România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Dr. Ioan Ranca, din Aiud la Paris şi  în elita arhiviştilor români

 

 Născut în municipiul Aiud, la 19 februarie 1932, într-o familie de oameni simpli, absolvent al Liceului Mixt Român (1951) din localitate (fostul Liceu „Titu Maiorescu”) şi-a desăvârşit dimensiunea intelectuală şi culturală în Cluj, la Universitatea „Victor Babeş”. „Acolo am făcut carte foarte serioasă cu profesori recunoscuţi, oameni de mare cuprindere intelectuală, David Bodan, Mihail Macrea, Constantin Daicoviciu, Ştefan Pascu, Ioachim Crăciun …” ( I. Ranca, 2012). La absolvire (1955), a fost selecţionat pentru munca în arhive. Era chiar ceea ce îşi dorea. Urma să lucreze în oraşul său natal.

 Timp de şapte ani (1955-1962) a fost directorul (şeful!) Filialei Aiud a Arhivelor Statului. Avea, totuşi, o problemă: era singurul salariat al instituţiei, nu avea nici un sediu stabil, nici mobilier, nici încălzire, nici referenţi, nici secretară, nici măcar îngrijitor sau administrator. El a trebuit să fie de toate. Mai era o problemă: şefii intituţiilor şi întreprinderilor aruncau „hârţoagele vechi” la D.C.A.

 După trei ani, în 25 iunie 1958, Ioan Mărcuş, şeful Serviciuliui Regional Cluj al Arhivelor Statului, a constatat: „Ioan Ranca, prin propaganda făcută, scriind articole la presa locală, ţinând instructaj cu şefii instituţiilor, prin organizarea unei expoziţii cu documente din trecutul oraşului a reuşit să ridice prestigiul unităţii nou create, să întreţină legături de colaborare cu Muzeul Roianal şi Biblioteca Documentară”.

 A mai făcut ceva: 2-3 controale lunare inopinate la D.C.A., controale repetate la creatori de arhivă din raionul Aiud; a preluat şi inventariat mari arhive; peste tot unde mergea să-şi exercite îndatoririle de arhivist, îşi prezenta comunicarea „O nouă instituţie de cultură în raionul Aiud: FILIALA ARHIVELOR STATULUI”.

 În anul 1962, şi-a încheiat activitatea în oraşul natal. A lăsat în depozitele Arhivei Statului Aiud, şi în cele ale creatorilor din întregul raion Aiud, fonduri bine prelucrate (Alexandra Dana Zecheru, director al Arhivelor Naţionale Alba-Alba Iulia, 2007). A luat cu sine propria familie, soţia Paulina (n. Avram), copiii lor, Vasile Mihai şi Iulia Mihaela, calităţile probate de bun organizator, cu putere de muncă şi iniţiativă, perseverent, spirit gospodăresc, corect, fire comunicativă, cu vocaţie de istoric şi de vizionar.

 A ajuns la Târgu Mureş ca Director (şef!) al Serviciului regional Mureş al Arhivelor Statului. Pentru început, a avut aproape aceleaşi probleme ca şi la Aiud. Arhivele Statului nu aveau sediu stabil. Documentele de Arhivă erau depozitate în patru locaţii diferite. Şi nu aveau securitatea asigurată. În plus, într-una dintre clădiri, mai locuiau opt familii. A găsit însă un colectiv experimentat în lucrări de îndrumare şi control a creatorilor de arhivă, de preluare, inventariere şi prelucrare a fondurilor de arhivă. A avut şi marea mulţumire să întâlnească la Târgu Mureş oameni ai puterii locale dispuşi să-i asculte păsurile şi să-l ajute în rezolvarea lor. Unul dintre ei s-a numit Nicolae Vereş.

 Aici, şi-a făcut repede prieteni, şefi de întreprinderi mari şi de servicii importante, oameni de cultură, profesori eminenţi, cadre didactice din mediul universitar şi preuniversitar cu preocupări de istorie naţională şi istorie locală. Pe toţi şi i-a făcut colaboratori. Cu ajutorul lor şi cu sprijin de la Bucureşti, cu asistenţa foştilor săi profesori universitari de la Cluj-Napoca, Ioan Ranca şi-a împlinit toate proiectele. Unul, suport pentru toate celelalte, a fost cel mai greu. I-a cerut şaisprezece ani din viaţa sa. În decembrie 1978, a fost inaugurat noul (şi actualul) sediu al Arhivelor Statului Târgu Mureş. Un palat al memoriei colective, patronat de unul dintre iluminiştii ardeleni de seamă (sec. XVIII-XIX), cărturarul istoric şi întemeietor de şcoli româneşti, Gheorghe Şincai.

 

*

*       *

 

 Parisul … Da, Parisul, capitala continentală a artelor, era, în 1976 un vis pentru mulţi români. Un vis greu de transpus în realitate. Între România şi Franţa, ţări surori, fanii lui Lenin şi Stalin au ridicat o „Cortină de Fier”. Un zid real şi un zid ideologic între lumea dictaturilor şi lumea liberă. Ziaristul: „După câte se cunosc, la un moment dat aţi primit o bursă de specializare la Arhivele Naţionale ale Franţei”. Ioan Ranca: „Vreau să fac o corecţie: nu am primit o bursă, ci am obţinut-o prin concurs. Unul chiar foarte serios. A fost vorba de o bursă de specializare la Arhivele Naţionale ale Franţei, experienţă pe care o consider foarte instructivă în evoluţia mea profesională. La Paris am participat la cursuri, la Biblioteca Naţională am descoperit două fonduri arhivistice despre România, create de Emile Picott, un erudit om de cultură francez (sec. XIX), am participat la 12 recepţii organizate de Ministerul de Externe şi Ministerul Culturii din România. Acolo, mi s-a propus să plec şi să mă stabilesc în Nigeria, oferindu-mi-se postul de director al Arhivelor Naţionale din Nigeria. Ce era să caut eu tocmai acolo?”

