25 octombrie 1944 -  aduceri aminte

În viaţa fiecărei naţiuni sunt momente deosebite pe care nici o generaţie de urmaşi nu trebuie să le uite. Aşa este şi în istoria naţiunii române ziua de 25 0ctombrie 1944. Zi înscrisă cu sacrificii umane din partea ostaşilor Armatei Române, care, după patru ani de ocupaţie hortystă a Ardealului de Nord vor alunga vrăjmaşii cotropitori (care în acei ani au săvârşit masacrele de la Ip, Tresnea, Sărmaş,Moisei şi din atâtea alte locuri transilvane) şi vor repune borna hotarului de vest a României, la locul ei, anulând prin eroismul lor şi celor ai Armatei Roşii, odiosul Diktat de la Viena din 30 august 1940.

 În demersul meu m-am orientat după sfaturile înţelepte ale savantului Nicolae Iorga care afirma: „Făcând parte dintr-un popor, mişcat de nesfârşitele suferinţe prin care a trebuit să treacă neamul său, pentru ca să ajungă până la timpul de faţă, istoricul e un bătrân prin experienţă al naţiei sale. Dacă nu-l întreabă alţii, el este dator să vorbească (…). Nestrămutata mea credinţă este că istoricul e dator a fi un animator neobosit al tradiţiei naţionale, un mărturisitor al unităţii neamului, peste hotarele politice şi de clasă. Un predicator al solidarităţii de rasă şi un descoperitor de ideale, care, cel dintâi, trebuie să meargă, dând tineretului ce vine după noi, exemplul”.1

Pentru generaţiile mai tinere, întoxicate şi manipulate până la refuz, de pseudo-istoricii făcuţi „pe bază de tabel” cu diplome cumpărate şi de slujitorii cu o cultură generală îndoielnică a unei părţi a massmediei româneşti, voi încerca să rememorez pentru cei care vor citi aceste rânduri, evenimentele din vara şi toamna anului 1944.

Să le prezentăm pe rând, spre ştiinţă şi învăţăminte:

 1. La 23 august 1944, la Palatul regal din Bucureşti, după ora 16.30 este destituit şi apoi arestat din ordinul regelui Mihai I, Conducătorul statului, mareşalul Ion Antonescu.2

Are loc o „lovitură de palat”, egală cu o „mare revoluţie” cum o aprecia Iuliu Maniu.3

 La orele 20.20 Radio România transmite în eter Proclamaţia regelui care anunţă ruptura de Germania şi noua orientare politică a ţării. „România consideră de azi înainte –se preciza în Proclamaţie- Naţiunile Unite ca naţiuni prietene. Recunoaşterea de către guvernele din Moscova, Londra şi Washington a nedreptăţii făcute României prin Diktatul de la Viena(!) deschide posibilitatea ca armatele româneşti alături de armatele aliate, să elibereze Transilvania de nord de sub ocupaţia străină”.4 

„Pentru oricine cercetează obiectiv istoria-sublinia academicianul Florin Constantiniu-este de netăgăduit că acţiunea României din august 1944 a contribuit la scurtarea celui de al doilea război mondial(istoricul englez John Erickson, cel mai bun specialist occidental al frontului de est, scrie că „23 august 1944 s-a dovedit a fi una din zilele decisive ale întregului război” iar publicistul german Siegfried Kogelfranz a sintetizat perfect însemnătatea actului de la 23 august 1944 când a scris: „Niciodată, printr-un singur eveniment nu s-au pierdut atât de mulţi soldaţi şi atât de mari teritorii (cum a pierdut Germania n.n) ca în urma radicalelor schimbări de la Bucureşti”. Radio Paris, în ziua de 13 ianuarie 1946, prin Pierre Durant recunoaşte că ,,Franţa socoteşte că România a adus prin contribuţia ei o scurtare a războiului cu minim şase luni”). În acelaşi timp, trebuie spus că principalul beneficiar al actului de la 23 august 1944 a fost Uniunea Sovietică, ale cărei trupe au putut înainta rapid şi fără pierderi între 620 şi 750 de km în cele două direcţii: spre Balcani şi, prin România şi Ungaria, spre Viena.

