Casa cu lucarne a dr. Ioan Mihu de la Vinerea

În peisajul arhitectonic al satului Vinerea, alături de celelalte clădiri simbol ale localităţii, Biserica ortodoxă ,, Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, Biserica ortodoxă ,, Sf. Ierarh Nicolae’’ şi Şcoala gimnazială ,, Dr. Ioan Mihu’’, întâlnim o clădire de o importanţă cultural-istorică deosebită, toate acestea fiind grupate într-un spaţiu delimitat de un perimetru de 100 de metri. Această clădire, veche de aproape două secole, a aparţinut familiei dr. Ioan Mihu şi este singura din împrejurimi şi printre puţinele din Ardeal prevăzută cu lucarne, un element foarte rar de arhitectură medievală, asemenea clădirilor istorice din centrul oraşului Sibiu.

Lucarnele, ca element de arhitectură medievală, au apărut începând cu secolul al XVIII - lea în mai multe oraşe săseşti din Transilvania, Braşov, Sighişoara,, Sibiu, dar acest tip standard sub formă de ,,ochi’’ exista doar în Sibiu.

Aceste lucarne, denumite ,,ochii’’ din acoperişuri reprezintă un simbol al Sibiului medieval, care sunt de fapt nişte guri de aerisire realizate în acoperişurile clădirilor în scopul ventilării şi luminării podurilor, un fel de plămâni şi luminatoare naturale ale acestor case.

Aceşti ,,ochi’’ din pod au apărut la clădirile din Sibiu la începutul secolului al XVIII-lea, din cauza problemelor apărute în pivniţele caselor din centrul vechi al oraşului. În interiorul acestor pivniţe exista foarte multă umezeală şi alimentele perisabile (mălai, făină) nu rezistau în timp şi se alterau rapid. Atunci locuitorii s-au folosit de podurile caselor prevăzându-le cu aceşti ,,ochi’’ de aerisire, unde alimentele se puteau depozita în siguranţă fără a fi în pericol de mucegăire.

Elementele de arhitectură medievală sub formă de ,,ochi’’ au devenit un simbol al oraşului Sibiu, ce încântă turiştii care vizitează şi admiră istoricul oraş de pe Cibin. Mulţimile de ,,ochi’’ din Piaţa Mare şi Piaţa Mică au fost martori la cele mai importante evenimente din istoria oraşului, începând cu Evul Mediu până la protestele care au avut loc în anii trecuţi împotriva abuzurilor împotriva justiţiei, desfăşurate sub acest simbol medieval.

Astăzi, mulţi locuitori ai Sibiului şi-ar dori lucarne la clădiri asemenea celor din Piaţa Mare şi Piaţa Mică, dar nu se mai găsesc acei dulgheri iscusiţi care să se priceapă să le facă din lemn îndoit şi apoi zidit pentru a-şi păstra forma de ,,ochi’’ aşa cum se construiau atunci.

Această clădire istorică din Vinerea, prevăzută cu lucarne, a aparţinut familiei dr. Ioan Mihu, cea mai importantă personalitate a localităţii, familie care a avut strânse legături cu Sibiul. Astfel, tatăl dr.Ioan Mihu, judele comunal Ioan Mihu senior ( primar în Vinerea asemenea tatălui şi bunicului său), s-a dovedit a fi un înfocat susţinător al cauzei naţionale, şcolare şi literare, el susţinând alegerea de deputaţi români pentru Universitatea săsească din Sibiu, contribuind pentru aceasta şi cu sume importante  de bani. De asemenea, când s-a înfiinţat la Sibiu, în 23 octombrie 1861, Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA- , ca membru fondator, a contribuit cu 200 fl. după cum este consemnat în revista ,,Amicul Şcoalei’’ – nr.48/ 2 decembrie 1861, pag.388-389 : ,,La inaugurarea reuniunii noastre pentru înaintarea literaturii şi culturei, luând parte în persoană ( Ioan Mihu sen.) contribui cu 200 fl. ca membru fondator’’.

