România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Personalităţi din satul Straja

 

Pentru a putea înţelege cum de s-au putut naşte asemenea personalităţi în satul nostru cred că ar fi potrivit să privim înapoi prin negura timpurilor care un trecut pe acest meleaguri.

Cele mai vechi urme de locuire din aceste locuri sunt atestate în epoca neolitică, descoperirile arheologice de la Straja, Berghin şi Ghirbom, atestând acest lucru.

Mult mai târziu se cunoaşte participarea sătenilor din Straja la evenimentele care s-au petrecut în istoria neamului nostru. Au participat la răscoala de la 1784/1784 condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, la Revoluţia de la 1849, la mişcarea memorandistă de la 1892-1894, susţinând în număr mare pe cei care au fost judecaţi la Cluj în anul 1894. Au participat la Marele Război, din 1914-1918 iar apoi la Adunarea Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 în frunte cu Ştefan Manciulea.

Numai din acest filon de românism s-au putut naşte nişte personalităţi de o adevărată trăire românească cum au fost Ştefan Manciulea şi Zenovie Pîclişanu.

Ştefan Manciulea    s-a născut în luna decembrie a anului 1894. Îşi începe învăţătura aici în sat apoi la îndemnul învăţătorului pleacă la renumitele şcoli de la Blaj. Termină şcoala la Blaj în 1917 şi este  numit învăţător în Hăpria. Alături de ceilalţi învăţători şi preoţi adună oameni din satele din jur şi participă la Marea Adunare de la 1 decembrie 1918 care va hotărî pentru totdeauna unirea Transilvaniei cu Principatele Române.

În anul 1919 Consiliul Dirigent îi acordă o bursă de studii la Bucureşti unde va studia geografia şi istoria. Aşa ajunge să audieze cursurile renumiţilor cărturari Nicolae Iorga, Simion Mehedinţiu, Vasile Pârvan şi alţii. La terminarea facultăţii în anul 1921 este numit profesor şi apoi director la Liceul „Moise Nicoară” de la Arad. La Arad a urmat şcoala de arte şi meserii învăţând mecanica şi tâmplăria obţinând diploma de mecanic de locomotivă. A contribuit efectiv la înfiinţarea primei staţii meteorologice din acea zonă. În anul 1927, la rugăminţile familiei, va veni preot greco-catolic în Straja, întrucât nu exista preot şi biserica începuse să se degradeze. La Straja a renovat întreaga biserică, a întemeiat o bibliotecă sătească, a revigorat cercul ASTREI. Pentru educaţia copiilor în fiecare săptămână le preda ore de religie. În anul 1927 se va căsători cu Ana Bogdan din Totoi. Pentru că la Blaj era nevoie de un profesor de geografie, mitropolitul Vasile Suciu îl va chema la Blaj. Acceptă dar cu condiţia să facă capela la Straja pentru a putea sluji ca preot în satul de care era atât de legat sufleteşte. Va fi numit director adjunct al Bibliotecii Arhidiecezane. Titlul de doctor îl obţine în anul 1936 cu teza „Câmpia Tisei” în faţa profesorilor Rădulescu Motru şi Simion Mehedinţi la geografie şi I.C. Giurăscu pentru istorie. Obţine diploma de doctor cu disertaţia „Suma Cum Laude”. În această perioadă va scrie lucrarea care îl va consacra definitiv, „Graniţa de Vest” după o temeinică documentare la Viena şi Budapesta, lucrare care va fi tradusă în limba franceză de Nicolae Iorga. Această lucrare va fi consultată şi de delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris pentru stabilirea graniţelor României. Această perioadă va fi una benefică pentru Ştefan Manciulea care va scrie mai multe cărţi şi va publica în revista „Blajul”. La recomandarea profesorului Eugen Hulea va fi numit inspector şcolar în regiunea Mureş. În anul 1941 va fi numit profesor de Geografie la Facultatea de Ştiinţe de a Cluj.

