„Dormi în pace, noi veghem!” mesajul transmis nouă din Pantheonul de la Ţebea, la 31 decembrie 1899, de către studenţii Gheorghe Novacovici, Coriolan Steer şi loan Scurtu

Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea reprezintă o perioadă în care s-au acutizat durerile neamului românesc din provinciile subjugate Austro-Ungariei, ca urmare a nedreptăţilor suferite din partea autorităţilor maghiare, iar în faţa acestor împilări întreaga suflare românească nu a putut să asiste pasiv, şi, în consecinţă, tinerii intelectuali şi studenţii, cu firea dârză şi combativă specifică vârstei, s-au avântat cu trup şi suflet în vâltoarea luptelor date pentru triumful cauzei lor drepte, luptând cu demnitate pentru izbânda adevărului şi a dreptăţii.

Acest context a avut un efect decisiv asupra lui Gheorghe Novacovici, născut la data de 14 ianuarie 1879, într-o familie veche preoţească din comuna Gârbovăţ din Valea Almăjului, în actualul judeţ Caraş-Severin, care a dezvoltat de foarte tânăr orientări politice naţionaliste.

În toamna anului 1898, Gheorghe Novacovici se înscrie la Academia de Drept din Oradea, unde îl cunoaşte pe Coriolan Steer, însă în al doilea trimestru este exmatriculat împreună cu alţi 17 studenţi români, deoarece s-au solidarizat cu colegul lor Lucian Bolcaş, care a fost aspru pedepsit de conducerea instituţiei pentru publicarea unui protest care s-a tipărit în ziarul „Tribuna” de la Sibiu. Toţi cei exmatriculaţi de la Oradea s-au înscris la Facultatea de Drept din Cluj, iar aici Gheorghe Novacovici şi Coriolan Steer îl cunosc pe Ioan Scurtu, student la Litere şi Filosofie, între cei trei legându-se o strânsă prietenie pe fondul pasiunilor comune legate de emanciparea naţională a românilor din Transilvania şi Banat şi construirea unui monument în cinstea Eroului Avram Iancu.

Începând cu anul 1894, sarcina edificării monumentului a fost asumată de Comitetul Central al Partidului Naţional Român din Transilvania şi Ungaria, fiind ales un comitet în acest sens, iar la apel au răspuns un mare număr de români din Transilvania, Banat, Bucovina, România, precum şi studenţi români din diferite centre universitare europene.

La finele anului 1899, în cursul audierilor casierului fondului pentru monumentul lui Avram Iancu, căruia autorităţile maghiare i-au înscenat un proces politic, procurorul de stat Lázár a afirmat public că Avram Iancu este „conducător de bandiţi şi ucigaşi”, iar strângerea de fonduri drept „cerşetorie publică”, ocazie cu care inculpatul este amendat şi condamnat, iar întreaga sumă adunată a fost confiscată.

Această sentinţă nedreaptă a produs o profundă emoţie publică în rândul românilor, iar revista „Tribuna” devine portavocea nemulţumirilor, prin care toţi tinerii români erau chemaţi să lupte pentru apărarea memoriei lui Iancu.

În luna decembrie a anului 1899, Ioan Scurtu publică aici poeziile „Procurorul hienă” şi „Fluierul lui Iancu”, precum şi articolul „Pretindem satisfacţie”, iar Gheorghe Novacovici publică un „Apel la tinerime”, toate cu scopul de a provoca o reacţie fermă la batjocorirea eroului naţional.

Ca urmare, studenţii români de la Cluj şi Oradea au organizat în preajma Crăciunului o adunare de protest la Cluj sub conducerea avocatului dr. Amos Frâncu.

După cuvântările de rigoare s-a decis pe loc să se formeze o delegaţie de studenţi care să depună o coroană de flori pe mormântul lui Avram Iancu de la Ţebea. Din delegaţia studenţească au făcut parte Gheorghe Novacovici, Corioloan Steer şi Ioan Scurtu, care au sosit în după amiaza zilei de 31 decembrie 1899 la Ţebea şi au depus coroana de lauri cu o panglică pe care era scris: „Tinerimea română universitară, Eroului Naţional Avram Iancu, 1848, dormi în pace, noi veghem”, aceasta fiind aşezată în interiorul bisericii.

