România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Făuritori şi Martiri ai Unirii Basarabiei cu România.

Maior Vasile Ţanţu

(1882-1937)

luptător consecvent pentru românism, organizator înflăcărat  al Sfatului Ţării, personalitate care ne-a onorat istoria

 

Vasile Ţanţu s-a născut la 1 martie 1882 în satul Horodişte, situat la o distanţă de 7 km de gara Călăraşi, cea mai bogată şi mai frumoasă regiune din Basarabia, care poartă numele de Codrii Moldovei. Până la vârsta de cincisprezece  ani a trăit pe lângă casa părintească, învăţând la şcoala primară, iar primăvara şi vara, lucrând la câmp, în gospodăriile ţărăneşti ale satului, păscând vitele prin pădurea de stejari şi fagi din apropierea satului.

După şcoala primară, din 1896 şi-a continuat studiile la Şcoala de Agricultură din satul Cucuruzeni, cea mai bună instituţie de profil din partea de sud-vest a Imperiului Rus. În anul 1902, la vârsta de douăzeci de ani, obţine diploma de agronom şi activează în acest domeniu timp de cinci ani, lucrând ca agronom şi administrator pe câmpurile unui moşier din judeţul Orhei[1].

Atras de domeniul pedagogiei , susţine, în 1907, examenele la Liceul Real din Chişinău, obţine diploma de învăţător pentru şcolile primare de stat şi un loc de lucru la şcoala din satul Gherman, judeţul Bălţi.  În 1908 a fost avansat ca director de şcoală, fiind în această funcţie până în 1915. Din nota de biografie citată din Dosarul personal, se menţionează: ”...ca învăţător, am stăruit foarte mult pe lângă ”Uprava” Zemstvei locale pentru introducerea în şcoală a cântării moldoveneşti şi am avut cea mai mare satisfacţie morală când această ”Upravă” a cumpărat note româneşti pentru mai multe şcoli din judeţ”.

În 1908 face cunoştinţă cu Ioan Pelivan, pe atunci judecător la Bălţi, patriot înflăcărat al moldovenilor din Basarabia, se înscrie în societatea acestuia şi devine un promotor al ideilor naţionale. Cu acest prilej, ”ohranca ţaristă” l-a luat în evidenţă ca ”revoluţionar” şi i-a făcut percheziţii acasă şi la şcoală, pentru a stabili legătura cu România. În 1915 avea 33 de ani, era căsătorit şi avea patru copii minori: Petru (n.1908), Virginia (n.1910), Pavel (n.1912), Mihai (n.1914)[2]. În acelaşi an, este mobilizat în Armata ţaristă, trecuse vârsta recrutării, avea familia mare şi copii minori în întreţinere. Oamenii, simpli basarabeni, erau trimişi la  războaie, la sacrificii în interesul imperiilor, în interesul străinilor şi ţărilor bogate. Fusese declarată mobilizarea totală a bărbaţilor din Basarabia, cu vârste cuprinse între 19 şi 48 de ani.

Din august 1916 România participă cu două armate în Primul Război Mondial. Armatele unite germano-bulgaro-otomane atacă România. Conform înţelegerii, un număr impunător de trupe ruseşti, ca trupe aliate, au pătruns pe teritoriul României. În 1917, din partea de nord a Moldovei până la gurile Dunării, Imperiul rusesc, participă pe Frontul românesc şi de Vest cu patru armate , şi anume: a 4-a, a 6-sea, a 7-tea şi a 9-a. În cadrul acestor armate sunt înregistraţi circa 300.000 de soldaţi şi cadre militare basarabene. În unele surse  sunt menţionate 100.000 de soldaţi moldoveni[3]. Ziarul ”Ecoul Moldovei”, Iaşi, 24 iulie 1917, consemnează: ”...Fraţii noştri basarabeni sunt numeroşi pe Frontul Românesc. Nu e regiment, companie ori pluton în care să nu fie moldoveni”. Ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii basarabeni din armata rusă au devenit tovarăşi de arme ai ostaşului român din Armata română, mulţi s-au împrietenit, au avut misiuni de luptă comune, împărtăşind cu camarazii români asprimile vieţii de pe front şi plătind tributul de sânge în bătăliile din vara anului 1917 de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Siret ş.a.

