România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

La Alba, străbătând cu Eminescu straie de Limbă Română

 

Uneori, dragi albaiulieni, am senzaţia că nu trebuia să mă pierd cu paşii pe coridoarele puterii, pentru a pune piatra de temelie înfiinţării Aleii Scriitorilor, în parcul Mihai Eminescu, din oraşul de jos Alba Iulia, în arealul în care până şi rădăcinile arborilor se bucură de-o amintire fierbinte: prezenţa adolescentină a lui Eminescu, pornit din respiraţia intelectuală a patriotului, revoluţionarului, dascălului, Aron Pumnul, retras la Cernăuţi după învolburarea de la 1848-1849, din Blaj, de pe Câmpul Libertăţii, acest număr de casă al Limbii Române, ce-a trimis românităţii de pretutindeni, pomi fructiferi să ocrotească graiul sacru nu doar pe pământul Transilvaniei, înţelepciunea, demnitatea, măreţia şi frumuseţea numelui nostru de ţară, din care ASTRA, înfiinţată la Sibiu, în anul 1861, a făcut un simbol naţional al iluminării.

Profesorul Elie Damian Domşa era la Adunarea Generală a Astrei - în 1866 - a V-a - împreună cu Eminescu şi grupuri de la Blaj, la Alba Iulia.

Profesorul Domşa îşi aminteşte cu luciditate: „L-am văzut pe Eminescu în biserica ortodoxă „Sfânta Treime” Maieri I, unde asista la adunarea ASTREI. După şedinţă nu l-am mai văzut până seara. Eu aveam „cvartir” la hanul „La Istrătoaie” lângă promenada (parcul) oraşului, tocmai în locul unde-s casele unui avocat - Reinev, mi se pare, pe uliţa cea mare - drumul ţării.

Cum mergeam către hanul „La Istrătoaie”, unde aveam asigurată cazarea, trecând prin promenadă, pe o bancă l-am găsit pe Eminescu odihnindu-se, culcat. L-am întrebat unde va dormi, iar el zice că aici, în promenadă…

- D-apoi, că te vor închide la poliţie!

- De-abia mă voi odihni mai bine.

Atunci l-am chemat să vină cu mine şi a venit. L-am dus la han în camera reţinută pentru mine, unde am întins o rogojină pe jos, cu nişte ţoale şi o pernă, unde s-a culcat în noaptea respectivă”.

Momentul confesiv a lui Domşa este de-o importanţă istoriografică cu greutate documentară, aici, la Alba Iulia, ca şi la Blaj, unde Eminescu s-a încărcat de idealurile Astrei, de bogăţia speranţei şi credinţei ce i-au înflăcărat tinereţea, iuţindu-i paşii spre întâlnirea cu Ţara, aşa cum îi spusese marele dascăl Aron Pumnul. Adevăraţii români n-au uitat această întâmplare fericită, întâlnirea cu Alba Iulia, capitala Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, şi-au propus ca parcul din jurul Teatrului „I.L. Caragiale”, să poarte numele lui Eminescu. În acest sens sunt revelatorii relatările acad. Alexandru Borza, accentuând o realitate evidentă, pentru  anul 1918: denumirea de „Mihai Eminescu” a spaţiului acela verde. Şi au trecut 102 ani         de-atunci, şi parcul a devenit un segment din biografia geniului românilor, prin stăruinţa cotidiană a celui ce-a înfiinţat Aleea Scriitorilor din Parcul Eminescu, de acum 25 de ani, scriitorul Ion Mărgineanu, când, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga, a devenit o realitate. Era primul bust al unui scriitor în oraşul de jos, pe Aleea Scriitorilor.

Modul exponenţial, al eforturilor de înfrumuseţare al acestui nume „Parcul Eminescu” a fost şi rămâne Fundaţia „Alba Iulia 1918, pentru unitatea şi integritatea României” sprijinită de societăţi cultural-patriotice de anvergură. Zilele de 15 ianuarie 1850 (170 ani de la naştere) şi 15 iunie, 1889 (131 ani de la moartea poetului naţional) au rămas respiraţia sfântă a unui fiu al poporului român în calendarul demnităţii, umanităţii, ani de ani. Fundaţia amintită, publicaţia „Dacoromânia”, patrioţi albaiulieni, au adus flori de recunoştinţă la bustul poetului, din Parcul ce-i poartă numele, operă a sculptorului Nicolae Pascu - din Benic, un om de-o probitate profesională cu totul excepţională, pentru care judeţul n-a făcut nimic, deşi i s-au oferit sutele de lucrări, ca donaţie, pentru un Muzeu „Nicolae Pascu”. Dar pe cine a interesat? Pascu devenise un nume respectat, nu doar ca profesor.

Anii scurşi au demonstrat o atmosferă cutremurătoare: pasivitatea şi indiferenţa tot mai evidentă a albaiulienilor, profesorilor, elevilor, studenţilor, a unor scriitori, faţă de apărarea şi promovarea valorilor culturii, literaturii şi artei româneşti. Numărăm pe degete mereu aceleaşi prezenţe la aniversarea şi comemorarea eminesciană, oameni ai bunului simţ, iubitori de moştenirea noastră literară. La 170 ani de la naştere, la bustul lui Eminescu, au răsunat sensibilitatea, frumuseţea unor fragmente din opera eminesciană, evocări mai mult sau mai puţin cunoscute, dar care au luminat un eveniment de inimă românească. Ne întrebăm, cu sinceritate, nu mai are consistenţă Eminescu, a scăzut interesul pentru frumuseţea Limbii Române, nu se mai citeşte, nu se mai apără respiraţia Tricolorului în universalitate? Trăiesc, la propriu, o mare îngrijorare: ce soartă va avea Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, fără sprijin din partea unor instituţii ca Primăria, Consiliul Judeţean Alba, Prefectura, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Biblioteca Judeţeana „Lucian Blaga”, care mai aduc         câte-o floare la reamintirea dreptului la continuarea iluminării româneşti! Cine va duce Fundaţia „Alba Iulia …” mai departe, dar revista Dacoromânia? Sunt întrebări legitime. Păcat de marginalizarea lor. Oricum, oricând, când e vorba de Eminescu, toţi cei ce poartă încă sânge românesc prin vocabularul Limbii Române, vor răspunde „Prezent”, ca şi în 15 ianuarie 2020, cu dublă semnificaţie. Eminescu rămâne cutia de rezonanţă a spiritului românesc  pe planeta pământ. Suma tuturor anotimpurilor de rod, cel mai mare culegător al frumuseţii Limbii Române

Ioan MĂRGINEAN