Gheorghe Buzatu
-
un Herodot al istoriei
contemporane
„Geniul este relief, noutate,
invenţie, creare de epocă şi stil”.
(Petre Ţuţea)
Comuna Sihlea a judeţului Vrancea, poartă cu
mândrie pecetea unuia dintre cei mai aleşi Români care au fost hărăziţi
Neamului nostru dacoromân, a cărui efigie va străluci atâta timp cât în
Naţiunea nostră se vor mai naşte astfel de oameni Mari.
În
ziua de 6 Iunie 1939 s-a născut viitorul mare OM, viitorul mare
profesor, viitorul mare istoric Gheorghe Buzatu. Printre undele
izvorului sacru ce curge tainic ca o zestre profetică în Albia şi Vatra
Neamului dacoromân, susură cu picuri de legendă: erudiţia, vigoarea ca
spirit de observaţie, luciditatea unei elocinţe robuste, oceanografia
ştiinţifică, autoritatea istoricului, vocaţia profesorului, sinteza
omului de stat şi omenia marelui vrâncean.
Oamenii aleşi, oamenii Mari sunt chemaţi,
sunt cernuţi şi aleşi de Proniator pentru a fi hărăziţi să se
desăvârşească întru jertfa, vocaţia şi misiunea lor privind slujirea şi
slăvire lui Dumnezeu şi deopotrivă a Neamului, omenirii chiar, pentru a
conferi Patriei noastre creştine un nou sens al devenirii istoriei
noastre în plan naţional-universal. Oamenii aleşi, oamenii Mari, asemeni
dacoromânului nostru Gheorghe Buzatu, ţâşnesc din ţărâna sfântă -
plămadă martirică a Neamului nostru milenar, din străluminările Zorilor
Creaţiei divine, în care se zideşte Vatra Strămoşească întru menirea şi
moştenire ei veşnică, pe temelia unei drepte credinţe, pe eroismul
legendar străbun, vegheate de stâlpul Adevărului divin, cu Altarul ei de
jertfă curată, cu Olimpul înţelepciunii proverbiale, cu Kogaionul sălaş
al profetismului carpatin şi cu Omenia princiară valahă care se revarsă
covârşitor până dincolo de marginile lumii. Oamenii aleşi, oamenii Mari
au un fel de a fi chemaţi, de a fi aleşi, adică un fel de
predestinare, caracterizată prin integralitatea vieţii lor
originale, dospiţi şi crescuţi din frământătura caldă a Aluatului
neamului pentru a deveni Pâinea naţiei lor aburinde, din care mulţi să
se împărtăşească spiritual şi mai mulţi să se cuminece religios, pulsând
astfel în ei cinstirea şi iubirea pentru strămoşi, pentru toţi
înaintaşii neamului.
Marele istoric Gheorghe Buzatu, Herodotul
nostru contemporan conştient fiind că Istoria este în egală măsură o
ştiinţă şi o artă, a militat permanent să instaureze în sânul Naţiei
sale creştine demnitatea ei naţională, în cadrul libertăţii
naţionalităţii ei, pentru a-i contura, venera, sacraliza personalitatea
ei în sens divin. Fiindcă libertate fără naţionalitate nu se poate,
tocmai de aceea demnitatea naţională crează demnitatea personală, iar
demnitatea personală pe cea naţională. Omul mare se pune în acord cu
adânca voinţă a Neamului, trăindu-i sublima intensitate spirituală,
devenind astfel un mare etnic, un naţionalist-creştin profund. „Omul
mare vine, ca o parte nouă în simfonia vieţii neamului”. (Vasile
Băncilă, Opere, Vol. XII, Ed. Istros, 2016, p. 106).
Denigratorii, defăimătorii, calomniatorii,
profanatorii prin faptele lor mârşave, devin victime, ucigând numai în
ei sentimentul naţional şi pe cel religios, desţărându-se. Marele
Filosof creştin ortodox brăileanul Vasile Băncilă pleda pentru
sancţionarea indivizilor care defăimează Patria, Neamul, Tradiţia,
Poporul. „Ar trebui să se creeze delictul de lese-naţiune şi
vinovaţii să fie urmăriţi”. (Vasile Băncilă, op. cit., p. 91).
Profesorul Gheorghe Buzatu s-a înregimentat
vocaţiei Istoriei naţionale, cu toată fiinţa sa, cu măsura în care
Mareşalul nostru s-a asumat Neamului, Tradiţiei, Patriei creştine,
responsabilităţii sacre ale poporului pe care l-a condus, l-a îndrumat,
l-a făcut demn să se aşeze cu mândrie în rândul marilor popoare, pentru
care s-a jertfit cu propriul său sânge. Crezul Conducătorului asumat
Neamului dogorea întreaga sa fiinţă şi persoană, încrezător în jertfa
sacră a poporului drept măritor creştin, capabil cum s-a dovedit milenar
să frângă „vitregia ceasurilor ce vor să vină”, ştiind că fusese
hărăzit de Sus, prin „dreptatea neamului nostru şi unitatea
pământurilor, care ale lui au fost şi ale lui trebuie să rămână”.
