Valahii negri din estul şi nordul Europei

Cap. I. Este prea evident că bolohovenii, pecenegii, cumanii, galiţienii şi volhînii au fost Valahi. Ce facem cu ei?

Bolohoveni = Volohi.

În Secolul XIV, Podolia era numită Volohia Mare, după numele boholovenilor, conform descoperirii istoricul basarabean Pavel Parasca1.

Bolohovenii sunt menţionaţi începând din 1150 până în 1257, când Daniil, principele Haliciului/Galiţiei le-a distrus oraşele şi când au fost asimilaţi ca pedeapsă că au furnizat grâne armatelor mongole în 1241. Referitor la originea lor, ruşii susţin că au fost slavi, alţii spun cu glas stins că ar putea fi cumani, iar românii scâncesc sau lasă după toţi. Este evident că pe măsură ce-i căutăm pe bieţii bolohoveni mai încoace îi găsim tot mai slavi, deci, cum am putea afla mai multe despre bolohovenii din jurul anului 1150? Pentru asta trebuie să ne folosim de teoria mea: numele valahilor sau volohilor sau bolohovenilor a fost acordat odată cu apariţia în arealul lor a germanicilor (nemţi sau vikingi).

- Cum vikingii dominau în 1150 lumea aproximativă a bolohovenilor, ca să aflăm mai multe despre bolohoveni trebuie să aflăm cum s-au numit mai înainte. Ca-n bancul cu evreii.

Drevlenii sau Drevlyans, cum este scris pe hartă, au locuit pe Bug, ca Bolohovenii. Drevlenii sunt menţionaţi încă din sec. VI, de pe vremea legendarilor creatori ai Kievului, Kîi, Şcek şi Horîv. Numele Kievului vine de la Kîi.

Observaţi că numele drevlenilor de pe harta din stânga este scris chiar sub râul Pripet/Pripeat (identificat ca hotar nordic al bolohovenilor de aromânul N. P. Vaidomir), râu pe care-l puteţi vedea mărit pe harta din dreapta. Ar trebui să fim siguri că drevlenii au fost unii şi aceiaşi cu bolohovenii (Volohii Podoliei, menţionaţi mai sus, după istoricul Pavel Parasca)!

Dacă demersul meu ar fi avut ca scop numai suprapunerea bolohovenilor peste drevleni, ar trebui să nu-mi mai permit să argumentez deoarece orice argument în plus ar îngroşa slăbiciunea de caracter a unui ins dintr-o naţie care n-are dreptate niciodată, nici chiar în faţa evidenţelor şi care se aşteaptă să fie tratat cu smetii şi ironii chiar şi într-o astfel de situaţie de evidenţă. Cum se face că nimeni nu a observat că aceşti drevleni - duşmani ai Helgăi, la care a ajuns neliniştit dar ţintit, cu toate simţurile încărcate şi azi mutat de ani-i, alba-iulianul Străjan Ioan, în căutarea lui Ierotei din Alba Iulia - au fost unii şi aceiaşi cu bolohovenii?!

Drevlenii au fost menţionaţi ultima oară în 1136, când, un prinţ rus le-a dat pământurile unei mari biserici din Kiev; deci, este evident că drevlenii n-au dispărut odată cu numele lor, ei au continuat să existe şi după 1136, dar sub alt nume. Bolohoveni?

Anul 1136, al dispariţiei numelui drevlenilor, este foarte apropiat de 1150, anul apariţiei numelui bolohovenilor. Pe acelaşi areal!

Numele drevlenilor înseamnă lemn, copac, deoarece ei, drevlenii, „trăiau în păduri”, în opoziţie cu Polianii, care trăiau în câmp deschis sau în stepă, asta după Nestor Cronicarul (1056–1114) care, conform Wikipedia - Drevleni, a menţionat că acei slavi care s-au instalat pe câmpurile deschise au fost numiţi Poliani (după pole/ďîëĺ, însemnând „câmp”), iar cei din zonele împădurite Drevleni.

Polian-Drevlean, Câmpenar-Pădurean.

Cine au fost polianii, adică cei cu care s-au hârjonit drevlenii?

1. Avem pe una din hărţile de mai sus triburi numite polotsk în nord şi polans/polians în sud, sub drevleni, pe Nipru; deci, putem fi siguri că polian nu înseamnă polonez, ci om de stepă, om de câmp deschis.

2. Istoricii spun că fondatorul Kievului, Kâi, a fost polian.

3. Drevlenii s-au hărţuit mai mereu cu polianii, aşa cum s-au hărţuit între ele triburile celtice, principatele valahilor şi triburile de cumani.

