Albaiulianul

Ignaz Edler Von Born, savantul transilvănean imortalizat în muzică, de marele compozitor Mozart

A fost unul dintre celebrii oameni de ştiinţă ai secolului XVIII. Ignaz Edler Von Born s-a născut pe data de 26 decembrie 1742 la Alba Iulia, ca fiu al lui Ludwig Von Born, ofiţer de artilerie, aflat la Alba Iulia împreună cu familia, având şi calitatea de arendaş al minelor din zona Munţilor Apuseni.

Până la vârsta de şase ani tânărul Ignaz îşi va petrece copilăria la Alba Iulia, iar după moartea tatălui său se mută cu întreaga familie la Sibiu care în acea perioadă era capitala Principatului Transilvania.

În anul 1755, este trimis de către familie să-şi continue studiile la un colegiu iezuit din Viena, iar după terminarea studiilor acesta aderă la ordinul iezuiţilor pe care îl va părăsii după 16 luni, declarându-se un „anticlerical convins”.

Începând cu anul 1762 pleacă la Praga pentru a studia dreptul iar pe timpul vacanţelor va călătorii în Germania, Ţările de Jos, Franţa şi Spania. Reîntors la Praga după absolvirea studiilor, Born nu va profesa în specialitatea în care s-a pregătit, ci îşi va consacra întreaga sa activitate studiului şi cercetărilor în domeniul ştiinţelor (geologie, mineralogie, chimie), care vor reprezenta şi vor rămâne principala activitate pe care acesta o va desfăşura până la sfârşitul vieţii. Lucrările de specialitate întocmite de el vor fi apreciate şi peste hotare, iar meritele sale recunoscute în ţări ca Anglia, Suedia, Italia fac ca acesta să fie ales membru al academiilor acestor ţări.

Aflat într-o călătorie de studii şi cercetare în Banatul Timişoarei va locui la Timişoara o perioadă de timp, iar după finalizarea cercetărilor va pleca mai departe pentru a-şi continua activitatea în toată Transilvania şi o parte a Ungariei.

În vara anului 1770, Born îi va trimite prietenului său geologului german Johann Jakob Ferber mai multe scrisori prin care îi descria cu lux de amănunte cele văzute de el pe timpul peregrinărilor sale, elogiind peisajul şi bogăţiile naturale pe care le conţineau locurile vizitate de el, încheind cu unele observaţii de mare interes, privind limba, obiceiurile, cultura în special al majoritarilor români (vlahi), dar şi a maghiarilor, saşilor., secuilor şi a sârbilor.

Aflându-se la Timişoara acesta a rămas impresionat de traumele la care erau supuşi cei condamnaţi pe viaţă (ocnaşii) de diferite naţionalităţi, mulţi dintre ei fiind prizonieri de război. Born descriind acest aspect astfel:

„Dis de dimineaţă am fost trezit de un zăngănit de lanţuri care răsuna pe toată strada unde eram cazat, zgomotul era produs de ocnaşii care erau duşi sub pază la muncă, legaţi în lanţuri doi câte doi.

Pe stradă locuitorii oraşului aveau chipuri galbene şi desfigurate dar care ieşeau din casele cele mai frumoase. Femeile şi fetele aveau burţile mari din cauza frigurilor de care au suferit. Aveam impresia că mă aflu în împărăţia morţilor, iar în loc de oameni vedeam hoituri fardate şi pomădate, parcă atunci scoase din morminte. La masa unde serveam masa în afara unor străini care semănau ca şi mine, aproape toţi ceilalţi comeseni parcă aveau accese de friguri, unii dârdâiau clănţănind din dinţi, alţii din cauza grăsimii radiau de căldură, dar toţi beau pentru a-şi stinge setea care îi mistuia.”

Toate aceste aspecte precum şi multe altele Born le-a publicat într-o carte în anul 1770 şi care purta titlul „Călătorii în Banatul Timişoarei, Transilvania şi Ungaria”. În anii care au urmat această carte a fost tradusă şi în limbile italiană, engleză şi franceză fiind foarte apreciată la acea vreme.

