România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Minciună şi ipocrizie

 

Citesc pe Hot News.ro, la data de 10 noiembrie 2018, sub semnătura dlui Szilágyi Sándor şi cu titlul „Scrisoare de suflet românilor indignaţi, despre români şi unguri, puţin altfel” –  următoarele:

     

Dragii mei indignaţi!

Sper să nu fie cu supărare dacă vă voi tutui. Nu din lipsă de respect faţă de voi, nici vorbă de aşa ceva, dar la o asemenea scrisoare, de la om la om, aşa simt eu că parcă se potriveşte mai bine.

Apropiindu-ne de 1 Decembrie, prilej tocmai potrivit pentru a vă indigna iarăşi, m-am gândit să vă scriu şi eu ceva pentru ca dacă ar fi să fie aşa, s-o puteţi face în cunoştinţă de cauză. V-o spun asta nu fără orice fond, îmi amintesc bine cât de rău v-aţi indignat anul trecut, după ce într-un interviu apărut în ziarul clujean „Szabadság” la 4 august 2017, liderul UDMR, d-l Kelemen (şi nu dl „Hunor”, cum scrie în unele articole) a îndrăznit să spună aşa: „Iar românii vor trebui să accepte că noi nu vom putea şi nici nu dorim să sărbătorim anul 1918. Asta ar trebui să fie terenul înţelegerii reciproce şi al respectului reciproc. Din când în când mă tem că din moment ce România nu va putea să prezinte mari realizări în anul centenarului, vor acoperi cei 100 de ani cu o retorică naţionalistă de prost gust”. A urmat un val de reacţii indignate (spre regretul meu chiar şi de la cineva de la care  m-aş fi aşteptat la ceva mai multă înţelegere), cu concluzii care mai de care mai aiurite: că asta ar dovedi că noi am refuza să sărbătorim Ziua Naţională a ţării şi să respectăm Constituţia (deşi el nici n-a pomenit de Ziua Naţională, el a vorbit de Centenar şi a zis „anul 1918” care-i altceva), că n-am fi cetăţeni loiali, că noi n-am accepta nici până astăzi actul unirii din 1918, că nu ne-am purta cu respectul cuvenit faţă de români, că i-am dispreţui, şi bineînţeles, că fără asta nu se poate, că noi n-am vrea să renunţăm niciodată la acel „vis milenar” al nostru să le furăm românilor Ardealul şi am lucra zi şi noapte la realizarea acestuia (un „plan” neexistând decât în capetele unora, dar acele capete nu le purtăm noi, ungurii, ci numai unii dintre voi). Citind reacţiile voastre, mi-am dat seama cu amărăciune că cei 100 de ani nu v-au fost suficienţi să ajungeţi la acel punct unde să începeţi a înţelege cât de cât măcar ceva din condiţia şi starea de spirit a ungurilor ce trăiesc de atâta timp, nu pe Marte, ci chiar aici, cu voi împreună.

Dar să lăsăm acum povestea asta penibilă (...)

 

Curat penibilă! – dle Szilágyi Sándor – curat penibilă!!! Dar „puţin” altfel decât o prezentaţi d-voastră. Mesajul cu pricina ar putea să pară logic şi plauzibil eventual unui autentic marţian. Nu nouă românilor şi nici vouă – ungurilor! Noi n-am trăit „împreună cu voi” ci în pofida voastră şi a „toleranţei” cu care ne-aţi tratat în mileniul trecut (de fapt, doar în câteva secole ale acestuia, şi atunci fiind vorba de relaţii de vasalitate – şi nu de apartenenţă; unde mai pui că Ungaria n-a existat, ca atare, între 1526 şi 1867, chiar şi în următorii 51 de ani fiind doar o anexă cu prerogative limitate a Imperiului Habsburgic!. Iar voi, la rândul vostru, nu aţi trăit împreună cu noi, în ciuda faptului că v-aţi bucurat, şi în perioada interbelică, şi în cea comunistă sau post-comunistă, de drepturi mult peste prevederile internaţionale. De ce? Pentru că n-aţi vrut, pentru că v-a împiedecat aroganţa voastră funciară, pentru că (citez din Erdély Rövid Története) „n-aţi putut accepta statutul de minoritari într-o ţară străină”!

Dar despre asta scriu de (azi-mâine) 30 de ani şi m-am săturat să mă tot repet!

De ce m-am oprit aici? Pentru că tot ceea ce urmează în textul domnului Szilágyi este la fel de penibil! De ce? Pentru că este construit pe o premisă falsă. Şi orice eşafodaj ridicat pe o premisă falsă (chiar dacă pare iniţial logic) devine, pe parcurs, paralogic şi la fel de fals ca şi premisa. Aşa stând lucrurile, în cele ce urmează va trebui să nominalizez respectiva premisă şi să-i dovedesc falsitatea. Nimic mai simplu. Evident, este vorba despre afirmaţia categorică a dlui Szilágyi Sándor conform căreia „visul milenar al ungurilor de-a fura Ardealul” există doar în capetele unora dintre noi, românii! Să vedem ce zice istoria.