Învăţătorul Vasile Ţanţu a fost mobilizat în armata rusă ca soldat în Batalionul 433 infanterie. Pentru a fi încadrat la funcţie de comandă, a fost trimis la Şcoala militară din oraşul Kiev. Primeşte gradul de sublocotenent, este trimis pe frontul românesc, în Regimentul 5 infanterie în calitate de comandant de companie. Rănit în luptele de la Buzău, după o perioadă de timp, a fost transferat în Statul Major al Diviziei dislocate la Iaşi ca ofiţer translator şi obţine gradul de stabs-căpitan.

Favorizat de funcţia de ofiţer de comandă, este liber de a inspecta unităţile militare din subordine, face cunoştinţă cu ofiţerii şi soldaţii basarabeni, stabileşte contacte cu ofiţerii armatei române. Influenţat de Revoluţia din februarie 1917, care proclamă Rusia ca ţară democratică, căpitanul V. Ţanţu se mobilizează cu ofiţerii şi soldaţii moldoveni de pe front pentru rezolvarea unor oportunităţi în interesul politic al Basarabiei. Guvernul Provizoriu al generalului Al. Kerenski, prin decrete şi decizii guvernamentale, anunţă următoarele: egalitate în drepturi pentru toţi cetăţenii, libertatea cuvântului, a presei, a conştiinţei, dreptul de asociere, de manifestare publică, ş.a. Soldaţii au fost egalaţi în drepturi civile cu ofiţerii. A fost proclamată egalitatea popoarelor din fostul imperiu ţarist şi dreptul lor la autodeterminare[4].

Pentru armată se elaborează şi se semnează Regulamentul privind instituirea în cadrul armatei ruse a Comitetelor de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, care a fost difuzat şi implementat şi pe Frontul Românesc.

Această situaţie dramatică a ruşilor, ”de desfiinţare a Imperiului”, este benefică pentru popoarele subjugate. Ofiţerii moldoveni, cu grade militare mici şi funcţii mici, folosesc şansa istorică pentru a revendica drepturile Basarabiei în cadrul Federaţiei Ruse.

V. Ţanţu, îndrumat de I. Pelivan, Em. Catelli, organizează ofiţerii şi ostaşii moldoveni patrioţi, pentru a înfiinţa o organizaţie a basarabenilor pe Frontul Românesc. La această acţiune participă majoritatea ofiţerilor basarabeni din armatele ruse de pe Frontul român, inclusiv din garnizoanele de la Iaşi, Bacău, Roman, Galaţi ş.a.

La 13 aprilie 1917, grupul de iniţiativă se adună la hotelul ”Continental”, Iaşi, unde discută problemele curente şi constituie Comitetul din Iaşi al soldaţilor şi ofiţerilor basarabeni.

La această întrunire a militarilor basarabeni, A Scobioală este ales preşedinte, V. Ţanţu, secretar. În data de 21 aprilie 1917, aceşti lideri ai Comitetului Ostăşesc Iaşi trimit o scrisoare către Partidul Naţional Moldovenesc, comunicând, că sunt ”solidari cu acţiunile Comitetului Central al PNM din Chişinău”. Comitetul de la Iaşi a lansat apeluri mediatizate prin ziare şi foi volante către ostaşii moldoveni din armatele ruse, regimente, batalioane, companii şi plutoane cu următorul text: ”Organizaţi-vă, ţineţi legătura cu noi pentru a lucra cu toţii în înţelegere şi a păşi într-un pas! Înţelegeţi-vă, organizaţi-vă, luminaţi-vă! Ţineţi minte: Unde-i unul, nu-i putere, unde-s doi, puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte”[5].

