România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Mitropolitul Andrei Şaguna, un luptător pentru emanciparea naţiunii române

 

 Motto: Tu Doamne ştii, că cătră scopul

 meu a alerga doresc: pre românii

 transilvăneni din adâncul lor somn

 să-i deştept, şi cu voie cătră tot ce e

 adevărat, plăcut şi bun să-i trag! (1)

 (Şaguna, la sfinţirea sa ca episcop)

 

Personalitate copleşitoare şi exemplară prin bogăţia şi mai ales prin trăinicia înfăptuirilor sale, Andrei Şaguna s-a impus în epocă ca un om providenţial pentru românii ortodocşi prigoniţi din Transilvania, într-o perioadă dureroasă din istoria lor, aprinzând candela speranţei în sufletele acestora.

Prin munca, lupta şi jertfa sa, marele prelat a contribuit decisiv la renaşterea românilor ardeleni în secolul al XIX-lea şi implicit la Marea Unire.

Anastasie Şaguna s-a născut la 20 decembrie 1808 (pe stil nou întâi ianuarie 1809) la Mişkolţ în nordul Ungariei, într-o familie de aromâni, originari din Grabova de lângă Moscopole. Tatăl, Naum Şaguna, era negustor care, pe la 1811, a dat faliment şi, pentru a-şi putea creşte şi educa cei trei copii, a trecut la catolicism. Mama, Anastasia, născută Muciu, a rămas ortodoxă.

Anastasie a fost elev eminent la şcoala greco-valahă şi la gimnaziul din Mişkolţ, apoi la gimnaziul superior al călugărilor piarişti din Pesta. Între anii 1826-1829 studiază filosofia şi dreptul la Universitatea din Pesta. În acest oraş s-a bucurat de sprijinul material şi spiritual al unchiului mamei sale, Atanasie Grabovschi, negustor aromân, mare filantrop şi om de cultură, în casa căruia a cunoscut mari personalităţi din Transilvania şi Ţara Românească.

Tatăl său murise în 1822 . Anastasiu, la împlinirea vârstei de 18 ani a revenit la religia ortodoxă. (2)

În 1829 pleacă la Vârşeţ unde face studii de teologie ortodoxă. Înzestrat cu însuşiri alese, poliglot- cunoştea româna, greaca, maghiara, germana şi sârba, dar şi limbile clasice greacă şi latină, inteligent şi harnic, a absolvit studiile cu rezultate deosebite încât imediat a fost numit profesor la seminar şi secretar al Consistoriului de la Karloviţ. (3)

Până în 1846, timp de 13 ani, dobândise o frumoasă experienţă în învăţământul teologic sârbesc, dar şi în administraţia Mitropoliei de la Karloviţ, unde funcţionase ca asesor şi ca egumen la patru mânăstiri ortodoxe de acolo.

La vârsta de 25 de ani a îmbrăcat haina monahală la mânăstireea sârbească Hopovo luând numele de Andrei şi a intrat în Ordinul Sfântului Vasile. (4)

În 1842 devenea egumen la mânăstirea Hopovo, iar în 1845 la mânăstirea Covil. (5)

În Serbia pătrunde în tainele vieţii politice, bisericeşti şi ale culturii sârbe.(6)

Ca urmare a faptului că, în toamna anului 1845, episcopul Vasile Moga a decedat, în 15/27 iunie 1846 Andrei Şaguna este numit vicar general al Episcopiei Ardealului, cu sediul la Sibiu. (7)

Pe parcursul anului 1846 emite mai multe circulare vizând îmbunătăţirea moralităţii preoţimii, insistând asupra datoriei acesteia de a îndruma „poporul şi de  a-l lumina”. A ridicat durata cursurilor seminarului de la 6 luni la un an de studiu. (8)

La 24 ianuarie/ 5 februarie 1848 Curtea din Viena l-a recunoscut ca episcop pe Andrei Şaguna dintre cei trei propuşi de Sinodul electoral, întrunit la Turda. A fost hirotonit la 18/ 30 aprilie 1848 în catedrala mare de la Karloviţ, de către patriarhul sârb Iosif Rajacici. Revenit la Sibiu, a fost întâmpinat cu bucurie şi speranţă de clerul şi credincioşii săi. Din acest moment, noul ierarh, timp de 25 de ani a fost mereu prezent la toate acţiunile culturale, sociale, naţionale şi bisericeşti ale românilor transilvăneni. (9)

Ca episcop al Transilvaniei, a luptat ani de-a rândul pentru restaurarea vechii Mitropolii ortodoxe de aici şi ieşirea ei de sub jurisdicţia bisericii sârbeşti de la Karloviţ.

