„Cosmografie”, de Aethicus Ister,

în ediţia lui Ion Pachia-Tatomirescu

 Cosmografia lui Aethicus Ister, într-o ediţie de Ion Pachia-Tatomirescu (Timişoara, Ed. Waldpress, 2019), la început confuz de mileniu şi la prima vedere, mi-a sugerat un gând sceptic: într-o lume tot mai umbrită de facil, o atare lucrare (de 708 pagini „format B5") va avea nedrept de puţin cititori, apoi, nici nu ştiu câţi dintre specialiştii în paleografia românească, atâţia câţi mai sunt, vor avea onestitatea să o remarce cum se cuvine. Pe de altă parte, lucrarea, sintetizată şi simplificată în planul limbajului redactării, ar avea mai multe şanse dacă ar fi tradusă într-o limbă de largă circulaţie (engleză, germană, franceză); un Summary de şase pagini (pp. 665   670) rămâne cel mult incitant şi, sigur, insuficient.

Angajarea lui Ion Pachia-Tatomirescu într-un travaliu de asemenea anvergură este din capul locului salutară prin aceea că el face un serviciu notabil cauzei protoistoriei româneşti, ţinteşte numeroasele carenţe ale domeniului şi apoi îşi propune să urmeze unui model de aleasă dăruire, Aethicus Ister, memorialist, geograf, călător, filosof, etnolog din secolul V după Hristos, despre care scriu nu doar tangenţial: K. Hillkowitz (Zur Kosmographie des Aethicus, 1934); Michael W. Herren (The Greek Element in the Cosmography of Aethicus Ister, 2011) ş. a. (etc.), ori dr. Nestor Vornicescu (Un filosof străromân de la Histria Dobrogeană autorul unei cosmografii şi al unui alfabet, sec. IV   V, 1986), de la care, după mărturia lui Ion Pachia-Tatomirescu, ar veni şi ideea unei astfel de întreprinderi trudnice.

Despre Aethicus Ister şi lucrarea lui enciclopedică s-a scris mult pe mai toate meridianele lumii şi de-a lungul a peste 1500 de ani. Desigur, Cosmografia din ediţia lui Ion Pachia-Tatomirescu se revendică unei tradiţii cărturăreşti străvechi.

Ion Pachia-Tatomirescu realizează această ediţie a Cosmografiei Drept-Zamolxianului Donares Ă Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), traducând textele din limba latină şi o deschide cu un studiu introductiv, căruia-i adaugă un tabel cronologic şi cuvenitele note, totul redactat într-un limbaj mixt, greu accesibil cititorului de rând şi care, înainte de a convinge asupra unor adevăruri lingvistice semnificative, poate în egală măsură să obosească: «...încă îl mai numesc pe creatorul pelasgo-Ăvalaho-dac al enciclopedic-celebrei Cosmografii, din orizontul anului 466 d. H., Drept-Zalmoxianul Donares Ă Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), fie Anonimus, fie Histriensis, Istricus / Histricus, Danubiensis, Scythicus etc.; reamintim Distinsului Receptor că Scythia (Sciţia), Scythicus – şi alte derivate – sunt semănătoare de confuzii printre „istorici”, ţinând în primul rând de strategiile anti-Dacia ale Romei […]» (p. 11).

Ion Pachia-Tatomirescu, însă, se apleacă riguros asupra textului şi asupra unei bibliografii consistente, cu care înfruntă lacunele şi îndoielile consecvent limbajului său cunoscut şi din alte lucrări (Dacia / Dacoromânia lui Regalian, 1998; Templul / Sanctuarul-Calendar al Soarelui-Tânăr…, 1998 etc.): „Familia Drept-Zalmoxianului DonaresĂ Dunăre (Aethicus Ister) face parte din categoria celor nobiliar-valahe ale Daciei Dunăreano-Pontice. Acest adevăr este certificat şi de ultima frază caligrafiată – în orizontul anului 763 d. H. – de cenzorul Herönymus Presbyter din Freising-Bavaria...” (p. 12).

