|
De
ce încurajează Ucraina "moldovenismul"?
Problema "limbii moldoveneşti" în Ucraina se părea că
a fost rezolvată definitiv şi ireversibil acum zece ani, când
s-a revenit la veşmântul ei firesc - cel latin şi i s-a
recunoscut identitatea ei adevărată - cea de limbă română.
Astfel, toate şcolile din cele trei zone cu populaţie compact
românească din Ucraina, şi anume regiunile Cernăuţi,
Transcarpatică şi Odesa, care au fost pe timpul imperiului
sovietic "moldoveneşti", au devenit şcoli cu predare
în limba română. Catedra de filologie moldovenească de la
Universitatea din Cernăuţi în mod firesc şi-a schimbat
titulatura în Catedra de filologie română, redacţiile pentru
emisiunile de radio şi televiziune în "limba moldovenească"
s-au transformat oficial în redacţii pentru emisiunile în limba română,
la fel şi ziarele etc. Desigur, calea pe care a parcurs-o acest
proces de depăşire a glotonimului "limba moldovenească",
cultivat în mod foarte dur şi insistent timp de cinci decenii
(printre altele, şi cu concursul lingviştilor autohtoni de
origine română, care au făcut carieră ştiinţifică
dovedind "autonomia limbii moldoveneşti" faţă de
limba română şi situarea ei în imediata vecinătatea a
limbii ruse), precum şi procesul de repunere a limbii române în
drepturile ei legitime n-a fost chiar atât de neted, însă trebuie
de recunoscut fără echivoc că autorităţile
ucrainiene, forurile politice şi intelectuale au manifestat atunci
suficientă înţelegere şi în ultimă instanţă
nu s-au opus acestui proces firesc, logic şi legitim, deşi voci
şi atitudini adverse venite din partea anumitor forţe şi
persoane cu vedere extremiste şi antiromâneşti au existat îndeajuns
şi în acel timp.
Spre regret, o asemenea perioadă de
normalitate nu a durat decât vreo cinci ani, după care s-au reluat
tratativele de reanimare a "limbii moldoveneşti", de menţinere
a divizării, moştenite de la regimul precedent, a vorbitorilor
românofoni în două etnii separate - români şi moldoveni. De
fapt, această divizare niciodată nu a fost denunţată
de autorităţile ucrainiene. Dimpotrivă, ea a fost menţinută
permanent în statisticile oficiale, iar presa de limbă ucrainiană,
scriind despre comunitatea noastră, precizează de ani de zile
şi cu insistenţă de invidiat că ar fi vorba despre români
şi moldoveni, deşi uneori mai sunt nevoiţi măcar tacit
să admită că aceştia ar constitui, totuşi, o
entitate unică, însă.. dublă, mixtă sau altceva de
acest gen.
Cum
au fost transformaţi românii din regiunea Cernăuţi în
"moldoveni"
Este necesar de subliniat că în regiunea
Cernăuţi, conform recensământului efectuat încă în
anul 1989, sunt 11 la sută români şi 9 la sută moldoveni,
iar în Ucraina ei constituie aproape o jumătate de milion, dintre
care doar circa o sută cincizeci de mii sunt înscrişi români.
