|
Împreună cu fraţii
lor de peste Munţi românii ardeleni – apărători fermi ai Marii Uniri din
1918
Pregătirea
spirituală şi dezvoltarea conştiinţei de neam
Românii ardeleni alături de fraţii lor
buni de peste Carpaţi, din Moldova, Muntenia, Dobrogea, Basarabia şi
Bucovina au ştiut din totdeauna şi întotdeauna că transilvănenii,
muntenii, moldovenii, dobrogenii şi bănăţenii sunt fraţi buni,
având aceleaşi tradiţii, obiceiuri, aceiaşi limbă, cântece, jocuri şi
dansuri comune, unele cu elemente specifice privind zona folclorică de
unde provin, îndeosebi privind portul de o frumuseţe şi diversitate
încântătoare. Ei sunt fraţi buni cu oltenii, basarabenii şi bucovinenii,
vorbitori ai aceleiaşi limbi – limba română. Ei ştiu cu toţii „că de
la Râm se trag”, adică de la maica Romă şi geto-daci, de la
Burebista şi Decebal şi împăratul Traian. Cronicarii,
Grigore Ureche, Ion Neculce, Miron Costin,
Nicolae Milescu Spătarul şi alţii au întărit ideea de unitate şi
coeziune naţională, unitatea de limbă a tuturor românilor, cei mai vechi
şi numeroşi locuitori în spaţiul carpato-danubiano-pontic, situaţi de o
parte şi alta a Carpaţilor.
Românii transilvăneni au contribuit la
Marea Unire din 1918 prin luptele duse de deputaţii români în
Parlamentul ungar de la Budapesta în care şi-au exprimat continuu
aspiraţia legitimă de unitate naţională cu românii din Vechiul Regat. Ei
au luat o poziţie fermă împotriva politicii de maghiarizare forţată a
românilor, practicată de guvernele de la conducerea Ungariei între
1867-1918, a lipsei de drepturi politice, prin cuvintele şi discursurile
ţinute în parlamentul budapestan, de Vasile Lucaciu, Ştefan
Ciceo-Pop, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod,
Teodor Mihali, Vasile Goldiş, Aurel Vlad şi mulţi
alţii. Ei au ţinut o legătură strânsă cu marii patrioţi ai Regatului
României: Take Ionescu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea,
V.A. Urechia, Ion I.C. Brătianu, cu marele istoric Nicolae
Iorga.
Transilvania a contribuit la Marea Unire
prin învăţaţii săi care au trecut Munţii la fraţii lor din Moldova şi
Muntenia, apoi în România Mică, prin poeţii şi scriitorii, oamenii
politici şi de cultură: Gheorghe Lazăr, Andrei Mureşanu,
Aron Pumnul, Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian,
August Treboniu Laurian, George Coşbuc, Ioan Slavici,
Ştefan Octavian Iosif, Liviu Rebreanu, Octavian Goga
şi alţii, care prin opera şi activitatea lor deosebită, prin versuri şi
cuvântul scris în presă şi proză, au răspândit în toate provinciile
locuite de români, flacăra vie a unităţii de neam, limbă şi tradiţii.
Românii ardeleni au contribuit la Marea
Unire prin pregătirea măreţei Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1
Decembrie 1918, la care peste o sută de mii de oameni au votat
într-un cuget şi o simţire, Unirea fără nici o condiţie cu Patria Mamă.
Acesta a fost un act de voinţă politică, dorit şi visat de secole spre a
scăpa din ghearele celor două imperii reacţionare: Habsburgic şi
Austro-Ungar. Desigur trebuie să apreciem şi activitatea minorităţilor.
Saşii, şvabii şi evreii ca minorităţi au recunoscut în 1919 la Mediaş,
Timişoara şi Bucureşti actul de dreptate istorică şi de Unire a
românilor ardeleni cu Ţara Mamă – România, prin documentele adoptate la
Mediaş, Timişoara şi Bucureşti. O parte a reprezentanţilor secuilor au
recunoscut Unirea de la 1918 ca un act legitim. Peste 93% din locuitorii
Transilvaniei istorice au recunoscut în 1919-1920 Marea Unire. Este o
majoritate zdrobitoare ce nu mai poate fi contestată ca nelegitimă,
juridică şi plebiscitară. Este un adevăr istoric indubitabil ce mai este
contestat doar de minţi bolnave, nostalgice, dominate de o gândire
medievală.
Bineînţeles, românii din Transilvania au
contribuit la Marea Unire prin jertfele de sânge ale vitejilor săi, care
cu sutele şi zecile de mii au alergat să lupte pentru apărarea acesteia
cu arma în mână, cot la cot cu fraţii lor din Regatul României. Au
răspuns în 1919 la Ordinele de Chemare nr. 167 şi 914 cu un entuziasm
greu de descris.
Subiectul nostru are o însemnătate
deosebită din punctul de vedere al cunoaşterii, din cel puţin
cinci motive: a) în perioada comunistă din varii
motive tema nu a fost abordată decât sporadic b) în opinia
publică se manifesta o percepţie greşită, cum că fraţii noştri
„regăţenii” ne-ar fi eliberat de sub unguri. Ori lucrurile nu stau chiar
aşa. c) În studiile publicate până în 1990, se
spuneau foarte puţine lucruri despre activitatea militară a
Consiliului Dirigent, despre rolul gărzilor naţionale române din
Transilvania, o adevărată Armată, până la sosirea Armatei
Române din Regat; d) Nu se spunea decât tangenţial şi fără
prea multe argumente despre mobilizarea românilor ardeleni în
Diviziile 16, 18, 20 şi 21 Infanterie,
a voluntarilor şi jandarmeriei; e) Locul şi
rolul românilor ardeleni nu era evidenţiat în structurile militare,
forţa lor de acţiune şi insistenţa lor pentru a participa direct la
apărarea Marii Uniri, inclusiv cu arma în mână împotriva celor ce nu
vroiau să recunoască acest act profund democratic. Nu se spunea
mai nimic despre bătăliile şi luptele la care au participat Diviziile 16
şi 18 Infanterie ardelene în operaţiile de pe Munţii Apuseni, de la
Tisa, din Ungaria. Nu se arăta marele efort depus de românii ardeleni
pentru întronarea ordinii şi a liniştii publice în acest spaţiu imens al
Transilvaniei, despre rolul lor de preîntâmpinare a bolşevismului din
Ungaria, contracararea propagandei acestuia.