Lupta lui s-a încheiat abia la 12/24 decembrie 1864, când împăratul Francisc Iosif I a aprobat reînfiinţarea vechii Mitropolii Ortodoxe Române a Transilvaniei şi numirea lui Andrei Şaguna ca arhiepiscop şi mitropolit. (10) În anul următor, 1865, s-a decis ca noua Mitropolie să cuprindă, pe lângă Arhiepiscopia Sibiului, alte două Episcopii sufragante: Arad (până atunci sub jurisdicţia sârbească) şi Caransebeş, nou creată. (11)

Congresul naţional bisericesc, întrunit la Sibiu în toamna anului 1868 a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania care a fost sancţionat de împărat în 1869.

Principiile fundamentale ale noului Statut erau autonomia faţă de organele de stat şi sinodalitatea, adică participarea laicilor în proporţie de 2/3 alături de clerici 1/3 la conducerea vieţii bisericeşti, încât Biserica să fie apărată de orice încercare de absolutism ierarhic. Elementul laic putea participa la conducerea celor trei unităţi administrative-bisericeşti: parohie, protopopiat şi eparhie, în probleme bisericeşti, culturale (şcolare) şi economice. (12)

Această lege va sta la baza Statutului de organizare a Bisericii din România întregită (1925), precum şi al celui din 1948, revizuit după 1989. (13)

Mitropolitul Andrei Şaguna a dat Bisericii ortodoxe româneşti din Transilvania o organizare democra-tică, necunoscută în alte biserici, pentru care fapt poate fi considerat drept cel mai de seamă organizator şi legiuitor pe care l-a avut Biserica Ortodoxă Română. (14)

Activitatea culturală din timpul său a făcut progrese remarcabile. Având în vedere ridicarea poporului român prin cultură, a înfiinţat pe cheltuiala sa, în 1850, la Sibiu tipografia diecezană unde au fost tipărite toate cărţile de slujbă, majoritatea revăzute de el, câteva manuale pentru învăţământul teologic, unele scrise de el însuşi ca de exemplu Dreptul canonic tradus şi în limbile germană şi rusă, Istoria bisericească universală, Pastorala şi altele. Tot aici au fost tipărite zeci de manuale pentru şcolile poporale româneşti, întocmite de profesori ai Institutului teologic- pedagogic din Sibiu sau de preoţi -parohi, o nouă ediţie a Bibliei (1856-1858) revăzută tot de el; o adevărată capodoperă. Era prima Biblie cu ilustraţii apărută la noi. Introducerea, scrisă de el, evidenţia rolul îndeplinit de vechile traduceri în cultura noastră şi în formarea unei limbi româneşti unitare. (15)

Începând cu 3 ianuarie 1853 apărea la Sibiu Telegraful Român „gazetă politică, industrială, comercială şi literară”, cu apariţie neîntreruptă până astăzi. (16) Telegraful român va deveni tribuna luptei naţionale a românilor ardeleni şi un far călăuzitor al românilor în veacul deşteptării naţionale.(17)

Andrei Şaguna a fost un eminent organizator şi îndrumător al învăţământului românesc de toate gradele, pe care l-a pus sub oblăduirea Bisericii, chiar prin Statutul Organic, pentru a-l feri de primejdia înlocuirii limbii române în predare cu limba „oficială” a statului, aşa cum s-a întâmplat în Bucovina şi Basarabia. (18)