Populaţia românofonă din regiunea Transcarpatică a figurat
în paşapoarte ca români, cea din regiunea Odesa ca moldoveni, iar
cea din regiunea Cernăuţi - ca români (raioanele Herţa,
Hliboca şi Storojinet, parţial Noua Suliţă) şi ca
moldoveni (parţial raionul Noua Suliţă), deşi o parte
din locuitorii satelor din jurul centrului regional care au făcut
parte din Bucovina istorică - Mahala, Boian, Ostriţa, Voloca,
Molodia, Corovia, Ceahor, Valea Cosminului - a fost trecută drept
moldoveni în paşapoarte de către ocupanţii sovietici, care
erau extrem de experimentaţi în aplicarea principiului "divide
et impera", intenţia de "moldovenizare" a românilor
fiind făcută cu bătaie lungă. Faptul că anume în
special românii din localităţile din jurul Cernăuţiului
au fost "moldovenizaţi" în primul rând nu a constituit
niciodată şi pentru nimeni vreun secret - pentru a crea în
jurul celui mai mare şi mai important oraş din Bucovina un
"cordon sanitar" etnic altul decât cel românesc existent de
peste o jumătate de mileniu. În majoritatea localităţilor
respective au fost desfiinţate şcolile româneşti, iar
"moldovenii" treptat au devenit "ucrainieni" şi
în prezent doar în două localităţi din cele ucrainizate
după război (Molodia şi Corovia) au fost deschise clase româneşti,
pe baza cărora s-au creat puţin mai târziu şcoli româneşti,
dar care, din păcate, nu au acum nici o şansă să
supravetuiască. Numărul elevilor s-a redus treptat, iar în
ultimul timp, destul de considerabil, pentru ca să se ajungă la
situaţia din toamna trecută, când pentru prima dată de la
deschiderea acestor şcoli nu s-au putut forma clase de-a întâia româneşti.
Integrarea
europeană şi parlamentarii ucrainieni inventatori de limbi
Aşadar, în primii ani ai existenţei
Ucrainei "limba moldovenească" a fost recunoscută
oficial că ar fi identică cu limba română, însă
vorbitorii acestei limbi comune au continuat să fie divizaţi în
două etnii separate, unicul argument fiind cel al existenţei
unui stat denumit Republica Moldova, care, printre altele, pe atunci
recunoştea limba română ca limbă oficială a sa. Când
pentru toţi elevii şcolilor din aşa-zisele zone
"moldoveneşti" din Ucraina a devenit o certitudine că
ei învaţă în limba română, unii funcţionari de
stat, îndeosebi din Ministerul Învăţământului de la Kiev,
deputaţi, fruntaşi publici, politologi, au început să se
îndoiască de acest lucru, adică au început din nou să
recurgă la strategia imperial-sovietică de deosebire a limbii
române de cea "moldovenească"... Adică, odată cu
trecerea timpului, a început să se modifice viziunea asupra
inexistenţei "limbii moldoveneşti", iniţiativa,
evident, pornind de la un nivel destul de înalt, chiar de la Kiev,
viziune care în cele din urmă s-a materializat într-o "nouă"
dar aceeaşi veche concepţie a aceleiaşi "limbi
moldoveneşti" confirmată chiar printr-un act legislativ. La
finele anului 1997, Rada Supremă a Ucrainei a inclus "limba
moldovenească", alături de limba română, în numărul
celor zece limbi asupra cărora se extind principiile Cartei europene
a limbilor regionale sau limbilor minorităţilor naţionale,
recunoscute şi consfinţite în ţara respectivă prin
adoptarea Legii "Cu privire la ratificarea Convenţiei-Cadru
pentru protecţia minorităţilor naţionale". Astfel
parlamentarii ucrainieni şi-au manifestat grija lor deosebită
pentru o limbă care nu există, care nu se predă în nici o
şcoală din Ucraina şi care nu are nici un suport material,
adică în această limbă nu se editează nici un fel de
publicaţii, cărţii etc. Interesant ar fi de aflat de la aceşti
parlamentari ce deosebiri văd ei între, să spunem, moldovenii
unui stat din raionul Noua Suliţă şi românii unei localităţi
din raioanele Herţa sau Hliboca. Sau, mai bine, chiar între
moldovenii din Răchiţa şi românii din Boian, sate învecinate
care se află în acelaşi raion? De la Kiev însă se vede
mai clar şi de aceea nu se admite nici într-un caz ca românul
bucovinean să se confunde cu românul basarabean din aceeaşi
regiune Cernăuţi. Şi cu atât mai mult, românul bucovinean
de peste sârma ghimpată de dincolo de Siret, nu poate să se
confrunte cu românul basarabean de dincolo de vama de la Mămăliga,
deocamdată fără sârmă ghimpată...
