România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Gheorghe Buzatu -

un Herodot al istoriei contemporane

 

      „Geniul este  relief, noutate, invenţie, creare de epocă şi stil”. (Petre Ţuţea)

 

Comuna Sihlea a judeţului Vrancea, poartă cu mândrie pecetea unuia dintre cei mai aleşi Români care au fost hărăziţi Neamului nostru dacoromân, a cărui efigie va străluci atâta timp cât în Naţiunea nostră se vor mai naşte astfel de oameni Mari.

În ziua de 6 Iunie 1939 s-a născut viitorul mare OM, viitorul mare profesor, viitorul mare istoric Gheorghe Buzatu. Printre undele izvorului sacru ce curge tainic ca o zestre profetică în Albia şi Vatra Neamului dacoromân, susură cu picuri de legendă: erudiţia, vigoarea ca spirit de observaţie, luciditatea unei elocinţe robuste, oceanografia ştiinţifică, autoritatea istoricului, vocaţia profesorului, sinteza omului de stat şi omenia marelui vrâncean.   

Oamenii aleşi, oamenii Mari sunt chemaţi, sunt cernuţi şi aleşi de Proniator pentru a fi hărăziţi să se desăvârşească întru jertfa, vocaţia şi misiunea lor privind slujirea şi slăvire lui Dumnezeu şi deopotrivă a Neamului, omenirii chiar, pentru a conferi Patriei noastre creştine un nou sens al devenirii istoriei noastre în plan naţional-universal. Oamenii aleşi, oamenii Mari, asemeni dacoromânului nostru Gheorghe Buzatu, ţâşnesc din ţărâna sfântă - plămadă martirică a Neamului nostru milenar, din străluminările Zorilor Creaţiei divine, în care se zideşte Vatra Strămoşească întru menirea şi moştenire ei veşnică, pe temelia unei drepte credinţe, pe eroismul legendar străbun, vegheate de stâlpul Adevărului divin, cu Altarul ei de jertfă curată, cu Olimpul înţelepciunii proverbiale, cu Kogaionul sălaş al profetismului carpatin şi cu Omenia princiară valahă care se revarsă covârşitor până dincolo de marginile lumii. Oamenii aleşi, oamenii Mari au un fel de a fi chemaţi, de a fi aleşi, adică un fel de predestinare, caracterizată prin integralitatea vieţii lor originale, dospiţi şi crescuţi din frământătura caldă a Aluatului neamului pentru a deveni Pâinea naţiei lor aburinde, din care mulţi să se împărtăşească spiritual şi mai mulţi să se cuminece religios, pulsând astfel în ei cinstirea şi iubirea pentru strămoşi, pentru toţi înaintaşii neamului.

Marele istoric Gheorghe Buzatu, Herodotul nostru contemporan conştient fiind că Istoria este în egală măsură o ştiinţă şi o artă, a militat permanent să instaureze în sânul Naţiei sale creştine demnitatea ei naţională, în cadrul libertăţii naţionalităţii ei, pentru a-i contura, venera, sacraliza personalitatea ei în sens divin. Fiindcă libertate fără naţionalitate nu se poate, tocmai de aceea demnitatea naţională crează demnitatea personală, iar demnitatea personală pe cea naţională. Omul mare se pune în acord cu adânca voinţă a Neamului, trăindu-i sublima intensitate spirituală, devenind astfel un mare etnic, un naţionalist-creştin profund. „Omul mare vine, ca o parte nouă în simfonia vieţii neamului”. (Vasile Băncilă, Opere, Vol. XII, Ed. Istros, 2016, p. 106).

Denigratorii, defăimătorii, calomniatorii, profanatorii prin faptele lor mârşave, devin victime, ucigând numai în ei sentimentul naţional şi pe cel religios, desţărându-se. Marele Filosof creştin ortodox brăileanul Vasile Băncilă pleda pentru sancţionarea indivizilor care defăimează Patria, Neamul, Tradiţia, Poporul. „Ar trebui să se creeze delictul de lese-naţiune şi vinovaţii să fie urmăriţi”. (Vasile Băncilă, op. cit., p. 91).

Profesorul Gheorghe Buzatu s-a înregimentat vocaţiei Istoriei naţionale, cu toată fiinţa sa, cu măsura în care Mareşalul nostru s-a asumat Neamului, Tradiţiei, Patriei creştine, responsabilităţii sacre ale poporului pe care l-a condus, l-a îndrumat, l-a făcut demn să se aşeze cu mândrie în rândul marilor popoare, pentru care s-a jertfit cu propriul său sânge. Crezul Conducătorului asumat Neamului dogorea întreaga sa fiinţă şi persoană, încrezător în jertfa sacră a poporului drept măritor creştin, capabil cum s-a dovedit milenar să frângă „vitregia ceasurilor ce vor să vină”, ştiind că fusese hărăzit de Sus, prin „dreptatea neamului nostru şi unitatea pământurilor, care ale lui au fost şi ale lui trebuie să rămână”. (Gheorghe Buzatu/ Mircea Chiriţoiu, Stalin cenzurat/ necenzurat, Ed. Ion Cristoiu, Bucureşti-1999, p. 121).

