Marea Adunare
Centenară
de la Chişinău a
reuşit!
„Cât de bine şi frumos e, cât de dulce
fericire,
Ca să locuiască fraţii în de-a pururi
unire!”
(Vasile Militaru. Psaltirea în versuri.
Psalmul 132)
Într-adevăr, Marea Adunare Centenară s-a
încununat cu succes. A fost cea mai mare manifestare unionistă de la
1991 încoace. Şi Dumnezeu a fost cu Unioniştii!!! După mai multe zile de
viscole şi ninsori ne-a adus o zi de primăvară cu multă căldură la
direct şi la figurat. Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost plină. Şi
Parcul Catedralei. Chişinăul a devenit pentru aceasta zi o Mecă a
Unioniştilor de pe întreg continentul european. Peste o sută de mii de
unionişti au venit din toate colturile Basarabiei, din România
(Bucureşti, Bistriţa-Năsăud, Timişoara, Oradea, Cluj, Braşov, Iaşi,
Suceava, Brăila, Galaţi s.a.), din Diasporă (Parma, Milano, Paris s.a.).
Până la începerea Adunării participanţii au fost delectaţi cu frumoase
cântece patriotice interpretate de inegalabilii haiduci de la Căpriana
în frunte cu Tudor Ungureanu, aflaţi pe baricadele Mişcării de Eliberare
Naţională de peste 30 de ani.
La orele 12.00 Marea Adunare Centenară a
început cu intonarea imnurilor de stat ale Republicii Moldova şi
României. Moderatorul Adunării a fost maestrul Sandu Grecu. Piaţa se
transformase într-o mare de tricoloruri, pe care erau scrise denumirile
celor peste 130 de comune şi oraşe care au semnat Declaraţii de Unire cu
România, pancarte cu denumiri ale localităţilor Basarabiei şi
organizaţiilor participante, inclusiv a Universităţii Tehnice a
Moldovei. Steaguri cu însemnele partidelor unioniste (PUN, PL, PNL, PLR)
(prezenţi au fost şi reprezentanţi ai PAS-ului dar fără însemne). La
tribună, rând pe rând, s-au urcat cei care au avut ce spune: minunaţii
tineri care au organizat aceasta Mare Adunare Centenară; primari
semnatari ai Declaraţiilor de Unire ş.m.a. „Sunt mândru că ne-au
urmat multe localităţi din nordul Republicii. Suntem mulţi. Cine spun e
că Nordul nu vrea Unire. Nu e adevărat. Noi dorim mâine să fim în
România Mare” a declarat de la înalta tribună primarul c. Parcova,
Edineţ, cel care a spart gheata Declaraţiilor de Unire fiind primul
semnatar al Declaraţiei. „Mă bucur că printre cele peste o sută
drapele ale localităţilor semnatare ale Declaraţiei de Unire se află şi
drapelul cu numele de Sadova care simbolizează Unirea. Mă bucur de
sătenii mei care mi-au dat curaj. Au fost 100, apoi 200… astăzi sunt
peste 600 care-şi doresc Unirea. Cum să nu doreşti Re-Unirea atunci când
copiii noştri se bucură de burse în România, când grădiniţa de copii a
fost reparată pe bani alocaţi de guvernul României (in total au fost
reparate, renovate şi construite 1159 de obiective de menire socială –
n.n.). Împreună vom face Unirea. Aşa să ne ajute Dumnezeu!” a
declarat de la tribună primarul semnatar al s. Sadova, baştina
kremlinezului Dodon. „Sunt de acolo unde l-am primit pe
nepreşedintele nostru Dodon. Astăzi, deşi nu este război ne aflăm într-o
situaţie dificilă. De 25 de ani căutăm tot felul de soluţii la problema
care nu are soluţie (statalitatea RM). Singura soluţie este
Unirea cu România. Basarabia s-a ridicat în picioare. Satele şi oraşele
cer Unirea. Românii basarabeni s-au trezit. Declaraţiile semnate de mine
şi de alţi primari reprezintă o nouă Mişcare de Eliberare Naţională.
Viitorul românilor basarabeni este fie în România, fie deloc. Mă adresez
liderilor politici de la Bucureşti: Basarabia vrea Unirea! Timpul
vorbelor şi a politicianismului a trecut. Doamne ajută şi să ne trăiască
România Mare!” a declarat primarul semnatar al s. Bacioi, Chişinău,
care l-a înfruntat pe pseudopreşedintele Dodon în timpul vizitei sale la
Băcioi. „Aş vrea ca in inimile noastre să-şi aibă locul căldura de
astăzi. A venit timpul să ne gândim la prezent şi viitor. Aş vrea să vă
zic că România şi Basarabia pot exista doar împreună, ca un tot întreg.