Măsurile imediate întreprinse de
Consiliul Dirigent al Transilvaniei în cooperare cu Marele Cartier
General Român
Pentru a înţelege şi clarifica rolul
jucat de românii ardeleni în apărarea Marii Uniri, trebuie să luăm în
consideraţie următoarele şapte considerente ce converg între ele.
a)
Cunoaşterea activităţii militare a
Consiliului Dirigent al Transilvaniei în general, a Resortului
Armatei şi Siguranţei Publice în special, precum şi cooperarea
dintre aceste două structuri şi Comandamentul Trupelor din Transilvania1 (C.T.T.),
care în unele documente apare cu denumirea de Armata „TRANSILVANIA”;
b)
Abordarea istorică şi militară a
activităţii Comandamentului General Teritorial Sibiu şi relaţia
cu Ministerul de Război2 al
României întregite;
c)
Clarificarea şi evaluarea activităţilor
militare întreprinse de „Secţia VI şi VII2 Organizare”
şi transformarea lor în Comandamentele Corpurilor 6 şi 7 Armată;
d)
Mobilizarea în 1919 a românilor ardeleni
şi constituirea Marilor Unităţi şi unităţi a Corpului Voluntarilor
Ardeleni şi a Jandarmeriei:
1) Constituirea Corpurilor VI şi
VII Armată, cu sediul la Cluj şi Sibiu3;
2) Constituirea şi compunerea pentru
luptă a Diviziilor 16, 17, 18, 19, 20 şi 21 Infanterie ardelene4;
organizarea regimentelor, batalioanelor şi companiilor;
3) Mobilizarea şi constituirea
unităţilor de voluntari români ardeleni şi bănăţeni5;
4) Constituirea unităţilor şi
subunităţilor de jandarmi6.
e)
Participarea Diviziilor 16 şi 18
Infanterie ardelene în operaţia ofensivă din 16-18 aprilie 1919 de pe
Munţii Apuseni, ulterior în operaţia de acoperire pe Tisa7;
f)
Operaţiunile marilor unităţi şi
unităţilor militare ardelene de la declanşarea ofensivei ungare din 20
iulie 19198;
Rolul lor militar în contracararea ofensivei ungare de-a lungul râului
Tisa;
g)
Punerea bazelor marilor unităţi şi
unităţilor româneşti din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş care
vor garanta apărarea Marii Uniri pe timpul revizionismului promovat de
Ungaria în perioada interbelică: stabilirea garnizoanelor de dislocare,
comenduirilor de garnizoană, spitalelor militare, poligoanelor pentru
instrucţie, trageri, tabere de instrucţie şi altele. Stabilirea
patrimoniului şi averilor acestora: clădiri, intravilan şi extravilan,
terenuri de instrucţie, terenuri montane pentru alpinism, cabane,
păşuni, terenuri pentru fânaţe necesare cavaleriei, grădini de
zarzavaturi, fântâni ş.a. Acestea au intrat în subordinea
Comandamentelor Corpurilor 6 Armată (Cluj), 7 Armată (Sibiu), a
Comandamentului Teritorial Cluj9,
unităţilor de jandarmi, poliţie şi pompieri, a celor de grăniceri şi
alte forţe ale sistemului naţional de apărare.
Apărarea Marii Uniri era un drept
fundamental şi o obligaţie a românilor ardeleni, la fel ca azi
1. Resortul Armatei şi Siguranţei
Publice s-a constituit în
structura de fiinţare a Consiliul Dirigent. Consiliul Dirigent s-a ales
după ce iniţial Adunarea Naţională de la Alba Iulia a stabilit şi ales
componenţa Marelui Sfat Naţional din cei 1228 de delegaţi
aleşi în mod democratic pe plan local şi împuterniciţi cu
credenţionale scrise. Marele Sfat Naţional urma să fie format din
250 de membri, dintre care 200 să fie aleşi de Marea Adunare imediat,
iar restul de 50 să fie cooptaţi după constituirea Marelui Sfat. Deşi
s-a hotărât alegerea a 200 de membri, lista notată a cuprins în final
212 membri10,
din care cei mai mulţi erau jurişti (99) şi preoţi (39).
Marele Sfat Naţional
s-a constituit la 2 decembrie 1918, la Alba Iulia. Misiunea lui era să
gestioneze şi să conducă în colaborare cu consiliile naţionale locale
treburile administrative şi judiciare ale Transilvaniei până la
promulgarea de către Parlamentul României a legii de unire cu Statul
Român.
În componenţa Consiliului Dirigent
făceau parte: episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu,
Vasile Goldiş, Ioan Suciu, Aurel Lazăr şi dr.
Nedelcu11.
Aceştia constituiau Comisiunea de candidare. Marele Sfat
Naţional a stabilit pe următorii 15 membrii ai Consiliului Dirigent:
dr. Iuliu Maniu ca preşedinte, dr. Ştefan Ciceo-Pop, dr.
Victor Bontescu, dr. Aurel Vlad, dr. Aurel Lazăr,
dr. Emil Haţieganu, Vasile Goldiş, dr. Romul Boilă,
dr. Alexandru Vaida-Voevod, dr. Ioan Suciu, Ioan Flueraş,
Iosif Jumanca, dr. Vasile Lucaciu, dr. Valer Branişte
şi Octavian Goga12.