Tot acolo aflăm şi „Locul, data naşterii şi anul morţii Drept-Zalmoxianului Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister). La nobiliarul domeniu vlaho-dac / zalmoxian al părinţilor săi din Histria > Istria Daciei Dunăreano-Pontice – provincia Dynogaetia / Dinogeţia, căreia, după o vreme de la cucerirea Daciei Sud-Dunărene de către Imperiul Roman, i s-a schimbat numele în Scytia Minor (Sciţia Mică) – s-a născut Drept Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), pe la solstiţiul de vară al anului 424 d. H. (potrivit „argumentelor interne” din enciclopedica-i lucrare, Cosmografie), spre a se stinge – după echinocţiul de toamnă – în orizontul anului 499 d. H., înălţându-se-n cel de al IX-lea cer, de lângă al lui Dumnezeu-Unul, ori, şi mai exact-valahic spus, în Raiul conferit de Zalmoxianism, rai desemnat prin sintagma Împărăţia / Ţara-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte. Pentru Distinsul Receptor selectăm (infra) câteva indiscutabile argumente interne din Cosmografie…” (p. 12).

Şi autorul noii ediţii critice a Cosmografiei trece pe urmele lui Aethicus Ister de la clădirile cu potcoavă ale Înaltelor Şcoli de Cavaleri ai Zalmoxianismului, la altarele în semicerc ale Creştinismului (Cosmic-Valah) de azi şi nu ocoleşte o problemă atât de controversată cum aceea a alfabetului fonetic în Dacia, structurarea / redactarea şi circuitul în zalmoxiană decadă de aur a enciclopedicei lucrări, Cosmografie, de Drept-Zalmoxianul Donares Ă Dunăre din Dacia (Aethicus Ister) din orizontul anului 466 d. H. şi până dincoace de orizontul creştinător-abreviator al anului 763, după care korrectorii impus-au re-structurarea faimoasei cărţi donaresiene în heptadă creştină.

După aceasta se trece la călătoria redescoperitoare a Americii, întreprinse de Aethicus Ister în decursul celor cinci ani (461   465) cât face ocolul Pământului, urmând un itinerar sinuos cu începere din Dacia Dunăreano-Pontică, pe la 20 martie 461, spre sud, la Constantinusa (Istanbul), iar de acolo spre Insula Soarelui-Moş din Tracia, Samos (Samosthraki), spre Siracuza, Sicilia, pe lângă Etna, printre Scila şi Caribda, printre Sardinia şi Corsica , spre Marsilia.

De acolo porneşte spre Insulele Baleare, prin Maiorca, pe la Coloanele lui Hercule / Gibraltar, iar, din portul atlantic Cadiz (Gâdçs), înaintează pe lângă ţărmul iberico-atlantic, până în Hibernia / Irlanda. De aici, din baza de încartiruire irlandeză, o parte din echipaj se îndreaptă, cercetătoare, în Atlanticul de Nord, până în insula Bizae (prima dintre „Insulele Batistelor-de-In”) / Svalbard-Norvegia, dar nu înainte de a se angaja / pregăti şi o nouă bază, cea din Arhipelagul Orcade, unde se stabilise reîntoarcea (din Bizae / Svalbard cu informaţii despre „căi” de traversare nord-atlantică) şi reunirea întregului echipaj spre a se pregăti şi spre a porni-o pe calea cea mai favorabilă spre America de Nord. Cealaltă parte din echipaj, în coordonarea Drept-Zalmoxianului Donares (Aethicus Ister), îşi îndreptase „obiectivele cercetătoare” dinspre Irlanda, pe Canalul Mânecii, către Marea Nordului, desfăşurându-şi „anchetele de teren pe bază de chestionare” în Insulele Magna Frisia (Marea Friţie). Echipajul reunit se angajează în traversarea Atlanticului din Insulele Orcade, cu popasuri în Insulele Bătătorite / Betotirite, în Insulele Feroe, în Riakeon („Răcoanea”, redenumită în zilele noastre Islanda), de unde au înaintat tot spre America, „descoperind” la 12 iunie 462, cea mai mare insulă din emisfera nordică a Pământului, pe care a botezat-o Crisolita (re-denumită azi: Greenland), ca mai departe, printre şiruri de insule, să ajungă şi apoi să treacă pe lângă ţărmul Alaskăi, în lumina verde, fascinantă, de Hiarcă (Auroră Boreală). De la eschimoşi, echipajul ajunge în Peninsula Chormacinata / Kamceatca, de unde intră în Ringul de Foc al Pacificului, cercetează Arhipelagul Nipon (Insulele Gadaronte), Abyssus Magnus (Mariana Trench), trece printre vulcanii din Filipine, luând-o pe la Buricul Soarelui din Java indoneziană, traseul trecând apoi din Oceanul Pacific, printre Insulele Sirtinice (Iava şi Sumatra), în Oceanul Indian, printre India şi Taprobana / Sri Lanka, spre a se îndrepta spre Trabundia / Socotra, iar de-aici, spre Trabundia Major / Madagascar, de unde ocoleşte continentul african pe la Capul Bunei Speranţe, spre a ajunge din nou în Atlantic, evident, cu cercetarea vulcanilor din Insulele Hesperide, Sf. Elena, Hisperia (Capul Verde al Africii), Fortunates Insulae / Arhipelagul Canare (Tenerife) etc. Circuitul se închide prin Gibraltar, prin Mauritania (Maroc), prin Alexandria Egiptului şi se opreşte în Istria Daciei Dunăreano-Pontice.

