|
Motto: De la Nistru pân' la Tisa
Tot românu plânsu-mi-s-a
M. Eminescu
Cine suntem fraţi români?
Suntem urmaşii romanilor sau suntem strămoşii lor?
Dar, la urma urmelor ce importanţă mai are acum această
controversă. Important e că suntem români şi că
locuim în ţara moştenită de la Decebal, fără întrerupere.
Apostolul Andrei a păşit în ţinuturile noastre şi noi
l-am urmat în dreapta credinţă creştină.
Glia, limba şi credinţa ne-au îmbărbătat în faţa
puhoaielor de năvălitori. Când ne era ocupat ogorul, găseam
adăpost în codru. Ne ardea duşmanul căsuţa şi
biserica, noi ne refugiam în bordei unde duceam şi lucrurile sfinte.
Ne obligau să le vorbim limba, noi continuam să o vorbim şi
pe a noastră. Asa am ajuns, noi românii, să fim un miracol al
istoriei.
Secole după secole hoardele barbare au năvălit peste noi
şi s-au făcut stăpâni peste ograda noastră. Ne-au
luat pământul şi ne-au făcut iobagi. Alţii s-au mulţumit
cu tributul plătit anual. Lunga dominaţie a turcilor, stipulată
în Capitulaţii, lăsa Moldovei şi Ţării Româneşti
unele libertăţi. Turcii nu aveau dreptul să deţină
pământ românesc şi nici să construiască moschei. Ei
nu se amestecau în treburile bisericii noastre. Aşa erau ei, turcii,
păgâni dar cu oarecare respect faţă de români.
Jugul impus de unguri şi austrieci a fost un jug creştinesc mai
apăsător decât cel turcesc. Nu s-au lăsat mai prejos nici
ruşii care au invadat Moldova şi Muntenia de 12 ani. În 1812 au
acaparat Basarabia, partea de răsărit a Moldovei, motivând că-i
eliberează pe românii ortodocşi, trăitori între Prut
şi Nistru.
La toate cotropirile teritoriale ale păgânilor sau creştinilor,
românii au rezistat, au plătit, au răbdat şi au sperat că
vor veni şi vremuri când vor scăpa de cotropitori.
Lupta cea mai grea au avut-o şi o mai avem de purtat contra
cotropirii sufletelor.
Pentru catolicizarea românilor ortodocşi s-a recurs la cele mai
perfide mijloace. Numai prin maghiarizare şi catolicizare, elita românilor
avea acces la funcţii şi titluri nobiliare. Cei care au fost
prinşi în această capcană s-au înstrăinat de neam.
Pe românii basarabeni, ruşii i-au "eliberat" de trei ori,
în 1812 pe ortodocşi de sub jugul turcesc, în 1940 şi 1944 pe
comuniştii basarabeni de sub "jugul românesc". Ferocea
propagandă sovietică dusă în Basarabia (azi Republica
Moldova) îndreptată împotriva românismului a dat roade. Te apucă
mila să vezi cum fraţii români basarabeni îşi reneagă
românitatea şi susţin că sunt doar moldoveni, îşi
reneagă limba maternă, cea română, că ei au limba lor
moldovenească. Aşa li s-a spus zi de zi, ceas de ceas şi
pretutindeni, privându-i de la o corectă informare istorică.
Nu îi condamn că nu au cunoscut adevărul despre trecutul nostru
fiindcă şi nouă, din Ardeal, ne-a fost interzis să-l
cunoaştem.
Războiul cultural purtat împotriva poporului român după al
doilea război mondial când a fost ucisă floarea intelectualităţii
naţionale şi zeci de mii de titluri de opere şi publicaţii
au fost date pradă focului, a fost necruţător. Dacă la
noi a fost aşa, ne închipuim ce nenorociri s-au abătut asupra
românilor basarabeni.
