|
Mitropolitul Andrei Şaguna,
un luptător
pentru emanciparea naţiunii române
Motto: Tu
Doamne ştii, că cătră scopul
meu a
alerga doresc: pre românii
transilvăneni
din adâncul lor somn
să-i
deştept, şi cu voie cătră tot ce e
adevărat,
plăcut şi bun să-i trag!
(1)
(Şaguna, la
sfinţirea sa ca episcop)
 Personalitate
copleşitoare şi exemplară prin bogăţia şi mai ales prin trăinicia
înfăptuirilor sale, Andrei Şaguna s-a impus în epocă ca un om
providenţial pentru românii ortodocşi prigoniţi din Transilvania, într-o
perioadă dureroasă din istoria lor, aprinzând candela speranţei în
sufletele acestora.
Prin munca,
lupta şi jertfa sa, marele prelat a contribuit decisiv la renaşterea
românilor ardeleni în secolul al XIX-lea şi implicit la Marea Unire.
Anastasie
Şaguna s-a născut la 20 decembrie 1808 (pe stil nou întâi ianuarie 1809)
la Mişkolţ în nordul Ungariei, într-o familie de aromâni, originari din
Grabova de lângă Moscopole. Tatăl, Naum Şaguna, era negustor care, pe la
1811, a dat faliment şi, pentru a-şi putea creşte şi educa cei trei
copii, a trecut la catolicism. Mama, Anastasia, născută Muciu, a rămas
ortodoxă.
Anastasie a
fost elev eminent la şcoala greco-valahă şi la gimnaziul din
Mişkolţ, apoi la gimnaziul superior al călugărilor piarişti din Pesta.
Între anii 1826-1829 studiază filosofia şi dreptul la Universitatea din
Pesta. În acest oraş s-a bucurat de sprijinul material şi spiritual al
unchiului mamei sale, Atanasie Grabovschi, negustor aromân, mare
filantrop şi om de cultură, în casa căruia a cunoscut mari personalităţi
din Transilvania şi Ţara Românească.
Tatăl său
murise în 1822 . Anastasiu, la împlinirea vârstei de 18 ani a revenit la
religia ortodoxă. (2)
În 1829
pleacă la Vârşeţ unde face studii de teologie ortodoxă. Înzestrat cu
însuşiri alese, poliglot- cunoştea româna, greaca, maghiara, germana şi
sârba, dar şi limbile clasice greacă şi latină, inteligent şi harnic, a
absolvit studiile cu rezultate deosebite încât imediat a fost numit
profesor la seminar şi secretar al Consistoriului de la Karloviţ. (3)
Până în 1846,
timp de 13 ani, dobândise o frumoasă experienţă în învăţământul teologic
sârbesc, dar şi în administraţia Mitropoliei de la Karloviţ, unde
funcţionase ca asesor şi ca egumen la patru mânăstiri ortodoxe de acolo.
La vârsta de
25 de ani a îmbrăcat haina monahală la mânăstireea sârbească Hopovo
luând numele de Andrei şi a intrat în Ordinul Sfântului Vasile. (4)
În 1842
devenea egumen la mânăstirea Hopovo, iar în 1845 la mânăstirea Covil.
(5)
În Serbia
pătrunde în tainele vieţii politice, bisericeşti şi ale culturii sârbe.(6)
Ca urmare a
faptului că, în toamna anului 1845, episcopul Vasile Moga a decedat, în
15/27 iunie 1846 Andrei Şaguna este numit vicar general al Episcopiei
Ardealului, cu sediul la Sibiu. (7)
Pe parcursul
anului 1846 emite mai multe circulare vizând îmbunătăţirea moralităţii
preoţimii, insistând asupra datoriei acesteia de a îndruma „poporul şi
de a-l lumina”. A ridicat durata cursurilor seminarului de la 6 luni la
un an de studiu. (8)
La 24
ianuarie/ 5 februarie 1848 Curtea din Viena l-a recunoscut ca episcop pe
Andrei Şaguna dintre cei trei propuşi de Sinodul electoral, întrunit la
Turda. A fost hirotonit la 18/ 30 aprilie 1848 în catedrala mare de la
Karloviţ, de către patriarhul sârb Iosif Rajacici. Revenit la Sibiu, a
fost întâmpinat cu bucurie şi speranţă de clerul şi credincioşii săi.