Institutul teologic-pedagogic din Sibiu, reorganizat de el ca şcoală superioară cu o „secţie teologică” de trei ani, în care se primeau numai absolvenţi de gimnaziu, şi o „secţie pedagogică” de doi ani, apoi de trei ani, a format mii de preoţi şi învăţători săteşti pentru cele aproximativ 800 de „şcoli poporale” câte existau în Arhiepiscopia Sibiului, la care se adaugă alte câteva sute în Episcopiile Aradului şi Caransebeşului, toate îndrumate de Biserică. (19)

În 1850, cu ajutorul protopopului Ioan Popasu, viitor episcop al Caransebeşului, a înfiinţat Gimnaziul cu opt clase din Braşov, în care s-a format elita intelectuală a Ardealului de până în 1918. Astăzi fostul gimnaziu îi poartă numele. Din rândul profesorilor şi absolvenţilor acestui liceu au fost aleşi aproximativ 50 de membri ai Academiei Române. Mulţi dintre ei au contribuit la realizarea Unirii din 1918 cum au fost: Andrei Bârseanu, Vasile Goldiş, Ioan Lupaş, Octavian Goga, Onosifor Ghibu şi mulţi alţii. (20)

Tot la Braşov s-a înfiinţat o şcoală „reală comercială”, iar la Brad (judeţul Hunedoara) un gimnaziu cu 4 clase, mai târziu cu opt clase, care va purta numele lui Avram Iancu. (21)

Prin bursele de studii acordate unor tineri lipsiţi de mijloace materiale, din fondurile unor fundaţii create de el însuşi, sau la iniţiativa sa cum a fost celebra „fundaţie” a prietenului său, avocatul aromân Emanoil Gojdu, din care s-au acordat burse, până în 1918, la peste 5500 de studenţi, elevi şi meseriaşi.(22)

Cu sprijinul său şi mai ales în urma demersurilor sale, în 1861 s-a înfiinţat la Sibiu Asociaţia transilvană pentru literatura şi cultura poporului român din Transilvania (Astra), Şaguna fiind primul ei preşedinte, ajutat de Timotei Cipariu ca vicepreşedinte şi de George Bariţiu ca secretar pentru o perioadă de trei ani. (23) În cuvântarea de deschidere, el făcea următoarea mărturisire: „ din parte-mi mă oblig că voi sprijini scopul Asociaţiunii noastre, încât va sta în puterile mele, căci voi fi norocos a auzi sunetele cele dulci ale limbii mele materne...” (24)

Ca preşedinte al Astrei , Andrei Şaguna a iniţiat distribuirea unor ajutoare financiare pentru studenţii români aflaţi la studii, dezbateri legate de ortografia limbii române şi crearea a trei secţiuni ştiinţifice: filologică, istorică şi fizico-naturală. (25) Asociaţia a jucat un rol important în răspândirea culturii, în dezvoltarea conştiinţei naţionale şi educarea românilor în spiritul unităţii de neam, credinţă şi limbă.(26) Prin scopurile propuse, Astra devenea o instituţie panromânească.(27)

Mitropolitul Andrei Şaguna a avut legături trainice şi rodnice cu liderii politici din România care au sprijinit cu bani opera sa culturală. A corespondat cu mitropoliţii Ungrovlahiei şi Moldovei. După nenorocirile suferite de românii ardeleni în timpul revoluţiei de la 1848-1849, Şaguna a făcut apel la fraţii de dincolo de Carpaţi pentru ajutor. Stareţul Neonil de la Neamţ i-a trimis, în mai multe rânduri, sute de cărţi de slujbă tipărite la mânăstirea Neamţ. A primit bani, cărţi şi veşminte din partea unor credincioşi şi chiar a domnitorului Grigore Al. Ghica al Moldovei. Apreciat şi de fruntaşii vieţii culturale de peste Carpaţi, Şaguna a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1871 şi preşedinte de onoare al Societăţii Transilvania din Bucureşti.(28)

