România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Comori dacice în Ucraina - MALA KOPANYA, capitala dacilor nordici

 

- În nordul Tisei, la poalele Carpaţilor Păduroşi, arheologii ucraineni au scos la iveală una dintre cele mai mari cetăţi ale regelui Burebista. Un capitol uriaş de istorie, despre care la noi nu se ştie aproape nimic –

”Minunea” de pe malul Tisei

Monede bătute în cetăţile greceşti de la Adriatica, amfore cu ulei şi vin de soi trecute, cu sudoare şi cu mare băgare de seamă, peste trecătorile Carpaţilor, după ce au venit pe apă tocmai din îndepărtata Crimee, bijuterii uluitoare, făcute din topituri de metale ce se găsesc numai în Munţii Urali, săbii celtice şi relicve germanice, obiecte de podoabă demne de mari regi şi preoţi, toate aceste comori, complet necunoscute în România, stau ascunse printre dealurile înverzite de pe malurile Tisei, în Ucraina de azi. Râvna neîntreruptă şi pasiunea unor cercetători ucraineni au scos la iveală, în ultimii ani, la Mala Kopanya, una dintre cele mai mari şi mai spectaculoase cetăţi din perioada expansiunii spre nord-vest de Ardeal a Marelui Regat Dac, condus de Burebista. Porniţi într-acolo, în drumurile noastre pe vechi urme româneşti, am dat peste vestigii uimitoare ale măreţiei lumii dacice, la mii de kilometri distanţă de Sarmizegetusa.

Puternică şi independentă, ridicată pe malurile Tisei, ca să apere teritoriile celor mai îndrăzneţe colonizări dacice, dar şi ca să apere trecătorile din Carpaţii Păduroşi de raidurile barbare, Mala Kopanya este - adevărat, deşi greu de crezut! - cetatea cel mai bine documentată din întreaga lume dacică. Îndrăgostiţi până peste cap de daci, cercetătorii ucraineni au deschis „Formulei AS” lacătele de pe un impresionant tezaur dacic: tezaurul dacilor nordici, de la Mala Kopanya.

Ofrandă pentru Cel de Sus

 

  Plachetă de mozaic de pe vremea lui Burebista

 

 

 

România şi Valea Tisei, văzute din cetatea de la Mala Kopanya, Ucraina

 

Sunetul înfundat al metalului lovit cu sete, în ritm sacadat, maniacal aproape, aduce a chemare la luptă. Ca şi cum zeci de războinici neînfricaţi, din linia întâi, ar fi izbit cu sica încovoiată în scut, într-o terifiantă prevestire a sălbaticei încleştări ce urma să vină. Vântul aspru ce răvăşeşte culmea dealului dă el însuşi un aer dramatic momentului. Pletele lungi ale soldaţilor flutură ca nişte steaguri franjurite, iar feţele lor pământii, brăzdate de sabie şi cârpite de funingine, par mai fioroase chiar decât capul de lup ce şuieră îndelung deasupra tuturor, din vârful stindardului ţinut cu mândrie de cel mai bătrân dintre războinici. Nimeni nu lipseşte de la marele ritual. Nici femeile, îmbrăcate în ii lungi, albe, ca nişte mirese, nici ţâncii pe care-i ţin la sân, nici bătrânii, sprijiniţi în săbii, ca în nişte toiege, nici tinerii călăreţi din garnizoana cetăţii, cu caii fornăind sub ascuţimea pintenilor. Dar, mai ales, nu lipsesc eroii, eroii veniţi de departe, de pe malurile Dunării, de prin părţile Bratislavei de azi, din cel mai glorios dintre războaiele dacilor lui Burebista. Picior de celt n-a mai rămas în calea lor. Boii şi tauriscii, care se porniseră a prădui coloniile şi cetăţile nordice ale Marelui Regat, au fost făcuţi una cu pământul! Cel de Sus, zeul cu chip de vultur, ce stăpâneşte tot ce mişcă pe pământ şi prin măruntaiele sale, fusese îngăduitor cu supuşii săi, iar şeful de trib ţinea să-i ofere cea mai de preţ ofrandă.

