|
Evenimentele anului 1784, tumultul răscoalei ţăranilor
din Apuseni, a avut un ecou extern greu de imaginat în epocă şi
totuşi explicabil, dacă ne raportăm la starea economică
precară a moţilor şi la imaginea dorită de Imperiul
Habsburghic, aceea de „oază de civilizaţie".
Numeroasele informaţii difuzate în presa vremii, din Europa
şi chiar din îndepărtata America, au fost însoţite de
numeroase reprezentări ale celor trei „rebeli", conducătorii
răsculaţilor, Horea, Cloşca şi Crişan. În oraşul
temniţei eroilor, la Alba Iulia, sosesc gravori din statele italiene,
Austria şi Ţările de Jos. Picturi, desene, gravuri,
medalii, modelări în gips şi alte materiale, veneau să
satisfacă o curiozitate generală. Autorii, editorii se întrec a
produce, reproduce, în a-şi face publicitate, reclamă mărfii,
în a-i recomanda calitatea, autenticitatea, uneori chiar cu indicaţia
„după natură", desi nu-i văzuseră niciodată
pe cei trei capi ai răscoalei. Pariziencele merg până acolo, încât
pentru a fi la modă poartă în păr agrafe, cu silueta lui
Horea.
Horea, Cloşca şi Crişan apar în ipostaze diferite: bust,
împreună sau individual, călare, înconjuraţi de
ţăranii răsculaţi; Horea este îmbrăcat în
haiduc, în turc, în haine de nobil polonez, uneori însoţit de un câine
uriaş.
Guvernatorul de atunci al Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, îl
trimite din Sibiu la Alba Iulia, pe Johan Martin Stock, consilierul său
artistic. Stock a realizat trei tablouri-portret ale capilor răscoalei.
Antoniu Jankovics primeşte copii ale acestor tablouri, pe care le
trimite împăratului. Sunt portrete pictate „după natură"
în închisoarea cetăţii, frontal, cu plete şi costume
tipic ţărăneşti. Împăratul le trimite fratelui său
Leopold în Toscana. „Fascinatia Horea" s-a conturat repede şi
a existat şi la acel nivel înalt!
Tot de la Sibiu vine în temniţa de la Alba Iulia, Franz
Neuhauser, pentru a realiza trei gravuri. Portretele căpitanilor răscoalei
sunt plasate într-un cadru nu lipsit de romantism-stânci, rădăcini,
frunziş-munţii care i-au apărat pentru o perioadă
scurtă pe cei trei răsculaţi.
Sigismund Koréh, încă „student cu togă" la Colegiul
reformat din Aiud, s-a dus şi el la Alba Iulia pentru a-i picta pe
Horea şi Closca. Koréh lasă o altfel de imagine a celor doi, în
două portrete individuale, în care trăsăturile sunt mai
putin accentuate. Ochii calzi, par să uite martiriul prin care urma să
treacă trupul. Într-un alt context, într-un alt „ambient",
cei doi ar părea mai degrabă ctitori de biserici şi nu răsculaţi.
Ctitori ai destinului semenilor lor, în viziunea tânărului student!
Din Viena a venit în cetate, gravorul Iakob Adam. El desenează din
profil chipurile lui Horea şi Cloşca, reuşind să
surprindă trăsăturile esenţiale: autoritatea lui
Horea, omul capabil să răscoale un întreg popor, dârzenia
şi speranţa tovarăşului său Cloşca.
Întâlnirile lui Horea cu împăratul Imperiului Habsburgic,
prinderea celor trei conducători sau martiriul lui Horea şi Cloşca
au beneficiat de asemenea de numeroase reprezentări. Johann Martin
Will din Augsburg sau Andreas Brinhauser redau eşafodul pe care au
fost frânţi pe roata sub privirile mulţimii cei ce au ridicat
glasul împotriva privilegiilor nobilimii.
Operele acestor pictori şi gravori au stat la baza numeroaselor
imagini apărute în epocă. Dacă românii s-au obişnuit
cu imaginea reală oferită de Stock sau Neuhauser, reluate şi
reproduse la 50 de ani de la răscoală de pictorul Ioan Constande
sau de tipograful sibian Filtsch, în albumul dedicat românilor din 1867,
imagini oferite şi de manualele şcolare româneşti, alta
este imaginea vecinilor. Într-un tratat de istorie a Transilvaniei apărut
la Budapesta (editia 1990) este folosită o altă gravură
care a circulat în epocă: Horea este reprezentat călare pe un
cal arab, cu sabia scoasă, înconjurat de ţărani răsculaţi
înarmaţi cu puşti, suliţe, furci, topoare şi ciomege.
Calul lui Horea este acoperit cu o blană de leopard...
A forţat Horea mâna istoriei sau doar a făcut istoria călăuzind
pe Iancu la 1848-1849?. Fascinaţia faţă de subiectul Horea,
demonstrează că Schiller avea dreptate când afirma că era
„făcut pentru domnie". Nu pentru o domnie pământeană,
efemeră, ci pentru una eternă, în panteonul eroilor românilor.
Ioana Rustoiu
|
|