Auzindu-se prin împrejurimi de venirea delegaţiei studenţeşti, moţii au dat năvală, adunându-se la mormânt, s-au solidarizat cu aceştia şi au început sa intoneze „Deşteaptă-te, române!”. Cu acest prilej, studenţii au rostit cuvântări, iar Gheorghe Novacovici a citit o poezie compusă ad-hoc, în care proslăvea memoria eroului naţional Avram Iancu şi a declarat că „jurăm pe mormântul tău, Iancule, că nu vom avea linişte până ce nu vom dobândi drepturile noastre egale cu celelalte naţiuni”.

Imediat la faţa locului s-au prezentat jandarmii unguri, care au luat cheile cu forţa şi au pătruns în biserică de unde au confiscat coroana, iar pe cei trei studenţi i-au dus la postul de jandarmi, unde li s-au luat declaraţii.

Întocmindu-se dosare de urmărire penală, procurorul din Deva a deschis acţiune publică împotriva celor trei studenţi şi prin rechizitoriu au fost trimişi în judecată pentru încălcarea codului penal unguresc şi pentru susţinerea şi promovarea memoriei unui „trădător de patrie”, cum a fost declarat Avram Iancu de autorităţile maghiare.

Competentă pentru judecarea cauzei era Judecătoria din Baia de Criş, pe raza căreia s-a produs „infracţiunea”, iar dezbaterile la Judecătorie s-au făcut în lipsa celor trei inculpaţi, care au fost apăraţi de avocatul Francisc Hossu Longin din Deva (ginerele lui badea Gheorghe Pop de Băseşti), pronunţându-se în acest proces o condamnare la trei luni închisoare pentru fiecare, după unii autori, sau la o lună şi jumătate, după alţii.

Făcându-se uz de calea de atac, în urma apelului, procesul s-a rejudecat la Tribunalul din Deva, unde de data aceasta apărarea studenţilor condamnaţi de prima instanţă s-a făcut de doi avocaţi: Francisc Hossu Longin şi Ştefan Cicio Pop din Arad. Tribunalul, revizuind toate actele de la dosarul cauzei şi în urma pledoariilor temeinice ale celor doi avocaţi apărători, s-a ajuns la concluzia că în cauză nu este vorba de producerea unei infracţiuni, a anulat sentinţa Judecătoriei şi a pronunţat achitarea inculpaţilor. De menţionat că la acest proces a luat parte un numeros public românesc care a manifestat călduros pentru studenţi, creându-se cu acest prilej o atmosferă de mare însufleţire şi românism.

De menţionat este faptul că manifestarea de la Ţebea, precum şi procesul care a urmat au fost amplu prezentate în presa de limbă română, mediatizarea făcând cunoscute acţiunile celor trei studenţi din rândul românilor.

Destinul ulterior al celor trei studenţi şi-a urmat cursul imprimat deja de puternica implicare în cauza naţională a românilor din Transilvania şi Banat.

La fel ca prietenii săi, şi Ioan Scurtu îşi continuă activitatea pe linia naţionalistă şi întreţine de-a lungul întregii sale vieţi o vastă corespondenţă cu Francisc Hossu Longin, care poate fi consultată la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj.

Alături de colegii săi, şi Ioan Scurtu este exmatriculat, dar în cursul anului 1900 participă la Congresul studenţilor latini are a avut loc la Paris şi publică un articol despre „Sfârşitul marelui Avram Iancu”, despre care consideră că îi va crea noi probleme cu autorităţile maghiare.

În cursul anului 1901, în paralel cu teza de doctorat la Universitatea din Leipzig, Ioan Scurtu elaborează o serie de 22 de articole referitoare la „Probleme actuale în viaţa noastră naţională”.

Mulţumită profesorului Carol C. KOKA, pe care îmi permit să-l citez, pot trasa evoluţia destinului lui Coriolan Steer, care după exmatricularea sa, ca urmare a evenimentelor menţionate, a trebuit să părăsească Clujul şi să-şi continue studiile la Budapesta, unde şi-a luat şi doctoratul în 26 septembrie 1903. Pe tânărul avocat îl găsim în 1906 candidat al românilor la alegerile generale, reprezentant al electoratului din cercul Tăşnad. În anul 1907 este alături de intelectualii români care au protestat împotriva legii şcolare profund nedrepte a lui Apponyi. La 14 iulie când s-a înfiinţat despărţământul din Tăşnad al ASTREI, dr. Coriolan Steer a fost printre cei mai activi membri, îndeplinind funcţia de secretar al despărţământului.