Din această călătorie Born se va întoarce bolnav, datorită inhalării unor gaze toxice în timpul coborârii într-o mină şi care i-au afectat plămânii şi căile respiratorii, de această boală nu va scăpa tot restul vieţii sale.

În anul 1775 împărăteasa Maria Tereza de Habsburg îl cheamă la Viena pentru a aranja şi cataloga colecţiile de minerale ale cabinetului imperial de ştiinţe ale naturii, numindu-l totodată consilier aulic la Departamentul Geologic şi Numismatic. După doi ani rezultatul muncii sale se va vedea aducându-i prin aceasta, consacrarea în lumea ştiinţifică a Vienei.

Cel mai mare merit al său a fost punerea la punct a unei metode de „extragere a metalelor perfecte din minerale şi alte substanţe, prin amalgamare cu mercur”, această metodă a mai fost experimentată de conchistadorii spanioli în minele din Mexic.

Born perfecţionează această metodă prin aplicaţii practice în  minele din Munţii Apuseni, iar rezultatele muncii sale au fost înglobate într-un manual de mineralogie apărut în anul 1790.

Ignaz Edler Von Born nu a fost doar un pasionat om de ştiinţă, el rămânând în istoria culturii europene şi ca un bun scriitor satiric, alături de alte mari figuri ale intelectualităţii austriece ale acelei perioade printre care cel mai remarcabil a fost compozitorul Volfgang Amadeus Mozart, Born va devenii unul dintre principalii reprezentanţi ai „iluminismului” vienez.

Mare iubitor de carte, de ştiinţă, de aflare a adevărului, duşman înfocat al obscurantismului, al abuzurilor marilor feudali, acesta avea o fire înclinată spre prietenie şi socializare cu cei din jurul său. Born a fost foarte apreciat şi de împăratul Iosif II de Habsburg - Lorraine, fiindu-i şi consilier intim al acestuia.

Pe data de 24 aprilie 1785 împăratul îi acordă înaltul titlu de „Cavaler al Imperiului” (Reichsri Tter).

Încă din anul 1773 pe când se făcuse cunoscut în domeniul ştiinţelor geologice, Born compunea prima lui scrisoare satirică intitulată „Peruca oficială”, lucrare apărută fără numele autorului.

Prin acest pamflet, acesta aducea numeroase invective la adresa nobilimii, mereu avidă după privilegii şi onoruri, toate acestea fiind puse pe seama unei peruci vorbitoare care îşi povestea aventurile, făcând portretul decăderii  orale a celor pe capul cărora a stat.

Acest pamflet la publicarea lui a creat furtuni de proteste din partea celor vizaţi care se  împotriveau din răsputeri politicii reformiste adoptată de împăratul Iosif II şi de scoatere la suprafaţă a adevăratelor valori.

În anul 1782 Born va scrie şi publica sub pseudonimul „Johannes Phisiophilus” un pamflet prin care acesta îşi va pune în aplicare cunoştinţele sale în slijba artei literarem clasificându-i pe călugări diferitelor rituri şi ordine religioase ca pe nişte animale după metoda naturalistului suedez Karl Linne. Acest pamflet a fost scris de către Born având girul şi încurajarea directă a împăratului, care prin legea promulgată de el în anul 1781 privitor la toleranţa religioasă, a stârnit nemulţumirea clericilor ajungându-se cu acest scandal la Papa de la Roma.

Pamfletul nu a fost cenzurat ci a fost publicat într-un tiraj de peste 1000 de exemplare (tiraj nemaiîntâlnit la acea vreme), fiind însoţit şi de tabele şi ilustraţii înfăţişând diferite specii de călugări (dominicani, franciscani, benedictini, iezuiţi etc.) precum masculii cu femelele lor = călugăriţele, care şi ele erau etichetate în pamflet, iar desenele le prezentau în diferite ipostaze indecente cuprinzând şi nudităţi ale corpului lor.

