|
Făuritori şi
Martiri ai Unirii Basarabiei cu România.
Maior Vasile Ţanţu
(1882-1937)
luptător
consecvent pentru românism, organizator înflăcărat al Sfatului Ţării,
personalitate care ne-a onorat istoria
Vasile Ţanţu s-a născut la 1 martie 1882
în satul Horodişte, situat la o distanţă de 7 km de gara Călăraşi, cea
mai bogată şi mai frumoasă regiune din Basarabia, care poartă numele de
Codrii Moldovei. Până la vârsta de cincisprezece ani a trăit pe
lângă casa părintească, învăţând la şcoala primară, iar primăvara şi
vara, lucrând la câmp, în gospodăriile ţărăneşti ale satului, păscând
vitele prin pădurea de stejari şi fagi din apropierea satului.
După şcoala primară, din 1896 şi-a
continuat studiile la Şcoala de Agricultură din satul Cucuruzeni, cea
mai bună instituţie de profil din partea de sud-vest a Imperiului Rus.
În anul 1902, la vârsta de douăzeci de ani, obţine diploma de agronom şi
activează în acest domeniu timp de cinci ani, lucrând ca agronom şi
administrator pe câmpurile unui moşier din judeţul Orhei[1].
Atras de domeniul pedagogiei , susţine,
în 1907, examenele la Liceul Real din Chişinău, obţine diploma de
învăţător pentru şcolile primare de stat şi un loc de lucru la şcoala
din satul Gherman, judeţul Bălţi. În 1908 a fost avansat ca director de
şcoală, fiind în această funcţie până în 1915. Din nota de biografie
citată din Dosarul personal, se menţionează: ”...ca învăţător, am
stăruit foarte mult pe lângă ”Uprava” Zemstvei locale pentru
introducerea în şcoală a cântării moldoveneşti şi am avut cea mai
mare satisfacţie morală când această ”Upravă” a cumpărat note româneşti
pentru mai multe şcoli din judeţ”.
În 1908 face cunoştinţă cu Ioan Pelivan,
pe atunci judecător la Bălţi, patriot înflăcărat al moldovenilor din
Basarabia, se înscrie în societatea acestuia şi devine un promotor al
ideilor naţionale. Cu acest prilej, ”ohranca ţaristă” l-a luat în
evidenţă ca ”revoluţionar” şi i-a făcut percheziţii acasă şi la şcoală,
pentru a stabili legătura cu România. În 1915 avea 33 de ani, era
căsătorit şi avea patru copii minori: Petru (n.1908), Virginia (n.1910),
Pavel (n.1912), Mihai (n.1914)[2]. În acelaşi an, este mobilizat în
Armata ţaristă, trecuse vârsta recrutării, avea familia mare şi copii
minori în întreţinere. Oamenii, simpli basarabeni, erau trimişi la
războaie, la sacrificii în interesul imperiilor, în interesul străinilor
şi ţărilor bogate. Fusese declarată mobilizarea totală a bărbaţilor din
Basarabia, cu vârste cuprinse între 19 şi 48 de ani.
Din august 1916 România participă cu
două armate în Primul Război Mondial. Armatele unite
germano-bulgaro-otomane atacă România. Conform înţelegerii, un număr
impunător de trupe ruseşti, ca trupe aliate, au pătruns pe teritoriul
României. În 1917, din partea de nord a Moldovei până la gurile Dunării,
Imperiul rusesc, participă pe Frontul românesc şi de Vest cu patru
armate , şi anume: a 4-a, a 6-sea, a 7-tea şi a 9-a. În
cadrul acestor armate sunt înregistraţi circa 300.000 de soldaţi şi
cadre militare basarabene. În unele surse
sunt menţionate 100.000 de
soldaţi moldoveni[3]. Ziarul ”Ecoul Moldovei”, Iaşi, 24 iulie 1917,
consemnează: ”...Fraţii noştri basarabeni sunt numeroşi pe Frontul
Românesc. Nu e regiment, companie ori pluton în care să nu fie moldoveni”.
Ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii basarabeni din armata rusă au devenit
tovarăşi de arme ai ostaşului român din Armata română, mulţi s-au
împrietenit, au avut misiuni de luptă comune, împărtăşind cu camarazii
români asprimile vieţii de pe front şi plătind tributul de sânge în
bătăliile din vara anului 1917 de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Siret
ş.a.
Învăţătorul Vasile Ţanţu a fost
mobilizat în armata rusă ca soldat în Batalionul 433 infanterie. Pentru
a fi încadrat la funcţie de comandă, a fost trimis la Şcoala militară
din oraşul Kiev. Primeşte gradul de sublocotenent, este trimis pe
frontul românesc, în Regimentul 5 infanterie în calitate de comandant de
companie. Rănit în luptele de la Buzău, după o perioadă de timp, a fost
transferat în Statul Major al Diviziei dislocate la Iaşi ca ofiţer
translator şi obţine gradul de stabs-căpitan.
Favorizat de funcţia de ofiţer de
comandă, este liber de a inspecta unităţile militare din subordine, face
cunoştinţă cu ofiţerii şi soldaţii basarabeni, stabileşte contacte cu
ofiţerii armatei române. Influenţat de Revoluţia din februarie 1917,
care proclamă Rusia ca ţară democratică, căpitanul V. Ţanţu se
mobilizează cu ofiţerii şi soldaţii moldoveni de pe front pentru
rezolvarea unor oportunităţi în interesul politic al Basarabiei.
Guvernul Provizoriu al generalului Al. Kerenski, prin decrete şi decizii
guvernamentale, anunţă următoarele: egalitate în drepturi pentru toţi
cetăţenii, libertatea cuvântului, a presei, a conştiinţei,
dreptul de asociere, de manifestare publică, ş.a. Soldaţii au fost
egalaţi în drepturi civile cu ofiţerii. A fost proclamată egalitatea
popoarelor din fostul imperiu ţarist şi dreptul lor la
autodeterminare[4].
Pentru armată se elaborează şi se
semnează Regulamentul privind instituirea în cadrul armatei ruse a
Comitetelor de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, care a fost difuzat
şi implementat şi pe Frontul Românesc.
Această situaţie dramatică a ruşilor,
”de desfiinţare a Imperiului”, este benefică pentru popoarele subjugate.
Ofiţerii moldoveni, cu grade militare mici şi funcţii mici, folosesc
şansa istorică pentru a revendica drepturile Basarabiei în cadrul
Federaţiei Ruse.
V. Ţanţu, îndrumat de I. Pelivan, Em.
Catelli, organizează ofiţerii şi ostaşii moldoveni patrioţi, pentru a
înfiinţa o organizaţie a basarabenilor pe Frontul Românesc. La această
acţiune participă majoritatea ofiţerilor basarabeni din armatele ruse de
pe Frontul român, inclusiv din garnizoanele de la Iaşi, Bacău, Roman,
Galaţi ş.a.
La 13 aprilie 1917, grupul de iniţiativă
se adună la hotelul ”Continental”, Iaşi, unde discută problemele curente
şi constituie Comitetul din Iaşi al soldaţilor şi ofiţerilor
basarabeni.
La această întrunire a militarilor
basarabeni, A Scobioală este ales preşedinte, V. Ţanţu, secretar. În
data de 21 aprilie 1917, aceşti lideri ai Comitetului Ostăşesc Iaşi
trimit o scrisoare către Partidul Naţional Moldovenesc, comunicând, că
sunt ”solidari cu acţiunile Comitetului Central al PNM din Chişinău”.
Comitetul de la Iaşi a lansat apeluri mediatizate prin ziare şi foi
volante către ostaşii moldoveni din armatele ruse, regimente,
batalioane, companii şi plutoane cu următorul text: ”Organizaţi-vă,
ţineţi legătura cu noi pentru a lucra cu toţii în înţelegere şi a păşi
într-un pas! Înţelegeţi-vă, organizaţi-vă, luminaţi-vă! Ţineţi minte:
Unde-i unul, nu-i putere, unde-s doi, puterea creşte şi duşmanul nu
sporeşte”[5].
