România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Consideraţii privind neoliticul Europei Centrale şi de sud-est cu privire specială asupra sitului arheologic Valea Lupului/ Vučedol (Croaţia)

 

Neoliticul (N.) din Europa Centrală şi de SE a avut mai multe faze a căror durată este destul de variabilă în funcţie de autorii bazaţi pe cercetările arheologice tot mai precise legate de utilizarea Carbonului 14, aerofotograme, diverse corelaţii cu alte situri etc.

În România N. se întinde în timp de la cca. 6000-1900 î.Ch şi cuprinde mai multe etape-dintre care cele esenţiale stabilite până în prezent sunt: Neoliticul timpuriu (6 600-3 500 î.Ch.), N. mijlociu (3 500-2 800 î.Ch.), N. târziu (2800-1900). La progresul omenirii din acestă perioadă au avut un rol împortant sedentarizarea, cultivarea primitivă a plantelor, creşterea animalelor domestice, dezvoltarea meşteşugurilor casnice – construcţia de locuinţe, olăritul, torsul, ţesutul. În N.târziu a avut loc exploatarea şi realizarea numeroaselor unelte de cupru, s-a dezvoltat olăritul datorită folosirii cuptorului cu reverberaţie şi ceramica pictată. A apărut organizarea unional tribală, iar luptele intertribale au determinat construcţia aşezărilor întărite cu şanţuri. Cele mai importante culturi N. pe teritoriul României – Criş, Boian, Hamangia, Vinča-Turdaş, Gumelniţa, Cucuteni, Petreşti.

Eneoliticul, numit şi Calcolitic în Balcani şi Europa Centrală, este un cuvânt compus din aeneus/ aramă(lb. latină) şi lithos/ “piatră” (lb. greacă). Acesta reprezintă ultima fază a civilizaţiei neolitice preindo-europene, când s-a dezvoltat metalurgia cuprului/ aramei, iar alături de unelte şi podoabe din piatră şi os se foloseau cele de aramă/ cupru. Atunci s-a afirmat Cultura Cucuteni a ceramicii pictate în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. Eneoliticul, constituie faza de tranziţie la Epoca Bronzului, care în Europa a avut o durată regional variabilă cuprinsă între anii 5 300/ 4 800-2 200 î.Ch. cu o proeminenţă maximă în intervalul 3 000-2 200 î.Ch, când ocupa o suprafaţă ce incluzând statele Peninsulei Balcanice, porţiuni din Austria, Cehia, Slovacia şi Ungaria. Culturile Eneolitice din România corespund celor ale statelor vecine, precum este cel aparţinând sitului Vučedol/Valea Lupului din Croaţia.

Societatea Vučedol a stăpânit arta topirii cuprului (3000 î.Ch.), pe care o considerau magie şi care a adus avantaje economice. Şamanii se credeau capabili să extragă cuprul din “sângele Pământului”, fapt ce le sporea autoritatea. Într-o primă etapă cuprul provenea din minele apropiate Belgradului, de unde în schimbul obiectelor din bazalt, obsidian, silex, cochiliilor de scoici etc, minereul ajungea în zonele vecine. Din prelucrarea metalurgică a cuprului şi a bronzului în cuptoare primitive se realizau topoare, seceri, arme ş.a. folosite de localnici sau schimbate la troc. În timpul Neoliticului Peninsulei Balcanice s-a produs o revoluţie a modului de viaţă tribal odată cu premizele sedentarizării populaţiei, care în afara activităţilor anterioare (vânători, pescari, culegători) s-a implicat tot mai mult în creşterea animalelor, cultura cerealelor (grâu, orz) şi leguminoaselor (linte, măzăriche), construcţia locuinţelor, practicarea diverselor meşteşuguri precum obţinerea ceramicii în scopuri practice sau rituale, prelucrarea pepitelor de aur şi cupru, torsul, ţesutul lânii şi a fibrelor vegetale, împletirea plaselor de pescuit, dulgherit ş.a. Multiplicarea mijloacelor de subzistenţă a contribuit la sporul demografic şi prelungirea duratei medii de viaţă. Fără a dispare definitiv, marile migraţii de sorginte europeană au căpătat aspectul unor colonizări, “roiri” şi al transhumanţei sezoniere, ocazii cu care se practica comerţul (troc), se răspândeau diverse cunoştiinţe utile şi ritualuri religioase. Amplasarea locuinţelor în vecinătatea apelor asigura oamenilor sursele de hrană şi mijloacele de transport. Sedentarizarea treptată a triburilor, ocupaţiile legate de agricultură, transhumanţă şi apărare au condus la diviziunea muncii şi ierarhizarea membrilor comunităţii, ceea ce a insemnat o mai mare stabilitate şi control. Aşezările eneolitice, ridicate pe dealuri, terase înalte, grindurile râurilor pentru a rezista inundaţiilor şi diverselor agresiuni, erau înconjurate de şanţuri, valuri de pământ şi palisade, care le marcau totodată limitele. Acestea aveau în jur de 10 ha cu 50-100 de locuinţe, iar suprafeţele de circa 200 ha înglobau peste 1 000 case dispuse după un plan concentric cu străzi radiare. Casele de formă pătrată sau circulară adesea cu elemente decorative (ex. frize cu capete de taur deasupra uşii de intrare) aveau dimensiuni mijlocii de 4 x 3/6/8 mp., pereţii din împletituri de nuiele (salcie) amestecate cu chirpici, bârne lutuite şi podele de lut ars. Acoperite de stuf, acestea dispuneau de cămări, pivniţe pentru provizii, multe adânci de 70 cm. Scheletele erau în gropile, unde odinioară se depozitase hrana. Există unele indicaţii de sacrificii umane. Animalele dormeau afară în ţarcuri, iar în condiţii de vreme rea în casă cu stăpânii. În plin Matriarhat marile aşezări aveau sanctuare în piaţa centrală ca la Parţa (România), unde altarul din lut păstra statuia bicefală a Zeiţei Mame şi un corespondent masculin – taurul. Descoperirile arheologice arată contactul cu diferite populaţii.

