|
Minciună şi
ipocrizie
Citesc pe Hot News.ro, la data de 10
noiembrie 2018, sub semnătura dlui Szilágyi Sándor şi cu titlul
„Scrisoare de suflet românilor indignaţi, despre români şi unguri, puţin
altfel” – următoarele:
Dragii mei indignaţi!
Sper să nu fie cu supărare dacă vă
voi tutui. Nu din lipsă de respect faţă de voi, nici vorbă de aşa ceva,
dar la o asemenea scrisoare, de la om la om, aşa simt eu că parcă se
potriveşte mai bine.
Apropiindu-ne de 1 Decembrie, prilej
tocmai potrivit pentru a vă indigna iarăşi, m-am gândit să vă scriu şi
eu ceva pentru ca dacă ar fi să fie aşa, s-o puteţi face în cunoştinţă
de cauză. V-o spun asta nu fără orice fond, îmi amintesc bine cât de rău
v-aţi indignat anul trecut, după ce într-un interviu apărut în ziarul
clujean „Szabadság” la 4 august 2017, liderul UDMR, d-l Kelemen (şi nu
dl „Hunor”, cum scrie în unele articole) a îndrăznit să spună aşa: „Iar
românii vor trebui să accepte că noi nu vom putea şi nici nu dorim să
sărbătorim anul 1918. Asta ar trebui să fie terenul înţelegerii
reciproce şi al respectului reciproc. Din când în când mă tem că din
moment ce România nu va putea să prezinte mari realizări în anul
centenarului, vor acoperi cei 100 de ani cu o retorică naţionalistă de
prost gust”. A urmat un val de reacţii indignate (spre regretul meu
chiar şi de la cineva de la care m-aş fi aşteptat la ceva mai multă
înţelegere), cu concluzii care mai de care mai aiurite: că asta ar
dovedi că noi am refuza să sărbătorim Ziua Naţională a ţării şi să
respectăm Constituţia (deşi el nici n-a pomenit de Ziua Naţională, el a
vorbit de Centenar şi a zis „anul 1918” care-i altceva), că n-am fi
cetăţeni loiali, că noi n-am accepta nici până astăzi actul unirii din
1918, că nu ne-am purta cu respectul cuvenit faţă de români, că i-am
dispreţui, şi bineînţeles, că fără asta nu se poate, că noi n-am vrea să
renunţăm niciodată la acel „vis milenar” al nostru să le furăm românilor
Ardealul şi am lucra zi şi noapte la realizarea acestuia (un „plan”
neexistând decât în capetele unora, dar acele capete nu le purtăm noi,
ungurii, ci numai unii dintre voi). Citind reacţiile voastre, mi-am dat
seama cu amărăciune că cei 100 de ani nu v-au fost suficienţi să
ajungeţi la acel punct unde să începeţi a înţelege cât de cât măcar ceva
din condiţia şi starea de spirit a ungurilor ce trăiesc de atâta timp,
nu pe Marte, ci chiar aici, cu voi împreună.
Dar să lăsăm acum povestea asta
penibilă (...)
Curat penibilă! – dle Szilágyi Sándor –
curat penibilă!!! Dar „puţin” altfel decât o prezentaţi d-voastră.
Mesajul cu pricina ar putea să pară logic şi plauzibil eventual unui
autentic marţian. Nu nouă românilor şi nici vouă – ungurilor! Noi n-am
trăit „împreună cu voi” ci în pofida voastră şi a „toleranţei” cu care
ne-aţi tratat în mileniul trecut (de fapt, doar în câteva secole ale
acestuia, şi atunci fiind vorba de relaţii de vasalitate – şi nu de
apartenenţă; unde mai pui că Ungaria n-a existat, ca atare, între 1526
şi 1867, chiar şi în următorii 51 de ani fiind doar o anexă cu
prerogative limitate a Imperiului Habsburgic!. Iar voi, la rândul
vostru, nu aţi trăit împreună cu noi, în ciuda faptului că v-aţi
bucurat, şi în perioada interbelică, şi în cea comunistă sau
post-comunistă, de drepturi mult peste prevederile internaţionale. De
ce? Pentru că n-aţi vrut, pentru că v-a împiedecat aroganţa voastră
funciară, pentru că (citez din Erdély Rövid Története) „n-aţi putut
accepta statutul de minoritari într-o ţară străină”!
Dar despre asta scriu de (azi-mâine) 30
de ani şi m-am săturat să mă tot repet!
De ce m-am oprit aici? Pentru că tot
ceea ce urmează în textul domnului Szilágyi este la fel de penibil! De
ce? Pentru că este construit pe o premisă falsă. Şi orice eşafodaj
ridicat pe o premisă falsă (chiar dacă pare iniţial logic) devine, pe
parcurs, paralogic şi la fel de fals ca şi premisa. Aşa stând lucrurile,
în cele ce urmează va trebui să nominalizez respectiva premisă şi să-i
dovedesc falsitatea. Nimic mai simplu. Evident, este vorba despre
afirmaţia categorică a dlui Szilágyi Sándor conform căreia „visul
milenar al ungurilor de-a fura Ardealul” există doar în capetele unora
dintre noi, românii! Să vedem ce zice istoria.