Aceştia au depus jurământul în cadrul aceleiaşi şedinţe elective în faţa
episcopului Ion Papp (Pop s.n.). „În Consiliul Dirigent erau 10
membri ai Partidului Naţional Român, 2 ai Partidului Social Democrat din
Transilvania şi Banat şi 3 independenţi”13.
Romul Boilă, membru în Consiliul Dirigent „considera că 13 erau
membri ai Partidului Naţional Român şi 2 ai Partidului Social Democrat”14.
Din punct de vedere al profesiei, 7 din membrii Consiliului Dirigent
erau avocaţi, unul judecător, 3 publicişti, 2 muncitori, 1 preot şi 1
proprietar15.
Consiliul Dirigent, un fel de guvern
provizoriu al Transilvaniei a funcţionat începând cu 2 decembrie
1918 până la 10 aprilie 1920, când s-a desfiinţat „de iure et de facto”.
A funcţionat timp de 496 de zile şi a ţinut 256 de şedinţe16.
În cele 256 de şedinţe a rezolvat un număr foarte mare de probleme de
ordin administrativ, juridic, politic, economic şi militar, inclusiv
probleme curente ale dezvoltării economico-sociale, de normalizare a
întregii vieţi economico-sociale din Banat, Crişana, Maramureş,
Transilvania şi părţile ungurene, inclusiv de ajutorare a populaţiei
înfometate din Ungaria în timpul guvernului comunist condus de Bela
Kun-Garbai al Republicii Sfaturilor Ungare. Consiliul Dirigent avea ca
organ de presă „Gazeta Oficială”, ce a apărut între 2
decembrie 1918-31 martie 1920, în 99 de numere în limba română17.
De la 1 iulie 1919 „Gazeta Oficială” a apărut şi în limba
germană, iar într-o formă prescurtată, din 13 martie 1919 şi în limba
franceză18.
La Resortul Armatei şi Siguranţei
Publice a fost numit şef, dr. Ştefan Ciceo-Pop, care era şi unul din cei
4 vicepreşedinţi ai Consiliului Dirigent. Dr. Ştefan Ciceo-Pop
îndeplinea şi funcţia de comandant al Comandamentului Gărzilor Naţionale
Române din Transilvania, iar şef de stat major îl avea pe maiorul
Alexandru Vlad.
Cele două funcţii au fost contopite la
17 decembrie 1918, aşa cum reiese din Nota Circulară nr. 9519,
prin care Ştefan Ciceo-Pop anunţa „contopirea comenzii supreme a
gărzilor naţionale în Consiliul Dirigent, cu Şeful Armatei şi Siguranţei
Publice”20.
Resortul Armatei şi Siguranţei Publice a funcţionat până în 5/18
ianuarie 1919, când în baza Decretului-lege nr. 3632 din 11/24 decembrie
1918, toate problemele de natură militară vor fi preluate de
Comandamentul General Teritorial Sibiu. Real acest resort va mai
funcţiona încă 25 de zile până când Comandamentul Teritorial Sibiu îşi
va prelua din mers toate atribuţiile. La aceeaşi dată, 11/24 decembrie
1918 pentru conducerea operaţiunilor militare împotriva armatei ungare,
la Sibiu se va constitui Comandamentul Trupelor din Transilvania
(C.T.T.).
Resortul Armatei şi Siguranţei Publice a
avut un mare rol în pregătirea gărzilor naţionale române pentru a-şi
îndeplini misiunile de apărare a ordinii şi liniştii publice, a avutului
obştesc în plan local, la nivelul oraşelor, comunelor şi satelor.
Gărzile naţionale române au reprezentat „adevărata Armată a
Transilvaniei, până la sosirea marilor unităţi şi unităţi din Regatul
României (...), care timp de trei luni de zile (octombrie 1918-ianuarie
1919), au avut un rol hotărâtor în apărarea Marii uniri a Banatului,
Crişanei, Maramureşului, Transilvaniei şi părţilor ungurene cu Ţara
Mamă-ROMÂNIA”21.
2. Comandamentul General Teritorial
Sibiu, s-a înfiinţat
la 11/24 decembrie 1918 îl va avea comandant pe generalul de divizie
Ioan Boeriu22.
Misiunea sa principală a fost de a prelua treptat toate atribuţiile
militare de la Resortul Armatei şi Siguranţei Publice. Era subordonat
Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Răspundea de „organizarea şi
disciplina” gărzilor naţionale. A trecut la crearea şi organizarea
forţelor armatei ardelene, pregătirea ordinelor de chemare şi
mobilizare. Notele şi ordinele sale circulare vor apărea în
„Gazeta Oficială” fiind semnate de Iuliu Maniu ca preşedinte al
Consiliului Dirigent, ori de generalul Ioan Boeriu comandantul Armatei
ardelene23.
Şef de stat major al acestui comandament a fost numit colonelul Dănilă
Papp (Pop s.n.)24,
viitor general şi comandant al Corpului 6 Armată din Cluj în perioada 1
aprilie 1924 - 1 aprilie 1930.
Până la 28 februarie 1919, Comandamentul
General Teritorial Sibiu a trecut la organizarea trupelor ardelene: 8
regimente de infanterie la: Sibiu (R. 98 I.), Braşov (R.
89 I.), Alba Iulia (R. 91 I.), Orăştie (R. 92 I.),
Cluj (R. 83 I.), Dej (R. 81 I.), Tg. Mureş (R. 82 I.)
şi Bistriţa (R. 84 I.); a 3 unităţi organice:
Batalionul tehnic Alba Iulia, Regimentul 35 Tunuri Sibiu, Regimentul 36
Obuziere Sibiu; constituirea Corpului de Voluntari Români Ardeleni
cu: Regimentul nr. 1 „Avram Iancu” cu forţe dislocate la
Cluj (58 ofiţeri; 1198 trupă), Târgu Mureş (28 ofiţeri, 718 trupă),
Bistriţa (6 ofiţeri, 230 trupă), Vidra de Sus (5 ofiţeri, 232 trupă).
