sunt doar o mică parte a memoriei
colective a poporului român care a dat 42.000 de jertfe umane pentru
eliberarea Ungariei. Alături de ambasadorii ţării noastre, al căror
colaborator am fost în acei aproape zece ani serviţi la Budapesta, şi de
ataşatul militar român Ioan Todericiu, am parcurs, an de an, la
aniversarea zilelor naţionale, drumurile Ungariei, conform unui traseu
şi calendar riguros întocmite de Ambasadă şi BAM, pentru a depune
coroane de flori la toate monumentele şi cimitirele eroilor români. Ni
se alăturau, în anii buni ai „prieteniei bilaterale” autorităţile
locului, dar de prin a doua jumătate a anilor 80, se întâmpla, tot mai
des, ca la ora anunţată, conform programului convenit, simbolurile
recunoştinţei gazdelor să fi fost deja aşezate la obeliscuri, Ambasadei
române rămânându-i să-şi comemoreze eroii în totală solitudine;
actualitatea politică îşi punea astfel pecetea şi pe amintirea eroilor
eliberatori... În multe locuri, mai puţin umblate în mod obişnuit de
diplomaţi, am văzut însă oameni simpli îngrijind creştineşte mormintele
ostaşilor români şi am ascultat poveşti triste despre luptele
desfăşurate de trupele române, aruncate în cele mai cumplite puncte ale
bătăliilor de către noii noştri aliaţi...
***
Pensionat în anul 1990, colonelul Ioan Todericiu activează astăzi ca
vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Măria”,
organizaţie ce desfăşoară o acţiune susţinută pentru promovarea
tradiţiilor istorice şi perpetuarea memoriei eroilor neamului nostru,
care au luptat şi s-au jertfit de-a lungul veacurilor pentru apărarea
independenţei şi integrităţii României. În întâmpinarea sărbătoririi, la
1 Decembrie 2018, a Centenarului Marii Uniri, Asociaţia Naţională Cultul
Eroilor „Regina Măria”, acţionează în prezent pentru găsirea resurselor
financiare şi materiale necesare ridicării la Alba Iulia a unui monument
reprezentativ închinat luptei de veacuri a românilor pentru libertate şi
făurirea statului unitar.
„CEI DINAINTEA NOASTRĂ NE-AU DAT UN NEAM ŞI O ŢARA PE CARE AU APARAT-O
CU ENORME SACRIFICII, FIIND MEREU LA DATORIE, ÎNDEPLININD MISIUNILE CU
PROFESIONALISM ŞI DĂRUIRE PENTRU PREVENIREA ORICĂRUI PERICOL ŞI A
ACŢIUNILOR DUŞMĂNOASE ÎNDREPTATE ÎMPOTRIVA INTEGRITĂŢII, SUVERANITĂŢII
ŞI INDEPENDENŢEI PATRIEI NOASTRE. AM CREDINŢA CĂ CEI DE AZI VOR DOVEDI
ACEEAŞI DĂRUIRE ŞI ABNEGAŢIE PENTRU APĂRAREA MOŞTENIRII NAŢIONALE, A
FIINŢEI NEAMULUI NOSTRU ŞI VOR FI EXEMPLE DEMNE DE URMAT PENTRU CEI CE
VOR VENI ÎN VIITOR, RESPECTÂND DEVIZA: PATRIE. ONOARE. TRADIŢIE”.
Acesta este mesajul – o adevărată profesie de credinţă - cu care
diplomatul militar român, colonelul Ioan Todericiu, întâmpină Centenarul
Marii Uniri.
George ALBUŢ
|
|