Mitropolitul Andrei Şaguna a luptat şi a excelat şi pe terenul politic naţional. În timpul revoluţiei de la 1848-49 el a devenit „capul neîncoronat al naţiunii sale”. Împreună cu episcopul unit Ioan Lemeni a condus Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libetăţii de la Blaj din 3/15 mai 1848. Adunarea a alcătuit un program naţional în 16 puncte care solicita libertatea şi independenţa poporului român, desfiinţarea iobăgiei şi crearea unei singure Mitropolii pentru toţi credincioşii ortodocşi români. Şaguna a fost ales să conducă delegaţia de 30 de membri care să prezinte Curţii din Viena hotărârile şi doleanţele naţiunii române. La 25 iunie 1848, el declara solemn împăratului Ferdinand al V-lea, la Innsbruck, că „tezaurul cel mai scump al românilor este legea şi limba sa”. (29) Printr-un memoriu adresat împăratului, Şaguna protestează împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria, hotărâtă de Dieta cea veche, făcută fără ai săi „de nobis sine nobis”. (30)

La Pesta a stăruit pe lângă diferiţi miniştri maghiari în favoarea românilor.

În ianuarie 1849, la Olmutz, în Moravia, a fost primit în audienţă de tânărul împărat Francisc Iosif, prezentându-i doleanţele naţiunii române. La 25 februarie 1849 a prezentat împăratului la Viena, împreună cu deputaţii români din Transilvania, Banat, Bihor şi Bucovina, un memoriu, prin care cereau unirea tuturor românilor din Imperiul Habsburgic într-o singură naţiune independentă, cu administraţie naţională şi autonomă, cu un şef politic şi unul bisericesc, cu un senat românesc şi cu folosirea limbii naţionale în toate afacerile privitoare la români. Se propunea formarea unui ducat al românilor din Imperiul Habsburgic în care împăratul urma să poarte şi titlul de mare duce al românilor. Dar habsburgii aveau alte interese şi nu au dat curs acestor cereri. (31)

Andrei s-a reîntors la Sibiu abia în 1849, după înăbuşirea revoluţiei maghiare.

Se poate afirma cu îndreptăţire că Andrei Şaguna a fost „diplomatul” revoluţiei române din Ardeal, după cum Simion Bărnuţiu a fos considerat „teoreticianul” sau „ideologul” ei, iar Avram Iancu comandantul de oşti populare româneşti. (32)

După 1849, A. Şaguna a fost ales deputat în Dieta Transilvaniei, membru în Senatul imperial din Viena, membru în Camera magnaţilor, camera superioară a Parlamentului din Pesta, copreşedinte al Conferinţelor „naţional-politice” ale românilor de la Sibiu, 1861-1863.

Peste tot a apărat cu dârzenie şi demnitate drepturile naţionale şi politice ale românilor. (33)

După crearea statului dualist austro-ungar, în 1867, majoritatea fruntaşilor vieţii româneşti (George Bariţiu, Ioan Raţiu, Ilie Măcelariu ş.a.) au adoptat aşa numitul „pasivism”, refuzând să mai ia parte la viaţa politică a noului stat. Mitropolitul Şaguna s-a situat în fruntea curentului „activismului”, militând pentru continuarea luptei românilor în vederea obţinerii de drepturi chiar şi în noile condiţii create după 1867. Viitorul a confirmat punctul de vedere al lui Şaguna. În 1905 Partidul Naţional Român din Transilvania a adoptat politica activistă. (34)

 Dragostea profundă a marelui arhiereu faţă de neamul său se oglindeşte şi în testamentul lui care prevedea ca toată agoniseala vieţii sale, de aproape şase sute de mii de coroane să revină Arhiepiscopiei Sibiului „spre scopuri bisericeşti, şcolare şi filantropice”.

 Pentru înfăptuirile sale de excepţie, mitropolitul Andrei Şaguna s-a bucurat de aprecierile contemporanilor, dar şi ale urmaşilor. A fost stimat şi admirat atât de români cât şi de străini.

 Episcopul evanghelic – luteran G.D. Teutsch, în necrologul publicat într-o revistă germană din Sibiu, scria: „Aproape o generaţie întreagă, Şaguna a fost conducătorul intelectual- singurul recunoscut- al poporului său şi a putut să obţină, în această calitate, astfel de rezultate cum rar se întâmplă vreunui muritor a se învrednici de ele... Prietenii şi duşmanii marelui bărbat, a cărui statură înaltă, impunătoare, cu privire ageră şi cu barba ondulată nu o vom uita curând...vor fi toţi de aceeaşi părere, că numele lui Şaguna înseamnă o nouă epocă în viaţa poporului român şi a Bisericii Ortodoxe”.