4. Cumanii, Pecenegii şi Bulgarii au fost de acelaşi neam

5. Polianii au devenit cumani şi apoi tătari; tătarii au fost cumanii.

Ioan Ferenţ2 a scris în 1931 o carte de referinţă despre cumani, surprinzând într-un paragraf cam tot ce s-a spus şi mai sus despre cumani şi despre semnificaţia numelui de lor de polian, om al stepei; mă folosesc de competenţa interpretării lui Ioan Ferenţ pentru a întări cele de mai sus şi pentru a evidenţia că nici acei poliani, vecinii drevlenilor, nu au fost slavi, ci au fost cumani:

Acum când slavii trebuie să recunoască originea cumană a tribului polianilor, nu pierd nici eu timpul în efortul de a recupera odată cu tribul polianilor/cumanilor şi tribul drevianilor; acum este momentul.

Walwen, Falen, Falawa, sunt nume date cumanilor şi celţilor de germanici; aceste nume germanice se află între Valoni - Falconidae (Falco Peregrinus - Şoimul Călător) - Walhaz:

Walhaz este numele vechi dat de germanici celţilor; din acest nume derivă numele Valah, Wellsh, unul din multele indicii ale înrudirii lor foarte apropiate.

Falco Peregrinus este numele latin al Şoimului Călător. Şoimul zboară şi cu 380 km/h, putând repera un porumbel şi la peste 8 km; acuitatea vizuală a arcaşilor cumani era pe măsură.

Şoim – hawk, falcon (engl.), falke (germ.), yastreb (rus.), jastrab (polon.), sokol (croat), şahin (turc), so(l)yom (mag.).

Că drevlenii şi bolohovenii au locuit aceleaşi teritorii se poate dovedi şi prin surprinzătoarea coincidenţă dintre localizarea teritorială a bolohovenilor, făcută de istoricul Gheorghe Brătianu (1898-1953) şi localizarea teritorială a drevlenilor, făcută de istoricii ruşi (cf. Wikipedia). Gheorghe Brătianu a localizat astfel teritoriul

cnejilor Boholoviţi sau Boholoveni, ale căror stăpâniri se aflau pe cursul râului Sluci şi pe Bugul superior. Sunt argumente în favoarea unei origini slave sau cumane a acestor războinici de naţionalitate nesigură, deşi numele lor seamănă cu acel al valahilor. Poate fi şi un amestec de neamuri, aşa cum vor fi mai târziu cazacii pe care i-au precedat3 

Saiturile Wikipedia culese din istoricii ruşi prezintă aceeaşi localizare a teritoriilor drevlenilor:

… teritoriile drevlenilor au ajuns până la râul Sluch, până la Volânia şi Bugul de Sud. La nord, vecinii drevlenilor erau dregovicii 

Fac menţiunea că există două râuri Bug:

- Râul Bug, care curge între Ucraina, Polonia şi Belarus, spre M. Baltică,

- Râul Bugul Superior, care izvorăşte în Ucraina şi curge prin Ucraina până la M. Neagră.

Râul Sluci, menţionat de Brătianu, este identic cu Râul Sluch!

Teritoriile drevlenilor/bolohovenilor au fost legate de Bugul ce se varsă în M. Neagră, identificat atât de Brătianu cât şi de istoricii ruşi ... în texte, că în hărţi lucrurile se schimbă sensibil; profitând atât de lipsa de cunoştinţe, cât şi de lipsa de interes a românilor şi, nevoind să-i piardă pe drevleni ca slavi, unii istorici (ruşi sau de altă naţie) fac hărţile ca să nu lase gândul să se apropie de posibila identificare a bolohovenilor cu drevlenii:

- Bolohovenii sunt plasaţi mai spre nord, până la Bugul care se varsă în M. Baltică (vezi saitul în engleză, „Bolokhovians” cu harta „Martin Dimnik” versus istoricul român Alexandru Boldur),

- Drevlenii sunt mutaţi şi ei spre nord, până la Bugul care se varsă în M. Baltică (mai multe saituri).

Istoricii ruşi nu mai pot ajusta textele (zic şi eu, că de fapt ce nu au putut şi nu pot să facă unii din ei!) de aceea ei crează confuzii folosindu-se de numele celor două râuri Bug. Este cert însă că râul Sluch şi Oraşul Jitomir/Jîtomîr4, din aceeaşi imagine, au fost şi sunt în Ţinutul Drevlenilor, fiind, deci, repere care ne orientează în confuzia creată prin hărţi (oraşul Jitomir şi râul Teteriv sunt prea la sud ca să permită făcătorilor de hărţi să apropie ţinutul drevlenilor de Bugul ce se varsă în Marea Baltică, iar dacă-l apropie să se aştepte să le iau tot, cu sud şi nord laolaltă).