Mai târziu, fiul său, marele patriot dr. Ioan Mihu, a avut şi el strânse legături cu Sibiul, fiind membru al Sinodului Arhiedecezan, al Congresului naţional bisericesc Sibiu şi asesor al Consistoriului Sibiu.

Această clădire emblematică pentru Vinerea, se află pe lista istorică naţională, atât prin faptul că a fost casa în care s-a născut şi a trăit dr.Ioan Mihu, cât şi prin faptul că a găzduit întâlniri ale unor personalităţi importante ale Transilvaniei sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX, cum ar fi Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Valeriu Branişte, Aurel Vlad, care au dezbătut probleme importante ale românilor din Ardeal, demersurile făcute pentru câştigarea drepturilor naţionale. Acest fapt a fost consemnat în cartea ,, Spicuiri din gândurile mele’’, unde această întâlnire este descrisă ,, Consfătuirea de la Vinerea’’ ( 25 septembrie 1910).

În februarie 1916, după trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Ioan Meţianu, între numele preferate pentru ocuparea scaunului mitropolitan vacant de la Sibiu, era pronunţat şi al dr.Ioan Mihu, care prin influenţa sa ar fi putut înlătura imixtiunea guvernului maghiar de a aservi Biserica Română din Transilvania. Acest fapt, după cum consemnează Silviu Dragomir- îi produce lui Mihu o oarecare satisfacţie, deşi nu a reacţionat în niciun fel. După înfăptuirea României Mari în 1918, dr.Ioan Mihu se retrage definitiv din viaţa politică şi se stabileşte la Vinerea, unde pare uitat de toţi cunoscuţii şi mai ales de cei care le-a fost binefăcător. Singurul care a observat cu regret absenţa sa din viaţa politică a fost vechiul său prieten, Mitropolitul Primat Miron Cristea ( viitorul Patriarh al României) care i se adresează printr-o scrisoare astfel : ,, Cred că temeinicile-ţi cunoştinţe şi probata­-ţi judecată, mai poate aduce neamului bune servicii. Avem lipsă de mintea luminată a dumitale. Apoi ai atâţia prieteni şi stimători care doresc să te vadă în mijlocul lor şi conlucrând cu ei în împrejurări mai favorabile, ca în trecutul nostru plin de piedici’’.

Printre cei care nu l-au uitat a fost şi Iuliu Maniu, care în toamna anului 1919 îi oferă un loc în Parlamentul României (Cameră sau Senat), iar în 1923 Ion I.C. Brătianu îi propune un portofoliu ministerial în Guvernul României. Ambele propuneri , fiind refuzate politicos de către Mihu.

Prin testamentul său din 25 august 1905, Mihu îşi lasă toată averea Consistoriului Arhiepiscopiei ortodoxe din Sibiu, în scopul de a constitui o fundaţie care să administreze venitul realizat exclusiv pentru promovarea cunoştinţelor economice ,, poporului, preoţimii şi învăţătorimii’’ române din Transilvania, prin înfiinţarea de şcoli economice, prin organizarea de cursuri speciale pentru preoţi şi învăţători, prin sprijinirea literaturii economice şi prin acordarea de burse pentru şcolile economice din ţară şi străinătate. La Vinerea prevedea înfiinţarea unei şcoli agronomice spre folosul copiilor ţăranilor de aici, explicând aceasta prin cuvintele: ,,Născut într-o familie fruntaşă de ţărani şi trăindu-mi viaţa între ţăranii noştri, am avut pentru ei o deosebită dragoste, ceea ce ei mi-au răsplătit-o cu cinste şi iubire generală. Drept aceea am închinat şi eu averea mea spre binele poporului’’.