Avea în total 97 ofiţeri şi 2.378 trupă. Regimentul Nr. 2 „Alba
Iulia” (61 ofiţeri, 1643 trupă) cu dislocări de oameni la Alba Iulia
(27 ofiţeri, 508 trupă), Petroşani (17 ofiţeri, 522 trupă), Miercurea
Ciuc (9 ofiţeri, 313 trupă), Ditrău (8 ofiţeri, 300 trupă).
Regimentul de voluntari „Beiuş” (68 ofiţeri, 2300 trupă)25 şi
Regimentul Infanterie „Horea” la Odorheiu Secuiesc (45
ofiţeri, 1268 trupă). Au mai fost constituite până la 27 martie 1919:
Batalionul 16 Vânători (Miercurea Ciuc) Batalionul 18
Vânători (Târgu Secuiesc), Regimentul 31 Tunuri (Cluj)
şi Regimentul 32 Obuziere (Cluj). Pentru o bună reuşită a
mobilizării s-a păstrat numeraţia avută de unităţile militare înainte de
1918.
Au fost puse bazele jandarmeriei
în Transilvania, astfel: Regimentul de jandarmi Braşov cu 5 companii,
câte una la Braşov, Făgăraş, Sighişoara, Sf. Gheorghe, Sânmărtin;
Regimentul de jandarmi Cluj cu 5 companii: Cluj, Dej. Tg. Mureş,
Bistriţa, Baia Mare; Regimentul de jandarmi Arad (provizoriu la Deva) cu
3 companii, la: Arad, Deva şi Orăştie26.
La data de 28 februarie 1919 efectivele
intrate în compunerea trupelor ardelene erau, în total: 954 ofiţeri şi
15.124 trupă, din care, infanterişti (584 ofiţeri, 5367 trupă),
voluntari (226 ofiţeri, 6321 trupă); cele 3 unităţi organice (54
ofiţeri, 284 trupă), jandarmeria (90 ofiţeri, 3152 trupă)27.
Comandamentul General Teritorial Sibiu a
stabilit concepţia sa în legătură cu măsurile practice necesare,
cuprinsă în proiectul intitulat „Principii pentru organizarea
militară în Ardeal, Banat şi Ţara Ungurească”28,
proiect ce a fost supus examinării Ministerului de Război. În acest scop
s-au făcut mai multe consfătuiri, întâlniri şi discuţii între Iuliu
Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent şi generalul de corp de armată
Constantin Prezan, şeful Marelui Cartier General de la Bucureşti29,
dar şi o serie de generali şi ofiţeri superiori de la Comandamentul
General Teritorial Sibiu precum Ioan Boeriu, Dănilă Pop, Ioan Ilcuşu,
Iosif Iacobici ş.a., care cunoşteau mult mai bine situaţia din
Transilvania.
În cadrul documentului mai sus menţionat
se propunea înfiinţarea armatei ardelene, subordonată Ministerului de
Război al României, structurile militare (marile unităţi şi unităţile),
garnizoanele de constituire, încadrarea cu ofiţeri a plutoanelor,
companiilor, batalioanelor şi regimentelor, listele cu comandanţii de
divizii şi regimente, listele cu ofiţerii de stat major, dotarea cu
armament, locurile de redislocare în raport de situaţia militară
existentă, reducerea treptată a rolului gărzilor naţionale, inclusiv
des-fiinţarea lor, preluarea atribuţiilor acestora de către jandarmi
etc.
3. “Secţia Organizare nr. VI, VII”
“Secţia Organizării nr. VI şi VII” va fi
inclusă în ordinea de bătaie a Ministerului de Război30.
Menirea “Secţiei Organizării VI şi VII” era de a înfiinţa diviziile şi
regimentele ardelene şi de a pune bază Comandamentelor Corpurilor 6 şi 7
Armată, odată cu depăşirea aliniamentului Munţilor Apuseni. Cele două
comandamente vor lua în subordine, începând cu luna iulie 191931,
pe rând marile unităţi şi unităţi ardelene, dispuse înapoia
dispozitivului operativ al Comandamentului Trupelor din Transilvania.
Menirea lor era să creeze structurile militare pentru condiţii de pace,
după încheierea tratativelor Conferinţei de Pace de la Paris din
1919-1920.
“Secţia de Organizare nr. VI şi
VII” se va înfiinţa prin “Deciziunea Ministerială” nr. 65 din 24
februarie 1919, la Sibiu. Avea drepturile şi îndatoririle unui
comandament de corp de armată. Şef al secţiei a fost numit generalul de
divizie Ioan Boeriu, iar ajutor generalul de brigadă Dănilă Papp (Pop
s.n.).
4. Comandamentul Trupelor din
Transilvania (Armata “Transilvania”)
A fost înfiinţat printr-un ordin al
Marelui Cartier General încă din 30 noiembrie/13 decembrie 191832 ca
şi comandament unic, “eşalon Armată”, pentru conducerea
acţiunilor operative. Iniţial au trecut în Transilvania Divizia 7
Infanterie şi Divizia 1 Vânători, ulterior încă 2 divizii: Divizia 6
Infanterie şi Divizia 2 Vânători. Fâşia lor de acţiune se lărgise foarte
mult, inclusiv depărtarea faţă de Marele Cartier General Român (M.C.G.).
Era nevoie de o nouă structură de “tip Armată” care să coordoneze şi să
conducă unitar trupele. Sediul Comandamentului a fost stabilit la Sibiu,
începând cu 11/24 decembrie 1918. Ulterior acesta s-a mutat la Cluj,
apoi la Oradea.
În fruntea Comandamentului Trupelor din
Transilvania, comandant a fost numit la 11/24 decembrie 1918 generalul
de brigadă Traian Moşoiu33,
originar din Bran, iar şef de stat major generalul de brigadă Ştefan
Panaitescu, primul fost comandant al Diviziei 7 Infanterie, cel de-al
doilea comandant al Brigăzii 40 Infanterie din Divizia 15 Infanterie.