Deci, este cert că Polianii, vecinii Drevlenilor, au fost Cumani şi nu slavi!

Deci, prin anii 600, Cumanii se ciomăgeau frăţeşte cu Drevlenii în ţinuturile nord-pontice, adică în anii în care istoria îi ţine-n Mongolia, de unde istoricii i-au adus numai după anul 1000!

Istoricii ruşi sunt pregătiţi şi pentru situaţia în care cine ştie ce sursă sau cine ştie ce nebun ar da peste identitatea valahă a drevlenilor:

- imaginea drevlenilor este una deloc atrăgătoare (cu feţele late, capul mic); asta arată că ruşii – umblând cu „suliţa-n desagă”, vorba lui Dimitrie Cantemir – sunt pregătiţi să ne spună: eram tocmai pregătiţi să vi-i restituim pe drevlenii ăştia, că oricum începuse a ni se cam urî de faţa lor ca de lopată.

Istoricul Bogdan Petriceicu Haşdeu are în cartea „Istoria critică a românilor” un capitol referitor la câteva litere foarte vechi, de pe teritoriul României, care seamănă foarte mult cu literele drevlenilor de pe Bugul Superior.5

Aşa cum nici drevlenii – duşmanii Helgăi – n-au fost slavi, nici polianii n-au fost slavi, ci au fost cumani, adică fraţi ai românilor sau chiar români-români, aşa cum i-am găsit în capitolele anterioare, când se aflau în stepele ponto-caspice, iar deasupra lor - înspre Kiev - se aflau bolohovenii, împreună cu care au constituit Ţara de Jos a Moldovei, adică Ţara dintre Nistru şi Prut: Ţara de pe Bugul Superior. Deci, slavii trebuie să ni-i restituie pe poliani odată cu drevlenii. Şi nu numai.

Este posibil ca reţinerile noastre, ale românilor, de a accepta frăţia cu minunaţii cumani şi de a ne însuşi evidenţele - care spun că suntem mai fraţi cu ei decât cu latinii şi care curg valuri în această direcţie - să fie cauzate de teama că originea şi figurile cumanilor au fost mongoloide. N-a fost aşa; cred că am fost convingător când – folosindu-mă de Ioan Ferenţ - am arătat că originea cumanilor nu a fost din Mongolia. Ioan Ferenţ6 ne convinge că fizionomia şi constituţia cumanilor a fost caucaziană, ca a noastră, dar deosebit de frumoasă, adică ne-mongoloide:

Deasupra ţinutului drevlenilor se află provincia Volhînia!

Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alexandru Boldur, Gheorghe I. Brătianu, Eugen Lozovan, Mihai Ungheanu7 şi încă câţiva au scris despre uluitoarele urme ale valahilor din Ţările Baltice, numite cândva Lituania.

Volhînia, poloneză cândva şi ucraineană acum, seamănă cu Bolhânia, cu Bolohovenia, cu Volohia şi, deci, cu o Valahie de altădată!

Mai sus am redat ce au scris istoricii ruşi; revin cu un paragraf:

… teritoriile drevlenilor au ajuns până la (…) la Volânia şi Bugul de Sud.

Prin anii 280 î.e.n. galatenii s-au desprins dintre valoni şi şi-au presărat numele – de galaţi – pe tot traseul până-n Asia Mică, unde s-au stabilit. Bogdan Petriceicu Haşdeu nu exagera prea tare când a scris că Galiţia a cuprins cândva tot teritoriul României.

Un mare oraş al bolohovenilor se afla pe drumul dintre Halici şi Kiev; marfa de la capăt de drum trebuie căutată şi în cotloanele drumului.

Volhînii din Volhînia (sau Lodomeria), Drevlenii şi Polianii - fraţii românilor din anii 600-1250 - acoperă lipsa noastră din istoria anilor 300-1300 şi indică urmele valahilor din Lituania.

Vedeţi câtă derută, ruşine şi complexe ne mâncă pentru că, ademeniţi de Papi şi de papistaşi, am acceptat, pe căi întortocheate, ispita de-a cocheta sau chiar de a ne însuşi latinitatea de limbă şi de sânge la pachet cu catolicizările şi cu deturnările istorice ale papistaşilor? Unii suntem încă convinşi că suntem latini.