Reanimarea "limbii moldoveneşti"
de către Rada Supremă nu poate fi interpretată altfel decât
în concordantă cu strategia de divizare tot mai accentuată a
comunităţii noastre în români şi moldoveni, politica de
delimitare a acestora fiind preluată de către autorităţile
ucrainiene cu şi mai multă acerbie de cum a făcut-o timp de
jumătate de secol imperiul sovietic.
Apologeţii
"moldovenismului" şi realitatea românească
Astfel, tonul dându-se la nivelul legislativ cel
mai înalt, pe teren s-a purces imediat la fapte, adică la aplicarea
"prevederilor legislative" în practică. Anul următor
în regiunea Odesa s-a înfiinţat o "Asociaţia naţional-culturală
a moldovenilor din Ucraina". Puţin mai târziu, în februarie
1999, cu implicarea acestei "asociaţii a moldovenilor" încropite
în grabă de către un oarecare Fetescu, la Odesa s-a desfăşurat
o "conferinţă ştiinţifico-practică internaţională"
cu tema "Moldovenii din Ucraina: retrospectivă istorică
şi actualitate", având drept organizatori Preşedenţia
Ucrainei şi Administraţia de Stat a acestei regiuni, acţiune
care a făcut în Ucraina şi mai evident interesul deosebit de
accentuat faţă de aşa-zişii moldoveni din sudul
Basarabiei de către autorităţile acestei ţări, cu
intenţia nedisimulată de a-i prezenta drept o etnie aparte de
cea română. Această schimbare de macaz, căreia nu se poate
să nu i se zărească tenta politică, este cu atât mai
surprinzătoare fiind coroborată cu realitatea din şcolile
naţionale din zonele cu populaţie românofonă, în care
limba română s-a încetăţenit deja temeinic - atât în
şcolile româneşti din regiunile Cernăuţi şi
Transcarpatică, cât şi în cele "moldoveneşti"
din regiunea Odesa. Simpozionul "Moldovenii din Ucraina" de la
Odesa, nu a urmărit alt scop decât cel de fundamentare teoretică
şi de oficializare cât mai grabnică a acestei noi "concepţii"
a ideologilor ucrainieni şi în special a celor din cadrul
Ministerului Învăţământului cu privire la departajarea
tranşantă a populaţiei românofone din Ucraina în două
etnii diferite. Prin aceasta se explică şi faptul că la
simpozionul respectiv au fost prezente personalităţi politice
importante ca, bunăoară Ghenadi Udovenko, fost ministru al
Afacerilor Externe, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului a
Radei Supreme, Ivan Hnatsin, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova,
Serghei Grinevtki, şeful Administraţiei Regionale de Stat,
precum şi savanţi, politologi, inclusiv o impresionantă
echipă de la Chişinău.
După cum s-a relatat în presă, la conferinţa ştiinţifico-practică
de la Odesa au fost luate în dezbatere "probleme privind starea
şi căile de dezvoltare a etniei moldovenilor (!) în sudul
Ucrainei", evidenţiindu-se în mod deosebit "vechimea
moldovenilor, limbii şi culturii lor sub aspectul dezvoltării
civilizaţiei europene şi celei mondiale" şi combătându-se
"teza revizionistă despre existenţa doar de câteva secole
a moldovenilor ca popor". În susţinerea acestor
"teze" au pledat asemenea apologeţi ai
"moldovenismului" de la Chişinău ca V. Stati -
"Destinul istoric al moldovenilor din diasporă", V. Senic -
"Noi temeiuri filologice ale limbii moldoveneşti" etc. Pur
şi simplu, doar aceste titluri ale unor comunicări scot tranşant
în evidentă caracterul politic tendenţios al
"dezbaterilor" din cadrul simpozionului, precum şi morga
lor deosebit de savantă. Însă astfel de sforţări de
opunere a moldovenilor şi românilor în plan istoric au fost
contracarate tacit chiar de comunicările altor vorbitori care, abordând
problema drepturilor naţionale şi culturale ale moldovenilor
precum şi modul satisfacerii lor în Ucraina, i-au pus pe moldoveni
într-o ecuaţie directă cu românii, fiindcă statistica
oficială privind învăţământul în limba maternă
este prezentată integral pentru toată populaţia românofonă
- în Ucraina există şcoli numai cu predarea în limba română,
nu şi în "limba moldovenească". De aceea sunt foarte
stranii concluziile la care a ajuns această conferinţă:
"În locurile unde trăiesc compact moldoveni funcţionează
şcoli cu predarea în limba moldovenească (!) şi instituţii
preşcolare, sunt pregătite cadre pedagogice naţionale, la
radio şi televiziune s-au creat redacţii moldoveneşti,
precum şi biblioteci cu literatură moldovenească". După
astfel de constatări au urmat recomandările privind "soluţionarea
problemelor de dezvoltare etno-socială şi de renaştere (!)
