Consideraţii privind neoliticul Europei Centrale şi de sud-est cu
privire specială asupra sitului arheologic Valea Lupului/ Vučedol
(Croaţia)
Neoliticul (N.) din Europa
Centrală şi de SE a avut mai multe faze a căror durată este destul de
variabilă în funcţie de autorii bazaţi pe cercetările arheologice tot
mai precise legate de utilizarea Carbonului 14, aerofotograme, diverse
corelaţii cu alte situri etc.
În România
N. se întinde în timp de la cca. 6000-1900 î.Ch şi cuprinde mai
multe etape-dintre care cele esenţiale stabilite până în prezent sunt:
Neoliticul timpuriu (6 600-3 500 î.Ch.), N. mijlociu (3 500-2 800
î.Ch.), N. târziu (2800-1900). La progresul omenirii din acestă perioadă
au avut un rol împortant sedentarizarea, cultivarea primitivă a
plantelor, creşterea animalelor domestice, dezvoltarea meşteşugurilor
casnice – construcţia de locuinţe, olăritul, torsul, ţesutul. În
N.târziu a avut loc exploatarea şi realizarea numeroaselor unelte de
cupru, s-a dezvoltat olăritul datorită folosirii cuptorului cu
reverberaţie şi ceramica pictată. A apărut organizarea unional tribală,
iar luptele intertribale au determinat construcţia aşezărilor întărite
cu şanţuri. Cele mai importante culturi N. pe teritoriul României –
Criş, Boian, Hamangia, Vinča-Turdaş, Gumelniţa, Cucuteni, Petreşti.
Eneoliticul,
numit şi Calcolitic
în Balcani şi Europa Centrală, este un cuvânt compus din
aeneus/ “aramă” (lb. latină) şi
lithos/ “piatră” (lb. greacă). Acesta reprezintă ultima fază
a civilizaţiei neolitice preindo-europene, când s-a dezvoltat metalurgia
cuprului/ aramei, iar alături de unelte şi podoabe din piatră şi os se
foloseau cele de aramă/ cupru. Atunci s-a afirmat Cultura Cucuteni a
ceramicii pictate în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. Eneoliticul,
constituie faza de tranziţie la Epoca Bronzului, care în Europa a avut o
durată regional variabilă cuprinsă între anii 5 300/ 4
800-2 200 î.Ch. cu o proeminenţă maximă în intervalul 3 000-2 200
î.Ch, când ocupa o suprafaţă ce incluzând statele Peninsulei Balcanice,
porţiuni din Austria, Cehia, Slovacia şi Ungaria. Culturile
Eneolitice din România corespund celor ale statelor vecine, precum este
cel aparţinând sitului Vučedol/Valea Lupului din Croaţia.
Societatea Vučedol
a stăpânit arta topirii cuprului (3000 î.Ch.), pe care o
considerau magie şi care a adus avantaje economice. Şamanii se credeau
capabili să extragă cuprul din “sângele Pământului”, fapt ce le sporea
autoritatea. Într-o primă etapă cuprul provenea din minele apropiate
Belgradului, de unde în schimbul obiectelor din bazalt, obsidian, silex,
cochiliilor de scoici etc, minereul ajungea în zonele vecine. Din
prelucrarea metalurgică a cuprului şi a bronzului în cuptoare primitive
se realizau topoare, seceri, arme ş.a. folosite de localnici sau
schimbate la troc. În timpul Neoliticului Peninsulei Balcanice s-a
produs o revoluţie a modului de viaţă tribal odată cu premizele
sedentarizării populaţiei, care în afara activităţilor
anterioare (vânători, pescari, culegători) s-a implicat tot mai mult în
creşterea animalelor, cultura cerealelor (grâu, orz) şi leguminoaselor
(linte, măzăriche), construcţia locuinţelor, practicarea diverselor
meşteşuguri precum obţinerea ceramicii în scopuri practice sau rituale,
prelucrarea pepitelor de aur şi cupru, torsul, ţesutul lânii şi a
fibrelor vegetale, împletirea plaselor de pescuit, dulgherit ş.a.
Multiplicarea mijloacelor de subzistenţă a contribuit la sporul
demografic şi prelungirea duratei medii de viaţă. Fără a dispare
definitiv, marile migraţii de sorginte europeană au căpătat aspectul
unor colonizări, “roiri” şi al transhumanţei sezoniere, ocazii cu care
se practica comerţul (troc), se răspândeau diverse cunoştiinţe utile şi
ritualuri religioase. Amplasarea locuinţelor în vecinătatea apelor
asigura oamenilor sursele de hrană şi mijloacele de transport.
