|
Profesor
ION BERCIU
(1904 –
1986) – cercetător –
 Ion
Berciu, al cărui nume este indisolubil legat de una dintre cele mai
prestigioase instituţii cultural-ştiinţifice, nu numai din Transilvania,
ci şi din întreaga Românie: Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia,
s-a născut în satul Bobaiţa (jud. Mehedinţi) la 3 martie 1904, într-o
familie de condiţie modestă, fiind cel de-al doilea din cei cinci copii
ai lui Badea şi Maria Berciu…
Din anul 1918, după terminarea şcolii primare în
satul natal, Ion Berciu şi-a continuat studiile la Liceul „Traian” din
Turnu Severin, beneficiind de o bursă de merit, acordată în urma
intervenţiei prefectului judeţului, Theodor Contescu. Din cauza
greutăţilor materiale, a terminat studiile liceale numai în anul 1927.
În acelaşi an, îl găsim înmatriculat la Facultatea de Litere şi
Filosofie, secţia istorie-latină (după unele surse, secţia filologie
modernă) de la Universitatea din Bucureşti. Licenţa în filologie clasică
o dobândeşte în anul 1931.În timpul facultăţii a desfăşurat o activitate
publicistică în revista Tinerimea română, Chiar în acelaşi an
(1931), este numit profesor la Liceul „Şincai” din Bucureşti, activând
şi ca asistent, un fel de custode, la Muzeul de artă bisericească, al
cărui fondator a fost Nicolae Iorga…Remarcat de profesorul Nicolae Iorga,
Ion Berciu beneficiază de o bursă de studii în domeniul arheologiei şi
filologiei clasice şi anume ca doctorand în istorie antică la
Universitatea Sorbona din Paris, unde studiază sub directa îndrumare a
renumitului savant Jerome Carcopino, membru al Academiei Române şi
prieten cu Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan. Cel din urmă l-a îndemnat pe
bursierul român să se dedice unei teme legate de istoria militară a
Daciei romane.
Reîntors în ţară după doi ani, se căsătoreşte cu
profesoara Hortensia Medrea (fiica învăţătorului Ioan Medrea din Ţelna,
jud. Alba, cunoscut susţinător al mişcării memorandiste).
Un aspect foarte important, chiar decisiv în
biografia profesorului Ion Berciu, a fost stabilirea sa în Alba Iulia,
în vara anului 1938. El s-a hotărât să întreprindă acest pas, care va
reprezenta începutul unei noi şi prodigioase etape de activitate, la
recomandarea profesorului şi consilierului regal Nicolae Iorga…
Profesorul Iorga recomanda numirea profesorului
Berciu ca director al noii unităţi muzeale din Alba Iulia, rezultat din
contopirea muzeului Societăţii de Istorie şi Arheologie a Judeţului Alba
cu muzeul „Unirii” al „Astrei”, cu scopul organizării sale şi pentru „a-i
da o dezvoltare temeinică”.
În toamna anului 1939, adică după aproximativ un an
de la preluarea conducerii Muzeului din Alba Iulia – în fruntea căruia
avea să-şi definească vocaţia majoră a vieţii sale, rezidentul regal al
ţinutului Mureş, generalul Dănilă Papp, îl confirmă în funcţie…
Cele mai mari probleme cu care s-a confruntat noul
director au fost lipsa unui local corespunzător, lipsa unei legislaţii
prin care să se pună capăt comercializării şi colecţionării de către
numeroşi amatori de patrimoniu arheologic, precum şi lipsa arhivei
muzeului, a unor inventare şi mai ales a unor obiecte şi documente din
colecţii...
Odată cu noua organizare a Muzeului Regional Alba
Iulia, profesorul Ion Berciu a început şi achiziţionarea unor obiecte
arheologice descoperite fortuit.Menţionăm printre altele, în afara unei
părţi a valorosului tezaur de monede republicane de argint de la Tibru
şi nu mai puţin valorosul tezaur de monede republicane romane de la
Augustin (296 piese), o statuetă de bronz a zeiţei Venus precum şi un
tezaur de 28 de monede, descoperite la Alba Iulia...