a etniei moldoveneşti din Ucraina" ce prevăd
"conlucrarea structurilor de stat şi ale puterii executive cu
organizaţiile obşteşti moldoveneşti",
"elaborarea unui program pentru tineri în scopul antrenării
generaţiilor tinere în mişcarea moldovenească naţională",
"asigurarea şcolilor cu predarea în limba moldovenească
(care nu există în Ucraina!) cu materiale didactice, îndreptare
metodice, manuale"...
De
unde cresc picioare "limbii moldoveneşti"?
Evident, recomandările respective au constituit un
semnal foarte clar la o ofensivă largă împotriva limbii române,
la "moldovenizarea" românilor în general. S-au făcut,
drept urmare a noii politici promovate de către autorităţile
ucrainiene faţă de populaţia românofonă, probe de
creare a unor "organizaţii obşteşti moldoveneşti"
şi în regiunea Cernăuţi, în particular în raionul Noua
Suliţă. În schimb, în sudul Basarabiei recomandările
"conferinţei" se aplică cu succes în practică.
Astfel, pentru anul de învăţământ 2001-2002 doar pentru
cele opt şcoli româneşti câte mai există la ora actuală
în regiunea Odesa a fost elaborată o programă de studiu
pentru... "literatura moldovenească" şi nu pentru
literatura română, cum a fost până acum, programă aprobată
de Ministerul învăţământului din Ucraina. Adică în
aceste şcoli elevilor li se va preda deja nu literatura română,
ci... "literatura moldovenească"! Deocamdată, încă
nu s-a dat curs altei "cereri a organizaţiilor obşteşti
moldoveneşti" - celei de a se reveni la grafia chirilică
pentru "limba moldovenească"... Probabil, nu pentru mult
timp, deoarece în Ucraina, în particular la tipografia din Cernăuţi,
se editează de mai mulţi ani manuale şi altă literatură
în "limba moldovenească" cu grafie chirilică la
comanda separatiştilor din Transnistria.
Care sunt circumstanţele ce-au determinat
modificarea în optica autorităţilor ucrainiene a problemei
privind unitatea etnică a românilor şi moldovenilor? Care sunt
cauzele ce-au generat această comandă politică de reanimare
a "limbii moldoveneşti" şi a
"moldovenismului" în Ucraina? Explicaţia este evidentă.
Luaţi în ansamblu, cum este şi normal, moldo-românii
constituie numeric în Ucraina, după ruşi, a doua minoritate.
Situaţia de a fi a doua etnie ca număr, din perspectiva aplicării
legilor şi convenţiilor internaţionale cu privire la
minorităţi pe care urmează să le ratifice şi
parlamentul Ucrainei, implică nişte consecinţe de care
autorităţile de la Kiev se tem în mod incontestabil, în
special după semnarea Tratatului politic de bază cu România,
prin care şi-au asumat anumite angajamente despre îndeplinirea cărora
vor trebui să raporteze atât în cadrul Comisiei mixte
interguvernamentale, cât şi în cel al unor organisme internaţionale.