Numai în 1948 au fost distruse la noi peste 8000 titluri de opere: Vasile
Alecsandri ("Legende istorice", "Poezii", "Poezii
populare ale românilor", "Teatrul"), Arbore Zamfir ("În
temniţele ruseşti", "Libertatea Basarabiei"),
Baldovin Tache ("Basarabia noastră şi actul unirii votat la
Sfatul Ţării la 27 martie st. v. 1918), N. N. Beldiceanu ("Între
Prut şi Nistru"), Boldur Alexandru ("Basarabia Românească",
"Istoria Basarabiei", "Unirea 1918-1928"), Bucur
Vasile ("Jertfa Basarabiei"), Buzdugan Ion ("Cântece din
Basarabia (1905-1916)"), Dimitrie Cantemir ("Hronicul vechimei a
româno-moldo-vlahilor"), Chirileanu T ("Poveşti basarabene"),
Ciobanu Ştefan ("Basarabia", "Cultura românească
în Basarabia sub stăpânirea rusă", "Unirea
Basarabiei"), Dulfu P. ("Povestea României Mari"), Mihai
Eminescu ("Articole de politică românească",
"Bucovina şi Basarabia", "De la Nistru pân' la
Tisa", "Opera politică", "Poeme populare",
"Poezii", "Povestind copiilor", "România şi
panslavismul"), Onisifor Ghibu ("De la Basarabia rusească
la Basarabia românească"), Nicolae Iorga ("Basarabia
noastră", "Continuitatea spiritului românesc în
Basarabia", "Hotare şi spaţii naţionale",
"Neamul românesc în Basarabia", "Pagini despre
Basarabia", "Românii de peste Nistru"), Petre Ispirescu
("Isprăvile şi viaţa lui Mihai Viteazul",
"Izvoare"), Ion Jalea ("Basarabia"), Kiritescu
Constantin ("Istoria războiului pentru reîntregirea României
1916-1918"), Kogălniceanu Mihail ("Răpirea
Bucovinei"), Lehrer G. Milton ("Ardealul pământ românesc"),
Lupas I. ("Istoria unirii românilor"), Simion Mehedinţi
("Locul poporului şi a statului român în răscrucea vieţii
europene de azi", "Ce trebuie să cugete un român despre
ţara şi naţia sa"), Mircea I. Ilie ("Cartea de
colinde", "Cartea cultului eroilor"), Negruzzi C.
("Cum am învăţat româneşte"), Nistor I. Iancu
("Pentru consolidarea României Mari"), Nistor Ioan I.
("Basarabia, pivotul politic al Moldovei Voevodale"), Nistor I.
("Basarabia sub gospodărirea românească"), Nistor Ion
("Istoria Basarabiai"), Nistor Ion
I. ("Războiul ruso-turc din 1806-1812 şi pierderea
Basarabiei"), Nistor I. ("Unirea Bucovinei, 28 noiembrie
1918"), Nistor Ion I. ("Vechimea aşezărilor româneşti
dincolo de Nistru"), Miron Radu Paraschivescu ("Oameni şi aşezări
din Ţara Moţilor şi a Basarabiei"), Ştefan Pascu
("Istoria Transilvaniei"), Cezar Petrescu ("Cartea
unirii"), Toma Petrescu ("Ni se pierde Neamul"), Ion Pilat
("Poeţi basarabeni"), Pravost Michel ("Românii şi
ruşii"), I. Rădulescu ("Rutenizarea Bucovinei"),
Simionescu I. ("Bucovina", "Moldova"), Gheorghe Şincai
("Cronica românilor şi a mai multor neamuri") etc.
Lucrările de mare valoare istorică au fost înlocuite cu falsuri
grosolane. Noi, cei din România eram culpabilizaţi că în 1918
am acaparat teritorii străine spre toate punctele cardinale şi că
am participat la distrugerea puterii sovietice din Ungaria. Românilor din
Basarabia şi Bucovina li se inocula concepţia că au fost
victimele ocupaţiei imperialiste româneşti, că ei sunt
moldoveni şi nu români.
Iată câteva documente despre români şi limba română.
Cine era Dimitrie Cantemir?... "Dimitrie Cantemir, nobilul român
care fusese investit domn al Moldovei de către poartă în
noiembrie 1710... Ce limbă maternă avea Cantemir? "Dimitrie
Cantemir citea şi scria în mod curent în latină, italiană
şi franceză, pe lângă limba sa maternă, română".(2
"În principatele române, vechea slavonă a continuat să
fie unica limbă liturgică a bisericii ortodoxe până în
anul 1679, când Dasoftei, mitropolitul Moldovei, a publicat la Iaşi
o traducere a liturghiei în româneşte (nu moldoveneşte).(3
"Primit-au gândul - spunea Miron Costin - să mă apuc de
această trudă, să scot lumii la vedere feliul neamului, din
ce izvor şi seminţie sânt lăcuitorii ţării
noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii
din Ţările Ungureşti, că tot un neam sânt şi
odată descălecaţi".