După ce Muzeul a cunoscut o perioadă lungă, dar
sigură de ascensiune, atât în plan organizatoric, cât şi sub aspectul
realizărilor în plan ştiinţifico-muzeologic, în primii ani de directorat
ai profesorului Ion Berciu, începând cu sfârşitul anului 1940, se va
trece printr-o serie de greutăţi determinate de nesiguranţa cadrului
legislativ şi implicit a situaţiei financiare...
Încă de la începutul activităţii sale la muzeu,
profesorul Berciu s-a îngrijit în mod exemplar de constituirea unei
biblioteci funcţionale, acordând o mare importanţă literaturii
arheologice de specialitate...În vara anului 1941 au fost reluate
săpăturile arheologice la cetatea dacică de la Căpâlna... Pasionatul şi
laboriosul arheolog Ion Berciu a întreprins, tot în vara anului 1941,
cercetări de teren şi în hotarul comunei Ighiu... În perioada 10-13
august 1941, îl întâlnim pe arheologul Ion Berciu la Răchita, făcând o
cercetare de documentare la o staţiune preistorică, semnalată de
inspectorul şcolar Ioan Raica...Alte cercetări întreprinse în acest timp
au urmărit lămurirea circumvoluţiunilor de la Laz şi Pianu de Sus,
precum şi a aşezării de la Ciugud.
În ciuda lipsei crescânde de spaţiu cu care se
confruntau toate instituţiile culturale de interes naţional din Alba
Iulia, muzeul a contribuit, în mod nemijlocit, prin angajamentul
personal al profesorului Berciu, la acţiunea evacuării Universităţii din
Cluj, după semnarea sentinţei arbitrare a Dictatului de la Viena din 30
august 1940. Pentru ca Universitatea să poată funcţiona în noul oraş în
care se va instala în mod provizoriu, planul de evacuare întocmit sub
conducerea rectorului Fl. Ştefănescu-Goangă prevedea că ea trebuie „să-şi
ia tot ceea ce constituie fiinţa sa – arhivele sale – de la înfiinţarea
sa românească, cu tot ceea ce constituie patrimoniul ei românesc,
rezultat al stăruinţelor şi al muncii noastre creatoare”. Conform
planului iniţial, la Alba Iulia urmau să fie evacuate Facultăţile de
Litere-Filosofie, Ştiinţe, Medicină şi Biblioteca Universitară.
Ulterior, cele mai multe facultăţi ale Universităţii clujene au fost
evacuate la Sibiu, cu excepţia Facultăţii pentru Ştiinţele Naturii, care
a fost mutată la Timişoara. Deşi oraşul Alba Iulia nu prezenta niciuna
din condiţiile cerute pentru funcţionarea universităţii, adică a
Facultăţii de Drept, cum se prevăzuse iniţial, în acest oraş, directorul
muzeului a întreprins o serie de demersuri pe plan local pentru ca
Institutul de Studii Clasice al Universităţii „Ferdinand I”, mai multe
seminarii şi o parte a Bibliotecii Centrale să poată fi evacuate la Alba
Iulia. Timp de zece zile şi zece nopţi, au fost salvate valori de o
deosebită importanţă naţională din Cluj, fiind transportate cu trei
camioane ale Rezidenţei la Alba Iulia. Cu stăruitoare şi dezinteresată
râvnă, impusă de nevoi mai presus de ei înşişi, participă la această
acţiune şi Florean Medrea, şi Iustin Sava, şi toţi membrii familiei
Berciu. Prin astfel de exemple pilduitoare, „s-a adus un pic de
mângâiere în sufletele cărturarilor noştri, lăsaţi în acele vremuri
grave în voia sorţii. Muzeul nostru a devenit un depozit imens în acele
momente şi un popas pentru cei refugiaţi”...
Pentru cei mai mulţi oameni de ştiinţă şi specialişti
în domeniul arheologiei şi muzeologiei, numele eruditului Ion Berciu
este legat indisolubil de editarea buletinului Muzeului Regional Alba
Iulia, prin care fondatorul lui urmărea să obţină oglinda activităţii
muzeului ca instituţie de cercetare şi ocrotire a patrimoniului
naţional...
