România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

O piedică în calea uitării şi un omagiu adus celor care au suferit pentru păstrarea identităţii româneşti

 

Subiect tabu până în 1989 în România, drama românilor refugiaţi din calea dictaturii hortyste instalate în această parte de ţară în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940 iese din conul de umbră al istoriei şi cere dreptul de a fi făcută cunoscută mai ales tinerei generaţii. …,, Să nu uiţi, Darie…,,.

Nu numai că nu s-a scris niciun rând despre drama românilor din aceste locuri după septembrie 1940 dar nici nu s-a vorbit oficial despre atrocităţile la care au fost supuşi cei care aveau vina de a fi români în ţara lor.

Despre teroarea instalată în satele din jur a scris preotul Gheorghe Munteanu din Ianculeşti. La Scărişoara şi Horea dar nu numai s-au format convoaie de căruţe cu românii care nu au dorit să arboreze la poarta casei lor drapelul Ungariei hortyste. Dacă deportarea din ianuarie-martie 1945 a şvabilor s-a făcut prin îmbarcarea lor în vagoane, cu totul altfel a stat situaţia cu românii după septembrie 1940.

Vânaţi şi hăituiţi, nu toţi au ajuns teferi la locul de îmbarcare. Sătenii din Ianculeşti sau Marna au stat zile întregi în gara din Carei până să fie îmbarcaţi în vagoane de vite. În tot acest timp bărbaţii au fost duşi la postul de Poliţie din Carei şi bătuţi până recunoşteau că ei doresc să îşi părăsească gospodăriile. Încă mai trăiesc cei care au trăit acele vremuri. Şi cei din Lucăceni care erau legaţi de cal şi traşi până la Carei pentru a da socoteală pentru împotrivirea lor de a nu renunţa la limba românească.

Nu mai au puterea de a avea nici măcar resentimente dar de uitat nu uită. Românii refugiaţi şi expulzaţi au ajuns prin toată ţara. Fiecare pe unde a găsit un acoperiş deasupra capului. Părinţii şi bunicii mei au ajuns la Petroşani după ce mama şi fratele ei au venit de la şcoală cu mâinile pline de sânge în urma bătăilor primite pentru că nu ştiau să scrie ungureşte. Aşa erau atunci vremurile. Alţi români din zonă au ajuns la Ploieşti , alţii la Hunedoara. Cu toţii au suferit dar au nutrit speranţa că se vor putea întoarce la căminul lor, la vatra lor.

În memoria celor care au avut de îndurat umilinţe, suferinţe şi dezrădăcinări vom dezveli un Monument comemorativ în Carei la data de 17 iunie 2018, de la ora 12,30 în curtea bisericii Sf. Apostol Andrei.

Sunt aşteptaţi toţi cei care doresc să cinstească memoria românilor alungaţi din casele lor în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Monumentul comemorativ se va alătura astfel celor existente în Carei în memoria şvabilor deportaţi sau a honvezilor din primul război mondial.

Asociaţia foştilor refugiaţi şi expulzaţi din judeţul Satu Mare vă invită cu drag la o piedică în calea uitării unui episod din istoria noastră.

17 iunie 2018, ora 12,30, curtea bisericii Sf. Apostol Andrei din Carei

 Daniela Ciută,

Preşedinte Filiala Carei Asociaţia foştilor refugiaţi şi expulzaţi din judeţul Satu Mare

 

N.n. La acest eveniment important al românilor din Transilvania au fost invitaţi şi au participat şi reprezentanţi ai Fundaţiei „Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României” (Vasile Todor, Ioan Străjan, Dragomir Vlonga, Atanasiu şi Vasile Bogdan)