Cu toate că Unirea realizată de Mihai Viteazul a durat putin
"într-o formă sau alta, Unirea de la 1600 revenea mereu adusă
în atenţia urmaşilor..., cartea, tipărită sau în
manuscris, a preluat misiunea de menţinere vie a conştiinţei
unităţii. Cazania scrisă de mitropolitul Varlaam şi
tipărită la Iaşi în 1643 era însoţită de o
precuvântare (predoslovie) prin care domnitorul Vasile Lupu se adresa către
"toată seminţia românească, de pretutindeni"...
"acelasi rol la jucat Noul Testament, tipărit la Alba Iulia în
1648, prin grija mitropolitului Simion Ştefan, ca şi Biblia de
la Bucureşti din 1688, lucrări folosite pretutindeni unde se grăia
româneşte".(4
"În 1807, boierii moldoveni au redactat la Iaşi un memoriu pe
care l-au trimis lui Napoleon I, în care cereau printre altele Unirea
Moldovei cu Ţara Românească într-un stat independent, sub
numele de Dacia sau Valahia Mare. În sprijinul cererii ei invocau
identitatea de legi, de limbă"... iar Daniil Filippide spunea în
1816 că: "Am numit aceasta România, denumind-o aşa după
numele poporului românilor".(5
Generaţia de aur de la 1848 a reuşit, şi cu sprijinul lui
Napoleon al III-lea, să unească Moldova cu Ţara Românească
în 1859.
Anul 1918 era considerat ca fiind anul Marii Uniri al tuturor românilor.
Acesta este adevărul. Numai că până în 1976 şi după
acest an ni se spunea că la această unire a participat numai
Transilvania. Spre marea noastră bucurie şi necazul bârfitorilor
lui Ştefan Pascu, acesta scria în "Magazin istoric" numărul
2/1976 articolul: "Momente din lupta poporului român pentru formarea
statului naţional unitar", din care redăm câteva
fragmente: "Mâhnirea şi nemulţumirea au sporit şi mai
mult după 1829, când Regulamentul Vorozov desfiinţa autonomia
Basarabiei înlocuia legiuirile moldoveneşti şi introducea limba
rusă în toate actele publice". În ce priveşte populaţia:
"La 1779 trăiau în Bucovina 75 % români"... În
Basarabia, potrivit catagrafiei oficiale ruseşti din 1817, românii
formau 86 %.
"În septembrie 1917, V.I. Lenin arăta că "în
chestiunea naţională, partidul proletar trebuia să susţină
proclamarea şi înfăptuirea imediată a libertăţii
depline de despărţire de Rusia pentru naţiunile şi
popoarele asuprite de ţarism, înglobate cu forţa sau ţinute
cu forţa în graniţele statului, adică anexate".
"La 21 noiembrie 1917, s-a deschis la Chişinău Sfatul
Ţării, care reprezenta întreaga populaţie a Basarabiei".
"La 15 decembrie 1917 a fost proclamată "Republica Democrată
Moldovenească"... "La 24 ianuarie 1918 s-a proclamat
Republica Moldovenească Independentă".. "Sfatul
Ţării la 9 aprilie (27 martie) 1918 a proclamat unirea cu România".
"Congresul general al Bucovinei în unanimitate a hotărât la 28
noiembrie 1918 reunirea Bucovinei cu România".
"Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania,
Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii
lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie (1
decembrie 1918), decretează unirea acelor români şi a tuturor
teritoriilor locuite de dânşii cu România".(6
În anul 1940 a început cel mai cumplit calvar pentru mulţi români.
Ce s-a întâmplat cu românii din Basarabia şi Bucovina de Nord în
timpul stăpânirii URSS ştim mai putin. Am aflat, începând cu
1989, despre lupta dusă pentru drepturi democratice. Iată câteva
spicuiri din gazeta abonată: "Învăţământul
public" din Moldova sovietică. "În ziua de 25 iunie 1989 a
avut loc la Chişinău în Piaţa Biruinţei un mare
miting autorizat"... "Către ora două, de piaţă
s-au apropiat coloane de oameni, purtând steaguri tricolore cu panglici
negre, steaguri negre, numeroase pancarte, printre care cele mai
caracteristice au fost următoarele: "Moldovenii sunt băştinaşii
pământului moldav", "Noi suntem acasă",
"Suveranitatea", "Limbă, alfabet", "1812 -
anul ruperii Basarabiei din trupul Moldovei", "Spre munte
urcare, ieşire spre mare", "Conducerea republicii din cadre
naţionale", "Statalitatea, latinitatea, identitatea în
Constituţie", "Cerem legalizarea Frontului popular. Tot
atunci s-a pus în discuţie pactul Ribbentrop-Molotov".