Vin de pe malul Prutului de la baştina lui Petru şi Ion Aldea
Teodorovici. Să-i salutăm că ei din ceruri ne văd şi se bucură pentru
noi. Am crescut pe malul Prutului şi să ştiţi că dacă Prutul ar putea
vorbi ne-ar spune că nu doreşte să fie hotar între fraţi. Pentru
viitorul nostru al copiilor noştri, Unire fraţi români!” a declarat
primarul s. Sârma, Leova, Silvia Căpăţână. „Profundă recunoştinţă
acestor tineri care au ştiut să ne unească. Care au trecut peste
mofturile liderilor noştri politici. Care ştiu să spună că Basarabia
vrea să se unească cu Ţara Mamă. Este o ruşine că în parlamentul de la
Chişinău nu s-a putut organiza o Adunare solemnă dedicată Centenarului.
Indiferent dacă doresc parlamentele de la Chişinău şi Bucureşti vrerea
poporului român se va întâmpla. Noi ne dorim Re-Unirea. Să trecem peste
lucrurile care ne despart, să atingem acest frumos ideal!” a
declarat dna Maria Ciobanu, deputat PLDM, înflăcărată patriotă a
Neamului. „Salut Naţiune!!! Dumnezeu a dat oamenilor capacitatea de a
distinge binele de rău. Binele pentru Republica Moldova este Unirea cu
România!” a mărturisit dna Galina Ceban, primar al s. Chircăieşti,
Căuşeni, o mare româncă. Deosebit de emoţionat a fost mesajul rusului de
etnie Victor Grebenşcicov expus parţial în limba rusă şi adresat, în
special, alogenilor. Şirul frumoaselor discursuri ţinute de frumoşii
cuvântători invitaţi la tribuna ar putea continua, mă opresc însă aici.
Li s-a acordat cuvânt şi unor lideri politici. Deosebit de emoţionant,
dar şi pragmatic a fost discursul ex-preşedintelui României dl Traian
Băsescu. „Pledăm pentru revenirea definitivă a populaţiei dintre Prut
şi Nistru la trupul Ţării Mamă România… Solicităm la şedinţa solemnă din
27 martie 2018 ca Parlamentul de la Bucureşti să adopte o decizie prin
care să se implice pentru reîntregirea naţională prin mijloace paşnice
şi în limitele Constituţiei României…
Unii spun: e greu! Nu le e ruşine? Dar acum 100 de ani românilor le-a
fost mai uşor să facă Unirea? Nu, le-a fost mai greu şi au făcut-o. Avem
obligaţia ca astăzi s-o facem şi noi, şi vă spun pentru ce: în primul
rând, suntem singura ţară care mai acceptă să trăiască după voinţa lui
Stalin şi Hitler. Balticii au fost băgaţi prin pactul ticălos,
Ribbentrop-Molotov, în Uniunea Sovietică. Astăzi, sunt în NATO şi în
Uniunea Europeană”.
„Este o chestiune de demnitate naţională reîntregirea ţării. Moldova
este parte a României. Aşa cum locuitorii din Berlin au dat jos Zidul de
la Berlin, aşa şi noi trebuie să dăm jos zidul de la Prut. A venit
timpul să trecem Prutul liber, fără vamă şi fără grăniceri… Cerem unirea
nu pentru salarii, pensii şi instituţii… Unirea este idealul nostru,
este icoana neamului românesc”, a declarat vice-preşedintele PL
Dorin Chirtoacă. Ieşirea lui D. Chirtoacă la tribună ca reprezentant al
PL este poate un semn că în sfârşit preşedintele PL M. Ghimpu îi permite
să reprezinte Partidul. Târziu, mult prea târziu, dar totuşi…
În final participanţii la Marea Adunare
Centenară miting au adoptat în unanimitate o rezoluţie dată citirii de
unul dintre organizatori, Vlad Bileţchi: „Cerem
celor două parlamente să primească delegaţii ale Marii Adunări
Centenare, iar la şedinţa solemnă din 27 martie 2018, Parlamentul de la
Bucureşti să adopte o decizie prin care să se implice reîntregirea
naţională prin mijloace paşnice ale democraţiei parlamentare şi în
limitele Constituţiei României, în conformitate cu normele dreptului
internaţional şi ale Actului Final de la Helsinki’, se arată textul
proclamaţiei”.
Am retrăit clipe de fericire, de înaltă
linişte sufletească, stare necunoscută kremlinezilor, slugilor şi
cozilor de topor. „Sunt mândră! Am văzut astăzi zeci de mii de oameni
cu demnitate naţională şi o singură dorinţă - UNIREA!!!!” scria
cineva pe reţelele de socializare. Tineri şi mai puţin tineri, persoane
de vârsta a treia, persoane cu dificultăţi locomotorii au savurat din
plin acele frumoase clipe. Impresionanţi sunt bătrâna din fotografie
care flutura falnicul tricolor al Neamului (o adevărată Jana D’Arc!),
bătrânul cu cuşmă de dac. În ochii lor (dar şi a multora!) se citeşte
marele regret că timp de peste 30 de ani am tot rătăcit prin junglă,
nerealizând cel mai important lucru – Reunirea cu Ţara a acestei aşchii
de popor român, surghiunită în Siberia rece de peste 78 de ani. În toată
această perioadă am încercat să construim un stat, uitând de faptul că
aşa cum spune maestrul Dabija unei cozi de şopârlă nu poate să-i crească
trup. Chiar şi cei mai mari statalişti de odinioară au înţeles acest
lucru şi consideră Re-unirea unica şansă de supravieţuire a românilor
basarabeni. Aşa numiţii statalişti de astăzi (gen Dodon) sunt doar nişte
cozi de topor, scule ale lui Putin şi nu au nimic comun cu construirea
unui stat prosper Republica Moldova. Despre adevăratele lor intenţii
vorbeşte şi faptul că aceşti pseudostatalişti de astăzi erau
antistatalişti şi luptau împotriva statului Republica Moldova alături de
bandiţii transnistreni în a. 1992.