Dar marile puteri, S.U.A şi Marea Britanie, vânduse România, U.R.S.S-ului. Armistiţiul împus României la 12 septembrie 1944, a determinat intrarea acesteia în sfera de influenţă sovietică ce va instaura peste timp, comunizarea după modelul impus de puterea comunistă răsăriteană. Trupele Armatei Roşii vor fi primite ca „eliberatoare” în Bucureşti, la 30 august 1944 şi va continua marşul triumfal, fără lupte, până la porţile Timişoarei, la Sfântul Gheorghe şi Aiud.

2. Atitudinea şi acţiunea armatei române şi a corpului ei de comandă au fost hotărâtoare în reuşita actului de la 23 august 1944. Ea a executat pe front sau în interior, de la soldat la general, ordinele primite chiar din noaptea de 23/24 august 1944, integral şi fără nici cea mai mică abatere. În acest răstimp s-a executat ruperea contactului cu fostul aliat-trupele germane şi s-a trecut la dezarmarea acestora pe cuprinsul întregii ţări6. La 31 august 1944 toate trupele germane din România au fost anihilate. În spaţiul românesc au fost capturaţi de armata română 9.900 prizonieri, alţi 7.000 fiind reţinuţi de jandarmi, poliţie şi populaţia civilă. În perioada 23-31 august 1944 armata română a pierdut 8.586 militari, morţi şi dispăruţi, în timp ce trupele germane au înregistrat 5.048 morţi şi 56.455 prizonieri care au fost predaţi unităţilor Armatei Roşii. 7

3. Operaţia de acoperire a frontierei şi a liniei vremelnice de demarcaţie româno-ungară şi respingerea ofensivei germane şi ungare spre coronamentele carpatine.

Marele Stat Major a ordonat, la sfârşitul lunii august 1944, Armatei 1 române, dislocată în Podişul transilvan, în Crişana şi Banat între Întorsura Buzăului şi Orşova, pe un front de circa 900 km, să interzică orice încercare de pătrundere a forţelor germane şi ungare spre zonele interioare ale ţării şi să treacă, ulterior, la acţiunea ofensivă pentru eliberarea părţii de nord-vest a României. Între timp, la 7 septembrie 1944, Comandamentul sovietic al Frontului 2 Ucrainean (comandat de mareşalul Rodion Malinovski) hotărăşte subordonarea Armatei 1(comandată de generalul Nicolae Macici) şi A 4 române (comandată de generalul de corp de armată Gheorghe Avramescu) comandamentelor Armatei 53 şi 27 sovietice . Şeful Marelui Stat Major, generalul Gheorghe Mihail îşi prezintă demisia. Este refuzat. Ca urmare, „Directiva operativă nr. 51” a Marelui Stat Major Român cu privire la misiunile A.1 şi A.4, pentru eliberarea părţii de nord vest a României este afectată. Loială noii coaliţii militare Armata 4-a română, va purta între 5-8 septembrie o bătălie defensivă pentru oprirea ofensivei inamicului în Podişul Transilvaniei, în Crişana şi Banat şi îl va respinge la nord de Mureş şi Arieş. În luptele grele de apărare i se va alătura şi trupe din Corpul 33 Armată sovietică format din voluntarii români ai Diviziei „Tudor Vladimirescu” şi D. 202 Infanterie sovietică. Primul oraş eliberat, printr-o dublă învăluire, după grele lupte, va fi Sfântul Gheorghe. Operaţia de apărare a Armatei 4 române a durat patru zile, timp în care a fost oprită ofensiva inamicului în Podişul Târnavelor şi lichidat intrândul din sud-estul transilvan. Armata avea în compunere 9 divizii diferite şi 10 tancuri. Va lupta împotriva unui inamic de tăria a 5-6 divizii sprijinite de circa 90 de tancuri şi multă artilerie. În ziua de 7 septembrie inamicul a fost oprit în faţa înălţimilor de la nord de Mirăslău. În aceste lupte au căzut eroic sute de ostaşi români şi sovietici. Dintre români aş evidenţia pe g-lul Grigore Bălan, comandantul secund al D 1 Munte, rănit grav în luptele din localitatea Arcuş şi slt.erou (post mortem) Mihu P.Sadoveanu, vânător de munte, căzut în luptele de la Aiud.