- Ştiu că jena ne opreşte să respingem cu vehemenţă această mereu reînnoită ispită, venită dinspre partea feudală a Occidentului, dar avem un precedent:

„Când a murit Ştefan-vodă cel Bun, au lăsat cuvânt fiiului său, lui Bogdan-vodă, să închine ţara la turci, iar nu la alte neamuri, căci neamul turcilor sunt mai înţălepţi şi mai puternici, că el nu o va pute ţine ţara cu sabia, ca dânsul. După ce au luat Bogdan-vodă domnia, au şi triimis pre Tăutul logofătul sol la turci, când au închinat ţara la turci”.

din Ion Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei.

Cât timp a fost omul Papei (din 1457-1475), Ştefan cel Mare a construit 2 sau 3 biserici, iar după ce, în deznădejdea catolicului Matei Corvin, a rupt pactul cu Papa, a acoperit Moldova cu biserici.

Cap. II. Uluitoarele urme valahe de la Marea Baltică şi un răspuns la cererile imperative de a fi explicate cât de cât

Koriatovii baltici au dat o dinastie domnitoare în Moldova, nu numai pe Iuga Koriotov (Ologul), cunoscut nouă din expresia că „a fost luat de Mircea”, voievodul muntean, ci şi de urmaşii muşatinului Roman I, căsătorit cu o soră a Koriatovilor. Dar, aşa cum vom vedea legăturile şi ataşamentul lor faţă de volohi au fost mult mai multe şi mai vechi.

Novohorodok sau Navahradak şi ţinuturile din jur au aparţinut Koriatovilor.

Navahradak a fost capitala misteriosului ţinut baltic, Yotvingia (Sudovia), situat între Belarus, Lituania şi Polonia.

Ca răsplată pentru ajutorul acordat împotriva tătarilor în bătălia de la Apele Albastre (Sînie Vodî), din 1363, Koriatovii au primit din partea Lituaniei, ca răsplată, principatul Podoliei, adică Volohia sau Ţinutul Bolohovenilor, care a fost al Drevlenilor.

Yotvingia a resuscitat un interes atât de mare printre intelectualii „specifici”, ai anilor 1980, încât interesul a fost acuzat pe faţă ca fiind o creaţie kaghebistă, care ar fi avut scopul de a diviza mişcările naţionale de coagulare a unei forţe baltice. Harta cu poziţionarea Yotvingiei este concludentă: KGB urmărea să oprească un nou Commenwelth lituaniano-polon?

Yotvingia este ţinutul care se află atât în Ţinutul Rutenia Neagră cât şi în Ţinutul Bolohovenilor în varianta în care acest din urmă ţinut ar fi aşezat peste Bugul Vestic, care se varsă în Vistula şi apoi în M. Neagră, diferit de varianta „Bugul Superior”, descrisă de istorici mai sus.

Fiind multe de explicat, dar şi înţelegând că toate nu pot fi publicate deodată, am trimis redacţiei revistei materialele cu argumentele în care pretind că am demonstrat că acolo unde valahii sau numele lor apar însoţite de „negru” trebuie să citim: islamic; cu toate astea nu pot explica mai departe dacă nu sunt crezut că Radu Negru, valahii negri, Bogdania neagră – indică valahi islamici. Prezenţa numelui „negru” nu se opreşte numai la valahi. Ca o simbioză, dar şi ca o dovadă este numele „Blakumen” – scris în rune pe o piatră, de pe o insulă, din M. Baltică - care deşi este mai degrabă „Cumanul negru” decât „Valah”, totuşi îmbina şi prevestea descendenţa valahilor din cumani, în special a valahilor islamici din cumanii islamici. Căci islamic o fi fost şi „catolicul” Laslău Craiul (adică Ladislau IV Cumanul – 1272-1290) dar şi cei doi duci (herţog), trimişi ai lui, în Moldova şi în Muntenia. Se ştie că Papa a dispus anchetarea apostaziei lui Laslău Cumanul. Această anchetă domină prin intensitate suspiciunii că Papa a dispus asasinarea regelui Laslău Cumanul. Uimirea Papei faţă de apostazie este mai relevantă din perspective noastră: să (re)devii schismatic sau şamanic n-ar fi fost atât de dureros - aşa cum acceptăm şi noi -, dar să devii islamic din catolic! Acum aflăm că pe degetul lui Bogdan Vodă al Moldovei s-a aflat - la deshumare - un inel de aur cu numele lui Allah8. Cert!

- Cum se explică islamismul lui Bogdan, luat cu el în mormânt şi deshumat?

Prea de multe ori citim că Moldova a fost Bogdania Neagră ca să nu ne gândim la Bogdan ca la Bogdan cel Negru, ca la Radu Negru.

Cei doi au fost islamici, nu islamizaţi!