În felul acesta, pe Frontul Românesc, până în octombrie 1917, s-au format circa 60 de organizaţii-comitete ostăşeşti basarabene, care au sprijinit activitatea Comitetului Central Ostăşesc de la Chişinău şi programul Partidului Naţional Moldovenesc, care revendică autonomia politică, oficializarea limbii române-moldoveneşti, crearea şcolii naţionale şi a armatei naţionale. Toate, cele şaizeci de comitete s-au constituit în Sovietul Soldaţilor şi Ofiţerilor de pe Frontul Românesc, cu sediul la Iaşi.

V. Ţanţu a colaborat la elaborarea Statutul Sovietului Soldaţilor şi Ofiţerilor Moldoveni de pe Frontul Românesc, care a formulat următoarele obiective: ”...apărarea intereselor culturale şi naţionale ale moldovenilor, reieşind din principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii; menţinerea disciplinei în armată; pregătirea recruţilor pentru serviciul militar în limba maternă; colaborarea activă la schimbarea formei de guvernământ a Rusiei în republică;împroprietărirea cu pământ a norodului muncitor, în corespundere cu normele elaborate de viitoarea Adunare Constituantă a Rusiei”.

Comitetul executiv al Sovietului Soldaţilor şi Ofiţerilor basarabeni de pe Frontul Românesc avea sprijin şi din partea conducerii Armatei ruse (în documentele emise, această structură se întitula şi ”Comitetul Ostaşilor Basarabeni de pe Frontul Românesc”, ”Comitetul Executiv din Iaşi al Soldaţilor şi Ofiţerilor Moldoveni” sau ”Comitetul Central al Ostaşilor Basarabeni de pe Frontul Românesc”, evident, fiind vorba de una şi aceeaşi organizaţie).

Comitetul ostaşilor moldoveni de la Iaşi trimitea regulat agitatori, ziare şi foi volante în toate unităţile ruse de pe Frontul Românesc, îi îndemna pe soldaţii moldoveni, majoritatea fii de ţărani, să se deştepte, să se lumineze, să organizeze comitete în toate unităţile militare. V. Ţanţu şi colegii dânsului, militari, făceau apel la unire şi la acţiuni solidare cu organizaţia centrală de la Iaşi, dacă vor să aibă izbândă. Toate aceste activităţi de propagandă militară şi patriotică au dat rezultate, multe unităţi de pe front au susţinut financiar şi material Comitetul Ostăşesc de la Iaşi, şi anume: soldaţii din Regimentul 159 infanterie, Regimentul 241, Divizia 65, Divizia 3 cavalerie, Regimentul 9 Turchistan, alte unităţi din Armata a IV-a rusă, sau strângând şi donând Comitetului Iaşi 1000 ruble, sumă considerabilă pentru perioada respectivă.  Mesaje de sprijin şi adeziune au venit de la toate unităţile militare ruse, de la Baltica până la Dunăre[6].

În perioada ofensivei ruso-române din iulie 1917, când România era într-o situaţie critică, organizaţiile bolşevice îndemnau soldaţii ruşi la nesupunere, părăsirea poziţiilor de luptă, boicotarea deciziilor comandanţilor ruşi. Ofiţerii moldoveni din Comitetele Ostăşeşti, având sentimentul de solidaritate cu fraţii de arme români, chemau soldaţii moldoveni ”să lupte, să-şi puie viaţa pentru apărarea Patriei şi a neamului românesc”[7].

Din ziarul românesc ”Ecoul Moldovei” din 24 iulie 1917, şi din alte publicaţii, aflăm că ”soldaţii ruşi părăseau poziţiile la Oituz, iar mici unităţi de basarabeni au rămas pe loc şi au luptat până la ultima suflare, alături de fraţii români”.  Au rămas pe poziţiile de luptă şi Divizia 14-a rusă şi divizioanele de artilerie rusă de la Mărăşeşti, formate, în mare parte, din basarabeni[7].