Acest Comandament de Armată a pregătit şi condus operaţiunile de apărare
a Marii Uniri, împotriva Ungariei de pe aliniamentul Munţilor Apuseni,
până la Budapesta. Misiunea lui fundamentală a fost aceea de apărare a
Marii Uniri ca act profund democratic şi întronarea administraţiei
româneşti în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş şi părţile
ungurene.
5. Corpurile VI şi VII Armată.
Corpul VI Armată (Cluj)
s-a reînfiinţat în anul 1919 prin Decretul-Lege nr. 345/27 ianuarie/7
februarie 1919 şi “Decizia Ministerială” nr. 40/26.01.191934 şi
practic a început să funcţioneze la 12 iulie 1919. Primul comandant a
fost generalul de divizie Nicolae Petala. Avea în subordine Diviziile 16
Infanterie (Bistriţa), 17 Infanterie (Oradea), 20 Infanterie (Tg. Mureş)
şi cercurile de recrutare: Beiuş, Bistriţa, Cluj, Odorhei, Tg. Mureş,
Oradea, Satu Mare şi Sighetu Marmaţiei.
Corpul VII Armată (Sibiu)
s-a înfiinţat concomitent cu Corpul VI Armată. Avea în compunere
Diviziile 18 şi 20 Infanterie şi cercurile de recrutare: Sibiu, Alba,
Făgăraş, Târnava Mică, Târnava Mare, Braşov şi Deva35.
Cele două comandamente de corp de armată
vor fiinţa până în 1939, când datorită declanşării celui de-al Doilea
Război Mondial vor fi desfiinţate şi transformate în Comandamente de
Armată: Armata 1 (la Cluj) şi Armata 4 (Deva).
În perioada interbelică C. 7A. (Sibiu) a
avut în subordine şi marile unităţi şi unităţile dislocate în Banat, cu
zonă de responsabilitate de la râul Crişul Alb până la Orşova.
La Conferinţa de Pace de la Paris
(1919-1920) s-a hotărât ca la armatele tuturor statelor beligerante,
eşalonul “Armată” să fie desfiinţat. Singura ţară care nu a
respectat această decizie a fost Germania, care după 1933, odată cu
venirea la putere a lui Hitler a încălcat hotărârile Conferinţei de Pace
de la Paris, trecând la o înarmare făţişă şi militarizarea ţării.
6. Constituirea Diviziilor 16, 17,
18, 19, 20 şi 21 Infanterie ardelene.
În prima fază s-au înfiinţat doar două
divizii – 16 şi 18 Infanterie ardelene în baza “Deciziunii Ministeriale”
nr. 40 din 26 ianuarie/8 februarie 1919 şi a Decretului-Lege nr. 345/25
ianuarie/7 februarie 191936.
Înfiinţarea celor două divizii prin completarea cu efective s-a făcut
prin Ordinul de chemare nr. 167, emis de Consiliul Dirigent, prin
recrutarea contingentelor 1896, 1897, 1898 în zilele 17 februarie, 3 şi
8 martie 191937.
Divizia 16 Infanterie a încorporat 339 ofiţeri şi 10.507 trupă, iar
Divizia 18 Infanterie ardeleană, 421 ofiţeri şi 11.241 trupă38.
Până la 3 aprilie 1919 au fost mobilizaţi şi Corpul Voluntarilor; 334
ofiţeri şi 8.450 trupă39;
jandarmii = 117 ofiţeri şi 4387 trupă40.
La data de 3 aprilie 1919 efectivele Armatei “TRANSILVANIA” numărau
35.796 oameni, din care 1.211 ofiţeri şi 34.583 trupă41.
La 13 aprilie 1919 efectivele au crescut la partea operativă (P.O.) şi
partea sedentară (P.S.) la 55.597oameni42.
În luna mai 1919 au fost mobilizate în
etape Diviziile 20 şi 21 Infanterie, astfel: D. 20 I. avea 306 ofiţeri
şi 9.525 trupă, iar D. 21 I. cu 323 ofiţeri şi 8233 trupă43.
Ele vor spori efectivele Armatei “Transilvania” care vor ajunge la 1825
ofiţeri şi 73.984 trupă44.
Pentru D. 20 şi 21 I. au fost mobilizaţi tinerii născuţi în 1893, 1892
şi 1891 şi cei între 1899-1894 rămaşi după constituirea părţilor
sedentare ale D. 16 şi 18 I. Mobilizarea s-a executat în baza
Ordinului de chemare nr. 914 al Consiliului Dirigent şi s-a încheiat
la 24 mai 191945.
Divizia 17 Infanterie (Oradea) se va
constituit treptat în 1919-1920, după încetarea ostilităţilor dintre
România şi Ungaria. Sediul Comandamentului diviziei a fost stabilit în
garnizoana Oradea.
Principalele forţe ale D. 16 I.
(Bistriţa) erau dislocate astfel: B. 16 V. (Miercurea Ciuc), R. 81 I.
(Dej), R. 82 I. (Tg. Mureş), R. 83 I. (Cluj), R. 84 I. (Bistriţa), R. 31
Art. (Cluj), R. 32 Ob. (Cluj). Divizia 16 Infanterie mai avea în
compunere: Secţia telegrafie / B. 16 Pi., Compania Pioneri, Secţia
Ambulatorie, Brutăria de Campanie, Divizionul de Călăraşi, Spitalul
Diviziei (Bistriţa), Batalionul 16 Pioneri46.
Sediul Comanda-mentului D. 16 I. a fost stabilit în oraşul Bistriţa.