Mulţi istorici au scris că Dragoş şi Radu Negru au fost, în 1290, „ducii” trimişi de Laslău Cumanul să ocupe Moldova şi Muntenia. Cum ştim că Laslău Cumanul descindea din „cumanii negri”, adică din cumanii de la est de Nistru - diferiţi de „cumanii albi”, de dincolo de Nistru -, este de aşteptat ca şi Dragoş să fi făcut parte din acel „grup conspirativ”, care a realizat în 1290 a doua mare unire a valahilor, onorată, din câte se pare, şi pe tavanul Episcopiei Catolice din Alba Iulia, prin hărţile şi stemele principatelor, văzute şi menţionate de Haşdeu, aşa cum ne-a lăsat mărturie Rubin Patiţa (Străjan Ioan vă poate oferi documentul şi motivele pentru care nu-l prezint şi aici. El mi l-a dat. Pe copii şi pe vârstnici îi învinovăţim fără încărcătură de conştiinţă)9.

Deci, nici Laslău Craiul, nici Dragoş, nici Radu Negru şi nici Bogdan (Negru)10 nu au fost islamizaţi ci, fiecare a fost crescut în această credinţă, moştenind-o cu intensitatea ataşamentului faţă de climatul în care această credinţă înstărit sensibilitatea simţurilor, a ataşamentelor, a viziunilor, a voinţei. A Vieţii. Să le-o lăsăm. Inelul lui Bogdan, cu Allah, ne obligă.

Pe de altă parte, noi, românii, nu ne mai putem permite evaziuni, ci trebuie să admitem că numele „arab”, cu care suntem identificaţi în legendele tuturor popoarelor vecine, conţine nu o indicaţie etnică, ci evident una religioasă. Nu suntem arabi de sânge, ci de credinţă. Mulţi români erau islamici înainte de venirea turcilor: turlele cu semilună se evidenţiază din imaginile din Codex Rohonczi.

Gediminas, tatăl lui Koriatov - din care au urmat şi domnitorii Moldovei şi soţia muşatinului Roman I - a întârziat creştinarea printr-o abilă negociere cu Papa, dar şi cu şi alte oferte.

Nu înţeleg de ce le-a scăpat istoricilor această asemănarea a Yotvingilor (Sudovienilor) cu boholovenii şi cu valahii în contextul în care cu toţii, istorici şi noi, suntem atât de uluiţi de urmele valahe pe care le găsim în ţinuturile Baltice! Sunt chiar uluitoare. Să nu cauţi explicaţii, ca valah, mi se pare şi mai uimitor! Asta vreau prin acest material: explicaţii. Care este cauza dezinteresului?

- PĂGÂNISMUL!

Să fi fost şi Yotvingii islamici? Din cauza ataşamentului faţă de vechii lor zei este greu de crezut, dar nu este exclus, ca nobilii lor să fi acceptat compromisul! Totuşi, situaţia de excepţie a impus un astfel de compromis, de oricâtă lipsă de flexibilitatea au dat dovadă aceşti Yotvingi, urmaşii neurilor, care venerau lupul … ca dacii şi care doineau, de la care au rămas duioasele doine şi numele „Dunării” şi al „pădurii” şi al altor câteva latinităţi valahe!

Da, Teutonii au fost aduşi pe spaţiul Yotvingilor şi le-a cucerit teritoriile, exterminându-i nemţeşte. Asta i-a obligat pe Yotvingi să se alieze cu tătarii. Islamici. Costurile au fost mari, dar nici aşa nu cred că islamismul s-a extins de la nobilime la toţi Yotvingii. Însă s-a extins suficient cât să fie numiţi „negri”, să primească acest indiciu: „negri”. Islamici. Deşi nu găsim islamismul în documente, îl găsim în nedumeririle intense ale balticilor, care – tot mai ataşaţi de valorile acestor Yotvingi – caută explicaţii şi contururi pentru numele Rutenia Neagră găsit în vechile documente. Astea cred eu că sunt explicaţiile lipsei de interes de până acum.

Să nu uităm o altă posibilă sursă de „valahisme” baltice: Teutonii au ajuns în apropierea M. Baltice, pe teritoriul Yotvingilor, expulzaţi fiind de regele maghiar Andrei II din Ţara Bârsei, unde-i instalase pentru a controla energiile orientale, revărsate, ale cumanilor negri. Fără soţii, teutonii îşi vor fi constituit familii cu femei cumane în perioada cât au stat în Ţara Bârsei; copii au avut de ales între duioşenia doinei mamelor şi ordinul icnit, exterminant, nemţesc. Mulţi istorici au scris până acum că acolo în Ţara Bârsei ar fi trăit cumani; abia acum, prin academicianul Victor Spinei11, aflăm că locuitorii au fost valahi. Au fost şi una şi alta, aşa cum am demonstrat anterior, aceasta este doar una din situaţiile în care valahii şi cumanii (mai mult islamici decât catolici şi decât şamanici) devin interşanjabili. Însoţitorii teutonilor din Ţara Bârsei, adică valahii şi frumoasele cumance, pot acoperi cu suficiente explicaţii informaţiile date de Kaspar Peuce şi Jan Dlougas, referitoare la valahii care s-au răspândit pe vremea Asăneştilor în toată Lituania, Letonia şi Belarus, citate în subsolul unei pagini de mai sus apud Mihai Ungheanu. Răspândirea valahilor în tot estul European a avut şi alte cauze, premergătoare invaziei mongole: informarea mongolilor12, dar despre asta cu altă ocazie.