Zemstva gubernială din Chişinău nu desfăşura activităţi de promovare a învăţământului şcolar naţional, mereu inventa greutăţi în a menţine starea de lucru pe vechi. Blocul Naţional Moldovenesc a cerut sprijinul militarilor basarabeni de pe Frontul Românesc. Comitetul executiv de la Iaşi, având în componenţa sa pe foştii învăţători, V. Ţanţu, A. Scobioală, I. Buzdugan ş.a., i-a împuternicit pe aceşti militari patrioţi să impună Zemstvei guberniale să promoveze în anul de învăţământ 1917-1918 limba română cu alfabetul latin, să deschidă mai multe clase în şcolile de la sate pentru copiii ţăranilor şi copiii soldaţilor de pe front. Sovietul Soldaţilor şi Ofiţerilor Moldoveni de la Iaşi a trimis la Zemstvă delegaţi militari şi următorul demers: ”... şcoli, în care fiii neamului nostru să poată învăţa ştiinţele trebuincioase în dulcea limbă a mamei [...]. Aceasta este cea mai fierbinte dorinţă de ordin şcolar a ostaşilor de pe Frontul Românesc şi cerem ca ea să fie îndeplinită numaidecât, spre binele şi fericirea neamului nostru atât de întunecat până acum, dar vrednic de o soartă mai bună. Semnează în numele Comitetului Soldaţilor de pe Frontul Românesc, Preşedinte, Andrei Scobioală şi secretar Vasile Ţanţu”,  Iaşi, 30 august ,1917.

O acţiune politică importantă, la care a participat şi ştabs-căpitanul Vasile Ţanţu, a fost elaborarea Declaraţiei din 12 iulie 1917, care  conţine un program concret de obţinere a autonomiei politice naţionale, teritoriale şi de întemeiere a unui Consiliu Suprem al Basarabiei al Sfatului Ţării. Acest document important, elaborat la Iaşi, a fost trimis la toate Comitetele Ostăşeşti de pe Frontul Românesc şi la Comitetul Central Moldovenesc de la Chişinău, care a cerut tuturor militarilor moldoveni să se implice pe larg în viaţă. Textul Declaraţiei a fost publicat în toate ziarele din Iaşi, Chişinău şi Odesa, a fost multiplicat şi trimis în toate unităţile şi subunităţile militare, difuzat sub formă de  manifeste [8].

În iulie 1917, pe Frontul Românesc s-a creat o nouă formaţiune politică, Partidul Socialist Revoluţionar Moldovenesc (după modelul Partidului Naţional Moldovenesc de la Chişinău). Partidul era format numai din militari moldoveni, avea un program restrâns şi concret.  Partidul a fost creat de ştabs-căpitanul V. Ţanţu şi sublocotenentul A. Scobioală. Principalele teze ale Partidului erau următoarele:  ”...pământul să fie dat fără plată celor care-l vor lucra cu braţele lor; şcoli, biserici şi aşezăminte moldoveneşti cu limba noastră strămoşească,  ”Basarabia să nu se mai ocârmuiască de oameni străini, care nu ştiu nevoile noastre, ci de oameni din ţara noastră, care ştiu limba noastră, necazurile noastre moldoveneşti.” Într-un cuvânt, partidul luptă pentru autonomia cea mai largă a Basarabiei[9].

Având o reputaţie bună în Marele Stat Major al Armatei ruse şi sprijinul generalului Scerbaciov, ştabs-căpitanul V. Ţanţu primeşte aprobarea de a se deplasa la Chişinău şi Odesa, pentru a rezolva unele probleme de serviciu. De fapt, V. Ţanţu, împuternicit de Comitetul Ostăşesc de la Iaşi, pe 23 iulie 1917, împreună cu sublocotenentul Gh. Pântea, convoacă întrunirea reprezentanţilor militarilor moldoveni sosiţi din Odesa şi alte garnizoane  militare şi împreună organizează Comitetul Central Militar Moldovenesc cu sediul la Chişinău.