"A. Salaru, conducătorul clubului «A. Mateevici» a declarat, că
dintre toate imperiile care au împilat pământul moldovenesc n-a
fost nici unul atât de perfid lacom şi sângeros ca cel sovietic. El
a calificat ziua de 28 iunie 1940 drept baza tuturor nenorocirilor
poporului moldovenesc".
"Cu multă emoţie au vorbit la miting deputaţii, poeţii
I. Hadârcă şi L. Lari, împotriva cultului personalităţii,
comandând şi "Sărbătorirea" zilei de 28
iunie".
Replica comuniştilor n-a întârziat. S-au folosit de documente ale
P.Cd.R. (care n-au fost publicate la noi în colecţie, de ruşine)
"Extras din Manifestul CC al PC din România, consacrat eliberării
paşnice a Basarabiei, din 6 iulie 1940".
"Către toţi cei ce muncesc la oraşe şi
sate"... "Vestea eliberării Basarabiei de sub jugul
boierilor şi capitaliştilor români a produs o bucurie de
nedescris în rândul tuturor celor ce muncesc din întreaga ţară".
Iar UTC lansa chemarea: "Eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de
Nord să fie semnalul pentru lupta tineretului alături de naţionalităţile
asuprite, alături de întregul popor muncitor, pentru eliberarea de
sub jugul imperialismului român".
Într-un amplu articol din acelasi ziar, Dumeniuc şi Matas scriau
şi cereau: "trecerea scrisului limbii moldoveneşti la
grafica latină"... "revenirea la grafia latină e
determinată de limba Moldo-română, identitatea recunoscută
unanim de către opinia ştiinţifică"... "Dacă
limba e una şi aceeaşi iar clasici literaturii din sec. XIX
şi-au creat operele nemuritoare în această limbă şi
cu grafia latină, de ce să nu recunoaştem". Despre
raiul sovietic în articol se spunea: "Represiunile din deceniul IV
şi V, lichidarea şcolilor cu limba moldovenească de
predare, propagarea în mod sistematic a unei limbi moldoveneşti
pseudoliterare, creată pe cale artificială".
Articolul răspunde ferm la toate acuzaţiile cum că trecerea
la grafia latină ar însemna costuri prea mari iar oamenii ar deveni
analfabeţi. Aceşti opozanţi uită să spună ce
s-a întâmplat cu românii ocupaţi, când la 10 februarie 1941 s-a
trecut de la alfabetul latin la cel rus.(7)
Am redat aceste aspecte cu îngrijorarea că prea se întâmplă
multe lucruri condamnabile în viaţa poporului român.
Trăim momente când ne ignorăm sau ne batjocorim eroii şi
pe trădătorii îi ridicăm în slăvi. Se fac auzite
voci care se ruşinează că sunt români azi, că s-au săturat
de România. Altii o vor atomizată, adică să fie făcută
pătrăţele şi fiecare "lider din elită"
să conducă pătrăţica sa cu limba sa, căruia
să-i spună oricum, numai limba română nu.
Noua generaţie, care s-a născut, nu mai poate să fie lipsită
de informaţiile necesare cunoaşterii istoriei adevărate, a
istoriei românilor şi limbii române.
Prof.
Ilie Furduiu
Note
bibliografice:
1. Nicolae I. Arnăutu
(1996), Douăsprezece invazii ruseşti în România (Troia a fost
fondată de traci. După înfrângere tracii troieni au fondat
Roma).
2. Toynbee A.J., citat de
I.N. Ştefan în Magazin Istoric nr. 7/1973, pp. 26-27
3. Toynbee A.J., op. cit.
p. 27
4.
Dumitru Almas (1989), Magazin istoric nr. 9, p. 9
5. Matei D. Vlad (1979),
Magazin istoric nr. 6, p. 17
6. Ştefan Pascu
(1976), Magazin istoric nr. 2, pp. 2-7
7.
Gazeta Învăţământului Public din Republica Moldova nr.
50/28 iunie 1989
|
|