Cert este că teutonii i-au exterminat pe Yotvingi, sprijiniţi de Papă, care trebuie să fi duşmănit păgânismul şi apoi evaziunea ducelui lor, Gediminsa, de a îmbrăţişa catolicismul.

Neurii antici, care urlau ca lupii, au legături documentate, care explică Doina, Dunărea şi multele vlahisme - din care cele mai multe şi mai intense se află pe spaţiul acestor Yotvingi, din Rutenia Neagră, - deşi răspândirea vlăhismelor în tot spaţiul Baltic este remarcabilă, emoţionantă, cu prestigiu de imperator:

A descris printre altele, deplasarea varegilor cu bărcile pe Nipru şi Nistru, pe calea cunoscută sub numele “de la varegi la greci”. După ce ajungeau la Marea Neagră, varegii se deplasau de-a lungul ţărmului mării, cu escale la Aspron (Cetatea Albă), Sulina, Conopa, Tomis şi alte porturi până la Constantinopol, (cf. Wikipedia: Constantin al VII-lea Porfirogenet).

Înainte de a dovedi că „varegii” din textul imperial de mai sus trebuie înlocuiţi cu urmaşii anticilor neuri şi, mai precis, cu yotvingii, urmaşii de sânge ai neurilor, mai prezint una din marile asemănări ale yotvingilor cu valahii şi cu bolohovenii (pe teritoriile cărora curg cele două râuri, Nistru şi Nipru, pe care yotvingii ajungeau la Dunăre, la doinele valahe şi la blakumen şi la Murfatlar, unde desigur, ei, yotvingii, au fost cei care şi-au lăsat înscrise tihna sau dorul, în celebrele şi mirificele rune, duse la ei tot de aici, odată cu Doina şi cu alte vlăhismele); dar vorbeam de-o altă mare asemănare, care-i distinge iarăşi pe Yotvingi de ceilalţi baltici: Tumulii şi Gurganele. Predomină la Yotvingi. Iar cei cinci tumuli din Kernave, de lângă oraşul lituanian Trakai (unii istorici scriu despre Yotvingi ca despre „tracii lituanieni”), la 50 km de Vilnius.

Tumulii de la Kernave

În Yovingia există kurgane cu nemiluita. Ca la moţi şi ca pe Crişuri. Ca la valahi.

Pentru că simţim parfumul arhaic al vechimii, putem spune că nici legătura Yotvingilor cu Valahii şi nici ale Koriatovilor cu Bolohovenii Podoliei nu au început odată cu evenimentele consemnate de istorie (lupta de la Sinie Vodî, căsătorii, etc). Este cert că astfel de legături sunt de la balansarea-n leagănele „Demultului” ce ne auieşte-n gene.

Foarte schematic, cam acesta a fost procedeul măcinării pietrelor aurifere în mori/şteampuri, al obţinerii aurului şi al creării movilelor de steril în consecinţă

Eu am scris în ziarul Unirea din Alba Iulia şi nu numai despre astfel de tumuli şi kurgane/gorgane, pe care le-am identificat cu nemiluita în Ţara Moţilor (şi nu numai) şi am demonstrat că sunt de fapt movile de steril, rezultate din spălarea aurului şi că nu sunt nici morminte şi nici movile de observaţie, ci sunt movile rezultate dintr-o extragere de amploare a aurului, - cu şteampuri, făcută mii de ani cu sute de oameni, - din pietrele cu conţinut aurifer.

Istorcii lituanieni consideră că cei cinci tumuli ar fi cetăţi de apărare, pământ. Nu! Sunt constituiţi din spărtură de piatră, din care s-a extras aurul prin spargerea-n şteampuri, ale căror roţi au fost mânate de apa râului Neris, din apropiere, adusă pe jgheaburi cu pănură, pe distanţe enorme. Aceste movile de steril, specifice - ca nişte conuri retezate - explică o altă uimire a lituanienilor: brăţările şi alte ornamente sau lucruri făcute după metoda din Munţii Apuseni, cum revendică Aleksiejus Luchtanas, muzeograful lituanian din Kernave, contactat de reporterii de la Formula As (Nr. 1187 din 2015).