În primăvara anului 1942 se face prima săpătură de
salvare în aşezarea neolitică de la „Lumea Nouă”... În anul 1943, Muzeul
Regional Alba Iulia... a extins cercetările arheologice nu numai pe
teritoriul judeţului Alba, ci şi în judeţul Turda...În arhiva Muzeului
Naţional al Unirii, se păstrează, tot din anul 1943, şi jurnalul câtorva
periegeze arheologice făcute de Ion Berciu în unele localităţi din
Judeţul Alba, începând din septembrie 1943... În 15 septembrie, Berciu
cercetează la Ighel punctul „Piatra Poienii”, unde se afla o staţiune
Coţofeni, identificată în 1940. În 17 septembrie se continuă
investigaţiile arheologice la Tăuţi...Jurnalul de săpătură se încheie cu
o descriere detaliată a cercetărilor arheologice de la Cetea, începute
în 18 septembrie...
În anul 1943, profesorul Ion Berciu a executat, în
colaborare cu Institutul de Studii clasice din Sibiu, o săpătură la
Ighiu în locul numit Butuci, situat la o depărtare de 12 km spre N-V de
Alba Iulia, unde s-a dezvelit o necropolă tumulară deosebit de
importantă. În cursul anilor 1944-1945, s-au făcut cercetări de scurtă
durată la Cioara şi Limba, unde s-au descoperit două staţiuni din epoca
bronzului şi neolitic, o staţiune Turdaş asemănătoare cu cea de la
Tărtăria...
Bilanţul activităţii de cercetare arheologică pe
ultimii doi ani fiind deosebit de pozitiv şi încurajator, fondatorul
revistei APVLVM începe să depună, din ultimele luni ale anului 1944, tot
efortul pentru editarea vol. II al Buletinului Muzeului. Despre această
intenţie îl informează în scris pe profesorul Constantin Daicoviciu
pentru prima dată la 11 noiembrie 1944: „Buletinul nostru va apărea
chiar în iureşul acesta al frământărilor şi al furtunilor. El va fi, ca
şi începutul, pe măsura posibilităţilor noastre, un indiciu al puterii
neînvinse pe care o are, în viaţa naţională, „cultura”. Într-o altă
scrisoare, trimisă profesorului Daicoviciu,... se oglindeşte perfect
tenacitatea fondatorului buletinului Muzeului Regional Alba Iulia pentru
editarea volumului II şi motivele pentru care nu suporta nicio amânare:
„Cu toată hărţuirea neîntreruptă, din toate părţile, eu vreau să scot
buletinul muzeului. Am pregătit cea mai mare parte din clişee, o parte
din studii le am”...În continuare, profesorul Berciu îl roagă pe
Constantin Daicoviciu şi pe toţi colaboratorii Institutului de Studii
Clasice ca să-i dea tot sprijinul, colaborând cu studii şi articole la
buletin, ca să „fie mai solid decât primul buletin”.
Activitatea ştiinţifică a Muzeului Regional în
perioada 1942/1943 -1945, nu s-a limitat numai la editarea vol. II al
buletinului. S-a preconizat şi pregătirea a două serii de studii: o
monografie a regiunii; culegeri de documente privind Marea Unire din
1918; un Corpus Inscriptionum Latinarum (Apulum); un Repertoriu
arheologic, istoric şi etnografic al regiunii, precum şi o monografie a
oraşului Alba Iulia şi a Munţilor Apuseni...
Ultimele luni ale anului 1944 şi începutul anului
următor au însemnat, pentru instituţia muzeală din Alba Iulia cea mai
grea perioadă de la înfiinţarea ei din anul 1887-1888...Perioada
următoare a însemnat pentru profesorul Berciu o luptă permanentă pentru
supravieţuire prin reorganizarea muzeului în noile condiţii...
Paralel cu pregătirile în vederea tipăririi vol.
APVLVM III, Muzeul Regional Alba Iulia, în frunte cu directorul său, a
iniţiat în vara anului 1948, un vast program de cercetări arheologice.
Aceste cercetări care au început în 27 iulie 1948, au fost întreprinse
de un colectiv de profesori, studenţi şi elevi în următoarele comune ale
judeţului Alba: Ampoiţa, Tăuţi, Straja, Drâmbar, Craiva, Ţelna, Răchita,
Bărăbanţ...
Cu toate că profesorul Berciu s-a concentrat în
lunile de vară ale acestui an foarte mult asupra activităţii arheologice,
cum era şi firesc, un mare volum de muncă şi multă energie le-a investit
în pregătirea Serbărilor şi „centenarului 1948...”.