 În timpul experienţei pariziene Ioan Ranca a trăit şi un „moment de rarisimă elevaţie sufletească şi de neţărmurită mândrie, văzând în vitrina celebrei Librării Naţionale, tronând în centrul expoziţiei de albume de artă cu tema Les Thezaures de L‘Antiquite reprezentarea fotografică de mare artă a Fibulei noastre de la Suseni”, „o bijuterie a antichităţii hallstatiene din urmă cu 3000-3500 de ani”.

 După anul 1990, Fibula de la Suseni a devenit cea mai însemnată distincţie pe care Instituţia Prefectului o acordă personalităţilor de seamă din judeţul Mureş. În anul 2007, la împlinirea vârstei de 75 de ani şi a celor aproape 50 de ani dăruiţi arhivisticii, istoriografiei şi culturii mureşene, Dr. Ioan Ranca a fost distins de Prefectura Mureş cu Diploma de Excelenţă şi cu Medalia „Fibula de la Suseni”.

 

*

*       *

 

 În anul 2010, Editura Eurocarpatica a Centrului European de Studii Covasna-Harghita, din municipiul Sfântu Gheorghe, a inaugurat colecţia „Profesioniştii noştri”. Al treilea volum al colecţiei, publicat în anul 2011, a fost dedicat, în întregime (448 pagini), arhivistului, cercetătorului şi istoricului Dr. Ioan Ranca. Lansarea volumului a avut loc în aula Universităţii „Petru Maior”, din Târgu Mureş, în 2012, evenimentul constituindu-se într-un dar de suflet oferit Dr. Ioan Ranca, la împlinirea onorabilei vârste de opt decenii.

 Primul capitol cuprinde frânturi de gânduri şi impresii personale ori instituţionale ale colegilor şi personalităţilor care l-au cunoscut pe dr. Ioan Ranca în activitatea sa profesională, materiale care împreună conturează portretul său de profesionist ajuns în elita arhiviştilor şi istoriografilor români. Al doilea capitol cuprinde biografia şi bibliografia consemnată în Bibliografia istorică a României. În al treilea capitol sunt studii de istorie şi arhivistică redactate de cercetători, istorici, arhivişti, muzeografi, teologi, profesori, toţi prieteni şi colaboratori ai savantului român Dr. Ioan Ranca.

 Cititorii acestor însemnări, pot obţine exemplare ale volumului omagial „Ioan Ranca la 80 de ani”, contactând Editura Eurocarpatica, pe adresa 520003, Sfântu Gheorghe, Str. Miko Imre, nr. 2, tel./fax: 0267.313.534 şi e-mail: cohara_ro@yahoo.com.  Persoană de contact: director Ioan Lăcătuşu, coordonatorul colecţiei „Profesioniştii noştri”.

 

*

*       *

 

 Împlinindu-şi misiunea pe Pământ, savantul Ioan Ranca s-a ridicat în veşnicia lui Dumnezeu, în luna august 2020. Cu inimile îndoliate, l-au condus pe ultimul drum copiii, cei mai apropiaţi prieteni, colaboratori din Târgu Mureş şi din judeţul Mureş. Din Cluj-Napoca, istoricul şi arhivistul Vasile Lechinţan îşi ia rămas bun: „Sunt profund întristat de trecerea la cele eterne a istoricului Dr. Ioan Ranca, un mare suflet de om de ştiinţă, care şi-a iubit neamul său şi i-a apărat demnitatea, fiind mândru de valorile pe care le-au creat strămoşii noştri în leagănul civilizaţiei şi dăinuirii noastre. Târgu-Mureşul - relev abia acum - mi se părea înnobilat de o astfel de efigie de OM”. Din Bacău, arhivistul şi istoricul Vilică Munteanu, deplânge dispariţia marelui său prieten: „Un mare OM, un mare ROMÂN a plecat spre o lume mai bună, mai dreaptă şi s-a înălţat la cer. Ne-a părăsit un istoric şi arhivist care a făcut cinste meseriei şi instituţiei. Dumnezeu să te aibă în pază, domnule IOAN RANCA, iar familiei sincere condoleanţe! Regret că nu am fost să te conduc pe ultimul drum, dar târziu am aflat trista veste. Mulţi dintre cei care te-am cunoscut şi am colaborat, te-am preţuit şi îţi vom păstra o frumoasă amintire. Încă un PROFESIONIST şi-a încheiat socotelile pe Pământ şi a trecut în lumea celor drepţi!”

 Dr. Ioan Lăcătuşu, din Sf. Gheorghe, publică la rubrica Pagini regăsite, prefaţa volumului omagial „IOAN RANCA LA 80 DE ANI”.

 

                               Au consemnat,

 Mircea GHEBOREAN

şi Sanda NICHITA