Între 9-18 septembrie A1-a trece la ofensivă pentru ieşirea pe cursurile râurilor Mureş şi Arieş. În prima etapă (9-14 septembrie) forţele române au reuşit, după lupte deosebit de grele să respingă inamicul de pe aliniamentul de plecare la ofensivă (Sf. Gheorghe-Ormeniş-Târnăveni-Adămuş-Corneşti-Crăieşti-Ocna Mureş-Aiud-Poiana Aiudului) până pe aliniamentul râurilor Niraj, Mureş şi Arieş. În timpul luptelor trupele române şi sovietice (sosite între timp în fâşia de ofensivă a Armatei 4 române) au creat unele capete de pod, astfel: D 8 cavalerie-purtată în zona localităţii Bogata (sud-est de Luduş), Corpul 6 teritorial şi Corpul 5 tancuri sovietic peste râul Arieş, la imediat-est de localitatea Turda, D 2 Munte şi D.93 sov. Au realizat un cap de pod adânc de 6 km peste Arieş, pe direcţia Câmpeni-Buru. Peste tot, după retragerea hortyştilor, după lupte deosebit de grele, au fost constatate numeroase distrugeri, incendii, oameni ucişi şi mutilaţi şi aruncaţi pe marginea şoselei. Un preot, un ofiţer de cavalerie şi câţiva soldaţi români luaţi prizonieri au fost spânzuraţi.

În cursul luptelor desfăşurate în cea de a doua etapă (15 septembrie-4 octombrie) A 4 a a angajat lupte deosebit de sângeroase mai ales pentru ruperea aliniamentului de apărare organizat de hortyşti înapoia liniei de demarcaţie. Lupte grele vor purta şi D 1 Munte, Detaşamentul blindat şi R 7 artilerie grea, încadrate în Corpul 24 sovietic care au acţionat pe valea Trotuşului şi peste Munţii Ciucului şi Gurghiului, masive greu accesibile care au impus eforturi deosebite.

În Banat şi sudul Crişanei A 1 română va purta bătălia defensivă între 13-18 septembrie 1944.Se vor evidenţia în luptă militarii „Detaşamentului Păuliş” format din elevii şcolii de subofiţeri de infanterie de rezervă Radna, D 14 inf.instrucţie şi R 7 pionieri. Misiunea de a apăra oraşul Timişoara şi de a interzice pătrunderea inamicului spre vest, în Banat, pe văile Bega şi Timiş, către depresiunea Haţegului, a revenit iniţial D 1 Inf. instrucţie apoi D 9 Cavalerie (cdt. G-l bg. Dumitru Popescu) . În perioada 11-23 septembrie 1944, cu maximum de efort în zilele de 16-17, unităţile D 9 Cv. vor duce lupte grele pentru apărarea zonei, a Timişoarei, împotriva forţelor germane din Grupul de luptă Behrens, în special Divizia 4-a SS - Grenadieri blindaţi conduse de gruppenfuhrerul Herman Beherends. Vor cădea în lupte 8 ofiţeri, 7 subofiţeri, 337 sergenţi şi soldaţi români şi numeroşi civili.8 La Beiuş armata ungară s-a dedat la o serie de atrocităţi. Căpitanul Ion Belea, comandantul companiei de cercetare a Batalionului 6 vânători de munte şi şase soldaţi din subordine au căzut prizonieri fiind apoi înjunghiaţi şi mutilaţi. Pentru înfricoşarea populaţiei trupurile lor au fost aşezate pe tancuri şi plimbate pe străzile oraşului.

Oprirea celor două ofensive declanşate de trupele germane şi ungare între 5 şi 8 septembrie 1944 în Podişul transilvan şi între 13-18 septembrie în Crişana şi Banat precum şi respingerea la nord de Mureş şi Arieş a inamicului, au creat condiţii favorabile pregătirii, declanşării şi desfăşurării ofensivei finale spre graniţa firească din vestul ţării.