Cosmografia, fiindcă în definitiv aceasta rămâne în centrul atenţiei, aduce o serie de date menite să lumineze o perioadă confuză inclusiv din etnogeneza noastră, speculată de istorici nu prea binevoitori. De aceea Ion Pachia-Tatomirescu ţine să semnaleze, printre altele, „Distinsului Receptor câteva ideograme / litere ale continuităţii multimilenare dinspre documente ale centrului pelasg al ariei neolitic-culturale / civilizatorii, ale epocii metalelor – Dacia, Tăbliţa-Soare de la Tărtăria-România, din anul 5300 î. H., Dacia Dunăreano-Pontică”... (p. 37), ba chiar vine cu detalii despre alfabetul fonetic pelasg Ă valah alcătuit din 23 de litere (p. 38), mult anterior alfabetului grec, roman etc., ori celui uzitat din sec. al IX-lea în redacţiile slave: chirilic (azbuche).

Aethicus Ister era vorbitor de limbă pelasgă > valahă, ba încă Ion Pachia-Tatomirescu spune că tocmai aceasta ar fi fost limba maternă a Drept-Zamolxianului Donares, autor al Cosmografiei. Asupra acestui alfabet se insistă cu multă informaţie filologică în paginile următoare şi în binecunoscutele perifraze se formulează teza: „Cum angajatu-ne-am chiar din titlul acestei ample secţiuni heptadice, sau al VII-lea capitol introductiv, trecem şi la partea secundă, structurarea / redactarea în zalmoxiană decadă de aur a enciclopedicei lucrări din orizontul anului 466 d. H, Cosmografie, de Drept-Zalmoxianul Donares Ă Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), căci autorul interdisciplinarei / enciclopedicei lucrări era un iniţiat nu numai în religios-profundele învăţături destinate Poporului Pelasgo- / Valaho-Dac, adică ale ştiinţei cogaionice / sarmisegetusane de a te face nemuritor al Daciei, ci şi în partea misteric-existenţială a doctrinei tetradic-monoteiste a Zamolxianismului” (p. 41).

În fine, Distinsul Receptor, obişnuit de acum cu stilul şi limbajul lucrării, va avea pe parcursul a multe zeci de pagini bucuria cunoştinţei cu spiritul redactării şi al traducerii Cosmografiei din limba latină (ex: Explicatus Cathalocus Conpescuit – Catalogul de-a-Ţinut-Locului-Buna-Ordine   p. 43), sublinierile succesive ale autorului dorind să evidenţieze şi să accentueze sensuri, concepte etc.

Alteori, înclinaţiile poetice ale lui Ion Pachia-Tatomirescu străbat în ecourile folclorice ale tonului cald al reflectării pelasgo-zamolxianului cuget curat: „Distinsul Receptor [...] poate constata că nu întâmplător Dalbul de Pribeag călătoreşte din Ţara-cu-Dor în Ţara-fără-Dor, păşind mai întâi spre sud, până la prima intersecţie a drumului său cu altă cale, de unde trebuie să meargă la dreapta (spre Samoş / Soare-Moş), tot la dreapta înaintând şi din toate celelalte răspântii, mereu în dreapta, tot astfel, adică în tradiţia şi-n litera nemuritor-cogaionicilor strămoşi pelasgo-Ă vlaho-daci...” (p. 49), de unde avem şi astăzi, păstrată în multe bocete ardeleneşti reprezentarea drumului la dreapta ca benefic, luminos, pur, fără ispite pentru sufletul călător în opoziţie cu cel la stânga spre care ispiteşte Necuratul diafanele umbre ale celor răposaţi.