 Nicolae Iorga scria în 1904 : „Puţine nume sunt aşa de populare în Ardealul românesc ca al lui Şaguna. Chipul lui, cu ochi străbătători şi larga barbă răsfirată, e în mintea tuturor şi în conştiinţa generală a intrat faptul definitiv, că acest maiestuos bătrân a fost, de pe scaunul său de arhiereu, un cârmuitor de oameni şi un îndreptător al vremurilor, cărora nu li s-a supus, ca exemplarele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors după povârnişul lor spre culmea lui”. (35)

 Mitropolitul A. Şaguna şi-a îndeplinit cu măsură angajamentul pe care l-a luat cu ocazia hirotonirii sale.

 Înzestrat de Dumnezeu cu cinci talanţi a ştiut să-i înmulţească şi să-i pună în slujba neamului său. A insuflat românilor ardeleni conştiinţa demnităţii şi a valorilor proprii. Timp de 27 de ani, din 1846 şi până la 16/28 iunie 1873 când a intrat în eternitate, marele arhiereu şi-a slujit neamul cu dragoste, cu o stăruinţă de fier, cu inteligenţă, diplomaţie, organizare exemplară, cu cuvântul şi cu fapta.

 În 2011 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor cu prăznuirea în ziua de 30 noiembrie.

prof. Paula OLŞANSCHI

 

BIBLIOGRAFIE

1. Popea, Nicolau, Archiepiscopul şi Metropolitul Andreiu Baron de Şaguna, Ediţie anastatică, Editura Cronicar, Bucureşti, 2002, pp.5-6

2. Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1992, pp 92-93

3. Ibidem

4. Enciclopedia marilor personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului, vol. 3, Editura Geneze, 2001, p.313

5. Ibidem

6. Ibidem

7. Biţu, Voichiţa, Andriescu, Bogdan, Andrei Şaguna (1808-1873)-Bibliografie, Colecţia Şaguniană, Ediţia a II-a, Editura Andreiana, Editura Armanis, Sibiu, 2012, p 10

8. Ibidem

9. Păcurariu, Mircea, op. cit. p. 94

10. Ibidem

11. Păcurariu, Mircea,Istoria B.O.R., Editura Academiei Române, Univers Enciclopedic GOLD, Bucureşti, 2018, p.184

12. Ibidem

13. Ibidem, p. 185

14. Ibidem

15. Ibidem

16. Ibidem

17. Stănescu, Dorin, Sfântul Andrei Şaguna, reper al luptei românilor transilvăneni, în ziarul Lumina, 28 iunie 2018

18. Păcurariu, Mircea, Un mare ierarh, Andrei Şaguna, în Magazin istoric, iunie 2009, p. 36

19. Păcurariu, Mircea, Istoria B.O.R. ,Editura Academiei Române, p. 185

20. Păcurariu, Mircea, Un mare ierarh, Andrei Şaguna, Magazin istoric, iunie 2009, p. 36

21. Ibidem

22. Ibidem

23. Păcurariu, Mircea, Istoria B.O.R., Editura Institutului Biblic şi de misiune al B.O.R., Bucureşti, 1992, p. 104

24. Ibidem

25. Biţu, Voichiţa, Andriescu, Bogdan, Op. cit., p. 13

26. Stănescu, Dorin, Op. cit.

27. Iorga, Nicolae, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 461

 28. Purcariu, Mircea, Istoria B.O.R. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1992, p. 107

29. Ibidem, p. 105

30. Iorga, Nicolae, Op. cit. p.429

31. Păcurariu, Mircea, Un mare ierarh, Andrei Şaguna, Magazin istoric, iunie 2009, p. 35

32. Ibidem

33. Ibidem

34. Păcurariu, Mircea, Istoria B.O.R. p. 107

35. Ibidem, p. 109