Din acest moment, noul ierarh, timp de 25 de ani a fost mereu prezent la
toate acţiunile culturale, sociale, naţionale şi bisericeşti ale
românilor transilvăneni. (9)
Ca episcop al
Transilvaniei, a luptat ani de-a rândul pentru restaurarea vechii
Mitropolii ortodoxe de aici şi ieşirea ei de sub jurisdicţia bisericii
sârbeşti de la Karloviţ.
Lupta lui s-a
încheiat abia la 12/24 decembrie 1864, când împăratul Francisc Iosif I a
aprobat reînfiinţarea vechii Mitropolii Ortodoxe Române a Transilvaniei
şi numirea lui Andrei Şaguna ca arhiepiscop şi mitropolit. (10) În anul
următor, 1865, s-a decis ca noua Mitropolie să cuprindă, pe lângă
Arhiepiscopia Sibiului, alte două Episcopii sufragante: Arad (până
atunci sub jurisdicţia sârbească) şi Caransebeş, nou creată. (11)
Congresul
naţional bisericesc, întrunit la Sibiu în toamna anului 1868 a aprobat
Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania
care a fost sancţionat de împărat în 1869.
Principiile
fundamentale ale noului Statut erau autonomia faţă de organele de stat
şi sinodalitatea, adică participarea laicilor în proporţie de 2/3
alături de clerici 1/3 la conducerea vieţii bisericeşti, încât Biserica
să fie apărată de orice încercare de absolutism ierarhic. Elementul laic
putea participa la conducerea celor trei unităţi administrative-bisericeşti:
parohie, protopopiat şi eparhie, în probleme bisericeşti, culturale (şcolare)
şi economice. (12)
Această lege
va sta la baza Statutului de organizare a Bisericii din România
întregită (1925), precum şi al celui din 1948, revizuit după 1989. (13)
Mitropolitul
Andrei Şaguna a dat Bisericii ortodoxe româneşti din Transilvania o
organizare democra-tică, necunoscută în alte biserici, pentru care fapt
poate fi considerat drept cel mai de seamă organizator şi legiuitor pe
care l-a avut Biserica Ortodoxă Română. (14)
Activitatea
culturală din timpul său a făcut progrese remarcabile. Având în vedere
ridicarea poporului român prin cultură, a înfiinţat pe cheltuiala sa, în
1850, la Sibiu tipografia diecezană unde au fost tipărite toate
cărţile de slujbă, majoritatea revăzute de el, câteva manuale pentru
învăţământul teologic, unele scrise de el însuşi ca de exemplu
Dreptul canonic tradus şi în limbile germană şi rusă, Istoria
bisericească universală, Pastorala şi altele. Tot aici au fost
tipărite zeci de manuale pentru şcolile poporale româneşti,
întocmite de profesori ai Institutului teologic- pedagogic din Sibiu sau
de preoţi -parohi, o nouă ediţie a Bibliei (1856-1858) revăzută tot de
el; o adevărată capodoperă. Era prima Biblie cu ilustraţii apărută la
noi. Introducerea, scrisă de el, evidenţia rolul îndeplinit de vechile
traduceri în cultura noastră şi în formarea unei limbi româneşti
unitare. (15)
Începând cu 3
ianuarie 1853 apărea la Sibiu Telegraful Român „gazetă politică,
industrială, comercială şi literară”, cu apariţie neîntreruptă până
astăzi. (16) Telegraful român va deveni tribuna luptei naţionale
a românilor ardeleni şi un far călăuzitor al românilor în veacul
deşteptării naţionale.(17)
Andrei Şaguna
a fost un eminent organizator şi îndrumător al învăţământului românesc
de toate gradele, pe care l-a pus sub oblăduirea Bisericii, chiar prin
Statutul Organic, pentru a-l feri de primejdia înlocuirii limbii române
în predare cu limba „oficială” a statului, aşa cum s-a întâmplat în
Bucovina şi Basarabia. (18)
Institutul
teologic-pedagogic din Sibiu, reorganizat de el ca şcoală superioară cu
o „secţie teologică” de trei ani, în care se primeau numai absolvenţi de
gimnaziu, şi o „secţie pedagogică” de doi ani, apoi de trei ani, a
format mii de preoţi şi învăţători săteşti pentru cele aproximativ 800
de „şcoli poporale” câte existau în Arhiepiscopia Sibiului, la care se
adaugă alte câteva sute în Episcopiile Aradului şi Caransebeşului, toate
îndrumate de Biserică. (19)
În 1850, cu
ajutorul protopopului Ioan Popasu, viitor episcop al Caransebeşului, a
înfiinţat Gimnaziul cu opt clase din Braşov, în care s-a format elita
intelectuală a Ardealului de până în 1918. Astăzi fostul gimnaziu îi
poartă numele. Din rândul profesorilor şi absolvenţilor acestui liceu au
fost aleşi aproximativ 50 de membri ai Academiei Române. Mulţi dintre ei
au contribuit la realizarea Unirii din 1918 cum au fost: Andrei Bârseanu,
Vasile Goldiş, Ioan Lupaş, Octavian Goga, Onosifor Ghibu şi mulţi alţii.