 Ion Pachia-Tatomirescu operează aici, cum constatăm, cu o bună informaţie din domeniul culturii populare şi face asocieri corecte, iar alteori ajunge la formulări de natură filosofică, implicite interpretării textelor Cosmografiei: „...la o cosmică ordine participă Solul / Mesagerul Celest al Daciei la Dumnezeu – în călătoria lui întru Absoluta Cunoaştere, sub protecţia unei perechi secunde din panoul central al Zalmoxianismului, Lună-Soare, din Sfânta Tetradă” (p. 50).

Odată cu urmărirea riguroasă a călătoriei, comentată de Ion Pachia-Tatomirescu frecvent prin compararea textelor şi prin numeroase marginalii binevenite, se acordă un spaţiu generos relaţiilor concrete consemnate de Aethicus Ister nu ca într-un obişnuit jurnal de călătorie, ci ca descriere exhaustivă a ţinuturilor pe care le vede după exigenţele „ştiinţifice” ale vremii la care se fac raportările.

Iată, însă, un text relevant asupra potenţialului de reflectare al lui Aethicus Ister în oglindirea confruntărilor în esenţele lumii (pentada Aer, Apă, Foc, Lemn, Pământ): „Atroque devulsa aquilonis fora plaga / horenda; / Umerosi Chorma[cinat]es capessunt / Olchis Murrenos clemaxi umbri contenta / Acheronis catasta letale conicere amnem, / lucubria hasta, / vesania, / mundi ruinam, / dirum nefas, / ruentem nebulosam strofam, / tandem tollerare Avernum / impediantur pedes, / iretientur / et capiantur sudes, / ne defecto itinere / specus patiscat Umerica, / vim ingruente ore coturno Acherosia limfa” (p. 87), ceea ce în tălmăcirea lui Ion Pachia-Tatomirescu „din Latina-celor-cinci-vocale în PelasgaĂ Valaha-celor-şapte-vocale, îşi răsună fidelitatea astfel: „Şi violent fost-a răjghinată regiunea viscolului de nord, / încreţindu-se de spaimă; / Umeroşi-Moronii o iau la fugă-nspre Chormăc[inaţ]i; / către Olchi, s-a-ncordat calea s-ajungă la capăt / cu Murenii-n mistuire / de limax-moroi, / de pe letal-încinsa estradă, / să-i azvârle-n torent, / Aheronului   / lugubră suliţă, / turbare, / prăvălire a universului, / crimă sinistră, / aruncându-şi orbeşte şiretlicul nebulos: /ca să-ntreţină,-n sfârşit, Avernul / le sunt împiedicate picioarele, / le sunt prinse-n laţ / şi li-s bătute-n ţăruşi, / ca să nu calce greşit-perturbator în vreo desfăşurare de plan, / ca Umeric-peştera, dintr-o eroare, să nu se deschidă, / Izvor-Foc-Lamura, Acherosia Limfa, / cu putere-atatacându-te la coturn…!...” (Ut-338 / p. 87 sq.).

 Alteori, relatarea lui Aethicus Ister trece de la uimirea în faţa dimensiunilor la cea stârnită în faţa frumuseţii preveliştilor, reproduse ca atare de traducător: „Far-Minune-a-Lumii atingând înălţimea de 135 m, far cu Flacăra de Orientare pentru Cei-de-pe-Mare – şi nu numai pentru cei de pe lângă Biblioteca din Alexandria –, flacără în cardinală zărire de pe murmurătoarele cărări mediteraneene până peste 50 km, far gata încă din orizontul anului 289 î. H. în întregul lui, aşadar, pe la 6 noiembrie 465 d. H., după ce-au dat şi o raită pe Nil în sus, vreo sută de km, nu numai până-n cea mai mare piaţă africano-asiatic-europeană, din capitala Egiptului, Cairo, ci şi până la prima minune a lumii, de stă încă-n picioare chiar cu înălţimea-i respectabil-extraterestră de 146 (138) m, şi-n zilele noastre, Piramida lui Keops / Khufu de la Gizeh-Cairo […]” (p. 127 sq.).