 Luptele din zona Banatului au fost descrise de ziarele vremii. În serialul „Războiul pentru eliberarea Almăjului” 8se arată: „Leagănul românismului din pitoreasca Valea Almăjului situată în Munţii Banatului a fost teatrul celor mai crâncene scene de război între zilele de 17 şi 28 septembrie 1944. De la războiul cu turcii ţinuturile acestea nu au mai văzut aşa lupte crâncene”.. După o descriere a luptelor din zonă autorul continuă: „Poziţia trupelor rămâno-ruse fiind defavorabilă la Bozovici ele se retrag în ziua de 26 septembrie postându-se cu tunuri grele pe dealul Ţârova, care domină întreaga Vale a Almajului. Retragerea aceasta simulată de trupele româno-ruse n-a fost decât o capcană. Germanii, care dispuneau de trupe alese „cap de mort”, au urmărit pe români şi sovietici până la cheile Prigorului, sperând să ajungă până la Iablaniţa, unde voiau să taie linia ferată Timişoara-Bucureşti. Dar această înaintare le-a fost fatală”.9 Am considerat că e bine să redăm în continuare partea a doua şi a treia a acestui serial din ziarul respectiv, pentru a fi cunoscută tragedia care a avut loc, cât de crunte şi dure au fost luptele purtate pe aceste meleaguri bănăţene. Partea a doua a articolului se intitulează „Măcelul de pe cheile Prigorului” şi are următorul conţinut (fragment): „În vreme ce tunurile fixate pe coama Ţârovei au deschis un foc nimicitor de baraj în dosul coloanei germane care înaintase simţitor pe cheile Prigorului, pe dealul care desparte Breazova de Borlovenii Vechi-sovieticii masaseră trupe numeroase (Corpul 49 armată sovietică comandat de generalul Terentiev, sprijinit de ostaşii Diviziei 19 Infanterie română, comandant generalul Mihail Lăcătuşu n.n) care le-au căzut nemţilor în flanc şi spate. S-a produs atunci un măcel pe cheile Prigorului din care nu a scăpat nici un soldat german”. Finalul serialului, cu titlul „Dezastrul de la Bozovici” e cutremurător:„Zilele de 26-27 septembrie vor rămâne memorabile în viaţa Almăjului, căci în aceste două zile teatrul celui mai crâncen război a fost târguşorul Bozovici . Intrate în cleştele de foc ale armatei ruse trupele germane au luptat baricadate şi adăpostite în casele din Bozovici. Până şi biserica românească nu a fost menajată şi din turnul ei trăgeau nemţii cu mitraliera. Pe lângă focul artileriei şi al brandurilor s-au dat lupte de stradă cu grenade şi la baionetă. Aproape nu este casă în acest târguşor care să nu poarte urmele acestui groaznic bombardament şi măcel. În pivniţa cazărmii Maria Tereza, germanii adăpostiseră răniţii lor, vreo 200 la număr-toţi au ars de vii în urma incendiului provocat de bombardament… Până şi turnul bisericii a primit o ghiulea. În ziua de 29 septembrie s-au lichidat ultimele resturi germane şi s-a eliberat Almăjul”…

4. Pentru eliberarea ultimei brazde de pământ românesc.

Înfrângerea definitivă a inamicului în partea de nord-vest a ţării s-a produs în cadrul ,,Operaţiunii Debreţin” executată de Frontul 2 Ucrainean căruia armatele române fuseseră subordonate împreună cu Corpul 1 Aerian Român. A 1-a aflată la 30-90 km de graniţă şi-a restructurat dispozitivul operativ ca urmare a sosirii trupelor A 53 sovietice (cdt. generalul I.Managarov). Luptele duse în întreaga zonă de responsabilitate între 18 septembrie -9 octombrie 1944 au fost extrem de grele. În scopul zădărnicirii contraloviturii inamice din 28 septembrie pe direcţia Oradea-Salonta-Gyula au acţionat D 3 Munte şi D 1 Inf. Instr. cărora li s-au alăturat Divizia „Tudor Vladimirescu” şi D 78 Inf. sov. Trecând rapid la contraatac, trupele române au reuşit să respingă forţele germane şi ungare peste frontiera cu Ungaria şi Jugoslavia. Ultima încleştare a avut loc în zona Oradea care, la 12 octombrie a fost eliberată prin acţiunea conjugată a D 3 Munte, a Diviziei „Tudor Vladimirescu”, a D 337 sovietice şi a altor unităţi din Corpul 4 de gardă sovietic. Concomitent cu respingerea inamicului dincolo de frontieră, diviziile române au continuat acţiunile militare pe teritoriul Ungariei în cadrul „Operaţiei Debreţin”.