La fel de cert este şi faptul că intenţiile de divizare a
românilor şi moldovenilor s-au intensificat extrem de puternic îndeosebi
după vizitele Preşedintelui României Emil Constantinescu în
regiunile Odesa şi Cernăuţi. Prin promovarea
"moldovenismului", care nu constituie decât o tentativă
brutală de a diviza aceeaşi etnie în două entităţi
insignifiante, Ucraina se străduieşte să se debaraseze până
şi de acele minime angajamente pe care şi le-a asumat, destul de
evaziv, printre altele, prin semnarea acestui tratat în anul 1997, în
ceea ce priveşte respectarea drepturilor naţionale ale comunităţii
româneşti şi crearea de condiţii favorabile pentru
dezvoltarea identităţii noastre etnice. Pe de altă parte,
această politică are şi obiective mai îndepărtate vizând
evoluţia evenimentelor din estul Republicii Moldova, unde Ucraina îşi
declară mereu "obligaţia sfântă de a apăra
drepturile ucrainienilor", de acolo, reanimarea
"moldovenismului" în acest context nefiind doar o banală
nostalgie după vremurile imperiale, ci o reală strategie ce va
fi pusă încetul cu încetul în practică de cei care năzuiesc
să creeze în Estul Europei o supraputere locală. Nu întâmplător
ziarele ultranaţionaliste de la Cernăuţi, ca
"Ceas", bunăoară, afirmă mereu şi răspicat
că Transnistria ar constitui "străvechi pământuri
ucrainiene" care vor trebui să revină cândva la sânul
Ucrainei Mari...
Românii
din Ucraina - carte de joc în intrigile politice ale Kievului
Cu totul recent, acelasi ziar, din 26 octombrie
2001, a venit cu tonalităţi absolut proaspete privind această
problemă, după cum se poate constata dintr-un articol intitulat
provocator "România mare înghite Moldova mică" (!) şi
semnat sugestiv, după părerea autorilor "An. Tonescu".
Acest ziar "Ceas" este deja cunoscut pentru provocările de
tot felul pe care le-a orchestrat de-a lungul ultimilor 10 ani, provocări
ce provin nu atât din birourile redacţiei, cât din afara lor,
paginile publicaţiei respective servind de foarte multe ori drept
poligon pentru probarea unor idei şi atitudini antiromâneşti
sfidătoare, cinice şi respingătoare deopotrivă, care
ulterior sunt preluate, mai atenuat şi diplomatic, de către
oficialităţile ucrainiene atât la nivel local, cât şi
central. Este un procedeu bine pus la punct, care funcţionează
ireproşabil, după cum s-a dovedit în repetate rânduri în
trecut cu privire la cele mai diferite aspecte ale relaţiilor româno-ucrainiene.
De această dată, însă, este atacată problema
"moldovenismului" în Ucraina, fiind vizate direct opiniile
exprimate în acest sens de către cei mai înalţi demnitari români
- preşedintele şi primul ministru. Drept pretext serveşte
disputa de ultimă oră dintre România şi republica Moldova
pe marginea discursului ministrului moldovean al Justiţiei la Haga,
acuzele sale surprinzătoare şi scandaloase la adresa României
i-au bucurat peste măsură pe pescuitorii în ape tulburi din
Ucraina, iar aceştia, desigur, nu puteau să nu scape
posibilitatea de-a profita de o asemenea situaţie şi să nu
o cunoaşte, înainte de toate afirmaţiile "noilor iluminişti
români", după cum scriu batjocoritor sforarii profesionişti
de la "Ceas" şi de mai departe, avându-i în vedere pe preşedintele
Ion Iliescu şi premierul Adrian Năstase, pentru că ar fi
declarat că "români sunt toţi locuitorii Basarabiei şi
Ucrainei care vorbesc limba română". Acest fapt atât de
evident pentru toată lumea le trezeşte o nemulţumire totală
şi neînfrântă noilor ideologi ai "moldovenismului"
din Ucraina, din care cauză nici nu au pregetat prea mult pentru a-şi
mediatiza cât mai grabnic "concepţiile" deja elaborate,
dar care deocamdată aşteptau un climat mai prielnic. Şi iată
că acest climat, după părerea lor, îi favorizează cât
se poate de bine acum, de aceea şi imediat s-au pus pe treabă...