Perioada care a urmat, de totală nesiguranţă pentru
supravieţuirea muzeului ca instituţie şi care va dura încă destul de
mult timp, a fost una dintre cele mai grele din viaţa încercată a
profesorului Ion Berciu. În luna martie, profesorul Ion Berciu şi
asistentul muzeului au fost reţinuţi de securitate, iar muzeul a fost
sigilat la intervenţia consilierului cultural Dumitru Ciumbrudeanu...În
cele din urmă, Ion Berciu va fi înlocuit din postul de director în anul
1949, în favoarea deja amintitului membru P.C.R., Dumitru Ciumbrudeanu...Agresivitatea
reprezentanţilor noii orânduiri comuniste s-a intensificat şi a culminat
în anii următori, mergând până la arestarea profesorului Berciu.
Arestării i-a urmat o detenţie de 3 ani, una lună şi 21 de zile...
La scurtă vreme, după eliberarea din închisoare,
profesorul Ion Berciu îşi va relua activitatea de muzeograf la Muzeul
Raional Sebeş. Profesorul Ion Berciu a avut un deosebit dar pentru a
strânge în jurul muzeului colective de intelectuali şi de oameni
pasionaţi, aşa cum o făcea şi în anul 1939 la Alba Iulia...Reîntoarcerea
profesorului Berciu la Muzeul Regional Alba Iulia, în anul 1958-1959, în
funcţia de şef de secţie, director fiind Alexandru Popa, deschide o
etapă nouă şi deosebit de semnificativă, nu numai în viaţa ctitorului
acestei instituţii, ci şi pentru instituţia ca atare, care se va
transforma din ce în ce mai mult într-o însemnată şi trainică bază de
cercetare arheologico-istorică...
În anii 1961-1963, profesorul Ion Berciu reia,
într-un cadru mai larg, în colaborare cu Institutul de Arheologie al
Academiei (Bucureşti), prin profesorul universitar D. Berciu săpăturile
de la marea aşezare neolitică „Lumea Nouă”... Săpături de mare amploare
şi excepţională importanţă s-au efectuat între anii 1960-1967 (reluate
de Ion Glodariu şi Vasile Moga, în 1988) la Piatra Craivii...Profesorul
Ion Berciu s-a convins încă în timpul primei campanii arheologice că
cetatea dacică de la Piatra Craivii nu este altceva decât oppidum-ul
Apoulon menţionat în această regiune de către geograful alexandrin
Ptolemeus.
Apariţia buletinului după 12 ani este incontestabil
tot meritul profesorului Ion Berciu, sprijinit de directorul muzeului,
Alexandru Popa... După acest nou debut, începând cu vol. V, vor colabora
la buletinul APVLUVM şi arheologi străini...Deja la vol. al şaselea,
revista APVLVM avea o largă circulaţie internaţională...
Duumviratul
Berciu-Popa a avut o reală contribuţie la pregătirile sărbătoririi
semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România. În numeroase memorii...au
cerut insistent nu numai obţinerea unui nou local, palatul „Babilon”,
pentru un muzeu reprezentativ...ci şi fonduri pentru ...restaurarea
Sălii Unirii...Se pare că în anul 1966 a început să se contureze tot
mai mult ideea necesităţii organizării la Alba Iulia a unui centru
ştiinţific, pe care cei doi iniţiatori, Popa şi Berciu, o argumentează
cu activitatea remarcabilă a muzeului, existenţa Bibliotecii Batthyaneum
şi a arhivelor...
Ar fi extrem de nedrept să încheiem această plăcută
tentativă de a reconstitui portretul lui Ion Berciu fără să amintim
măcar câteva dintre numeroasele sale colaborări ştiinţifice, care
demonstrează cât de apreciat a fost, atât în ţară cât şi în
străinătate:...participarea Muzeului Regional Alba Iulia la expoziţia
arheologică de la Milano, l939, colaborarea cu eminentul arheolog
M.Renard, din Bruxelles...participarea la dezbaterile volumului I al
tratatului Istoria României etc.
Aşa cum l-au evidenţiat şi cei doi discipoli ai
profesorului Berciu, Ioan-Alexandru Aldea şi Vasile Moga, pe magistrul
lor în articolul In memoriam Ion Berciu, „ca un permanent exemplu
de OM, CETĂTEAN, CERCETĂTOR şi DASCĂL”, dorim şi noi să contribuim cu
câteva exemple la întregirea acestei imagini. Deja din cele arătate mai
sus, s-a putut observa că el s-a evidenţiat printr-un înalt grad de
înţelegere pentru colaboratorii mai tineri sau viitorii colaboratori.