(20)
Tot la Braşov
s-a înfiinţat o şcoală „reală comercială”, iar la Brad (judeţul
Hunedoara) un gimnaziu cu 4 clase, mai târziu cu opt clase, care va
purta numele lui Avram Iancu. (21)
Prin bursele
de studii acordate unor tineri lipsiţi de mijloace materiale, din
fondurile unor fundaţii create de el însuşi, sau la iniţiativa sa cum a
fost celebra „fundaţie” a prietenului său, avocatul aromân Emanoil Gojdu,
din care s-au acordat burse, până în 1918, la peste 5500 de studenţi,
elevi şi meseriaşi.(22)
Cu sprijinul
său şi mai ales în urma demersurilor sale, în 1861 s-a înfiinţat la
Sibiu Asociaţia transilvană pentru literatura şi cultura poporului
român din Transilvania (Astra), Şaguna fiind primul ei preşedinte,
ajutat de Timotei Cipariu ca vicepreşedinte şi de George Bariţiu ca
secretar pentru o perioadă de trei ani. (23) În cuvântarea de deschidere,
el făcea următoarea mărturisire: „ din parte-mi mă oblig că voi sprijini
scopul Asociaţiunii noastre, încât va sta în puterile mele, căci voi fi
norocos a auzi sunetele cele dulci ale limbii mele materne...” (24)
Ca preşedinte
al Astrei , Andrei Şaguna a iniţiat distribuirea unor ajutoare
financiare pentru studenţii români aflaţi la studii, dezbateri legate de
ortografia limbii române şi crearea a trei secţiuni ştiinţifice:
filologică, istorică şi fizico-naturală. (25) Asociaţia a jucat un rol
important în răspândirea culturii, în dezvoltarea conştiinţei naţionale
şi educarea românilor în spiritul unităţii de neam, credinţă şi
limbă.(26) Prin scopurile propuse, Astra devenea o instituţie
panromânească.(27)
Mitropolitul
Andrei Şaguna a avut legături trainice şi rodnice cu liderii politici
din România care au sprijinit cu bani opera sa culturală. A corespondat
cu mitropoliţii Ungrovlahiei şi Moldovei. După nenorocirile suferite de
românii ardeleni în timpul revoluţiei de la 1848-1849, Şaguna a făcut
apel la fraţii de dincolo de Carpaţi pentru ajutor. Stareţul Neonil de
la Neamţ i-a trimis, în mai multe rânduri, sute de cărţi de slujbă
tipărite la mânăstirea Neamţ. A primit bani, cărţi şi veşminte din
partea unor credincioşi şi chiar a domnitorului Grigore Al. Ghica al
Moldovei. Apreciat şi de fruntaşii vieţii culturale de peste Carpaţi,
Şaguna a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1871 şi
preşedinte de onoare al Societăţii Transilvania din
Bucureşti.(28)
Mitropolitul
Andrei Şaguna a luptat şi a excelat şi pe terenul politic naţional. În
timpul revoluţiei de la 1848-49 el a devenit „capul neîncoronat al
naţiunii sale”. Împreună cu episcopul unit Ioan Lemeni a condus Marea
Adunare Naţională de pe Câmpia Libetăţii de la Blaj din 3/15 mai 1848.