În felul acesta, pe Frontul Românesc,
până în octombrie 1917, s-au format circa 60 de organizaţii-comitete
ostăşeşti basarabene, care au sprijinit activitatea Comitetului Central
Ostăşesc de la Chişinău şi programul Partidului Naţional Moldovenesc,
care revendică autonomia politică, oficializarea limbii
române-moldoveneşti, crearea şcolii naţionale şi a armatei naţionale.
Toate, cele şaizeci de comitete s-au constituit în Sovietul
Soldaţilor şi Ofiţerilor de pe Frontul Românesc, cu sediul la Iaşi.
V. Ţanţu a colaborat la elaborarea
Statutul Sovietului Soldaţilor şi Ofiţerilor Moldoveni de pe Frontul
Românesc, care a formulat următoarele obiective: ”...apărarea
intereselor culturale şi naţionale ale moldovenilor, reieşind din
principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii; menţinerea
disciplinei în armată; pregătirea recruţilor pentru serviciul militar în
limba maternă; colaborarea activă la schimbarea formei de guvernământ a
Rusiei în republică;împroprietărirea cu pământ a norodului muncitor, în
corespundere cu normele elaborate de viitoarea Adunare Constituantă a
Rusiei”.
Comitetul executiv al Sovietului
Soldaţilor şi Ofiţerilor basarabeni de pe Frontul Românesc avea sprijin
şi din partea conducerii Armatei ruse (în documentele emise, această
structură se întitula şi ”Comitetul Ostaşilor Basarabeni de pe Frontul
Românesc”, ”Comitetul Executiv din Iaşi al Soldaţilor şi Ofiţerilor
Moldoveni” sau ”Comitetul Central al Ostaşilor Basarabeni de pe Frontul
Românesc”, evident, fiind vorba de una şi aceeaşi organizaţie).
Comitetul ostaşilor moldoveni de la Iaşi
trimitea regulat agitatori, ziare şi foi volante în toate unităţile ruse
de pe Frontul Românesc, îi îndemna pe soldaţii moldoveni, majoritatea
fii de ţărani, să se deştepte, să se lumineze, să organizeze
comitete în toate unităţile militare. V. Ţanţu şi colegii dânsului,
militari, făceau apel la unire şi la acţiuni solidare cu organizaţia
centrală de la Iaşi, dacă vor să aibă izbândă. Toate aceste activităţi
de propagandă militară şi patriotică au dat rezultate, multe unităţi de
pe front au susţinut financiar şi material Comitetul Ostăşesc de la
Iaşi, şi anume: soldaţii din Regimentul 159 infanterie, Regimentul 241,
Divizia 65, Divizia 3 cavalerie, Regimentul 9 Turchistan, alte unităţi
din Armata a IV-a rusă, sau strângând şi donând Comitetului Iaşi 1000
ruble, sumă considerabilă pentru perioada respectivă. Mesaje de sprijin
şi adeziune au venit de la toate unităţile militare ruse, de la Baltica
până la Dunăre[6].
În perioada ofensivei ruso-române din
iulie 1917, când România era într-o situaţie critică, organizaţiile
bolşevice îndemnau soldaţii ruşi la nesupunere, părăsirea poziţiilor de
luptă, boicotarea deciziilor comandanţilor ruşi. Ofiţerii moldoveni din
Comitetele Ostăşeşti, având sentimentul de solidaritate cu fraţii de
arme români, chemau soldaţii moldoveni ”să lupte, să-şi puie viaţa
pentru apărarea Patriei şi a neamului românesc”[7].
Din ziarul românesc ”Ecoul Moldovei” din
24 iulie 1917, şi din alte publicaţii, aflăm că ”soldaţii ruşi părăseau
poziţiile la Oituz, iar mici unităţi de basarabeni au rămas pe loc şi
au luptat până la ultima suflare, alături de fraţii români”. Au
rămas pe poziţiile de luptă şi Divizia 14-a rusă şi divizioanele de
artilerie rusă de la Mărăşeşti, formate, în mare parte, din basarabeni[7].