Toate aceste aspecte au fost savurate cu multă plăcere de către publicul vienez avid după senzaţii tari.

Cu toate protestele făcute de către arhiepiscopul Vienei Cardinalul Cristoph Anton Migazzi la curtea imperială, acestea nu au avut nici un efect, împăratul  Iosif II, răspunzându-i cardinalului că autorul pamfletului nu a intenţionat să atace biserica sau clerul.

Încurajat de acest succes avut asupra cititorilor în anul 1783 Born va publica o nouă ediţie revizuită şi adăugită cu aspecte mult mai critice la adresa călugărilor, de această dată un medic anatomist care în urma unei disecţii efectuate asupra unor corpuri umane aparţinând unor călugări, într-un spital din Viena va descoperii că omul călugăr este ca o specie de mamifer, intermediar între om şi maimuţă, având patru burţi totdeauna pline cu mâncare, având rinichii distruşi de atâta băutură etc.

Calităţile artistice şi intelectuale toate în spiritul epocii luminilor îl vor propulsa pe Born printre fruntaşii francmasoneriei sec. XVIII.

Se cunoaşte faptul că societăţile secrete de tip masonic au jucat în primul secol de existenţă (până în 1848) în multe privinţe un rol de seamă în rândul mişcărilor progresiste, revoluţionare, antifeudale în multe ţări din Europa printre acestea fiind şi Transilvania.

În primele decenii ale secolului XVIII şi Francmasoneria trecea prin mari frământări care a fragmentat-o în două aripi diametral opuse ca şi ideologie.

Prima punea accentul pe simboluri, ocultism, magie, cabalistică, mergând până la şarlatanul şi condotierul Giuseppe Balsamo-Alexander conte de Cagliostro.

A doua aripă punea pe primul plan idealurile umaniste de libertate, egalitate şi fraternitate care în anul 1792 va deveni sloganul revoluţiei franceze.

În rândul acestei loji masonice au aderat filozofi, scriitori, artişti cum au fost Voltairre, Goethe, Hender, Mozart etc. şi românii au aderat la această societate în calitate de membrii sau simpatizanţi alături şi de alţi oameni de cultură din Ţara Românească şi Moldova.

Aceste societăţi secrete de tip masonic au putut funcţiona nestingherite atâta timp cât nu-şi propuneau în mod deschis răsturnarea ordinii sociale şi se limitau doar la acţiuni de caritate sau activităţi ştiinţifice şi de promovare a culturii.

Împăratul Iosif II a permis cu îngăduinţă o lungă perioadă de timp , permiţându-le să desfăşoare activităţi deschise cu adunări publice având dreptul chiar şi la publicaţii.

Born a fost şi el unul dintre principalii promotori ai francmasoneriei austriece.

În anul 1871 el a înfiinţat Loja Masonică „Adevărata Concordie” care va devenii în timp cea mai influentă societate secretă şi datorită publicaţiei trimestriale care a circulat în perioada de timp 1784-1787.

În paginile acestui cotidian erau publicate atât disertaţii ştiinţifice cât şi lucrări literare, multe dintre ele aveau tendinţe anticlericale, dar şi disertaţii despre misterele vechilor egipteni, indieni, etruşci, iudei, greci, persani etc. multe dintre acestea fiind scrise de Born personal. Acesta a imprimat loji înfiinţate de el caracteristicile unei academii, creând adunărilor un cadru de club unde se dezbăteau probleme ştiinţifice de ultimă noutate, idei radicale privind formele de guvernământ, despre viitorul omenirii şi a societăţii etc.

În casa unde locuia la Viena, Born invita la întâlniri vârfurile aristocraţiei vieneze, bancheri, negustori, profesori şi poeţi alături de funcţionari mărunţi din administraţia de stat cu toţii simţindu-se ca fraţii fiind egali între egali.

