Onor prin veacuri lui Mihai Viteazul

„Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!

Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!

Ce e viaţa noastră în sclavie oare?

Noapte fără stele, ziuă fără soare,

Cei ce rabdă jugul şi-a trăi mai vor

Merită să-l poarte spre ruşinea lor!”

(D. Bolintineanu: Cea de pe urmă noapte a lui Mihai cel Mare)

Azi, în sufletele noastre, tronezi eroic, Mihai,

Ştim c-aici, în Alba noastră-ai fost primit cu alai,

Tot aici ai proclamat, spre-a duşmanilor uimire,

Poftită şi îndrăzneaţă, sfântă a ţării Unire.

Sacră faptă-ai săvârşit în întreaga Românie!

Spre bine te-ai îndreptat de când erai în Bănie.

Pentru grija de popor ai fost de domn condamnat,

Dar, pe eşafodul morţii, pe gâde l-ai speriat.

Grija pentru glia ţării ne-ai lăsat-o moştenire,

Ea,-n dorinţa libertăţii, s-a umplut de cimitire,

Dar torţa de tine-aprinsă niciodată nu s-a stins

Şi azi, peste patru veacuri, visul tău a fost atins.

Mândri, bucuroşi şi liberi, celebrăm un Centenar

Că pe piatra temeliei, am construit un altar,

Eşti aici, cu noi alături, respirăm toţi împreună,

Ducem în eternitate a României cunună.

Primeşte onorul nostru, ziditor de Românie!

De-o sută de ani în urmă, noi nu mai trăim în sclavie.

Cetatea ne-am întărit-o cu oase de bravi eroi,

Am simţit întotdeauna că eşti alături de noi.

Şi trăieşti în noi, Mihai, cu imaginea-ţi măreaţă,

Ca urmaşi ai tăi, în lume, avem ţinută semeaţă.

Libertatea noastră-i prinsă de pământ în adâncime,

Istoria şi prezentul sunt legate-n românime!

Ne eşti icoană divină, vie faptă de erou,

Ce străbate veac de veac cu mândru, vibrant ecou,

Tu ne-ai întărit frăţia şi speranţa-ntâia oară,

Slavă ţie, brav român, sfânt întregitor de ŢARĂ!

prof. Georgeta CIOBOTĂ