Arta ceramică din lut ars prezenta un inventar bogat cu decoraţiuni incizate, excizate sau pictate policrom geometrizant dominând diferitele spirale semne ale continuităţii şi reluării ciclului vital, imagini de aştri etc. În ceramica rituală prevalau figurile femenine dedicate fertilităţii cultului Marii Zeiţe Mame, taurii reprezentând în plus forţa, rhytoni (vase de mici dimensiuni aidoma coarnelor de bovidee) pentru băuturi, vasele cu două gâturi etc. Ceramica de uz comun se referă la: castroane, străchini, chiupuri (vase de mare capacitate în formă de amforă pentru păstrarea proviziilor), capace, suporturi, veselă tip askos (în formă de raţă) ş.a. Decorul era pictat cu grafit, motive geometrice şi spirale încrustate, colorate bicrom şi tricrom cu alb, roşu, portocaliu şi negru. Calitatea tehnologică şi estetică a ceramicii demonstrează o civilizaţie neolitică dezvoltată şi existenţa unor centre de olărit cu particularităţi locale. Situl arheologic Vučedol, localizat în câmpia Dunării la sud de confluenţa fluviului cu Drava şi la 5 km în aval de oraşul Vukovar aparţine perioadei Eneolitice. Acesta a fost locuit prima dată în jurul anului 6 000 î.Ch., când au apărut primii agricultori din Europa. Răspândirea Culturii Vučedol târzii (3 000-2 400 î.Ch.) ocupă areale cuprinse între Marea Adriatică – Budapesta - Viena şi Praga, bazinele inferioare ale Mureşului, Crişului şi Someşului şi se suprapune Eneoliticului târziu din România. Această cultură indo-europeană, corespunzătoare perioadei timpurii a cuprului, era contemporană cu: Sumerul, dinastia timpurie a Egiptului şi aşezările Troia I şi II. Partea cea mai înaltă a sitului rectangular, aflat pe un platou (h= 25 m), separată de restul aşezării prin două şanţuri paralele, era locuită de şamani şi elita locală, care controla producţia cuprului, schimbul de bunuri şi desfăşurarea ritualurilor. Se aproximează un număr de 3 000 de locuitori ai aşezării contemporane cu cele româneşti – Hamangia, Boian, Gumelniţa, Vinča, Tisa, Petreşti, Cucuteni.