Chemarea l-a ales să parcurgă Calea spiritului naţionalist, a mărturisirii dreptei credinţe, a vocaţiei de Dascăl creştin, misiune ce înfrumuseţează conştiinţă morală a tinerilor dacoromâni ortodocşi, spre a-i forma, educa, înrola supremei chemări hărăzită oamenilor de caracter unde înfloresc permanent dreptatea, cinstea, onoarea, jertfa, adevărul, omenia, demnitatea, libertatea, cavalerismul şi iubirea. Rugul aprins al spiritului său arzând prin flacăra sa enciclopedică i-a aprins Corola erudiţiei peste marginile culturii, deschizând Aula ştiinţei contemporane spre noi direcţii de cercetare, spre fenomene interdisciplinare şi căi de înnoiri imperative.

În renumita Cetate a Banilor - Cetatea marelui Întregitor de Neam, Mihai Viteazul, sub calda atmosferă a Agorei craiovene, a Aulei universitare, Profesorul prin vocaţia sa de mare Dascăl şi-a dospit şi crescut aluatul colosalei sale opere, rumenindu-l în pâinea mare, aburindă cât o ţară, pe care a împărţit-o cu mărinimie de mare aristocrat studenţilor, colegilor, oamenilor mari cu care a colaborat, prietenilor, camarazilor de crez, până şi adversarilor care l-au admirat în taină. Se întrupa în el mireasma pâinii calde, coapte, rumenite, frânte, aburinde spre dăruire, de sărbătoare peste care se prelingea potirul mare cu vinul cel mai nobil în care marii boieri îşi oglindeau viţa aleasă, îndemnându-te cucernic să te împărtăşeşti.  

Diversitatea genurilor şi categoriilor de documente cercetate, deşi a avut o natură preferată, memorialistica, n-a exclus nici credibilitatea, promptitudinea şi exactitatea celorlalte genuri abordate: jurnalele, memoriile, amintirile, mărturiile, depoziţiile. Calitatea mărturiilor şi cantitatea surselor culese cu trudă şi migală, adunate cu grijă sacră, împodobite cu nobleţea sa valahă, le-a folosit prioritar îndeosebi pentru tematica celui de-al doilea război mondial şi în mod expres la reaşezarea Mareşalului Ion Antonescu pe locul său de merit, pe locul său de brav ostaş, pe locul său de onoare, pe locul său de demnitate, pe locul său de creştin naţionalist, pe locul său de eroism, pe locul său de jertfă, pe locul său de martir, pe locul său de Român. „Mareşalul Ion Antonescu este mai prezent decât oricând în inima şi conştiinţa românilor”.(Gheorghe Buzatu, Trecutul la judecata istoriei, Ed. Mica Valahie, Bucureşti-2006, p. 9).

Omul creştin Gheorghe Buzatu era un mare Boier ortodox: simplu şi profund, modest şi aristocrat, blând şi autoritar, paşnic şi războinic, calm şi furtunos, râu limpede, cristalin şi cascadă cu mare revărsare tumultoasă, apă şi foc, adiere şi viscol, ardere şi nemistuire, bucium şi tunet, licăr şi fulger, cucernic şi serafic. Aşa ni-l amintim, eu şi soţia mea, pe cel care ne-a onorat cu prietenia sa şi ne-a lăsat să trăim bucuria zilelor petrecute împreună !

Omul masiv, ca odinioară Petre Ţuţea în toată splendoarea gândirii sale profetice, părea dăltuit din cremene carpatină cu alură de Sfinx, cu frunte lată de Ceahlău, cu ochii mari, râuri-albastre în care se privea surâzând cerul, iar pe sub privirea de şoim care plana în jurul capului mare de bour, se răsfrângea parcă heraldica legendarei Vlaho-Moldova. Umerii largi, puternici pe care se pot sprijini un mare şir de strămoşi, conturează trupul unui om greu, aşezat peste Istoria Neamului, stând de veghe la cumpăna dintre veacuri, dintre milenii. Braţele vânjoase ca celebrele trecători de la Mănăstirea Polovragi, încadrează bustul masiv ca al unui imperator trac. Mâinile de piersică coaptă care au modelat legiuni de ucenici, sunt primitoare, sunt repere cardinale care binecuvintează fapta în spicul de grâu al gândului încolţit în cuvântul mănos. Picioarele de colos ca ale celebrului Rodos au lăsat dâre adânci peste Cronicile ţării de la un capăt la altul, de la un ţărm la celălalt.

Vorba pogorâtă, ca o mişcare de apă, susură peste vreme curgerea izvorului românesc înspre veşnicie.

Piosă cinstire Magistre Gheorghe Buzatu !

 

Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU,

Cavaler de Clio