La aceste adunări se dezbăteau şi se făceau disertaţii despre evenimente politice de actualitate, tot atunci se primeau noi membrii, totul sfârşindu-se cu o melodie masonică compusă de masonul gradul III,  Mozart.

În opera compusă de Mozart intitulată „Flautul fermecat” personajul Sarastro (numele este inspirat după magul persan Zarathustra) este legat numele lui Born, această operă are un profund caracter masonic având premiera pe data de 30 septembrie 1791.

Ignaz Von Borm nu a mai apucat să vină la premiera operei deoarece starea sănătăţii sale s-a agravat foarte tare, forţându-l să ia analgezice foarte puternice care i-au provocat moartea prin otrăvire, astfel că pe data de 24 iulie 1791 la vârsta de 49 de ani acesta moare, lăsând totodată lucrarea intitulată „Fasti Leopoldini” în stadiu de manuscris şi nepublicată, prin care demasca fără reţinere noul regim de restituţii, instituit de noul împărat Leopold II de Habsburg Lorraine urmaşul împăratului Iosif II mort la vârsta de 49 de ani fiind bolnav de lepră.

Numele lui Born va rămâne pentru eternitate nu numai prin opera compusă de Mozart ci şi în nomenclatura ştiinţelor geologice. Două dintre mineralele descoperite de el îi poartă numele Bornina (telura de bismut, substanţă minerală foarte rară, cea mai interesantă variantă de bornină este cea argintiferă cunoscută şi sub denumirea de „argint molibdic”) şi Bornitul (este o sulfură naturală de cupru şi fier care se găseşte sub formă de cristale cubice, de culoare roşu-arămiu cu luciu metalic).

Born este prezentat ca o figură centrală în romanul „Roata” scris de scriitorul Petru Vintilă care descrie desfăşurarea revoluţiei ţărăneşti condusă de Horea, Cloşca şi Crişan între anii 1784-1785. Tot el este înfăţişat ca având o mare înţelegere şi dragoste faţă de fruntaşii revoluţiei, găzduindu-i în două rânduri în casa lui de la Viena (Dorotheergasse nr. 1144), folosindu-şi totodată şi influenţa sa faţă de împăratul Iosif II pentru a înlesni acceptul acestuia privind audienţa acestora la palat.

Spre finalul romanului autorul îl prezintă pe Born cu o altă înfăţişare mai sobră, care fiind convins de dreptatea pe care o aveau revoluţionarii moţi începe să se eschiveze până în ultima clipă de a executa ordinul împăratului de a se deplasa la Alba Iulia, dar în final odată ajuns în acest oraş va asista neputincios la supliciul care a avut loc pe data de 23 februarie 1785 pe dealul „La furci” (Cornul Podeiului).

Profesorul universitar David Prodan în lucrările sale despre revoluţia condusă de Horea, Cloşca şi Crişan nu îl aminteşte deloc pe Born. Totuşi istoricii contemporani au ajuns la concluzia că Born s-a întâlnit atât cu Horea cât şi cu Cloşca la Viena, concluzia fiind că savantul era o fire sociabilă şi deschisă faţă de tot ce era ardelean, el petrecându-şi mult timp în Munţii Apuseni unde a studiat compoziţia mineralogică a zonei.

Omul de ştiinţă a colindat în zona oraşului Deva unde a remarcat o mulţime de galerii miniere şi faptul că pentru a le exploata era nevoie de a defrişa suprafeţe mari de pădure. Mina care la impresionat cel mai mult, a fost cea de la Săcărâmb înfiinţată de străbunicul său şi despre care Born va scrie „un român numit Ioan Armean a venit la tatăl meu care administra pe atunci mina bogată în argint de la Certeje, spunându-i că zilnic a observat o flacără care iese şi joacă deasupra unei crăpături din pădure, el presupunând că acest fenomen ar însemna că acolo se găsesc ascunse minereuri foarte bogate.