Zile în şir s-a făcut nevăzut: se ştia că nu va reveni decât după ce va găsi cel mai frumos cerb. Un imens rug fusese pregătit încă de cu seară. În vâlvătaia focului purificator, marele comandant tocmai ce a jertfit, în faţa dacilor lui, nu doar cerbul cel mândru, vânat în trecătoarea Verecke, ci şi tot ce avea mai de preţ asupra lui, ca luptător: spada cea grea, primită de la un mare şef de trib celt, sica de care nu se despărţea nici în somn şi pelerina lungă, din blană de urs, după care oricine îi recunoştea, de la o poştă, şefia. Când focul a mistuit tot, lângă urna frumoasă de ceramică, plină de cenuşă, şeful de trib îşi aruncă, una câte una, cu gesturi teatrale, în groapa săpată în pământul reavăn al dimineţii, brăţările de preţ de la încheieturile mâinilor, fibulele de aur ale cămăşii şi catarama curelei de la brâu. La sfârşit de tot, comandantul îşi ia armele călite în foc şi le îndoaie în patru, cu lovituri grele de baros, ca nimeni să nu se mai poată folosi, pe lumea asta, de darul oferit Celui de Sus! Loveşte amarnic în sică, aşa cum a lovit cu ea în celţi, loveşte tot mai tare şi mai tare, vântul cel îndărătnic duce peste întreaga vale a Tisei vacarmul acela de arme încleştate pe care nu şi-l mai poate scoate din minte, deşi de la bătălia finală, a curs multă vreme pe Dunăre...

 

Cetatea dacilor din nord

Monede şi bijuterii descoperite la Mala Kopanya

 

E linişte acum pe platoul din faţa porţii de intrare în cetatea dacică de la Mala Kopanya. Armele au tăcut de 2000 de ani, dar din pământul sfinţit de darurile dacilor se mai ridică în aer mirosul acela de ars, de ofrandă.

„La ce bun să urci până acolo? Urci un deal şi vezi nişte pietre, poate te mai şi confundă careva cu vreun vânător de comori şi dai de necazuri... Tezaurul nu e acolo. E la Ujgorod”, m-au avertizat câţiva din cei cărora le-am cerut informaţii.

Dar numai căţărat acolo sus, pe vechile metereze de la Mala Kopanya, ai adevărata imagine a puterii Regatului Dac din vremea lui Burebista şi a marilor sale ambiţii de a controla centrul şi nordul Europei. E o zi limpede ca şi cristalul: în zare se văd, cum te uiţi în jos, dealurile Sătmarului, de parcă ar fi la doar o aruncătură de băţ. Într-acolo, înspre Transilvania natală, vor fi privit cu melancolie coloniştii daci, veniţi să cucerească noi teritorii, să desţelenească pământuri şi să găsească noi căi de comerţ cu seminţiile nordului. Tocmai de aceea a fost construită cetatea aceasta puternică aici, la Mala Kopanya. „Locul nu a fost ales întâmplător. Are o poziţie strategică deosebită, controlează drumul nord-sud, care trece prin importantele trecători ce străbat Carpaţii Nordici - printre care şi Pasul Verecke, aşa-numita «Poartă a popoarelor». În acelaşi timp, cetatea de la Mala Kopanya controla şi traficul de pe Tisa, pe care, până târziu, în Evul Mediu, sarea din zona Maramureşului istoric era transportată spre Câmpia Panonică”, îmi explicase arheologul sătmărean Liviu Marta, unul dintre istoricii români care s-au implicat activ în cercetările realizate de specialiştii ucraineni, la nord de România. Aşezarea, cu o suprafaţă de peste 3 hectare şi jumătate, se află pe un deal cu pante abrupte de pe malul drept al Tisei, într-un defileu în care, ieşind spre câmpie, râul străbate ultimele culmi ale Carpaţilor. Sistemul de apărare al cetăţii de la Mala Kopanya fusese deosebit de complex, „demn de un mare centru politic, comercial şi religios, aflat la fruntariile nordice ale Daciei”, după cum ţine să puncteze Liviu Marta. Dealul, care are pe trei laturi pante abrupte cu înălţimi de 80 de metri, a fost înconjurat de un zid imens, construit din pământ, piatră şi bârne de lemn. În locurile în care este mai bine păstrat, are şi acum o înălţime de aproape 3 metri şi o lăţime de 12. O văd cu ochii mei, în această zi superbă de primăvară şi sunt fericit! O cetate în adevăratul sens al cuvântului. Sunt sus, la Mala Kopanya, în cea mai nordică cetate dacică alături de cea de la Zemplin, din Slovacia. De aici au pornit, în anul 60 înaintea erei noastre, soldaţii lui Burebista, în marele lor război împotriva celţilor!

