România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Limba noastră

 

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

 

Limba noastră-i foc ce arde

Într-un neam, ce fără veste

S-a trezit din somn de moarte

Ca viteazul din poveste.

 

Limba noastră-i numai cântec,

Doina dorurilor noastre,

Roi de fulgere, ce spintec

Nouri negri, zări albastre.

 

Limba noastră-i graiul pâinii,

Când de vânt se mişcă vara;

In rostirea ei bătrânii

Cu sudori sfinţit-au ţara.

 

Limba noastră-i frunză verde,

Zbuciumul din codrii veşnici,

Nistrul lin, ce-n valuri pierde

Ai luceferilor sfeşnici.

 

Nu veţi plânge-atunci amarnic,

Că vi-i limba prea săracă,

Şi-ţi vedea, cât îi de darnic

Graiul ţării noastre dragă.

 

Limba noastră-i vechi izvoade.

Povestiri din alte vremuri;

Şi citindu-le ‘nşirate, –

Te-nfiori adânc şi tremuri.

 

Limba noastră îi aleasă

Să ridice slava-n ceruri,

Să ne spiue-n hram şi-acasă

Veşnicele adevăruri.

 

Limba noastra-i limbă sfânta,

Limba vechilor cazanii,

Care o plâng şi care o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

 

Înviaţi-vă dar graiul,

Ruginit de multă vreme,

Stergeţi slinul, mucegaiul

Al uitării ‘n care geme.

 

Strângeţi piatra lucitoare

Ce din soare se aprinde –

Şi-ţi avea în revărsare

Un potop nou de cuvinte.

 

Răsări-vă o comoară

În adâncuri înfundată,

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

Alexei MATEEVICI

 

 

 

 

Limba noastră cea română

 

Sărut vatra şi-al ei nume

Care veşnic ne adună,

Vatra ce-a născut pe lume

Limba noastră cea română.

 

Cânt a patriei fiinţă

Şi-a ei rodnică ţărână

Ce-a născut în suferinţă

Limba noastră cea română.

 

Pre pământ străvechi şi magic

Numai dânsa ni-i stăpână:

Limba neamului meu dacic,

Limba noastră cea română.

 

În al limbilor tezaur

Pururea o să rămână

Lomba doinelor de aur,

Limba noastră cea română.

de Grigore VIERU

 

 

„Măria Sa, Limba Română”

 

„Măria sa”, un român spune

Cu  mult drept limbii române,

Ridicând-o-n slăvi regale,

Cântând imn de înălţare.

 

Din suflet şi-a revărsat

Tot ce limba l-a-nvăţat.

I-a fost o candelă vie

În tot ce voia să ştie.

 

Spre ea şi-a-ndreptat iubirea,

Acordându-i preţuirea,

Că i-a fost lumină-n cale,

În marea sa căutare.

 

Fiind mereu apărată,

Cu libertatea visată,

Împreună ne-au unit,

Când  din robie-am ieşit.

 

Spunându-i „Măria sa”, îi pui coroană regală,

Între cele româneşti e valoare ideală,

Ea ne păstrează trecutul,

Ea consemnează prezentul.

 

Cu rădăcini în milenii,

E liantul românimii,

Dacul, vorbitor curat,

Sfântă limbă ne-a lăsat.

 

A fost drapel în fapte de istorii,

Ne-a fost platformă de victorii,

Azi ea e lumină şi tărie

În preasfânta ROMÂNIE!

 

prof. Georgeta CIOBOTĂ

 

 

 

 

Îmi este dor de ţara mea

 

Munţi frumoşi, cu albe creste

Se întind la orizont

Cu păduri întregi de cetini

Şi cu râuri de comori

 

Ţara mea, frumoasă zână

Vreau să-ţi fac un jurământ

De credinţă şi iubire

Căci român eu m-am născut

 

Te iubesc cu o putere

Ce mai face să fiu treaz

Şi să-ţi apăr teritoriul

Tot ce ai, fără răgaz

 

Tu eşti rnama noastră bună

Şi ştiu cât ai suferit

Căci duşmanii tăi din umbră

Te-au lovit şi jefuit

 

Mamă, ştiu că tu ai forţă

Să-i loveşti cum se cuvine

Pe toţi care stau la pândă

Şi-uneltesc fără oprire

 

România are oameni

Cu bun simţ şi respectoşi

Ei ţi-au dus faima în lume

Sunt români victorioşi

 

Ai pământuri roditoare

Ape repezi şi zglobii

Dunărea cât e de mare

Curge lin prin munţi şi văi.

 

Doamne, cât eşti de frumoasă

Ca o zână din poveşti

Stăm de pază la hotare

Românie, să trăieşti.

 

ing. Vasile IANIŢCHI