(Gheorghe Buzatu/ Mircea Chiriţoiu, Stalin cenzurat/ necenzurat,
Ed. Ion Cristoiu, Bucureşti-1999, p. 121).
Chemarea l-a ales să parcurgă Calea
spiritului naţionalist, a mărturisirii dreptei credinţe, a vocaţiei de
Dascăl creştin, misiune ce înfrumuseţează conştiinţă morală a tinerilor
dacoromâni ortodocşi, spre a-i forma, educa, înrola supremei chemări
hărăzită oamenilor de caracter unde înfloresc permanent dreptatea,
cinstea, onoarea, jertfa, adevărul, omenia, demnitatea, libertatea,
cavalerismul şi iubirea. Rugul aprins al spiritului său arzând prin
flacăra sa enciclopedică i-a aprins Corola erudiţiei peste marginile
culturii, deschizând Aula ştiinţei contemporane spre noi direcţii de
cercetare, spre fenomene interdisciplinare şi căi de înnoiri imperative.
În renumita Cetate a Banilor - Cetatea
marelui Întregitor de Neam, Mihai Viteazul, sub calda atmosferă a Agorei
craiovene, a Aulei universitare, Profesorul prin vocaţia sa de mare
Dascăl şi-a dospit şi crescut aluatul colosalei sale opere, rumenindu-l
în pâinea mare, aburindă cât o ţară, pe care a împărţit-o cu mărinimie
de mare aristocrat studenţilor, colegilor, oamenilor mari cu care a
colaborat, prietenilor, camarazilor de crez, până şi adversarilor care
l-au admirat în taină. Se întrupa în el mireasma pâinii calde, coapte,
rumenite, frânte, aburinde spre dăruire, de sărbătoare peste care se
prelingea potirul mare cu vinul cel mai nobil în care marii boieri îşi
oglindeau viţa aleasă, îndemnându-te cucernic să te împărtăşeşti.
Diversitatea genurilor şi categoriilor de
documente cercetate, deşi a avut o natură preferată, memorialistica,
n-a exclus nici credibilitatea, promptitudinea şi exactitatea
celorlalte genuri abordate: jurnalele, memoriile, amintirile,
mărturiile, depoziţiile. Calitatea mărturiilor şi cantitatea
surselor culese cu trudă şi migală, adunate cu grijă sacră, împodobite
cu nobleţea sa valahă, le-a folosit prioritar îndeosebi pentru tematica
celui de-al doilea război mondial şi în mod expres la reaşezarea
Mareşalului Ion Antonescu pe locul său de merit, pe locul său de brav
ostaş, pe locul său de onoare, pe locul său de demnitate, pe locul său
de creştin naţionalist, pe locul său de eroism, pe locul său de jertfă,
pe locul său de martir, pe locul său de Român. „Mareşalul Ion
Antonescu este mai prezent decât oricând în inima şi conştiinţa
românilor”.(Gheorghe Buzatu, Trecutul la judecata istoriei,
Ed. Mica Valahie, Bucureşti-2006, p. 9).
Omul creştin Gheorghe Buzatu era un mare
Boier ortodox: simplu şi profund, modest şi aristocrat, blând şi
autoritar, paşnic şi războinic, calm şi furtunos, râu limpede, cristalin
şi cascadă cu mare revărsare tumultoasă, apă şi foc, adiere şi viscol,
ardere şi nemistuire, bucium şi tunet, licăr şi fulger, cucernic şi
serafic. Aşa ni-l amintim, eu şi soţia mea, pe cel care ne-a onorat cu
prietenia sa şi ne-a lăsat să trăim bucuria zilelor petrecute împreună !
Omul masiv, ca odinioară Petre Ţuţea în toată
splendoarea gândirii sale profetice, părea dăltuit din cremene carpatină
cu alură de Sfinx, cu frunte lată de Ceahlău, cu ochii mari,
râuri-albastre în care se privea surâzând cerul, iar pe sub privirea de
şoim care plana în jurul capului mare de bour, se răsfrângea parcă
heraldica legendarei Vlaho-Moldova. Umerii largi, puternici pe care se
pot sprijini un mare şir de strămoşi, conturează trupul unui om greu,
aşezat peste Istoria Neamului, stând de veghe la cumpăna dintre veacuri,
dintre milenii. Braţele vânjoase ca celebrele trecători de la Mănăstirea
Polovragi, încadrează bustul masiv ca al unui imperator trac. Mâinile de
piersică coaptă care au modelat legiuni de ucenici, sunt primitoare,
sunt repere cardinale care binecuvintează fapta în spicul de grâu al
gândului încolţit în cuvântul mănos. Picioarele de colos ca ale
celebrului Rodos au lăsat dâre adânci peste Cronicile ţării de la un
capăt la altul, de la un ţărm la celălalt.
Vorba pogorâtă, ca o mişcare de apă, susură
peste vreme curgerea izvorului românesc înspre veşnicie.
Piosă cinstire Magistre Gheorghe Buzatu !
Prof.
dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU,
Cavaler de Clio
|
|