Sedentarizarea treptată a triburilor, ocupaţiile legate de
agricultură, transhumanţă şi apărare au condus la diviziunea muncii şi
ierarhizarea membrilor comunităţii, ceea ce a insemnat o mai mare
stabilitate şi control. Aşezările eneolitice, ridicate pe
dealuri, terase înalte, grindurile râurilor pentru a rezista
inundaţiilor şi diverselor agresiuni, erau înconjurate de şanţuri,
valuri de pământ şi palisade, care le marcau totodată limitele. Acestea
aveau în jur de 10 ha cu 50-100 de locuinţe, iar suprafeţele de circa
200 ha înglobau peste 1 000 case dispuse după un plan concentric cu
străzi radiare. Casele de formă pătrată sau circulară adesea cu elemente
decorative (ex. frize cu capete de taur deasupra uşii de intrare) aveau
dimensiuni mijlocii de 4 x 3/6/8 mp., pereţii din împletituri de nuiele
(salcie) amestecate cu chirpici, bârne lutuite şi podele de lut ars.
Acoperite de stuf, acestea dispuneau de cămări, pivniţe pentru provizii,
multe adânci de 70 cm. Scheletele erau în gropile, unde odinioară se
depozitase hrana. Există unele indicaţii de sacrificii umane. Animalele
dormeau afară în ţarcuri, iar în condiţii de vreme rea în casă cu
stăpânii. În plin Matriarhat marile aşezări aveau sanctuare în piaţa
centrală ca la Parţa (România), unde altarul din lut păstra statuia
bicefală a Zeiţei Mame şi un corespondent masculin – taurul.
Descoperirile arheologice arată contactul cu diferite populaţii.
Arta ceramică
din lut ars prezenta un inventar bogat cu decoraţiuni incizate, excizate
sau pictate policrom geometrizant dominând diferitele spirale semne ale
continuităţii şi reluării ciclului vital, imagini de aştri etc. În
ceramica rituală prevalau figurile femenine dedicate fertilităţii
cultului Marii Zeiţe Mame, taurii reprezentând în plus forţa, rhytoni
(vase de mici dimensiuni aidoma coarnelor de bovidee) pentru băuturi,
vasele cu două gâturi etc. Ceramica de uz comun se referă la:
castroane, străchini, chiupuri (vase de mare capacitate în formă de
amforă pentru păstrarea proviziilor), capace, suporturi,
veselă tip askos (în formă de raţă) ş.a. Decorul era pictat
cu grafit, motive geometrice şi spirale încrustate, colorate bicrom şi
tricrom cu alb, roşu, portocaliu şi negru. Calitatea tehnologică şi
estetică a ceramicii demonstrează o civilizaţie neolitică dezvoltată şi
existenţa unor centre de olărit cu particularităţi locale. Situl
arheologic Vučedol, localizat în câmpia Dunării la sud de confluenţa
fluviului cu Drava şi la 5 km în aval de oraşul Vukovar aparţine
perioadei Eneolitice. Acesta a fost locuit prima dată în jurul anului 6
000 î.Ch., când au apărut primii agricultori din Europa. Răspândirea
Culturii Vučedol târzii (3 000-2 400 î.Ch.) ocupă areale
cuprinse între Marea Adriatică – Budapesta - Viena şi Praga, bazinele
inferioare ale Mureşului, Crişului şi Someşului şi se suprapune
Eneoliticului târziu din România. Această cultură indo-europeană,
corespunzătoare perioadei timpurii a cuprului, era contemporană cu:
Sumerul, dinastia timpurie a Egiptului şi aşezările Troia I şi II.
Partea cea mai înaltă a sitului rectangular, aflat pe un platou (h= 25
m), separată de restul aşezării prin două şanţuri paralele, era locuită
de şamani şi elita locală, care controla producţia cuprului, schimbul de
bunuri şi desfăşurarea ritualurilor. Se aproximează un număr de 3 000
de locuitori ai aşezării contemporane cu cele româneşti – Hamangia,
Boian, Gumelniţa, Vinča, Tisa, Petreşti, Cucuteni.
Printre artefactele găsite
acolo (1938) un efect special îl prezintă vasul ceramic de cult,
realizat din lut ars în formă de pasăre numit Porumbelul Vučedol
(h=19,5 cm; perioada 2 800-2 500 î.Ch.). Acesta are un decor variat pe
aripi şi piept, dominat de linii paralele incizate colorate în alb, iar
pe ceştet o creastă mică şi un orificiu de comunicare cu interiorul.