Deci, în cele de mai sus eu cred că am demonstrat că Yotvingia extinsă a reprezentat un teritoriu cu o populaţie mai asemănătoare cu Volohia din Podolia bolohovenilor decât cu varegii, vikingii şi cu alţi nebuni baltici exterminatori, iar pe de altă parte eu cred că de prea multe ori intelectualii occidentali sunt cei foarte lipsiţi de îndoiala europeană creativă şi foarte lipsiţi de interes, şi nu „intelectualii KGB”!

Acest material este încă o confirmare a ipotezei mele, care trebuie să ne trezească din somn şi din prejudecăţi: cuvântul „negru” din nume trebuie analizat sub suspiciunea de adept al islamului.

Poate că, la fel ca noi, actualii lituanieni nici nu ştiu că strămoşii lor au exploatat aurul acolo, la ei, ca dacii şi că, au început acele exploatări pentru că au vrut să obţină ceea ce au văzut la daci, făcând la fel ca dacii. Şi doinind, că şi doina asta nu-i numai aşa, de-a deca; fără ea se duce şi zeul şi zelul!

Ioan COSTEA

Note

1 Ion Eremia, Unele consideraţii privind hotarele Ţării Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – Pocuţia şi Colomeea, apud. Pavel Parasca, La obârşia Mitropoliei Moldovei (Chişinău 2002), pg. 36-37.

2 Ioan Ferenţ, Cumanii şi episcopia lor, Ed. Blaj, Tipografia seminarului greco-catolic, 1931, pg. 7.

3 Gheorghe Brătianu, Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti, Ed. Eminescu, Buc. 1980, pg. ..., pg. 170-171, referinţa lui Brătianu la bolohovei şi la cazacii pe care aceşti bolohoveni „i-au precedat” a fost mult dezvoltată de Mircea Dogaru, istoricul cu memorie de elefant şi cu viziuni geografice de excepţie, în nemai

4 Zhytomyr a fost un prinţ drevlean, care a fondat oraşul Jîtomîr în 884.

5 Bogdan Petriceicu Haşdeu, Istoria critică a românilor, Un alphabet mongoloid în Dacia, Ed. Minerva, 1984, 41-544.

6 Ioan Ferenţ, Op. cit, pg. 10. (Cartea se găseşte pe Internet în format pdf. Trebuie citită).

7 Mihai Ungheanu, Românii şi „tâlharii Romei”, război religios – război de imagine?,, Buc. 2005:

- pg. 236 „Nouă, senzaţională până la un punct, este la Kaspar Peucer informaţia că, după războiul Asăneştilor cu împărăţia Bizanţului, aceştia (valahii) împreună cu şefii sarmaţi au umplut de-a valma, prin noi colonişti Lituania, şi de acolo Litvonia şi Borrusia vecină, lucru pentru care „ne stau mărturie vestigiile limbii celei vechi, căci trimit la latinitate”.

- pg. 237: „Cureus îl citează pe „Dlougoses (Jan Dlugosz): o mână de romani s-a aşezat în golful de pe litoralul venetic şi acolo au construit ei înşişi o cetate pe care au numit-o Romova – de la Roma – care a fost mult timp metropola acestei seminţii. Şi astfel toată Valahia Theodosia – la fel în Taurica, la Chersones, care acum se numeşte Capha – aceasta este o colonie a romanilor, aceasta a genovezilor”.

- pg. 238: „Fredericus Menius, livonian, tipăreşte la 1632 o Syntagma de origine Livonorum. El contestă originea livonienilor din Roma neroniană – teză veche! -, susţinând că românitatea livonienilor este strict valahă!”.

- pg. 240: „Un cronicar german, Cristoph Hartnoch ... a tipărit în secolul XVII o carte despre orginea prusienilor, Alt und Neues Preussen, unde vorbeşte despre originea valahă a prusienilor ...

1. Gustav Adolf Humbe a susţinut şi el, la 1697, o dizertaţie despre originea valahă a livonienilor”.

8 Sunt mai multe lucrări cu referinţă la inelul de aur cu inscripţia Allah. Eu recomand lucrarea scrisă de Vitalie Josanu, istoric şi comisar de poliţie: Spaţiul pontic în istoria estului european sec. XII-XV, unde – la pg. 4/8 - scrie despre: „Inelul cu inscripţia Allah descoperit pe degetul celui identificat cu Bogdan I în necropola voievodală de la Rădăuţi, precum şi stema stema Ţării Moldovei atât de asemănătoare cu aceea de pe pecetea hanului Tohtamâş de pe privilegiul acordat negustorilor polonezi în 1392-1393 sunt elemente după care se poate susţine plasarea cneazului maramureşean sub protecţie mongolă”.