Zemstva gubernială din Chişinău nu
desfăşura activităţi de promovare a învăţământului şcolar naţional,
mereu inventa greutăţi în a menţine starea de lucru pe vechi. Blocul
Naţional Moldovenesc a cerut sprijinul militarilor basarabeni de pe
Frontul Românesc. Comitetul executiv de la Iaşi, având în componenţa sa
pe foştii învăţători, V. Ţanţu, A. Scobioală, I. Buzdugan ş.a., i-a
împuternicit pe aceşti militari patrioţi să impună Zemstvei guberniale
să promoveze în anul de învăţământ 1917-1918 limba română cu alfabetul
latin, să deschidă mai multe clase în şcolile de la sate pentru copiii
ţăranilor şi copiii soldaţilor de pe front. Sovietul Soldaţilor şi
Ofiţerilor Moldoveni de la Iaşi a trimis la Zemstvă delegaţi militari şi
următorul demers: ”... şcoli, în care fiii neamului nostru să poată
învăţa ştiinţele trebuincioase în dulcea limbă a mamei [...]. Aceasta
este cea mai fierbinte dorinţă de ordin şcolar a ostaşilor de pe Frontul
Românesc şi cerem ca ea să fie îndeplinită numaidecât, spre binele şi
fericirea neamului nostru atât de întunecat până acum, dar vrednic de o
soartă mai bună. Semnează în numele Comitetului Soldaţilor de pe Frontul
Românesc, Preşedinte, Andrei Scobioală şi secretar Vasile Ţanţu”,
Iaşi, 30 august ,1917.
O acţiune politică importantă, la care a
participat şi ştabs-căpitanul Vasile Ţanţu, a fost elaborarea
Declaraţiei din 12 iulie 1917, care conţine un program concret de
obţinere a autonomiei politice naţionale, teritoriale şi de întemeiere a
unui Consiliu Suprem al Basarabiei al Sfatului Ţării. Acest
document important, elaborat la Iaşi, a fost trimis la toate Comitetele
Ostăşeşti de pe Frontul Românesc şi la Comitetul Central Moldovenesc de
la Chişinău, care a cerut tuturor militarilor moldoveni să se implice pe
larg în viaţă. Textul Declaraţiei a fost publicat în toate
ziarele din Iaşi, Chişinău şi Odesa, a fost multiplicat şi trimis în
toate unităţile şi subunităţile militare, difuzat sub formă de
manifeste [8].
În iulie 1917, pe Frontul Românesc s-a
creat o nouă formaţiune politică, Partidul Socialist Revoluţionar
Moldovenesc (după modelul Partidului Naţional Moldovenesc de la
Chişinău). Partidul era format numai din militari moldoveni, avea un
program restrâns şi concret. Partidul a fost creat de ştabs-căpitanul
V. Ţanţu şi sublocotenentul A. Scobioală. Principalele teze ale
Partidului erau următoarele: ”...pământul să fie dat fără plată
celor care-l vor lucra cu braţele lor; şcoli, biserici şi aşezăminte
moldoveneşti cu limba noastră strămoşească, ”Basarabia să nu se
mai ocârmuiască de oameni străini, care nu ştiu nevoile noastre, ci de
oameni din ţara noastră, care ştiu limba noastră, necazurile noastre
moldoveneşti.” Într-un cuvânt, partidul luptă pentru autonomia cea
mai largă a Basarabiei[9].
Având o reputaţie bună în Marele Stat
Major al Armatei ruse şi sprijinul generalului Scerbaciov,
ştabs-căpitanul V. Ţanţu primeşte aprobarea de a se deplasa la Chişinău
şi Odesa, pentru a rezolva unele probleme de serviciu. De fapt, V.