 

Marea civilizaţie dacică

 

Mala Kopanya - dealurile verzi ale dacilor de nord

 

Cetatea de la Mala Kopanya, în miniatură

 

Despre cetatea de la Mala Kopanya se ştia încă dinainte de 1900. În 1893, în paginile revistei „Archaeologiai Ertesito”, profesorul gimnaziului de la Sevliuş, I. Mihalik, anunţa descoperirea pe teritoriul comitatului Ugocea a unui rând de movile. Fără să facă săpături, el povesteşte despre o piatră de moară şi despre nişte fragmente ceramice. După o jumătate de veac, în anii ’50-’60 ai secolului XX, complexul de la marginea localităţii Mala Kopanya (raionul Vinogradiv, regiunea Transcarpatia) atrage atenţia colaboratorilor muzeului etnografic din Transcarpatia, care efectuează câteva săpături. Cetatea intră, astfel, în circuitul ştiinţific. Dar cercetarea sistematică începe cu expediţia din 1977 a Universităţii de Stat din Ujgorod. Informaţii importante apar încă de la prima săpătură: e clar, de la bun început, că aşezarea trebuie atribuită zonei culturale dacice din arealul carpato-dunărean. Sincronizarea descoperirilor cu evenimentele istorice importante ale zonei fixează două puncte de referinţă extrem de simple: Burebista şi Decebal. Cel mai vechi, care ţine de anii 60 înaintea erei noastre, poate fi asociat cu înfrângerea triburilor celtice şi a regelui Critasiros de către Burebista, iar cel mai nou, cu declinul regatului Daciei, după moartea lui Decebal, în anii 105-106 ai erei creştine.

Mare parte din ceea ce cunoaştem despre cetatea de pe malul Tisei i se datorează profesorului ucrainean Vjaceslav Kotigorosko, de la Universitatea din Ujgorod, care, de peste 35 de ani, vară de vară, realizează săpături arheologice ce ne aduc informaţii noi despre viaţa dacilor care au trăit în zona Tisei superioare. „Profesorul Kotigorosko e ambiţios din cale afară! E de apreciat cât s-a muncit acolo pentru a scoate în evidenţă măreţia civilizaţiei dacice din zona de nord. Ce-i drept, e şi o cetate spectaculoasă, mai mare dragul să sapi: ai acolo, ca să-ţi dau un exemplu, monede de argint din zona Albaniei de azi, lucru foarte exotic. Una e să găseşti aşa ceva la Craiova şi alta e să le găseşti pe Tisa! Lor li s-a părut totul foarte interesant şi s-au concentrat mult de tot pe cetatea dacică de la Mala Kopanya”, mi-a spus Liviu Marta. În vreme ce marile noastre cetăţi dacice sunt cercetate în proporţii ridicol de mici, chiar sub 10% din teritoriul lor estimat, în Ucraina avem o cetate dacică explorată pe mai bine de jumătate din suprafaţa sa! „Noi avem aici, în Transcarpatia, mai multe urme dacice decât urme slave! Dacă mai săpăm un pic la Mala Kopanya şi mai facem câteva descoperiri precum cele din ultimii ani, am putea ajunge la concluzia că dacii au venit de aici la Sarmizegetusa, nu invers”, spune, glumind, tânărul arheolog Igor Prokhnenko, asistentul profesorului Kotigorosko. Mă primeşte în holul rectoratului Universităţii din Ujgorod, într-o sâmbătă dimineaţa. E zi liberă, nu e ţipenie de om în universitate, dar când e vorba despre daci, Igor e în stare să lase totul baltă. El va fi ghidul meu prin frumosul muzeu improvizat într-una dintre sălile de consiliu ale rectoratului. Am cele mai bune referinţe despre el, mi-e plină tolba de vorbe de drag, transmise din România, de omologii săi arheologi. „E un om cu care poţi vorbi zile întregi despre daci”... Igor e jovial în tot ce face. Felul lui deschis şi extrem de admirativ în care vorbeşte despre daci, inclusiv din perspectiva comparaţiilor cu slavii, din care el însuşi se trage,    i-au adus, nu o dată, criticile colegilor ucraineni sau ruşi. „Dar arheologii fac cercetare, nu fac politică, iar unele lucruri trebuie spuse chiar aşa cum sunt”, spune Igor, în timp ce trecem în revistă vitrinele ce ilustrează epoca preistorică a Transcarpatiei.