Adunarea a alcătuit un program naţional în 16 puncte care solicita
libertatea şi independenţa poporului român, desfiinţarea iobăgiei şi
crearea unei singure Mitropolii pentru toţi credincioşii ortodocşi
români. Şaguna a fost ales să conducă delegaţia de 30 de membri care să
prezinte Curţii din Viena hotărârile şi doleanţele naţiunii române. La
25 iunie 1848, el declara solemn împăratului Ferdinand al V-lea, la
Innsbruck, că „tezaurul cel mai scump al românilor este legea şi limba
sa”. (29) Printr-un memoriu adresat împăratului, Şaguna protestează
împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria, hotărâtă de Dieta cea veche,
făcută fără ai săi „de nobis sine nobis”. (30)
La Pesta a
stăruit pe lângă diferiţi miniştri maghiari în favoarea românilor.
În ianuarie
1849, la Olmutz, în Moravia, a fost primit în audienţă de tânărul
împărat Francisc Iosif, prezentându-i doleanţele naţiunii române. La 25
februarie 1849 a prezentat împăratului la Viena, împreună cu deputaţii
români din Transilvania, Banat, Bihor şi Bucovina, un memoriu, prin care
cereau unirea tuturor românilor din Imperiul Habsburgic într-o singură
naţiune independentă, cu administraţie naţională şi autonomă, cu un şef
politic şi unul bisericesc, cu un senat românesc şi cu folosirea limbii
naţionale în toate afacerile privitoare la români. Se propunea formarea
unui ducat al românilor din Imperiul Habsburgic în care împăratul urma
să poarte şi titlul de mare duce al românilor. Dar habsburgii
aveau alte interese şi nu au dat curs acestor cereri. (31)
Andrei s-a
reîntors la Sibiu abia în 1849, după înăbuşirea revoluţiei maghiare.
Se poate
afirma cu îndreptăţire că Andrei Şaguna a fost „diplomatul” revoluţiei
române din Ardeal, după cum Simion Bărnuţiu a fos considerat
„teoreticianul” sau „ideologul” ei, iar Avram Iancu comandantul de oşti
populare româneşti. (32)
După 1849, A.
Şaguna a fost ales deputat în Dieta Transilvaniei, membru în Senatul
imperial din Viena, membru în Camera magnaţilor, camera superioară a
Parlamentului din Pesta, copreşedinte al Conferinţelor
„naţional-politice” ale românilor de la Sibiu, 1861-1863.
Peste tot a
apărat cu dârzenie şi demnitate drepturile naţionale şi politice ale
românilor. (33)
După crearea
statului dualist austro-ungar, în 1867, majoritatea fruntaşilor vieţii
româneşti (George Bariţiu, Ioan Raţiu, Ilie Măcelariu ş.a.) au adoptat
aşa numitul „pasivism”, refuzând să mai ia parte la viaţa politică a
noului stat. Mitropolitul Şaguna s-a situat în fruntea curentului
„activismului”, militând pentru continuarea luptei românilor în vederea
obţinerii de drepturi chiar şi în noile condiţii create după 1867.
Viitorul a confirmat punctul de vedere al lui Şaguna. În 1905 Partidul
Naţional Român din Transilvania a adoptat politica activistă. (34)
Dragostea
profundă a marelui arhiereu faţă de neamul său se oglindeşte şi în
testamentul lui care prevedea ca toată agoniseala vieţii sale, de
aproape şase sute de mii de coroane să revină Arhiepiscopiei Sibiului
„spre scopuri bisericeşti, şcolare şi filantropice”.
Pentru
înfăptuirile sale de excepţie, mitropolitul Andrei Şaguna s-a bucurat de
aprecierile contemporanilor, dar şi ale urmaşilor. A fost stimat şi
admirat atât de români cât şi de străini.
Episcopul
evanghelic – luteran G.D. Teutsch, în necrologul publicat într-o revistă
germană din Sibiu, scria: „Aproape o generaţie întreagă, Şaguna a fost
conducătorul intelectual- singurul recunoscut- al poporului său şi a
putut să obţină, în această calitate, astfel de rezultate cum rar se
întâmplă vreunui muritor a se învrednici de ele... Prietenii şi duşmanii
marelui bărbat, a cărui statură înaltă, impunătoare, cu privire ageră şi
cu barba ondulată nu o vom uita curând...vor fi toţi de aceeaşi părere,
că numele lui Şaguna înseamnă o nouă epocă în viaţa poporului român şi a
Bisericii Ortodoxe”.