Ţanţu, împuternicit de Comitetul Ostăşesc de la Iaşi, pe 23 iulie 1917,
împreună cu sublocotenentul Gh. Pântea, convoacă întrunirea
reprezentanţilor militarilor moldoveni sosiţi din Odesa şi alte
garnizoane militare şi împreună organizează Comitetul Central Militar
Moldovenesc cu sediul la Chişinău.
Acest Comitet al militarilor moldoveni
va proclama la 21 octombrie 1917 autonomia Basarabiei şi în următoarele
zile va organiza şi va întări Sfatul Ţării.
La Congresul Ostăşesc al Militarilor
Moldovani din 20-27 octombrie 1917 căpitanul Vasile Ţanţu a fost ales
preşedinte al Biroului de organizare a Sfatului Ţării. La 21
noiembrie 1917, la inaugurarea Sfatului Ţării, a rostit un cuvânt de
felicitare. G. Tofan, prezent şi el la eveniment, nota următoarele: ”..ofiţerul
Ţanţu, figură masivă moldovenească, înfăţişare plăcută şi atrăgătoare.
Fondul cuvântării are un colorit hotărât naţional. Român cult –
învăţător de profesie - cu convingeri naţionale fixate, vorbeşte o
limbă literară frumoasă, are o ţinută dreaptă, vorbeşte emoţionant şi
arată fazele prin care a trecut chestiunea Sfatului Ţării până la
constituire, scopurile lui, dorindu-i ca să le realizeze în întregime”.
Pentru confirmarea celor expuse mai sus,
voi aduce un episod eroic din viaţa ofiţerului V. Ţanţu, preluat din
nota biografică. În perioada 1-12 ianuarie 1918, organizaţiile militare
bolşevice şi o parte dintre soldaţii rusofoni din ”Front-Otdel” au
declanşat o campanie, un atac fără precedent asupra forţelor democratice
şi naţionale din Chişinău, inclusiv asupra Sfatului Ţării. Părea că
totul este pierdut. După o şedinţă secretă cu o parte din militarii
Sfatului Ţării, căpitanul V. Ţanţu cu un ostaş din Regimentul
moldovenesc, noaptea, pe 6 ianuarie, clandestin, părăseşte Chişinăul,
călare pe cai, înarmaţi şi echipaţi ca la război, pe drumuri ocolitoare,
îndreptându-se spre frontiera de la Prut. Parcurg peste o sută de
kilometri şi ajung la Iaşi, unde cer ajutorul Armatei Române. În data de
13 ianuarie 1918, împreună cu Divizia 11-a română participă la
eliberarea Chişinăului de bolşevici, ajută la restabilirea ordinii
publice. Acesta este un exemplu de luptător curajos, unionist convins şi
devotat cauzei naţionale.
În Sfatul Ţării a fost membru al
Comisiei Declaraţii şi Statute, precum şi al Comisiei de
Arbitraj. A avut o contribuţie majoră la formarea Armatei Moldoveneşti.
A fost delegat de către Sfatul Ţării la Iaşi, pentru a colabora cu
Armata Română şi alte structuri de stat, stabilindu-se un plan de
acţiune pentru ajutorarea Republicii Democratice Moldoveneşti în plan
militar.
La 27 martie 1918, a votat Unirea[10],
rostind un emoţionant discurs în română, în care spunea: ”Domnilor
deputaţi! Sunt fericit fără măsură când văd că idealul nostru s-a
înfăptuit. Salut Sfatul Ţării în numele acelor eroi moldoveni, care,
departe de ţara noastră, au dus în pieptul lor ideea Sfatului Ţării.
Luptând pe front, noi visam acest organ şi îl aşteptam cu nerăbdare.
Deoarece el nu se arăta, noi, ostaşii, ne-am hotărât să venim la
Chişinău, ca să începem lupta pentru această operă mare... Astăzi, cu
ajutorul lui Dumnezeu, noi ne-am atins scopul şi, făcând totul ce este
posibil pentru crearea acestui organ, noi predăm cârma în mâinile
D-voastră, ca D-voastră, cu bine, să îndreptaţi barca spre ţărmurile,
unde o aşteaptă cu nerăbdare copiii adevăraţi ai Patriei. Din partea
noastră dorim succes Sfatului Ţării în munca lui pentru folosul
Basarabiei, ca fraţii noştri de pe front să-şi vadă ţara natală scăpată
de acele nenorociri, care o bântuie astăzi de la un capăt la altul...”