Principalele forţe ale D. 18 I. (Sibiu)
erau dislocate astfel: B. 18 Vânători (Tg. Secuiesc), R. 89 I. (Braşov),
R. 90 I. (Sibiu), R. 91 I. (Alba Iulia), R. 92 I. (Orăştie), R. 35 Art.
(Sibiu), R. 36 Ob. (Sibiu). Divizia 18 Infanterie mai avea în compunere:
Secţia telegrafie / B. 18 Pi., Compania Pioneri, Secţia Ambulatorie,
Brutăria de campanie, Divizionul de Călăraşi, Spitalul Diviziei
(Braşov), Batalionul 18 Pioneri48.
În luna mai 1919, la D. 16 I. comandant
era generalul Alexandru Hanzu, născut în 1871 la Cacova Sibiului, şcolit
la Academia Militară din Viena, iar şef de stat major
locotenent-colonelul (sas) Artur Phleps. La D. 18 I., comandant era
generalul Dănilă Papp (Pop s.n.), şef de stat major locotenent-colonelul
Iosif Iacobici49,
ambii cu studii militare superioare în Austria.
La 20 iulie 1919 comandant al D. 20 I.
era generalul Mihail Darvari, şef de stat major locotenent-colonel Ilie
Partenie50.
La D. 21 I., comandant era generalul D. Glodeanu, şef de stat major
locotenentul-colonel D. Papazoglu51.
La o parte din regimente şi unităţile de divizie au fost numiţi în
funcţii de comandă ofiţeri superiori şi inferiori din rândul saşilor şi
şvabilor, care au acceptat funcţiile respective. Spre exemplu, comandant
al R. 83 I. (Cluj) era locotenentul-colonel Heinrich Brandsch, la R. 84
I. (Bistriţa) comandant era locotenentul-colonel Adolf Reiner, la R. 91
I. (Alba Iulia) comandant era locotenent-colonelul Hugo de Grünberger52 ş.a.
7. Corpul Voluntarilor Români
Ardeleni
Voluntarii români ardeleni au fost
mobilizaţi prin Ordinul de chemare nr. 16753,
la sfârşitul lunii ianuarie 1919. Sediul Corpului era la Cluj. Comandant
al Corpului Voluntarilor Ardeleni a fost numit locotenent-colonelul
Silviu Bardan54.
Au fost constituite 3 regimente: Regimentul nr. 1 “Avram Iancu”,
Regimentul nr. 2 “Alba Iulia”, Regimentul “Beiuş” şi
Regimentul de voluntari “Horea” sosit la 27 martie 1919 din
Italia (330 ofiţeri şi 8400 trupă)55.
Au fost folosiţi în zona de supraveghere: Cluj, Turda, Târgu-Mureş,
Reghin, Bistriţa, Sibiu, Alba Iulia, Aiud, Zlatna, Sighişoara, Odorhei,
Sânmărtin, Braşov, Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc. Au îndeplinit
îndeosebi misiuni de pază şi ordine, apărarea instituţiilor şi avutului
obştesc.
Din Italia au mai sosit: Regimentul nr.
2 “Cloşca”, la Sibiu (16/29 martie 1919), iar la 20 aprilie 1919,
la Făgăraş, Regimentul nr. 3 “Crişan”. În luna iulie 1919 unele
dintre regimentele de voluntari au fost desfiinţate sau transformate în
regimente de infanterie sau batalioane de etapă56,
în total 6 batalioane de etapă.
8. Jandarmeria
La 28 februarie 1919 datorită
eforturilor Consiliului Dirigent s-au constituit 13 Companii de
jandarmi, grupate în 3 regimente: Regimentul nr. 7 Cluj, Regimentul
nr. 8 Braşov, Regimentul nr. 9 Arad57.
Aceste regimente cu precădere au îndeplinit misiuni de pază şi ordine în
zonele de supraveghere stabilite de Comandamentul Trupelor din
Transilvania (C.T.T.). Cele 17 companii existente la 3 aprilie 1919 au
înlocuit treptat gărzile naţionale române, începând cu prima decadă a
lunii ianuarie 1919. Cele 17 companii de jandarmi erau la 13 aprilie
1919 cu un efectiv de 188 ofiţeri şi 5.623 trupă58.
9. Diviziile 16 şi 18 Infanterie
ardelene în operaţia de acoperire pe Tisa.
Nu vom intra în prea multe detalii,
deoarece pe această temă s-ar putea scrie zeci de pagini. Cert este că
după o oarecare stabilizare a acţiunilor militare pe Tisa, Diviziile 16
şi 18 Infanterie au trecut în acoperire, adică în apărare pe Tisa: D. 16
I. în compunerea Grupului de Nord, iar D. 18 I. în compunerea Grupului
de Sud. Preluarea sectoarelor de apărare de pe Tisa de către cele două
divizii şi regimentele din subordine s-a făcut treptat între 3 mai – 7
mai 1919 fiind înlocuite astfel: Diviziile 6 Infanterie şi 2 Vânători de
către D. 18 I; Diviziile 1 şi 7 Infanterie de către D. 16 I. Pe malul
stâng al râului Tisa s-au făcut lucrări genistice sumare pentru apărare.
S-au exploatat la maximum condiţiile oferite de teren.
La declanşarea ofensivei armatei ungare
la 20 iulie 1919 cele două divizii erau în apărare pe malul stâng al
Tisei. Ele au făcut mari eforturi pentru limitarea pătrunderii trupelor
ungare pe cele trei direcţii de ofensivă: Csóngrad-Mindszent,
Szolnók-Turkéve, Tokaj-Rakamáz. S-au dat lupte grele timp de 4 zile,
cele 6 divizii române au pierdut 123 ofiţeri şi 6434 soldaţi (morţi,
răniţi şi dispăruţi)59.
După ce cele două divizii ardelene au participat la ofensivă între 12
aprilie-mai 1919, ele şi-au îndeplinit cu succes şi misiunea de
acoperire şi apărare pe Tisa.