Din ultima categorie făcea parte şi autorul acestei temerare încercări
de a reconstitui biografia profesorului Berciu. M-a impresionat din
primele ore, când am avut prilejul să-l cunosc mai îndeaproape pe fostul
meu profesor de latină, la săpăturile din vara anului 1959, încrederea
pe care a arătat-o faţă de mine şi în aplecarea mea pentru arheologie şi
mai ales prin grija părintească de care a dat dovadă într-o serie de
situaţii...Repartizat după terminarea facultăţii departe de Alba Iulia,
profesorul Berciu a intervenit pentru a fi transferat mai aproape de
casă....Un alt exemplu, la fel de convingător pentru felul în care ştia
să-i îmbărbăteze pe tinerii din jurul său în situaţii „cheie”, îl
constituie scrisoarea din 15 septembrie 1964, adresată absolvenţilor de
liceu,Vasile Moga şi Vasile Ionaş, pe care i-a convins să se înscrie la
Facultatea de istorie din Cluj...Am putea da multe exemple pentru
scoaterea în evidenţă a extraordinarei omenii ce dă contur OMULUI şi
PROFESORULUI Ion Berciu, dar nu înainte de a pune în lumină şi calitatea
lui de CETĂŢEAN...Aşa, de pildă, el îşi asumase răspunderea, împreună cu
prof. Eugen Hulea, în numele instituţiilor culturale din Alba Iulia că „Samoilă
Emanoil Mârza, de profesiune fotograf...este singurul fotograf care a
fost de faţă la istorica Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918 de la
Alba Iulia şi că numai fotografiile executate de Domnia sa, în număr de
5 (cinci) sunt autentice şi singurele existente asupra adunării care a
decretat Unirea Ardealului cu România”...
Ultimele secvenţe din viaţa eminentului arheolog şi
organizator de muzeu, Ion Berciu, s-au petrecut în anii în care „s-a
remarcat şi în activitatea de refacere din temelii a muzeului, mai cu
seamă, în anul 1968, cu prilejul semicentenarului Unirii de 1 Decembrie
1918, apoi, în anul 1975, când în urma demersurilor sale (trecute cu
vederea) Alba Iulia şi-a aniversat bimilenarul zorilor vieţii urbane”
După pensionare, în 1976, slujitorul neobosit al
ştiinţei româneşti va prelua funcţia de bibliotecar principal la
Episcopia Ortodoxă Română din Alba Iulia (1977-1979), unde, cu o râvnă
fără egal şi cu competenţa care il caracteriza, editează o revistă de
înaltă ţinută ştiinţifică: Îndrumătorul pastoral...
Fiecare apariţie editorială a reprezentat pentru
profesorul Ion Berciu un moment deosebit de însemnat şi emoţionant.
Acest lucru s-a putut constata mai ales cu prilejul apariţiei volumului
jubiliar APVLVM II, în anul 1982, când discipolul şi colaboratorul său
foarte apropiat, Dr. Vasile Moga, l-a văzut pentru întâia oară lăcrimând,
iar mâna care semna autografe pe câteva volume îi tremura de emoţie.
În urma complicaţiilor unei boli necruţătoare, care
s-a declanşat la sfârşitul lui ianuarie l986, a fost curmat şi robustul
său optimism, care altădată îl ajutase să suporte numeroase şi grele
încercări. La 6 februarie, Ion Berciu a încetat din viaţă.
Cu prilejul acestor rânduri, gândul nostru nu se
opreşte numai la neobositul şi modestul erudit, ci ne apare în faţa
ochilor şi omul de o atât de aleasă probitate morală, civică şi
profesională, care s-a aflat întotdeauna la înălţimea educaţiei
generaţiei din care a făcut parte şi pe care n-a trădat-o cu niciun preţ.
A fost mai întâi om, apoi cetăţean, arheolog, organizator de muzeu şi nu
în cele din urmă un extraordinar educator şi profesor.
VOLKER
WOLLMANN
(Secvenţe din APVLVM XLI, 2004)
(Selecţia: prof. Ioan Ciobotă)
|
|
Muzeul
Unirii din Alba Iulia