La Trianon, în 1920, groful Apponyi s-a bătut din răsputeri pentru Ardeal, deşi acesta n-a aparţinut, efectiv, Ungariei niciodată ( a fost voievodat autonom, principat autonom, în relaţii de vasalitate cu Ungaria şi mai apoi cu Imperiul otoman, provincie aulică a Imperiului Habsburgic şi, din 1867 până în 1918, dependentă administrativ de Austro-Ungaria) şi deşi raportul dintre români şi unguri (incluzându-i şi pe secui) a fost, la vremea în discuţie, de trei la unu!!!

În 1919, trupele lui Kun Béla (şeful republicii bolşevice ungare) atacă Ardealul, fiind respinse de către Armata Română, care ocupă, singură, întreaga Ungarie şi lichidează regimul bolşevic (şi, printre altele, mai agaţă şi o pereche de opinci pe cupola Parlamentului!).

În 1940, în alianţă cu Germania nazistă şi cu Italia fascistă (şi în cârdăşie cu URSS), Ungaria anexează, prin diktatul de la Viena, nord-vestul Ardealului!

În august 1944 trupele maghiare atacă Ardealul de sud!

În 1946, muncitorii (unguri) de la „Dermata”, sub masca luptei de clasă, atacă (inclusiv cu arme de foc) căminul studenţesc Avram Iancu, locuit exclusiv de studenţi români!

În 1956, în cadrul contrarevoluţiei din Ungaria, se elaborează un plan de reanexare a Ardealului la Ungaria (vezi „Magyarok a vádlottak padján” de Tofalvi Zoltán, Erdélyi Magyarság, nr. 16, nov. 1993)!

Alte momente revelatoare şi edificatoare:

Evenimentele din 20 martie 1990 de la Tg. Mureş, menite a declanşa un război civil de sorginte etnică (după modelul ce va fi aplicat, cu succes, în Iugoslavia), apărute la câteva zile după o incitare publică de proporţii a preşedintelui interimar al Ungariei – Szürös Mátyás – efectuată prin cotidianul central de limbă maghiară „Romániai Magyar Szo”, numerele din 15 şi 16 martie 1990.

„Ardealul este în pericol de moarte! Este vorba de iminenţa pierderii definitive a Ardealului! (...) Toţi ungurii ardeleni să rămână pe loc, cei plecaţi să se întoarcă, altfel lupta pentru Ardeal îşi pierde rostul. (...) Avem drepturi istorice sacre asupra Ardealului!” (Din declaraţia lui Tökés Lászlo de la Eger, din 3 mai 1991, prezentată la TVRL (emisiune preluată de la televiziune maghiară publică).

„Realitatea este că statele succesoare (ale Austro-Ungariei - n.m.) îşi continuă politica de deznaţionalizare, veche de peste 75 de ani, încercând, prin asimilarea completă a minorităţii maghiare, să-şi DEFINITIVEZE STĂPÂNIREA (s.m.) asupra teritoriilor câştigate prin tratatele de pace de la Paris!” (fragment reprodus din nr. 5/1995 al publicaţiei „Magyar Figyelö”, din discursul rostit de către Tökés la Reuniunea de la Debreţin, desfăşurată în acelaşi an). Deci pentru participanţii la respectiva reuniune (toţi reprezentanţii maghiarimii din afara graniţelor Ungariei, inclusiv Marko Béla), care nu s-au desolidarizat cu nici un cuvânt de mesajul episcopului (preşedinte de onoare al UDMR la acea vreme), tot ceea ce s-a statuat la Versailles, Trianon (1920), Paris (1947) şi reconfirmat la Helsinki are un caracter provizoriu!!!

Declararea, în şedinţa extraordinară a Parlamentului din Ungaria din 1966, a Pactului de bună vecinătate Româno-Maghiar – în speţă clauza care stipula inviolabilitatea graniţelor trianonice – drept „trădare de neam şi de ţară”, drept „al doilea Trianon” ş.a.m.d.

Prezentarea filmului „Trianon” (la Antena I, Emisiunea lui Marius Tucă), în care, printre multe altele, unul din realizatorii acestuia – istoricul militar Raffay Ernö (fost secretar de stat la Ministerul Ungar al Apărării) recunoaşte o implicare maghiară în revoluţia de la Timişoara, ba, mai mult, îşi exprimă regretul că această implicare a statului maghiar n-a fost mai substanţială, pentru a dinamita nu numai sistemul comunist, ci şi „sistemul post-trianonic”!!! În acelaşi film, la un moment dat, zeci de mii de oameni răcnesc „Vesszen Trianon!”, ceea ce înseamnă: să piară Trianonul (inclusiv efectele sale!), şi „Ki az idegenekkel!” (Afară cu străinii!). Cine sunt „străinii”? Noi, românii ardeleni, fireşte!!!

Şi lista ar mai putea continua mult şi bine, dar cât am adunat la repezeală e arhisuficient pentru a da temei unor întrebări:

Cum e cu „visul milenar”, cu „furtul Ardealului” şi cu alte „planuri” şi „aiureli” existente doar în capul nostru de români extremişti?

Cum e cu „retorica noastră naţionalistă de prost gust”?

Nu v-a tremurat mâna, stimate domnule Szilágyi Sándor, când aţi aşternut pe hârtie această capodoperă de minciună şi ipocrizie, menită, chipurile, să ne vindece de indignare?

      Nu vă crapă obrazul de ruşine –  domnule?

Sancta simplicitas!

                        Zeno MILLEA

 

P.S. Cât îi priveşte pe cei de la Hot News.ro...