Încetarea activităţii gărzilor
naţionale ardelene - în prima decadă a lunii ianuarie 1919
Gărzile naţionale române din
Transilvania s-au constituit la sfârşitul lunii octombrie 1918. Erau
formate din foştii ofiţeri, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi români, care
au revenit ACASĂ, după dezmembrarea armatei şi a Imperiului
austro-ungar.
Menirea lor a fost de a apăra ordinea şi
liniştea publică, avutul obştesc al cetăţenilor în condiţiile în care în
plan local s-a creat un vid de putere, dezordine, iar primarii din peste
80% din localităţi, au plecat. Gărzile naţionale au constituit adevărata
armată naţională a Transilvaniei, până la sosirea Armatei Române din
Regat.
Gărzile naţionale s-au constituit din
dispoziţiile Consiliului Naţional Român Central (Arad), fiind conduse şi
coordonate după 1 Decembrie 1918 de către Consiliul Dirigent al
Transilvaniei.
Comandant al Gărzilor Naţionale a fost
numit Ştefan Ciceo-Pop, ministru al apărării şi siguranţei naţionale,
iar şef de stat major, maiorul Alexandru Vlad. Ţinând seama că este
vorba de o chestiune deosebită, vom reveni cu un studiu distinct pe
această temă.
Participarea multor unităţi şi
unităţi militare ardelene de la declanşarea ofensivei ungare din 20
iulie 1919, până la încheierea campaniei Armatei Române în Ungaria.
După oprirea pătrunderilor făcute de
diviziile ungare pe cele trei direcţii cu D. 2 şi D. 4 I, la sud, cu D.
7, 5 şi 6 I. la centru şi Detaşamentul Szanto la Tokaj, trupele D. 16 şi
18 I. ardelene vor trece la ofensivă cu cele 8 divizii române din
Regatul României pentru neutralizarea şi nimicirea inamicului. S-au
remarcat R. 89 I. în luptele de la Öcsöd, R. 107 I. pe râul Kurca şi
gara Szentes, R. 92 I. la Karcag, R. 90 I. la Mindszént, R. 89 I. la
Szentes60,
alături de celelalte regimente ardelene şi cele din Regatul României. O
cronică amănunţită a luptelor desfăşurate până la ocuparea Budapestei
ne oferă Radu Cosmin în lucrarea “Românii la Budapesta” (2 volume),
tipărită imediat după evenimente, în 1920, la editura Librăriei
Stănciulescu, Bucureşti.
În zonă vor fi aduse ulterior şi D. 20
şi 21 I. ardelene. Divizia 20 Infanterie a fost dispusă în acoperire
între Csáp şi Abádszalók, iar Divizia 21 Infanterie cu Brigada 11
Artilerie “vor acoperi sectorul Tisei între Abádszalók şi gura
Mureşului”61.
Prin aducerea celor două divizii, totalul forţelor române în ajunul
forţării Tisei era de 12 divizii, din care: D. 1, 2, 6, 7, 16, 18, 20 şi
21 erau de infanterie, D. 1 şi 2 de Vânători şi D. 1 şi 2 Cavalerie. Ele
reuneau 119 batalioane şi 84.000 de arme, 98 de baterii de artilerie cu
392 guri de foc, 60 escadroane şi 12.000 săbii62.
Cele patru divizii române ardelene au
participat cu o parte din forţe la operaţia ofensivă, timp de 5 zile la
vest de Tisa la dezarmarea trupelor ungare care s-au predat în masă. S-a
încheiat astfel o epopee victorioasă a Armatei Române la care şi
ardelenii au fost la înălţime alături de fraţii lor din Moldova şi
Muntenia, reuniţi în aceiaşi casă – ROMÂNIA.
Concluzii:
a) Conduita celor patru mari unităţi la
est şi vest de Tisa a fost una corectă, umanitară, evidenţiată de
autorităţi, instituţii şi persoane particulare prin documente scrise
inclusiv scrisori de mulţumire.
b) La operaţiunile din Ungaria cele 4
divizii ardelene au participat cu 52 batalioane de infanterie, 4
escadroane de cavalerie, 48 de baterii de artilerie, reprezentând 42%
din batalioane, 15% din escadroane, aproape 50% din bateriile de
artilerie63,
conduse de Comandamentul Trupelor din Transilvania (Armata
“TRANSILVANIA”), la comanda căruia, la 12 aprilie 1919 va fi numit
generalul de corp de armată Gheorghe Mărdărescu. Motivele certe ale
schimbării din funcţie a generalului Traian Moşoiu nu sunt cunoscute.
Cert este că după numirea generalului Traian Moşoiu la comanda Grupului
de Nord a condus la întărirea coeziunii şi forţei comandamentului şi
statelor majore de la divizii.
c) Cele patru divizii ardelene au
pierdut între 12 aprilie-10 august 1919: 173 militari morţi şi 2.164
(morţi, răniţi şi dispăruţi). Ei merită pomenirea lor în veci şi GLORIE
VEŞNICĂ!
d) Un rol hotărâtor în asigurarea
victoriei Armatei Române pe Tisa şi a operaţiei ofensive şi
contraofensive l-a avut generalul Traian Moşoiu cu Grupul de Nord (4
divizii) cu statul său major, care a dat lovitura principală ce a condus
la capitularea generală a Armatei Ungare. Pentru meritele sale
deosebite, înaltul patriotism de care a dat dovadă, generalul Traian
Moşoiu a fost numit “Arhanghelul bătăliei pentru Ardeal”.
 Prof. Dr.
colonel (r.) Vasile Şt. TUTULA
Note:
1 Cf.
Alexandru Baboş, Consiliul Dirigent, Ardelenii şi Apărarea Marii
Uniri, Edit. Spicon, Sibiu, 2000, p. 36-37.
2 Ibidem,
p. 49-50.
3 D.
Preda, V. Alexandrescu, C. Prodan, În apărarea României Mari.
Campania armatei române din 1918-1919, Edit. Enciclopedică,
Bucureşti, 1994, p. 323.