"Autorul colectiv" (faptul se vede de la o poştă
şi nu necesită vreo probă suplimentară) al acestui
articol, ca de altfel şi al multor altor articole publicate cu
regularitate de către ziarul
"Ceas", nu-şi poate stăpâni nici cât de putin
adversitatea de care este cuprins pentru a lăsa măcar o umbră
de obiectivitate cu privire la neroziile pe care le debitează atât
de ritos. Animat de un spirit polemic nereţinut, acest "autor
colectiv" este gata să nege orice teză ce contrazice ideea
existenţei unei "limbi şi etnii moldoveneşti"
deosebite de limba şi etnia română, solidarizându-se în acest
sens cu concepţia imperialismului sovietic pentru a-l combate cu
vehementă pe preşedintele României Ion Iliescu, care a declarat
că "ideea apariţiei naţiunii moldoveneşti provine
de la teoria stalinistă"...
Însă nu numai acest lucru îi deranjează pe binevoitorii noştri
ucrainieni. Ei se arată a fi foarte iritaţi de viitoarea aderare
a României la NATO şi la Uniunea Europeană, deoarece, scrie
ziarul "Ceas", "politica României nu poate să nu ne
îngrijoreze înainte de toate pentru faptul că ea contravine la
modul serios principiilor de bună vecinătate cu ţările
vecine" (!) Dar asta nu e tot, pentru că putin mai încolo se
continuă: "Devine evident că România nu se va dezice de
tentativele de a se amesteca în treburile interne ale Moldovei şi
Ucrainei" (!). Un astfel de "amestec" în treburile interne
ale Ucrainei este... susţinerea pe care România o acordă
acestei ţări pentru aderarea ei la Uniunea Europeană.
Ucraina însă, îşi năuceşte din nou cititorii
ziarului "Ceas", nu are nevoie de sprijinul României, fiindcă
"transparenţa frontierelor între Ucraina şi România din
cadrul UE va fi folosită de Bucureşti pentru continuarea
destabilizării situaţiei în Ucraina" (!). Un asemenea
limbaj părea că tine de domeniul trecutului, dar iată că
aceasta poate fi revocat şi reutilizat cu destulă uşurinţă
şi deloc întâmplător şi în mileniul trei, pentru a emite
nişte semnale de avertisment la adresa politicii unei ţări
vecine, care la un moment dat nu convine cuiva. Din aceeaşi cauză
sunt reanimate "limba moldovenească" şi
"moldovenismul", adică pentru a fi folosite drept carte măsluită
într-un joc politic ce vizează cu totul alte obiective, dintre care
Insula Şerpilor nu este unicul şi nici ultimul. De fapt nu este
vorba despre "moldovenism", cât despre comunitatea română
în ansamblu din Ucraina, cu drepturile naţionale ale căreia
această ţară, în care noi am nimerit în virtutea unor
distorsiuni ale istoriei, încearcă să facă târg cu România
sau mai bine zis să facă presiuni asupra României în vederea
obţinerii unor avantaje în disputa pentru platoul continental al Mării
Negre... Or, pe noi, românii, cel putin din Nordul Bucovinei şi
Ţinutul Herţei, o asemenea situaţie nu ne satisface şi
nu vom putea rămâne impasibili când cineva intenţionează
să speculeze cu drepturile noastre fireşti şi inalienabile.
Ştefan
Broască
Redactor
şef al revistei "Plai Românesc" din Cernăuţi
|
|