V. Ţanţu a fost membru al Societăţii de
Cultură Făclia, fondată în vara anului 1918. A ajutat şi a depus
un efort de organizare pentru crearea Universităţii Populare din
Chişinău şi a unei Şcoli româneşti, contribuind la activitatea de
luminare culturală, prin scrierea şi publicarea unor articole şi a unei
broşuri, ”Ţăranul liber, abecedar politic pentru ţărani”, scrisă
cu alfabet chirilic.
A fost trecut în rezerva Armatei Române
în grad de maior prin Decretul nr. 818 din 28.02.1920. După Unire, V.
Ţanţu a avut funcţii de stat, a fost prefect de judeţ, apoi deputat,
mai târziu preşedinte al Camerei de Agricultură. Din considerente
personale, s-a retras de pe scena marii politici.
Fiind un om modest şi cinstit, împovărat
de grijile familiei, având şi probleme de sănătate,în 1932 s-a retras ca
învăţător într-un sat mic, aproape de locurile natale, din centrul
Moldovei, urmându-şi vocaţia iniţială, de profesor de şcoală.
Pentru meritele militare şi politice , a
fost decorat cu ordine şi medalii ale Rusiei şi României.
În 1937, s-a îmbolnăvit grav, a decedat
în Spitalul central din Iaşi la 30 ianuarie 1937. A fost înmormântat la
Cimitirul Central din Chişinău cu onoruri militare.
Odată cu Vasile Ţanţu, a dispărut unul
dintre cei mai aprigi luptători basarabeni pentru realizarea idealului
naţional - Unirea. Şi-a iubit tare şi neamul ca un mare român, dovadă că
a trecut de câteva ori Prutul clandestin pentru ”a săruta, spunea el,
pământul Patriei libere, pentru a vedea cu ochii săi, pe fraţii de
dincolo, pentru a le auzi limba dulce şi frumoasă, precum şi pentru a
aduce de acolo şi puţină literatură românească, de care intelectualii
moldoveni erau aşa însetaţi.
La Cimitirul Central din Chişinău,
sub două grinzi de fier, puse în formă de cruce, îşi doarme somnul de
veci acest luptător şi militar desăvârşit, acest om politic, care a
făcut enorm de mult pentru ca primul parlament al Basarabiei să-şi
deschidă lucrările şi să se voteze Unirea la 27 martie 1918.
Tăcerea la care îl supunem este un act de mare injustiţie faţă de
această mare personalitate, care ne-a onorat istoria, a luptat cu
ţarismul, a militat pentru Unire, dar care astăzi luptă cu ...
anonimatul.
col .(r), conf. univ.
dr.
Anatol MUNTEANU
membru AOŞR
Bibliografie
1.Colesnic, Iurie, Generaţia Unirii,
Chişinău, 2016
2.Danu, Eugenia, Destin Românesc, nr.3,
2012
3.AMRM, f.339, inv.1, d.13303
4.ANRM, f.727, inv.2, d.7
5.Pîntea, Gherman, Rolul organizaţiilor
militare..., Bucureşti
6.ANRM, f.727, inv.2, d.17
7.Negrei, Cristian,, Primele lupte ale
Armatei Române cu bolşevicii (1917-1918), www.istoria.md, s.a.
8.Ghibu, Onisifor, Pe baricadele vieţii.
În Basarabia revoluţionară (1917-1918). Amintiri. Editura Universitas,
Chişinău, 1992, p.271-272
9.Ibidem, p.375
10.P.V. al şedinţei
Sfatului Ţării din 21 noiembrie 1917. Se citează după Şt. Ciobanu,
Unirea Basarabiei.
|
|