Printre artefactele găsite acolo (1938) un efect special îl prezintă vasul ceramic de cult, realizat din lut ars în formă de pasăre numit Porumbelul Vučedol (h=19,5 cm; perioada 2 800-2 500 î.Ch.). Acesta are un decor variat pe aripi şi piept, dominat de linii paralele incizate colorate în alb, iar pe ceştet o creastă mică şi un orificiu de comunicare cu interiorul. Pasărea, ce pare a avea un comportament defensiv faţă de prădătorii care îi atacă cuibul, este una din cele mai vechi figurine de porumbel găsită în Europa. Idolii cu cap de pasăre, vechi reprezentări ale naturii, sunt un simbol al fertilităţii, longevităţii şi chiar a soarelui, toate asociate cultului Mamei Mari. Astfel de vase ornitomorfe cu analogii din spaţiul balcano-egeean până în cel anatolian erau folosite pentru iluminat, scenografii rituale şi pentru depozitat (S. Ţurcanu, 2018). Zburătoarele, care ajungeau în locuri inaccesibile altor vietăţi, erau considerate de imaginaţia populară şi practicile şamanice drept mesageri între oameni şi zei, simbolizau spiritele ancestrale călătorind spre alte lumi, transcendenţa. D. Bugajevschi, S. Ţurcanu ş.a. menţionează că idolii cu cap de pasăre, vechi divinităţi ale naturii, găsiţi în România (siturile Vădastra; Poduri - Iaşi) aparţin universului Cucuteni-Tripolie. Imaginea Porumbelului Vučedol apare pe bancnota croată de 20 kuna (1993, 2001)

În situl oraşului Vinkovici apropiat de Vučedol împreună cu alte artefacte aparţinând depozitului unui atelier Eneolitic de prelucrare a cuprului, s-a găsit (1978), un recipient acoperit de pictograme variate, considrate a fi legate de anotimpuri. Vasul numit Vučedol Orion (Dr. Alexander Durman) reprezintă cel mai vechi calendar european (2 650-2 450 î.Ch.) ale cărui decoraţii etajate orizontal sunt împărţite în patru benzi cu 12 pătrate ce marchează 12 săptămâni corespunzătoare fiecărui anotimp. Căsuţele ornate cu pictogramele aştrilor vizibili la orizont după amurg, s-ar putea asocia cu Soarele şi constelaţia Orion, numită astfel după vânătorul mitic grec. Acestea sunt despărţite de alte căsuţe goale, ce ar semnifica lipsa unor repere vizibile pe cer în punctul respectiv. Prima bandă din bază ar reprezenta primăvara, iar centura Orion ar dispare de pe cerul nopţii în jurul datei solstiţiului de vară (21-22 iunie) şi astfel s-ar putea calcula sfârşitul iernii. Următorul inel decorativ este asociat cu vara. Dr. Durman se referă la pătratele Pleiadelor, Lebedei şi Cassiopea, urmate de un pătrat gol, constelaţii prezente pe cerul verii. A treia bandă este atribuită toamnei având constelaţiile Pleiadelor, Gemenii, Pegasus/ Peştii şi iarăşi Pleiadele. Decoraţiile centurii superioare aparţin iernii – Cassiopea într-o nouă orientare - Pegasus/ Peştii, Orion, Pleiadele, Pegasus/ Peştii şi Gemenii. Simbolul Cassiopeei apare înclinat cu 180 de grade şi se observă revenirea constelaţiei Orion dominantă iarna. Prin mijlocul constelaţiei Orion trece ecuatorul ceresc, ceea ce o face vizibilă din orice punct al Terrei inclusiv România în perioada noiembrie-aprilie. Aceast model stelar a avut puternice ecouri culturale încă din Antichitate, a figurat pe mai multe monumente, fiind corelat cu poziţia piramidelor egiptene şi mexicane, în imperiul sumerian, cataloagele stelare babiloniene, indieni, chinezi, citat de evrei în Biblie, greci, romani, amerindieni, aborigenii australieni ş.a. Calendarul arhaic al vasului Vučedol Orion reprezintă relaţia dintre parcursul soarelui pe cer şi constelaţia Orion. Acesta poate fi considerat drept o încercare umană de înţelegere a Universului prin alegerea unor fenomene repetitive la anumite date, care observate atent puteau coordona desfăşurarea vieţii şi activităţii populaţiilor (vegetale, animale şi umane), în final menţinerea omului în armonie cu întregul ambient. Situl croat a fost distrus în timpul războiului civil iugoslav (1991). Descoperirile efectuate în situl Vučedol demonstrează continuitatea ocupaţională şi culturală a populaţiilor eneolitice din Peninsula Balcanică şi Europa Centrală cu reverberaţii în toată Lumea Veche.

Dr. Simona CONDURĂŢEANU

 

Bibliografie

Bugajevschi, Diana, 2010, Sub semnul lui Zamolxis. Edit. Artemis, Bucureşti

Ţurcanu Senica, 2018, Păsările în imaginarul lumii Cucuteni – Tripolie; Cercetări istorice XXXVII, Complexul Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi, Edit. Palatul Culturii.