La Trianon, în 1920, groful Apponyi s-a
bătut din răsputeri pentru Ardeal, deşi acesta n-a aparţinut, efectiv,
Ungariei niciodată ( a fost voievodat autonom, principat autonom, în
relaţii de vasalitate cu Ungaria şi mai apoi cu Imperiul otoman,
provincie aulică a Imperiului Habsburgic şi, din 1867 până în 1918,
dependentă administrativ de Austro-Ungaria) şi deşi raportul dintre
români şi unguri (incluzându-i şi pe secui) a fost, la vremea în
discuţie, de trei la unu!!!
În 1919, trupele lui Kun Béla (şeful
republicii bolşevice ungare) atacă Ardealul, fiind respinse de către
Armata Română, care ocupă, singură, întreaga Ungarie şi lichidează
regimul bolşevic (şi, printre altele, mai agaţă şi o pereche de opinci
pe cupola Parlamentului!).
În 1940, în alianţă cu Germania nazistă
şi cu Italia fascistă (şi în cârdăşie cu URSS), Ungaria anexează, prin
diktatul de la Viena, nord-vestul Ardealului!
În august 1944 trupele maghiare atacă
Ardealul de sud!
În 1946, muncitorii (unguri) de la
„Dermata”, sub masca luptei de clasă, atacă (inclusiv cu arme de foc)
căminul studenţesc Avram Iancu, locuit exclusiv de studenţi români!
În 1956, în cadrul contrarevoluţiei din
Ungaria, se elaborează un plan de reanexare a Ardealului la Ungaria
(vezi „Magyarok a vádlottak padján” de Tofalvi Zoltán, Erdélyi
Magyarság, nr. 16, nov. 1993)!
Alte momente revelatoare şi
edificatoare:
Evenimentele din 20 martie 1990 de la
Tg. Mureş, menite a declanşa un război civil de sorginte etnică (după
modelul ce va fi aplicat, cu succes, în Iugoslavia), apărute la câteva
zile după o incitare publică de proporţii a preşedintelui interimar al
Ungariei – Szürös Mátyás – efectuată prin cotidianul central de limbă
maghiară „Romániai Magyar Szo”, numerele din 15 şi 16 martie 1990.
„Ardealul este în pericol de moarte!
Este vorba de iminenţa pierderii definitive a Ardealului! (...) Toţi
ungurii ardeleni să rămână pe loc, cei plecaţi să se întoarcă, altfel
lupta pentru Ardeal îşi pierde rostul. (...) Avem drepturi istorice
sacre asupra Ardealului!” (Din declaraţia lui Tökés Lászlo de la Eger,
din 3 mai 1991, prezentată la TVRL (emisiune preluată de la televiziune
maghiară publică).
„Realitatea este că statele succesoare
(ale Austro-Ungariei - n.m.) îşi continuă politica de deznaţionalizare,
veche de peste 75 de ani, încercând, prin asimilarea completă a
minorităţii maghiare, să-şi DEFINITIVEZE STĂPÂNIREA (s.m.) asupra
teritoriilor câştigate prin tratatele de pace de la Paris!” (fragment
reprodus din nr. 5/1995 al publicaţiei „Magyar Figyelö”, din discursul
rostit de către Tökés la Reuniunea de la Debreţin, desfăşurată în
acelaşi an). Deci pentru participanţii la respectiva reuniune (toţi
reprezentanţii maghiarimii din afara graniţelor Ungariei, inclusiv Marko
Béla), care nu s-au desolidarizat cu nici un cuvânt de mesajul
episcopului (preşedinte de onoare al UDMR la acea vreme), tot ceea ce
s-a statuat la Versailles, Trianon (1920), Paris (1947) şi reconfirmat
la Helsinki are un caracter provizoriu!!!
Declararea, în şedinţa extraordinară a
Parlamentului din Ungaria din 1966, a Pactului de bună vecinătate
Româno-Maghiar – în speţă clauza care stipula inviolabilitatea
graniţelor trianonice – drept „trădare de neam şi de ţară”, drept „al
doilea Trianon” ş.a.m.d.
Prezentarea filmului „Trianon” (la
Antena I, Emisiunea lui Marius Tucă), în care, printre multe altele,
unul din realizatorii acestuia – istoricul militar Raffay Ernö (fost
secretar de stat la Ministerul Ungar al Apărării) recunoaşte o implicare
maghiară în revoluţia de la Timişoara, ba, mai mult, îşi exprimă
regretul că această implicare a statului maghiar n-a fost mai
substanţială, pentru a dinamita nu numai sistemul comunist, ci şi
„sistemul post-trianonic”!!! În acelaşi film, la un moment dat, zeci de
mii de oameni răcnesc „Vesszen Trianon!”, ceea ce înseamnă: să piară
Trianonul (inclusiv efectele sale!), şi „Ki az idegenekkel!” (Afară cu
străinii!). Cine sunt „străinii”? Noi, românii ardeleni, fireşte!!!
Şi lista ar mai putea continua mult şi
bine, dar cât am adunat la repezeală e arhisuficient pentru a da temei
unor întrebări:
Cum e cu „visul milenar”, cu „furtul
Ardealului” şi cu alte „planuri” şi „aiureli” existente doar în capul
nostru de români extremişti?
Cum e cu „retorica noastră naţionalistă
de prost gust”?
Nu v-a tremurat mâna, stimate domnule
Szilágyi Sándor, când aţi aşternut pe hârtie această capodoperă de
minciună şi ipocrizie, menită, chipurile, să ne vindece de indignare?
Nu vă crapă obrazul de ruşine –
domnule?
Sancta simplicitas!
 Zeno
MILLEA
P.S.
Cât îi priveşte pe cei de la Hot
News.ro...
|
|