 Nu am putut ocoli nici notele introduse de Ion Pachia-Tatomirescu ori de câte ori a socotit necesar, fiindcă ele relevă o constantă preocupare pentru documentele vechi de limbă, de istorie a neamului, de etnogeneză. Aşa se pot reţine cele şapte note la studiul introductiv (p. 130), respectiv informaţiile privind poporul pelasg, Dynogeţia (cu etimologia termenului), o interesantă observaţie legată de numele lui Făt-Frumos (p.133) etc.

Nu mai puţin util şi interesant pentru cercetarea lui Ion Pachia-Tatomirescu e tabelul cronologic (pp. 135   145) stabilit de la 401 d. H, anul naşterii în Dacia Sud-Dunăreană a lui Flavius Valerius Leon, cel ce împărăţeşte în tronul Imperiului Roman de Răsărit de la Constantinopol (457-474 d. H) cu supranumele de Leon I Thrax, tabel cronologic destul de consistent până la 531-535 şi continuă cu relaţii sporadice mai apoi despre soarta Cosmografiei, despre ediţii ale ei reţinute cu sârg de autor (dintre care nu puteau lipsi Cosmografia lui Aethicus Ister : text, traducere şi comentariu, ed. Michael W. Herren – Turnhout, Brepols, 2011 sau cele mai vechi – 1852, respectiv 1854 – datorate lui A. d’Avezac, la Paris şi lui H. Wuttke, la Leipzig).

Fireşte că în spaţiul limitat al unei recenzii nu pot fi cuprinse toate reuşitele remarcabile ale unei lucrări, cu atât mai mult cu cât aceasta este de proporţii (708 pagini), însă trebuie să zăbovim puţin asupra Cosmografiei în sine care, de la p. 257, îşi relevă măreţia neştirbită de trecerea vremii, inventarul de probleme care au stat în atenţia lui Aethicus Ister a fost cât se poate de complex şi ordonarea lui vădeşte un spirit erudit, capabil de sinteze şi de concluzii asupra ordinii universale, neîndoctrinat teologic sau filosofic, la vremea aceea naturaleţea reflectării era scutită de ingerinţele vreunei ştiinţe şi cu atât mai mult observaţiile au credibilitate.

 Materialul este orânduit în zece capitole şi începe în viziunea cu care ulterior ne-a obişnuit Vechiul Testament; geneza lui Aethicus Ister este una liberă de dogmă: Mai întâi şi-ntâi de toate, originea tuturor mirabilelor elemente / lucruri s-a apucat s-o facă Dumnezeu şi a pus acel fundament demn de un suveran în administrarea sa, în chip uimitor şi atotputernic, pe când a orânduit creaturile / făptuiri-făpturile toate, nedivizate şi chiar instructurate, de până la judecata-I de la zidire […] (p. 257) – „instructuratul” de aici definind lumea dialectică, structurabilă, perfectibilă, în desăvârşire. Zămislirea s-a făcut „mai din nimic”, adică nu ex nihilo, admiţând Noncreatul, ci voinţa divină doar a ordonat lucrurile în haosul preexistent.

Şi aceste teze cunoscute din dualismul precreştin prilejuiesc cititorului reflecţii comparative cu ceea ce ulterior s-a instituit în dogmă – Ion Pachia-Tatomirescu readuce astfel în discuţie şi dezbate în chip avizat un bogat material în care se regăsesc idei adâncite ca atare de hinduism, de mitologiile celor mai diferite popoare şi de filosofiile materialiste ale începuturilor. Elementele constitutive ale lumii sunt exprimate la limita mitului, într-o viziune ce îmbină reprezentările cu raţiunea: În al patrulea [Infern-] sector de la Partea Occidentală, fiindcă-i cu Apa Stătătoare [Balt(ic)a Mare] de torţe incendiare, [aceasta] se desemnează / propune exterminării nelegiuiţilor de diverse căderi în păcat pe calea viermilor şi a şerpilor, şi chiar a veşnicelor fiare. (p. 267) – imagini pe care le vom găsi statornicite abia cu Divina Comedia dantescă.