4 Armata
Română şi Marea Unire, Edit. Daco-Press, Cluj-Napoca, 1993, p.
216-235.
5 Apud
Alexandru Baboş, op. cit., p. 260-266 (Anexele nr. 7-10).
6 Ibidem,
p. 91-95.
7 Ibidem,
p. 95-99.
8 Ibidem,
p. 104-105, 116-121, 132-152.
9 Ibidem,
p. 156-233.
10 Ibidem,
p. 234-236.
11 “Gazeta
Oficială”, nr. 13 din 15/28 februarie 1919, p. 63-65. După alte
surse lista votată cuprindea 210 membri: Ştefan Pascu, “Marea Adunare
Naţională de la Alba Iulia”, Cluj-1968, p. 20-21; “Unirea”
(Blaj), nr. 58, din 18 martie 1919 etc.
12 “Românul”,
nr. 21, din 21 noiembrie/4 decembrie 1918, p. 1.
13 Gheorghe
Iancu, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului
naţional unitar român (1918-1920), Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1985,
p. 16-17.
14 Ştefan
Pascu, op. cit., p. 383.
15 Romul
Boilă, “Consiliul Dirigent, în “Transilvania, Banatul, Crişana
şi Maramureşul 1918-1928”, vol. I, Cultura Naţională, Bucureşti,
1929, p. 89.
16 “Gazeta
Oficială”, nr. 13 din 15/28 februarie 1919, p. 63-65.
17 Romul
Boilă, op. cit., p. 92.
18 Alexandru
Baboş, op. cit., p. 13.
19 Ibidem.
20 “Gazeta
Oficială”, nr. 2 din 11/24 decembrie 1918, p. 6.
21 “Gazeta
Oficială”, nr. 2 din 11/24 decembrie 1918, p. 6.
22 Cf.
Prof. dr. Colonel (r.) Vasile Şt. Tutula, Rolul Gărzilor Naţionale
Române din Transilvania în apărarea Marii Uniri din 1918 (oct. 1918-ian.
1919) până la sosirea Armatei Române din Regat, în “Astra
Clujeană”, an. VI, nr. 1-2/2009, p. 13-20.
23 Cf.
Alexandru Baboş, op. cit., p. 39.
24 Ibidem.
25 Ibidem;
Iulian Patca, Vasile Tutula, Comandanţi ai Armatei a 4-a
“Transilvania” (1916-2001), Edit. Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj-Napoca, 2001, p. 38-41.
26 Cf.
Arh. M. Ap. N., fond Comandamentul Trupelor din Transilvania,
dosar nr. 94, f. 59; Alexandru Baboş, op. cit., p. 260-261.
27 Alexandru
Baboş, op. cit., p. 260-261.
28 Arh.
M. Ap. N., fond Comandamentul Trupelor din Transilvania, dosar
nr. 94, f. 59; Alexandru Baboş, op. cit., p. 260-261.
29 Arh.
M. Ap. N., fond Marele Stat Major, Serviciul istoric, dosar nr.
128, f. 7-10.
30 Arh.
M. Ap. N., fond Microfilme, rola P. II 5.161, c. 268.
31 “Monitorul
Oficial”, nr. 256 din 13/26 februarie 1919, p. 5, 331; Iulian Patca,
Vasile Tutula, Comandanţii Armatei a 4-a “Transilvania” (1916-2001),
Edit. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2001, p. 30-37.
32 ***,
Cf. Armata a IV-a “TRANSILVANIA”. Istoria unei jumătăţi de veac,
vol. IV 13 mai 1945-sept. 1999), Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1999, p.
454-455.
33 Alexandru
Baboş, op. cit., p. 41-42.
34 Ibidem,
p. 42; Vasile Tutula, Constituirea Comandamentului Trupelor din
Transilvania (24 decembrie 1918) în revista “Dacia Felix Militaris”,
nr. 2/1994-nr. 1(3)/1995, p. 62-64.
35 Cf.
Armata a IV-a “TRANSILVANIA”. Istoria unei jumătăţi de veac, vol.
IV …, op. cit., p. 454-455; Alexandru Baboş, op. cit., p.
55.
36 Armata
a IV-a, vol. IV, op. cit., p. 455.
37 Apud
Alexandru Baboş, op. cit., p. 55; “Monitorul Oficial”, nr.
243 din 26 ianuarie/8 februarie 1919, p. 4.784.
38 Cf.
Alexandru Baboş, op. cit., p. 73.
39 Ibidem,
p. 262, Anexa nr. 8.
40 Ibidem.
41 Ibidem,
p. 262-263.
42 Ibidem.
43 Ibidem,
p. 264-265.
44 Ibidem,
p. 266.
45 Ibidem.
46 Ibidem,
p. 81, 266 (Anexa nr. 10).
47 Ibidem,
p. 268, Anexa nr. 12.
48 Ibidem,
p. 79.
49 Ibidem,
p. 268, Anexa nr. 12.
50 Ibidem.
51 Ibidem,
p. 273, Anexa nr. 16.
52 Ibidem,
p. 272, Anexa nr. 16.
53 Arh.
M. Ap. N., fond Cdm. Tp. din Transilvania, dosar nr. 17, f. 146.
54 Apud
Alexandru Baboş, op. cit., p. 86.
55 Ibidem,
p. 87-88.
56 Cf.
Arh. M. Ap. N., fond Cdm. Tp. din Transilvania, dosar nr. 94, f.
276.
57 Ibidem,
Fond Microfilme, rola P II, 5.216, c. 105.
58 Arh.
M. Ap. N., fond Cdm. Tp. din Transilvania, dosar nr. 52, f. 525.
59 D.
Preda, V. Alexandrescu, C. Prodan, op. cit., p. 291.
60 Cf.
Alexandru Baboş, op. cit., p. 193-197.
61 Ibidem,
p. 206-207.
62 Ibidem,
p. 208.
63 Ibidem,
p. 247.
|
|
