|
Marele cărturar, Bogdan Petriceicu Haşdeu, în anul 1868,
la chemarea domnitorului Cuza, vine de la Iaşi la Bucureşti,
membru în Comisia de documentare istorică. Împreună cu un grup
de cercetători (studenţi) face o călătorie în Munţii
Apuseni ai Transilvaniei. Doreau să calce pe urmele originii noastre
comune şi să cunoască pe vitejii legionari de la 1848 care
mai erau în viaţă. Poposesc în Ţara Abrudului, la
Alburnus Maior, Roşia Montană de azi, unde sunt cele mai bogate
mine de aur cunoscute încă din perioada daco-romană. Despre
locuitorii acestei cetăţi naturale scria: "Moţii, români
din Munţii Apuseni ai Transilvaniei au fost totdeauna între ardeleni
ceea ce între noi au fost în trecut oltenii. Moţii şi oltenii
sunt elementul românesc cel mai viteaz... Pe moţi i-am studiat eu însumi
la Roşia Abrudului unde sunt vestitele mine de aur". Bogăţia
în aur i-au inspirat lui Haşdeu cunoscutele versuri:
"Aţi
fost vreodată la Abrud?,
Acolo-s munţii
o comoară,
Tot dă
sălbatecul ciocan,
Zburând scântei
ca din balaur,
Se sparge
bietul bolovan,
Şi-atunci
din el s-alege aur...".
La Roşia Montană, localitate situată între Abrud şi Câmpeni,
sunt bine primiţi de Simion Balint, mare învăţat, pus în
slujba naţiunii române. În 10 decembrie 1848 a fost numit prefect
al Legiunii Auraria şi Saline. Alături de Avram Iancu şi
Ioan Buteanu, preotul Simion Balint a fost unul dintre marii apărători
ai Munţilor Apuseni în revoluţia de la 1848-1849. După
revoluţie se retrage în mijlocul enoriasilor săi, pe care îi
slujeşte până la moarte. A murit la 16 mai 1880 şi îşi
doarme somnul de veci în cimitirul greco-catolic din Roşia Montană,
nu departe de casa în care a locuit. Un cântec îndrăgit de moţi
spune: "Popa Balint ca paroh, Peste Roşia ţine foc, Ţine
foc, ţine bătaie, Pe duşmani pe toţi să-i
taie".
Dumineca, după ieşirea din biserică, la şcoala primară
confesională greco-catolică, s-a ţinut o serbare în
cinstea oaspeţilor, după care au fost invitaţi la masă,
în casa parohială în care locuia Simion Balint. Au servit la masă
fete frumoase din bunele familii de români, printre care şi Iulia
Felicia, nepoata Carolinei, soţia lui Balint. Cu acest prilej Haşdeu
s-a îndrăgostit atât de mult de Iulia încât a cerut-o de soţie.
La început, părinţii, simpli mineri, nu s-au învoit, dar la
insistentele lui Balint care le-a prezentat personalitatea lui Haşdeu,
onoarea prin căsătorie pentru familie şi localitate, îi
determină să fie de acord. Distinsul învăţat
bucovinean îşi leagă sufletul de tânăra şi frumoasa
roşiancă din Ţara Moţilor, scriind cu mândrie:
"Un aur ales de la Abrud a fost pentru mine nevasta mea, sufletul
nevestei mele".
În ziua de 10 iunie 1865, Iulia se căsătoreşte, la
biserica Sfântul Ilie din Gorgani, cu Bogdan Petriceicu Haşdeu.
"Când m-am dus la cununie Iulia mea nu avea nimic, iar eu aveam în
pungă doi poli din care am plătit şi popei". Naşi
au fost Ioan şi Felicia Gârbeanu şi August Treboniu Laurian.
Dragostea pentru Iulia, Hasdeu o cântă în poezie, La Iulia:
Când văd
o floare,
Lucind la
soare,
Ca o lumină
de curcubeu,
Mă fac
o roză,
Ce colorează,
Flori
şi mai mândre pe chipul tău,...
Când
luna-n unde,
Gales
s-ascunde,
Vărsând
în valuri mii de scântei,
Eu jur
Iulie,
Că-i
mult mai vie,
Văpaia
dulce din ochii tăi".
Iulia îi aduce prin căsătorie, lui Haşdeu
fericire, ce-i dă un nou sens vieţii sale. Până la căsătoria
mea, din anul 1865, eu am scris câteva articole de ziare, vreo câteva
broşuri, şi o colecţiune de documente, iată tot de
atunci încoace, prin nevasta mea, eu m-am simţit întreg şi
luminos".
Chiar în anul cununiei Hasdeu publică volumele: Ioan Vodă cel
Cumplit, Domniţa Roxanda, Răzvan şi Vidra, cu dedicaţii
soţiei sale. În liniştea familiei lucra cu spor. Iulia, fără
veleităţi de profesor, deputat, etc. se ocupa de treburile
gospodăreşti, chibzuind banii ca să nu ducă lipsă,
iar din puţinul pe care îl avea făcea parte şi săracilor.
În lunile de vară, soţii Haşdeu călătoreau în
Munţii Apuseni. Iulia îşi revedea rudeniile şi locurile
copilăriei de la Roşia Montană, iar Bogdan continua cercetările
ştiinţifice în regiune, descoperind, în 1867 Versul Cotroantei
scris de moţul Petre Furdui. Cotroanta era un vestit corp mineral
aurifer din masivul Cârnic, de la Roşia.
O nouă călătorie în Munţii Apuseni a fost programată
pentru anul 1869, când vine pe lume Lilica, geniala fiică, care
umple casa lui Haşdeu de bucurie şi speranţă. Lilica
şi mama ei au fost timp de 18 ani nedespărţite, în ţară
şi în străinătate, acasă şi în călătorie,
la Sf. Sava în Bucureşti şi la Sorbona, în Paris. Iulia îşi drămuia
obligaţiile de mamă şi soţie pentru ca Haşdeu să
poată scrie. Apare cartea, Istoria critică a românilor, premiată
de Academia Română în anul 1873, urmată de opera "Etimologicum
Magnum Romaniae", prin care se afirmă pregnant ca scriitor
şi om de ştiinţă. Pentru Iulia, în prim plan sunt
grijile casei şi ale copilei. Nu mai poate răspunde la toate
chemările societăţilor de binefacere din care făcea
parte. În timpul Războiului de independentă, 1877-1878,
participă la îngrijirea răniţilor, fiind ajutată
şi de Lilica, care avea doar 8 ani. Eroii de la Plevna i-au inspirat
prima poezie.
Anul 1888 este anul dramei familiei lui Hasdeu, când moare geniala lor
fiică. "Dispărând Lilica, rămaşi fără
dânsa pe pământ amândoi mai trăiau unul pentru altul, unul în
altul, iubind pe Lilica". Mama cea bună, în ziua în care
Hasdeu serba, de obicei, pe "dragile lui Iulii". Ne mărturiseşte
că "de acum înainte voi serba nestrămutat aceeaşi zi
de 2 iulie, o voi serba liniştit şi mulţumit, căci
pentru mine ele n-au murit". Marele om de ştiinţă,
zbuciumat, se stinge din viată, în 1907.
Casa în care s-a născut şi a copilărit Iulia Faliciu se
mai păstrează în Rosia Montană, dar într-o stare avansată
de degradare. În coridor, pe perete, era o placă comemorativă
cu inscripţia: "În această casă s-a născut
şi a copilărit Iulia Faliciu (1840-1902) devotată soţie
a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu şi mama genialei poete Iulia
Hasdeu (1869-1885).
Aurel
Sântimbrean
|
|
