Ţărănimea transilvană în duminica Marii Uniri

1 Decembrie 1918

Clopot al Reîntregirii

Tânguie-te peste grindeni

Strânge-ne de pretutindeni

Pe câmpul Iul Horea sfânt şi sublim

Din nou mitic să ne alcătuim.

Mi-a plăcut întotdeauna să cred că la Alba Iulia se află capitala de suflet a României, Acest crez l-am nutrit împreună cu liceenii - elevi şi eleve - care din salba de sate de peste Mureş, urcam zilnic Golgota Neamului îndreptându-ne fiecare spre liceul său. Acest crez l-am sădit şi l-am nutrit apoi împreună cu cei ce iubeam şi lucram pământul, de pe cel mai sublim şi fertil Podiş al Transilvaniei.

Pe acest pământ sacru s-a făurit după veacuri de jertfelnicie 1 Decembrie 1918, însemnată în calendarul poporului român ca fiind cea mai mare sărbătoare naţională, marcând regăsirea românilor din toate provinciile istorice unde se vorbea dulcea limbă strămoşească şi până unde marile puteri au înţeles că trebuie să recunoască această regăsire într-un stat naţional unitar. Eroica şi miraculoasa înfăptuire de-acum 100 de ani (!!!!!!!!!!), Nicolae Bălcescu spunea că are la bază sentimentul popular pe seama căruia marii voevozi şi martiri ai românilor au încercat, au luptat să refacă unitatea politică a statului din vremea legendarilor Burebista şi Decebal. E bine să nu uităm aceasta şi să transmitem urmaşilor acţiunile revoluţionare declanşate de români începând cu sec. XVII-XVIII până în toamna anului 1918 şi anume -1600 -1784 -1821-1848-1859-1877-1916 - sentimentul popular al Unirii de care ne încredinţează N. Bălcescu cred că-l retrăim mulţi dintre noi, mai ales cei ce ne-am născut şi trăit în sat având fiecare amintirea sa de neuitat. Şi cum pot eu uita că părinţii mei la 1 Decembrie 1918 aveau 18 ani şi apoi, căsătorindu-se, au participat cu tineretul satului la marea sărbătoare. Mama, care era şi o bună păstrătoare a artei şi obiceiurilor populare, ne-a repetat de multe ori în anii copilăriei la cei 4 fraţi cum îndată ce Consiliul Naţional Român şi-a publicat programul în 27 noiembrie 1918 prin deputaţii şi aleşii Constituantei Naţiuni Române se făcea apel la întreaga populaţie română din Transilvania chemând-o să fie prezentă în număr cât mai mare la Alba Iulia pentru a se hotărî soarta neamului pentru vecie. La această chemare patetică au răspuns cu toată fiinţa lor ţăranii din satele .de peste Mureş, moţii din Munţii Apuseni, români transilvăneni ce-au numărat la un loc peste 100.000 de suflete, după unii istorici chiar mai mult. Faptul că populaţia de la sate a cunoscut dinainte rostul şi programul acestei sfinte adunări a dat răgazul să se pregătească cum se cuvine.

Mama mea povestea că nici un război din sat nu mai ţesea altceva decât cingători şi fulare în cele trei culori ale drapelului precum şi alte însemne asemenea ce se aplicau pe căciuli şi îmbrăcămintea de iarna. Apoi, mâini meştere de ţărănci, la îndemnul învăţătorului din sat, Nicolae Paştiu, confecţionau drapele mari şi mici pentru fiecare participant la adunare. Eram cea mai mică dintre cei 4 fraţi ai mei dar şi cea mai atentă când mama ne povestea cum în acea duminică de 1 Decembrie 1918 ningea, ningea fabulos peste sat, cum cerul plumburiu de iarnă presăra nestemate peste costumele lor populare, pe care le-au îmbrăcat în semn de cinstire a marii sărbători, tineri şi vârstnici deopotrivă. Erau atât de mulţi încât luntrea ce trebuia să-i treacă Mureşul abia prididea să-şi îndeplinească misiunea. Odată ajunşi la Alba Iulia, înainte de-a urca pe Câmpul lui Horea s-au unit formând un număr şi mai mare cu sătenii din Sântimbru şi Galtiu, care aveau fotograful lor şi care a imortalizat momentul.