Acest Comitet al militarilor moldoveni va proclama la 21 octombrie 1917 autonomia Basarabiei şi în următoarele zile va organiza şi va întări Sfatul Ţării.

La Congresul Ostăşesc al Militarilor Moldovani din 20-27 octombrie 1917 căpitanul Vasile Ţanţu a fost ales preşedinte al Biroului de organizare a Sfatului Ţării. La 21 noiembrie 1917, la inaugurarea Sfatului Ţării, a rostit un cuvânt de felicitare. G. Tofan, prezent şi el la eveniment, nota următoarele: ”..ofiţerul Ţanţu, figură masivă moldovenească, înfăţişare plăcută şi atrăgătoare. Fondul cuvântării are un colorit hotărât naţional. Român cult – învăţător de profesie -  cu convingeri naţionale fixate, vorbeşte o limbă literară frumoasă, are o ţinută dreaptă, vorbeşte emoţionant şi arată fazele prin care a trecut chestiunea Sfatului Ţării până la constituire, scopurile lui, dorindu-i ca să le realizeze în întregime”.

Pentru confirmarea celor expuse mai sus, voi aduce un episod eroic din viaţa ofiţerului V. Ţanţu, preluat din nota biografică. În perioada 1-12 ianuarie 1918, organizaţiile militare bolşevice şi o parte dintre soldaţii rusofoni din ”Front-Otdel” au declanşat o campanie, un atac fără precedent asupra forţelor democratice şi naţionale din Chişinău, inclusiv asupra Sfatului Ţării. Părea că totul este pierdut. După o şedinţă secretă cu o parte din militarii Sfatului Ţării, căpitanul V. Ţanţu cu un ostaş din Regimentul moldovenesc, noaptea, pe 6 ianuarie, clandestin, părăseşte Chişinăul, călare pe cai, înarmaţi şi echipaţi ca la război, pe drumuri ocolitoare, îndreptându-se spre frontiera de la Prut. Parcurg peste o sută de kilometri şi ajung la Iaşi, unde cer ajutorul Armatei Române. În data de 13 ianuarie 1918, împreună cu Divizia 11-a română participă la eliberarea Chişinăului de bolşevici, ajută la restabilirea ordinii publice. Acesta este un exemplu de luptător curajos, unionist convins şi devotat cauzei naţionale.

În Sfatul Ţării a fost membru al Comisiei Declaraţii şi Statute, precum şi al Comisiei de Arbitraj. A avut o contribuţie majoră la formarea Armatei Moldoveneşti. A fost delegat de către Sfatul Ţării la Iaşi, pentru a colabora cu Armata Română şi alte structuri de stat, stabilindu-se un plan de acţiune pentru ajutorarea Republicii Democratice Moldoveneşti în plan militar.

La 27 martie 1918, a votat Unirea[10], rostind un emoţionant discurs în română, în care spunea: ”Domnilor deputaţi! Sunt fericit fără măsură când văd că idealul nostru s-a înfăptuit. Salut Sfatul Ţării în numele acelor eroi moldoveni, care, departe de ţara noastră, au dus în pieptul lor ideea Sfatului Ţării. Luptând pe front, noi visam acest organ şi îl aşteptam cu nerăbdare. Deoarece el nu se arăta, noi, ostaşii, ne-am hotărât să venim la Chişinău, ca să începem lupta pentru această operă mare... Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, noi ne-am atins scopul şi, făcând totul ce este posibil pentru crearea acestui organ, noi predăm cârma în mâinile D-voastră, ca D-voastră, cu bine, să îndreptaţi barca spre ţărmurile, unde o aşteaptă cu nerăbdare copiii adevăraţi ai Patriei. Din partea noastră dorim succes Sfatului Ţării în munca lui pentru folosul Basarabiei, ca fraţii noştri de pe front să-şi vadă ţara natală scăpată de acele nenorociri, care o bântuie astăzi de la un capăt la altul...”