Marea speranţă a noastră e în tânăra
generaţie care nu mai vrea să trăiască pe vechi. Organizarea atât de
bună a acestei Mari Adunări vorbeşte de maturitatea tinerilor Vlad
Bileţchi (ODIP), Ion Leaşcenco (BUN), Anatol Ursu (Tinerii Moldovei),
George Simion (Alianţa 2012). Se formează o nouă generaţie de
politicieni unionişti, în general, o nouă generaţie de unionişti. De cât
patriotism a dat dovadă tânăra mamă cu doi copii minori din fotografie.
De ce exemplu concludent mai au nevoie unii tineri români basarabeni
care în acel timp se aflau prin baruri sau în faţa televizoarelor. Dar
frumoasele fetiţe cu câtă seriozitate şi-au asumat sfânta misiune de a
promova unionismul.
Deranjat peste măsură de amploarea Marii
Adunări Centenare kremlinezul Dodon aşa numitul preşedinte economist
Dodon vorbeşte despre 10-15 mii (nici a socoti nu l-au învăţat la
şcoală, la cele 3 universităţi absolvite şi un doctorat în economie!). „În
loc de „Marea Adunare” a fost organizat un banal protest minoritar
(protestele lui cu 1-2 mii de participanţi sunt majoritare!), cu
lăutari şi discursuri ofilite (dar tocmai de aceasta data au avut
loc cele mai multe discursuri ale tinerilor, ale primarilor semnatari)…
În viitorul parlament nu vor fi unionişti. Unionismul va fi declarat
în afara legii (iar unioniştii lichidaţi – n.n.)” scrie pe reţelele
de socializare talimbul Dodon. Sunt vorbele unui impotent sub toate
aspectele, ale unei cozi de topor. Este foarte binevenită propunerea
Sfatului Ţării 2 de a lichida funcţia de preşedinte, pe care Dodon o
foloseşte după bunul său plac (şi a stăpânului de la Kremlin!).
În final putem spune cu certitudine: Marea
Adunare Centenară a reuşit. Orice ar trăncăni kremlinezul Dodon şi cu
valeţii săi. Şi totuşi, ce facem mai departe? Ce ar trebui de făcut ca
acest frumos vis de Re-unire să se transforme în realitate? Să nu mai
călcăm încă o dată pe aceeaşi greblă. Am mai avut Marea Adunare
Naţională de la 31 august 1989 care ne-a adus Limba şi Alfabetul.
Această Mare Adunare Naţională trebuie să ne aducă Re-Unirea.
Dar pentru aceasta trebuie de muncit. În
primul rând, intelectualii trebuie să fie în permanenţă alături de
aceşti bravi tineri. Fiecare dintre noi să ne ducem prin satele de
baştină şi să aducem bunilor însă prea credulilor noştri consăteni
adevărul despre Unire, despre România. Să se insiste pe toate căile la
formarea unei liste comune a candidaţilor unionişti pe cele 51 de
circumscripţii (majoritatea dintre cei peste 130 de primari semnatari
merită cu prisosinţă de a fi incluşi în această listă. Să nu admitem ca
nici într-o circumscripţie să nu se admită lupta fratricidă între
unionişti.
Partidele unioniste trebuie să fie susţinute
în bătălia pentru celelalte 50 de locuri în parlament. Aici ei trebuie
să aibă întreaga susţinere a mişcării unioniste, a întregii societăţi
civile, dar pentru a ceasta ei trebuie să demonstreze că doresc şi ei
acest lucru: să se unească într-un singur pol. Doar astfel avem şanse de
a-l pune cu botul pe labe pe kremlinezul Dodon şi valeţii săi. Doar aşa
sunt şanse ca în toamnă acest partid prorus psrm să fie aruncat la
groapa de gunoi politic.
Să susţinem (şi să ne implicăm activ)
frumoasele iniţiative ale tinerilor de a organiza în perioada 1-15
aprilie un adevărat plebiscit pentru a demonstra acestui kremlinez Dodon
că nu suntem minoritari. Să susţinem toate acţiunile binegândite ale
tinerilor, care au demonstrat că ştiu ce fac.
Speram mult ca Unirea pornită de jos de cele
peste 130 de autorităţi locale şi apr. 1000 de organizaţii, susţinută
masiv (indiferent de culoarea politică a primarilor semnatari!) de
întreaga mişcare unionistă se va realiza.
Credem în Unirea pragmatică.
Dumnezeu să ne ajute!!!
prof.univ.dr.
Valeriu
DULGHERU
|
|