9 Prima unire a tuturor românilor a fost realizată în 1204, de Ioniţă Caloianu, valahul din „Valahia Albă”, sud-dunăreană, creştinată. Pe vremea lui Ioniţă Caloianu Valahia era ţinutul sud-dunărean, iar Bulgaria ţinutul nord-dunărean, al cumano-valahilor; „ca la noi la nime” (vezi materiale scrise de Haşdeu, A.D. Xenopol şi Ghe I Brătianu despre Bulgariile de la nord de Dunăre, dar şi de arhiepiscopul catolic Ioan de Sultanieh). Despre Valahia Albă, sud-dunăreană, dintre Haemus şi Dunăre, a scris Ioan Marin Mălinaş în Regestre şi Registre de la Constantinopol şi Roma (…), Ed. Imprimeria de Vest, Oradea, 2000, pg. 23.

10 Numit „Bogdan Infidelul” de neputinţa maghiară de a-l elimina, în contrast cu „fidelul” Dragoş, care a lăsat Moldovei capitala la Baia, cu episcopie catolică şi cu alte lucruri urâte.

11 Victor Spinei, Marile migraţii din estul şi sud-estul Europei în secolele IX-XIII, Institutul European, 1999.

12 Gheorghe I. Brătianu, Marea Neagră, Ed. Polirom, 1999, pg. 269. Cu referinţă la organizarea mongolilor pentru campanile de cucerire: „În acelaşi timp, se organizează un serviciu secret de informaţii pentru a pregăti expediţia; prin spioni s-a studiat ţara vrăjmaşă, configuraţia terenului, drumurile, trecătorile munţilor şi apelor, fortăreţele, forţele şi resursele militare; au fost plătiţi nemulţumiţii şi trădătorii; s-au înrolat călăuze, iar agenţi clndestini au fost postaţi peste tot …” apud cartea Gengis-Khan, din 1935, de Grenard Fernand (1866-1945). Este evident că singurii la îndemâna mongolilor au fost cumanii negri, că doar nu erau să-şi trimită ca spioni proprii mongoli, care ar fi fost recunoscuţi imediat după ochii lor mijiţi, după căcău, după crăcăneli şi după duhoare. Deci, cumanii negri au fost trimişi ca spioni la unguri cu câtva timp înaintea fatidicului an 1241, unde au cerut nici mai mult nici mai puţin să fie colonizaţi. Parşivii! Ungurii, suspicioşi dar dornici de înmulţire prin asimilare, nu i-au colonizat în est ci între Tisa şi Dunăre. Dovada? În 1241, cumanii colonizaţi, cuprinşi în oastea regelui Bela al IV-lea ca aliaţi, au fost primii care au trădat (cca 40.000).

Ipostaza de aliaţi ascunşi ai mongolilor, cumanii pot fi deconspiraţi prin aceea că toate bătăliile au fost câştigate prin trădarea lor în acelaşi mod:

- Kalka 1223, Ungaria 1241; ca aliaţi de faţadă ai ruşilor, cumanii – care ocupau poziţiile centrale - se retrag, dându-le astfel mongolilor semnalul de începere a bătăliei într-o debandadă greu de realizat; pe cealaltă parte, Ploscînea, şeful brodnicilor, valahii Bugeacului, era aliatul mongolilor. O cacealma de zile mari! După bătălie, cumanii au creat cu mongolii Hoarda de Aur sau Kâpceacul, islamizându-i şi dominându-i original, cu cunoştinţele, cu limba şi cu civilizaţia lor civile şi neasemuite!

- Sinie Vodî 1363 (în care tătarii-dobrogeni-moldoveni ai lui Dimitrie (Dobrotici?) i-au trădat pe mongoli),

- Râul Vorskala 1399 (unde tătarii-moldoveni şi munteni i-au trădat pe lituaninei),

- Ankara 1402 (tătarii-cumani ai lui Mircea l-au trădat pe Baiazid),

- Nicopole, unde Mircea, cu tătarii-cumani-munteni, ascunşi de el în cojoace şi căciuli valahe, i-au trădat pe occidentali.

- Ain Jalut, din Egipt, a cumanului-mameluc Baibars, unde mongolii Hoardei de Aur i-au trădat pe mongolii Ilhanatului Persiei, în favoarea „Marelui” Baibars, sultanul Egiptului şi Siriei, evident mahomedan.