Armata 4 română după ce şi-a restrâns fâşia ofensivă între Păsăreni şi Câmpia Turzii, în perioada 18 septembrie -4 octombrie 1944 a desfăşurat la nord de Mureş şi Arieş cele mai grele lupte din campania eliberatoare a nord-vestului ţării, între Câmpia Turzii şi Mureş. Inamicul cu forţe din A 8 germană şi A 2 ungară îşi organizase o temeinică apărare înapoia râurilor Niraj, Mureş şi Arieş. La 28 septembrie a fost eliberat oraşul Târgu Mureş de vânătorii de munte din Divizia 1 împreună cu subunităţi din D6 Inf. Gardă sovietică. A urmat între 22 septembrie şi 4 octombrie „Epopeea de la Oarba de Mureş şi dealul Sângeorgiu” la care au participat D 9, 11 Infanterie şi D 8 cavalerie română, care după eforturi extraordinare au reuşit să cucerească înălţimea Dealul Sângeorgiu şi să realizeze un cap de pod la nord de Mureş . Jertfa de sânge a fost uriaşă .Numai D 9 Inf . a pierdut în luptă: ofiţeri-24 morţi, 65 răniţi, subofiţeri-7 morţi, 46 răniţi, gradaţi şi soldaţi -500 morţi şi 3.600 răniţi.9 Se estimează că au căzut în luptă şi au fost răniţi peste 10.000 de militari români. Prima operaţie ofensivă dusă de trupele române în Podişul transilvan s-a încheiat cu înfrângerea grupării inamicului pătruns la sud de Mureş şi pe Arieş şi realizarea capetelor de pod la nord de Mureş şi Arieş în zonele: Târgu Mureş-Cipău-Luduş-Viişoara. Jertfele au fost imense dar s-au creat condiţii favorabile pentru reluarea ofensivei în scopul desăvârşirii eliberării părţii de nord-vest a României.

Ofensiva finală spre graniţa de vest a ţării s-a desfăşurat între 9 şi 25 octombrie 1944.

 „Operaţia Cluj” s-a înscris în cadrul „Operaţiei strategice Debreţin” executată de Frontul 2 Ucrainean a cărei concepţie generală prevedea executarea a două lovituri concentrice una principală pe direcţia Arad. În cea de a doua etapă (14-20 octombrie ) trupele Armatei 4 au executat împreună cu trupele sovietice vecine, o urmărire viguroasă a inamicului prin Poarta Someşului, au zdrobit rezistenţele opuse de ariergărzile acestuia, au rupt din mişcare aliniamentele de apărare organizate pe catenele muntoase Lăpuş, Mezeş, Făget şi au ajuns la vest de Munţii Apuseni în Câmpia Tisei.

În cursul celei de a treia etape a operaţiei (21-25 octombrie) a fost realizată eliberarea completă a teritoriului naţional. Ofensiva a fost reluată în dimineaţa de 22 octombrie cu Corpul 6 armată pe direcţia Sărmăşag- Carei şi Corpul 2 armată pe direcţia Beltiug-Boghiş. La flancul stâng Armata 27 sovietică. Atacul pentru eliberarea oraşului Carei a fost declanşat în a doua jumătate a nopţii de 24 spre 25 octombrie printr-o manevră dublu învăluitoare: frontal cu Divizia 9 Infanterie iar pe la sud cu Diviziile 18 şi 3 Infanterie din Corpul 6 armată, în timp ce Divizia 21 infanterie din Corpul 2 armată a manevrat localitatea pe la nord. Concomitent, Divizia 11 infanterie din acelaşi corp de armată a manevrat pe la sud rezistenţele inamicului de pe localitatea Satu Mare, în strânsă cooperare cu Divizia 133 infanterie din Armata 40 sovietică. În intervalul dintre Divizia 11 şi Divizia 21 infanterie au acţionat diviziile 1 şi 8 cavalerie.

 LA 25 OCTOMBRIE 1944 ULTIMA BRAZDĂ DE PĂMÂNT ROMÂNESC A FOST ELIBERATĂ!