În urma expropierii din 1921, dr. Ioan Mihu a fost nevoit să-şi modifice testamentul prin Codicilul din 15 iunie 1923, în care îşi exprimă din nou dorinţa de a înfiinţa o şcoală de agricultură în casele părinteşti din Vinerea. Dar, realizând că din veniturile moşiei rămasă neexpropiată nu sunt suficiente pentru întreţinerea unei asemenea şcoli, el îşi doreşte ca în casele părinteşti să se organizeze o gospodărie model din ale cărei venituri să contribuie pentru întreţinerea Internatului Seminarului Arhiepiscopiei ortodoxe din Sibiu şi pentru iniţierea, promovarea şi editarea de scrieri teologice şi pedagogice, înfiinţarea unei biblioteci populare cu scopul de a populariza cunoştinţele folositoare şi a contribui la ridicarea sufletească, morală şi materială a poporului nostru, pentru înfiinţarea şi întreţinerea de biblioteci parohiale şi în sfârşit pentru promovarea artelor frumoase ce stau în legătură cu trebuinţele bisericii noastre’’.

Şi din aceste modificări testamentare se vede simţul practic al lui Mihu, care prevede să se realizeze ceva util bisericii şi neamului românesc. Înfiinţarea unei şcoli agronomice la Vinerea nu i se mai pare necesară ca să o impună ca unic scop al fundaţiunii sale datorită faptului că prin înfăptuirea Marii Uniri, statul român a luat asupra sa această îndatorire de a contribui la promovarea culturii şi progresului economic în rândul ţărănimii, la emanciparea culturală şi economică a naţiunii. De aceea, a chibzuit să fie de-acum mai util bisericii înscriindu-­se între ctitorii ei direcţi.

 Dr. Ioan Mihu - ,, pustnicul din liniştea sfântă de la Vinerea’’ cum îl numea Miron Cristea, viitorul patriarh al României, se stinge din viaţă, aproape uitat, la Orăştie la 2 iulie 1927, cu sufletul împăcat că şi-a făcut pe deplin datoria faţă de neam şi faţă de Biserica străbună. ,,Telegraful Român’’ (fondat în 1853 la Sibiu) al cărui colaborator a fost, îl caracteriza în necrologul său : ,,Marele iubitor de oameni şi iubitor de aşezăminte culturale şi bisericeşti’’.

La aflarea morţii sale instituţiile publice din Sibiu au arborat drapelul de doliu, iar la Mitropolie s-a arborat flamura neagră. Mitropolitul Nicolae Bălan a delegat să-l reprezinte la slujba de înmormântare pe Arhimandritul Vasile Stan, viitor vicar eparhial şi apoi Episcop al Maramureşului, şi pe consilierul mitropolitan Vasile Bologa. De asemenea, a fost prezent la înmormântare protopopul de Orăştie care i-a fost duhovnic. La sfârşitul slujbei de înmormântare a vorbit Arhimandritul Vasile Stan, care într-o impresionantă cuvântare a făcut un portret remarcabil, din cuvinte alese, celui care a fost un mare mecenat al neamului şi Bisericii neamului. Au luat cuvântul şi alţi reprezentanţi ai vieţii publice, care i-au adus un ultim omagiu de recunoştinţă pentru faptele sale generoase. După terminarea slujbei a fost înmormântat în grădina casei sale părinteşti alături de părinţii săi, Ioan şi Paraschiva şi fratele său mai mic, Simion. În acelaşi an (1927) în ziua de 8 octombrie, Mitropolitul Nicolae Bălan s-a recules la mormântul dr. Ioan Mihu de la Vinerea unde a oficiat şi un parastas întru pomenirea lui, vizitând apoi şi via de la Sărăcsău lăsată prin testament Mitropoliei din Sibiu.

