România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

DRAPELUL ROMÂNIEI

 

A străbătut istoria neamului însoţind, precum o icoană de credinţă, pe oştenul român căruia i-a deschis calea spre izbândă, i-a întărit hotărârea de a-şi spori forţele, i-a înrădăcinat convingerea că libertatea ţării se zideşte pe devotament, pe curaj şi eroism, pe spiritul de sacrificiu. Arborarea drapelului la marile ceremonii de aniversări şi comemorări ne înlănţuie sufletul cu evenimentul şi eroii celebraţi.

Prin însoţirea cu drapelul la marile sărbători ale poporului ducem mai departe icoana jertfelor străbunilor, care au crezut în dreptate şi adevăr, care şi-au primit tăria de a înfrunta moartea din scopul prea sfânt al libertăţii. Asemenea unei cronici a timpului, tricolorul poartă înscrisul despre faptele eroilor, păstrat ca un răboj sfânt în documentele muzeelor. Asemenea fapte de eroism sub drapel sunt păstrate în memoria timpului despre cele trei momente cruciale care au marcat consolidarea României ca neam şi teritoriu întregit: „În timpul Războiului de Independenţă din 1877- 78, eroismul ostaşilor români a fost stimulat permanent de drapelul românesc. În atacul din 30 august 1877, căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu a căzut la datorie în timp ce înfigea pe parapetul redutei Griviţa drapelul regimentului 8 linie. Ostaşii Regimentului 3 călăraşi au pătruns printre primii în Plevna, trecând înot apa Vidului, cu drapelul în frunte.

În urma faptelor de vitejie, într-o ceremonie solemnă desfăşurată la 8 octombrie 1878, au fost decorate drapelele de luptă. Unităţile participante la asediul Griviţei (Regimentul 6 infanterie de linie, Regimentele 6, 10, 13, 14 dorobanţi, Batalionul 2 şi 4 vânători, Regimentele 3 şi 7 călăraşi), la Smârdan şi Vidin (Regimentul 6 infanterie de linie, Regimentul 3 artilerie au primit Crucea Trecerii Dunării. Regimentul 13 dorobanţi a primit ordinul Steaua României, alături de alte trei regimente, iar Batalionul 2 vânători a primit Marea Cruce a ordinului Steaua României. Au mai fost decorate, între altele, Regimentul 9 dorobanţi şi Regimentele 4 şi 6 infanterie de linie. Drapelul Regimentului 6 infanterie de linie a mai primit la Galaţi, din partea principelui Obrenovici al IV- lea al Serbiei, medalia Bravura Militară (23 septembrie 1879)

Şi în Primul Război Mondial au avut loc jertfe pentru apărarea drapelului de luptă, ca simbol al datoriei de apărare a pământului ţării şi al onoarei militare. Garda drapelului din regimentul 83 infanterie „Neagoe Basarab” a înfruntat în octombrie 1916, o patrulă călare a armatei germane. Deşi i s-a retezat o mână, port-drapelul regimentului a rămas la locul luptei până în momentul în care ceilalţi soldaţi au sărit în ajutor şi au salvat drapelul. O lună mai târziu, Regimentul 1 infanterie „Dolj” s-a aflat într-o situaţie critică din cauza căreia s-a decis îngroparea drapelului în curtea unui ţăran din Izbiceni. El a fost recuperat după eliberarea României de sub ocupaţie străină, în toamna anului 1918. Regimentul 1 grăniceri s-a aflat, la rândul său, într-un moment dificil, cu prilejul luptelor din defileul Oltului. Atunci comandantul unităţii a hotărât îngroparea pajurei, iar flamura a fost înfăşurată în jurul corpului unui grănicer care s-a strecurat prin învălmăşeală. Steagul a fost repus pe hampă în Moldova şi a participat la campaniile din 1917. A fost decorat la sfârşitul războiului cu ordinul Mihai Viteazul, Crucea comemorativă a războiului 1916-198 şi medalia Victoria.

Multe alte drapele de luptă au fost decorate la terminarea războiului. Pentru a da numai câteva exemple, Regimentul 1 artilerie grea a primit ordinul Steaua României în grad de cavaler cu spade şi panglica Virtuţii Militare. Regimentul 4 artilerie a fost decorat cu ordinul Steaua României şi Crucea comemorativă a războiului 1916-1918. Regimentul 32 „ Mircea” a primit, la rândul său, ordinul „Mihai Viteazul”, Regimentul 70 infanterie, „ dând dovadă de cel mai frumos spirit de sacrificiu şi un puternic patriotism”, a primit ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a şi Crucea comemorativă 1916-1918.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, drapelele unităţilor evidenţiate în luptă au fost decorate, la rândul lor,în acţiunile de pe frontul de vest, Regimentul 6 artilerie antiaeriană şi Flotila 2 vânătoare au fost decorate cu ordinul Virtutea aeronautică cu spade. Ordinul Mihai Viteazul cu spade a fost primit, între alte unităţi, de către Regimentul 2 călăraşi, remarcat în luptele de pe Someş, Mureş şi Cehoslovacia, Regimentul 96 inanterie, care a forţat Tisa şi a eliberat Budapesta, Regimentele 18 artilerie şi 34 infanterie, Batalioanele 7 şi 8 vânători de munte”.(De la Wikipedia, enciclopedia liberă)

Tricolorul este astăzi ambasadorul României în întreaga lume. Stă aliniat cu steagurile statelor în cele mai importante foruri ale globului. Se înalţă când sportivii români urcă pe primul podium, flutură pe catargele româneşti ce străbat mări şi oceane, fâlfâie pe piscurile de pe mapamond cucerite de cutezanţă, spune lumii din toate aceste locuri că „ Noi suntem români!”

Ca sfânt simbol, este cântat în imn, este preamărit de literatură, este ilustrat de pictură.

Pentru toată această sfinţenie a Stindardului Românesc:

„Descoperă-te-n faţa drapelului ce vine,

Purtat de mâini voinice în sunet de fanfară!” (Victor Eftimiu, Tricolorul)

 

 Prof. Georgeta CIOBOTĂ