 În concluzie: la eliberarea părţii de nord-vest a României de sub ocupaţia ungară împreună cu armata sovietică, armata română a participat cu 27 de divizii, un corp aerian, două brigăzi de artilerie a.a şi numeroase alte unităţi şi formaţiuni, totalizând un efectiv de 265.735 militari. Comunicatul oficial, dat la 25 octombrie 1944, arată mărimea jertfei româneşti în lupta pentru recucerirea întregului Ardeal :1.500 ofiţeri, 1.400 subofiţeri, 62.000 oameni de trupă morţi, răniţi şi dispăruţi. Precum ca să se ştie că am dezrobit Ardealul cu sângele fraţilor noştri.10

Prin Ordinul de zi nr. 392 bis din 29 octombrie 1944, comandantul Armatei 4, general de corp de armată Gheorghe Avramescu se adresa astfel subordonaţilor: atacuri, inamic„La chemarea ţării, pentru dezrobirea Ardealului, răpit prin Diktatul de la Viena, aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda dreptăţii poporului nostru. Tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu pieptul vostru aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului, care voia să ajungă la Carpaţi. Apoi alături de marea armată sovietică, aţi trecut la atac şi după lupte grele, de zi şi de noapte, fără răgaz aţi înfrânt dârza apărare a Mureşului. Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul nostru scump (…). Azi, când avangărzile trec pe pământ străin, pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul. Pentru cei ce au căzut la datorie îi vor prea mări urmaşii şi numele lor va fi înscris în cartea de aur a neamului. Încrezători în destinele neamului şi luând pilda de la cei ce au pus Patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta”.

 În loc de încheiere: jertfele ostaşilor Armatei Române pentru eliberarea Ardealului de nord stau mărturie, peste vreme, în bronz şi piatră, în monumentele eroilor de la Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Arad, Timişoara, Baia Mare, Prunişor, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare, Carei şi din atâtea localităţi româneşti. Ele sunt, repere în timp, pentru urmaşii românilor, dar şi pentru europeni sau de pe alte meleaguri care au cunoscut urgia războiului, că aici, pe glia românească în cel de al doilea război mondial, s-au dus lupte grele, cu mari sacrificii umane, pentru eliberarea ultimei brazde de pământ românesc răpite de duşmani. Să se ştie că românii, cei care îmbracă haina militară, la chemarea Ţării, ştiu să-şi facă datoria sub Tricolor.

GLORIE ETERNĂ OSTAŞILOR EROI AI ARMATEI ROMÂNE!

 Col.(rtr) Constantin C. GOMBOŞ

Note

1.xxx Catalogul Curs urilor de vară a Universităţii populare „Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte, 19-24 august 2012, pag.3

2.xxx Istoria României în date, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003, pag. 462.

3. Constantin C.Gomboş, Ioan Rado, Dincolo de sârma ghimpată, Lagărul…Din istoria Lagărului de prizonieri din Timişoara, 1941-1945, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2010, pag. 64.

4.xxx Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei-1941-1945, Ed. Vasile Cârlova, Bucureşti, 1998, pag. 331.

5. Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român. Ediţie revizuită şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2010, pag. 430.

6. xxx. Veteranii pe drumul …Op.cit. pag. 334. Efectivul forţelor armate ale României la 23 august 1944 se ridica la 843.312 militari din care 465.659 au luat parte la lupta împotriva trupelor Wehrmacthu-lui aflate în spaţiul de sub autoritate noului guvern român şi în operaţia de acoperire a graniţelor, respectiv a liniei de demarcaţie din Podişul Transilvaniei. Forţele germane aflate pe teritoriul României la 23 august 1944 se ridica la 612.507 militari din care, 427.121 în zona frontului (inclusiv aviaţie şi marină), 128.682 în zona etapelor şi 56. 704 în zona interioară la care se adăugau circa 40.000 în formaţiunile paramilitare ale Grupului Etnic German.

7. Gen. Bg.(r) Aurelian D.Stoica- Col.(r) Constantin C. Gomboş, Jertfă pentru Ţară-Din cronica luptelor pentru apărarea Banatului-august-septembrie 1944, Editura Helicon, Timişoara, 1997, pag. 20. Dintre cei căzuţi la datorie enumerăm: Col. Ion Enescu, comandantul R 13 Călăraşi, lt. Ovidiu Balea, plt. Neagu Constantin, plt. Florea Constantin, serg. Şerban Constantin, sold. Bădoi Petre ş.a. În acele zile Radio Londra transmitea: „În regiunea Timişoarei armata este stăpână pe situaţie iar în oraş domneşte liniştea deplină”.

8, „Curierul Banatului” nr. 103, 13 octombrie 1944

9. xxx România în anii celui de al doilea război mondial, volumul 3, Editura Militară,Bucureşti,1989, pag. 67.

10. Constantin I. Kiriţescu, România în al doilea război mondial, vol.2, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, pag. 266.