În zilele premergătoare Marii Uniri, dr. Coriolan Steer a fost desemnat printr-un credenţional delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde, la l Decembrie 1918, a fost ales ca membru în Marele Sfat Naţional reprezentând cercul electoral Tăşnad. După ce armata română a eliberat întregul teritoriu naţional, Coriolan Steer a fost ales, la alegerile din 1919, senator în Parlamentul României Mari unde i-a reprezentat cu cinste pe românii din părţile Tăşnadului, până când a trecut la cele veşnice în 1924, la doar 45 de ani.

Din nefericire, destinul a fost vitreg cu juristul Gheorghe Novacovici, căruia i-a fost scris să nu scape de închisoare. Astfel, în lupta sa dusă cu condeiul, a publicat un articol în „Tribuna” din Sibiu, al cărei conţinut a fost considerat insultător la adresa stăpânirii şi, drept consecinţă, i s-a înscenat un proces de presă, care s-a soldat cu condamnarea sa, ispăşindu-şi pedeapsa în temniţa din Seghedin. Din închisoare, la 17 iulie 1902, îi scrie unchiului său, învăţătorul Emilian Novacovici din Răcăşdia, solicitându-i un ajutor bănesc pentru a-şi îndulci viaţa din temniţă.

Eliminat din toate şcolile din Ungaria, Gheorghe Novacovici a urmat iniţial cursurile Academiei Comerciale din Graz, ulterior finalizându-şi studiile juridice şi începând practica avocaţială.

După o zbuciumată şi prea scurtă viaţă, juristul Gheorghe Novacovici, fiind măcinat de o boală necruţătoare contractată în temniţă, decedează la doar 29 de ani în ziua de 20 august 1908.

Timp de decenii, povestea vieţii lui Gheorghe Novacovici, fratele bunicului meu, a fost transmisă în familie din generaţie în generaţie, fără ca să îmi pot imagina că umbra uitării va fi înlăturată de pe viaţa şi activitatea sa. Totuşi, acest lucru s-a întâmplat datorită iniţiativei unei personalităţi inimoase a Transilvaniei, domnul inginer Ioan Paul Mărginean, preşedintele fondator al Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea” din Deva şi al Clubului de elevi-voluntari „Crăişorii”, care, la data de 14decembrie 2009 au dezvelit în Pantheonul de la Ţebea o placă de marmură, montată vertical, pe care sunt inscripţionate, cu litere aurii cuvintele:

„Spre cinstirea şi pomenirea faptei studenţilor Coriolan Steer, George Novacovici şi Ioan Scurtu de la Universitatea din Cluj, care la 31 decembrie 1899 au depus la Ţebea, pe mormântul Craiului Munţilor, o cunună de lauri cu flamura tricolorului românesc, având inscripţia „Dormi în pace! Noi veghem! Tinerimea română lui Avram Iancu”, cu riscul prigoanei, ameninţărilor, temniţei şi exmatriculării la care au fost supuşi ulterior de către oficialităţile ungureşti, după trei ani de anchete şi procese umilitoare.”

Printr-o fericită întâmplare, în anul 2014, fiul meu a vizitat Pantheonul de la Ţebea şi a putut observa că memoria înaintaşului nostru nu a fost uitată pe aceste meleaguri binecuvântate nici după mai bine de 100 de ani, iar ulterior am avut privilegiul de a-l contacta şi cunoaşte pe domnul inginer Ioan Paul Mărginean şi a participa la acţiunile Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea” şi a Clubului de elevi-voluntari „Crăişorii” de cunoaştere şi cinstire ai eroilor Neamului daco-românesc multimilenar şi a luptei lor jerfeltnice pentru libertate, dreptate şi drepturi...

În final, nu-mi rămâne decât a mulţumi Asociaţiei „Ţara Iancului -Iubirea Mea”, membrilor şi „Crăişorilor” ei pentru toate acţiunile şi demersurile lor de a păstra aprinsă flacăra patriotismului românesc, printre ai căror luptători se numără şi Ioan Scurtu, Coriolan Steer şi Gheorghe Novacovici, cu menţiunea că faptele lor, precum şi ale altor demni români, nu vor fi uitate niciodată dacă fiecare dintre noi vom veghea asupra a ceea ce înseamnă să fii ROMÂN, astfel ca înaintaşii noştri să poată dormi în pace.