Un concurs
dedicat Centenarului Marii Uniri
Se spune că dacă nu te implici în derularea unui eveniment, ca
participant sau organizator, nu simţi emoţia provocată de acesta.
Am trecut prin asemenea trăiri, amintindu-mi de frumoasele zile de
licean, miercuri, 21 noiembrie 2018, alături de 8 echipe reprezentând
liceele albaiuliene participante la Concursul „ALBA IULIA – CETATEA
DE SCAUN A MARII UNIRI”. Organizat cu sprijinul Inspectoratul
Şcolar Judeţean Alba, Grupului de iniţiativă „CENTENAR - MAREA UNIRE –
ALBA IULIA 1918” şi Fundaţiei „ALBA IULIA 1918 PENTRU UNITATEA ŞI
INTEGRI-TATEA ROMÂNIEI”, concursul s-a desfăşurat la Casa de cultură a
Studenţilor din Alba Iulia.
Când am intrat în atmosfera unui asemenea eveniment, era imposibil să nu
simt tensiunea concurenţilor, emoţia, concentrarea, dar şi respectul de
a-i asculta pe ceilalţi competitori, poate în dorinţa de a evalua
nivelul la care se află fiecare. Premiile erau destul de frumoase,
consistente şi pregătirea pe măsură.
Sala amfiteatru - plină ochi de participanţi şi susţinători. Echipele
formate din câte trei elevi şi un cadru didactic, au prezentat, pe rând,
în ritmul şi creativitatea fiecăruia, lucrări referitoare la o temă
privind actul unirii şi personalităţile acesteia de la 1918, în
proiecţii de tip power-point. Am rămas plăcut surprins de originalitatea
fiecărei echipe, coerenţa prezentării, conţinutul ştiinţific,
slide-urile de tip animaţie, sursele bibliografice şi, mai presus de
toate, implicarea elevilor şi dascălilor ce i-au coordonat.
Sarcină grea pentru juriul format din inspector şcolar - prof. Ştefan
Teompa de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, căruia trebuie să-i
mulţumim pentru efortul depus în buna desfăşurarea a evenimentului,
profesoarele Florina Boian – Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu” Vinţu de
Jos, Gabriela Voina – Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, precum
şi preşedintele Fundaţiei „ALBA IULIA – 1918 - PENTRU UNITATEA ŞI
INTEGRITATEA ROMÂNIEI”, Todor Vasile.
Momentele de tensiune, cât a deliberat juriul, au trecut pe nesimţite
ascultându-l pe Ioan Străjan – directorul revistei „DACOROMANIA”, în
cuvântul său despre istoria mai puţin ştiută a Alba Iuliei. Ascultându-l
pe „nea Nelu”, cum îi spun apropiaţii, realizez pe deplin importanţa
zicalei noastre strămoşeşti „Cine nu are bătrâni să şi-i cumpere!” şi
retrăiesc, de fiecare dată, protecţia oferită de părinţi pe vreme
copilăriei, schimbată acum în siguranţa pe care ţi-o dă un „străjer” al
neamului românesc, căutător neobosit al adevărului istoric, Ioan
Străjan. Fără el, acest concurs nu putea avea loc.
O apariţie surprinzătoare, dar plină de vigoare şi bucurie, aşa cum ne-a
obişnuit, a fost prezenţa poetului Ioan Mărginean, omul ce respiră
cuvântul pentru a-l dărui audienţei într-o vibraţie a iubirii. Îi
mulţumim.
Ca la orice concurs, totul trebuia să se termine cu învingători, deşi cu
toţii am simţit câştigul unei zile în care am pus şi suflet şi
determinare:
- Locul I şi premiul de 1600 lei, echipa Colegiului Naţional Militar
„Mihai Viteazul” Alba Iulia, prof. Anca Dan, cu tema „Garda Naţională
de la Alba Iulia 1918”;
- Locul al II-lea şi premiul de 1200 lei, echipa Colegiului Tehnic
„Apulum” Alba Iulia, prof. Popescu Dorin, cu tema „Maria Puia – Martira
neamului românesc”;
- Locul al III-lea şi premiul de 800 lei, Colegiul Naţional „Horea
Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, prof. Cetean Daniela cu tema:
„Reconstituirea anului 1918 prin reenactementul istoric la Alba Iulia”.
Au simţit emoţia concursului primind diplome de participare echipele de
la Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan” Alba Iulia
(prof. Ancateu Teodora, „Marea Unire în imagini şi documente”), Colegiul
Naţional „Horea Cloşca şi Crişan” Alba Iulia (prof. Barbu Daniel,
„Stegarul Ion Arion – martir al Marii Uniri”), Colegiul Tehnic „Apulum”
Alba Iulia (prof. Dăescu Nicoleta, „Consiliul Naţional Român din Alba
Iulia”), Colegiul Economic „D.P.Marţian” Alba Iulia (prof. Simion
Adrian, „Alba Iulia- nucleu al neamului românesc”), Colegiul Naţional
„Horea Cloşca şi Crişan” Alba Iulia (prof. Rotche Andreea).
Se spune că dacă nu te implici în derularea unui eveniment, ca
participant sau organizator, nu simţi emoţia provocată de acesta. Eu am
simţit-o de astă dată ca organizator şi mă bucur că trăirea a fost
dedicată Centenarului Marii Uniri.
Col. (r) Gabriel GRIGORAŞ
|
|