Nicolae
Iorga scria în 1904 : „Puţine nume sunt aşa de populare în Ardealul
românesc ca al lui Şaguna. Chipul lui, cu ochi străbătători şi larga
barbă răsfirată, e în mintea tuturor şi în conştiinţa generală a intrat
faptul definitiv, că acest maiestuos bătrân a fost, de pe scaunul său de
arhiereu, un cârmuitor de oameni şi un îndreptător al vremurilor, cărora
nu li s-a supus, ca exemplarele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors
după povârnişul lor spre culmea lui”. (35)
Mitropolitul
A. Şaguna şi-a îndeplinit cu măsură angajamentul pe care l-a luat cu
ocazia hirotonirii sale.
Înzestrat de
Dumnezeu cu cinci talanţi a ştiut să-i înmulţească şi să-i pună în
slujba neamului său. A insuflat românilor ardeleni conştiinţa demnităţii
şi a valorilor proprii. Timp de 27 de ani, din 1846 şi până la 16/28
iunie 1873 când a intrat în eternitate, marele arhiereu şi-a slujit
neamul cu dragoste, cu o stăruinţă de fier, cu inteligenţă, diplomaţie,
organizare exemplară, cu cuvântul şi cu fapta.
În 2011
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor cu
prăznuirea în ziua de 30 noiembrie.
prof.
Paula OLŞANSCHI
BIBLIOGRAFIE
1. Popea,
Nicolau, Archiepiscopul şi Metropolitul Andreiu Baron de Şaguna,
Ediţie anastatică, Editura Cronicar, Bucureşti, 2002, pp.5-6
2. Păcurariu,
Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1992, pp 92-93
3. Ibidem
4.
Enciclopedia marilor personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura
românească de-a lungul timpului, vol. 3, Editura Geneze, 2001, p.313
5. Ibidem
6. Ibidem
7. Biţu,
Voichiţa, Andriescu, Bogdan, Andrei Şaguna (1808-1873)-Bibliografie,
Colecţia Şaguniană, Ediţia a II-a, Editura Andreiana, Editura
Armanis, Sibiu, 2012, p 10
8. Ibidem
9. Păcurariu,
Mircea, op. cit. p. 94
10. Ibidem
11. Păcurariu,
Mircea,Istoria B.O.R., Editura Academiei Române, Univers
Enciclopedic GOLD, Bucureşti, 2018, p.184
12. Ibidem
13. Ibidem,
p. 185
14. Ibidem
15. Ibidem
16. Ibidem
17. Stănescu,
Dorin, Sfântul Andrei Şaguna, reper al luptei românilor transilvăneni,
în ziarul Lumina, 28 iunie 2018
18. Păcurariu,
Mircea, Un mare ierarh, Andrei Şaguna, în Magazin istoric,
iunie 2009, p. 36
19. Păcurariu,
Mircea, Istoria B.O.R. ,Editura Academiei Române, p. 185
20. Păcurariu,
Mircea, Un mare ierarh, Andrei Şaguna, Magazin istoric,
iunie 2009, p. 36
21. Ibidem
22. Ibidem
23. Păcurariu,
Mircea, Istoria B.O.R., Editura Institutului Biblic şi de misiune
al B.O.R., Bucureşti, 1992, p. 104
24. Ibidem
25. Biţu,
Voichiţa, Andriescu, Bogdan, Op. cit., p. 13
26. Stănescu,
Dorin, Op. cit.
27. Iorga,
Nicolae, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 461
28.
Purcariu, Mircea, Istoria B.O.R. Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1992, p. 107
29. Ibidem,
p. 105
30. Iorga,
Nicolae, Op. cit. p.429
31. Păcurariu,
Mircea, Un mare ierarh, Andrei Şaguna, Magazin istoric,
iunie 2009, p. 35
32. Ibidem
33. Ibidem
34. Păcurariu,
Mircea, Istoria B.O.R. p. 107
35. Ibidem,
p. 109
|
|