Pasărea, ce pare a avea un comportament defensiv faţă de prădătorii care
îi atacă cuibul, este una din cele mai vechi figurine de porumbel găsită
în Europa. Idolii cu cap de pasăre, vechi reprezentări ale naturii, sunt
un simbol al fertilităţii, longevităţii şi chiar a
soarelui, toate asociate cultului Mamei Mari. Astfel de vase
ornitomorfe cu analogii din spaţiul balcano-egeean până în cel anatolian
erau folosite pentru iluminat, scenografii rituale şi pentru depozitat (S.
Ţurcanu, 2018). Zburătoarele, care ajungeau în locuri inaccesibile
altor vietăţi, erau considerate de imaginaţia populară şi practicile
şamanice drept mesageri între oameni şi zei, simbolizau spiritele
ancestrale călătorind spre alte lumi, transcendenţa. D.
Bugajevschi, S. Ţurcanu ş.a. menţionează că idolii cu cap de pasăre,
vechi divinităţi ale naturii, găsiţi în România (siturile Vădastra;
Poduri - Iaşi) aparţin universului Cucuteni-Tripolie. Imaginea
Porumbelului Vučedol apare pe bancnota croată de 20 kuna (1993, 2001).
În situl oraşului Vinkovici
apropiat de Vučedol împreună cu alte artefacte aparţinând depozitului
unui atelier Eneolitic de prelucrare a cuprului, s-a găsit (1978), un
recipient acoperit de pictograme variate, considrate a fi legate de
anotimpuri. Vasul numit Vučedol Orion (Dr. Alexander Durman)
reprezintă cel mai vechi calendar european (2 650-2 450 î.Ch.)
ale cărui decoraţii etajate orizontal sunt împărţite în patru benzi cu
12 pătrate ce marchează 12 săptămâni corespunzătoare fiecărui anotimp.
Căsuţele ornate cu pictogramele aştrilor vizibili la orizont după amurg,
s-ar putea asocia cu Soarele şi constelaţia Orion, numită astfel după
vânătorul mitic grec. Acestea sunt despărţite de alte căsuţe goale, ce
ar semnifica lipsa unor repere vizibile pe cer în punctul respectiv.
Prima bandă din bază ar reprezenta primăvara, iar centura Orion
ar dispare de pe cerul nopţii în jurul datei solstiţiului de vară (21-22
iunie) şi astfel s-ar putea calcula sfârşitul iernii. Următorul inel
decorativ este asociat cu vara. Dr. Durman se referă la pătratele
Pleiadelor, Lebedei şi Cassiopea, urmate de un pătrat gol, constelaţii
prezente pe cerul verii. A treia bandă este atribuită toamnei
având constelaţiile Pleiadelor, Gemenii, Pegasus/ Peştii şi iarăşi
Pleiadele. Decoraţiile centurii superioare aparţin iernii –
Cassiopea într-o nouă orientare - Pegasus/ Peştii, Orion, Pleiadele,
Pegasus/ Peştii şi Gemenii. Simbolul Cassiopeei apare înclinat cu 180 de
grade şi se observă revenirea constelaţiei Orion dominantă iarna. Prin
mijlocul constelaţiei Orion trece ecuatorul ceresc, ceea ce o face
vizibilă din orice punct al Terrei inclusiv România în perioada
noiembrie-aprilie. Aceast model stelar a avut puternice ecouri culturale
încă din Antichitate, a figurat pe mai multe monumente, fiind corelat cu
poziţia piramidelor egiptene şi mexicane, în imperiul sumerian,
cataloagele stelare babiloniene, indieni, chinezi, citat de evrei în
Biblie, greci, romani, amerindieni, aborigenii australieni ş.a.
Calendarul arhaic al vasului Vučedol Orion reprezintă
relaţia dintre parcursul soarelui pe cer şi constelaţia Orion. Acesta
poate fi considerat drept o încercare umană de înţelegere a Universului
prin alegerea unor fenomene repetitive la anumite date, care observate
atent puteau coordona desfăşurarea vieţii şi activităţii populaţiilor (vegetale,
animale şi umane), în final menţinerea omului în armonie cu întregul
ambient. Situl croat a fost distrus în timpul războiului civil
iugoslav (1991). Descoperirile efectuate în situl Vučedol
demonstrează continuitatea ocupaţională şi culturală a populaţiilor
eneolitice din Peninsula Balcanică şi Europa Centrală cu reverberaţii în
toată Lumea Veche.
Dr.
Simona CONDURĂŢEANU
Bibliografie
Bugajevschi, Diana,
2010, Sub semnul lui Zamolxis. Edit. Artemis, Bucureşti
Ţurcanu Senica,
2018, Păsările în imaginarul lumii Cucuteni – Tripolie;
Cercetări istorice XXXVII, Complexul Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi,
Edit. Palatul Culturii.
|
|