V. Ţanţu a fost membru al Societăţii de Cultură Făclia, fondată în vara anului 1918. A ajutat şi a depus un efort de organizare pentru crearea Universităţii Populare din Chişinău şi a unei Şcoli româneşti, contribuind la activitatea de luminare culturală, prin scrierea şi publicarea unor articole şi a unei broşuri, ”Ţăranul liber, abecedar politic pentru ţărani”, scrisă cu alfabet chirilic.

A fost trecut în rezerva Armatei Române în grad de maior prin Decretul nr. 818 din 28.02.1920. După Unire, V. Ţanţu a avut funcţii de stat, a fost prefect de judeţ,  apoi deputat, mai târziu preşedinte al Camerei de Agricultură. Din considerente personale, s-a retras de pe scena marii politici.

Fiind un om modest şi cinstit, împovărat de grijile familiei, având şi probleme de sănătate,în 1932 s-a retras ca învăţător într-un sat mic, aproape de locurile natale, din centrul Moldovei, urmându-şi vocaţia iniţială, de profesor de şcoală.

Pentru meritele militare şi politice , a fost decorat cu ordine şi medalii ale  Rusiei şi României.

În 1937, s-a îmbolnăvit grav, a decedat în Spitalul central  din Iaşi la 30 ianuarie 1937. A fost înmormântat la Cimitirul Central din Chişinău cu onoruri militare.

Odată cu Vasile Ţanţu, a dispărut unul dintre cei mai aprigi luptători basarabeni pentru realizarea idealului naţional - Unirea. Şi-a iubit tare şi neamul ca un mare român, dovadă că a trecut de câteva ori Prutul clandestin pentru ”a săruta, spunea el, pământul Patriei libere, pentru a vedea cu ochii săi, pe fraţii de dincolo, pentru a le auzi limba dulce şi frumoasă, precum şi pentru a aduce de acolo şi puţină literatură românească, de care intelectualii moldoveni erau aşa însetaţi.

La Cimitirul Central din Chişinău, sub două grinzi de fier, puse în formă de cruce, îşi doarme somnul de veci acest luptător şi militar desăvârşit, acest om politic, care a făcut enorm de mult pentru ca primul parlament al Basarabiei să-şi deschidă lucrările şi să se voteze Unirea la 27 martie 1918. Tăcerea la care îl supunem este un act de mare injustiţie faţă de această mare personalitate, care ne-a onorat istoria, a luptat cu ţarismul, a militat pentru Unire, dar care astăzi luptă cu ... anonimatul.

 

col .(r), conf. univ. dr.

Anatol MUNTEANU

membru AOŞR

 

Bibliografie

1.Colesnic, Iurie, Generaţia Unirii, Chişinău, 2016

2.Danu, Eugenia, Destin Românesc, nr.3, 2012

3.AMRM, f.339, inv.1, d.13303

4.ANRM, f.727, inv.2, d.7

5.Pîntea, Gherman, Rolul organizaţiilor militare..., Bucureşti

6.ANRM, f.727, inv.2, d.17

7.Negrei, Cristian,, Primele lupte ale Armatei Române cu bolşevicii (1917-1918), www.istoria.md, s.a.

8.Ghibu, Onisifor, Pe baricadele vieţii. În Basarabia revoluţionară (1917-1918). Amintiri. Editura Universitas, Chişinău, 1992, p.271-272

9.Ibidem, p.375

10.P.V. al şedinţei Sfatului Ţării din 21 noiembrie 1917. Se citează după Şt. Ciobanu, Unirea Basarabiei.