 

Tezaurul de la Universitatea din Ujgorod

Ceşti dacice de la Mala Kopanya

 Meşteşuguri dacice

 

- „Dar bănuiesc că nu pentru colţi de mamut te afli tu aici”, zâmbeşte arheologul. „Aşa că hai să trecem la dragii noştri daci!”.

Zona dedicată civilizaţiei dacice de la Mala Kopanya ocupă trei sferturi din muzeul Universităţii din Ujgorod. Igor îmi prezintă faimoasele „ceşti dacice”, din care muzeul are o colecţie absolut impresionantă. „La ce s-or fi folosit, căci de băut ceva din ele este aproape imposibil? Să fi fost folosite la iluminat, pe post de lanterne?”, se întreabă Igor Prokhnenko. „Să ştii că noi nu înţelegem multe dintre lucrurile pe care le-au făcut dacii. Mala Kopanya are mai mult de 5 hectare de pământ. Când cercetăm teritoriul, primul lucru e să ne gândim la cum ar arăta locul ăsta dacă ar fi locuit de noi. Iar cele mai bune zone de locuire pe care le alegem sunt, în realitate, pustii, în vreme ce dealurile sau zonele înclinate sunt locuite în mare parte. Ei acolo au construit clădiri!”, spune Igor.

 

 

„De-a istoria”... cu arheologul Igor Prokhnenko

 

„La fel de impresionantă precum colecţia de ceramică este cea de obiecte dacice de meşteşugărit. Marea cantitate de unelte agricole sugerează că fierarii de la Mala Kopanya produceau uneltele pentru populaţia agrară din cetate şi din aşezările deschise aflate în apropierea ei. În mai multe construcţii au fost descoperite cuptoare, în preajma cărora se aflau creuzete sau turte şi zgură de metal. Prezenţa cleştilor şi a dălţilor nu lasă urme de îndoială că aceste clădiri au fost atelierele unor meşteri în bronz sau fier. Apoi, în interiorul fortificaţiei, au fost descoperite şi numeroase arme - lănci, săbii, săgeţi, pumnale, scuturi - care certifică existenţa unui mare număr de luptători. Două fibule - broşe masive, de argint, par a fi însemne de rang ale elitei războinice. Standardele de viaţă şi pretenţiile elitei ce conducea cetatea sunt atestate de prezenţa câtorva amfore fabricate în oraşele greceşti de la Marea Neagră. Ele reprezintă ambalajul unor vinuri de lux, cumpărate cu bani grei şi trecute cu mult efort peste Carpaţi”.

”Dar arheologia nu e poveste, trebuie să pui mâna ca să simţi istoria cu adevărat”, mă convinge ghidul meu şi îmi deschide vitrina cu tezaurul armelor de luptă oferite ca ofrandă Celui de Sus de către războinicii daci. Insistă să ţin în mână sica dacică. „Cu sica asta au luptat strămoşii tăi daci, îţi dai seama?”, îmi spune însufleţit prietenul Igor.

- Igor, de unde dragul vostru, al cercetătorilor ucraineni de la Ujgorod, pentru daci?

- Păi, dacă ne uităm la istoria Transcarpatiei, vom vedea că ea nu a fost centrul a ceva niciodată. Sunt doar câteva perioade în care ea a ajuns la un nivel foarte-foarte înalt. Iar momentul în care a fost cel mai sus a fost pe vremea dacilor. Faptul că în Mala Kopanya este centrul Daciei de Nord spune totul. La Mala Kopanya a fost un puternic centru dac, asta e dovedit, iar asta e o mândrie, dar şi o obligaţie pentru noi, ca cercetători.

 

Marile descoperiri: colanul unui rege dac!