Tatăl meu era un om de treabă, a făcut o galerie la ,locul indicat de acel român, dar a săpat în zadar mai mulţi ani fără a găsii ceva; în cele din urmă s-a plictisit şi a dorit să părăsească lucrarea, când cineva de la spate la împins să mai facă o ultimă săpătură în direcţia vanei şi aici a dat de un minereu bogat în aur, care se prezenta sub forma unui filon negru. Din această cauză acesta l-a privit mai întâi ca pe un minereu de fier cu mică şi nu s-a convins de contrar decât numai după ce l-au încercat în foc. Această descoperire remarcabilă l-a determinat pe tatăl meu să urmeze mai repede toate mijloacele pentru a continua această exploatare.”

Despre românii care îşi duceau viaţa în  Munţii Apuseni acesta scria:

„Traiul românilor din munţi este dur şi sălbatic, nu au cunoştinţe prea multe despre religie, cultură, arte, copii lor de când au câteva zile de la naştere sunt scăldaţi în trocuţe de lemn afară în aer liber dar cu apă caldă, atât iarna cât şi vara aceştia sunt înfăşaţi în pânză de in sau lână groasă. De la 6 la 14 ani copii sunt folosiţi pentru pârae şi la piua, a oilor, iar fetele sunt învăţate să spele rufele la pârae şi la piuă, să ştie să facă pâine, să toarcă, să ţeasă, să coasă etc., iar de la vârsta de 14 ani şi ele participă la munca câmpului. Moţii cultivă în zona lor cel mai mult porumbul iar unde terenul permite seamănă şi orz şi grâu. Fac din fructele pădurii sau a pomilor fructiferi care sunt sădiţi în număr mare un fel de „şnapz” (vinars) pe care ei îl numesc „răchie” şi pe care îl beau din belşug.

Românii se căsătoresc de tineri, în special fetele erau tare tinere începând de la vârsta de 12 ani erau măritate cu bărbaţi tineri de 14 ani.

Cât am umblat prin sate şi oraşe nu am văzut cerşetori români, iar femeile lor erau cinstite, foarte harnice şi curate. Pe drum femeile poartă pe cap un coş cu produse pentru a le vinde la piaţă, iar dacă au copil mic neînţărcat îl au legat la piept într-un fel de scutec.

Pe drum vezi femeile românce cu furca înfiptă la brâu torcând lâna tot ceea ce este veşmânt atât pentru soţ, copii şi pentru ele sunt făcute de mâna lor. Ceea ce m-a impresionat a fost faptul că femeile românce sunt foarte credincioase multe sunt de religie „greaeci ritus non unitorum”, ţin la posturile lor repetate la fiecare sărbătoare nu mănâncă carne, nici ouă, nici lapte doar mâncăruri vegetale.

Un tânăr nu-şi va îngădui să se înfrupte pe timpul postului şi nici să se apropie de nevastă sau de a altuia de frica lui Dumnezeu, care îl va pedepsi pentru isprăvile sale. În zilele de post nici o femeie nu are voie să sacrifice nici un fel de animal.”

În anul 1774 Born a mai scris despre români: „trebuie să se spună spre gloria acestei naţii, că a dat oamenii cei mai inimoşi şi mai merituoşi”.

El nu a uitat niciodată de locurile unde s-a născut şi unde şi-a trăit tinereţea având uneori nostalgia locurilor unde a văzut lumina zilei.

Un fapt care nu a fost remarcat este că autorul care a pictat portretul lui Born pictorul Jakob Adam este şi autorul cunoscutei gravuri care îl înfăţişează pe conducătorul revoluţiei de la 1784, Horea.

Prin tot ce a reprezentat în ştiinţă şi cultură albaiulianul Ignaz Von Born, acesta a fost deschizătorul porţii cercetărilor mineralogice din Munţii Apuseni precum şi a unor importante lucrări ştiinţifice şi literare.