România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

General doctor NICOLAE IGNA

 

Generalul medic dr. Nicolae Igna a fost o personalitate pe nedrept uitată dar care în decursul timpului a contribuit foarte mult la viaţa ştiinţifică şi culturală a oraşului Alba Iulia.

S-a născut în jud. Hunedoara la Baiţă, în data de 25 XI. 1899, tatăl Nicolae fiind învăţător şi mama casnică.

Primii ani de şcoală îi face la Deva, unde urmează liceul real între anii 1914-1918 făcând şi completarea studiilor liceale la Oraştie la Liceul reformat la limba şi literatura română. În anul Marii Uniri, 1918, se înscrie la Facultatea de medicină din Budapesta. După Unire în anul 1919 se transferă la Bucureşti, tot la facultatea de medicină dar nemaiavând sprijinul tatălui său care a decedat. S-a transferat la Institutul medico-militar pe care îl termină cu rezultate excelente în anul 1925. În acelaşi an obţine şi doctoratul în medicină. Este repartizat în acelaşi an la Spitalul Militar din Alba Iulia. În anul 1926 este medic internist la Spitalul orăşenesc din oraş. În anul 1927 a fost şeful serviciului Chirurgical asigurând şi serviciile medicale pentru Oficiul Poştal. Între anii 1933 -1940 a fost medicul Liceului Mihai Viteazul, actualul Horea Cloşca şi Crişan. Tot în anul 1933 este numit medic şef al regimentului 91 Infenterie Alba Iulia. Din anul 1937 este numit ca medic şef la Spitalului Militar Districtual şi locţiitor al comandantului, fiind în acelaşi timp şi şeful Serviciului medical de boli contagioase şi radiologie. În timpul celui de al doilea război mondial este detaşat ca medic şef al Ambulanţei Diviziei 17. Din anul 1940 a fost şi preşedintele Colegiului Medicilor din judeţul Alba. În anul 1941 este trimis pe front ca medic şef la Ambulantei 38 Vânători de munte. În ordinele de zi ale armatei şi foile sale calificative se găsesc doar cuvinte de laudă despre organizarea acestei ambulanţe şi profesionalismul medicului care o conduce. A fost un om de mare omenie şi milă creştină, îngrijind deopotrivă soldaţi ruşi luaţi prizonieri, soldaţi germani dar şi populaţia civilă. A avut admiraţia trupei dar şi aprecierea civililor pe care i-a îngrijit. A salvat mii de vieţi, fiind atât de dedicat bolnavilor încât a ajuns şi în situaţia de a îngriji răniţi sub focul artileriei inamice. În anul 1943 este declarat accidentat de război dar este menţinut în activitate pe timp de război. În cursul anului 1944 a condus Spitalul Militar din Alba Iulia îngrijind răniţi din bătăliile care s-au dus în perioada respectivă. În anul 1946 a ajuns la gradul de general de Brigadă şi este trecut în rezervă. Pentru activitatea sa ca medic militar a primit mai multe ordine şi medalii. După trecerea în rezervă a condus Dispensarul TBC până în anul 1960 când decedează în luna Mai.

A fost căsătorit cu Viorica Bariţiu, având doi copii: pe Nicolae şi el un apreciat medic chirurg şi fiica Ileana.

În decursul celor 35 de ani pe care generalul Igna i-a trăit în Alba Iulia a avut o activitate bogată atât în domeniul medicinei dar şi al arheologiei, filateliei,  desenelor de ex-libris, fiind proprietarul unei biblioteci impresionante.

În anul 1943 a donat un fond important de carte contribuind astfel la deschiderea actualei biblioteci „Lucian Blaga”.

Pregătirea medicală a dr. Igna a fost la cele mai înalte cote fiind invitat la multe congrese şi conferinţe medicale. A publicat mai multe studii medicale din a căror diversitate amintim doar câteva:

- Cercetări statistice asupra guşei

- Gazele de luptă, clasificarea lor şi efectele asupra organismului

- Consideraţii asupra tetanosului

- Arsurile cu fosfor

- Cazuri clinice tratate cu penicilină.

     Din istoria medicinei putem aminti:

- Despre şarpe, simbolul medicinei

- Un post de prim ajutor în armata lui Traian în timpul războaielor daco-romane.

- Misiunea franceză în România

- Un medic italian la Alba Iulia  în sec. XVI

- Tratamentul tuberculozei în Ardeal în sec. XVII.

A avut studii şi despre medicina populară dar şi de arheologie devenind un pasionat arheolog fiind coptat în consiliul de conducere al Muzeului.

Cât timp a funcţionat ca medic militar, acasă a avut un cabinet medical particular fiind foarte căutat iar aprecierile albaiulienilor au fost totdeauna la superlativ. Pentru cât mai bune rezultate şi-a adus din Germania cu mari cheltuieli un aparat radiologic, fiind primul de acest fel din zona noastră.

În decursul timpului a făcut parte din numeroase societăţi medicale printre care şi asociaţia Franco-Română primind şi Ordinul „Palm l’Academie Francaise” al Academiei Franceze. Trebuie să amintim că a fost şi membu al „ASTREI” contribuind astfel la deşteptarea culturală a românilor.

Acestea sunt doar o parte din bogata activitate a generalului dr. Nicolae Igna iar pentru aceasta „Fundaţia Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României” va face în continuare eforturi pentru a-i face cunoscuţi pe cei care în decursul timpului au avut activităţi deosebite în oraşul nostru.

Fundaţia „Alba lulia 1918...” este profund recunoscătoare domnului ing. Igna Bota Marian, propritarul actual al casei, care a suportat integral cheltuielile pentru această placă comemorativă - realizată de artistul plastic prof. Romi Adam.

TODOR   Vasile

Fundaţia „Alba lulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României”