Dar la procesul de cucerire a libertăţii naţionale au participat şi moţii (ţăranii Apusenilor) împreună cu foarte mulţi locuitori din acest vechi centru al luptelor sociale şi naţionale ale românilor. Ştim şi trebuie să ştim că din aceste locuri a pornit răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, de aici s-a ridicat Ecaterina Varga, Doamna Moţilor în anii premergătoarei revoluţii de la 1848 când primăvara mii de moţi s-au revărsat spre Câmpia Libertăţii de la Blaj, înscriind glorioasa istorie a lor condusă de Avram Iancu. Şi tot din acest sanctuar al românismului s-au ridicat din nou proteste împotriva despotismului habsburgic în deceniile de după revoluţii. Iar apelul Consiliului Naţional Român pentru coordonarea populaţiei din Transilvania la autodeterminare politico-administrativă şi unirea cu România a produs cea mai puternică reverberaţie, determinând moţii să coboare mulţi precum cucuruzul brazilor din satele şi cătunele învăluite în desiş de cetină peste care zăpada căzută forma bolţi labirintice. Prin acest peisagiu mirific şi dumnezeiesc se îndreptau moţii spre Alba Iulia îmbrăcaţi în straiele lor fără egal, păstrând în suflet tragediile prin care au trecut, tragedii generatoare de amintiri şi legende dar şi de grele blesteme ce vor apăsa peste veacuri pe urmaşii urmaşilor care şi-au vândut fraţii, pământul strămoşesc prin cumplita lor trădare.

Şi-n drumul lor spre Alba Iulia în căruţe, călare pe cai dar şi pe jos poposeau în satele de pe văile şi dealurile domoale de sub Apuseni, unde-i aşteptau sătenii să li se alăture. Poposeau la Ighiu, Bucerdea, Cricău, Tibru şi Galda unde cu credinţa curată îşi îndreptau privirea spre bisericuţa de pe deal unde Horea, căpitanul răscoalei de la 1784, şi-a pus viaţa în pericol pentru a salva iobagii răsculaţi şi închişi în odioasa închisoare din castel.

Cei care coborau prin Cheile Râmeţului poposeau şi îngenuncheau la cea mai veche mănăstire (monastire) a credinţei şi biruinţei noastre în calea vrăjmaşilor - Râmeţ - din altarul căreia izvorăşte şi azi fântâna cu apă aburindă de nesomnul martirilor ce-au trecut pe aici şi-a ctitorilor ce ne îndeamnă mereu la nerisipire.

Aşa au răspuns ţăranii Transilvaniei de la munte şi de la câmpie la apelul Consiliului Naţional al Unirii. Adunaţi cu zecile de mii pe câmpul lui Horea, unindu-se, îmbrăţişându-se cu toţii şi primindu-i cu dragoste pe românii veniţi din Vechiul Regat, Basarabia şi Bucovina, ascultau împreună cum trosneau oasele străbunilor ce cu mâinile lor de iobagi au frământat lutul din pământul Transilvaniei pentru cărămizile cu care sub comanda imperiului dominator s-a construit vestita cetate şi care azi ni se dezvăluie în întregime spre aducere aminte şi pe care, a noastră fiind de drept, o numim „Cetatea de Neam” zidită pe temelii de milenii strămoşeşti.

În această zi de unire eternă, când ninsoarea era răvăşită din când în când de raze plăpânde de soare, ei, ţăranii, erau bucuroşi ştiind că zăpada aduce odihnă pământului şi linişte în suflet, chiar dacă ştiau bine că aici a fost frânt trupul lui Horea şi Cloşca în supliciul sacrificiului suprem şi unde umbra lui Avram Iancu se strecura în zidurile cetăţii.