 

Superb colier dacic

 

 

Brăţară dacică cu şarpele care îşi înghite coada

 

Vorbesc deja de o oră cu Igor, fascinat de fascinaţia lui pentru daci şi de felul cum mi-i descoperă: inteligenţi - când vine vorba de a-i cruţa pe meşteşugarii popoarelor cu care se războiesc, pentru a-i folosi şi pentru a învăţa de la ei - abili, când vine vorba de mânuirea sicăi, prilej cu care Igor îmi improvizează o amuzantă demonstraţie de luptă, ca-n „Dacii şi Romanii”, ingenioşi - când îmi povesteşte despre cum falsificau monedele romane. Monedele nu pot fi expuse în vitrine, aşa că Igor mă ia deoparte, în biroul lui, şi scoate de sub cheie câteva exemplare mai speciale. „Trebuie să pui mâna pe ele, dacă ai bătut atâta drum până aici!”. Sunt extrem de multe monede găsite la Mala Kopanya. Nicăieri nu s-au găsit atâtea, răspândite, pur şi simplu, două-trei aici, două-trei dincolo, în cetăţile dacice. Varietatea lor demonstrează comerţul intens ce se desfăşura în acest centru tribal din nord-vestul Daciei. Interesantă este însă descoperirea unui mare număr de monede de argint, numite de „tipul Medieşu Aurit”. Asta sugerează că tipul de monedă pe care îl foloseau dacii nord-vestici, din Maramureş până în Slovacia de azi, era confecţionat chiar la Mala Kopanya. „Dreptul de a bate monedă este un semn de independenţă politică. Ca urmare, putem aprecia că grandioasa fortificaţie de la Mala Kopanya a avut rolul unui important centru politic al Daciei nord-vestice, în care conducătorii zonei îşi băteau propria monedă”.

Deşi la Mala Kopanya se sapă încă din anii ’50, marile descoperiri au apărut recent, în 2012, când a fost dezgropată o mare cantitate de aur dacic. Cele mai spectaculoase piese sunt fragmente dintr-un colan, două brăţări şi un pandantiv. După descoperirile recente din zona Munţilor Orăştiei, acestea reprezintă cea mai mare cantitate de piese de aur găsită într-o cetate dacică! „Este, de departe, cea mai importantă descoperire, pentru că atestă nivelul de dezvoltare a dacilor din această zonă. Colanul de aur, ale cărui fragmente păstrate au o greutate de peste 500 de grame, a avut o greutate iniţială ce poate fi estimată la 2-3 kilograme!”, îmi spune, la întoarcerea în ţară, arheologul Liviu Marta. Atât istoricii ucraineni, cât şi cei români consideră că acest colan de aur ar putea fi însemnul unui rege sau, în orice caz, al unui mare conducător sau preot dac!

 

Misterul mormintelor

Descoperirea la Mala Kopanya, în 2012, cu ajutorul detectorului de metale, a zeci de catarame de centuri şi paftale, spade lungi, lanţuri pentru agăţat săbiile de centuri, vârfuri de lance şi suliţe, dar şi a numeroase zăbale pentru cai, pinteni de călărie şi câteva bijuterii de aur şi argint a aprins imaginaţia cercetătorilor, căci toate indiciile sugerau existenţa unui cimitir dacic. Ştirea se profila cu atât mai spectaculoasă, cu cât mormintele de daci lipsesc cu desăvârşire din repertoriul cercetărilor arheologice. S-a considerat că armele, podoabele şi piesele de harnaşament au fost culese de pe rugul funerar şi au fost îngropate împreună cu oase calcinate din trupul defuncţilor. Sunt locuri în care un războinic şi-a depus toată averea, tot ce îl definea pe el ca luptător. Din acest punct de vedere, Mala Kopanya ne spune limpede că dacii ofereau jertfe religioase.

Misterul mormintelor de daci e încă neelucidat, dar săpăturile continuă în ritmul impus de profesorul Kotigorosko, iar surprize apar la tot pasul. Până când se va săpa la fel de cu spor şi la noi, aşteptăm veşti despre daci din Ucraina, de la Mala Kopanya.

(Mala Kopanya, Ujgorod - Ucraina)

(Autorul le mulţumeşte profesorilor români Taras Daţio şi Vasile Marina, de la Universitatea din Ujgorod, pentru ajutorul acordat în documentarea subiectului.)

 Ciprian RUS