La 10 ani de la trecerea la cele veşnice, Consiliul Arhiepiscopal Ortodox Român de la Alba Iulia şi Sibiu, căruia Mihu i-a lăsat prin testament întreaga sa avere, i-a aşezat la căpătâiul vrednicului de pomenire, o cruce masivă lucrată în piatră cu o artă desăvârşită, în cel mai autentic stil brâncovenesc, iar cunoscutului profesor universitar Silviu Dragomir i s-a încredinţat tipărirea moştenirii literare a ilustrului binefăcător. Astfel, sub îngrijirea Editurii Arhiediecezane Sibiu apare lucrarea ,, Dr.Ioan Mihu – Spicuiri din gândurile mele ” , în anul 1938.

Casa din Vinerea, în care s-a născut şi a trăit  Mihu, a fost lăsată prin testament,  ca sediu pentru Fundaţia ,,Dr. Ioan Mihu’’, care avea trei membri din Vinerea, trei din Orăştie şi trei  de la Sibiu, ,,o fundaţiune cu scopuri culturale şi economice’’ prin grija bisericii ortodoxe. Deoarece, această fundaţie s-a desfiinţat odată cu  venirea comuniştilor la putere, nu a mai avut cine să revendice drepturile asupra casei, statul comunist a confiscat clădirile şi a instalat sediul C.A.P.-ului. Au fost făcute unele modificări la construcţii, ulterior comuniştii au mutat şi mormintele lui Mihu şi ale familiei sale în cimitirul ortodox.

După anul 1989, odată cu înfiinţarea Societăţii agricole ,,Vinereana”, aceasta s-a întăbulat în baza Legii 18 / 1991, care prevedea ca tot patrimoniul fostelor C.A.P.-uri care nu a fost înstrăinat, să fie retrocedat către asociaţiile cu profil agricol formate după anul 1991.

Începând cu anul 2016, Primăria oraşului Cugir, sprijinită de Societatea culturală ,,Vinereana” şi de alte organizaţii non-guvernamentale, şi-a arătat disponibilitatea de a prelua această clădire pentru a o renova şi a o reda circuitului cultural naţional aşa cum este normal şi aşa cum  ar merita să fie. Deşi, în Adunarea generală a Societăţii agricole ,,Vinereana”, desfăşurată în martie 2016 ,s-a aprobat preluarea clădirii de către Primăria oraşului Cugir, fosta conducere a societăţii agricole a tergiversat foarte mult acest demers, astfel încât, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, obstrucţionându-se renovarea acestei clădiri şi a deveni Casa memorială dr. Ioan Mihu, spre a cinsti memoria acestui mare luptător pentru apărarea drepturilor românilor transilvăneni. De abia, în acest an în luna martie, în urma aprobării în Adunarea generală extraordinară a societăţii agricole (cu o nouă conducere, mai celebrală) Primăria oraşului Cugir a reuşit să intre în posesia casei dr. Ioan Mihu, în schimbul unei sume de 70.000 euro. În prezent, clădirea se găseşte într-o stare deplorabilă, societatea agricolă utilizând doar două camere din întreaga clădire nepreocupându-se de întreţinerea ei. Întreaga clădire trebuie restaurată şi renovată din temelii , având speranţa ca la 100 de ani de la moartea marelui patriot, să fie transformată într-o modernă Casă Memorială, care să pună în valoare personalitatea acestui remarcabil luptător pentru drepturile românilor transilvăneni, împlinindu­-se astfel dorinţa sa ,, de a se întocmi o gospodărie model” pe moşia rămasă neexpropiată.

Prin faptul că şi-a lăsat întreaga avere Mitropoliei Ortodoxe Române din Sibiu, dr. Ioan Mihu se înscrie în lungul şir al binefăcătorilor acesteia, alături de alţi mari filantropi care au contribuit la sprijinirea şi slujirea sinceră a Bisericii şi a neamului, fiind un adevărat model de patriotism şi dragoste faţă de semeni.

 ing. Dorin DAVID

Preşedinte, Societatea Culturală ,,Vinereana”