După schimbările din 1944 începe o perioadă foarte grea pentru Ştefan Manciulea. A refuzat să facă parte din Partidul Comunist motiv pentru care catedra sa a fost suspendată fiind nevoit să lucreze ca muncitor necalificat pentru a se putea întreţine. O situaţie foarte grea a avut după 1948 când cultul greco-catolic a fost desfinţat. Pentru activitatea de dinainte de 1944 şi apartenenţa la cultul greco-catolic este arestat şi închis până în anul 1958 când va fi eliberat. A lucrat apoi ca muncitor la ferma din Chereteu, la serele CFR şi laborant la Liceul Iacob Mureşan. Este din nou anchetat şi închis în anul 1962 până în anul 1964 când va fi graţiat. Va fi apoi angajat ca îngrijitor la parcul Sanatoriului T.B.C. În tot acest răstimp activitatea sa ştiinţifică va continua.

Va deceda la vârsta de 90 de ani şi va fi înmormântat la Blaj.

Zenovie Pîclişanu este celălalt ilustru fiu al satului nostru. Se naşte în luna mai 1886. A făcut primele clase şcolare la Straja apoi Liceul Teologic de la Blaj şi apoi Facultatea de Teologie la Budapesta între anii 1906-1910. Va fi numit apoi profesor de teologie la Seminarul teologic de la Blaj dar va fi şi preot la catedrală. În anul 1912 îşi va obţine doctoratul la Institutul Catolic de la Viena. Se întoarce la Blaj unde va fi director al Bibliotecii Centrale până în anul 1920. Fiind un militant activ pentru drepturile românilor din Transilvania în anul 1916 va fi arestat de autorităţile austro-ungare sub învinuirea de spionaj în favoarea statului român. În zilele care premerg Unirea de la 1 decembrie va face parte din Consiliul Naţional Român din Blaj unde va fi ales ca secretar. Pentru promovarea intereselor românilor va înfiinţa ziarul „Unirea” în care Zenovie Pîclişanu va avea mai multe articole. Va fi şi un activ membru al ASTRA ţinând mai multe conferinţe în satele din jurul nostru. Din însărcinarea CNR din Blaj va participa la mai multe adunări care premerg Unirea de la 1 Decembrie şi va fi unul din cei 1228 de delegaţi care ca vota Unirea. În anul 1919 va fi ales membru corespondent al Academiei şi fa vi numit director al Arhivelor Statului de la Cluj. În anul 1920 este mutat la Bucureşti ca inspector general al cultelor şi va participa şi la încheierea concordatului dintre România şi Vatican. Va ocupa mai multe funcţii în administraţia centrală a statului până în anul 1945 când va face parte din Comisia care va studia documentele pregătitoare pentru Conferinţa de Pace de la Paris din care va face parte din comisia politico-juridică. Deşi avea aprecierea lui Petru Groza, cu care a fost coleg de studii la Budapesta, ministrul de externe Ghe. Tătărăscu îl retrage de la Conferinţa de Pace şi se va pensiona în anul 1947. Activitatea sa ştiinţifică va continua. După desfiinţarea cultului greco-catolic va fi anchetat de securitate pentru activitatea sa ca preot greco-catolic clandestin. În decembrie 1949 securitatea îi va instrumenta un dosar pentru care va primi doi ani de închisoare. În ani 1951-1952 prigoana greco-catolică va continua, astfel se va descoperi că Zenovie Pîclişanu a fost numit vicar general de către Papa. Va fi condamnat la trei ani de închisoare în penetenciarul de la Jilava. În luna septembrie 1953 va fi pus în libertate. Dar activitatea sa de vicar-general şi preot greco-catolic va continua. Se afla însă în atenţia securităţii care îl va aresta iarăşi în aprilie 1957. Va muri în arestul MAI şi se presupune că ar fi fost omorât.

Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României” apreciază foarte mult activitatea acestor iluştrii înaintaşi şi consideră că ar fi potrivit să le aducem un pios omagiu şi să ne rugăm împreună pentru iertarea păcatelor lor pe care ca orişice muritor le-ar fi avut.

 

Vasile TODOR