Ori de câte ori însă are prilejul, Ion Pachia-Tatomirescu face trimiteri la pelasgi şi la Zalmoxianism, în special în notele însoţitoare: …capitolele „secrete” („încifrate”, „codificate”, „cu chei la destinatari”) – atât în latină (…), cât şi „în ebraică şi în greacă” – aveau ca „destinatari”, în „hălţi”/ „localităţi” de pe întreaga cale-spirală-planetară, fie pe cei din civilizatoriul ordin de Cavaleri ai Zamolxianismului (nemuritori cavaleri aflaţi „în misiune”), fie „iniţiaţi” oameni de încredere ai acestora, vorbitori de greacă (în hălţile din întins-comercialul spaţiu grecofon) şi de limbă ebraică (în tot mai extins-biblicul spaţiu ebraicofon) – p. 273. Alte viziuni sunt de reţinut la interferenţa cu fabulaţia fantasticului epic al basmelor: Cerul […] de nori / de aramă, de asemenea, s-a făcut din aceeaşi materie [informă], deasupra acestei părţi în care fusese dat edict de-aşezare / statuare de Pământ, de mare, împreună cu Soarele şi cu Luna, odată cu luceferii, cu stelele şi constelaţiile […] (p. 274).

Alternanţa diurn / nocturn e şi ea intuită nu prea departe de datele astronomice care o vor demonstra ulterior: Mai jos de Lună […], e însăşi partea foarte deasă a stelelor; sub Soare, pe-această desime, fost-a poziţionată [Luna], şi pe toată-ntinderea de noapte de la drumul Soarelui, înaintând şi-n atât de multă lumină să-şi îndrepte mersul de câtă, cu puţin timp mai înainte,-i fu-nrăzărirea Soarelui, pe toată-ntinderea de ziuă […] (p. 297).

Caracterul enciclopedic se extinde apoi spre informaţiile privind fauna insulelor văzute, despre popoarele cu care intră în contact, în legătură cu acestea aducând informaţii diverse despre meşteşuguri, despre nave necunoscute, despre arme şi fortificaţii, despre climă, vânturi, ploi, pământ, cursul apelor, pânza freatică (vâna izvoarelor) şi consacră un spaţiu generos Romei (VIII. Despre Urbea Întemeiată [Roma] şi, după aceea, despre cele privitoare la popoarele orientale şi din ţinuturile meridionale (pp. 616-653).

În finalul rezumatului său, Ion Pachia-Tatomirescu face câteva precizări demne de reţinut şi pentru cititorul nostru: «că [textele din] Cosmografie […] s-au transmis – în amestec / devălmăşie – până în zilele noastre, prin abreviat-creştinata Cosmografie de la anul 763 d. H., datorită lui Hierönymus Presbyter din Freising-Bavaria, 769 de unităţi de text […], „unităţi de text” între care 563 sunt ale marelui filosof / explorator pelasgo->valaho-dac şi 213 sunt ale cenzor-creştinatorului freisingano-bavarez. Aşadar, în lucrarea de faţă, cele 563 de unităţi de text sunt părţi inalienabile din Cosmografie, de Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister) – datându-se în orizontul anului 466 d. H. – şi 213 unităţi de text sunt (exceptându-se cele câteva imperioase citate donaresiene puse de noi între „riguroasele ghilimele”) proprietatea lui Hierönymys Presbyter din Freising-Bavaria; din frazele hieronimic-prezbiteriene cu caracter prefaţator / comentator ori exprimând simple opinii, aprecieri, s-a alcătuit ceea ce stă drept Prefaţă / Praefatum, din orizontul anului 763 d. H; excerptele creştinatoare din Biblie, „harpon-propoziţiile / frazele”, îndeosebi, cele rezultate din verbum dicendi, „şabloanele” etc. fost-au trecute după caz în note special-marcate (prin [*]), sub fiecare unitate de text (după cum s-a mai spus şi în „notă asupra ediţiei”)»   p. 664.

 O muncă absolut onorabilă şi, în consecinţă, respectabilă. Nu ştiu câţi ani va fi închinat Ion Pachia-Tatomirescu acestei ediţii a Cosmogafiei, însă mă întorc să salut travaliul său cu gândul sceptic de la început: într-o lume tot mai umbrită de facil, o atare lucrare va avea nedrept de puţin cititori şi apoi, nici nu ştiu câţi dintre specialiştii în paleografia românească, atâţia câţi mai sunt, vor avea onestitatea să o remarce cum se cuvine. Am incercat noi, cum am putut, dar sigur cu preţuire.

Iulian CHIVU