Ţăranii ardeleni şi cei care ştiau carte şi cei care n-au avut parte de şcoală ştiau că aici, pe acest pământ, voievodul de bronz Mihai străbunul primei noastre Unităţi Naţionale şi-a încununat triumful său lăsându-ne zestre matricea şi leagănul de nemurire. De aceea El, voievodul, trebuie să-şi aibă locul ce i se cuvine fără tăgadă în doritul de toţi Monument al Unirii ce va să vină. O legendă auzită de la un ţăran de la Întregalde spune că în serile senine de safir poţi vedea în apropierea zilei de 1 Decembrie a fiecărui an, capul Voievodului Mihai în chip de astru care luminează atât de puternic încât urmaşii celui care i-au despărţit capul de trup nu pot nici să-l privească nici să-l nimicească.

Marea izbândă a românilor din 1918 venea deci din adâncuri de istorie la care şi-a adus prinosul sacrificiului şi ţărănimea română.

Să nu uităm o clipă că atât Unirea cea Mică din 1859 a lui Cuza Vodă cât şi Marea Unire din 1918 au cuprins şi-au fost conduse de mari bărbaţi, luminaţi si vrednici conducători ai românilor. Ei erau fără patimă, fără egoism şi cu dragoste de fiecare provincie românească, cu dragoste şi respect faţă de ţăranul român, talpa ţării. Am scris acest articol nu pentru a intra în competiţie pro sau contra cu cei ce au la bază studiul istoriei şi de la care şi eu am învăţat şi voi învăţa. Am scris acest articol pentru respectul ce-l port părinţilor mei şi respectul ce l-am purtat şi-l port ţăranilor români, căci iată, recent în presă a apărut un nou „clarvăzător” cu guler alb, d-l Valentin Lazea, care spune în „studiul” său de economist-şef la BNR, că: „ţăranul român inevitabil va dispărea, va trebui să devină proprietarul unor mici business-uri sau vânzători de ziare sau spălători de autoturisme, unde nu e nevoie de prea multă carte”.

L-am înjurat în gând, apoi m-am căit, nu-mi plac înjurăturile. Dar acest individ, acest „înalt funcţionar” cocoţat la conducerea Băncii Naţionale Române, merită dispreţ, dezaprobare. El ori nu ştie nimic din istoria neamului, al neamului care a fost trecut prin foc şi prin sabie veacuri de-a rândul, ori este cumpărat de puternicii globalismului să denigreze ţăranii aceşti hristoşi anonimi născuţi din lacrimi şi sudoare pentru a apăra pământul dacic străbun, jertfindu-se pentru plămădirea înfăptuirii Marii Uniri din 1918, pentru plămădirea Naţiunii Române.

M-am bucurat în schimb citind apelul-manifest dat publicităţii de către academicianul Eugen Simion care în opt puncte cere intelectualităţii române, instituţiilor statului Român de-a opri îndată vânzarea pământului către străini, de-a opri desfiinţarea satului tradiţional românesc, a ţărănimii române, singura societate ţărănească încă în Europa ce stânjeneşte „apucătorii de pământ” din cele patru zări ale lumii de-a transforma România într-un El-Dorado pentru îngrăşarea lor.

Aşi dori ca acest apel-manifest al institutului academiei, să vibreze în conştiinţa conducătorilor palatului Cotroceni şi palatul Victoria, să sfârşească cu războiul dintre dumnealor pentru putere şi care se poate uşor transforma într-un război fratricid. Să lase discordia şi să vadă de rânduiala ţării. În această ideea le amintim şi de un jurnalist francez – Rene Moulen care după Marea noastră Unire din 1918, scria într-un prestigios ziar francez: „Salut Marea Românie” reconstituită, de acum voi românii nu mai sunteţi un popor mic cu un trecut mare, sunteţi un popor tare, cu un viitor mare”.

Să nu uitaţi asta domnilor politicieni, nici cei de stânga, nici cei de dreapta a scenei politice. Istoria cu certitudine vă va cere vama ce-o meritaţi fiecare.

Ing. Maria OARGĂ SUCHOV